Raport asupra vizitei la Penitenciarul Slobozia

29.06.2006
Print Friendly, PDF & Email

La data de 29 iunie 2006, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Penitenciarul
Slobozia din judeţul Ialomiţa. Vizita anterioară avusese loc la
data de 18 mai 2000.

1.      Aspecte generale

Penitenciarul este destinat, în special, persoanelor condamnate la pedepse
cu închisoarea sub 10 ani. Nu exista nici un condamnat la detenţie pe viaţă.
La data vizitei, erau cazaţi 931 deţinuţi, din care 13 minori,
iar 2 persoane se aflau în arest preventiv.  Penitenciar nu are secţie pentru femei (deţinutele
transferate pentru procese pe rol la Slobozia sunt cazate în arestul IPJ
Ialomiţa). Din numărul total al deţinuţilor, 137 erau
condamnaţi pentru tâlhărie, iar 409 pentru furt. Numai 7
deţinuţi erau cazaţi în regim deschis (fără
pază). Alţi 24 de deţinuţi îşi executau pedepsele în
regim semi-deschis, aceştia fiind scoşi la muncă sub
supravegherea a doi agenţi neînarmaţi.

Capacitatea legală de deţinere a unităţii (la 6
m.c./deţinut) este de 753 de locuri, ceea ce deja conduce la un
indice de ocupare, în prezent, de 123 %. Totuşi, suprafaţa
spaţiilor efective de cazare – a camerelor de detenţie – este de
numai 1580,71 m.p. Aplicând norma recomandată de Comitetul Pentru
Prevenirea Torturii (CPT) de 4 m.p. necesari pentru fiecare deţinut,
rezultă că penitenciarul ar putea caza maxim 395 de persoane.
Intrucât în prezent numărul acestora este mai mult decât dublu ,
rezultă un grad foarte ridicat de supraaglomerare (aproximativ 230%).

Penitenciarul a preluat, prin efectul unei hotărâri de guvern din
2003, o unitate militară dezafectată, în suprafaţă de 353
ha, ,situată la Alexeni, cu o capacitate de cazare de 1.500 de
soldaţi. Aceasta urmează să fie amenajată ca secţie
exterioară de detenţie, în regim semi-deschis. Până în prezent,
nu au fost realizate lucrările necesare. Asociaţia recomandă ANP alocarea fără întârziere a
fondurilor pentru amenajarea secţiei exterioare, ca soluţie pentru
reducerea supraaglomerării în penitenciar. Potrivit directorului
penitenciarului, cam 50% din deţinuţi ar putea beneficia de regim
semi-deschis, pe criteriul gravităţii faptelor comise.

Numai 30 % din deţinuţi sunt scoşi la muncă, dintre
care majoritatea la activităţile din penitenciar, fără
plată: la blocul alimentar, la atelierul auto, la ferma zootehnică,
la confecţionat mături, la sera de flori, etc. Există şi
trei beneficiari externi, două firme şi primăria din Slobozia
pentru care un număr redus de deţinuţi prestează muncă
remunerată. Deţinuţii clasificaţi cu grad sporit de
periculozitate nu sunt scoşi la muncă. Conducerea penitenciarului
explică numărul redus al deţinuţilor care prestează
muncă remunerată prin rata şomajului foarte ridicată la
nivelul judeţului Ialomiţa (cca. 12 %).  Faţă de anul 2000, nu mai erau prestate munci legate de
cultura tutunului, pentru că, la solicitarea beneficiarilor, se redusese
mult activitatea, scăzând substanţial numărul
deţinuţilor care ar fi putut fi folosiţi, fapt pentru care
penitenciarul a renunţat să mai înnoiască contractul cu firmele
beneficiare.

Numărul total al cadrelor este de 257 (sunt prevăzute 263 de
posturi), din care 23 sunt repartizaţi la casa de odihnă a ANP din
localitatea Amara. 234 de cadre lucrează în sectorul operativ, în 4
schimburi. Deşi în aparenţă proporţia dintre numărul
cadrelor şi cel al deţinuţilor este acceptabilă (cam 3-4
deţinuţi la un cadru), în practică, prin efectul lucrului în
ture, fiecărui cadru îi revin de 3 sau 4 ori mai mulţi
deţinuţi (aproximativ 16 deţinuţi la un cadru), în
condiţiile în care recomandarea Comitetului pentru Prevenirea Torturii
este ca fiecărui cadru să îi revină 5 deţinuţi.
APADOR-CH solicită administraţiei penitenciarului să reconsidere
statutul celor 23 de angajaţi care lucrează la Amara, dar
figurează ca personal al penitenciarului din Slobozia.

In perioada 2005-2006, nici un agent nu fusese sancţionat pentru
abuzuri împotriva deţinuţilor; toate sancţiunile disciplinare
aplicate – în număr de 15 în 2005 şi de 5 în 2006 – se refereră
la alte aspecte ale obligaţiilor agenţilor .

In penitenciar nu există sistem de supraveghere video iar potrivit
conducerii penitenciarului nu există nici trupă specială de
intervenţie. Totuşi, unul din deţinuţi, Macaşoi
Cristian Marius, a denunţat agresiunile la care a fost supus de către
trei agenţi mascaţi, ceea ce reprezintă, în fapt, trupă de
intervenţie constituită ad hoc.
 In plus, deţinutul a mai spus
că la ultima percheziţie în camera în care este cazat ar fi
participat şi agenţi mascaţi.
A rămas neclar dacă există astfel de trupe sau dacă
agenţii folosesc cagule doar pentru anume intervenţii

Penitenciarul nu dispune de sistem de semnalizare audio-vizuală, cu
excepţia camerelor de la 1, 2 şi 3; singura modalitate prin care
deţinuţii pot solicita asistenţă din partea cadrelor în
situaţii de urgenţă sunt bătăile în uşă. Din
acest motiv, este greu de înţeles tendinţa cadrelor de a-i
sancţiona pe deţinuţii care recurg la această unică
posibilitate de a solicita asistenţă. Astfel, unul din tinerii
cazaţi la camera 57 a afirmat că i s-a întocmit raport de incident
pentru că a bătut în uşă, fiind propusă
sancţionarea sa cu „retragerea drepturilor” (pachet, vizită) timp de
o lună.

Deţinuţii nu sunt încătuşaţi în momentul în care
sunt transportaţi în afara penitenciarului, la instanţă, pentru
afaceri judiciare. Li se pun cătuşe doar la ieşirea din camera
de arest de la sediul instanţei, când sunt aduşi în faţa
judecătorului – acesta putând dispune scoaterea cătuşelor. In
penitenciar există şi un dispozitiv de imobilizare din categoria
celor denumite eufemistic „mijloace sigure de imobilizare” – în realitate,
lanţuri – dar conducerea penitenciarului a dat asigurări că
acesta nu este folosit.

Nu a fost clar cu ce frecvenţă se reanalizează situaţia
deţinuţilor cu grad sporit de periculozitate, în număr de 28,
şi anume dacă aceasta se întâmplă lunar sau la două luni.
S-a precizat însă că nu se depăşesc trei luni. Deţinuţii
„periculoşi” sunt cazaţi în două camere, neexistând secţie
specială. Ei sunt scoşi la plimbare încătuşaţi şi
cu pază întărită. Reprezentantele APADOR-CH au consultat dosarul
de penitenciar al unuia din deţinuţi, Marian Gheorghe, fără
să poată identifica motivul pentru care acesta fusese clasificat
astfel, pentru că nu exista un proces-verbal de clasificare, aşa cum
impun reglementările în vigoare. Singurele acte cu oarece
legătură erau două rapoarte, ambele de la Penitenciarul
Mândreşti şi datând din … 2003! 
Ca o curiozitate, cele două fuseseră emise în aceeaşi zi
şi, cu toate că se refereau la acelaşi deţinut, pedepsele penale
menţionate erau radical diferite: 6 ani pentru furt şi respectiv 26
de ani pentru omor! Asociaţia solicită reexaminarea clasificării
deţinutului pentru a se stabili dacă purtarea lui pe durata executării pedepsei justifică
includerea la „periculoşi”.

La data vizitei, nici un deţinut nu se găsea la camera de
izolare, aceasta având instalate 4 paturi.

Întâlnirile cu avocaţii se desfăşoară într-o zonă
special amenajată a sectorului vizite. Deţinuţii nu sunt
aduşi în aceeaşi cameră cu avocatul, fiind separaţi
printr-un perete în care se deschide o fereastră mică, cu gratii, la
nivelul căreia există un pupitru, în încăperea destinată
avocatului. Astfel, avocatul poate discuta direct cu deţinutul, iar cei
doi îşi pot transmite documente. Există două astfel de cabine
amenajate pentru avocaţi, foarte apropiate şi neizolate fonic. In
aceste condiţii, s-ar putea ivi probleme sub aspectul asigurării
confidenţialităţii discuţiilor între avocaţi şi
clienţii lor aflaţi în detenţie, în situaţia în care ambele
cabine ar fi utilizate în acelaşi timp.

Penitenciarul dispune de alimentare cu apă de la reţea iar încălzirea
în timpul iernii este realizată prin centrală proprie, pe gaze
naturale. Apa caldă este furnizată de 3 ori pe
săptămână, în program de 1 – 2 ore, seara.

In penitenciar este amenajat un club – sală de clasă, cu o
capacitate de circa 30 de locuri, şi o capelă. Curtea centrală
(„platoul”) serveşte şi ca teren de sport şi loc pentru
întrunirile religioase sau culturale cu participare mai largă. La data
vizitei, acolo se desfăşuraseră festivităţile legate
de sărbătoarea Zilei penitenciarelor. Zona de plimbare a
deţinuţilor este limitrofă camerelor acestora, curtea fiind
segmentată prin grilaje. Fiecare din aceste spaţii avea inclusiv un
plafon de grilaj, ceea ce le conferea un aspect izbitor de cuşcă,
date fiind şi dimensiunile lor relativ reduse (cca. 20 m.p. la sol). Unele
din acestea erau acoperite cu pânză de corturi militare, pentru a asigura
celor scoşi la aer o temperatură suportabilă în timpul verii.
Anumite curţi aveau amenajate terenuri de sport (voiei, baschet),
celelalte fiind goale. Plimbarea zilnică a deţinutilor – inclusiv
sâmbata şi duminica – durează circa două ore.
Deţinuţii cu afecţiuni pot sta la aer, practic, toată ziua.
Câţiva deţinuţi regretau că nu au teren de fotbal.

Datorită temperaturilor ridicate la data vizitei, toate camerele aveau
uşile deschise pentru a se asigura, cât de cât, ventilaţia
necesară.

In penitenciar se dă deşteptarea la 6.00 dimineaţa, iar
stingerea la orele 22.00. Deţinuţii au declarat că pot
urmări programele de televiziune până la ore mai târzii – 24.00
şi chiar 1.00.

Persoanele deţinute nu sunt obligate să îmbrace ţinuta de
penitenciar, cu excepţia celor scoase la muncă, respectiv la
instanţă. Deţinutul Macaşoi Cristian Marius a fost victima
unei agresiuni din partea agenţilor de pază în data de 24 mai 2006,
întrucât a refuzat să îmbrace ţinuta de penitenciar pentru motivul
că era murdară, condiţii în care a solicitat să
păstreze cel puţin propriile haine pe sub hainele de penitenciar. Faţă
de această problemă, reprezentantele asociaţiei au vizitat
magazia de echipament a penitenciarului, examinând aspectul uniformelor, care
era, în general, acceptabil.

2.      Vizita in penitenciar

2.1.  Blocul
alimentar

Blocul alimentar, împreună cu atelierul de
spălătorie-călcătorie, fusese relativ recent renovat,
astfel încât nu existau urme de condens şi aspectul general era curat. In
clădirea respectivă se afla şi secţia unde erau cazaţi
cei 24 deţinuţi cu regim semi-deschis. Aceasta cuprindea două
încăperi, una mai mare, cu 27 de paturi, cealaltă mai mică,
amenajată ca sală de masă, cu televizor, un grup sanitar cu 2
cabine de duş-WC şi 2 chiuvete. La momentul vizitei, deţinuţii
erau la activităţi în afara camerei.

Mâncarea era în curs de pregătire, meniul pentru prânz având un
caracter festiv (datorat tot „Zilei penitenciarelor”) şi constând în
ciorbă de văcuţă (pentru care se folosiseră 60 kg de
carne), pilaf cu pârjoale (pentru care se folosiseră 82 kg de carne de
porc) şi gogoşi. Pentru cei 12 musulmani din penitenciar se
pregătise pilaf cu carne de oaie, pe lângă ciorba de
văcuţă. Pentru diabetici, era prevăzut un meniu special
constând în 6 mese pe zi: la orele 7.00 – brânză, marmeladă, ceai,
pâine; la orele 10.00 – lapte cu pâine; la prânz – borş de legume, cartofi
cu carne şi salată de varză; la orele 16.00 – din nou lapte cu
pâine; la cină – budincă de macaroane cu telemea; la orele 22.00 –
iaurt cu pâine. Evident, acest gen de meniu se pregateste doar de 3-4 ori pe an.

In cursul vizitei în camerele de detenţie, reprezentantele
asociaţiei au primit plângeri de la deţinuţi în
legătură cu calitatea mâncării care lasă de dorit, desigur în
alte zile decât cele de sărbătoare . Un deţinut de la camera 30 a
afirmat că au fost cazuri în care s-au găsit chiar viermi în mâncare.
APADOR-CH îşi menţine părerea că hrana deţinuţilor
este încă departe de normele unei alimentaţii sănătoase. O
soluţie pe care asociaţia o susţine este externalizarea acestui serviciu. În acest fel, administraţia
penitenciară ar fi degrevată de obligaţiile de procurare a
materiilor prime şi de pregătire a hranei şi s-ar elimina
suspiciunile privind cantitatea şi calitatea alimentelor folosite (în
principal carnea).

Blocul alimentar nu dispune de cameră frigorifică, aceasta fiind
în curs de amenajare. Alimentele perisabile se păstrează în
frigiderul din magazia situată vizavi de blocul alimentar. La data
vizitei, acesta conţinea 200 kg de carne de porc şi de vită,
despre care cadrele au explicat că este destinată mesei
deţinuţilor pentru o perioadă de câteva zile. In lada
frigorifică din magazie se păstra şi carnea pentru popotă.

O sală de mese destinată deţinuţilor – în care ar putea
încăpea circa 60 de persoane pe serie, sala putând primi până la trei
serii de deţinuţi – era în curs de amenajare, însă, potrivit
conducerii penitenciarului, nu existau fonduri pentru mobilier şi
accesorii (cum ar fi chiuvete sau tăvi). Asociaţia apreciază pozitiv această iniţiativă
şi recomandă alocarea fondurilor necesare mobilării sălii
de mese.

2.2.  Camerele
de detenţie

Camera 1, de dimensiuni foarte reduse (circa 6 m.p.) avea instalate 3
paturi, fiind cazaţi doi deţinuţi, dintre care unul a declarat
că a fost depistat ca fiind infestat cu HIV. Acesta a arătat că
primeşte tratamentul medical specific, neexistând perioade de întrerupere.
Camera avea grup sanitar propriu – duş şi WC turcesc.

La camera 2, de dimensiuni la fel de reduse, erau cazaţi 4 oameni,
deşi nu erau instalate decât trei paturi. Unul din deţinuţi a
declarat că doarme pe jos, fiind mutat din altă cameră unde a
avut probleme cu colegii.  

Si camera 3 este la fel dimensionată. Singurul avantaj al deţinuţilor,
toţi cu probleme de sănătate, este că pot sta cât doresc în
curţile aferente camerelor, evident, în funcţie de starea vremii.

Asociaţia consideră
că spaţiul foarte redus ce revine fiecărui deţinut şi
insuficienţa paturilor faţă de numărul de persoane  pot fi considerate drept tratamente
degradante şi recomandă remedierea acestor aspecte. Ideal ar fi să
se accelereze întregul proces de reabilitare a unităţii militare de
la Alexeni dar, pâna la finalizarea proiectului, cele 3 camere ar trebui
dezafectate.

Cei 13 minori din penitenciar erau cazaţi în două camere
spaţioase. La camera 59, erau cazaţi patru minori, în patru paturi.
Grupul sanitar se afla în cameră, fiind şi locul unde se strângea
gunoiul. Acesta se colectează doar o dată pe zi, dimineaţa  şi, drept urmare, în încăpere persista
un miros urât. Asociaţia
recomandă ca măcar în condiţiile unor temperaturi caniculare pe
timpul verii, gunoiul să fie ridicat cel puţin de două ori pe zi
– dimineaţa şi seara.
Unul dintre minori s-a plâns de rapoartele
de incident care i-au fost întocmite pentru motivul că şi-a exprimat
nemulţumirea că nu este dus la cabinetul medical. In cameră se
afla şi un minor care prezenta multiple urme de automutilare pe braţe
şi părea să aibă dificultăţi de comunicare.
Reprezentantele asociaţiei s-au interesat dacă acesta
beneficiază de o terapie adecvată problemelor sale, fapt negat de
reprezentanţii sectorului educativ, din motivul insuficienţei
resurselor umane, raportat la numărul problemelor existente. Asociaţia aminteşte că
autorităţile au obligaţia să ia măsuri concrete pentru
a proteja persoanele aflate în detenţie, cu atenţie deosebită
pentru cele cu disabilităţi, mai ales când este vorba de minori, cum
este cazul menţionat .

In camera 58, unde erau cazaţi ceilalţi 9 minori, erau numai 8
paturi. Aspectul camerei era acceptabil, dar numărul de paturi mai mic
faţă de cel al deţinuţilor rămâne o problemă,
chiar dacă minorii au declarat că dorm pe jos, pentru că „e
cald”. Asociaţia recomandă insistent
cazarea persoanelor în camere dotate cu un număr corespunzător de
paturi.

La camera 27 erau cazaţi 12 deţinuţi recidivişti.
Aceştia s-au plâns că nu li se permite să îşi prepare cafea
în cameră (numai ceai şi cafea solubilă). Reprezentantele
APADOR-CH nu înţeleg motivul pentru care cafeaua măcinată – mai ieftină
şi mai spornică decât cea solubilă – este interzisă în
întreg sistemul penitenciar.

La camera 30 erau cazaţi 10 deţinuţi, fiind amplasate 12
paturi. Aceştia au declarat însă că „au fost şi 17” în
cameră şi se plângeau de calitatea mâncării şi de lipsa
apei curente, timp de mai multe zile („cu zilele”), aspect neremediat cu toate
că sesizaseră personalul de pază. Intr-adevăr,
reprezentantele asociaţiei au putut constata că nu curgea apa la
chiuvetă. Administraţia penitenciarului a explicat acest lucru
printr-o defecţiune temporară – ţeavă înfundată. Asociaţia recomandă remedierea de
îndată a defecţiunilor semnalate la reţeaua de distribuire a
apei.

Deţinuţii au declarat că primesc lunar lame şi
pastă de ras, săpun, hârtie igienică şi săpun de rufe,
precum şi ziare zilnic.

2.3.  Asistenţa
medicală

La momentul vizitei, nici unul dintre cei doi medici generalişti nu
era prezent la cabinetului medical, deşi potrivit programului afişat
unul dintre ei ar fi trebuit să fie prezent . Personalul medical mai cuprinde
şi un medic stomatolog (care era prezent) şi 5 asistenţi,
farmacistul fiind ieşit la pensie. Din declaraţiile personalului
prezent, a reieşit că media numărului de consultaţii pe zi,
era de 70 la medicină generală şi 15 – 20 la stomatologie.
Asistenţa medicală stomatologică nu cuprinde lucrările
dentare, acestea fiind imposibil de realizat în penitenciar întrucât nu
există un contract specific cu Casa OPSNAJ.

In privinţa asistenţei medicale acordate cadrelor, s-a
menţionat un ordin al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
din ianuarie 2006 care prevede obligaţia personalului medical din
penitenciar de a se ocupa cu
precădere
de deţinuţi. Or, o asemenea dispoziţie nu
introduce un criteriu clar pentru împărţirea activităţii
medicului de penitenciar între deţinuţi şi cu cadre. De altfel,
mai mulţi deţinuţi din camere diferite s-au plâns că nu
sunt scoşi la cabinet, respectiv că nu li se acordă atenţie
din partea medicilor şi nu li se dau medicamente. APADOR-CH reiterează recomandarea sa ca medicii de penitenciar
să se ocupe exclusiv de deţinuţi şi numai în situaţii
de urgenţă şi de
personal şi să asigure necesarul de medicamente al
deţinuţilor.

Statistica prezentată de conducerea penitenciarului arată că
pe semestrul I din 2006 cheltuielile pe medicamentele pentru cadre
depăşeau cu 13 % pe cele cu medicamentele destinate
deţinuţilor (21.235 RON pentru cadre faţă de 18.722 RON
cheltuiţi pentru deţinuţi). O asemenea disproporţie e cu
atât mai evidentă cu cât numărul cadrelor este mult mai mic decât cel
al persoanelor deţinute.

Reprezentantele asociaţiei au consultat fişa medicală a
deţinutului Tănase Aron care se plânsese că nu i se fac
examenele medicale de specialitate, deşi acuză probleme cu inima
şi plămânii. Intr-adevăr, în dosar nu apăreau rezultatele
niciunui examen cardiologic, deşi erau consemnate simptome de aritmie
cardiacă.

Asociaţia
aminteşte că Administraţia Naţională a Penitenciarelor
„are obligaţia legală de a lua toate măsurile igienico-sanitare
privind prevenirea şi descoperirea bolilor precum şi acordarea
îngrijirilor medicale pentru toate persoanele aflate în detenţie. Aceste
obligaţii rev[in] întregului personal angajat al locului de detenţie,
atât cel care se ocupă cu întreţinerea şi administrarea, cât
şi cel medical.”
(citat
din decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1472 din 2 noiembrie 2005,
în cazul Pop, cu privire la decesul deţinutului Radu Daniel Achim).

De asemenea, a fost consultat dosarul medical al deţinutului
Macaşoi Cristian Marius, care fusese supus unei agresiuni în data de 24
mai 2006, de către agenţii de pază. Reprezentantele
asociaţiei au primit o copie a raportului de expertiză
medico-legală care atestă leziunile suferite de Macaşoi şi
au putut sta de vorbă cu acesta, în legătură cu agresiunea
suferită. Aspectele constatate fac obiectul unui raport separat.

Cadrele penitenciarului au făcut referire la cazul unui deţinut
care s-a declarat de orientare homosexuală, acesta fiind suspectat chiar
că „practica prostituţia”, datorită solicitărilor repetate
de a fi mutat în camere diferite. O asemnea situaţie nu face decât să
dezvăluie pe de o parte prejudecăţile care încă mai
caracterizează atitudinea cadrelor faţă de homosexualitate, pe
de cealaltă parte, necesitatea distribuirii de prezervative în penitenciar, nu numai la liberare,
pentru a preveni răspândirea bolilor cu trasmisiune sexuală.

2.4.  Activitatea
cultural – educativă

La momentul vizitei, în penitenciar aveau loc activităţi
cultural-educative religioase pe platoul din curtea centrală, dată
fiind ocazia „Zilei penitenciarelor”. Erau prezenţi şi
reprezentanţi ai Bisericii Penticostale Betesda care au declarat că
au activitate în penitenciar aproape în fiecare săptămână, pe
baza unui protocol încheiat cu administraţia penitenciarului. Alte culte
şi asociaţii religioase care desfăşoară constant
programe în Penitenciarul Slobozia sunt Biserica Creştină
Evanghelică, Biserica Romano-Catolică şi Asociaţia
religioasă Matei Basarab.

Personalul compartimentului educativ este compus din 7 cadre (inclusiv
preotul ortodox), din care 1 psiholog, un asistent social şi un profesor
de limba română, şeful compartimentului fiind jurist iar alţi
doi agenţi (operativ şi tehnic) au rolul de a însoţi
deţinuţii la activităţi.

Programele în derulare sau încheiate recent vizau reducerea agresivităţii, educaţie antialcoolică şi dezvoltarea abilităţilor de
comunicare.
Programul de reducere a agresivităţii a implicat 8
deţinuţi clasificaţi cu grad sporit de periculozitate, în urma
căruia 5 dintre ei au fost declasificaţi. Acesta a durat 3 luni, cu
şedinţe de o oră pe săptămână. Programul de
comunicare urma să se adreseze tot deţinuţilor cu grad sporit de
periculozitate. Participanţii la programe sunt selectaţi de
compartimentul educativ, care a avut iniţiativa creării unui
„contract de curs” în ideea responsabilizării participanţilor.
Contractul cuprinde la ce anume se obligă fiecare din părţi –
participanţii la cursuri având obligaţia frecventării
corespunzătoare a acestora.

Compartimentul educativ organizează şi cursuri de iniţiere –
formare profesională, pentru meseriile de bucătari, legumicultori,
crescători de animale, confecţioneri de mături. Cei care absolvă
cursurile primesc un certificat în funcţie de nivelul
şcolarizării lor (4, 8 sau 10 clase). Condiţia participării
la aceste cursuri este ca deţinutul să aibă cel puţin  9 luni până la liberare. Un aspect
negativ este că deţinuţii care participă la cursuri nu
beneficiază de „zile-câştig”, precum cei care muncesc. Asociaţia recomandă ca şi
participarea la cursurile de calificare să fie convertită în
zile-câştig pentru a creşte interesul persoanelor aflate în
detenţie pentru pregătirea profesională.

Compartimentul colaborează cu Serviciul de probaţiune de pe
lângă Tribunalul Ialomiţa, fiind în pregătire un program denumit
„cum să-mi găsesc un loc de muncă”. Colaborarea este însă
redusă datorită faptului că serviciul de probaţiune are
numai doi funcţionari.

O dificultate ar fi lipsa oricăror fonduri pentru compartimentul
educativ, fapt care a determinat recurgerea la sponsorizări pentru a putea
organiza o şcoală de alfabetizare.

Problema principală rămâne faptul că un număr foare mic
de persoane aflate în detenţie sunt implicate în programele
cultural-educative. Cum puţini deţinuţi sunt scoşi la
muncă, rezultă că cei mai mulţi dintre ei nu au nici un fel
de activitate în afară de plimbarea zilnică şi de sport.

Reprezentantele asociaţiei au discutat cu asistenta socială care
a prezentat programele „Fii responsabil” şi „Invaţă să
trăieşti împreună” adresate minorilor şi care urmăreau
să-i facă să conştientizeze consecinţele faptelor lor
precum şi regulile de comportament în societate. Un alt obiectiv al
asistentei sociale era îmbunătăţirea relaţiilor cu familia,
pentru minorii care nu sunt căutaţi de familiile lor. Există
şi un program destinat consumatorilor de droguri, o parte dintre
aceştia declarându-se consumatori doar pentru a beneficia de un programindiferent de obiectivul său, dat fiind că
programele existente nu implică decât un număr mic de
deţinuţi.Minorii mai participă şi la un atelier ocupaţional de
două ori pe săptămână, existând şi un program de
educaţie pentru sănătate. Ei participă şi la
activităţi în afara penitenciarului de două ori pe lună
(ultima vizită avusese loc la o şcoală din Slobozia). Insă,
din păcate,  ei nu merg la
şcoală. Asociaţia
recomandă şcolarizarea minorilor în penitenciar.

2.5.  Sectorul
vizite şi corespondenţă

Sectorul vizite era împărţit pe două niveluri. Zona veche
amenajată la parter pentru vizite era funcţională în continuare
iar la etaj avuseseră loc lucrări recente încheiate cu amenajarea a
10 cabine simple plus una cu elemente de siguranţă pentru
deţinuţii cu grad sporit de periculozitate. La etaj atmosfera era
irespirabilă datorită căldurii, de altfel toate vizitele
desfăşurându-se în sectorul de la parter. Toate cele 11 cabine de
vizită permiteau exclusiv comunicarea prin interfon, deţinutul fiind
separat de vizitatorul său printr-un perete de sticlă. Mai mulţi
deţinuţi s-au plâns de acest lucru, cu atat mai mult cu cât în
penitenciar nu există amenajat un perimetru pentru vizite la masă,
care ar permite contactul fizic cu familia, în special cu copiii. Asociaţia recomandă urgentarea
amenajării unui sector de vizite la masă, sau cel puţin
eliminarea pereţilor de sticlă despărţitori pentru 10 din
cele 11 cabine din sectorul deja amenajat.

In ceea ce priveşte vechiul sector de vizite amenajat la parter, unde
se desfăşura programul de vizită la momentul prezenţei
reprezentantelor asociaţiei, acesta permite desfăşurarea a 6
vizite concomitent, persoanele deţinute fiind despărţite de cei
care îi vizitează de o masă de beton cu o lăţime mai mare
de 1,5 m, care face aproape imposibil contactul fizic între unii şi
ceilalţi. In acest sector nu există perete transparent
despărţitor şi nici cabine, cu excepţia celei din metal
amenajate pentru deţinuţii cu grad sporit de periculozitate..

In penitenciar sunt instalate 6 cutii poştale, la care
deţinuţii au acces liber când sunt scoşi la plimbare, precum
şi 6 telefoane. Deţinuţii au acces la telefoane pe bază de
programare, ei putând telefona o dată pe săptămână, timp de
10 minute. Se înregistrează seria cartelelor telefonice ale
deţinuţilor. Nu este permisă împrumutarea acestora şi nici
nu există „cartele sociale” asigurate de penitenciar pentru cei care nu au
posibilitatea să şi le cumpere.

Pachetele primite se desfac în faţa persoanei deţinute, iar
plicurile de corespondenţă sunt înregistrate la intrare şi
desfăcute de către persoanele deţinute, în prezenţa
supraveghetorului. Deţinuţii s-au plâns că li se transmit
coletele cu întârziere – doar două zile pe săptămână,
marţea şi vinerea – astfel încât alimentele perisabile se
alterează. Asociaţia
recomandă ridicarea pachetelor de la poştă şi distribuirea
acestora către deţinuţi cu o frecvenţă mai
ridicată – cel puţin o dată la două zile, fiind de dorit ca
aceasta să aibă loc zilnic, ţinând cont şi de faptul
că distanţa dintre penitenciar şi oficiul poştal din
Slobozia nu poate fi prea mare.
Au mai existat plângeri şi în
legătură cu sustragerea unor bunuri din colete sau a cartelelor de
telefon din plicuri, deţinuţii suspectând atât funcţionarii
poştei cât şi personalul penitenciarului. Cele mai multe
reclamaţii de acest gen au venit din partea deţinuţilor
„bucureşteni” pentru că pachetele şi plicurile lor ar fi mai tentante.
Directorul penitenciarului a fost sesizat deja cu plângeri în acest sens. Asociaţia a constatat starea de
profundă nemulţumire a deţinuţilor pe această
temă şi cere anchetarea administrativă a respectivelor plângeri
şi sesizarea parchetului
pentru
violarea corespondenţei.

La concluziile şi recomandările asociaţiei incluse în raport
mai trebuie adaugată cererea de a se întreprinde o anchetă
completă şi imparţială a incidentului căruia i-a
căzut victimă deţinutul Macaşoi şi de a se reexamina
seria de sancţiuni disciplinare impuse acestuia ulterior (a se vedea şi raportul separat privind acest caz).

Manuela Ştefănescu                                                     
                         Adriana Dăgăliţă

Raspunsul ANP in acest caz