sigle

Cu ochii pe abuzurile poliției

04.05.2015
Print Friendly

În pofida numeroaselor condamnări ale statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, pentru tratamentele inumane la care au fost supuși cetățeni români din partea organelor de ordine, fenomenul abuzurilor polițiștilor a luat amploare în loc să scadă.

În acest context, evenimentele tragice și abuzurile grave din anul 2014, care i-au avut ca protagoniști pe polițiștii din Secția 10 Poliție și de la Secția de Poliție a Centrului Vechi, reprezintă o situație critică a cărei soluționare urgentă presupune și exercitarea unei presiuni externe, mai ales mediatice, care să oblige la luarea de măsuri, în lipsa unor anchete rapide, eficiente si temeinice. APADOR-CH a solicitat autorităților române să investigheze modul de operare al agenților de poliție, pentru tragerea la răspundere a celor vinovați, însă acest demers nu a produs încă efecte și deci nu este suficient.

APADOR-CH a demarat în acest an un proiect prin care dorește să atragă atenția publicului asupra fenomentului agresiunilor poliției la adresa cetățenilor. Date fiind abuzurile grave comise de polițiștii Secției 10 Poliție și ai Secției de Poliție a Centrului Vechi în ultima perioadă (experiența asociației de mai bine de 20 de ani în domeniu arată că este o situație ieșită din comun), durata lungă a soluționării dosarelor penale în curs, dar și faptul că demersurile efectuate până în prezent de APADOR-CH nu au produs efecte consistente, am considerat că este necesară crearea unei presiuni externe, în special mediatice, pentru a se lua măsuri administrative în sensul sancționării polițiștilor, dar și în sensul organizării activității poliției cu scopul eliminării abuzurilor.

Pe parcursul derulării proiectului vom publica anchete, reportaje despre abuzuri ale poliției, vom face demersuri administrative pentru obținerea unor date statistice referitoare la fenomen, vom organiza un training pentru jurnaliști și organizații neguvernamentale în care vom explica aspecte legale și modul în care pot fi combătute abuzurile, legal și jurnalistic, împreună.

Urmăriți derularea proiectului aici.

***

Proiect realizat în colaborare cu Casa Jurnalistului, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile