Cerem dezbaterea publică a listelor cu "secrete” din Ministerul Sănătății

22.10.2013
Print Friendly, PDF & Email

APADOR-CH informează că astăzi, 22 octombrie 2013, a solicitat Ministrului Sănătaţii dezbaterea publică a proiectului de Ordin privind modificarea Anexelor nr. 2 și 3 la Ordinul ministrului sănătății nr. 964/2013 privind informațiile exceptate de la comunicare, la nivelul Ministerului Sănătății.

Reamintim că APADOR-CH a protestat recent față de adoptarea Ordinului ministrului sănătății nr. 964/2013, ordin care limitează excesiv liberul acces la informațiile de interes public.  Textul integral al protestului poate fi citit aici .

„Stimate domnule ministru,

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki,  (APADOR-CH) este o organizaţie neguvernamentală a cărei misiune este a de a determina creşterea gradului de conştientizare şi respectare a drepturilor omului şi a principiului preeminenţei legii.

În calitate de asociaţie legal constituită şi în temeiul Art. 6 alin. 7 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, vă adresăm prezenta cerere pentru a solicita organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de Ordin privind modificarea Anexelor nr. 2 și 3 la Ordinul ministrului sănătății nr. 964/2013 privind informațiile exceptate de la comunicare , la nivelul Ministerului Sănătății. Reamintim că, potrivit art.6 alin. 7 din Legea nr. 52/2003, organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de lege este obligatorie dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită.

Proiectul a fost afişat în vederea dezbaterii publice pe pagina de internet a instituţiei pe care o conduceţi la data de 21 octombrie 2013, termenul stabilit pentru primirea de comentarii şi propuneri fiind de 10 zile. Documentul conține prevederi ce adaugă la lege în sensul că restrâng nejustificat liberul acces la informații de interes public așa cum este stipulat în Legea nr. 544/2001.

Având în vedere impactul pe care prevederile proiectului îl pot avea asupra liberului acces la informațiile de interes public , APADOR-CH vă mai solicită şi prelungirea termenului pentru primirea de comentarii şi propuneri precum şi să respectaţi prevederile Art. 6 alin. 2 care stipulează că anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoştinţă publicului, cu cel puţin 30 de zile înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare de către autorităţile publice.”

Maria-Nicoleta Andreescu
Director Executiv  APADOR-CH
0733.078.721