Atenție cum vă rugați la Patriarhie, ca să nu-i mâniați pe jandarmi

Cine-și imagina că nu poți să fii luat la ochi de jandarmi decât la manifestațiile „neautorizate” de stradă înseamnă că nu a fost niciodată la Patriarhie. Mihai Tănăsescu a avut ghinionul ăsta, să se manifeste „altfel” decât un pelerin obișnuit – orice ar însemna asta – și să fie luat la ochi de jandarmii care păzesc Patriarhia Română. El a cerut ajutorul APADOR-CH ca să conteste o amendă pe care jandarmii de la Patriahrie i-au dat-o, pentru că nu a vrut să se legitimeze, în timp ce voia să aprindă lumânări pentru morți.

 

Mihai Tănăsescu este asistent social. De ani de zile lucrează pentru Asociația Română Anti SIDA (ARAS), în stradă, cu cele mai diverse categorii sociale, împărțind seringi de unică folosință și alte materiale menite să limiteze răspândirea bolilor printre dependenții de droguri. Aparent este un tânăr oarecare, e căsătorit, are trei copii și își face munca foarte responsabil. Dar lui i se pare că trăind atâta printre oameni mai „altfel” a împrumutat câte ceva de la ei. Din cauza asta, zice Mihai, de multe ori e luat la ochi de jandarmi sau polițiști, pentru că pare dubios.

În noaptea de 7 spre 8 martie 2012 fusese la serviciu. Adică lucrase pe străzi, în zonele de care răspunde, iar către dimineață s-a găsit cu doi dintre „clienții lui”, de care îl leagă o prietenie născută pe stradă. Au băut împreună în noaptea aceea câteva beri, iar când și-au dat seama că ziua următoare era 8 Martie s-au gândit să facă rost de flori ca să-și gratuleze mamele sau soțiile, acasă, cu această ocazie. Din discuții a reieșit că mama unuia dintre amicii lui de stradă murise, așa că Mihai le-a propus – că tot erau în zonă – să meargă la Patriarhie să se roage pentru ea.

 

Bucuria pelerinului, supărarea jandarmului

 

Mihai e un tip religios, în ciuda aparențelor. Merge frecvent la biserică, iar de data asta a ajuns singur să se roage pentru că amicii lui au preferat să-l aștepte la poarta Patriarhiei, tocmai ca să nu „bată la ochi” pentru că arătau altfel decât restul pelerinilor.

Mihai povestește că a intrat în biserică, s-a rugat în genunchi, s-a mai învârtit un pic pe acolo, a vorbit cu un cunoscut care era și el în biserică, apoi a ieșit ca să cumpere lumânări din magazinul „Bucuria pelerinului”, lumânări pe care urma să le aprindă pentru morți.

Doi jandarmi care – zice Mihai – l-ar fi urmărit din biserică până în magazin, s-au apropiat de el și i-au spus: „ia dă, bă, buletinul!”. Mihai a fost deranjat de tonul și cuvintele jandarmilor, și i s-a părut că acțiunea lor are ceva necurat, de vreme ce el nu se știa vinovat de nimic. Mai mult, crede el, jandarmii ar fi așteptat ca el să iasă din biserică, special ca să nu facă acolo zgomot, și să nu existe martori care să confirme comportamentul agresiv al „forțelor de ordine”. În magazinul de lumânări era de față numai vânzătorul – care evident este un agnajat al Patriarhiei.

A urmat un dialog nervos între jandarmi și Mihai, care a refuzat să se legitimeze, cerându-le celor doi să-i vorbească frumos și să spună ce au cu el.

Jandarmii m-au percheziționat, m-au pus să scot tot ce am în buzunare, apoi mi-au răsucit mâinile la spate și m-au dus cu forța în clădirea aceea a fostului Senat, unde e acum postul TV Trinitas. Pe drum m-am împotrivit, la un moment dat m-au și îngenuncheat prin curtea Patriarhiei

 , povestește Mihai.

Spune că s-a enervat și a făcut și el o scenă urâtă, frustrat că este umilit în acest fel, când totul ar fi putut să decurgă normal, dacă și jandarmii i-ar fi cerut să se legitimeze în mod civilizat.

Jandarmii l-au silit să stea în clădirea Patriarhiei, la postul de control, timp de două ore. Nu i-au permis să meargă la toaletă, iar în aceste ore au tot conversat la telefon cu șeful lor, întrebând pe ce lege să-l rețină și să-l amendeze. Într-un final i-au făcut un Proces verbal de contravenție, amendându-l, conform Legii 61/1991, cu 100 de RON pentru că „a refuzat să dea relații privind stabilirea identității”. În procesul verbal mai scrie și să Mihai ar fi abordat oamenii din Patriarhie, lucru pe care el îl contestă.

Mihai admite că probabil mirosea a băutură, de vreme ce noaptea băuse cu amicii, înainte să vină la Patriarhie, dar ăsta nu era un motiv ca jandarmii să se comporte așa, mai ales că el nu făcuse nimic ca să deranjeze slujba sau oamenii din jur.

Avocatul APADOR-CH consideră că privarea de libertate a lui Mihai, timp de două ore, precum și interdiciția de a folosi toaleta pot fi încadrate în categoria „rele tratamente” în detenție. Mihai va contesta amenda, și ar vrea ca jandarmii să-și ceară scuze pentru comportamentul agresiv. Probabil nu le va primi vreodată. Dar cazul lui este încă o dovadă că legile poliției și jandarmeriei trebuie completate cu prevederi clare privind drepturile cetățenilor în momentul așa-zisei legitimări, de care se prevalează tot mai des forțele de ordine ca să comită abuzuri, privare de libertate și eventuale agresiuni.

APADOR-CH derulează un proiect de modificare și completare a legilor poliției, jandarmeriei și poliției locale, prin care se urmărește o clarificare a drepturilor cetățenești și a îndatoririlor organelor de ordine, în privința măsurii administrative de conducere la secție sau legitimare a persoanelor. Găsiți detalii aici.

Tags:

3 Responses to “Atenție cum vă rugați la Patriarhie, ca să nu-i mâniați pe jandarmi”


  1. Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined function ereg() in /home/clients/20f6423098e0ab8683256fe9e2b2e264/web/apador/blog/wp-content/themes/simplicity/includes/theme-comments.php:63 Stack trace: #0 /home/clients/20f6423098e0ab8683256fe9e2b2e264/web/apador/blog/wp-content/themes/simplicity/includes/theme-comments.php(19): the_commenter_link() #1 /home/clients/20f6423098e0ab8683256fe9e2b2e264/web/apador/blog/wp-includes/class-walker-comment.php(174): custom_comment(Object(WP_Comment), Array, 1) #2 /home/clients/20f6423098e0ab8683256fe9e2b2e264/web/apador/blog/wp-includes/class-wp-walker.php(145): Walker_Comment->start_el('', Object(WP_Comment), 1, Array) #3 /home/clients/20f6423098e0ab8683256fe9e2b2e264/web/apador/blog/wp-includes/class-walker-comment.php(135): Walker->display_element(Object(WP_Comment), Array, '5', 0, Array, '') #4 /home/clients/20f6423098e0ab8683256fe9e2b2e264/web/apador/blog/wp-includes/class-wp-walker.php(370): Walker_Comment->display_element(Object(WP_Comment), Array, '5', 0, Array, '') #5 /home in /home/clients/20f6423098e0ab8683256fe9e2b2e264/web/apador/blog/wp-content/themes/simplicity/includes/theme-comments.php on line 63