CEDO decide redeschiderea dosarului Mineriadei în România

17.09.2014
Print Friendly, PDF & Email

Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului a făcut azi public verdictul în cauza Mocanu și alții împotriva României, constatând încălcarea de către România a articolelor 2, 3 și 6, după ce reclamanții Anca Mocanu, Marin Stoica și Asociația 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficiența cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990.

Deși dosarul unește trei cazuri, decizia de azi îi face dreptate și lui Marin Stoica, după ce Curtea se pronunțase deja în 2012 în favoarea celorlalți doi petenți.

Cetățeanul român Marin Stoica, astăzi în vârstă de 65 de ani, a fost bătut și băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR. Omul se îndrepta spre serviciu când a fost luat de pe stradă, privat de libertate mai multe ore și bătut crunt. S-a trezit a doua zi la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară ca să nu fie arestat alături de alți protestatari. De frică a fugit atunci și nu a mai ieșit trei luni de zile din casă. Frica nu l-a părăsit, însă, nici ulterior, ba chiar bătaia a avut asupra psihicului său efecte devastatoare, așa încât omul a depus plângere penală abia zece ani mai târziu, în 2001, când în sfârșit cercetările în acest dosar au început să avanseze.

Cu toate astea procurorul Voinea, care s-a ocupat de dosarul „Mineriada”, i-a luat cazul în considerație, alături de celelalte peste o mie de victime, în favoarea lui existând suficiente probe care demonstrează bătaia și efectele ei. După opt ani de anchete, declarații, expertize IML, cazul Mineriadei, inclusiv în ceea ce-l privea pe Marin Stoica, a fost soluționat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu neînceperea urmăririi penale.

La CEDO dosarul Stoica a fost conexat cu alte două ale Mineriadei, respectiv al doamnei Mocanu, al cărei soț a fost omorât, și al Asociației 21 Decembrie 1989, al cărei sediu fusese devastat de mineri, cauza fiind denumită „Mocanu și alții contra României”. Reclamanții s-au plâns de lipsa unei anchete eficiente, imparțiale și aprofundate pentru identificarea și pedepsirea celor responsabili pentru reprimarea violentă a demonstrațiilor din 13 și 14 iunie 1990. Plângerea domnului Stoica se bazează pe articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) din Convenția europeană a drepturilor omului.

În 2012 CEDO le-a dat câștig de cauză doamnei Mocanu și Asociației 21 Decembrie 1989, în timp ce Stoica a pierdut pe motiv că s-ar fi plâns prea târziu în țară. Avocata Diana-Olivia Hatneanu, care l-a reprezentat pe Marin Stoica, a solicitat retrimiterea cauzei în fața Marei Camere, solicitare ce a fost acceptată, o audiere publică având loc pe 2 octombrie 2013. Din momentul cererii de retrimitere, cauza Stoica a fost sprijinită de APADOR-CH.

După decizia de azi a Marii Camere, care este definitivă, România va fi obligată să continue investigațiile în dosarul Mineriadei. Cu privire la decesele survenite în timpul evenimentelor, această obligație decurgea oricum din faptul că astfel de infracțiuni sunt astăzi imprescriptibile ca urmare a altei cauze CEDO, respectiv <dosarul Revoluției> (Asociația 21 Decembrie 1989 v. România). Acum, trebuie întreprinse cercetări eficiente, apte să ducă la tragerea la răspundere a celor vinovați și la aflarea adevărului de către întreaga societate, cu privire la ansamblul evenimentelor din iunie 1990, indiferent că este vorba despre decese sau persoane care au fost supuse unor violențe și privări de libertate. Prescripția nu este o <soluție> atunci când vorbim de grave încălcări ale drepturilor omului”, a declarat avocata Diana-Olivia Hatneanu.

După 23 de ani de injustiție în țara Românească, am o mulțumire sufletească și o revenire, în ciuda celor trei traumatisme, o revenire a sănătății, pentru că după 7 ani de procese la CEDO am reușit să mă prezint în fața celor 17 judecători de la Marea Cameră și cred că acești judecători, din 17 țări, au privit cu seriozitate acest dosar al meu.

Sunt mândru că sunt român european și că acolo, acei oameni cu mult discernământ au gândit și au analizat evenimentele din 13-15 iunie 1990, o mare lovitură dată începutului democratic în România. Mulțumesc APADOR-CH care a dat dovadă de mult profesionalism și răbdare.”, a declarat Marin Stoica la aflarea verdictului.

*foto: Marin Stoica și Diana Olivia Hatneanu, la Marea Cameră a CEDO