Raport asupra vizitei la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava

15.05.2009
Print Friendly, PDF & Email

La data de 15 mai
2009 două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat        Penitenciarul-Spital
Bucureşti-Jilava.

1. Date generale

Spitalul este
situat în imediata vecinătate a Penitenciarului Bucureşti-Jilava,  dar
în afară de sistemul de furnizare a apei curente nu au nimic în comun. Spitalul
are centrală proprie, bloc alimentar propriu cu surse de aprovizionare proprii
(carnea degresată şi brânza sunt
aduse de la penitenciarul Pelendava, iar restul alimentelor sunt cumpărate de pe piaţa liberă). Problema calităţii
apei la Penitenciarul Bucureşti-Jilava – plină de nitraţi şi impurităţi şi deci
imposibil de băut – a fost mai puţin stringentă la spital care şi-a instalat
sisteme proprii de filtrare. Însă lucrările de înlocuire a conductelor de apă
deja finalizate la penitenciar vor continua şi la spital, ceea ce va îmbunătăţi
calitatea apei potabile şi menajere.

Un aspect pozitiv
este repartizarea deţinuţilor pe secţii după criterii exclusiv medicale (cu
respectarea separării femei-bărbaţi şi minori-adulţi) fără a se ţine cont de
regimurile de executare a pedepselor în care sunt încadraţi.

În situaţia
transferului la spitale „civile”, deţinuţii bolnavi nu sunt încătuşaţi nici pe durata transportului şi nici a
spitalizării cu excepţia rarelor cazuri în care medicul „civil” cere acest
lucru. În schimb, doi agenţi de escortă sunt permanent prezenţi. APADOR-CH propune din nou ca, în spitalele „civile” care
primesc deţinuţi să existe câteva camere cu gratii ceea ce ar face inutilă  încătuşarea
şi ar reduce escorta de la doi agenţi la unu.
Dacă bolnavul devine
prea agitat şi trebuie imobilizat se pot
folosi, de pildă,  materiale textile elastice, dar  în niciun caz  cătuşe metalice
cum
se procedează în prezent.

În incinta
spitalului s-a amenajat o cameră „intimă” în care un deţinut bolnav poate primi
vizita soţiei/concubinei timp de două ore. Există un registru special în care se notează datele deţinutului,
ziua în care a avut loc vizita, dar şi numele şi semnătura vizitatoarei.  Nu
se înţelege rostul acestui registru de vreme ce deţinutul interesat trebuie oricum
să facă cerere scrisă – în care se menţionează numele partenerei – către
administraţie pentru aprobarea vizitei. Dar cererea rămâne la dosarul
individual la care nu au acces decât persoanele autorizate prin Legea 275/2006.
În cazul registrului, datele respective devin accesibile unui număr mai mare de
persoane, inclusiv deţinuţii şi
vizitatoarele lor înregistraţi pe aceeaşi pagină ceea ce înseamnă o imixtiune –
chiar şi involuntară – în viaţa intimă.
Conducerea spitalului a
susţinut că numele şi semnătura vizitatoarei sunt o garanţie că aceasta nu va
reclama ulterior o eventuală contaminare în timpul vizitei intime. Argumentul
este discutabil de vreme ce vizitatoarea ştie exact unde vine şi  de ce suferă
partenerul ceea ce înseamnă că îşi asumă riscul. APADOR-CH cere renunţarea la registru sau cel puţin la rubricile
„numele” şi „semnătura”vizitatoarei.

Un lucru bun este
darea în folosinţă a unei săli de mese unde toţi deţinuţii prin rotaţie pot
servi prânzul. În lipsa unui club, aceeaşi sală este folosită şi pentru cele
câteva activităţi socio-educative organizate de serviciul educaţie şi asistenţă
psihosocială format dintr-un psiholog, un educator, un absolvent de filologie
şi un agent tehnic, cărora li se adaugă şi un preot. APADOR-CH apreciază eforturile
de a oferi deţinuţilor bolnavi posibilitatea de a face şi altceva (concursuri pe anume teme,
discuţii cu membrii serviciului special) decât să stea în camere sau să plimbe
în curţile lipsite de dotări şi încurajează administraţia
penitenciarului-spital să diversifice activităţile socio-educative. Trebuie
menţionat şi faptul pozitiv că administraţia a primit/achiziţionat în ultimii
2-3 ani circa 25 de televizoare pentru uzul deţinuţilor bolnavi.

Un aspect negativ  se referă la furnizarea apei
calde care, până la sfârşitul anului 2008, se făcea după un program zilnic,
redus în 2009 la doar de două ori pe săptămână din
motive de economie.
Asociaţia subliniază că apa caldă nu este un lux, ci o necesitate pentru toţi
bolnavii  şi cere administraţiei penitenciarului-spital să reducă cheltuielile
bugetare numai în domenii care să nu
afecteze
 starea deţinuţilor
internaţi.

Penitenciarul-Spital
Bucureşti-Jilava este dotat cu camere de supraveghere video instalate numai pe coridoare – ceea ce este corect –
în schimb nu există sistem de alarmare audio sau video aşa încât persoanele
internate care au nevoie de ajutorul supraveghetorilor trebuie să recurgă la
metoda „clasică” a bătutului în uşă. În mod surprinzător, conducerea
penitenciarului-spital nu vede utilitatea unui astfel de sistem de vreme ce
supraveghetorii stau permanent pe coridoare şi răspund prompt oricărei
solicitări. Asociaţia consideră, însă că instalarea sistemului de
alarmare audio sau vizuală este necesară
 pentru că este posibil ca supraveghetorii să nu audă bătăile în uşă
sau să nu poată răspunde imediat. Dacă ar exista sistemul, şi ceilalţi supraveghetori de pe secţie ar şti că undeva este o urgenţă şi ar
putea interveni în absenţa colegului.

2. Spaţii, efective, personal

Principiul încă
aplicat în sistemul penitenciar este de a asigura 6 mc/aer per deţinut cu toate că există o recomandare a
Comitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului Europei elaborată în mod expres pentru România în 1999 privind norma minimă de cazare de 4 mp şi 8 mc/aer per deţinut. Suprafaţa
totală a camerelor din Penitenciarul-Spital este de 2285,23 mp la o capacitate
maximă de cazare de 391 de paturi revenind o suprafaţă de 5,85 mp/deţinut.

Numărul total al
bolnavilor se ridica, în ziua vizitei reprezentantelor asociaţiei, la 222, din
care 199 de bărbaţi şi 23 de femei. Li se adăugau cei 40 de deţinuţi sănătoşi
care prestează servicii şi cele trei deţinute sănătoase aflate în tranzit
pentru diverse cauze aflate pe rolul justiţiei din Bucureşti (Penitenciarul
Jilava nu are secţie de femei. De
aceea deţinutele în tranzit sunt cazate într-o cameră separată din secţia de
femei a penitenciarului-spital). Repartizarea pe secţii medicale era
următoarea: boli interne – 47 de bărbaţi şi cinci femei; psihiatrie – 47 de
bărbaţi, inclusiv doi minori internaţi pentru expertiză psihiatrică şi opt
femei; boli infecţioase – 37 de bărbaţi (din care 26 cu HIV/SIDA) şi şase femei (din care trei cu HIV/SIDA) (vezi detalii la punctul
4 din raport); dermato-venerice – trei bărbaţi, nici unul cu lues (de la
începutul anului, au fost înregistrate circa 15 cazuri de lues); TBC – trei secţii cu 75 de bărbaţi, inclusiv un
minor, şi patru femei. 51 de bărbaţi de la TBC erau în faza activă a bolii.

25 de medici şi
60 de asistenţi se ocupă de deţinuţii bolnavi. 108 agenţi şi 5 ofiţeri răspund
de pază, siguranţă şi escortă ceea ce înseamnă cam două persoane private de
libertate (inclusiv deţinuţii sănătoşi şi persoanele în tranzit) la un angajat
adică o proporţie foarte bună. Nu
acelaşi lucru se poate afirma despre membrii serviciului   socio-cultural
cărora le revin cam 50 de deţinuţi/deţinute
pe persoană.
Dar chiar şi aşa situaţia este încă bună în comparaţie
cu disproporţia mult mai mare dintre personalul socio-cultural şi numărul
deţinuţilor din penitenciare. Mai rămâne ca serviciul de la Penitenciarul-Spital
să încerce diversificarea activităţilor (de exemplu: cursuri intensive de limbi
străine sau de operare calculatoare pentru începători şi/sau avansaţi;
concursuri de jocuri inteligente tip „cuvinte încrucişate” sau „sudoku” etc.).

3. Hrana deţinuţilor

După cum s-a
menţionat mai sus, Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava are propriul bloc
alimentar şi propriile surse de aprovozionare. Carnea de porc este într-adevăr degresată iar porţiile sunt mai mari decât
în penitenciare (200 gr carne/persoană bolnavă de diabet şi 100 gr/persoană
pentru celelalte regimuri faţă de 50-70 gr/deţinut în penitenciare). Sunt numai
doi bolnavi de religie musulmană pentru care se găteşte separat cu carne de
pui. Nimeni nu s-a plâns de calitatea sau cantitatea de hrană asigurată de
administraţie. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre bolnavi îşi completează
hrana cu alimentele fie primite în pachete la vizite (rare în cazul bolnavilor
transferaţi de la penitenciare aflate la mare distanţă de Jilava) fie cumpărate
de la magazinul din perimetrul spitalului.

Magazinul este
deschis între orele 7.00 şi 15.00 iar deţinuţii îşi fac cumpărăturile prin
rotaţie, odată pe săptămână. Produsele sunt cam aceleaşi ca în mai toate
magazinele din sistemul penitenciar: legume şi fructe aduse zilnic, conserve,
sucuri, ţigări, dulciuri, cafea, salamuri (care se vând numai întregi) etc.
Magazinul vinde la comandă şi alte produse (salate, pui la rotisor, prăjituri
etc.) Orice deţinut poate cumpăra în limita a 300 lei pe săptămână şi, desigur,
cu aprobarea medicului dacă boala de care suferă presupune o anume dietă. 
Magazinul este proprietatea unei firme particulare. Administraţia spitalului nu
poate impune preţurile, dar există
o comisie care le compară periodic cu cele practicate pe piaţa liberă din zonă
şi face recomandări dacă este cazul.

4. Deţinuţi şi deţinute cu HIV/SIDA

Printr-o decizie
a ANP toate persoanele private de libertate
din întreg sistemul penitenciar depistate cu HIV/SIDA au fost transferate la Penitenciarul-Spital
din Jilava în secţia de boli infecţioase în care vor rămâne până la eliberare.
Măsura se aplică chiar şi celor depistaţi HIV pozitiv, dar care nu necesită tratamentul specific (antiretrovirale) pentru că sistemul
imunitar nu este încă afectat. APADOR-CH
consideră că această măsură este discriminatorie şi neconformă cu standardele
europene care se pronunţă împotriva separării persoanelor private de libertate
cu HIV/SIDA de ceilalţi deţinuţi.
În plus unii dintre ei, care au
acceptat voluntar să facă testul Elisa, au aflat că sunt HIV pozitiv după ce au fost transferaţi la Jilava
(de
exemplu deţinutul T.L.). Argumentul
că numai la Jilava ar primi îngrijiri de specialitate nu poate fi acceptat nici
chiar în cazuri în care s-a declanşat SIDA şi cu atât mai puţin în cele în care
este vorba doar de seropozitivi fără manifestări clinice. Asociaţia cere ANP să renunţe la această măsură
discriminatorie  şi să instituie regula comunicării
imediate şi nemijlocite a rezultatelor testelor HIV/SIDA cu respectarea strictă
a confidenţialităţii.

Asociaţia
constată cu regret că de mai bine de 10 ani de când au început campaniile de
informare atât a personalului de penitenciar cât şi a persoanelor private de
libertate cu privire la prevenirea, testarea şi tratarea cazurilor de infecţii
HIV/SIDA nu s-au obţinut rezultatele
sperate.
Oprobriul şi spaima iraţională de contaminare sunt încă la baza
reacţiei de respingere a celor infectaţi de către cei sănătoşi – cadre şi
deţinuţi laolaltă. Se pare aşadar că prelegerile privind cum se transmite infecţia şi care sunt măsurile de prevenire s-au
dovedit a fi ineficiente. De altminteri, un deţinut seropozitiv a relatat că
astfel de prelegeri, expediate de vorbitori cât se poate de rapid şi de sumar –
practic doar pentru bifarea unor activităţi obligatorii -, se ţin, de regulă,
cu grupuri mari de deţinuţi (chiar şi 50) din care doar patru-cinci sunt
interesaţi de problemă, dar nici măcar
aceştia nu au posibilitatea să pună întrebări.

Pe de altă parte,
asociaţia constată că metoda cea mai simplă şi mai puţin costisitoare de prevenire a răspândirii infecţiei cu HIV/SIDA şi a bolilor
cu transmisiune sexuală
şi anume distribuirea
gratuită şi nesupravegheată a prezervativelor pentru deţinuţi
,
acceptată cu greu de personalul de penitenciar şi chiar şi de unii medici din
sistem, nu se aplică uniform şi
în unele locuri chiar deloc. Cu excepţia penitenciarului Gherla vizitat în
2008, unde prezervativele aşezate în cutii deschise amplasate în cele două săli
de forţă, pe coridoare, în sala de aşteptare la cabinetul medical, chiar erau
la dispoziţia deţinuţilor, în toate penitenciarele vizitate de APADOR-CH în
ultimii doi-trei ani, prezervativele erau depozitate în cabinetele medicale şi se furnizau numai
la cerere.
Este lesne de înţeles reţinerea  deţinuţilor
de a  admite că întreţin relaţii homosexuale, cu toate că fapta a fost
dezincriminată încă din 2002. Aspectul cel mai grav se referă la aprovizionarea sistemului penitenciar cu
prezervative.
De pildă, la penitenciarul Poarta Albă nu mai există prezervative de la începutul anului
2009,
pentru că donatorii externi şi-au încheiat programele de
sponsorizare. APADOR-CH cere Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să includă în
buget cheltuielile – minore – de procurare şi distribuire gratuită a
prezervativelor.
În afara eficienţei prevenirii răspândirii HIV/SIDA
şi bolilor cu transmisiune sexuală, asociaţia solicită compararea sumelor
cheltuite pentru tratarea acestor
afecţiuni cu costul prezervativelor. În plus,
este vorba despre obligaţia sistemului penitenciar de a se asigura că starea de
sănătate a persoanelor aflate în custodia sa este satisfăcătoare.

Penitenciarul-Spital
Bucureşti-Jilava nu distribuie
prezervative şi nu s-a implicat
în programul-pilot de schimb de seringi (pentru deţinuţii consumatori de
droguri injectabile); este, însă de curând implicat în
programul de tratament cu substitute (Două dintre unităţile vizitate recent de
asociaţie, Penitenciarul-Spital
şi Penitenciarul Rahova au obţinut oarece
rezultate în tratamentul cu metadonă, însă schimbul de seringi iniţiat la Penitenciarul Rahova deşi, teoretic
funcţionează, practic este stopat din lipsa solicitărilor). În spitalul din
Jilava există o singură persoană care ia
metadonă şi care a fost transferată aici de la Rahova pentru că este
seropozitivă.
Lipsa de
interes faţă de metodele  de  prevenire a
răspândirii infecţiilor HIV/SIDA 
şi de serviciile aferente este de
neînţeles într-o instituţie medicală în care există
consumatori de droguri
sau cel puţin aşa rezultă din tabelele
nominale actualizate săptămânal  şi afişate în toate secţiile. Tabelele cuprind
numele persoanelor private de libertate şi menţiunea „consumatoare de droguri” sau „traficantă şi
consumatoare sau droguri” sau doar „traficantă”.
Iar dacă este vorba
despre persoane care au renunţat – voluntar sau involuntar – la droguri atunci de ce mai apar pe lista respectivă.?   

Unul din medicii Penitenciarului-Spital
s-a declarat partizan al metodei abstinenţei
totale
pe durata detenţiei, idee cu atât mai surprinzătoare cu cât
aparţine unui specialist în medicină care ar trebui să promoveze toate mijloacele moderne de prevenire a
răspândirii HIV/SIDA şi bolilor cu transmisiune sexuală.

Reprezentantele
asociaţiei au vizitat o cameră cu deţinuţi infectaţi cu HIV/SIDA (cinci
persoane la 6 paturi) şi o cameră din secţia de femei în care erau cazate cele
trei deţinute depistate cu această infecţie. Programul lor zilnic este acelaşi
ca şi pentru toţi ceilalţi deţinuţi bolnavi – o oră pe zi la curtea de plimbare,
o zi pe săptămână la cumpărături la magazin, o zi pe săptămână – şi ori de câte
ori este nevoie – acces la telefonul public etc. Camera femeilor (nr.326) este
de dimensiuni reduse, aproape întreg spaţiulfiind ocupat de cele 3 paturi. Nu s-au plâns, însă de nimic. Mai mult, una dintre deţinute era chiar mulţumită că fusese
transferată la Jilava pentru că scăpase de intoleranţa, dispreţul şi spaima
manifestate de  fostele colege de detenţie de la penitenciarul Târgşor după ce
au aflat diagnosticul.

Toate persoanele
infectate cu HIV/SIDA din România primesc un ajutor financiar de la statul
român de 375 de lei pe lună. Regula se aplică şi în cazul persoanelor private
de libertate care au astfel posibilitatea de a-şi îmbunătăţi regimul alimentar,
factor esenţial în menţinerea unei condiţii fizice acceptabile. Un caz aparte
este cel al deţinutului M.F. care execută o pedeapsă de 9 ani. El s-a plâns că timp
de trei săptămâni în perioada aprilie-mai a.c. nu şi-a primit medicamentul
(Epivir, un antiretroviral) – lucru confirmat de asistenţii medicali – dar a
înţeles că vina nu aparţinuse Penitenciarului-Spital, ci furnizorilor de medicamente. Problema lui cea mare constă în cele trei sancţiuni disciplinare succesive cu
ridicarea dreptului la cumpărături prima pentru o lună, cealalte pe două luni.
  M.F.
a spus că ia, în afară de antiretroviral, circa 10 pastile pe zi, majoritatea
somnifere. Prima abatere comisă de deţinut a fost refuzul de a se prezenta la
comisia pentru stabilirea regimului de executare a pedepsei  pe data de 5
martie a.c. pentru că luase deja somnifere şi nu se putea ţine pe picioare. Sancţiunea
a fost interdicţia de a face cumpărături timp de o lună. APADOR-CH admite că respectarea regulamentului de
ordine interioară este necesară în detenţie, dar consideră că atât agentul constatator cât şi comisia de disciplină şi
direcţia spitalului ar fi trebuit să dea dovadă de toleranţă şi înţelegere în
cazul unui om bolnav de SIDA care ia multe somnifere zilnic.
Asociaţia
subliniază şi faptul că în spital regimul de executare a pedepsei este nerelevant. Prin urmare, decizia comisiei
pentru stabilirea regimului respectiv nu ar fi influenţat cu nimic statutul
deţinutului, cu atât mai mult cu cât, potrivit deciziei ANP, el rămâne în Penitenciarul-Spital
Bucureşti-Jilava până la eliberare.  A urmat un nou incident provocat de M.F.
pe 3 aprilie, când iritat de interdicţia cumpărării de alimente (i s-au permis
doar sucuri şi apă minerală) a spart vitrina magazinului şi a deteriorat casa
de marcat. Pentru această abatere violentă, M.F. a fost sancţionat cu încă două luni de interzicere a cumpărăturilor. Pe
14 aprilie a primit a treia pedeapsă cu suspendarea dreptului la cumpărături pe
încă două luni pentru injurii aduse
cadrelor.
APADOR-CH a atras mereu atenţia că acest tip de abatere
poate da naştere unor abuzuri pentru că orice deţinut mai dificil poate fi uşor
acuzat de comportament ireverenţios faţă de supraveghetori. Iar comisia de
disciplină este mai degrabă înclinată să creadă ce susţin membrii personalului
de penitenciar şi nu ce spune deţinutul în apărarea sa. Asociaţia cere ANP
interzică sancţiunea disciplinară a tăierii dreptului la cumpărături în cazul
deţinuţilor infectaţi cu HIV/SIDA
şi consideră că lipsirea de
posibilitatea procurării de alimente suplimentare echivalează cu tratament inuman.
Argumentul inacceptabil
al conducerii a fost că nicio altă sancţiune mai uşoară nu ar fi avut efecte
asupra acestui deţinut.  

5. Alte camere şi spaţii vizitate; diverse

În afara celor
două camere deja menţionate, reprezentantele asociaţiei au mai vizitat camera
de tranzit pentru femei (trei persoane la 10 paturi), un salon de psihiatrie de
la secţia de femei (nr.321 – cinci deţinute la 5 paturi) sala de duşuri din
această secţie (8 duşuri fără sită  şi fără grătare pe duşumeaua de ciment), un
salon din secţia de  psihiatrie-bărbaţi (nr.219 – opt persoane la 8 paturi) şi
sala de mese unde bolnavii serveau prânzul.

Deţinuţii primesc
de la administraţie strictul necesar în materie de igienă (săpun, pastă de ras,
aparate de ras de unică folosinţă, hârtie igienică, detergenţi etc.). Nu s-au
înregistrat plângeri cu privire la tratamentul medical şi nici la
comportamentul personalului faţă de deţinuţii bolnavi. Deţinuţii din salonul de
psihiatrie au confirmat organizarea unor activităţi cultural-educative (concurs
de cultură generală şi chiar un concurs de şah deja încheiat la care ar fi
participat cam 10-15 deţinuţi bolnavi).

Penitenciarul-Spital
nu are un spaţiu propriu pentru vizite obişnuite ale membrilor de familie.
Pentru astfel de întâlniri se foloseşte sectorul pentru vizite al Penitenciarului
Bucureşti-Jilava. Distanţa dintre poarta spitalului şi sectorul respectiv este
de circa     200-250 m şi nu poate fi parcursă decât pe jos, lucru  dificil
pentru majoritatea bolnavilor. Având în vedere şi distanţele mari pe care unele
familii ar trebui să le parcurgă de la domiciliu până la Jilava, dar şi natura şi gravitatea
bolilor de care suferă deţinuţii se deduce că aceste vizite – şi implicit
primirea de pachete cu alimente – sunt foarte rare. APADOR-CH cere Ministerului Justiţiei ca, până la reglementarea prin
viitoarea lege a dreptului la pachete, să dea o derogare pentru deţinuţii din
penitenciarele-spital în sensul permiterii primirii de pachete cu alimente prin
poştă.

Concluzii

Transferarea
tuturor deţinuţilor şi deţinutelor cu infecţie HIV/SIDA şi separarea de
celelalte persoane private de libertate este o măsură discriminatorie la care APADOR-CH cere să se renunţe deîndată;
Sancţionarea disciplinară a persoanelor cu HIV/SIDA cu ridicarea
dreptului la cumpărături pe anume perioade echivalează cu tratament inuman
. Asociaţia
cere ca nicio persoană din această
categorie să nu mai primească această pedeapsă, indiferent de natura
abaterii de la regulamentul de ordine interioară
;
APADOR-CH
cere ANP să includă în buget cheltuielile
legate de măsurile de prevenire a infecţiilor cu HIV/SIDA şi a bolilor cu
transmisiune sexuală (în principal distribuirea gratuită a prezervativelor
pentru toţi deţinuţii) şi de continuarea şi extinderea la întreg sistemul
penitenciar a  programului-pilot pentru reducerea riscurilor asociate
consumului de droguri (schimb de seringi şi tratament cu metadonă).
Asociaţia
atrage atenţia ANP că infecţiile se pot transmite şi prin tatuare cu ace nesterilizate şi
solicită măsuri şi în această privinţă (de exemplu, furnizarea de ace
sterile);

Alte constatări şi
recomandări sunt incluse în raport.

Manuela
Stefănescu                                                  Maria-Nicoleta
Andreescu

Raspunsul ANP in acest caz