Comisia Europeană îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă

Autoritățile europene susțin că România nu a cerut ajutor pentru Colectiv, în timp ce MAI spune că ar fi sunat „Europa” după trei zile, dar au convenit de comun acord că nu e nevoie de ajutor, că „avem de toate”

 protectie civila UE

Pentru descifrarea modului în care au acționat autoritățile române în cazul dezastrului din Clubul Colectiv, APADOR-CH a făcut mai multe solicitări de informații atât către responsabilii din România, cât și către cei europeni. Despre răspunsurile târzii, incomplete sau deloc ale românilor v-am povestit aici. Pentru unele dintre ele a trebuit să dăm în judecată Ministerul Sănătății. După mai multe luni am primit recent și răspunsul de la Comisia Europeană, respectiv de la Mecanismul pentru ajutor umanitar și protecție civilă al UE. Acesta mai completează câteva goluri din tabloul plin de mistere al acelor zile de după incendiul din Colectiv. Din păcate, răspunsul european relevă faptul că autoritățile române nu numai că nu au fost capabile să declanșeze la timp propriile mecanisme interne de acțiune în caz de dezastre, dar nu au solicitat deloc nici ajutorul european, deși ca stat membru aveam acest drept.

Ce este Mecanismul pentru ajutor umanitar și protecție civilă al UE…

Instrumentul european relevant pentru managementul situaţiilor de urgenţă în interiorul Uniunii Europene este Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii. În caz de dezastru pe teritoriul Uniunii, statul membru afectat poate solicita asistenţă. Statul afectat de un dezastru este singurul în poziţie să determine dacă o anumită situaţie necesită activarea mecanismului şi dacă o solicitare a asistenţei celorlalte state membre este oportună.

Concret, în răspunsul către APADOR-CH, responsabilii cu Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii susțin că deși era de datoria statului afectat să ceară,

Pentru incidentul din clubul Colectiv nu a existat nici o solicitare de asistenţă prin intermediul mecanismului de protecţie civilă.”

 

… și ce poate face el

Conform statutului de funcționare a Mecanismul de protecţie civilă al Uniunii – organism voluntar de întrajutorare – în caz de calamitate „Comisia poate interveni prin identificarea mijloacelor de transport necesare pentru operaţiunile de urgenţă. Comisia poate de asemenea contribui financiar prin co-finanţarea transportului asistenţei sau al evacuării medicale de urgenţă, pe baza unei cereri de co-finanţare. Contribuţia financiară a Comisiei pentru astfel de operaţiuni este de maximum 55% din costuri.”

CE spunea MAI acum câteva luni

Interesant este că acest răspuns contrazice afirmația Ministerului Afacerilor Interne, care tot la întrebările APADOR-CH a susținut că:

În ceea ce privește solicitarea de sprijin către Comisia Europeană, vă aducem la cunoștință faptul că, la doar trei zile de la incident, conducerea DSU a luat legătura telefonic cu persoanele implicate în activarea mecanismului european de protecție civilă; după analizarea evenimentului, s-a ajuns la concluzia comună că este o situație atipică pentru declanșarea mecanismului, și s-a convenit că este mult mai eficientă și convenabilă varianta de continuare a colaborărilor bilaterale deja demarate.”

 

Nu știm cine minte în ecuația asta, dar realitatea ne-a arătat că în cazul Colectiv s-a acționat târziu, haotic, amatoristic (o spune chiar raportul Corpului de control al Guvernului), iar ajutorul european a venit mai degrabă pe filiere private, nu în interiorul unui mecanism statal deja existent, care aștepta doar să fie activat.

Citiți mai jos întregul răspuns primit de APADOR-CH de la Comisia Europeană, în cazul Colectiv:

 

Tags:

No comments yet.

Leave a Reply