curtea-constitutionala

Adevărata urgență: demisia lui Ponta!

16.03.2015
Print Friendly

11 ONG-uri vor demisia premierului Ponta și îi cer Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituțională cele 26 de ordonanțe ascunse într-una singură 

APADOR-CH împreună cu zece organizații neguvernamentale i-au cerut azi Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de Urgență nr. 2/2015, prin care Guvernul face modificări la 26 de acte normative din diverse domenii de activitate. În același timp organizațiile semnatare îi cer premierului Victor Ponta să-și dea demisia din funcție.

Deși aparent este doar a doua ordonanță de urgență pe acest an, OUG 2/2015 (cu un titlu neutru – Ordonanța de Urgență pentru modificarea unor acte normative, precum și alte măsuri) cuprinde în realitate 26 de ordonanțe de urgență și a fost publicată direct în Monitorul oficial vineri, 13 martie, fără a fi postată în prealabil pe site-ul guvernului, în dezbatere publică.

Organizațiile semnatare consideră că acesta este un mod prin care Guvernul încearcă să mascheze abundența de ordonanțe de urgență cu care s-a remarcat și în anii trecuți și pentru care a fost criticat atât de societatea civilă, cât și de Comisia Europeană. Practic Guvernul se substituie în acest fel Parlamentului, iar România este guvernată prin ordonanțe de urgență emise după bunul plac al miniștrilor, fără dezbatere publică și fără să fie trecute prin filtrul constituțional al legiuitorului.

Aceasta este a șasea sesizare de acest fel făcută către instituția Avocatului Poporului. Începând din aprilie 2014, APADOR-CH a sesizat de cinci ori AVP cu privire la excesul de ordonanțe de urgență emise de Guvern și i-a cerut să le atace la Curtea Constituțională pe motiv că nu reprezintă nici urgențe și nici nu respectă Constituția. Conform unui studiu făcut de APADOR-CH, în ultimii zece ani România s-a aflat într-o situație excepțională la fiecare trei zile, judecând după numărul mare de ordonanțe de urgență emise între 2004 și 2014. Guvernele care s-au succedat în această perioadă au emis 1.548 de ordonanțe de urgență, în medie 145 de ordonanțe de urgență pe an. (detalii aici)

Pentru că e neverosimil ca un stat democratic și membru al Uniunii Europene să fi trăit în ultimul deceniu tot într-o situație excepțională, APADOR-CH a atras atenția Avocatului Poporului că e rolul lui să semnaleze Curții Constituționale această anomalieÎn calitate de „apărător al drepturilor și libertăților cetățenilor în raporturile acestora cu autoritățile publice”.

Semnatari:

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH)

Fundația pentru o societate deschisă

Asociația Funky Citizens

Asociația Miliția Spirituală,

ActiveWatch

Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni (ANBCC)

Asociația MetruCub – resurse pentru cultură

Centrul de Resurse Juridice (CRJ)

Grupul pentru Democrație Participativă Plenum

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

Inițiativa Kosson

S-au alăturat demersului:

Institutul pentru Politici Publice (IPP)

Expertforum

Textul integral al sesizării

Către,

AVOCATUL POPORULUI

ASOCIAŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ÎN ROMÂNIA – COMITETUL HELSINKI (APADOR-CH), cu sediul în Bucureşti, str. Nicolae Tonitza nr.8A, sector 3,

vă adresează CEREREA ca, în temeiul art. 13 al. 1 lit. f din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, constatând existenţa temeiurilor de fapt şi de drept,

să sesizaţi Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 176 din 13.03.2015, întrucât adoptarea acesteia s-a  făcut cu încălcarea art. 115 al. 4 din Constituţie, respectiv în lipsa unei situaţii extraordinare care să justifice înlocuirea Parlamentului, ca putere legiuitoare, de către Guvern (putere executivă).

MOTIVELE CERERII SUNT URMĂTOARELE:

Potrivit art. 115 al. 4 din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

Întrucât, în lipsa unei definiţii legale, sintagma “situaţii extraordinare” nu are un alt înţeles decât cel din limbajul comun (menţionat în DEX), se poate trage concluzia că o ordonanţă de urgenţă poate fi adoptată numai în situaţii:

-        cu totul deosebite, care ies din comun

-        neobişnuite, nemaipomenite, formidabile, excepționale

De asemenea, înţelesul termenului “urgenţă”, care se referă la o condiţie esenţială pentru adoptarea unei astfel de ordonanţe, este tot cel din limbajul comun, respectiv:

-        care necesită o rezolvare imediată, care nu poate fi amânat

1. În speţă, motivele prezentate pentru a justifica adoptarea OUG nr. 2/2015 pot fundamenta, cel mult, oportunitatea unei reglementări cu putere de lege, dar nu pot duce la concluzia că există o situaţie extraordinară, care să justifice o intervenţie de urgenţă a Guvernului, ca organ legiuitor, prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.

În astfel de situaţii, Guvernul poate iniţia un proiect de lege şi poate solicita Parlamentului (adevărata autoritate legiuitoare, potrivit Constituţiei) să dezbată şi să adopte proiectul, eventual într-o procedură de urgenţă prevazută de reglementările parlamentare.

Deci, dacă se doreşte o anumită celeritate în adoptarea de acte normative cu putere de lege, dar nu există o situaţie cu adevărat extraordinară (ieşită din comun), Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă, ci poate doar sesiza Parlamentul cu un proiect de lege şi poate solicita dezbaterea şi adoptarea sa în procedură de urgenţă.

2. Atunci când veţi analiza dacă există suficiente temeiuri pentru a sesiza Curtea Constituţională, vă solicităm să aveţi în vedere şi pericolul pentru o societate democratică reprezentat de tendinţa de încălcare de către Guvern, indiferent de compoziţia sa şi de perioada în care a funcţionat, a prevederilor art. 115 al. 4 din Constituţie, prin transformarea ordonanţei de urgenţă dintr-o cale extraordinară şi, de aceea, extrem de rară, de legiferare, într-un mijloc obişnuit, comun şi frecvent prin care, practic, Parlamentul este înlocuit de Guvern în exercitarea funcţiei de legiuitor.

Astfel, după revizuirea Constituţiei din 2003, guvernele  care s-au succedat au emis în ultimii 11 ani (2004 – 2014) un număr total de 1.547 ordonanţe de urgenţă, în medie 141 ordonanţe de urgenţă pe an, sau una la 60 de ore (!), după cum urmează:

-2004 – 142  ordonanţe de urgenţă

-2005  – 210

-2006  – 138

-2007  – 157

-2008  – 228

-2009  – 111

-2010  – 131

-2011  – 125

-2012  – 96

-2013  – 115

-2014  – 94

Rezultă că în România, în ultimii 11 ani, statul s-a aflat în situaţii extraordinare, neobişnuite, ieşite din comun, din 3 în 3 zile (mai precis, din 2,5 zile în 2,5 zile, adica din 60 de ore în 60 de ore), iar fiecare dintre aceste situaţii extraordinare (nepercepute decât de către Guvern, probabil în baza unui simţ special) au generat câte o ordonanţă de urgenţă.

Este în mod evident neverosimil ca statul român, stat democratic şi membru al Uniunii Europene, a întâmpinat din 60 de ore în 60 de ore, în ultimii 11 ani, situaţii excepţionale, extraordinare, care i-au permis Guvernului ca, tot din din 60 de ore în 60 de ore, să ia locul Parlamentului şi să legifereze prin ordonanţe de urgenţă.

Singura explicaţie logică a abundenţei de ordonanţe de urgenţă este că nici Parlamentul, nici Avocatul Poporului şi nici Curtea Constituţională nu au acordat atenţia cuvenită verificării îndeplinirii condiţiei existenţei situaţiei extraordinare care să justifice adoptarea unei ordonanţe de urgenţă. Practic, autorităţile publice au ignorat şi, astfel, au lăsat fără aplicare textul art. 115 al. 4 din Constituţie, al cărui rost era şi este de a limita excesul de zel  al Guvernului în emiterea de ordonanţe de urgenţă.

Urgenţa nu trebuie identificată cu nerăbdarea Guvernului de a legifera, pe motiv că Parlamentul e prea lent, ci trebuie să rezulte  dintr-o situaţie extraordinară verificabilă în mod obiectiv, similară forţei majore, care poate fi definita ca un  eveniment străin de voinţa/culpa Guvernului, imprevizibil, invincibil şi inevitabil şi care, în lipsa unei reglementări imediate, prejudiciază grav interesul public.

În acest sens, a se vedea pct. 3 şi 4 ale OPINIEI CONCURENTE la Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr.136 din 25 februarie 2014.

În raport de motivele expuse mai sus, vă solicităm să constataţi că există temeiuri de fapt şi de drept pentru ca, în conformitate cu art. 13 alin. 1 lit.f din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, să sesizaţi Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 176 din 13.03.2015, întrucât adoptarea acesteia s-a  făcut cu încălcarea art. 115 al. 4 din Constitutie, respectiv în lipsa unei situaţii extraordinare care să justifice înlocuirea Parlamentului, ca putere legiuitoare, de către Guvern (putere executivă).

De asemenea, vă solicităm să ne comunicaţi modul de soluţionare a prezentei cereri.

Vă mulţumim.

Director executiv,

Maria-Nicoleta Andreescu

 

***

sigle-parteneri

Proiectul “Rețeaua pentru Apărarea Drepturilor Cetățenești – Ne trebuie un Avocat al Poporului eficient!” este derulat de APADOR-CH, ActiveWatch și Asociația Națională a Birourilor  de Consiliere pentru Cetățeni (ANBCC), finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu  65.756.00 de euro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.