Cât te costă o bătaie soră cu moartea de la poliție, în Târgu Jiu

batutul2

Ion Cucăilă și mama lui

„Plecarăm de acasă și uite nu luarăm buletinele cu noi. Da ce, făcurăm ceva? Pentru ce să mergem la poliție?” cam așa le-a răspuns Ion Cucăilă celor doi polițiști care l-au legitimat în fața unui bar, unde mersese cu un prieten ca să bea o bere, în Târgu Jiu. Era o noapte caldă de septembrie, care s-a transformat rapid într-un coșmar pentru bietul om. Deranjați de „tupeul” lui Cucăilă, care le punea la îndoială raționamentul de a-l conduce la secție pentru legitimare, polițiștii au trecut rapid de la întrebări la răspunsuri contondente. L-au lovit mai întâi cu agenda peste față, apoi l-au urcat în dubă și l-au dus la sediul Poliției municipale.

La poliție, dar și până acolo, Cucăilă a încasat timp de o oră pumni și picioare de la cei doi polițiști, aparent „ca să i se scoată figurile din cap”.

Eu tot întrebam, da ce făcui,  pentru ce mă bateți? Și ei îmi zicea că ce, mă, ești șmecher, ai lanț la gât! Am dat să pun mâna pe telefon, zic stați să chem și io un avocat, că ce făcui, de mă bateți, nu? Și îmi suciră cartela în telefon și bateria, și-mi deteră și mai tare, că ce, am figuri în cap? Când îmi dete unul un bocanc în burtă simții că îmi crapă ochii și văzui numai steluțe verzi așa, și mi se făcu burta ca de piatră așa. Simții că mor atuncea!

 

Senzația lui Cucăila nu a fost departe de adevăr. Bătut crunt de polițiști până i-au rupt intestinele, și abandonat apoi lângă un pod peste Jiu, omul a făcut o hemoragie internă cu care s-a târât fără să știe până acasă. Culmea relaționării cu „oamenii legii”, în aceeași seară le-a cerut ajutor unor polițiști de la rutieră, care nu l-au crezut că e bătut de poliție și au refuzat să-l ajute. În cele din urmă a ajuns, mai mult târâș, acasă și s-a prăbușit în pat.

 

Răspuns de la 112: „Venim, dar dacă nu e grav plătiți salvarea!”

 

Acolo a fost găsit a doua zi de mama lui, Ioana Bălășoiu, îngrijorată că era ora 10.00 și el nu scosese calul din curte. Ion Cucăilă muncea cu ziua prin satele limitrofe din Târgu Jiu, căra lemne de la pădure, a mai lucrat și în construcții prin Italia, ca tot omul. Fusese scutit până atunci de întâlniri nocturne cu poliția.

 Sunarăm la 112 și spuserăm că-l bătu poliția. Dar nu ne crezură. Zice, venim, dar dacă nu e așa grav și poate să meargă, plătiți salvarea să știți!” povestește mama lui Cucăilă, care-și amintește prin ce clipe de groază a trecut când doctorul i-a spus că nu garantează dacă fiul ei va trăi. „Domnul doctor Neață ne spuse că avea doi litri de sânge în burtă, da nu-l garantează că trăiește, că nu știe ce are rupt în el. După operație ne spuse că îi cusu mațul dar nu garantează cât ține. Ce mai, ne zise că dacă mai stătea un sfert de ceas murea

 

operatie

Operațiile lui Cucăilă se vindecă greu

Ion Cucăilă a avut nevoie de două operații după bătaia polițiștilor și 40 de zile de spitalizare. A suferit o ruptură de mezenter și pentru că după prima operație a făcut ocluzie intestinală, a fost operat din nou. În certificatul medico-legal scrie clar că viața i-a fost în pericol, dacă nu ar fi fost operat la timp. După două luni de la bătaie încă se mișcă greu prin curte.

 

Și bătut și amendat că ar fi băut o bere pe care nici n-a apucat s-o desfacă

 

Când l-am vizitat noi primise un al doilea gest de curtoazie de la polițiști: un proces verbal de contravenție în care scria că e amendat cu 500 de lei pentru că în noaptea cu pricina ar fi băut bere Timișoreana la 2 litri într-un parc și ar fi tulburat liniștea locatarilor făcând zgomote și larmă. Cucăilă recunoaște amar că aveau de gând să bea berea aia de 2 litri, doar că n-au mai apucat nici s-o desfacă, pentru că polițiștii l-au săltat înainte să intre măcar în bar.

Trăgând linie după această experiență, Ion Cucăilă zice că l-a costat cam 3.000 de lei aventura cu poliția. 2.000 de lei spune că a fost numai spitalizarea, iar cu 1.000 de lei și-a angajat un avocat cu ajutorul căruia a contestat amenda de la polițiști și i-a dat în judecată pentru bătaie. Acum e înglodat în datorii și inapt de muncă, doar pentru că a îndrăznit să-i întrebe pe polițiști de ce s-au legat de el din senin.

Singura veste bună este că, în mod aproape miraculos și rapid – dacă e să ne gândim cum s-au rezolvat până acum alte cazuri de bătăi administrate de polițiști – parchetul s-a sesizat, a făcut o anchetă și i-a trimis în judecată pentru tentativă de omor pe cei doi polițiști și pe jandarmul care era cu ei în momentul bătăii. Și asta în numai două luni de la incident.

Merită citite numele părților implicate în proces, așa cum apar ele pe site-ul Tribunalului Gorj 

 

 

Nume Calitate parte
POPESCU NELU Inculpat
RADU IONUŢ CĂTĂLIN Inculpat
VĂDUVA ALIN ION Inculpat
CUCĂILĂ ION Parte vătămată
SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TG-JIU Parte civilă
SPITALUL JUDEŢEAN DE AMBULANŢĂ GORJ Parte civilă
INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI GORJ Parte responsabilă civilmente
INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE JANDARMI „TUDOR VLADIMIRESCU” GORJ Parte responsabilă civilmente

 

 

De ce sunt bune ecusoanele cu numere pentru polițiști

 

Pentru că cei doi nu s-au prezentat înainte să-i pretindă lui Cucăilă să se legitimeze, polițiștii au fost niște anonimi în uniforme pentru omul bătut. În timp ce se ferea de pumnii și picioarele lor, Cucăilă a apucat să rețină că unul avea chelie, și așa i-a recunoscut ulterior, după fotografiile arătate de procurori în cadrul anchetei. Este vorba de Radu Ionuț și Adrian Popescu, ambii agenți  ai Poliției Municipiului Târgu Jiu.

APADOR-CH face de anul trecut demersuri pe lângă Ministerul de Interne pentru completarea uniformelor polițiștilor cu ecusoane cu numere, vizibile, astfel încât cetățenii să știe cu cine au avut de-a face în cazuri precum cel al lui Cucăilă.

Ultimul răspuns primit de la minister a fost că poliției îi lipsesc 6000 de euro pentru această operațiune.

APADOR-CH va urmări cazul Cucăilă și-i va acorda asistență juridică dacă va avea nevoie, așa cum a mai făcut și cu alte cazuri similare.

Puteți citi aici raportul complet făcut de APADOR-CH pe marginea acestui caz.

Tags:

Trackbacks/Pingbacks

  1. Polițiști condamnați la 6 ani de închisoare pentru că au bătut un bărbat care nu avea buletinul la el | APADOR-CH - 04/05/2015

    […] septembrie 2013, Ion Cucăilă din Târgu Jiu încasa de la polițiști o bătaie soră cu moartea, pentru că nu avea buletinul la el, când ieșise la o bere în oraș. Un an jumate mai târziu, […]

Leave a Reply