Ce faci când Jandarmeria te abordează cu „Ia-l, bă, pe ăla!”?

Atunci când vă considerați victimele unor întâmplări neverosimile, de genul conducerii la secție pentru identificare, completate și de un eventual comportament agresiv al jandarmilor sau polițiștilor, este de preferat să contestați cât mai rapid procesele verbale pe care organele de ordine vi le-au întocmit cu această ocazie.
Normal ar fi să contactați un avocat care să vă îndrume, dar în linii mari, iată care ar fi informațiile pe care trebuie să le știți înainte de a face o contestație:

 

Cum se poate contesta procesul verbal

– În termen de 15 zile calendaristice de la data întocmirii procesului verbal constatator trebuie să depuneți o contestație la judecătoria din raza teritorială în care se află strada pe care a avut loc fapta sancționată în procesul verbal. De exemplu, pentru că în Piața Universității se întâlnesc trei sectoare – 1, 3 și 5 – este important să știți exact în ce sector se află strada menționată în procesul verbal ca loc din care ați fost ridicați.

Dacă trimiteți contestația la judecătoria greșită va fi înregistrată şi apoi redirecţionată către judecătoria competentă ceea ce înseamnă o întârziere de luni de zile.
– Anexați la contestație copii după procesul verbal și actul de identitate, dar sunt utile orice alte acte doveditoare în sprijinul afirmațiilor dumneavoastră din contestație.
– E util să aveți un martor credibil – cu nume și adresă – care să vă confirme varianta și să fie dispus să se prezinte în instanță. Dacă nu e dispus să meargă la judecătorie, e mai bine să nu vă încurcați.
– Contestația trebuie să fie formulată clar și cât mai concis. E bine să precizați că cereți judecarea și în lipsă. E util să vă prezentați la propriul proces, dar dacă se întâmplă să nu puteți și nu ați cerut să se judece în lipsă riscați să se suspende dosarul. În acest caz va trebui să solicitaţi repunerea dosarului pe rol în inteval de un an alfel, dosarul va fi închis.

Cum faceți plângerea penală

În cazul în care faptele au fost de natură să vă lezeze într-atât încât doriți să faceți și o plângere penală la adresa jandarmilor sau polițiștilor cu care ați interacționat, ar fi de preferat să vă adresaţi unui avocat. Plângerea se face la Parchetul de pe lângă Judecătoria din raza teritorială a străzii unde a avut loc fapta, și spre deosebire de contestație, pentru plângere nu există un termen fix. Dar e util să o faceți destul de repede după producerea faptelor, ca să nu vă pierdeți din credibilitate.
***

Model de contestație

Mai jos aveți un model de contestație, depusă de un cetățean bruscat de jandarmi și condus la secție în timp ce filma protestele din Piața Universității.

JUDECĂTORIEI  SECTORULUI X,

Domnule Președinte,

Subsemnatul A. V., cu domiciliul în  orașul, str., nr., și domiciliul procedural ales în București, str., nr. , sect., depun prezenta

Contestație

împotriva Procesului Verbal seria … nr. … din data de …, emis de către (secția de poliție sau UM de jandarmi, dacă este menționat în procesul verbal), București,

în contradictoriu cu Jandarmeria Română cu sediul în str. Jandarmeriei nr.9-11, Sector 1, Bucureşti

În fapt, în data de 19.01.2012 în jurul orei 22 ieșeam din localul Edgar’s Pub din str. Edgar Quinet nr. 9, sector 1 împreună cu A. V.si C. P. Menționez că în zilele anterioare am filmat în zonă manifestațiile din Piața Universității pe care le foloseam ca arhiva personala fiind regizor de film, pentru un proiect cinematografic. În timp ce mergeam pe strada Edgar Quinet spre Universitate împreună cu A. V și C. P. spre locul de parcare, am văzut o mulțime de oameni alergând spre noi. Eu m-am oprit să filmez evenimentul. Pe măsură ce oamenii treceau pe lângă mine am văzut, la aproximativ 50-100 de metri un rând de jandarmi. Eu am continuat să filmez, lângă mine mai erau câțiva reporteri și doi cameramani de la televiziune. La un moment dat jandarmii au mai înaintat spre mine, iar eu am continuat să filmez. Pe stradă mai eram eu și rândurile de jandarmi. Un jandarm a ordonat: „Ia-l bă pe ăla!”. Din rând au ieșit trei jandarmi și m-au apucat cu brutalitate, cu toate că nu am fugit și nici nu am opus rezistentă. Ajuns în mijlocul lor au început să mă lovească cu bastoanele fără nici un motiv. Am încercat să-i opresc spunându-le că nu au nici un motiv să dea in mine. Loviturile au continuat, fapt care constituie un abuz. Un jandarm a strigat:„Vezi că vrea să fugă!” deși nu aveam pe unde să fug. Atunci m-au îmbrâncit și un baston m-a lovit în zona capului. M-au obligat să șterg tot ce am filmat, ceea ce am și facut, dar în timp ce încercam să șterg mai primeam câte o lovitură.

Menționez că a doua zi am reușit să recuperez prin procedee electronice imaginile filmate în momentul capturării mele, imagini pe care le voi atașa contestației înregistrate pe un DVD. Jandarmii m-au împins într-o nișă a Facultății de Litere, unde erau căzuți alți doi tineri. Unul dintre ei mi-a spus că nu-și mai simte piciorul. Am stat acolo aproximativ 15 minute până a venit mașina jandarmeriei. Precizez că înainte de a urca în maşină atât eu cât şi cele două persoane care mă însoţeau am spus jandarmilor că sunt jurnalist.

În mașină eram în total 22 de civili și dacă îmi aduc bine aminte, 5 sau 6 jandarmi. Un tânăr deja lovit si cu sânge pe față a mai fost lovit zdravan de câteva ori, altul îmbrăcat în alb, cu o haină destul de subtire a fost și el lovit de câteva ori din cauza unei suspiciuni a unui jandarm cum ca l-ar fi văzut înjurând în stradă. Drumul a durat aproximativ 30 de minute timp în care am fost percheziționați, jandarmii au urlat la noi și ne-au amenințat, ne-au obligat sa închidem telefoanele să nu-i înregistrăm. Am ajuns în jurul orei 22,40 la secția de poliție nr. 4.

Aici am fost coborât din mașină, condus în secție unde mi-am prezentat buletinul. Apoi, la cererea unui polițist îmbrăcat în civil şi de faţă cu el am scris o declarație despre cele întâmplate în care am menţionat şi faptul că am fost tratat cu brutalitate. Polițistul mi-a luat numarul de telefon și seria telefonului. După ce am dat declarația am fost dus într-un alt birou unde mi-au fost luate amprentele, am fost fotografiat la perete din față și profil și filmat cu toate că nu existau indicii că aş fi săvârşit vreo infracţiune. Nu am fost informat ca pot refuza aceasta procedura care presupune introducerea mea in baza de date cu fotografii, amprente si imagine video. Un polițist sau jandarm care purta  cagulă a completat procesul meu verbal cu”tulburarea linistii si ordinii publice” de asemenea tot el a completat ca eu „nu am obiecțiuni cu privire la întocmirea procesului verbal” şi mi-a aplicat prin acest proces verbal sancţiunea “avertisment” cu toate că i-am spus că nu sunt vinovat. După trei ore petrecute în secția de poliție am semnat în cele din urmă procesul verbal pentru a putea pleca şi pentru că am fost înștiințat de polițistul care mi-a luat declarația că-l pot contesta. Am părăsit secţia de poliţie în jurul orei 01,30 a zilei de 20 ianuarie.

În fapt nu sunt vinovat de cele acuzate în Procesul Verbal.

Solicit anularea Procesului Verbal prin care am fost sancţionat cu avertisment având în vedere faptul că nu mă fac vinovat de săvârșirea nici unei contravenții.

Solicit judecare şi în lipsă.

De asemenea cer scoaterea datelor mele (poze, amprente, imagini video) din baza de date a poliției deoarece datorită meseriei mele acest fapt îmi poate prejudicia dreptul la liberă exprimare și accesul la alte evenimente sociale spontane. Menționez că aceste date mi-au fost luate fără ca eu să fiu înștiințat asupra dreptului meu de a refuza.

La incidentul din strada Edgar Quinet  au fost prezente cu mine A. V domiciliata în …..și C. P., dmiciliată în…………, martore care pot confirma cele afirmate de mine.

Anexez la prezenta contestație copie C.I., copie după procesul verbal, un DVD cu filmarea din momentul în care sunt luat de jandarmi și o adeverintă din partea casei de producție care să ateste faptul că sunt în desfășurare cu un proiect de film având ca subiect manifestatiile din Piata Universitatii.

Data:

Nume şi prenume:

Semnătura:

Tags:

Trackbacks/Pingbacks

  1. Poliția călare sare calul în Herăstrău | APADOR-CH - 27/05/2014

    […] APADOR-CH le sugerează cetățenilor care au participat la acel eveniment și au fost amendați de poliție din acest motiv să conteste procesul verbal de contravenție pe care l-au primit sau îl vor primi de la poliție. […]

  2. Sfaturi utile pentru petrecerea în stradă a rezultatului alegerilor | APADOR-CH - 14/11/2014

    […] Găsiți aici o schemă detaliată cu pașii ce trebuie urmați dacă sunteți duși cu forța la poliție și un model de contestație a procesului verbal de contravenție. […]

Leave a Reply