Raport privind vizita la Penitenciarul Galaţi

12.12.2005
Print Friendly, PDF & Email

În ziua de 12 decembrie 2005, două reprezentante APADOR-CH au vizitat
Penitenciarul Galaþi. Vizita anterioară a avut loc la data de 19
februarie 2002.

1.      Aspecte generale

De la ultima vizită a reprezentanþilor APADOR-CH, la
Penitenciarul Galaþi nu s-au mai realizat investiþii. Singura lucrare
cu impact asupra condiþiilor de detenþie a fost refacerea
canalizării, ce urma să fie recepþionată în chiar ziua
vizitei. Cu toate că supra-aglomerarea continuă să fie una
dintre problemele principale ale Penitenciarului Galaþi (a se vedea
capitolul „Efective”), în momentul de faþă nu există nici un
plan care să asigure o suplimentare a spaþiilor de deþinere.

În 2002, penitenciarul avea probleme în asigurarea alimentării cu
apă potabilă pentru deþinuþi. Atunci, conducerea
penitenciarului a susþinut că situaþia se poate
îmbunătăþi prin forarea unui al doilea puþ de apă.
Între timp, a fost realizat un studiu din care a reieşit că, din
punct de vedere tehnic, cel de-al doilea puþ este imposibil de realizat
(condiþia ca între două puþuri alăturate să existe o
anumită distanþă nu poate fi respectată). În aceste
circumstanþe, conducerea penitenciarului susþine că singura
modalitate de a soluþiona problema apei potabile este refacerea
alimentării cu apă a oraşului. În prezent, deþinuþii
au apă rece doar şase ore pe zi. Toþi cei cu care au vorbit
reprezentantele APADOR-CH în timpul vizitei în penitenciar s-au plâns nu numai
de programul scurt de alimentare cu apă, ci mai ales de calitatea foarte
proastă a acesteia (frecvent au fost menþionaþi viermii
prezenþi în apă). Cu toate că în mod evident calitatea şi
cantitatea apei potabile sunt probleme serioase, cu impact asupra
condiþiilor de detenþie, conducerea penitenciarului nu pare a se
implica în nici un demers care să determine schimbarea acestei
situaþii.

 

2.      Efective

La data vizitei, în Penitenciarul Galaþi se aflau 1.268 de
deþinuþi, dintre care 53 erau femei. Din totalul de 1.268 de
deþinuþi, 119 erau arestaþi preventiv, 120 condamnaþi în
primă instanþă, iar restul condamnaþi definitiv. Conform
normei de minim 4 metri pătraþi/deþinut recomandată de
Comitetul pentru Prevenirea Torturii al Consiliului Europei, la Galaþi ar
putea fi cazaþi doar 676 de deþinuþi, suprafaþa totală
a spaþiilor de deþinere fiind de 2705 m2. Aceasta
înseamnă că gradul general de ocupare al penitenciarului era de mai
bine de 185%. Avându-se în vedere că anumite categorii de
deþinuþi au la dispoziþie un spaþiu mai mare decât
alþii (în cei 318 m2 de deþinere de la gospodăria
agro-zootehnică era cazate doar 20 de persoane, iar 21 de persoane
deþinute în regimul „fără pază” aveau la dispoziþie 81
de m2), rezultă că majoritatea deþinuþilor
suportă un grad de aglomerare de peste 210%.

Doar o mică parte dintre deþinuþi erau folosiþi la
muncă în ziua vizitei: 68 la munca cu plată (la decolmatat şi
construit un canal în zonele care au fost inundate în cursul anului 2005,
inclusiv gospodăria agro-zootehnică a penitenciarului, în cadrul unui
proiect al prefecturii – 50 de persoane; la curăþenie într-o
fabrică de pâine – 11 persoane; în atelierul propriu de tâmplărie, la
realizarea de mobilă – 2 persoane) şi 84 la gospodăria
agro-zootehnică şi la deservire. În medie, în perioadele de vârf din
cursul anului 2005, maximum 200 de persoane au fost scoase la muncă,
faþă de 450 în anul anterior. Diferenþa a fost justificată
prin scăderea numărului persoanelor care pot asigura paza
deþinuþilor în afara penitenciarului, generate de pensionările
numeroase care au avut loc înainte de demilitarizarea sistemului
penitenciar  în septembrie 2004.

În prezent, în sectorul operativ (care include şi evidenþa
deþinuþilor şi serviciul de reintegrare socială),
lucrează aproximativ 200 de persoane. Aceasta înseamnă că, în
fiecare schimb, unui cadru îi revin
aproape 19 deþinuþi
, cu mult
peste norma recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii
– un
cadru la maximum 5 deþinuþi.

 

3.     Asistenþa medicală

Asistenþa medicală este asigurată de doi medici
generalişti (din trei posturi existente), un medic stomatolog, doar doi
asistenþi medicali generalişti (din cinci cât prevede statul de
funcþiuni al penitenciarului) şi un asistent de farmacie. Lipsa
asistenþilor medicali generalişti este o problemă acută:
două persoane nu pot asigura asistenþa medicală în
permanenþă. Problema a fost doar parþial rezolvată prin
efectuarea unor ture de 24 de ore (cu 24 de ore pauză) şi
„împrumutarea” unui al treilea asistent de la Penitenciarul Focşani, o
dată la trei zile. Datorită blocării posturilor în sistemul
bugetar, până în prezent nu a fost posibilă angajarea altor
asistenþi, dar conducerea penitenciarului a reuşit să
convingă Administraþia Naþională a Penitenciarelor să
deblocheze două din cele trei posturi vacante, urmând ca din luna ianuarie
să se facă şi angajările respective.

Pe lângă lipsa de cadre specializate, în ultima perioadă o
altă situaþie a afectat serios calitatea asistenþei medicale din
penitenciar: criza din sistemul sanitar „civil”. Astfel, în perioada 1
septembrie – 1 decembrie 2005, nu au putut fi achiziþionate medicamentele
necesare pentru tratarea deþinuþilor, inclusiv bolnavii cronici
(aproximativ 60 de persoane), deoarece farmaciile din localitate
depăşiseră plafonul maxim de medicamente compensate pe care îl
puteau elibera. Penitenciarul Galaþi nu a realizat o înþelegere cu
farmaciile locale pentru a achiziþiona măcar o parte din necesarul de
medicamente compensate. Medicul şef a apreciat că o asemenea
înþelegerea nu putea fi realizată din cauza catalogării
penitenciarului ca rău platnic de către farmacii. Însă
reprezentanþilor asociaþiei nu le-a fost clar dacă au fost
realizate demersuri în acest sens sau nu. În luna decembrie, penitenciarul a
reuşit să încheie un nou contract cu o farmacie din Tecuci care are
un plafon mult mai mare pentru medicamentele compensate, iar aprovizionarea cu
medicamente a fost reluată. Rămâne totuşi întrebarea de ce a
fost nevoie de trei luni pentru a se găsi o soluþie pentru asigurarea
medicaþiei deþinuþilor. De altfel, medicul şef a motivat cu
seninătate prin lipsa medicamentelor reacþia unui deþinut
(Mihaiu Mihai) care, în ziua vizitei reprezentantelor APADOR-CH, formulase o
cerere de intrare în refuz de hrană pentru a protesta împotriva lipsei
tratamentului medical („probabil a nimerit perioada fără medicamente”). APADOR-CH consideră inacceptabil
modul superficial în care este tratată la Penitenciarul Galaþi o
problemă atât de serioasă ca lipsa medicamentelor necesare
asigurării tratamentului deþinuþilor
. Mai mult, acest
comportament are un caracter discriminatoriu: persoanele „căutate” de
familie au avut posibilitatea de a achiziþiona medicamentele necesare pe
baza reþetelor eliberate de medicul din penitenciar şi, în
consecinþă, de a urma tratamentul medical, cei care nu sunt „căutaþi”
şi depindeau de demersurile penitenciarului pentru achiziþionarea
medicamentelor compensate, nu au primit tratamentul necesar.

De asemenea, şi colaborarea cu spitalele din afara sistemului
penitenciar este destul de proastă, situaþie ce afectează starea
de sănătate a deþinuþilor. Potrivit medicului şef,
începând din luna mai 2005 au început să existe probleme serioase cu
decontarea serviciilor radiologice şi a analizelor de laborator necesare
pentru deþinuþi, ceea ce a avut ca efect lipsa de cooperare din
partea unităþilor sanitare din afara sistemului penitenciar. Medicul
şef a apreciat că doar în domeniul urgenþelor nu există
probleme. Tot potrivit afirmaþiilor medicului şef, la Penitenciarul
Galaþi numai deþinuþii periculoşi sunt
încătuşaþi în timpul transportului în spitalele „civile”, iar în
timpul internării cătuşele se aplică numai în situaþii
excepþionale. Asociaþia reaminteşte recomandarea insistentă
a Comitetului pentru Prevenirea Torturii ca deþinuþii bolnavi să
nu fie imobilizaþi cu
cătuşe
. În cazul unui bolnav agitat care devine periculos pentru
alþii sau pentru el însuşi CPT cere să se recurgă la mijloace de imobilizare altele decât
cătuşele
(de pildă, bandaje elastice).

Fiecare medic generalist acordă aproximativ 50 de consultanþii pe
zi pentru deþinuþi, deşi este plătit, conform
afirmaþiilor medicului şef, numai pentru 30. Pe lângă
consultaþiile acordate deþinuþilor, medicii din penitenciar sunt
şi medici de familie pentru cadre şi familiile acestora. În fiecare
zi, două ore din programul medicilor este rezervat cadrelor, pentru
aproximativ 4-5 consultaþii. APADOR-CH repetă că
deþinuþii depind în întregime de medicii din penitenciar, astfel
încât aceştia din urmă ar trebui să se ocupe exclusiv de cei
privaþi de libertate, iar nu de cadre, care se pot adresa şi unor medici
din afara sistemului. APADOR-CH consideră că medicul de penitenciar
poate consulta personalul numai în cazuri
de urgenþă.
Ordonanþa 56/2003 le-a dat, într-adevăr,
deþinuþilor posibilitatea de a fi consultaþi şi de  doctori din afara sistemului, dar contra plată. Foarte
puþini ştiu că au acest drept şi mai puþini îşi
pot permite o astfel de cheltuială. De altfel, la Penitenciarul
Galaþi nimeni nu a solicitat, până în prezent, să fie consultat
de un medic din afara sistemului.

Medicul stomatolog a afirmat că acordă în medie 15-20 de
consultaþii pe zi pentru deþinuþi, iar pentru cadre intervine
numai pentru urgenþe foarte mari. Cabinetul stomatologic este dotat cu
instrumentar şi dispune, în mare parte, de materialele necesare.
Există şi un laborator care realizează lucrări protetice
din acrilat pentru o parte din dantură. Cu toate acestea, în timpul
vizitei în penitenciar, numeroşi deþinuþi s-au plâns de lipsa
tratamentului stomatologic. Toþi au invocat faptul că nu sunt
„scoşi” la cabinet; când cer acest lucru sunt refuzaþi pe motiv
că doamna doctor ar fi plecată. De altfel, în toată perioada
petrecută de reprezentanþii APADOR-CH în zona cabinetului
medical/infirmeriei (aproximativ o oră), doamna medic stomatolog nu a
părut că ar avea programat vreun pacient.

În plus, există o lipsă de informare a deþinuþilor în
privinþa tratamentelor protetice dentare de care ar putea beneficia în
sistemul penitenciar. De exemplu, deþinutul Melinte Niþă
căruia îi lipseau parte din dinþi, a aflat de la reprezentanþii
asociaþiei că ar avea posibilitatea, ce-i drept contra cost, să
obþină o lucrare protetică în timpul detenþiei, urmând a se
interesa de condiþiile concrete în care poate beneficia de respectivul
tratament.

Un deþinut dintr-una din camerele de infirmerie s-a plâns de
nepăsarea cadrelor medicale. Bolea Nicolae suferise o operaþie de
rinichi în urmă cu 15 zile, la Spitalul Penitenciar Rahova, unde i se
indicase că este necesar ca pansamentele să-i fie schimbate o
dată la două zile pentru a se evita o infecþie. Or ultima
dată îi fuseseră schimbate cu patru zile înainte, deşi ceruse de
mai mult ori să fie scos la cabinetul medical (lucru confirmat atât de
colegii de cameră, cât şi de supraveghetor). Medicul şef al
penitenciarului a motivat situaþia prin lipsa asistenþilor medicali
care să facă această operaþiune, deşi anterior
reprezentanþilor APADOR-CH li s-a spus că, în ciuda condiþiilor
dificile, se asigură tratament medical în permanenþă.

Au existat şi alþi deþinuþi care s-au plâns de
nepăsarea cadrelor medicale. Melinte Niþu avea o ciupercă la
picior, destul de întinsă, de aproximativ trei luni şi susþinea
că de două săptămâni de când se reîntorsese în
Penitenciarul Galaþi nu primise nici un fel de tratament pentru aceasta.
Comănescu Nelu a afirmat că are probleme oftalmologice şi
că de patru luni de când este în Penitenciarul Galaþi nu a
reuşit să ajungă la medic, deşi a fost scos de mai multe
ori din cameră în acest scop, dar că programul de consultaþii
s-ar fi terminat înainte de a putea fi văzut de medic. Prună Marius
suferise un accident de muncă la un deget şi afirma că nu îi
fusese adus la cunoştinþă rezultatul radiografiei. Loghin Remus
a afirmat că a înghiþit un termometru, i s-a făcut radiografie,
dar aceasta a dispărut de la fişa medicală şi o alta nu i
se mai face. Toþi aşteptau să fie consultaþi la cabinetul
medical în momentul vizitei reprezentanþilor APADOR-CH. Întrebată
despre situaþia lor, medicul şef a afirmat că respectivii
suferă de tulburări de personalitate, neavând în realitate problemele
medicale invocate: Comănescu Nelu suferă de miopie şi în
realitate nu ar mai fi cerut să fie dus la cabinetul medical până în
ziua vizitei (pentru a demonstra acest lucru doamna doctor a „frunzărit”
în faþa reprezentanþilor APADOR-CH un caiet cu programările la
consultaþii, fără să îl găsească pe
Comănescu); Loghin Remus ar fi eliminat deja termometru pe căi
naturale (deşi nu a fost clar dacă radiografia menþionată
de deþinut mai exista sau nu la dosar). APADOR-CH nu contestă faptul
că unii dintre deþinuþii care se prezintă la cabinetul
medical sunt simulanþi. Însă acest lucru nu trebuie să determine
o nepăsare a cadrelor faþă de deþinuþii care
invocă probleme medicale. Cu siguranþă, unii suferă
într-adevăr de anumite boli (de exemplu, ciuperca netratată a lui
Melinte Niþu era evidentă şi pentru un nespecialist), iar pe de
altă parte chiar şi simulanþii se pot îmbolnăvi la un
moment dat. Un medic are obligaþia de
a examina toate persoanele care
afirmă că ar avea probleme de sănătate. APADOR-CH cere
personalului medical de penitenciar să renunþe la etichetarea ca
„simulanþi” aplicată formal sau nu unor deþinuþi şi
să acorde aceeaşi atenþie tuturor celor care solicită
tratament medical.

În final, trebuie remarcat progresul înregistrat în cea de-a doua parte a
anului 2005 în privinþa distribuirii de prezervative în penitenciare, în
timpul detenþiei. Medicul şef a afirmat că acest lucru se
întâmplă în Penitenciarul Galaþi ca urmare a unui program al
Administraþiei Naþionale a Penitenciarelor, dar că nu le-ar cere nimeni. APADOR-CH a susþinut
constant că deþinuþii trebuie să aibă acces la
prezervative în timpul detenþiei. Relaþiile sexuale între deþinuþi sunt un fapt
cunoscut, iar distribuirea de prezervative este importantă pentru
prevenirea răspândirii bolilor cu transmitere sexuală. Dar simplu
fapt că prezervativele pot fi date la
cerere
în timpul detenþiei nu este suficient. Este evident că
există o reþinere din partea deþinuþilor, dacă nu
cumva chiar teamă. Administraþia penitenciarului trebuie să
aibă grijă ca deþinuþii să aibă efectiv acces la
ele, fără a fi necesară o solicitare expresă în acest sens
(se poate instala o cutie cu prezervative într-un loc la care
deþinuþii au acces relativ uşor).

 

4.      Activitatea de reintegrare socială a
deþinuþilor

Serviciul de reintegrare socială din Penitenciarul Galaþi este
format din opt cadre: un psiholog, trei asistenþi sociali, doi
jurişti, un agent cu procedura disciplinară şi un agent tehnic.
În afară de aceştia, şi cele 19 cadre ale Şcolii generale
nr.44 din Galaþi care funcþionează în interiorul penitenciarului
lucrează cu deþinuþii.

Existenþa unei şcoli în interiorul penitenciarului este de
apreciat, mai ales că, de obicei, astfel de unităþi de
învăþământ funcþionează pe lângă centrele de
reeducare minori sau penitenciarele de minori şi tineri. În Penitenciarul
Galaþi, cei care beneficiază de şcolarizare (clasele I-VIII)
şi de certificarea cursurilor absolvite sunt tocmai adulþii. În anul
şcolar 2005-2006 sunt înscrise 36 de persoane în clasele I-IV şi 42
de persoane în clasele V-VIII.

Pe lângă şcolarizare şi alfabetizare (unde sunt
înscrişi 13 deþinuþi – şase minori şi şapte
femei), în semestrul II al anului 2005 deþinuþii au participat la
activităþi de exprimare artistică (opt persoane au format echipa
de teatru, iar 12 au participat la atelierul ocupaþional – goblen), la
diferite spectacole organizate în interiorul penitenciarului şi la
activităþi sportive (care au loc, în general, în timpul de plimbare
al deþinuþilor).

În aceeaşi perioadă, în programele de intervenþie socială
(EDUCOFAM, VAAD, STRADAV, EDUCOSAN, Dezvoltarea abilităþilor sociale,
Terapie prin teatru) au fost cuprinşi aproximativ 165 de
deþinuþi adulþi. La aceştia se adaugă un număr
mult mai mare de deþinuþi minori – peste 400 – a căror
participare la aceste programe nu este foarte clară pentru
reprezentanþii APADOR-CH. Minorii sunt aduşi de la Tichileşti
numai pentru afaceri judiciare şi, în mod normal, nu stau mai mult de o
săptămână. Cum programele respective presupun participarea la
mai multe şedinþe, eficienþa lor pentru minorii care s-au
perindat pe la Galaþi a fost probabil foarte scăzută. Alte
programe de intervenþie socială desfăşurate au fost cel de
carantină (INSTAD) şi lectura colectivă. Practic, este vorba de
programele standard, stabilite de ANP, care se desfăşoară în mai
toate penitenciarele din România. APADOR-CH a semnalat în mod repetat
deficienþele acestui sistem: număr mic de participanþi, durata
scăzută a programelor (în general, maximum două ore pe
săptămână timp de trei luni), interes redus al
participanþilor. Asociaþia solicită din nou ANP să
stimuleze (inclusiv material) personalul pentru iniþierea unor programe
atractive, inclusiv prin consultarea
deþinuþilor.
De exemplu, se pot organiza concursuri între camere
(cultură generală, şah, table, cuvinte încrucişate etc.)
dotate cu premii ce pot fi doar simbolice. Aceste concursuri, care ar antrena
un număr mare de deþinuþi, ar trebui să aibă un
caracter permanent.

Serviciul de reintegrare socială din penitenciar colaborează
şi cu Serviciul de Protecþie a Victimelor şi Reintegrare
Socială a Infractorilor (fostul Serviciu de Reintegrare Socială
şi Supraveghere) Galaþi. Trei consilieri ai acestui serviciu vin de
două ori pe săptămână în penitenciar şi
coordonează un program terapeutic de autocontrol (începând din 14
decembrie 2005 – 5 deþinuþi), programul „Şapte paşi” (Seven Steps) de reducere a riscului de recidivă (pentru
10 deþinuþi), „Consiliere vocaþională” (pentru 10
deþinuþi) şi informarea şi îndrumarea deþinuþilor
admişi în Comisia de liberare condiþionată (în semestrul al
doilea al anului 2005 – 252 de deþinuþi).

Alte colaborări au avut loc cu Spitalul de boli infecþioase
Galaþi (programe de educaþie sanitară) şi SIRDO
Bucureşti (programul „Standarde europene care reglementează protecþia
persoanelor private de libertate”). La toate aceste activităþi se
adaugă consilierea individuală a deþinuþilor.

APADOR-CH remarcă în primul rând numărul foarte mic de
activităþi în care au fost cuprinşi deþinuþii
periculoşi, care ar trebui să se bucure de o atenþie
specială din partea serviciului de reintegrare socială. Doar 16
asemenea deþinuþi au fost incluşi în programul VAAD (de reducere
a agresivităþii), iar alþi 30 au participat la un spectacol de
muzică şi dansuri populare în luna noiembrie.

În al doilea rând este de remarcat numărul mic de deþinuþi
care au activităþi socio-educative, raportat la numărul total al
deþinuþilor. În aprecierea cadrelor de la serviciul de reintegrare
socială maximum 300 de deþinuþi participă la asemenea
activităþi. Unul dintre motivele invocate a fost lipsa unor
spaþii adecvate. În prezent activităþile socio-educative se
desfăşoară la şcoală (o cameră din clădirea
veche a penitenciarului) şi la cabinetul psihologic. În ultimul timp s-a
realizat şi transformarea unei camere de detenþie în mini-club care
să fie utilizat pentru activităþi cu deþinuþii, iar la
spectacole se foloseşte clubul cadrelor, aflat în afara spaþiilor de
deþinere. O utilizare mai largă a clubului cadrelor nu ar fi
posibilă tocmai datorită plasării acestuia în afara
spaþiilor de deþinere: aducerea deþinuþilor în sectorul
administrativ al penitenciarului presupune o escortă care nu poate fi
acoperită din lipsă de cadre.

APADOR-CH sugerează rezolvarea problemei spaþiului pentru
activităþile cu deþinuþii şi prin dezvoltarea unor
programe care să poate fi desfăşurare în camerele de detenþie. În acest fel se poate rezolva,
măcar parþial, problema lipsei de activitate a deþinuþilor.

 

5.      Deþinuþi clasificaþi ca
având un grad sporit de periculozitate; „grupa de intervenþie”;
sancþiuni disciplinare

La sfârşitul lunii noiembrie, 87 de deþinuþi din
Penitenciarul Galaþi erau clasificaþi ca având un grad sporit de
periculozitate. Potrivit conducerii penitenciarului motivul principal pentru
care aceştia sunt clasificaþi constă în faptul că
persoanele respective au fost daþi în urmărire locală sau
generală de către poliþie. În unele cazuri prin această
metodă unii poliþişti îşi acoperă propria
neglijenþă în aducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a
pedepsei cu închisoarea, lucru recunoscut şi de către conducerea
Penitenciarului Galaþi. APADOR-CH
reaminteşte că, în opinia sa, principalul criteriu pentru
clasificarea unui deþinut trebuie să fie comportamentul din timpul
executării pedepsei (pedeapsa în curs, nu una anterioară)
. Mai
mult, comportamentul trebuie să fie periculos faþă de alte persoane; în nici un caz
deþinuþii nu trebuie clasificaþi pe motivul unor tentative de
suicid sau pentru auto-agresări.

La Galaþi, clasificarea deþinuþilor ca periculoşi este
revizuită o dată la trei luni, conform noii practici din întreg
sistemul penitenciar (înainte revizuirea avea loc lunar). În cursul anului
2005, comisia din Penitenciarul Galaþi a declasificat 131 de
deþinuþi.

Deþinuþii clasificaþi "periculoşi"nu sunt
þinuþi în camere separate, dar sunt cazaþi în secþia de
maximă siguranþă, pe categorii penale. Din această
cauză, deþinuþilor cazaþi în secþia de maximă
siguranþă nu le este clar dacă fac sau nu parte din această
categorie. În mod evident există o lipsă de comunicare între comisia
care se ocupă de clasificare şi deþinuþi.
Reprezentanþii APADOR-CH au putut constata ca unii dintre
deþinuþii care se plângeau că sunt clasificaþi nu erau în
realitate introduşi în această categorie (de exemplu: Ţânu Nicu,
Sterian Ionel) iar alþii, care fuseseră declasificaþi, nu
fuseseră informaþi despre aceasta (Mărgian Valentin,
Găină Laurenþiu).

Referitor la clasificarea în
categoria "periculoşi", APADOR-CH susþine în continuare
este o pedeapsă
(nu numai prin regimul de detenþie
mai sever ci şi prin consecinþele asupra eventualei liberări
condiþionate) şi prin urmare ar
fi normal să se aplice procedurile folosite în cazul sancþiunilor
disciplinare
(audieri, martori, căi de atac). Audierea de către
comisia de specialitate a celor propuşi spre clasificare sau declasificare
ar duce şi la o mai bună comunicare cu deþinuþii, respectiv
la evitarea unor situaþii confuze, generatoare de nemulþumire. Audierea
ar putea oferi informaþii utile membrilor comisie şi în privinþa
necesităþii clasificării, având în vedere că de multe ori
aceasta se face pe baza unor menþiuni la dosarul de penitenciar,
făcute de poliþie şi nesusþinute de nici un fel de
documentaþie.

Deþinuþii periculoşi sunt scoşi la plimbare
împreună cu restul camerei în care sunt cazaþi. În viitor se
intenþionează construirea unei curþi de plimbare speciale pentru
deþinuþii de la secþia de maximă siguranþă, cu
pasarelă pentru supraveghere şi cu acoperiş în secþiunea
destinată celor clasificaþi. Vizitele primite de cei clasificaþi
"periculoşi" au loc la cabină, dar există şi
situaþii în care s-au aprobat vizite la masă.

În Penitenciarul Galaþi există „mijloace sigure de imobilizare pe
timpul transportului” – lanþuri pentru picioare şi mâini – dar
directorul penitenciarului a afirmat că ele nu sunt folosite nici
măcar la transportarea deþinuþilor periculoşi, aşa cum
prevede ordinul ANP. Singurele măsuri mai drastice luate pentru asigurarea
transportului a cinci dintre deþinuþii periculoşi se referă
la însoþirea acestora la instanþă de către forþe DPIR
(forþele de intervenþie rapidă ale poliþiei) –
„mascaþi” – pe lângă escorta de la penitenciar. Penitenciarul a fost
cel care a solicitat ajutorul poliþiştilor, deoarece nu are
grupă profesionistă de intervenþie.

Grupa de intervenþie a penitenciarului este formată din
angajaþi proprii, care poartă mască, deşi sunt oricum
recunoscuþi cu uşurinþă de către deþinuþii
cu care intră în contact ca supraveghetori. Activitatea grupei de
intervenþie este filmată cu ajutorul camerelor instalate pe culoarele
secþiilor în 2005. A existat un deþinut care a reclamat că ar fi
fost bătut de către grupa de intervenþie, dar a renunþat la
plângerea sa în momentul în care a aflat că incidentul reclamat a fost
filmat.

Directorul penitenciarului a afirmat că există promisiuni ca din
luna ianuarie 2006 să existe o grupă de intervenþie
„profesionistă” şi la Galaþi.

În privinþa sancþiunilor disciplinare, cele mai frecvente sunt
ridicarea dreptului la pachet, la vizită sau a ambelor drepturi. Pedeapsa
cu izolarea se aplică numai în cazul unor abateri grave, directorul
penitenciarului menþionând în acest sens violenþele între
deþinuþi, cazuri în care este sesizat şi parchetul.

La momentul vizitei nu era nici un deþinut la izolare, în schimb
exista o persoană sancþionată cu opt luni de regim restrictiv
pentru o tentativă de evadare de la instanþă. În afară de
pedeapsa cu regim restrictiv, respectivul deþinut mai fusese sancþionat
şi cu 10 zile de izolare pentru acelaşi incident şi urmează
să răspundă şi penal pentru fapta sa. APADOR-CH
contestă acest sistem de sancþionare multiplă, precum şi
izolarea persoanelor care sunt propuse pentru sancþiunea regimului
restrictiv. De obicei, introducerea la izolare a unui deþinut care a
săvârşit o abatere disciplinară pentru care se propune
executarea pedepsei în regim restrictiv nu are o bază formală (nu
există o decizie a comisiei de disciplină care să aplice
sancþiunea izolării). Este ceea ce cadrele din penitenciar numesc
„izolare de colectiv”, adică în fapt deþinutul este mutat într-o
cameră de izolare fără să existe decizia de a aplica
această sancþiune. APADOR-CH consideră greşită
această interpretare a noþiunii de „izolare de colectiv”. În
măsura în care acest lucru este justificat de abaterea comisă,
deþinutul ar trebui mutat în altă cameră de deþinere,
întrerupându-se contactul cu „colectivul” în care a trăit până
atunci. În nici un caz el nu trebuie supus unui regim mai dur de detenþie,
echivalent unei sancþiuni, în lipsa unei decizii a comisiei de
disciplină în acest sens.

 

6.     Camere de detenþie

În camera 211 (infirmerie – inapþi vârstă) erau cazate nouă
persoane în 12 paturi. Principala lor nemulþumire se referea la
interdicþia de a avea găleþi, lighene sau alte recipiente de plastic,
pe care le-ar putea folosi pentru igiena personală, pentru spălarea
rufelor sau pentru curăþenia camerei. Şi alþi
deþinuþi, din alte camere, aveau aceeaşi nemulþumire (de
exemplu cei din camera 404). Motivaþia interdicþiei ar fi că
asemenea recipiente pot fi folosite la prepararea unor băuturi alcoolizate. APADOR-CH consideră ridicolă o
astfel de interdicþie, cu atât mai mult cu cât deþinuþii au
oricum la dispoziþie ambalajele de plastic de la sucuri şi apă
minerală. 
Deþinutul Ionel
Cazacu s-a plâns şi de faptul că nu îi este permis să aibă
o tavă de plastic pe care să mănânce, în condiþiile în care
în cameră nu există masă. Este adevărat că aceste
obiecte nu sunt pe lista anexă la Ordinul ministrului de justiþie
nr.3131/2003 care stabileşte bunurile şi obiectele care pot fi primite, păstrate şi folosite
de către persoanele private de libertate (lista menþionează, de
pildă, doar posibilitatea de a avea un „lighean pentru igiena femeilor”
(!), ceea ce pare să excludă folosirea obiectului şi de
bărbaþi). În opinia APADOR-CH, obiecte gen lighean, găleată
sau tavă de plastic  nu sunt de
natură să afecteze în vreun fel siguranþa deþinerii sau
să pună în pericol viaþa, sănătatea sau integritatea
deþinuþilor sau cadrelor. În schimb posibilitatea de a le folosi
poate genera o îmbunătăþire a condiþiilor de detenþie,
precare în multe penitenciare (de exemplu, foarte puþine dispun de
săli de mese sau alte facilităþi adecvate pentru servirea mesei
în condiþii normale). Asemenea „amănunte” sunt doar aparent nesemnificative
pentru că, în lipsa lor, condiþiile de detenþie pot echivala
foarte uşor cu tratamente degradante.

Tot la infirmerie, la camera 210 (boli cronice) erau cazate şase
persoane în opt paturi (deşi numai trei erau prezente în cameră,
pentru reprezentanþii APADOR-CH nefiind clar unde erau ceilalþi trei
sau care ar fi trebuit să fie în paturile lor, majoritatea paturilor fiind
pline cu diferite bunuri). În timpul vizitei în penitenciar mai mulþi
deþinuþi au invocat cu un ton revendicativ camera 210 ca fiind
„camera de protocol”, unde „sunt doar doi deþinuþi”, cu mult mai
puþin decât în camerele lor supraaglomerate. Nici pentru
reprezentanþii APADOR-CH nu a fost clar de ce persoanele respective se
aflau la infirmerie (care erau bolile de care sufereau), în schimb a fost
evidentă dorinþa administraþiei penitenciarului de a-i þine
separat pe ocupanþii camerei faþă de restul
deþinuþilor (unul dintre cei trei era un fost poliþist care a
afirmat că se teme pentru viaþa sa, iar un altul era o persoană
de cetăþenie greacă, arestat pentru infracþiuni economice,
care îi mod evident avea posibilităþi financiare mult mai bune decât
ceilalþi deþinuþi). APADOR-CH înþelege că în unele
cazuri se impune ca anumite persoane să fie separate de restul
deþinuþilor, însă subliniază ca această
măsură trebuie luată de aşa manieră încât să nu
creeze celorlalþi impresia că separarea ar fi urmarea unor „favoruri”
nejustificate.

În camera 115 – regim restrictiv – nu exista nici o instalaþie pentru
ca deþinutul cazat acolo să poată face baie. Supraveghetorii au
susþinut întâi că deþinutul de la regim restrictiv poate face
baie în una dintre camerele de izolare adiacente. Însă nici acestea nu
dispuneau de instalaþiile necesare. Ulterior, supraveghetorii au spus
că deþinutul este dus la altă cameră de deþinere, în
fiecare sâmbătă. Însă deþinutul aflat la regim restrictiv
nu fusese dus nicăieri în sâmbăta de dinaintea vizitei. În final,
explicaþia a fost că i se aduce apă cu furtunul în cameră.
Însă deþinutul respectiv se afla de patru zile în acea cameră
şi nu avusese posibilitatea să se spele cu furtunul invocat ori în
alt mod.

In camera 411 – pedepse mari – se aflau 19 deþinuþi în 12 paturi.
Principalele lor nemulþumiri constau în lipsa oricăror
activităþi, care să le permită obþinerea unor rapoarte
de evidenþiere şi în faptul că nu au mai fost scoşi la
cabinetul stomatologic de o lună. Singura activitate este ieşirea la
aer, câte 30 de minute pe zi. O altă nemulþumire era legată de
faptul că li se spărsese caloriferul din baie în urmă cu o
săptămână şi nimeni nu a venit să-l repare, deşi
baia era inundată şi apa trebuia evacuată permanent.

In camera 406 – pedepse mari – se aflau 17 deþinuþi în 12 paturi.
Ei s-au plâns că au apă caldă numai lunea, o jumătate de
oră – o oră, timp insuficient pentru a face toþi baie. Nici cei
de aici nu sunt implicaþi în nici un fel de activităþi, ci doar
sunt scoşi câte 30 de minute la aer zilnic. La camera 406 nu era bec în
baie de 4-5 zile. Aceeaşi problemă a fost reclamată şi la
camera 401 şi la camera 307 – minori.

În cea din urmă se găseau doar doi minori, aflaþi în
tranzit. Unul dintre ei, Şerban Răzvan, avusese conflicte cu restul
minorilor din penitenciar şi de aceea fusese mutat. Celălalt minor,
Nicolae Romulus, fusese adus la 307 numai pentru ca primul minor să nu
stea singur în cameră. Cei doi au contestat această decizie, spunând
că în nici un caz conflictele lui Şerban Răzvan cu ceilalþi
nu sunt atât de grave încât să îi împiedice să convieþuiască.
De exemplu, jucaseră împreună cu ceilalþi tenis de masă
timp de o oră şi nu existaseră nici un fel de probleme. Ei se
plângeau că stând singuri nu au nimic de făcut toată ziua. Nu au
televizor în cameră, iar activităþile se rezumă la 30 de
minute de plimbare zilnică.

 

7.     Hrana; corespondenþă

O problema serioasă a blocului alimentar din Penitenciarul Galaþi
este lipsa unui sistem eficient de aerisire. La momentul vizitei
reprezentantelor APADOR-CH, în bucătărie se pregătea masa de
prânz; aburul provenind de la marmite era atât de dens încât era imposibil ca
două persoane aflate la mai mult de un metru distanþa să se
vadă între ele. Aceste condiþii sunt total improprii pentru
deþinuþii care lucrează în blocul alimentar; de asemenea aburii
neevacuaþi generează condens şi mucegai, care afectează
atât sănătatea persoanelor care lucrează la bucătărie,
cât şi calitatea hranei preparate.

Meniul din ziua vizitei cuprindea, la prânz, varză cu jumări
şi ciorbă de cartofi pentru norma comună, respectiv piure cu
carne şi ciorbă de legume cu carne pentru cei aflaþi la regim,
iar pentru masa de seară – paste făinoase cu jumări, respectiv
paste făinoase cu lapte pentru regim. Pentru întreaga zi se scoseseră
din magazie 72,4 kg carne de porc şi 49 de kg slănină.

În timpul vizitei în penitenciar, deþinutul Danea Neculai s-a plâns
că, deşi suferă de afecþiuni gastrice, nu primeşte
regim alimentar. Medicul penitenciarului a confirmat că deþinutul
este trecut la regim alimentar până la sfârşitul anului 2005 şi
a fost foarte ferm în a afirma că este imposibil ca indicaþia terapeutică
să nu fie respectată. Medicul a mai susþinut că motivul
pentru care deþinuþii se plâng că nu primesc regimul alimentar
potrivit este comparaþia pe care aceştia o fac cu hrana pe care o
primesc în timpul internărilor în spitalele penitenciare. Penitenciarul nu
ar putea asigura o hrană asemănătoare cu cea din spitalele
penitenciare, chiar dacă există o atare indicaþie
terapeutică. Cu alte cuvinte, medicul a confirmat spusele deþinutului
care se plângea de calitatea hranei de regim. APADOR-CH consideră că nu ar trebui să existe
diferenþe de tratament între deþinuþii care sunt internaþi
în spitalele penitenciare şi cei din penitenciarele obişnuite; atât
timp cât indicaþiile terapeutice sunt aceleaşi, deþinuþilor
din ambele categorii trebuie să li se asigure acelaşi regim alimentar
.

Pentru asigurarea dreptului la corespondenþă, în Penitenciarul
Galaþi au fost instalate patru cutii poştale, dintre care una
mobilă. De asemenea, sunt instalate 10 posturi telefonice cu cartelă,
un număr destul de mare care ar trebui să satisfacă
necesităþile tuturor deþinuþilor. În realitate, conform
spuselor comandantului penitenciarului, situaþia este aceeaşi ca
atunci când penitenciarul avea numai patru telefoane instalate. Motivul invocat
a fost lipsa unui număr suficient de cadre la sectorul vizită, cele
care operează în fişa fiecărui deþinut înregistrările
privind convorbirile telefonice. Directorul Penitenciarului Galaþi a
subliniat că aceasta este exclusiv sarcina cadrelor de la sectorul
vizită şi nici un alt angajat al penitenciarului nu poate realiza
respectivele înregistrări (a fost invocată o reglementare a
Administraþiei Naþionale a Penitenciarelor în acest sens). De aceea,
numărul convorbirilor telefonice care se pot realiza practic rămâne
acelaşi, indiferent de numărul de telefoane instalate.

O iniþiativă de apreciat a Penitenciarului Galaþi este
obþinerea de cartele telefonice prin sponsorizări, care sunt puse la
dispoziþia deþinuþilor fără posibilităþi
materiale; fiecare deþinut în această situaþie are la dispoziþie  trei minute de convorbire lunar.

 

Concluzii

1.Cea mai
urgentă problemă este asigurarea
apei curente, atât sub aspect cantitativ
(în prezent se
furnizează apă rece doar şase ore pe zi) cât şi calitativ (în prezent,
apa zisă potabilă este plină de impurităþi
şi chiar viermi). Situaþia, care datează de cel puþin patru ani, constituie un pericol real pentru starea de
sănătate a deþinuþilor.
APADOR-CH cere ANP şi administraþiei Penitenciarului
Galaþi să găsească soluþia în cel mai scurt timp
;

2. Aşa
cum alte penitenciare au găsit şi preluat spaþii de cazare
de la diverse instituþii (în general, cazărmi dezafectate ce
aparþineau MApN), reducând astfel gradul de suprapopulare, şi
Penitenciarul Galaþi ar trebui să facă eforturi în
această direcþie. APADOR-CH reaminteşte că
supraaglomerarea continuă să fie o problemă serioasă a
sistemului penitenciar din România, constatată şi criticată
în mod repetat de organizaþii din þară şi din
străinătate, inclusiv de Comitetul pentru Prevenirea Torturii,
organ al Consiliului Europei;

3. Este de
asemenea urgentă angajarea asistenþilor medicali, absolut
necesari. In opinia asociaþiei, chiar dacă vor fi angajaþi
toþi cei cinci asistenþi prevăzuþi în schemă tot
nu se vor putea asigura servicii medicale acceptabile pentru cei peste 1.200
de deþinuþi. Prin urmare, APADOR-CH
cere suplimentarea schemei cu cel puþin un asistent, astfel încât,
teoretic, fiecare să aibă în grijă cam 200 de
deþinuþi
;

4. APADOR-CH
doreşte explicaþii cu privire la următoarele aspecte: a) cine, când şi pe ce bază legală
a stabilit ca norma unui medic de penitenciar să fie de 30 de deþinuþi pe zi
?
b) dacă a avut loc vreo
anchetă a ANP cu privire la nepăsarea manifestată de cadrele medicale din Penitenciarul Galaþi
faþă de "criza medicamentelor" din perioada septembrie
– decembrie 2005 şi care au fost rezultatele?
APADOR-CH subliniază că absenþa
îngrijirii medicale a deþinuþilor, inclusiv prin nefurnizarea
medicamentelor, echivalează cu tratament inuman şi chiar tortură
;

Asociaþia repetă că medicii de penitenciar trebuie să se
ocupe exclusiv de deþinuþi iar
de cadre, numai în situaþii de urgenþă.

5. APADOR-CH
constată din nou că activităþile
socio-educative se desfăşoară după tipicul impus de
ANP, antrenând un număr redus de deþinuþi, cu rezultate
minime. Asociaþia cere ANP să încurajeze iniþierea de
către personal a unor programe care să þină cont atât
de specificul penitenciarului cât şi de dorinþele şi
interesul deþinuþilor.
(Intr-un alt penitenciar,
deþinuþii au dorit – şi obþinut – săli de
forþă, dar au propus şi lecþii
de limbi străine la postul intern de radio, precum şi
organizarea unor concursuri pe teme de cultură generală.
Aceste
două propuneri nu îşi găsiseră o finalitate până
la sfârşitul lui 2005.);

6. Asociaþia
cere Penitenciarului Galaþi să clarifice situaþia
deþinuþilor cazaþi la infirmerie, în camera de boli
cronice, deoarece, potrivit celorlalþi deþinuþi, aceasta ar
fi camera de lux, în care se ajunge
pe cu totul alte criterii decât cele de sănătate;

7. APADOR-CH
solicită insistent reglementarea accesului deþinuþilor la
telefoanele publice. Efortul administraþiei de a instala zece aparate este practic anulat
de o prevedere birocratică;

8. APADOR-CH
cere ANP revizuirea întregii
proceduri de clasificare a deþinuþilor consideraþi
periculoşi. In opinia asociaþiei, aceasta este o pedeapsă (regim mai aspru, consecinþe pentru
liberarea condiþionată) şi, prin urmare procedura trebuie
să urmeze aceleaşi căi legale ca şi în cazul
sancþiunilor disciplinare.
De asemenea, este nevoie de o mai bună comunicare cu
deþinuþii, pentru ca fiecare să ştie clar din ce
categorie face parte.

 

Diana
Călinescu                                                                                    Nicoleta
Popescu

Raspunsul ANP in acest caz