Cerem ministrului de interne o anchetă în cazul amenzii pentru o postare critică pe Facebook

13.04.2020
Print Friendly, PDF & Email

O persoană din Florești, Cluj, a fost amendată cu 1000 de lei pentru că l-a criticat pe primar pe Facebook. Cum starea de urgență nu a abolit și libertatea de exprimare, i-am cerut ministrului Marcel Vela o anchetă internă privind activitatea noilor săi subordonați – polițiștii locali

 

Iulia Ungureanu, o studentă din Florești, Cluj, a fost amendată de poliția locală din comuna în care locuiește pentru o postare critică la adresa primarului, în care îi cere acestuia să ia măsuri de protejare a cetățenilor localității în pandemie. Postarea nu conține cuvinte jignitoare la adresa primarului, însă polițiștii locali au considerat că postarea îi „lezează demnitatea primarului provocând indignarea cetățenilor” și au amendat-o pe autoare cu 1.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 30 al. 1 lit b cu ref. la art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Textul legal invocat de poliţia locală prevede că este contravenţie „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora;

După cum se poate observa din textul legal citat, această contravenţie se aplică, în mod normal, scandalagiilor, nu celor care critică, în limbaj civilizat, activitatea deficitară a autorităţilor, așa cum se poate observa în postarea incriminată:

APADOR-CH i-a adresat azi o solicitare ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, cerându-i să dispună o anchetă internă în acest caz, întrucât de la instituirea stării de urgență polițiștii locali au trecut în subordinea MAI, nu se mai află în subordinea primarilor, la a căror imagine sunt atât de sensibili.

Libertatea de exprimare nu se află printre drepturile restrânse în timpul stării de urgență. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază că statul nu are dreptul să sancţioneze şi, astfel, să inhibe criticarea persoanelor care deţin funcţii publice, atunci când se pun în discuţie chestiuni de interes public. Chiar dacă acea critică s-ar realiza prin expresii jignitoare, ofensatoare sau şocante, ceea ce nu este cazul de față.

APADOR-CH i-a mai cerut ministrului Vela ca după încetarea stării de urgență să facă o analiză cu privire la beneficiile sau prejudiciile aduse comunităţii prin subordonarea poliţei locale către primar. Poate se va constata că ar fi mai eficient ca poliţia locală să treacă definitiv în subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Pentru că acum avem o poliţie naţională şi foarte multe poliţii locale, tot atâtea caţi primari sunt.

Iulia Ungureanu, care a plătit deja amenda primită și anunță că o va contesta, spune că nu este singura amendată pentru părerile exprimate pe Facebook de poliția locală din Florești: „Au fost date multe amenzi aici pentru jigniri pe facebook, de 2 ani se tot dau amenzi. Unele sunt intr-adevar cu cuvinte injurioase. De o singură persoană știu că a câștigat contestația, alții încă sunt în proces”.

Așteptăm cu interes punctul de vedere al ministrului de interne Marcel Vela în această situație și măsurile de sancționare pe care le-a luat.

Sesizarea către Ministrul Marcel Vela

 

Ce a răspuns MAI – pasează răspunderea la primarul din Florești

Dacă nu poți, de ce te mai dai mare? Sau „operaționalizarea neputinței” la Poliția română

Ce spune primarul din Florești – că s-a simțit jignit, dar că poliția locală e, mai nou, în subordinea MAI

Poliția Cluj trimite cazul la Parchet