România condamnată de CEDO pentru că a încălcat obligația de a coopera cu instanța europeană, dar și pentru violarea articolelor 6, 8, 10 și 13 în cazul Bucur şi Toma

08.01.2013
Print Friendly, PDF & Email

La data de 8 ianuarie 2013, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunţat o hotărâre în cauza Bucur şi Toma c. României , prin care a reţinut încălcarea de către statul român a articolului 38 (obligaţia de a coopera cu Curtea), a articolului 6 (dreptul la un proces echitabil), a articolului 10 (dreptul la libera exprimare), a articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) şi a articolului 13 (dreptul la un recurs efectiv) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Convenţie). APADOR-CH a susţinut demersurile reclamanţilor prin avocaţii care au asigurat reprezentarea în faţa Curţii.

Cauza priveşte trei reclamanţi. Primul reclamant, Constantin Bucur, a fost angajat al Serviciului Român de Informaţii (SRI), în cadrul secţiunii de monitorizare a convorbirilor telefonice. În această calitate, a luat cunoştinţă despre încălcări ale legii în legătură cu interceptarea convorbirilor telefonice de către SRI şi a organizat, în anul 1996, o conferinţă de presă în care a prezentat mai multe casete cu înregistrări audio ale convorbirilor telefonice purtate de politicieni, ziarişti, copii minori şi alte persoane, drept dovadă a încălcărilor de lege pe care le-a constatat. Ulterior, primul reclamant a fost condamnat de către instanţele militare pentru sustragerea casetelor audio şi pentru divulgarea de informaţii în posesia cărora a intrat prin exercitarea funcţiei.

Cel de-al doilea reclamant. Mircea Toma, este unul dintre ziariştii înregistraţi de SRI şi ale cărui convorbiri telefonice se regăsesc pe casetele audio prezentate de primul reclamant în conferinţa de presă, iar al treilea reclamant, Sorana Toma, este fiica (minoră, la acea dată) a reclamantului numărul doi, şi ea înregistrată de SRI pe casetele audio menţionate.

APADOR-CH subliniază că încălcarea art. 38 din Convenţie de către un stat , care constă în refuzul statului de a coopera cu instanţa europeană, este o încălcare foarte rară şi complet nespecifică unui stat de drept din spaţiul european. În speţă, Curtea a reţinut că statul român a refuzat să-i transmită toate documentele necesare soluţionării cauzei, pe motiv că unele dintre acestea sunt clasificate ca secret de stat şi, de aceea, nici Curtea nu poate avea acces la ele. Curtea a reţinut în hotărârea pronunţată că, în realitate, statul roman, odată cu ratificarea Convenţiei, şi-a asumat şi obligaţia de a lua toate măsurile necesare (inclusiv declasificarea documentelor privind o cauză de pe rolul Curţii), pentru a permite examinarea serioasă şi temeinică de către Curte a unei cauze (par. 72-73 din hotărârea Curţii).

În cazul primului reclamant, Curtea a reţinut încălcarea articolului 6 (dreptul la un proces echitabil), articolului 10 (dreptul la libera exprimare) şi articolului 13 (dreptul la un recurs efectiv) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În esenţă, Curtea a apreciat că primul reclamant a fost condamnat nejustificat pentru divulgarea informaţiilor, fiind vorba de prezentarea cu bună credinţă, în public, a unor încălcări ale legii. Curtea reţine că interesul general de a dezvălui fapte ilicite săvârşite în cadrul SRI este mai important decât interesul de a păstra încrederea publicului în SRI. De asemenea, Curtea reţine că instanţele naţionale l-au condamnat pe primul reclamant în urma unui proces inechitabil, în cursul căruia i-au respins probe esenţiale în apărare.

În cazul celorlalți reclamanţi, Curtea a reţinut încălcarea articolului 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) şi a articolului 13 (dreptul la un recurs efectiv) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În esenţă, Curtea a reţinut că legea siguranţei naţionale nu conţine nicio garanţie împotriva arbitrariului efectuării înregistrărilor, lipsind şi garanţia că informaţiile obţinute în urma unei supravegheri secrete sunt distruse, din oficiu, imediat ce nu mai sunt necesare scopului legal pentru care au fost culese . Prin lipsa acestor garanţii este încălcat dreptul la viaţă privată. De asemenea, Curtea a reţinut că nu există prevederi legale care să asigure un control al persoanei cu privire la datele şi informaţiile pe care un serviciu secret le culege şi le stocheaza cu privire la aceasta.

APADOR-CH subliniază că prezenta hotărâre a Curţii prezintă o importanţă deosebită în contextul apropiatelor dezbateri ale proiectelor de lege din “pachetul” privind securitatea naţională , pentru că autoritățile române sunt obligate să adopte reglementări care să ofere garanții că situații asemănătoare cu cele din hotârărea Curții nu se pot repeta în România.

Textul integral al hotărârii este disponibil pe pagina de internet a Curții la adresa www.echr.coe.int .

Pentru informații suplimentare: Diana-Olivia Hatneanu, director executiv APADOR-CH (0722 467 034, 021 312 45 28).