România, condamnată din nou de CEDO pentru condițiile din aresturile poliției

3000 de euro daune morale trebuie să-i plătească statul român reclamantului Marin Vasilescu, un cetățean român cu domiciliul în Belgia, care a fost încarcerat timp de 53 de zile în arestul din Craiova în condiții considerate de CEDO ca fiind degradante. Decizia de ieri a CEDO este cea mai recentă condamnare a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, adăugând încă 3000 de euro plus 800 de euro cheltuieli de judecată, pe lista lungă a celorlalte condamnări din ultimul deceniu, în valoare de peste jumătate de milion de euro.

APADOR-CH a atras atenția asupra condițiilor insalubre și a supraglomerării din arestul Dolj, în raportul întocmit după vizita din decembrie 2012 la Craiova. (citiți raportul aici)

Marin Vasilescu, în vârstă de 43 de ani, fusese condamnat în 2007, în Belgia, pentru o infracțiune economică, și ispășea pedeapsa de cinci ani la domiciliu, sub supraveghere electronică. El a venit în România în 2009, iar instanța a considerat că a evadat, prin urmare l-a dat în urmărire generală. Vasilescu a fost arestat la Craiova, unde a stat 53 de zile în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Dolj. Aici a împărțit cu alți șapte arestați o cameră de 28 de mp, descrisă ca murdară, fără grup sanitar și fără iluminat natural.

Vasilescu s-a plâns Curții că în timpul arestului a fost expus la fumat pasiv, pentru că unii dintre colegii de cameră fumau, nu a beneficiat decât de o ieșire la plimbare, de jumătate de oră, pe săptămână și că de fiecare dată când voia să iasă la toaletă trebuia să apeleze la bunăvoința gardienilor.

CEDO a considerat că aceste condiții, expuse de Vasilescu în plângere, încalcă articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane sau degradante), mai ales că aceste informații erau confirmate și de ultimul raport al Comitetului european pentru Prevenirea Torturii (CPT) din 2010 care semnalase condițiile insalubre de detenție și supraaglomerarea din aresturile și închisorile din România.

În raportul făcut după vizita din decembrie 2012, APADOR-CH a constatat aceleași disfuncționalități și a făcut chiar recomandări a căror punere în practică nu ar fi costisitoare:

Asociația solicită măsuri urgente pentru diminuarea supraaglomerării și pentru dotarea tuturor camerelor cu grup sanitar.  Aceste lucruri se pot realiza prin minime investiții sau printr-o mai bună gospodărire a resurselor având în vedere că în arestul IJP Dolj există atât spații neutilizate cât și evidente discrepanțe în ce privește dotarea/amenajarea anumitor spații.

 

Reprezentantul Guvernului a susținut că plângerile lui Vasilescu sunt nefondate, mai ales că reclamantul nu s-ar fi plâns atunci autorităților române și că nu există o legătură de cauzalitate între condițiile de detenție din cele 53 de zile petrecute la Craiova și pretinsele suferințe ulterioare, pentru care reclamantul a cerut 15.000 de euro despăgubiri morale. Totuși Curtea a admis plângerea lui Vasilescu și a condamnat statul român la plata unei despăgubiri morale de 3000 de euro, plus 800 de euro cheltuieli de judecată. Banii trebuie plătiți în termen de trei luni de la data la care hotărârea rămâne definitivă.

Tags:

No comments yet.

Leave a Reply