Poliția are nevoie de arme noi. Dar nu de foc

Wednesday - 22 April 2020
Print Friendly, PDF & Email

APADOR-CH reiterează necesitatea dotării polițiștilor cu camere video și tasere, precum și instruirea lor periodică, pentru a preîntâmpina conflicte sociale ce s-ar putea solda cu victime de ambele părți – polițiști și cetățeni

Un om a fost împușcat mortal de poliție în sectorul 1 al Capitalei, în urma unui episod agresiv, în care ar fi rănit la rândul său doi polițiști. Încercând să motiveze situația, secretarul de stat din MAI, Bogdan Despescu, a declarat că activitatea poliției nu are drept scop suprimarea vieții cetățenilor, dar că atunci când sunt puse în pericol viețile cetățenilor și ale polițiștilor, aceștia din urmă nu ezită să folosească „toate mijloacele din dotare”.

În același timp, însă, poliția s-a arătat neputincioasă în aplanarea unor conflicte publice violente, izbucnite tot în această perioadă în diverse părți ale țării și în București, pe fondul consumului de alcool sau a nemulțumirilor generate de măsurile de izolare. Și acolo au fost agresați polițiști, dar nu s-a făcut uz de arme, forțele speciale reușind în cele din urmă să opereze arestări și să calmeze situația.

Așadar, cel puțin unele segmente ale poliției (respectiv forțele speciale) știu și reușesc să impună legea fără violență și fără să scoată arma din toc. Poate pentru că se știe că sunt și foarte bine antrenate. Însă incidentele din ultima perioadă arată, încă o dată, hibele vechi de care suferă sistemul de ordine publică, subfinanțat și lipsit de o viziune managerială modernă.

O serie de avertizori de integritate au semnalat în câteva rânduri lipsa de instruire, de personal și de dotări cu care se confruntă Poliția Română. Polițiștii sunt trimiși în misiuni de menținere a ordinii publice cu bastonul, pistolul și chitanțierul de amenzi, și lăsați să se descurce cum pot în fața diverselor situații din teren. Unii abuzează de amenzi, alții de pumni, unii trag, alții se retrag. Lipsiți de o pregătire tehnică și psihologică corespunzătoare, de instrumente de lucru moderne, cum ar fi taserele și camerele video, polițiștii români sunt lăsați să se lupte de capul lor, cu arme din secolul trecut, într-o lume în continuă schimbare.

Din statistici, nu se poate spune că polițiștii români abuzează de armele de foc, ci că nu sunt instruiți despre cum să nu le folosească. În ultimii ani, din folosirea cu intenție sau din greșeală a armelor de către poliție, au rezultat mai multe victime colaterale. Conform statisticilor furnizate de IGPR anul trecut, media folosirii armelor de foc în România, în ultimii patru ani, a fost de cinci ori pe lună. Din care au rezultat totuși trei morți și 31 de răniți.

Din statistici s-a văzut că nu forțele speciale folosesc mai mult pistolul, deși ele sunt cele mai pregătite să o facă, ci polițiștii de la ordine publică și rutier, adică exact cei care ar trebui să le folosească cel mai puțin.

Uz de armă polițiști2015201620172018
Polițiști din forțele speciale de intervenție0311
Polițiști rutieri78619
Polițiști din cadrul altor structuri ale Poliției Române43485741
(sursa IGPR 2019)

APADOR-CH a atras atenția de fiecare dată asupra acelorași probleme din activitatea poliției, cerând modificarea legii și dotarea corespunzătoare. Nu am cerut nici atunci, nu o facem nici acum, dezarmarea întregii poliții, ci doar a acelor segmente cărora le-ar folosi mai mult camera video și taserul decât un pistol vechi, care produce mai multă dramă decât ordine.

În cadrul unei vizite de lucru organizată în 2019, de APADOR-CH, la Bristol, polițiști români au putut să vadă personal cum funcționează o poliție modernă cu astfel de mijloace, lipsită de arme de foc.

Camerele video la purtător și-au demonstrat utilitatea în țările civilizate, atât în combaterea corupției poliției, cât și în preîntâmpinarea abuzurilor. Taserele, de asemenea, deși pot provoca și ele accidente mortale, o fac într-o proporție mult mai mică comparativ cu armele de foc. Aceste două „arme” moderne ale polițiștilor din statele civilizate protejează deopotrivă polițistul și cetățeanul. Dacă se dorește, totuși, ca pistolul să rămână în dotarea polițiștilor, taserul ar putea fi introdus ca o a doua armă, neletală. Ideea nu este de a dezarma poliția, ci de a-i oferi cât mai multe mijloace de acțiune și răspuns adecvat fiecărei situații în parte.

APADOR-CH solicită efectuarea unei anchete temeinice în cazul bărbatului împușcat în sectorul 1 și face încă o dată apel la autorități să aloce resursele necesare modernizării și profesionalizării poliției, prin dotări și instruire corespunzătoare. Perioada dificilă pe care o traversăm ne arată că societatea are nevoie de o poliție bine instruită, echipată și empatică.

Citește și APADOR-CH cere modificarea legii poliției și a armelor de foc Citește și cum funcționează poliția din Bristol