Raport asupra vizitei de verificare a evoluției situației din Centrul de detenție Târgu Mureș

02.07.2014
Print Friendly, PDF & Email

Două reprezentante ale APADOR-CH s-au deplasat la data de 2 iulie 2014 cu scopul de a constata evoluția situației față de vizita anterioară (din septembrie 2013). Era de așteptat ca în urma recomandărilor formulate în urma vizitei anterioare dar mai ales în urma intrării în vigoare a noilor reglementări în materie penală și execuțional penală la data de 1 februarie 2014 să se fi produs schimbări consistente.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate și conform unei decizii a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) Penitenciarul de Minori și Tineri Târgu Mureș a devenit centru de detenție. În același timp, odată cu 1 februarie a.c., mulți dintre deținuții din sistem (cca. 7000 în toată țara conform directorului CD Târgu Mureș) s-au adresat instanțelor judecătorești solicitând aplicarea legii penale mai favorabile.

Așteptările cu privire la schimbări au fost în mare parte confirmate la fața locului.

Astfel, în ce privește supraglomerarea, situația este mult îmbunătățită, în centru fiind găzduite acum 162 de persoane private de libertate, de aproximativ trei ori mai puține decât la vizita precedentă. Cei mai mulți dintre tineri au fost transferați la Bistrița, astfel că la data actualei vizite mai rămăseseră doar 76 de tineri (față de 312). Numărul adulților în tranzit a scăzut de asemenea semnificativ, de la 91 la 12. Şi numărul minorilor a scăzut  însă mult mai puțin, de la 58 la 47. Totalul efectivelor din iulie, de 160 de persoane raportat la suprafața spațiilor de deținere (858 mp) indică faptul că fiecăruia dintre deținuți îi revin puțin peste 5 mp spațiu personal. În concluzie,  Centrul de detenție Târgu Mureș nu mai este supraglomerat.  După regimuri de deținere efectivele se prezentau după cum urmează: minori – 23 regim deschis (RD), 11 regim închis (RÎ) și 11 arestați preventivi (AP); tineri – 49 RD, 25 RÎ și 2 AP; majori care execută pedeapsa în centru – 18 RD și 11 RÎ și majori în tranzit – 12.

Conducerea centrului a afirmat că este de așteptat ca în câteva luni de zile fluctuația efectivelor să se stabilizeze și că dacă numărul deținuților se va situa în mod constant sub 250 va putea fi amenajată o sală de mese iar cel de-al treilea rând de paturi supraetajate va fi desființat.

În același timp, datorită diminuării consistente a efectivelor de deținuți în condițiile în care schema de personal a rămas aproximativ aceeași, acum personalul penitenciarului este suficient (una dintre recomandările formulate la vizita anterioară se referea la nevoia de personal specializat în special în serviciile medical și socio-educativ).

Alte constatări în raport cu situația de la data vizitei anterioare:

  • Calitatea hranei pare ușor îmbunătățită datorită faptului că acum la blocul alimentar lucrează personal calificat. Din păcate însă minorii și tinerii nu primesc legume și/sau fructe proaspete decât foarte rar; APADOR-CH revine asupra solicitării ca în alimentația minorilor să fie incluse vegetale în stare proaspătă pentru asigurarea unui minim de vitamine atât de necesare adolescenților
  • Fostul izolator a fost dezafectat: grilajul suplimentar a fost eliminat iar camera a fost zugrăvită;
  • A mai fost instalat un Infochioșc funcțional, în incinta secției II de deținere;
  • Din cei aproape o sută de deținuți încriși la cursurile școlare, 35 au promovat clasa. Deoarece unul dintre ei a promovat clasa a IX-a, la anul în centru se va organiza și clasa a X-a;
  • În perioada scursă între cele două vizite nu a avut loc niciun deces sau vreun incident violent major;  Câțiva dintre minori au afirmat că ar exista violențe la adresa lor din partea supraveghetorilor (care ar acționa în grup, pe timpul nopții) dar nu au putut  da detalii despre data și numărul eventualilor agresori dintr-un astfel de incident . Conform conducerii centrului singurele incidente violente au loc între deținuți însă nu sunt chestiuni grave, mai mult îmbrânceli și/sau încăierări oarecum normale între adolescenți. Cât despre afirmațiile minorilor că ar fi fost bătuți de mai mulți agenți simultan, conducerea penitenciarului a declarat că sistemele de supraveghere (camerele video de pe holuri) dar și procedurile privind siguranța deținerii aplicate sunt garanții eficiente că astfel de abuzuri nu pot avea loc. Concret, directorul pentru siguranța deținerii a afirmat că în timpul nopții în fiecare secție este un singur supraveghetor care nu poate deschide ușile camerelor deoarece cheile sunt în grija șefului de tură care este chemat să deschidă în caz de urgență.

Maria-Nicoleta Andreescu                                                    Nicoleta Popescu