Raport asupra vizitei la Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş

26.04.2007
Print Friendly, PDF & Email

La data de 26 aprilie 2007, doi reprezintanţi ai Asociaţiei
pentru Apărarea Drepturilor Omului în România (APADOR-CH) au vizitat Penitenciarul
Colibaşi. Ultima vizită în acest penitenciar a avut loc la data 15
iulie 2003.

1.
Aspecte generale (discuţia cu reprezentanţii penitenciarului)

La
data vizitei, penitenciarul era în continuare categorisit drept penitenciar de
maximă siguranţă. În acelaşi timp, însă, în
conformitate cu dispoziţiile noii Legi privind executarea pedepselor
şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal (nr 275/2006), în unitate fuseseră organizate secţii pentru
toate cele patru regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate:
de maximă siguranţă, regimul închis, semideschis şi
deschis.

Repartizarea
numerică a deţinuţilor pe regimuri de detenţie era
următoarea: în regimul de maximă siguranţă, în total, 58 de
deţinuţi (56 bărbaţi şi 2 femei), la închis – 444 de
deţinuţi (430 bărbaţi şi 14 femei), semideschis – 467
(455 bărbaţi şi 13 femei) iar la deschis – 15 bărbaţi.
În secţia de arestaţi preventiv se aflau 149 de persoane (144
bărbaţi şi 5 femei). Totalul efectivelor era de 1133 de persoane.
În spaţiile de detenţie erau instalate 1323 de paturi. Din însumarea
suprafeţelor camerelor de detenţie rezultă un total de 1170 de
metri patraţi, adică un sfert din suprafaţa minimă pe care
unitatea ar trebui s-o asigure în conformitate cu recomandările
Comitetului european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante (CPT), anume de cel puţin 4
mp/deţinut (de unde ar rezulta o suprafaţă necesară de cel
puţin 4532 mp).

Numărul
total al cadrelor era de 18 ofiţeri si 226 de agenţi. La sectorul
operativ erau încadrati 17 ofiţeri si 216 agenţi – un total de 233
cadre la 1133 de deţinuţi. Rezultă că, teoretic, un cadru
trebuie să se ocupe de aproape 5 deţinuţi, ceea ce
reprezintă limita acceptată de standardele europene. Practic
însă, ofiţerii şi agenţii lucrează în ture ceea ce
înseamnă că fiecăruia îi revine un număr dublu sau chiar
triplu de deţinuţi, sursă sigură de nemulţumiri
şi tensiuni între cele două categorii.

În
penitenciar continuă practica desemnării „reprezentanţilor de
cameră” din rândul deţinuţilor. APADOR-CH reiterează
critica pe care o făcut-o constant sub acest aspect, amintind
totodată  că şi CPT a
cerut în repetate rânduri, în rapoartele sale privind România, renunţarea
la această practică. Deţinuţii nu trebuie să
primească asemenea responsabilitaţi în legatură cu colegii lor,
nici chiar în condiţiile în care „reprezentanţii de cameră” sunt
„aleşi democratic de către colegii lor” – dar si „validaţi” de
conducerea penitenciarului – aşa cum responsabilii unităţii au
recunoscut că se întamplă. Ei au admis în cele din urmă ca ar fi
firesc să se renunţe la practica amintită.

Ulterior intrării în vigoare a Legii nr 275/2006, în penitenciar a
fost constituită comisia pentru individualizarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate şi s-a procedat la repartizarea
deţinuţilor pe cele patru regimuri de detenţie. Datorită
noutăţii, dar şi termenului scurt de aplicare, această
primă repartizare a avut în vedere numai natura faptei comise.
Totuşi, conducerea penitenciarului a precizat că au existat cazuri în
care  comisia a decis, pe baza
prevederilor Legii nr 275 (care permite individualizarea iniţială a
regimurilor de detenţie în funcţie de „natura şi modul de
săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana
condamnatului”), includerea unora dintre deţinuţi „în regimul de
executare imediat inferior ca grad de severitate”. Reprezentanţii
asociaţiei au exprimat opinia că această bună practică
ar trebui menţinută şi extinsă pentru ca repartizarea pe regimuri
de executare a pedepselor să se facă printr-o individualizare cât mai
adecvată, în special în funcţie de „conduita, personalitatea, vârsta,
starea de sănătate şi posibilităţile de reintegrare
socială ale persoanei condamnate” (art 27, alin 1 din Lege) – şi în
special pentru încadrarea condamnaţilor în regimurile cele mai puţin
restrictive posibile. Conducerea unităţii se afla în curs de
pregătire a măsurilor necesare pentru a analiza din nou încadrarea
deţinuţilor, după 6 luni de la repartizarea iniţială
pe regimuri de detenţie. De data aceasta, accentul se va pune pe conduita fiecăruia dintre
condamnaţi şi pe eforturile depuse de aceştia, pentru ca, în
conformitate cu art 26, alin. 1 din Legea nr 275/2006, judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate să fie sesizat în
vederea schimbării regimului de executare a pedepsei.

După intrarea în vigoare a Legii nr 275/2006, a fost desemnat, de
către Curtea de Apel, judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate. Reprezentanţii penitenciarului au
apreciat utilitatea acestei noi instituţii cu privire la asigurarea
legalităţii executării pedepselor, a drepturilor
deţinuţilor, precum şi în privinţa stabilirii regimurilor
de detenţie şi ca autoritate în faţa căreia
condamnaţii pot să conteste sancţiunile disciplinare aplicate de
către comisia de disciplină. Din păcate, reprezentanţii
APADOR-CH nu au putut sta de vorbă cu judecătoarea delegată
întrucât la momentul la care s-a intenţionat acest lucru judecătoarea
nu se mai afla în unitate (avea o problemă medicală).

Reprezentanţii APADOR-CH au solicitat conducerii penitenciarului ca
persoanelor cărora li se aplică regimul de maximă
siguranţă să li se acorde atenţia care se impune în special
cu privire la ocuparea timpului zilnic, la includerea lor în programe
specifice, asigurarea plimbării zilnice etc. A fost subliniată mai
ales necesitatea ca persoanele din această categorie să beneficieze
pe de o parte de plimbarea zilnică de cel puţin două ore,
respectiv o oră (după cum participă sau nu la alte
activităţi – art 97 din Regulamentului de aplicare a Legii nr
275/2006 privind executarea pedepselor, aprobat prin HG nr 1897/2006), iar pe
de altă parte şi de „desfăşurarea în comun, în limita a
minimum 3 ore, de activităţi de plimbare, educaţie şi
intervenţie psihosocială, sportive şi religioase” – art 96 din
acelaşi Regulament). În opinia APADOR-CH, chiar dacă
dispoziţiile art 96 nu sunt imperative (ceea ce, în privinţa acestei
categorii de condamnaţi, s-ar fi impus în mod evident), este necesar ca
direcţia penitenciarului să dispună măsurile organizatorice
corespunzătoare pentru ca deţinuţilor din această
categorie, cu deosebire celor care nu ies la muncă şi nu
participă la alte activităţi, să le fie asigurate atât programul
de plimbare zilnică cât şi cel de participare la activităţi
educative, culturale, sportive etc.

O măsură pe care reprezentanţii asociaţiei au
apreciat-o ca fiind bine venită este aceea că, în zilele foarte
călduroase, în care, mai ales la orele prânzului, plimbarea în curţi
nu este câtuşi de puţin reconfortantă, programul de plimbare
zilnică a fost prelungit până la ora 18:00. Se
intenţionează de asemenea instalarea unor prelate deasupra
curţilor de plimbare.

Persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate cu mijloacele din dotare
(cătuşe) pentru a preveni un pericol real şi concret (evadarea,
actele violente inclusiv vătămarea corporală,  distrugerea unor bunuri). Utilizarea acestor
mijloace se face cu autorizarea prealabilă a directorului penitenciarului
(în afara cazurilor în care urgenţa nu permite acest lucru) şi este
de asemenea adusă la cunoştinţa judecătorului delegat (în
conformitate cu art 37 din Legea nr 275/2006).

Potrivit noilor reglementări,
conducerile penitenciarelor au obligaţia de a confisca „bunurile procurate
şi deţinute în alte condiţii decât cele prevăzute de Legea
nr 275/2006, descoperite cu ocazia efectuării percheziţiilor” si,
între altele, inclusiv aceea de a le „comercializa la magazinele din incinta
locului de deţinere”. Responsabilii penitenciarului nu au putut preciza
cum ar duce la îndeplinire o asemenea dispoziţie în cazul bunurilor
confiscate (care sunt interzise deţinuţilor, cum ar fi, de exemplu,
telefoanele mobile). Reprezentanţii APADOR-CH au considerat că această
prevedere trebuie eliminată din actul normativ amintit întrucât
reprezintă o reglementare în mod vădit inadecvată regimului
general al confiscării bunurilor – dar şi inconsecventă
raţional de vreme ce prevede „comercializarea” bunurilor interzise pentru
deţinuţi „la magazinele din incinta locului de deţinere”.

În luna decembrie 2006, în mai multe
penitenciare din ţară au avut loc proteste ale deţinuţilor
faţă de ceea ce ei considerau a fi blocarea nejustificată a unei
iniţiative legislative a deputatului Nati Meir privind graţierea
colectivă a unor persoane. La penitenciarul din Colibaşi au existat
de asemenea unele acţiuni de protest. Insă potrivit
administraţiei penitenciarului programul zilnic nu a fost perturbat, nu a
fost necesară intervenţia în forţă împotriva deţinuţilor
şi nici nu au fost aplicate sancţiuni disciplinare – nici în perioada
protestelor, şi nici ulterior.

La data vizitei, nu existau contracte cu
beneficiari externi prin care deţinuţii să poată fi
folosiţi la muncă. Direcţia penitenciarului anticipa că în
lunile următoare, mai ales în sectorul de construcţii din judeţ,
va exista un număr semnificativ de asemenea cereri. În acelaşi timp,
se caută soluţii proprii (interne) pentru folosirea
deţinuţilor la muncă; nu demult a intrat în funcţiune un
atelier propriu de tâmplărie (cu finanţare PHARE) pentru
producţie ce urmează să fie valorificată pe
piaţă. La GAZ (gospodăria agro-zootehnică) munceau 16
deţinuţi, iar la alte activităţi, în interesul locului de
deţinere, erau folosite 5 persoane. Din discuţiile cu
reprezentanţii penitenciarului a rezultat că la cursurile de
calificare profesională pot să participe deţinuţii care mai
au 9 luni până la liberare. In opinia APADOR-CH,  această condiţie 
limitează în mod contraproductiv posibilitatea
deţinuţilor de a dobândi, pe toată durata executării pedepselor,
una sau mai multe calificări profesionale.

Cu privire la dreptul de a primi bunuri,
Legea nr 275/2006  (art 49) prevede
că „Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate au
dreptul de a primi bunuri”, fără a distinge asupra modalităţii
prin care deţinuţii pot primi pachetele cu bunuri – cu ocazia
vizitelor şi/sau prin poştă. Regulamentul de aplicare a Legii
stabileşte însă că pachetele cu bunuri pot fi primite numai cu
ocazia vizitelor (art 55). Din discuţia cu reprezentanţii penitenciarului,
iar ulterior cu deţinuţii, a rezultat că limitarea
introdusă prin Regulamentul de aplicare a Legii este contraproductivă
mai ales din cauză că familiile unor deţinuţi, în special
cele cu venituri mici, nu au posibilitatea să se deplaseze la penitenciare
şi ar prefera să trimită prin poştă coletele (cel mai
adesea cu alimente din gospodărie) aşa cum se proceda până la
adoptarea Regulamentului amintit.

Nu mai există restricţii
ţinînd de programul de vizionare a emisiunilor TV. În prezent, în penitenciar
funcţionează inclusiv un post TV cu circuit închis şi de
asemenea un post de radio (deţinuţii îşi pot transmite unii
altora dedicaţii muzicale).

 

2. Vizita în penitenciar

2.1. Compartimenul socio-educativ

Compartimentul este încadrat cu 11 angajaţi
şi un preot ortodox. Trei dintre aceştia sunt jurişti iar
ceilalţi, educatori, ingineri şi un absolvent de limbi străine.
La data vizitei, erau în curs de desfaşurare circa 20 de programe
cultural-educative, terapeutice si de consiliere psihologică.
Responsabilii compartimentului au precizat că, deşi de la nivelul ANP
există „ghiduri” de organizare a acestor programe, compartimentul are o
libertate suficient de mare în a le concepe cât mai adecvate profilului
penitenciarului si cât mai atractive pentru deţinuţi.
Reprezentanţii APADOR-CH au insistat asupra importanţei
consultării deţinuţilor cu privire la conţinutul  programelor ce le sunt destinate. Acestea
vor fi cu atat mai motivante pentru deţinuţi cu cât vor răspunde
într-o măsură cât mai mare aşteptărilor şi
necesităţilor lor concrete.

Unul dintre programe era cel intitulat
"A doua şansă", prevăzut ca atare chiar în
Regulamentul de aplicare a Legii (art 177), destinat „persoanelor analfabete”,
cu care se organizează cursuri de pregătire în vederea
promovării claselor I-IV. În acest program erau cuprinşi 11
deţinuţi, iar în cel de şcolarizare clasele V-VIII, 12 persoane.
Deţinuţii minori, aflîndu-se în tranzit la Colibaşi, nu sunt
cuprinşi în aceste programe însă pot să asiste la ore.

Alte programe în curs de desfăşurare erau: „Vreau să
ştiu”, o iniţiativă a compartimentului, cu  format enciclopedic şi cuprinzînd 3
grupuri a câte 12-14 deţinuţi din 3 secţii de detenţie;
cursul de educaţie juridică, în cadrul căruia se insistă pe
tematici de mai mare interes pentru deţinuţi, referitoare inclusiv la
reglementări privind pensionarea, divorţul, partajul bunurilor,
accesul la informaţiile de interes public şi dreptul la
petiţionare etc. Din discuţiile avute cu deţinuţii a
reieşit că o parte dintre ei resimt nevoia de a primi unele
informaţii juridice referitoare la propria lor situaţie, inclusiv cu
privire la acţiunile în justiţie pe care le introduc în
legătură cu regimul de executare a pedepsei în care au fost repartizaţi
etc. Acest fapt ridică unele semne de întrebare în legătură cu
eficienţa programelor de educaţie juridică. O altă
iniţiativă datorată unui voluntar străin – o piesă de
teatru intitulată „Alegorie a anilor 80” – era în fază de finalizare.
Vor urma două reprezentaţii – una la Piteşti, cealaltă în
Bucureşti – cu intrare liberă. Actorii sunt deţinuţi din
practic toate regimurilor de detenţie, inclusiv maximă
siguranţă şi semi-deschis. Majoritatea activităţilor
socio-educative şi recreative se desfăşoară la cluburile
secţiilor de detenţie (toate secţiile au cluburi).

Art 175 din Regulamentul de aplicare a Legii nr 275/2006 a instituit
obligaţia ca „în urma evaluării şi identificării
necesităţilor individuale ale persoanei private de libertate şi
în funcţie de posibilităţile instituţiei” sa se organizeze
„activităţi de educaţie şi intervenţie
psihosocială, ţinînd cont de natura infracţiunii comise, durata
privării de libertate, regimul de executare, gradul de risc, vârstă,
stare de sănătate fizică şi mintală”. De asemenea,
este prevăzut ca pentru fiecare persoană privată de libertate
să se întocmească „un plan de evaluare şi intervenţie
educativă”, care să fie  adus
la cunoştinţă, sub semnătură, persoanelor respective.
La data vizitei, aceste planuri erau întocmite numai parţial,
responsabilii compartimentului anticipînd că acţiunea va fi
încheiată până în luna iunie 2007.

În unitate erau cunoscute noile
reglementări în materia asistenţei religioase în locurile de
detenţie (Ordinul ministrului Justiţiei nr 610/2006 pentru aprobarea
Regulamentului privind asistenţa religioasă în locurile de
detenţie). Reprezentanţii cultelor şi ai oricărei
asociaţii religioase au acces în penitenciar fără
restricţii şi discriminări. Întâlnirile reprezentanţilor
celorlalte culte cu deţinuţii se desfasoară fără ca la
ele să mai poată asista preotul ortodox iar participarea
deţinuţilor la slujbele sau activităţile religioase
ţinute în penitenciar este facultativă. Preotul nu mai face parte din
Comisia de disciplină şi nu mai are alte prerogative în afara celor
ţinînd de asistenţa religioasă. 

Serviciul local de probaţiune are
detaşat în penitenciar un reprezentant care ia parte la individualizarea
participării deţinuţilor la programele destinate pregătirii
pentru liberarea condiţionată (reprezentantul serviciului de
probaţiune este de asemenea membru al comisiei pentru individualizarea
regimului de executare a pedepselor, în conformitate cu dispoziţiile Legii
nr 275/2006).

Noile reglementări privind
procedurile disciplinare şi comisia de disciplină (art 73 din Legea
nr 275/2006) stabilesc că din acest organism face parte „un supraveghetor
ales anual de ceilalţi supraveghetori”. La Penitenciarul Colibaşi s-a
decis ca supraveghetorul membru al comisiei de disciplină sa fie scos din
activităţile si atribuţiile curente şi să se ocupe
exclusiv de cele legate de comisia de disciplină. Reprezentanţii
asociaţiei au apreciat că această soluţie este
discutabilă în primul rând din cauză că şi aşa
numărul supraveghetorilor este insuficient raportat la cel al deţinuţilor.
Alternativa ar fi ca supraveghetorul respectiv să exercite cu
precădere atribuţiile de membru al comisiei de disciplină,
însă în perioadele în care „agenda” comisiei permite el să
funcţioneze ca supraveghetor. 

2.2. Cabinetul medical

Cabinetul are prevăzut în statul de
organizare 5 posturi de medic, din care erau încadrate 4 (doi generalişti,
un endocrinolog si un stomatolog, precum şi 13 posturi de asistenţi
medicali, din care 12 erau ocupate (din cei 12, două asistente se aflau în
concediu post-natal ). O parte a asistenţilor medicali lucra în ture (12
ore cu 24 sau 24 cu 48) iar ceilalţi în program de 8 ore. Program de 8 ore
avea şi medicul şef, în timp ce restul medicilor lucrează 7 ore
pe zi. La data vizitei, penitenciarul nu avea probleme cu aprovizionarea cu
medicamente (asemenea probleme au existat numai în urmă cu un an sau doi,
şi numai în legatură cu antidiabeticele orale).

Medicul şef se ocupa şi de
cadre, ca medic de familie. În conformitate cu dispoziţiile ANP,
angajaţii au la dispoziţie trei luni pentru a se înscrie la medici de
familie din afara sistemului întrucât începînd cu data de 1 iulie 2007, medicii
de penitenciar vor asigura exclusiv asistenţa medicală a
deţinuţilor. Decizia amintită, pe care APADOR-CH a cerut-o insistent
de-a lungul anilor, se impunea de mai mult timp, în principal din cauză
că numărul medicilor din penitenciare a fost permanent insuficient
raportat la numărul deţinuţilor. Situaţia de la
Colibaşi, în care practic doi medici se ocupau de peste 1000 de
deţinuţi a fost şi este mai degrabă regula decât
excepţia la nivelul sistemului penitenciar, ceea ce face foarte
necesară decizia aplicabilă începînd cu data de 1 iulie; din cele 5
posturi de medic erau încadrate 4 (un medic se afla în concediu post-natal iar
medicul şef se ocupa şi de cadre, de membrii familiilor lor, şi
desigur şi atribuţiile care îi revin pentru coordonarea acestui
compartiment). Potrivit medicului şef, tot de la 1 iulie, penitenciarul nu
va mai furniza angajaţilor nici 
medicamente. APADOR-CH consideră măsura salutară, având
în vedere sumele foarte mari cheltuite de penitenciare până în prezent pe
medicamentele destinate angajaţilor. Asociaţia a descoperit în 2005
mai multe penitenciare – inclusiv Colibaşi – în care sumele cheltuite pe
aceste medicamente  depăşeau
substanţial achiziţiile de medicamente pentru deţinuţi. De
altfel, la Colibaşi, chiar în primul trimestru din acest an suma
cheltuită pentru achiziţionarea medicamentelor pentru cadre a fost în
cuantum de 8055 RON iar cea pentru deţinuţi, 7591 RON  (la data vizitei numărul cadrelor era
de 244 iar cel al deţinuţilor de 1133).

Afecţiunile cele mai frecvente ale
deţinuţilor erau cele psihice, cardio-vasculare şi metabolice.
Deţinuţii cu probleme psihice erau în număr de 198
(responsabilii medicali au precizat că în jur de 4 dintre ei ar trebui
internaţi în instituţii specializate, şi nu ţinuţi în
penitenciar). 26 de deţinuţi aveau TBC stabilizat. Numai doi
deţinuţi fusesră depistaţi cu scabie (la data vizitei
precedente, din iulie 2003, numărul deţinuţilor cu scabie era de
10).

În cazurile de ingestie de corpuri
străine metalice, ca formă de protest, deţinuţii sunt
examinaţi radiologic la Spitalul Penitenciar Colibaşi iar
intervenţiile chirurgicale se fac la spitalul judeţean sau la
Spitalul Penitenciar Rahova. Procedurile în asemenea cazuri nu
depăşesc două zile.

În ultima perioadă, la Penitenciarul
Colibaşi au fost înregistrate două decese ale deţinuţilor.
Un deţinut a murit în urma unui conflict violent cu un coleg (cazul se
află în cercetarea parchetului), iar celălalt s-a sinucis
înghiţind medicamente. Ultimul caz s-a intâmplat în noaptea de 7 spre 8
aprilie 2007, fără ca deţinutul să lase vreo
explicaţie a gestului său (nici colegii deţinutului şi nici
familia nu au putut da vreun indiciu cu privire la motivul sinuciderii). La
data vizitei, raportul de autopsie nu fusese încă întocmit şi
comunicat.

La sosirea în penitenciar,
deţinuţii depistaţi cu paraziţi sunt retrimişi la
unităţile de poliţie de la care au venit. Reprezentanţii
asociaţiei au considerat că trebuie renunţat la această
practică şi că deţinuţii trebuie primiţi şi
trataţi în penitenciar.  

În urmă cu 10 zile, la cererea a
aproximativ 17 deţinuţi au fost efectuate teste HIV/SIDA. Toate
rezultatele au fost negative. Anterior testului, deţinuţii au
beneficiat de consiliere pre-testare.

În evidenţele unităţii se
află un deţinut bolnav de SIDA. La data vizitei, acesta se afla
internat în spitalul penitenicar Jilava, pentru o evaluare actualizată.
Colegii deţinutului cunosc boala de care suferă acesta, însa nu au
avut o reacţie de respingere sau de izolare a lui. Alocaţia
lunară pentru hrana suplimentară a deţinuţilor bolnavi de
SIDA este în cuantum de 300 RON.

Cabinetul medical pune la dispoziţia
deţinuţilor, gratuit, prezervative. Erau în curs de
confecţionare şi instalare (pe secţii) cutiuţe din care
deţinuţii care doresc îşi pot lua prezervative.
Reprezentanţii APADOR-CH au insistat că este necesar că
modalitatea practică în care le sunt puse la dispoziţie
prezervativele să asigure confidenţialitatea opţiunii sexuale a
deţinuţilor.

2.3. Secţiile de deţinere

Regimul semi-deschis

În secţiile
de deţinere
, reprezentanţii APADOR-CH au stat de vorbă
mai întâi cu grup de 15 deţinuţi din regimul semideschis (camera
101), care tocmai se întorseseră de la lucru la GAZ şi făceau
cumpărături la magazinul penitenciarului. Cu toate că noile
reglementări referitoare la condiţiile de detenţie în regim
semideschis (art 23 din Legea nr 275/2006) stabilesc că persoanele
condamnate care execută pedeapsa în acest regim se pot deplasa
neînsoţite în interiorul penitenciarului şi prestează munca
respectiv desfăşoară activităţile socio-educative în
spaţii care rămân deschise în timpul zilei, cei 15 deţinuţi
au precizat că atunci când nu se află la muncă sau la alte
activităţi – inclusiv sâmbăta şi duminica – sunt
ţinuţi în cameră cu uşa încuiată. Reprezentanţii
penitenciarului au răspuns că pentru aplicarea sub acest aspect al
noilor reglementări a fost necesară întocmirea unui „plan de
măsuri” care va permite asigurarea condiţiilor cerute de Lege
începînd cu data de 15 mai 2007 (ceea ce echivalează cu o „prorogare” a
aplicării Legii, neprevăzută în actul normativ). Practic,
„planul” a constat din ridicarea unui zid despărţitor între
secţii, ceea ce va permite celor din regim semi-deschis să stea cu
uşa deschisă şi să circule liber în interiorul secţiei
lor. Aceasta, doar în teorie. In fapt, cum toată „secţia”
înseamnă o cameră,
deţinuţii  nu au unde să
circule, decât la şi de la curtea de plimbare ce le este rezervată.
Dar chiar şi ieşirea în curte ar urma să fie reglementată
prin  program zilnic. Până la
urmă ce înseamnă regim
semi-deschis?
Care sunt avantajele concrete
pentru deţinuţii din această categorie? 

O altă nemulţumire a
deţinuţilor era aceea că odată cu intrarea în vigoare a
Regulamentului de aplicare a Legii nr 275/2006 nu mai puteau primi pachete cu
alimente prin poştă, ci numai cu ocazia vizitelor.

Secţia pentru femei

În secţia pentru femei, în cele 4
camere erau cazate 36 de persoane – 32 majore, 2 tinere şi 2 minore
(după cum este amenajată în prezent, această secţie nu
permite cazarea separată a deţinutelor minore de cele majore).
Deţinutele de la Colibaşi se află „în tranzit”, avînd afaceri
judiciare pe rolul instanţelor din zonă. Plimbarea zilnică
durează circa două ore, inclusiv sâmbăta şi duminica. În
camera 104, erau cazate 21 de femei în regimul închis (existau 28 de paturi).
Cu ocazia repartizării pe regimuri de detenţie, unele deţinute
au fost prezente la comisia de individualizare, în timp ce altele nu (acestora
din urmă comunicîndu-li-se numai regimul de detenţie în care au fost
repartizate). Biblioteca penitenciarului le oferă  cărţi de citit, se organizează
activităţi socio-recreative, dar principala „distracţie”
rămâne televizorul. Nicio deţinută nu era scoasă la
muncă, din lipsă de cerere de la eventuali beneficiari (anul trecut deţinutele
au lucrat la croitorie, însă în 2007 nu a mai existat această
posibilitate). Deţinutele din camera 104 erau informate cu privire la existenţa
judecătorului delegat dar aveau convingerea că acesta s-ar ocupa doar
de cazuri de refuz de hrană. Deţinutele pot primi 4 vizite pe
lună (şi aici existau nemulţumiri din cauză că
pachetele nu mai pot fi primite decât cu ocazia vizitelor, şi nu şi
prin poştă). Întrerupătorul pentru lumina din cameră este
montat pe hol, deţinutele neavînd acces la el, fapt în contradicţie
cu noile reglementări cuprinse în Regulamentul de aplicare a Legii nr
275/2006 (art 81, alin 7). Aparent minoră, problema accesului direct al
deţinuţilor şi deţinutelor la comutatoare va fi greu de
rezolvate pentru că acestea sunt, de regulă, montate în afara
camerelor de deţinere. Unele deţinute s-au plâns că uneori
lumina rămâne aprinsă şi pe timpul nopţii; altele au spus
că pe timpul nopţii ar fi aprinsă numai lumina de veghe. Este
necesar ca direcţia penitenciarului să ia în considerare în viitor
noile reglementări stabilite prin Regulament cu privire la „iluminatul de
veghe”, a cărui folosire nu mai este obligatorie (art 84, alin 2 din
Regulament:  „Pe timpul nopţii, în
funcţie de regimul de executare aplicat, se poate folosi iluminatul de
veghe în scopul asigurării supravegherii”).

Tavanul camerei şi  peretele exterior prezentau condens.
Deţinutele s-au plâns că au şoareci şi şobolani în
cameră. Grupul sanitar al camerei avea 3 cabine de duşuri
(duşurile nu aveau sită şi nu existau grătare pentru
picioare), 3 cabine de WC-uri turceşti şi 3 chiuvete, toate
necesitând reparaţii. Baie se făcea de 2 ori pe
săptămână iar din când în când se mai furniza apă
caldă şi peste program.

În curtea de plimbare se aflau
deţinutele în regimurile de maximă siguranţă şi
închis. Deţinuta Nicoleta Şerban, condamnată la 7 ani de
închisoare pentru tâlhărie, s-a plâns că se simte persecutată de
cadrele unităţii şi că îi sunt „vânate” greşelile. În
perioada 2004-2007 ea acumulase 21 de sancţiuni disciplinare, dintre care
14 îi fuseseră ridicate cu titlu de recompense. Deţinuta admitea
că a mai făcut şi greşeli pentru care merita să fie
sancţionată, însă şi că de multe ori a fost şi
este pedepsită pentru fapte de o gravitate mică, pe care le comit
şi colegele sale fără să fie pedepsite  (s-a certat cu unele colege, a vorbit de la
fereastră cu o persoană care venise s-o viziteze, a dat un
bileţel unei deţinute de la o altă cameră, a avut o
atitudine ireverenţioasă faţă de supraveghetoare etc.)
După discuţia cu responsabilii penitenciarului şi consultarea
dosarului de penitenciar al deţinutei, reprezentanţii APADOR-CH au
rămas şi ei cu impresia că în cazul Nicoletei Şerban s-a
exagerat în aplicarea de sancţiuni disciplinare şi în general în
modul în care personalul unităţii a tratat acest caz. Cu câteva
excepţii, deţinuta a comis abateri minore pentru care a fost
sancţionată „în cascadă” şi de cele mai multe ori excesiv
de sever (între altele, în ianuarie 2007 a fost sancţionată cu 3 zile
de izolare şi a fost transferată, pentru executarea sancţiunii,
la penitenciarul pentru femei de la Târgşor). De asemenea, încă din
2004, ea a fost încadrată în categoria deţinuţilor cu grad
sporit de periculozitate, una din consecinţe fiind că nu i s-a
permis  să meargă la
spectacole organizate în penitenciar special pentru femei. Tot din anul 2004 a
fost încătuşată ori de cîte ori a fost scoasă din
cameră. Ultima dată când i-au fost puse cătuşele a fost în
martie 2007 când a fost condusă la judecătorul delegat pentru o
contestaţie formulată la una din sancţiunile disciplinare
aplicate, măsură cu totul excesivă şi, în context,
contrară noilor reglementări privind utilizarea mijloacelor de
imobilizare. Consecinţa cea mai gravă a tratamentului disciplinar
care i-a fost aplicat deţinutei este că, pe 25 aprilie 2007, îi
fusese respinsă cererea de liberare condiţionată.

Regimul de maximă siguranţă

În secţia cu regim de maximă
siguranţă, la camera 804, reprezentanţii APADOR-CH au stat de
vorbă cu deţinutul Cristian Ştefan, condamnat pe
viaţă. Timp de 2 ore pe zi, deţinutul iese zilnic la plimbare,
cu colegii de la celelalte camere, cu care poate să joace fotbal. Merge
zilnic la club, timp de o oră sau două , la un program de terapie
ocupaţională („Hobby”), în cadrul căruia
confecţionează brăţări din plastic cu mărgele.
Singura problemă a deţinutului era că de mai bine de 2 ani
stă singur în cameră. Reprezentanţii penitenciarului au precizat
că tocmai erau în curs de a lua decizia ca în camera lui Cristian
Ştefan să fie repartizat încă un deţinut (ambii sunt
consultaţi în acest sens). Pe timpul nopţii, supraveghetorii aprind
uneori lumina, deşi există şi lumină de veghe. Cristian
Stefan este un deţinut liniştit, disciplinat, care nu se plânge de
nimic (mai puţin de singurătate) şi nu a creat nicio
problemă supraveghetorilor. Insă din cauza naturii infracţiunii
şi a pedepsei cu închisoare pe viaţă a fost automat clasificat
la regim de maximă siguranţă. Or, în opinia asociaţiei,
comportamentul în detenţie ar trebui să fie criteriul esenţial
al clasificării. Din acest punct de vedere, C.S. ar fi meritat cu
siguranţă un regim mai blând de executare a pedepsei.

În camera 806, reprezentanţii asociaţiei
au stat de vorbă cu deţinutul Ion Jalia. El a sesizat faptul că
în penitenciarul din Craiova judecătorul delegat i-a respins – ca
„nefondată” – plângerea pe care a formulat-o împotriva deciziei comisiei
pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor  privative de libertate iar judecătoria
Craiova i-a respins contestaţia la încheierea judecătorului delegat
pentru „tardivitate”. Deţinutul era ferm convins că motivarea celor
decizii judecătoreşti era contradictorie şi, prin aceasta, cele
două decizii ar fi fost netemeinice şi nelegale. Reprezentanţii
asociaţiei au solicitat conducerii penitenciarului să îi dea
deţinutului asistenţa necesară pentru clarificarea
situaţiei sale.

Regimul deschis

În camera 311, pentru regimul deschis, se
aflau 5 deţinuţi (la 21 de paturi!) toţi cu condamnări
între trei luni şi un an. Numeroasele paturi neocupate limitează la
câţiva metri pătraţi spaţiul în care deţinuţii se
pot mişca. Cu toate că şi în acest caz noile reglementări
(art 24 din Legea nr 275/2006) ar fi impus ca uşa camerei să fie
deschisă iar deţinuţii să se poată deplasa
neînsoţiţi în interiorul secţiei lor, lucrul acesta nu se
întâmpla. Reprezentanţii penitenciarului au precizat şi aici că
până la data de 15 mai 2007 – de asemenea peste termenul legal – vor fi
luate măsurile necesare ca deţinuţii să beneficieze de
noile prevederi. Deţinuţii ies zilnic la fotbal circa 2 – 3 ore
şi de 3 – 4 ori pe săptămână, la club. Grupul sanitar avea
2 chiuvete (în cameră) şi o cabină cu WC turcesc şi un
duş (fără sită şi grătar pentru picioare).

Izolatorul

La izolator (camera 401) se afla
deţinutul Gabriel Matiescu care primise 8 zile de pedeapsă pentru
că fusese surpins în timp ce vorbea la un telefon mobil. Nu s-a pomenit
nimic de vreo anchetă cu privire la modul în care deţinutul intrase
în posesia telefonului. Din cauza că actualele reglementări sunt
imprecise şi contradictorii (a se vedea secţiunea 1 a Raportului),
conducerea unităţii nu ştia cum trebuie procedat cu obiectul
confiscat, dar oricum, excludea posibilitatea prevăzută în Regulament
de a-l scoate la vânzare în magazinul destinat chiar deţinuţilor. În
cameră exista o chiuvetă şi un WC turcesc (cu lanţul rupt),
neseparate prin nimic de restul camerei. Pe durata executării pedepsei cu
izolarea, camera are un supraveghetor propriu.

Hrana

Masa pentru deţinuţi constase,
în ziua vizitei, din: ceai cu pâine, brânză, marmeladă,
margarină şi salam – pentru dimineaţă, la comun şi
regim;  pentru prânz – ciorbă de
legume şi varză cu jumări, la comun, respectiv ciorbă
ţărănească şi tocană de legume cu carne, la
regim; pentru seara se gătiseră paste făinoase cu carne şi
sos, la comun şi pilaf cu carne de porc la regim. Deţinuţilor de
religie musulmană (55 de persoane) li se gătise cu carne de vită
şi oaie. In absenţa responsabilului cu aprovizionarea,
reprezentanţii asociaţiei nu au putut afla ce cantităţi de
carne se folosiseră în acea zi. APADOR-CH ştie din
experienţă că acesta este un bun indicator pentru calitatea
hranei deţinuţilor. 

 

3. Concluzii

3.1 APADOR-CH consideră că noile
reglementări privind executarea pedepselor privative de libertate (Legea
nr 275/2006 şi Regulamentul de aplicare a Legii) sunt în general adecvate
şi constituie un pas înainte în domeniul penitenciar din România. Un pas
înainte a fost făcut şi prin adoptarea unor noi reglementări privind asistenţa
religioasă în locurile de detenţie (Ordinul ministrului
Justiţiei nr 610/2006).

3.2 În acelaşi timp este necesar ca
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul
Justiţiei să iniţieze unele amendamente, vizând în special
Regulamentul de aplicare a Legii. Două exemple (pe lângă altele la
care s-au făcut de asemenea referiri în secţiunile anterioare ale
Raportului) sunt cele prin care Regulamentul a adăugat la Lege în materia dreptului
deţinuţilor la pachete şi vizite. Astfel, deşi Legea nu
distinge cu privire la persoanele de la care deţinuţii au dreptul
să primească vizite (art 48), Regulamentul de aplicare
stabileşte (art 39, alin 1) că deţinuţii pot fi
vizitaţi de alte persoane decât soţul şi rudele până la
gradul al IV-lea inclusiv numai „cu aprobarea scrisă a directorului
locului de deţinere”. În mod asemănător, deşi Legea nu
stabileşte vreo limitare, Regulamentul prevede că pachetele cu bunuri
pot fi primite de către deţinuţi numai „cu prilejul vizitelor”
(art 55, alin 1), şi nu şi prin poştă, cum s-a procedat
până la adoptarea noii reglementări. Adăugarea la lege
făcută prin Hotărârea de Guvern prin care a fost aprobat
Regulamentul este nu numai contrară principiilor procesului legislativ dar
afectează şi drepturile deţinuţilor, cu deosebire ale celor
cu familii cu venituri mici, care nu au posibilitatea să se deplaseze la
penitenciare şi ar fi preferat să trimită prin poştă
coletele (cel mai adesea cu alimente din gospodărie). Amendamentul amintit
se impune inclusiv din cauză că după intrarea în vigoare a noii
reglementări sancţiunea disciplinară a suspendării
dreptului de a primi vizite conduce şi la suspendarea automată a dreptului
de a primi pachete, ajungîndu-se în situaţia ca unui deţinut
să-i fie aplicate două sancţiuni disciplinare pentru o
singură abatere. Se impune de asemenea să se renunţe la
practica, în contradicţie cu actualele reglementări, prin care, la
primirea în penitenciar, deţinuţii sunt obligaţi să precizeze
în scris numele membrilor familiilor lor care urmează să-i viziteze.
Deţinuţii trebuie să decidă numai ei înşişi de
cine vor să fie vizitaţi – soţ, rude sau oricare altă
persoană, în limita numărului legal de vizite.

3.3 Date fiind fluctuaţiile mari de
deţinuţi repartizaţi în cele patru regimuri de executare a
pedepselor este necesar ca lucrările de (re)amenajare a spaţiilor de
detenţie să permită o compartimentare cât mai flexibilă a
acestora, pentru a se evita, de exemplu, ca secţiile pentru regimul de
maximă siguranţă să fie folosite la capacitate minimă
iar cele pentru regimul semideschis şi închis să fie supraaglomerate.
În acelaşi timp este necesar să se urmărească ca
deţinuţilor să le fie asigurate condiţiile prevăzute
de lege pentru fiecare dintre aceste regimuri, în special cele pentru
regimurile semideschis şi deschis.

3.4 APADOR-CH consideră că se
impune ca persoanelor cărora li se aplică regimul de maximă
siguranţă să le fie acordată atenţia necesară în
special cu privire la ocuparea timpului zilnic al acestora, prin includerea lor
în programe specifice, asigurarea plimbării zilnice etc. Este necesar ca
deţinuţilor din această categorie să le fie asigurată
pe de o parte durata plimbării zilnice de cel puţin două ore,
respectiv o oră (după cum participă sau nu la alte
activităţi – art 97 din Regulamentului de aplicare a Legii nr
275/2006 ), iar pe de altă parte „desfăşurarea în comun, în
limita a minimum 3 ore, de activităţi de plimbare, educaţie
şi intervenţie psihosocială, sportive şi religioase” – art
96 din Regulament.

3.5 Starea grupurilor sanitare din
spaţiile vizitate era în general destul de precară – întreţinute
prost, neigienice, cu numeroase defecţiuni ale instalaţiilor sanitare
etc.

3.6 În conformitate cu noile
reglementări în curs adoptare la nivelul ANP, se impune ca începînd cu
data de 1 iulie 2007 să fie eliminată cu totul practica prin care
medicii penitenciarului acordă asistenţă medicală şi
angajaţilor şi familiilor acestora (singura excepţie pe care
APADOR-CH o consideră acceptabilă este aceea a cazurilor de
urgenţă) precum şi medicamente.

3.7 O altă practică la care
trebuie să se renunţe cât mai curând la Colibaşi, dar şi în
întreg sistemul penitenciar, este cea a desemnării „reprezentanţilor
de cameră” din rândul deţinuţilor. Trebuie precizat că
această cerinţă a fost formulată în mod repetat inclusiv de
către CPT, în urma vizitelor făcute în România.

3.8 APADOR-CH consideră că
direcţia penitenciarului are în cazul deţinutei Nicoleta Şerban
(secţiunea 2 a Raportului) o problemă căreia ar trebui să-i
acorde mai multă atenţie. Este una din rarele dăţi în care
reprezentanţii APADOR-CH întâlnesc o deţinută cu un număr
atât de mare de pedepse pentru abateri, din care multe lipsite de gravitate: 21
de sancţiuni disciplinare, categorisirea ca deţinută cu grad
ridicat de risc, încătuşarea repetată, chiar şi atunci când
a solicitat să meargă la judecătorul delegat, amânarea cu un an
a liberării condiţionate. Din experienţa de până acum a
reprezentanţilor săi, APADOR-CH ştie că un tratament precum
cel  aplicat acestei deţinute din
penitenciarul Colibaşi nu va avea niciodată efect pozitiv nici asupra
persoanei în cauză, nici a colegelor de detenţie şi nici a relaţiilor
dintre deţinute şi supraveghetoare.

3.9 Din discuţiile cu reprezentanţii
penitenciarului a rezultat că la cursurile de calificare profesională
pot să participe deţinuţii care mai au 9 luni până la
liberare. APADOR-CH consideră că această condiţie nu se
justifică şi că limitează în mod contraproductiv
posibilitatea deţinuţilor de a dobândi, pe toată durata
executării pedepselor, una sau mai multe calificări profesionale. Se
impune să se renunţe la această limitare întrucât este
contrară prevederilor Legii nr 275/2006 şi a Regulamentului de
aplicare a acestuia.

 

Manuela
Stefănescu                                                                   
                        Valerian Stan

Raspunsul ANP in acest caz