România ar putea fi condamnată la CEDO și pentru gazele de șist

Efectul formelor fără fond

O decizie din 2009 a CEDO ar fi trebuit să oblige România să fie mai atentă cu noile exploatări miniere controversate. Decizia se referă la eșecul statului român în obligația de a informa populația despre posibilele riscuri și consecințe pentru mediu și sănătate, legate de utilizarea unui proces industrial periculos. Patru ani mai târziu, cetățenii români încă se mai luptă cu tendința statului de a secretiza și proteja viitoare exploatări miniere ce ar putea pune în pericol sănătatea și siguranța oamenilor. Explicația stă în faptul că măsurile luate de România după ce este condamnată la Curtea Europeană sunt adesea doar forme fără fond, pachete de legi care nu se aplică în realitate.

diana-hatneanu-cedo

Avocatul APADOR-CH Diana Hatneanu, pledând cazul Tătar la CEDO

Cazul Tătar contra României – după deversarea de cianuri de la Baia Mare

În 2009 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că România nu și-a făcut datoria de a-și informa și proteja cetățenii despre posibilele pericole ce decurg din exploatarea cu cianuri a aurului de la Baia Mare. Procesul fusese intentat la Strasbourg de către familia Tătar (tată și fiu), după ce în țară nu fuseseră băgați în seamă de autorități, deși în calitate de vecini cu exploatarea de la Baia Mare oamenii au tot atras atenția asupra pericolelor ce-i pândesc pe localnici. Mai mult, Ministerul Mediului le-a răspuns că activitatea în discuție nu reprezentă un pericol pentru sănătatea publică și că o astfel de tehnologie era folosită și în alte state. Argumente pe care continuăm să le auzim și azi din gura autorităților, în legătură cu exploatările de la Roșia Montană sau cele pentru gazele de șist.

În anul 2000 s-a produs accidentul în urma căruia au fost poluate mai multe râuri din vestul țării, prin deversarea de cianuri dintr-un bazin de decantare. Vasile Gheorghe Tătar a făcut atunci mai multe plângeri penale, invocând pericolul implicat de respectiva tehnologie pentru sănătatea locuitorilor din Baia Mare, riscul pentru mediul înconjurător și agravarea stării de sănătate a fiului său care suferea de astm. Autoritățile române au decis neînceperea urmăririi penale referitor la accidentul din 23 ianuarie 2000, deoarece fapta nu era o infracțiune.

Ce i-a cerut CEDO statului român

Invocând articolul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, familia Tătar s-a plâns Curții de la Strasbourg de faptul că procesul tehnologic utilizat de fabrica din Baia Mare reprezenta un pericol pentru viața lor. Ei au invocat și pasivitatea autorităților față de situația creată, raportat la numărul mare de reclamații venite de la cetățeni.

Curtea a constatat încalcarea de către statul român a articolului 8 din Convenție, reținând că acesta nu și-a îndeplinit obligația de a-i informa pe locuitorii orașului Baia Mare, astfel încât s-au aflat în imposibilitatea de a cunoaște potențialele măsuri de prevenire ale unui accident similar sau modul de acțiune în cazul repetării unui astfel de accident.

Concret, CEDO a pus în vedere României să ia măsuri ca pe viitor să nu se mai repete astfel de accidente, oamenii să fie informați despre consecințele ce ar putea decurge din respectiva exploatare și să aibă acces la studii reale de impact ale viitoarelor exploatări.

tatar-cedo

Judecători CEDO

Tot Curtea a dat dreptate și Guvernului român, admițând că reclamanții nu au putut face dovada legăturii de cauzalitate între agravarea bolii fiului și accidentul de la Baia Mare. Totuși, dincolo de lipsa unui câștig material pentru familia Tătar, decizia CEDO în acest caz este – sau ar trebui să fie – un câștig mai mare pentru națiune.

Puteți vedea aici înregistrarea audierii în cazul Tătar contra României

Ce a cerut CEDO României

–        statul are obligația de a lua toate măsurile rezonabile și adecvate pentru a proteja drepturile implicate de primul alineat al articolului 8, și mai ales, obligația de a se dota cu un cadru legislativ și administrativ apt a preveni în mod eficient atingerile aduse mediului înconjurător și sănătății oamenilor.

–        procesul decizional trebuie să implice realizarea de studii corespunzătoare, de natură a preveni și determina anticipat efectele activităților ce pot aduce atingere mediului înconjurător și drepturilor indivizilor, precum și de a asigura un just echilibru între toate interesele concurente aflate în joc.

–        publicul să aibă acces la studiile efectuate, precum și la orice informație aptă să le permită să evalueze pericolul la care sunt expuși oamenii. În acest sens, orice persoană interesată trebuie să aibă la dispoziție o acțiune în justiție împotriva actelor și omisiunilor în cauză, dacă apreciază că interesele sau observațiile lor nu au fost luate în mod suficient în considerare de procesul decizional.

Curtea a mai acordat o relevanță particulară stării de neliniște și incertitudine în care s-au aflat reclamanții, stare coroborată cu pasivitatea autorităților cărora le revenea obligația de a furniza informații suficiente și detaliate cu privire la consecințele trecute, prezente și viitoare ale accidentului ecologic.

Ce a răspuns statul român

România s-a angajat în fața CEDO că va lua măsurile necesare pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. A enumerat legile și hotărârile de guvern emise pentru asta: Legea 86/2000 (privind ratificarea Convenţiei asupra accesului la informaţii, participarea publicului la procesul decizional şi accesul la justiţie în domeniul mediului), OUG 152/2005 (prevenire şi control în caz de poluare), OUG 195/2005 (protecţia mediului), mai multe hotărâri de guvern privind gestionarea deşeurilor din minerit sau referitoare la probleme concrete în domeniul protecţiei mediului.

De asemenea statul s-a mai angajat că ia măsuri pentru evaluarea unei exploatări miniere înainte de aprobarea ei, în fața inițială a proiectului, precum și educarea publicului şi participarea sa în procesul de elaborare şi aplicare a deciziilor privind mediu.

 

Măsurile concrete promise de statul român

–        Avizul de mediu este obligatoriu pentru toţi cei care iniţiază  programe/proiecte cu posibil impact asupra mediului

–        Administraţia locală şi persoanele fizice sau juridice care iniţiază astfel de programe/proiecte au obligaţia de a informa publicul asupra riscurilor generate de funcţionarea sau existenţa obiectivelor ce ar putea pune în pericol  sănătatea populaţiei şi mediul

–        Asocierea populaţiei la procesul decizional şi informarea publicului asupra consecinţelor unui accident ecologic, asupra măsurilor de prevenire a unor  accidente similare  şi măsurilor ce vor fi luate în cazul repetării unor asemenea accidente

–        Conform legii 88/2000, autorităţile publice pun la dispoziţia publicului informaţii asupra mediului la cerere şi, dacă se specifică în cerere, copii de pe  documentele în care informaţiile respective sunt consemnate efectiv, chiar dacă acele documente includ sau nu alte informaţii. Nu este nevoie ca publicul să ofere justificări.  Un eventual refuz poate surveni numai în condiţiile expres prevăzute de lege.

–        În caz de ameninţare iminentă, toate informaţiile care ar permite publicului să ia măsuri pentru prevenirea sau limitarea eventualelor pagube vor fi făcute publice de către autorităţile care gestionează informaţiile respective.

–        Publicul trebuie să fie informat eficient şi în timp util încă de la începtul unui proces  decizional ce se referă la mediu

–        Pentru asigurarea participării publicului  la informări privind activitatea propusă şi natura deciziilor se vor anunţa: data şi locul tuturor audierilor publice; autoritatea căreia publicul se poate adresa pentru obţinerea unor informaţii pertinente; autoritatea publică sau orice alt organism competent căreia/căruia publicul  poate  trimite observaţii/întrebări într+un anume termen

–        Informaţiile oferite publicului trebuie să conţină cel puţin descrierea sitului, caracteristicile fizice şi tehnice ale activităţii propuse, estimarea deşeurilor şi emisiilor

–        Orice persoană din publicul interesat şi orice ONG pentru protecţia mediului se pot adresa justiţiei în contencios administrativ cu condiţia de a proba un interes legitim sau de a se considera  victime ale încălcării unor drepturi. Anterior acţiunii în justiţie, persoanele interesate trebuie să se adreseze autorităţii publice centrale de mediu pentru revocarea, integrală sau parţială a unor decizii referitoare la mediu. Autoritatea trebuie să răspundă în termen de 30 de zile.

Guvernul admite că în cazul Tătar s-au comis erori din cauza faptului că nu existau regelementări legale corespunzătoare în domeniu, dar consideră că de vreme ce le-a adoptat între timp, supravegherea Comitetului de Miniştri  în privinţa îndeplinirii condiţiilor stabilite de CEDO nu mai este necesară.

 

Ce spunem noi: APADOR-CH cere monitorizarea României până la implementarea reală a măsurilor luate doar pe hârtie

 

APADOR-CH consideră că simpla enumerare a actelor normative adoptate de România în timpul scurs de la accidentul de la Baia Mare până acum nu este decât o rezolvare teoretică a problemei. Unele dintre aceste reglementări legale existau de altfel și înainte de accidentul de la Baia Mare, dar ele nu funcționează decât pe hârtie, în realitate localnicii din zonele în care urmează să se facă sau deja se fac explorări și exploatări miniere controversate au fost și sunt în continuare excluși din procesul informativ.

Numeroasele proteste care au avut loc în România în ultimii ani au la bază opoziția populației cu privire la diverse exploatări miniere, exact pe motivele ce stau la baza condamnării României la CEDO în cazul Tătar: lipsa unei informări reale, a unor studii de impact și a unor măsuri concrete de evaluare și prevenire a posibilelor accidente. Deși pentru toate aceste revendicări există bază legală.

Amintim că în cazul Pungești simpla opoziție a localnicilor la adresa firmei care face explorări pentru gaze de șist a dus la instituirea unei zone speciale de siguranță publică, ceea ce implică o restrângere a drepturilor cetățenești, nicidecum o implicare a locuitorilor ce vor fi direct afectați de viitoarea exploatare, în procesul decizional.

În aceest ritm putem să ne așteptăm și pe viitor la alte condamnări ale României la CEDO, fie că vom avea sau nu parte de accidente ecologice, sau doar vor exista români care își vor cere la CEDO drepturi fundamentale pe care nu le primesc în țară.

Pentru că acest exemplu nu singura cauză în care, deși condamnată la CEDO, România se face că lucrează, adoptând doar forme nefuncționale pentru a păcăli Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, pus să monitorizeze implementarea deciziilor Curții. În aceeași situație s-a aflat și Fondul Proprietatea, înființat pentru a ne face că rezolvăm problema restituirii proprietăților. Noua lege care se presupune că ar fi trebuit să rezolve problema retorcedărilor nu face decât să tragă de timp.

 

APADOR-CH apreciază că măsurile cu caracter general prezentate de Guvernul României nu sunt suficiente pentru a evita repetarea unor situații similare celor din cazul Tătar, prin urmare anunță că va transmite acest punct de vedere și Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, printr-o petiție de tip amicus curiae. APADOR-CH va solicita continuarea monitorizării României în privința implementării măsurilor generale cerute în cazul Tătar, până când se va constata, în practică, funcționarea sistemului descris la nivel teoretic de guvern.

 

Tags:

No comments yet.

Leave a Reply