Studiu FTI privind arestul preventiv și alternativele sale

17.06.2014
Print Friendly, PDF & Email

În perioada iunie 2014 – mai 2016 APADOR-CH va derula un proiect coordonat de Fair Trials International, un ONG cu sediul în Londra. Proiectul se numește The Practice of Pre-trial Detention: Monitoring Alternatives and Judicial Decision-Making și este finanțat de Comisia Europeană.

Alți parteneri în cadrul acestui proiect sunt: Comitetul Helsinki din Polonia, Comitetul Helsinki din Ungaria, Institutul de Monitorizare a Drepturilor Omului din Lituania, Centrul pentru Drept Constituțional European din Grecia, Asociația Pentru Reformarea Închisorilor din Irlanda, Universitatea din Leiden, Olanda, Avocați Fără Frontiere din Italia, Asociația Pentru Drepturile Omului din Spania și Universitatea din Vestul Angliei, din Marea Britanie.

Proiectul își propune să contribuie la o mai largă înțelegere a modului în care arestul preventiv este folosit în Uniunea Europeană, a motivelor pentru care această măsură este folosită precum și cât de mult se folosesc măsuri alternative la arestul preventiv.

În cadrul acestui proiect APADOR-CH va contribui la realizarea unui studiu comparativ cu privire la folosirea arestului preventiv și a alternativelor la arestul preventiv. În realizarea studiului APADOR-CH va realiza interviuri cu procurori, judecători și avocați, va studia dosare de instanță și va studia ședințe de judecată.

Citiți studiul realizat de APADOR-CH în cadrul proiectului aici:Raport arestare preventiva final

 

 

Pe baza acestui studiu, organizațiile participante vor să ajute Uniunea Europeană să formuleze politici comune cu privire la folosirea arestului preventiv. Găsiți aici informații cu privire la poziția Uniunii Europene pe tema arestului preventiv.