Cum se transformă un flashmob de 3 minute într-o privare de libertate de câteva ore

Nu numai așa-zișii ultras de pe stadioane sunt în vizorul jandarmilor când vine vorba de „degajat” domeniul public, ci și activiștii de mediu. În rândul lor sunt câteva figuri bine cunoscute, care s-au obișnuit deja să înfunde dubele jandarmilor ori de câte ori se află la vreun miting. Activiștii spun că ar fi chiar o surpriză plăcută ca la unul dintre proteste  jandarmii să vină să le spună exact motivul pentru care sunt conduși la secție.

Ioana Ciută și Lavinia Andrei conduc organizația neguvernamentală Terra Mileniul III și sunt binecunoscute ca activiste de mediu. Pe 8 noiembrie 2011 au participat la ceea ce trebuia să fie un flash mob în fața TVR, ca protest față de faptul că televiziunea publică refuză să difuzeze informații despre Roșia Montană și se lasă cumpărată de campaniile publicitare RMCG. Protestul fusese anunțat ad-hoc pe Facebook și nu ar fi trebuit să dureze mai mult de câteva minute, ca orice flashmob.

 

La 3 minute dupa de am ajuns la fața locului, echipată cu un plasture pe gura și cu însemnele campaniei Salvați Roșia Montană în piept, am fost săltată de pe trotuar de doi jandarmi care m-au îmbrâncit și brutalizat, ca să mă bage în dubă pentru a mă duce la secția de poliție. În fața dubei am reușit să îi întreb care este motivul pentru care sunt ridicată. Jandarmii nu au fost în măsura să îmi spună, ci doar m-au înghesuit în dubă, trăgându-mi și o palmă peste ceafă și continuând să mă îmbrâncească. Anunțul că manifestația este ilegală s-a făcut de către jandarmeri abia după ce eu și colegii mei eram deja în dubă. , spune Lavinia Andrei.

Cinci dintre participanții la acel protest au ajuns în dubele jandarmeriei și apoi la Secția 1 de poliție, fara sa li se spună motivul.  Toți au fost amendați cu sume cuprinse între 500 și 1000 de lei, pentru participarea la un protest neautorizat și refuzul de a părăsi zona, deși practic nu au apucat să protesteze mai mult de două minute pe trotuarul de vis a vis de TVR. De remarcat că amenzile acordate pentru acel flashmob pașnic au depășit cu mult cuantumul amenzilor date de jandarmi în zilele protestelor din ianuarie – care au fost de 200 de RON în general.

 

Îmbrânceli pentru oameni, gloanțe pentru câini

Ioana era însoțită de câinele Frido la protest, la fel ca și Costel Popa, președinte al Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, la rândul său ridicat de jandarmi împreună cu câinele din dotare. Cei doi oameni și doi câini au fost duși la secție unde li s-au făcut procese verbale pentru că au refuzat să părăsească locul protestului neautorizat. Nervoși, la un moment dat jandarmii au amenințat că vor împușca unul dintre câini, dacă lui Costel Popa îi trece cumva prin cap să-l asmută spre jandarmi.

Ioana și Lavinia au amintiri amuzante din acea seară. Dacă n-ar fi fost de fapt niște abuzuri grosolane la adresa dreptului de a protesta pașnic. Întreaga atitudine a jandarmilor denota faptul că nu au nici cea mai vagă idee de ce trebuie să conducă la secție anumite persoane din grupul manifestanților, dar ordinul trebuia executat.

„La secție ne-au dus într-o sală cu o masă și multe scaune, iar jandarmii s-au apucat să completeze procesele verbale. Erau chiar amuzanți pentru că la un moment dat erau așa de concentrați, mai mulți pe un singur proces verbal, copiau formulările de la unul la altul. A durat cam două ore toată tevatura. Dacă ne-ar fi lăsat să protestăm pașnic am fi plecat după 5 minute. Aflasem între timp de la avocați că putem să nu semnăm procesul verbal, caz în care erau obligați să găsească un martor”, povestește Lavinia.

Activiștii de mediu, suspecții de serviciu ai Jandarmeriei

Ioana crede că ridicarea lor și conducerea la secția nu a fost o acțiune întâmplătoare.

Cred că numele și chipurile noastre sunt în bazele lor de date, suntem cunoscuți de la alte proteste și de fiecare dată vin chitiți să ne ridice pe noi. Probabil își imaginează că dacă ridică liderii restul oamenilor se vor împrăștia. Am constatat de exemplu că la secție nu știau cum se scrie numele străzii pe care se afla TVR, au greșit în procesele verbale numele Emil Pangrati, dar au scris corect numele organizației Terra Mileniul III.

Ioana și Lavinia nu erau la primul protest, dar atunci au fost la prima conducere la secție.

Cel mai greu este că atunci când te ridică nu știi ce urmează să ți se întâmple. Jandarmii nu spun și nici nu știi la cine să apelezi. Ești în dubă și ai o senzație din aia, că nu știi ce cauți în viața ta. Nu toată lumea are numărul unui avocat în memoria telefonului. Pentru noi a fost important că prietenii ne-au transmis prin SMS că avem dreptul să nu semnăm procesele verbale.

Cei care au fost ridicați de jandarmi cu ocazia protestului de la TVR din 8 decembrie au contestat procesele verbale prin care au fost amendați cu 500-1000 de RON. „Îmi pare rău că nu m-a învățat nimeni că ar trebui să depun și plângere împotriva comportamentului jandarmilor. Chiar dacă nu m-au agresat, s-au comportat într-o manieră nejustificată pentru protestul nostru pașnic !”, conchide Lavinia Andrei.
 

Tags:

No comments yet.

Leave a Reply