Raport asupra vizitei în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi

20.06.2004
Print Friendly, PDF & Email

Pe data
de 20 iulie 2004, două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Penitenciarul
de Maximă Siguranţă Iaşi. Scopul principal al vizitei a
fost obţinerea unor informaţii directe cu privire la decesul deţinutului
Ionuţ-Cristinel Maftei, survenit pe 24 iunie a.c.

1. Date
generale privind Penitenciarul Iaşi

           
1.1. Efective şi probleme deosebite

Conform
statisticii din 20 iulie, 1779 de deţinuţi (1731 de bărbaţi
şi 48 de femei) împărţeau cele 1849 de paturi instalate. Aparent,
nu există supraaglomerare. Fiecare deţinut are un pat şi mai
rămân 70 de paturi neocupate. Dar potrivit normei standard de 6 m.c. de
aer pentru fiecare deţinut numărul total de paturi ar fi trebuit să
fie 1475. Prin instalarea celor 374 de paturi suplimentare s-a micşorat
spaţiul prevăzut pe deţinut.
Prin urmare, supraaglomerarea
există în continuare chiar dacă dimensiunile acestui fenomen au fost
reduse. Insă gradul de supaaglomerare ar fi şi mai mare dacă
s-ar avea în vedere recomandarea Comitetului european pentru Prevenirea Torturii
de a se calcula spaţiul per deţinut în metri pătraţi
(cam 4,5) renunţându-se la criteriul metrilor cubi de aer.

Din cei
1731 de deţinuţi bărbaţi, 22 erau minori iar 12, condamnaţi
pe viaţă. Pentru aceştia din urmă există un club separat,
practic o cameră de detenţie, în care, în afara unor discuţii
cu cadrele din penitenciar, nu se poate desfăşura nici o activitate
din lipsă de spaţiu şi dotări. Exceptând plimbarea zilnică
(cel puţin o oră) în curtea special amenajată, aceşti deţinuţi
pot doar să joace fotbal o dată pe săptămână, o oră,
pe terenul penitenciarului (dar tot numai între ei) şi eventual
să meargă la biserică, tot o dată pe săptămână.
APADOR-CH cere conducerii penitenciarului Iaşi să organizeze activităţi
zilnice, cât mai variate pentru această categorie de deţinuţi
(la penitenciarele Rahova şi Craiova se fac eforturi în această direcţie).
Lipsa de activitate şi izolarea completă a "vieţaşilor"
de ceilalţi deţinuţi sunt surse sigure de tensiuni între deţinuţi
dar şi între aceştia şi cadrele din penitenciar. APADOR-CH solicită
Direcţiei Generale a Penitenciarelor să permită socializarea
condamnaţilor pe viaţă cu ceilalţi deţinuţi (cel
puţin cu cei care au pedepse mari) şi să renunţe la izolarea
completă şi, în opinia asociaţiei, nocivă a primilor.

 63 de deţinuţi,
inclusiv cei 12 condamnaţi pe viaţă, sunt clasificaţi ca
"periculoşi". APADOR-CH insistă din nou că această
clasificare trebuie să aibă în vedere în primul rând comportamentul
deţinuţilor.
Un condamnat pe viaţă poate fi mai disciplinat
şi mai civilizat decât un mărunt hoţ de buzunare. Nu este, deci,
normal ca primul să fie clasificat automat drept periculos în virtutea
faptei comise şi a pedepsei primite.

Toţi
"periculoşii" sunt cazaţi într-o secţie separată
(a 7-a). La scoaterea din cameră, sunt însoţiţi de supraveghetori
mascaţi (30 în total, toţi angajaţi ai penitenciarului). Penitenciarul
are în dotare cinci centuri de siguranţă (lanţuri care se
fixează pe talie) şi două sisteme de imobilizare a mâinilor şi
picioarelor (cătuşe de mâini şi cătuşe de picioare
unite prin lanţuri)
. Conform locţiitorului cu siguranţa deţinerii,
aceste dispozitive au fost folosite o singură dată, în cazul unui
deţinut cu multiple tentative de automutilare. APADOR-CH reaminteşte
că, în situaţii excepţionale, se poate recurge la cătuşe
de mâini
pentru imobilizarea deţinuţilor. Aceasta este regula
respectată în sistemele penitenciare din ţările democratice.
Prin urmare, asociaţia susţine că folosirea lanţurilor,
indiferent de denumire ("mijloace sigure de imobilizare" sau "centuri")
este inacceptabilă şi cere DGP să retragă aceste dispozitive
din întreg sistemul penitenciar.
 

447 de deţinuţi
erau scoşi la muncă, adică un sfert din numărul total. 108
erau folosiţi în gospodăria agro-zootehnică a penitenciarului
(neremuneraţi dar cu "zile-câştig", adică reducerea
pedepsei cu până la 7 zile pe lună). Restul munceau în vii şi
construcţii. Contractele se încheie la nivelul salariului minim pe economie
dar deţinuţii primesc doar 10% (plus "zile-câştig"),
90% revenind penitenciarului.

91 de deţinuţi
beneficiază de regim de detenţie semi-deschis. Sistemul este încă
departe de regimul similar din penitenciarele din ţările europene.
Aici, diferenţele faţă de ceilalţi deţinuţi sunt
minore: scoaterea la muncă sub paza a doi subofiţeri neînarmaţi,
dreptul de a circula între camerele de detenţie din secţie (nu şi
în afară) până la ora stingerii şi, automat, vizite la masă.
In opinia asociaţiei, este prea puţin pentru a stimula deţinuţii
ca, prin comportamentul lor, să devină eligibili pentru un astfel
de regim de detenţie.

Din cele
316 cadre (ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari şi salariaţi
civili), 238 lucrează la operativ, adică o proporţie de 7-8 deţinuţi
la un cadru (în fapt, mai mulţi, deoarece cadrele lucrează în ture)
adică mult peste standardele europene. La cultural, lucrează 11 cadre,
inclusiv preotul, prea puţini pentru cei peste 1700 de deţinuţi.
La medical sunt angajaţi 5 medici (în schemă sunt prevăzuţi
7) şi 7 asistenţi (prevăzuţi, 12). Un progres faţă
de vizitele anterioare ale asociaţiei este faptul că 4 din cei 5 medici
sunt prezenţi constant în penitenciar. Dar unii deţinuţi – cei
care au curajul să se plângă –  continuă să fie nemulţumiţi
de calitatea actului medical. Consultaţiile sunt făcute de mântuială
iar tratamentul prescris este ineficient  sau greşit, spun ei. (Deţinutul
Albert Paul Matei aştepta să intre la consult. Avea pe ambele mâini
excrescenţe purulente pe care le trata de aproape un an, fără
rezultat. Doctorul Oatu a declarat că ştie cazul şi că ar
fi vorba de o … micoză. Evident, deţinutul era de vină că
nu se vindeca de atâta vreme pentru că … se ştergea pe mâini cu
acelaşi prosop!) APADOR-CH aminteşte că medicul şef Oatu
a fost cauza unei revolte a deţinuţilor în 1999 datorită comportamentului
său violent şi jignitor faţă de deţinuţi şi
modului superficial în care se achita de sarcinile profesionale. La următoarea
vizită a reprezentanţilor asociaţiei (2001) au existat  puţine
plângeri cu privire la brutalităţi din partea medicului şef (ceea
ce poate însemna fie că doctorul Oatu s-a schimbat în bine, fie că
– mai credibil – deţinuţii au fost atât de intimidaţi încât
nu au mai îndrăznit să se plângă
). Dar lipsa totală
de interes profesional a doctorului Oatu  faţă de afecţiunile
deţinuţilor a fost semnalată şi în 2001.
Nici anul acesta
opinia deţinuţilor cu privire la calitatea actului medical (nu numai
cu privire la doctorul Oatu) nu s-a schimbat. APADOR-CH a constatat că
acest gen de nemulţumire există în mai multe penitenciare dar parcă
nicăieri nu este mai mare decât la Iaşi. Asociaţia cere DGP să
examineze cu atenţie şi maximă imparţialitate performanţa
profesională a doctorilor şi asistenţilor medicali de la Penitenciarul
Iaşi. APADOR-CH sugerează ca această evaluare să fie făcută
de comisia mixtă Ministerul Justiţiei – Ministerul Sănătăţii
care oricum s-a constituit pentru cercetarea decesului deţinutului Ionuţ-Cristinel
Maftei.

In acelaşi
timp, APADOR-CH semnalează atmosfera tensionată dintre deţinuţi
şi cadrele din penitenciar (operativ).
Spre diferenţă de
alte penitenciare, dar şi de acesta în vizitele anterioare, deţinuţii
nu au îndrăznit să-i critice pe supraveghetori decât pe ocolite. Dar
mulţi au spus că ar dori să fie mutaţi în alte penitenciare
pentru că "aici e mai rău" şi se refereau la comportamentul
celor de la operativ. Având în vedere sentimentul de frică generalizată
ce pare a fi dominanta în relaţia dintre cadrele şi deţinuţii
din Penitenciarul Iaşi, precum şi numărul mare de decese sau
incidente violente în rândurile deţinuţilor în ultimii 4-5 ani, APADOR-CH
cere DGP constituirea unei comisii, care să includă şi persoane
din afara sistemului, cu scopul analizării temeinice şi imparţiale
a activităţii cadrelor din acest penitenciar, mai ales sub aspectul
comportamentului acestora faţă de deţinuţi.
Scopul
pedepsei cu închisoarea este, desigur, de a-i izola pe infractori de societate
dar şi de a-i reeduca în vederea reintegrării de după liberare.
Violenţele verbale şi fizice – interzise prin lege – nu fac parte
dintre suferinţele inerente privării de libertate şi sunt catalogate
drept tortură sau tratament inuman sau degradant.

           
1.2. Blocul alimentar, camere de detenţie, servicii

Bucătăria,
renovată în 2001, era plină de igrasie. De altfel, blocul alimentar
urma să intre în reparaţii capitale, cu înlocuirea unora dintre dotările
vechi şi neigienice (de pildă jgheaburile de ciment pentru spălarea
zarzavaturilor). O ciorbă de legume şi varză cu slănină
figurau în meniu. Cei 190 de deţinuţi bolnavi primeau ghiveci cu bucăţele
de carne (cam 17-18 kg din cele 131 kg destinate preparării hranei în ziua
vizitei, restul de circa 123 kg urmând să fie folosite la masa de seară,
"orez bulgăresc"!). APADOR-CH reaminteşte că prin "carne"
se înţelege numai aşa numita "carne în carcasă", adică
slănină, oase şi puţină carne propriu-zisă. Iar
raţiile de carne sunt de circa 70 gr. pe deţinut şi 100 gr. pe
deţinut bolnav de TBC pe zi.

Izolatorul
de pedeapsă (gol în ziua vizitei) avea aceleaşi "paturi"
de piatră, criticate în mod repetat de APADOR-CH. Deţinuţilor
pedepsiţi cu izolarea li se ridică saltelele, păturile, pernele
şi cearceafurile la trezire şi li se dau înapoi numai seara, la stingere.
Prin urmare, ei trebuie să stea toată ziua direct pe piatră,
ceea ce pune în pericol starea lor de sănătate. Conform unuia
din locţiitori, "paturile" de piatră ar urma să fie
desfiinţate. APADOR-CH cere să se renunţe şi la practica
scoaterii cazarmamentului pe durata zilei, riscul îmbolnăvirii fiind acelaşi
şi dacă paturile ar fi de fier. Alternativ, se poate dota izolatorul
cu scaune normale
(după modelul penitenciarului de maximă siguranţă
din Amsterdam).

In camera
73 (condamnaţi pe viaţă), deţinutul Robert Sibişan
s-a plâns că, fiind din judeţul Alba, nu poate fi vizitat de familie.
A făcut mai multe cereri de transfer la un penitenciar accesibil familiei
ca mijloace de transport (la Arad sau Bucureşti, unde există secţii
pentru deţinuţii pe viaţă) dar la fiecare a primit răspuns
negativ. APADOR-CH solicită DGP să analizeze cu bunăvoinţă
posibilităţile de transferare a acestui deţinut într-un penitenciar
unde să poată fi vizitat de membrii familiei.

Deţinuţii
au la dispoziţie 4 telefoane publice şi 3 cutii poştale pentru
corespondenţa pe care poştaşii o ridică zilnic şi direct.
Spaţiul prevăzut pentru vizitele obişnuite pe care le primesc
deţinuţii a fost dublat. Până la terminarea lucrărilor,
toate vizitele se desfăşoară într-o sală numai cu mese,
într-un zgomot infernal. Câteva zeci de persoane strigau, în acelaşi timp,
cât puteau de tare, în încercarea de a se face auzite de vizitaţi sau vizitatori.

S-a mai
construit o sală de baie la secţia de nerecidivişti. Dar evident
că două săli de baie câte sunt în prezent (camerele nu sunt
dotate cu duşuri) nu pot oferi condiţii pentru întreţinerea igienei
corporale a peste 1700 de deţinuţi.

Problema
spaţiului de plimbare (total nesatisfăcător în 2001) a fost parţial
rezolvată. Circa 1700 de deţinuţi (condamnaţii pe viaţă
şi femeile au curţi de plimbare separate) ies zilnic la aer, o oră
şi un sfert, în trei curţi împrejmuite cu garduri înalte (cam 120
de deţinuţi pe serie). Problema este că nu există nici
un pic de umbră
aşa că din cauza soarelui puternic ieşitul
la aer se transformă în chin. Nici pe timp ploios sau de iarnă situaţia
nu este mai bună, spaţiul fiind complet neprotejat. Exerciţiul
fizic zilnic
este un drept al deţinuţilor iar asigurarea lui,
o obligaţie a administraţiei penitenciare. Or condiţiile de la
penitenciarul Iaşi fac aproape imposibilă exercitarea acestui drept.
APADOR-CH cere conducerii penitenciarului să găsească de urgenţă
soluţii pentru rezolvarea problemei (de exemplu, montarea unor prelate).

2. Decesul
deţinutului Ionuţ-Cristinel Maftei

In vârstă
de 24 de ani, Maftei avea o condamnare definitivă pentru furtul a doi cai
(5 ani de închisoare pentru tâlhărie). A fost arestat de poliţia Iaşi
pe 27.12.2002 şi adus în penitenciarul Iaşi pe 27.01.2003. Aici, a
contractat TBC pulmonar, depistat pe 26.11.2003. Este sigur că s-a îmbolnăvit
în perioada de detenţie în penitenciar deoarece radiografia pulmonară
din momentul transferului de la poliţie atesta că nu avea nimic la
plămâni. Faptul în sine este foarte grav şi în acelaşi timp grăitor
pentru condiţiile de detenţie. Maftei nu este singurul deţinut
care s-a îmbolnăvit de TBC în sistemul penitenciar din România. Aerul viciat
din camerele de detenţie supraaglomerate, hrana proastă, lipsa de
exerciţiu fizic în aer liber
(nu doar "plimbarea" de o jumătate
de oră sau o oră, de multe ori în spaţii improprii, cum este
şi cazul Penitenciarului Iaşi), la care se adaugă nepăsarea
cadrelor medicale sunt principalele cauze ale numeroaselor îmbolnăviri
de TBC pulmonar.
In cazul acestei boli se poate stabili cu certitudine
dacă a fost contractată în libertate sau în penitenciar
(toţi
deţinuţii au radiografii pulmonare anexate la fişa medicală
în momentul aducerii în penitenciar). Pentru alte boli de care suferă
deţinuţii
(cele mai frecvente sunt cele de stomac şi ale
căilor respiratorii), foarte probabil tot datorită condiţiilor
de detenţie, nu există documente medicale iniţiale care să
permită o comparaţie.

Ionuţ-Cristinel
Maftei a fost internat la Spitalul Penitenciar Tg. Ocna pe 4.02.2004 şi
a revenit la Iaşi pe 29.05.2004. Nu este clar de ce internarea s-a produs
la mai bine de două luni după depistarea bolii şi nici ce tratament
a urmatîn acea perioadă. La întoarcerea în penitenciar, el a fost repartizat
la camera 113, împreună cu alţi şapte deţinuţi, toţi
aflaţi în perioada de doi ani de consolidare după TBC pulmonar.

Camerele
de detenţie din Penitenciarul Iaşi sunt construite în sistem "perechi".
Adică, între două camere vecine, există un mic spaţiu complet
izolat, de circa un metru pătrat, prevăzut cu două vizete, câte
una pentru fiecare cameră, prin care supraveghetorii pot urmări ce
fac deţinuţii. Uşa este încuiată, iar accesul în acest spaţiu
de supraveghere se face din coridor şi numai de către cadre.
Evident, deţinuţii nu au cum să vadă ce se întâmplă
în cămăruţă.

Deţinuţii
au descoperit că braţul unui om trece destul de uşor prin vizetă
şi au profitat pentru a face tot felul de schimburi (de obicei, ţigări)
cu colegii din camera învecinată. Evident, acest lucru însemna o încălcare
a regulamentului de ordine interioară.

Duminică
20 iunie 2004, Ionuţ-Cristinel s-a oferit – spun foştii colegi de
cameră – să schimbe o şapcă pe ţigări, deoarece
cunoştea un deţinut din camera vecină (115). S-a întins pe patul
de sus de lângă uşa camerei (paturile sunt pe două nivele) şi
a băgat braţul drept prin vizetă. Deţinutul din camera 115
a procedat la fel. La un moment dat, un coleg de cameră al lui Ionuţ
a auzit un icnet. Cum "negocierile" se prelungeau, s-a uitat mai atent
la tânărul care rămăsese nemişcat în poziţia iniţială
(, întins pe pat şi cu braţul băgat prin vizetă) şi
a văzut că i se învineţiseră ochii şi îi curgea salivă
din gură. Speriaţi, deţinuţii au bătut în uşă
să vină supraveghetorul Gabriel Geger, singurul de serviciu pe secţie
în acea duminică. Subofiţerul a venit la scurt timp, a constatat că
Maftei era în comă, l-a pus pe o pătură şi, împreună
cu deţinuţii, l-a dus la poarta penitenciarului de unde a fost preluat
de o ambulanţă. Nu este clar în cât timp a sosit ambulanţa. Părinţii
lui Ionuţ susţin că, din cauza medicilor din penitenciar (din
nou a fost pomenit numele doctorului Oatu), transferarea la spital a fost întârziată
cu două ore şi că dacă ar fi fost dus imediat, tânărul
ar fi avut şanse de supravieţuire. După ce a fost "plimbat"
între urgenţă şi neurochirurgie, a fost internat la Spitalul
de Urgenţe din Iaşi dar nu a mai putut fi salvat. A murit pe 24 iunie.
Conform certificatului medical constatator al decesului nr.240 din 25 iunie,
boala care a provocat moartea a fost "comă cerebrală",
"starea morbidă intermediară" a fost "edem cerebral;
contuzie cerebrală"
iar "cauza determinantă" a
fost "traumatism cranio-cerebral acut deschis". Mai simplu
sus, Ionuţ-Cristinel Maftei a murit pentru că s-a izbit violent cu
capul, în partea dreaptă (craniul era înfundat pe o suprafaţă
circulară cu un diametru de 2-3 cm) de marginea de fier a patului. Cum
s-a întâmplat aşa ceva? După toate probabilităţile, cineva
l-a tras
puternic de braţul drept ce atârna în cămăruţa
de supraveghere dintre camerele 113 şi 115 ceea ce l-a făcut să
se lovească de margine. (Semnele de pe braţ par să o confirme).
Cine este acest cineva
? Din discuţiile cu foştii colegi
de cameră ai lui Maftei şi pe baza scrisorilor primite de părinţii
tânărului de la diverşi deţinuţi, rezultă că el
ar fi supraveghetorul de serviciu în acea duminică.

Ionuţ-Cristinel
Maftei nu a avut nici un conflict cu vreun alt deţinut din camera
sa sau din restul penitenciarului. Nu era o persoană violentă,
nu s-a plâns că ar fi fost "păcălit" de vreun
alt deţinut iar foştii colegi de cameră nu auziseră
ca el să fi înşelat pe cineva în micile afaceri ce se fac în orice
penitenciar. Prin urmare, nimeni dintre deţinuţi nu avea vreun motiv
să-i facă vreun rău şi cu atât mai puţin, să-l
omoare. Nici supraveghetorul Geger nu avea un astfel de motiv. Cel mai probabil
este că a deschis uşa cămăruţei de supraveghere, a
văzut braţul trecut prin vizetă şi l-a tras puternic, vrând
să-l sperie sau să-l pedepsească pe deţinut. Supraveghetorul
ştia cu siguranţă cum foloseau deţinuţii vizetele
şi era singurul care avea acces la acel spaţiu dintre camere. Unul
dintre foştii colegi de cameră ai lui Ionuţ cu care au discutat
reprezentantele asociaţiei – toţi foarte reţinuţi şi
temători – a spus că Geger "mai făcuse astfel de glume proaste".

In duminica
respectivă, după incident, deţinuţii au fost mutaţi
din camera 113, mai întâi împreună şi apoi repartizaţi la camere
diferite. Parchetul civil a declanşat cercetările abia marţi,
22 iunie, urmărind, evident, numai pista eventualei vinovăţii
a unui deţinut sau a mai multora. Neimplicarea, în această fază,
a parchetului militar arată că nu s-a pus, nici o clipă,
problema cercetării supraveghetorului
(până la sfârşitul
lunii septembrie 2004, când intră în vigoare noul Statut al angajaţilor
din penitenciare, aceştia sunt, încă, militari şi deci
eventualele cercetări sunt în continuare efectuate de parchetele militare).

In săptămâna
dinaintea vizitei APADOR-CH, foştii colegi de cameră ai lui Ionuţ-Cristinel
Maftei au fost duşi în arestul poliţiei din Iaşi pentru a fi
supuşi testului cu poligraful. Supraveghetorul Geger a fost şi el
supus acestui test. Deţinuţii au stat în arest aproape o săptămână.
Niciunul nu a reclamat eventuale presiuni sau brutalităţi din partea
poliţiştilor. Din spusele lor, a rezultat că singurele două
întrebări legate direct de decesul lui Maftei au fost de genul "tu
l-ai omorât? Da sau nu?" şi "ai văzut cine l-a lovit? Da
sau nu?". La data vizitei APADOR-CH, şase din deţinuţii
testaţi reveniseră în penitenciar iar reprezentantele asociaţiei
au putut discuta cu fiecare separat (cadrele nu au asistat dar uşa biroului
unde au avut loc discuţiile a fost permanent deschisă). Doi deţinuţi
– Ionaşcu, şeful camerei 113, cel care l-a chemat pe supraveghetor
când a constatat starea lui Maftei şi Vatră, din camera 115, cel cu
care decedatul urma să perfecteze "tranzacţia şapcă
contra ţigări" – rămăseseră în arestul Poliţiei
Iaşi. Reprezentantele APADOR-CH se tem că procurorii civili încearcă
să-l scoată pe unul din ei "ţap ispăşitor".
O variantă, greu de crezut, este că Ionuţ ar fi refuzat să
negocieze cu cei din camera 115 şi ar fi fost bătut de colegii de
cameră care, când au văzut că acesta intrase în comă, ar
fi înscenat istoria cu vizeta şi trasul de braţ. Seful camerei, Ionaşcu,
ar fi fost principalul autor al bătăii şi înscenării ulterioare.
Un deţinut cu care reprezentantele asociaţiei au discutat la sugestia
colonelului Bâtea, locţiitor al directorului, a afirmat că Ionaşcu
a fost mutat, după incident, în camera în care el, Cătălin Stănescu,
este şef (titulatura oficială este "reprezentant de cameră").
Lui CS i s-a cerut de conducerea penitenciarului să-l supravegheze îndeaproape
pe Ionaşcu
şi, astfel, a constatat că acesta era extrem de
abătut şi repeta că "a încurcat-o", ceea ce ar fi o
"dovadă" a implicării lui în moartea tânărului. Reprezentantele
asociaţiei cred că 1) era absolut normal ca Ionaşcu să fie
afectat de moartea extrem de ciudată a lui Maftei; 2) "încurcătura"
se putea referi la teama de pedeapsă pentru încălcarea regulamentului
(schimb de bunuri între deţinuţi); 3) cel mai probabil, expresia "am
încurcat-o" arăta spaima că, dată fiind implicarea unui
cadru din penitenciar,  se va face tot posibilul pentru "albirea"
acestuia, prin acuzarea deţinuţilor, în principal a şefului de
cameră.

Nu există
indicii cu privire la motivele pentru care şi deţinutul Vatră
de la camera 115 a rămas în arestul poliţiei.

Reprezentantele
APADOR-CH au discutat şi cu familia Maftei (domiciliată în satul Curături,
comuna Ciurea, la circa 30 km de Iaşi). Anunţaţi luni, 21 iunie,
să se prezinte la spitalul de urgenţe, părinţii s-au dus
imediat la Iaşi şi l-au găsit pe Ionuţ în comă. L-au
vizitat şi marţi şi miercuri dar tânărul nu şi-a mai
revenit şi a murit în noaptea de miercuri spre joi. Trebuie menţionat
că, potrivit spuselor părinţilor, deşi Maftei era în
comă, era totuşi încătuşat peste noapte. APADOR-CH cere
din nou DGP să dispună renunţarea la imobilizarea cu cătuşe
a deţinuţilor bolnavi, internaţi în spitale civile. Dacă
este absolut necesar, ei pot fi eventual legaţi cu bandaje elastice

Părinţii
lui Maftei au primit mai multe scrisori de la diverşi deţinuţi
(inclusiv de la unul care a fost pus în libertate după decesul lui Ionuţ),
toate întărindu-le convingerea că autorul omorului este supraveghetorul
Geger. Pe 24 iunie, au făcut plângere împotriva lui la Parchetul Militar
Iaşi şi pe 19 iulie, Vasile Maftei, tatăl lui Ionuţ, fusese
chemat de procuror pentru declaraţii.

Reprezentantele
APADOR-CH au vrut să afle numărul de dosar constituit de Parchetul
Militar Iaşi pe baza plângerii familiei Maftei împotriva supraveghetorului
Geger. Insă procurorul de serviciu a refuzat categoric să le dea această
informaţie, cu toate că s-a precizat clar că nu se doreau informaţii
din dosar ci doar un număr. De altfel Parchetul Militar Iaşi pare
să nu existe: nu are placă la intrare, nu poate fi contactat nici
pe telefon sau fax şi cu atât mai puţin pe e-mail. Si, evident, nu
are site pe Internet. În plus, nici adresa poştală a acestei instituţii
nu a fost comunicată
reprezentantelor APASOR-CH cu motivarea că
este secretă. De altfel, pentru a obţine acest "nu" categoric,
reprezentantele APADOR-CH au fost trecute cu datele personale în trei registre:
la intrarea în clădire, unde se află şi parchetul de pe lângă
Tribunalul Iaşi, la intrarea în sediul parchetului militar (et. IV) şi
la "audienţa" acordată de procurorul militar de serviciu.
Lipsa totală de transparenţă şi secretomania excesivă
a acestei instituţii a statului sunt, în opinia asociaţiei, complet
anacronice şi în dezacord cu standardele europene.

Concluzii

1. Faţă
de cele constatate de APADOR-CH în 2001, când situaţia tensionată
din penitenciarul Iaşi părea să se fi diminuat, în 2004 frica
este sentimentul dominant printre deţinuţi. Ei se tem să vorbească,
se tem de unele cadre (în principal supraveghetori şi  medici), se tem
să nu ajungă "ţapi ispăşitori" în cazurile
de decese sau incidente violente. APADOR-CH cere DGP să ia măsuri
urgente pentru asigurarea unui climat normal într-un penitenciar, fie el şi
de maximă siguranţă;

2. Asociaţia
cere DGP să facă o analiză amănunţită şi
imparţială a modului în care unii medici din penitenciar îşi
îndeplinesc obligaţiile profesionale faţă de deţinuţi
;

3. Asociaţia
solicită administraţiei penitenciarului Iaşi să găsească
o soluţie de protejare a spaţiului de plimbare împotriva soarelui
şi a intemperiilor;

4. APADOR-CH
cere DGP retragerea lanţurilor (indiferent de denumire) din întreg sistemului
penitenciar şi solicită modificarea regulamentului în sensul de a
permite contactele între condamnaţii pe viaţă şi alţi
deţinuţi. De asemenea, asociaţia insistă pentru introducerea
unor programe speciale pentru cei condamnaţi pe viaţă şi
cei cu pedepse mari;

5. In
privinţa decesului lui Ionuţ-Cristinel Maftei, asociaţia aşteaptă
rezultatele cercetărilor parchetelor civil şi militar, cu convingerea
că nici un nevinovat nu va avea de suferit.

APADOR-CH
reaminteşte că lipsa unor cercetări efective, amănunţite
şi apte a duce la identificarea şi pedepsirea persoanei/persoanelor
vinovate de decesul deţinutului Ionuţ-Cristinel Maftei echivalează
cu încălcarea articolului 3 din Convenţia europeană a drepturilor
omului, ratificată de România.

Manuela
Ştefănescu                                              Diana Călinescu