05_text-page-001

Propunerile APADOR-CH de modificare a modificărilor legislației penale

24.04.2017
Print Friendly

APADOR-CH a trimis ieri Ministerului Justiției câteva propuneri formulate pe marginea intențiilor de modificare a legislației penale (Codul Penal, Codul de procedură penală, Legea privind executarea pedepselor și alte legi conexe) anunțate pe site-ul instituției la data de 19 aprilie 2017.

Propunerile se referă la articolele 297, 298 și 301 din Codul penal, articole ce vizează abuzul/neglijența în serviciu și conflictul de interese.

Conform declarațiilor oficiale, modificările aflate în debatere publică ar urma să pună în acord legile amintite cu deciziile Curții Constituționale în materie. Din formularea proiectului, însă, se constată că unele articole au rămas în continuare neclare, ceea nu va rezolva cu adevărat problemele din sistemul de justiție.

Procesul legislativ presupune şi anticiparea unor probleme existente în legislaţie, cu privire la care nu există încă decizii ale Curţii Constituţionale, şi remedierea lor înainte de intervenţia Curţii. Altfel, parlamentul și guvernul devin organisme inutile, care modifică și completează legislaţia penală numai în siajul CCR.

Citiți pe larg propunerile și obiecțiile APADOR-CH pe marginea proiectului de modificare a legislației penale.