Raport privind vizita în Penitenciarul Craiova

01.07.2019
Print Friendly, PDF & Email

La data de 10 iunie 2019 două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Craiova. Cea mai recentă vizită APADOR-CH a avut loc în anul 2014 (raportul vizitei poate fi consultat aici), care a fost o vizită de revenire la cea din 2012 (raportul vizitei din 2012 poate fi consultat aici).

Aspecte generale, efective, spații de deținere

La vizitele precedente APADOR-CH, problema cea mai gravă a Penitenciarului Craiova o constituia supraaglomerarea. În prezent, aceasta a fost soluționată. La data vizitei, penitenciarul găzduia 675 de deținuți încadrați în toate regimurile de executare a pedepsei. Din acest număr 108 erau femei – 60 dintre acestea fiind cazate în secția exterioară de la Ișalnița. Penitenciarul avea astfel un grad de ocupare de 82%. Aceasta se datorează pe de-o parte modificării termenului de schimbare a regimului de detenție și pe de altă parte recursului compensatoriu. Astfel, s-a realizat aproape o înjumătățire a numărului deținuților față de anul 2017, când erau 1120 de deținuți.

Cu toate acestea, conducerea susține că ar fi necesară o reorganizare a tuturor pavilioanelor, pentru că raportat la suprafaţa de 4 mp, cât ar trebui să revină unui deținut, această cerință nu este încă îndeplinită. Reorganizarea spațiului este dificil de realizat pentru că nu se poate face decât pe verticală (lângă penitenciar aflându-se o școală). Capacitatea de cazare la 4 mp ar fi de 462 deținuți (fără secția exterioară), iar în prezent unitatea găzduiește 615 deținuți (fără secția exterioară). În acest sens, a fost transmisă în luna aprilie 2019 către Administrația Națională a Penitenciarelor nota conceptuală și tema de proiectare privind realizarea unui nou pavilion de deținere la secția exterioară Ișalnița, fiind propusă realizarea a 80 locuri de cazare prin Mecanismului Financiar Norvegian, în 3 ani, investiție în valoare de un milion de Euro. Se urmărește mutarea întregii secții de femei de la Penitenciarul din Craiova la Ișalnița pentru a oferi condiții mai bune deținutelor și pentru a mări spațiul la penitenciar.

Deținuții sunt cazați în 8 secții interioare (dintre care una de femei) și o secție exterioară pentru femei, la Ișalnița. Este singurul penitenciar care are secție de femei în regiunea Sud-Vest (Dolj, Olt, Mehedinți, Gorj, Argeș și Vâlcea), pentru toate regimurile. Penitenciarul are în detenție de asemenea deținuți în tranzit pentru prezentarea la organele judiciare din județele Olt și Dolj. La momentul vizitei, secția de arest preventiv din cadrul penitenciarului găzduia 26 de persoane.

Conducerea a menționat că, față de vizita din 2014, s-a suplimentat secția de la Ișalnița cu 24 de locuri (2016) și au fost efectuate reparații curente anuale.

În ceea ce privește personalul, gradul de ocupare al posturilor este de aproximativ 80%. Conducerea afirmă că acest deficit se resimte, mai ales la departamentul escortă. Sunt vacante 21 de posturi de ofițer (din 93 cât sunt prevăzute în schemă) și 87 de locuri vacante pentru agenți (din 432 prevăzute). Conducerea a declarat că aşteaptă resurse financiare și deblocarea posturilor (care sunt blocate din motive legislative).

Conducerea penitenciarului admite că dispune de trupe de intervenție, așa numiții mascați, dar susține că sunt folosite numai ca forță de descurajare și numai pentru situațiile în care deținuții sunt transportați în exterior. Reprezentantele APADOR-CH au observat prezența mascaților în interiorul penitenciarului, la momentul vizitei, aceștia însă nu purtau mască sau cască, dar aveau numărul de identificare pe vestă.

Penitenciarul are camere cu dimensiuni variabile, de exemplu camere în care sunt deținute maximum două persoane (la regimul de maximă siguranță) și camere de câte 12 de locuri sau chiar 30 de locuri în secția de arest preventiv.

Conform documentelor puse la dispoziție de conducerea penitenciarului, penitenciarul beneficiază de 20 de curți de plimbare, împărțite pe fiecare secție, având dimensiuni de la 30 mp la 182 mp, inclusiv o curte pentru fotbal. Secția de la Ișalnița are 4 curţi de plimbare de 100 mp, 1152 mp, 52 mp și 53 mp.

Asistenţa medicală

Personalul medical este format din 3 medici generaliști, 11 asistenți medicali și un medic psihiatru. Medicii lucrează în ture, în intervalul orar 7.30-19.00, luni-vineri. Un asistent medical este în permanență în penitenciar. Față de anul 2014, nu mai există medic pneumolog, radiolog, stomatolog și nici tehnician dentar. La nevoie, vine doctorul stomatolog de la Penitenciarul de Minori și Tineri din Craiova. Penitenciarul beneficiază de un cabinet stomatologic dotat, având inclusiv cabinet de tehnică dentară (tehnicianul însă decedase de curând).

Infirmeria dispune și de trei izolatoare TBC însă acestea nu se mai folosesc pentru că nu au mai fost cazuri de TBC, iar dacă există acestea merg la un Penitenciar Spital (Mioveni, Jilava, Rahova). La momentul vizitei acestea erau folosite ca spații de depozitare.

Afecțiunile medicale cele mai frecvente sunt cele cardiace, psihiatrice și în general boli cronice. Nu existau în evidență femei cu probleme ginecologice, dar consultațiile de acest tip se desfășoară la unul dintre Penitenciarele Spital.

Doctorul cu care au discutat reprezentantele APADOR-CH a declarat că nu există persoane cu HIV, dar nici nu se fac teste în acest sens. Or, în absenţa testelor, nimeni nu poate afirma cu certitudine că nu există astfel de cazuri. Doctorul a declarat de asemenea că nu există persoane cu boli cu transmitere sexuală. Medicul a afirmat că penitenciarul este aprovizionat cu prezervative, însă acestea se dau doar la cerere. Asociația recomandă punerea prezervativelor în locuri accesibile deținuților, pentru că aceștia nu au curajul să vină să ceară la cabinetul medical. De asemenea, se impune aprovizionarea cu teste rapide pentru HIV, iar deținuții să fie testați la intrare în penitenciar și periodic, dacă sunt de acord.

În ceea ce privește consumatorii de droguri, penitenciarul asigură doar consult psihiatric pentru aceștia. În ultimul an a fost o singură persoană în tratament cu metadonă, asigurat de Penitenciarul Rahova, întrucât Penitenciarul Craiova nu se aprovizionează cu metadonă. La momentul vizitei erau în evidență trei persoane cu dializă care sunt transportate la Spitalul din oraș pentru tratament.

În fiecare zi sunt aproximativ 30 de consultații medicale. Deținuții au posibilitatea, la cerere, să meargă și la alte spitale pentru consultații.

Aprovizionarea cu medicamente se face o dată pe an de la Spitalul Mioveni, însă medicul a declarat că s-a mai întâmplat să existe întârzieri sau să nu se aducă toate medicamentele comandate. În farmacia penitenciarului erau la momentul vizitei doi farmaciști care au declarat că aprovizionarea este satisfăcătoare.

În ultimele șase luni au existat 78 de consemnări de incidente cu agresiune, dintre care 50 au fost cu leziuni. Doctorii completează pentru fiecare reclamație de agresiune un formular standard și schițe anatomice pentru leziuni, se face sesizare la Parchet și se merge la Medicină Legală pentru expertiză.

APADOR-CH apreciază faptul că penitenciarul a reușit să ocupe postul vacant de psihiatru în anul 2019. Din 2016 până anul curent nu a existat un astfel de medic, penitenciarul fiind nevoit să transporte deținuții la Penitenciarele Spital, o chestiune îngrijorătoare având în vedere frecvența bolilor psihice și a tulburărilor de comportament în rândul deținuților.

Conform declarațiilor doctorului, sunt 100 de deținuți aflați sub tratament (aproximativ 14% dintre deținuți). Cele mai frecvente afecțiuni sunt tulburările de personalitate de tip antisocial, în proporție de 70%, tulburările de somn, tulburările de adaptare. Se încearcă stoparea traficului de medicamente și a cazurilor de ingestie voluntară, de aceea medicamentele se dau doar în prezența psihiatrului. Acesta merge dimineața și oferă medicamentele, totodată vorbește cu deținuții și află astfel de noi cazuri care necesită atenție. În fiecare zi, fiecare secție, are program de consultaţii psihiatrice la care au acces cei care fac cerere prealabilă și cei pe care îi cheamă psihiatrul (prin autosesizare).

Hrana și blocul alimentar

Asemănător vizitei precedente, punctul forte al meniului este pâinea caldă produsă în unitate. Meniul din ziua vizitei, potrivit meniului scris înmânat de către conducere reprezentantelor APADOR-CH, era: micul dejun – ceai, pâine, biscuiți, brânză, ou fiert; prânzul – ciorbă rădăuțeană cu carne de vită și fasole bătută; cina – tocăniță de cartofi cu jumări, cu suplimentele aferente la normele de hrană destinate bolnavilor.

APADOR-CH apreciază faptul că există personal special pentru blocul alimentar (personal tehnic și un supraveghetor). Conform declarațiilor conducerii, acesta a ajutat foarte mult la reorganizarea spațiului și a activității. 20 deținuți lucrează la blocul alimentar și alți 10 la brutăria penitenciarului.

Blocul alimentar este dotat cu 10 marmite, sistem de ventilație, spațiu depozitare alimente, ladă frigorifică pentru carne, vestiar pentru deținuți, cameră pentru tranșat carnea. Per total, bucătăria era curată, însă sistemul de ventilație nu făcea față activității, astfel că era foarte cald, mult abur și apă care curgea pe pereți, ceea ce face ca activitatea deţinuţilor să fie mult îngreunată și să nu se desfăşoare în condiții optime pentru sănătatea acestora. Inclusiv conducerea a menționat că nu este foarte mulțumită de acest sistem de ventilație.

Magazinul alimentar din incinta penitenciarului era bine aprovizionat la data vizitei. Prețurile erau afișate. Cu titlu de exempluꓽ apa plată – 2.80 lei/l, șampon – de la 12 la 20 lei, cafea – de la 3.20 lei pachetul etc. Potrivit datelor furnizate de conducere, este înfiinţată o Comisie de monitorizare a activităţii punctului comercial, care are sarcina de a analiza periodic activitatea, inclusiv sub aspectul prețurilor practicate. În trecut, comisia ar fi notificat societatea comercială în cauză şi, în urma notificării, au fost aplicate reduceri de preţuri la unele produse.

Departamentul socio-educativ

Departamentul socio-educativ este format din serviciul psihosocial și serviciul educativ/reintegrare.

Serviciul psihosocial este format din 4 psihologi și 3 asistenți sociali, însă se simte necesitatea suplimentării numărului de asistenți cu cel puțin doi, au declarat angajații. Psihologii desfășoară în fiecare luni și marți evaluare periodică și finală a deținuților, programe terapeutice stabilite pe baza nevoilor acestora. Au fost implementate 12 astfel de programe (program pentru diminuarea impulsivității, program destinat agresorilor sexuali, program destinat persoanelor cu afecțiuni psihice etc.), la care au participat în medie câte 12 deținuți. În medie, zilnic, un psiholog face două consilieri individuale. La momentul vizitei APADOR-CH se anunțase sosirea unei persoane cu tentative de suicid. Aceasta urma să fie evaluată de psihologul prezent pe tură și să dispună măsurile necesare. Ulterior este informat şi psihiatrul, în cazul în care se impune tratament, șeful de secție și deținuții de sprijin de pe secție care ajută personalul în monitorizarea acestor cazuri și nu numai.

Asistenții sociali desfășoară programele sociale pe baza ghidurilor ANP în domenii precum relațiile parentale, liberarea condiționată, educație civică. Numărul persoanelor private de libertate incluse în aceste programe este de 225. Asistenții sociali au prezentat reprezentantelor APADOR-CH respectivele ghiduri care datează din 2010, motiv pentru care asociația consideră că o reîmprospătare și o adaptare la realitatea actuală a cursurilor ar fi utile pentru a atrage mai mulți deținuți.

O problemă semnalată de serviciul psihosocial a fost aceea că 8% dintre deținuți sunt analfabeți funcţional, ceea ce îngreunează și mai mult lucrul cu ei. Potrivit angajaților, ar fi necesar ca școala în penitenciar să fie obligatorie, ceea ce ar favoriza şi reintegrarea lor în societate ulterior eliberării.

Serviciul Educație este format din 16 educatori, fiecărui educator îi revin aproximativ 80 de deținuți. Aceștia au confirmat procentul de 8% analfabeţi și au declarat că există un program pentru combaterea analfabetismului și încercă de asemenea să desfășoare diverse activități de scurtă durată pentru aceștia (matematică simplă, gândire logică, confecționare felicitări) pentru a evita izolarea acestora de restul deținuților care au acces la o paletă mai largă de activități. În medie sunt cam șapte participanți la programele educative, pentru că majoritatea preferă să muncească. Per total, pe un semestru un deținut participă la trei-patru activități educative și urmează un program de reintegrare.

Profesorii care vin să predea sunt din cadrul Liceului Tudor Arghezi din Craiova și nu sunt subordonați penitenciarului. Aceștia țin cursuri de nivel primar și gimnazial în timpul săptămânii și de liceu (clasele a IX-a și a X-a) sâmbăta și duminica.

Potrivit datelor furnizate de conducere, la încheierea anului școlar 2017-2018 situația participării persoanelor private de libertate la cursuri școlare a fost următoarea:

  • La cursuri școlare învățământ primar au fost înscrise 62 de persoane, din care 22 femei și au absolvit 23 de persoane, din care 12 femei;
  • La cursuri gimnaziale au fost înscrise 39 de persoane și au absolvit 18 persoane;
  • La cursuri școlare liceale, clasele IX-X au fost înscrise 44 de persoane și au absolvit 16.

În anul școlar 2018-2019 situația înscrierii deținuților la cursuri școlare a fost următoarea:

  • La cursuri școlare învățământ primar au fost înscrise 43 de persoane, din care 19 femei;
  • La cursuri gimnaziale au fost înscrise 24 de persoane;
  • La cursuri școlare liceale, clasele IX-X au fost înscrise 28 de persoane.

Preotul ortodox al închisorii este angajat al penitenciarului și beneficiază de o capelă în corpul de clădire unde se află sălile de clasă. Au acces în penitenciar și membrii altor culte religioase sau asociații religioase, la cerere. Asociația Polițiștilor Creștini din România vine deseori și organizează întâlniri cu deținuții, a declarat conducerea.

Penitenciarul colaborează cu trupe de teatru din Craiova și a participat inclusiv la festivalul de teatru al deținuților. În urmă cu două săptămâni avusese loc o piesă de teatru de improvizație în sala de festivități a penitenciarului special amenajată pentru astfel de activități educative.

Sala de sport este în interiorul penitenciarului și are șapte aparate și o masă de ping-pong. Aceasta era curată, aparatele în stare foarte bună de funcționare. Deținuții sunt scoși aici câte opt, în funcție de regim.

Penitenciarul deține și o bibliotecă foarte bogată. Spre deosebire de vizita din 2012, penitenciarul are în prezent un fond de carte de 5000 de cărți, inclusiv 1000 de manuale școlare de la ANP. În medie sunt 40 de solicitări de carte lunar. Responsabilul bibliotecii a menționat că există și cinci exemplare ale Codului Penal dar erau la sectorul de carantină la momentul vizitei.

Munca

Potrivit datelor furnizate de conducere, de la începutul anului până în prezent au fost încheiate șapte contracte cu beneficiari externi pentru prestări servicii şi un contract de voluntariat (forţa de muncă specială – persoane fizice şi persoane juridice).

A fost folosit la activităţi lucrative un efectiv mediu de 199 de persoane private de libertate din care:

  1. Efectivul mediu folosit la muncă cu plată – 90;
  • Efectivul mediu folosit la prestări servicii în exteriorul locului de deţinere – 87;
  • Efectivul mediu folosit la prestări servicii şi producţie bugetară în interiorul locului de deţinere – 3;
  1. Efectivul mediu folosit în interesul locului de deţinere – 106;
  2. Efectiv mediu folosit în regim de voluntariat-3.

Realizările obţinute din munca prestată de persoanele condamnate, până la 10.06.2019 au fost de 909.825,00 lei, potrivit datelor furnizate de conducere.

Spre deosebire de vizita din 2012, secția de tâmplărie din cadrul penitenciarului nu mai funcționează din cauza lipsei de fonduri, instrumentele și dotările acesteia fiind lăsate să se deterioreze.

Conducerea afirmă că există solicitare mai mare de forță de muncă decât poate penitenciarul să asigure, pentru că deţinuţii nu îndeplinesc criteriile de selectare la muncă, prevăzute în Decizia nr. 500165/2017 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate („calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora‟). 

Vizite și corespondenţă

Corpul pentru sectorul vizite a fost realizat în 2010 cu fonduri proprii și reprezintă un motiv de mândrie pentru conducerea penitenciarului Cuprinde un hol de așteptare unde sunt expuse pe pereți, pe planșe de dimensiuni A3, regulamentul, drepturi și obligații, obiecte permise/interzise. Tot spațiul este dotat cu sistem de monitorizare video, supraveghetorul având un birou separat de unde urmărește înregistrările video. Totodată, biroul acestuia are o fereastră largă din sticlă fumurie care permite supravegherea persoanelor care se află în camera cu separator, asigurând astfel confidențialitate acestora.

Din hol se face accesul către camera de vizită cu separator dotată cu nouă cabine, cameră de vizită fără separator cu șase mese, o cameră pentru mamă și copil sau pentru asistenți maternali făcută cu sprijinul bisericii, camerele de vizită intimă. Durata vizitelor este de 2h. Sinteza activităţii sectorului vizite a reliefat o medie generală zilnică de peste 50 vizite acordate.

Există două camere pentru vizita intimă: prima este dotată cu telefon, frigider, televizor și este curată, cea de-a doua nu are televizor și nici iluminare suficientă. Conducerea a menționat că sunt oferite produse igienice la vizita intimă, totuși acestea nu erau în cameră la momentul vizitei APADOR-CH.

Tot în acest corp se găsesc două cabine pentru videoconferință cu familia, dotate cu o cameră și căști. De asemenea, există posibilitatea videoconferințelor cu instanța însă s-au folosit foarte rar pentru că instanțele nu sunt foarte receptive la această opțiune, a declarat conducerea. Sistemul a fost folosit cu poliția finlandeză o dată și mai des cu ANP.

Camera de primire a pachetelor este prevăzută cu vizetă şi pachetele se deschid în prezenţa deţinuţilor și a vizitatorilor acestora. Este permis ca un pachet să conțină cel mult 10 kg alimente, 6 kg fructe și legume, 20 l apă/suc. Nu sunt permise alimentele gătite ce necesită încălzire.

Corespondența primită de deținuți este notată într-un registru – numele expeditorului și al destinatarului. Potrivit documentelor furnizate de conducere, în perioada 01.01.2019 – 10.06.2019 s-au distribuit 6155 expedieri poştale.

Judecătorul delegat

Judecătorul delegat are biroul în clădirile administrative ale penitenciarului şi este ajutat de un grefier. Judecătorul susține că problemele reclamate de deținuți sunt legate în cea mai mare parte de recursul compensatoriu, de faptul că unii deținuți vor bani în loc de deducerea zilelor din sentința pe care o mai au de executat și în legătură cu condițiile de detenție. Dacă în 2017 erau aproape 60 de cazuri de refuz de hrană pe an, în prezent, de la preluarea noii conduceri de către actualul director, acestea sunt în jur de cinci pe an, însă judecătorul consideră că acestea sunt doar epatări. Per total, sunt 630 de plângeri pe an. Deținuții de obicei fac cerere pentru a vorbi cu judecătorul sau îi scriu scrisori. 

În ceea ce privește starea disciplinară a deținuților, de la începutul anului până în prezent a fost înregistrat un număr de 30 de evenimente negative, de mică gravitate. Sancțiuni disciplinare aplicate de la începutul anului sunt în număr de 243, iar recompense – 615. Per total, reprezentanții penitenciarului afirmă că atmosfera s-a detensionat de când a scăzut numărul deținuților. Ultima sinucidere a avut loc în anul 2017, iar automutilările și incidentele dintre deținuți au scăzut considerabil. 

Secția de femei

Secția de femei este formată din secția interioară (secția 1) din cadrul penitenciarului, unde sunt 48 de femei, și secția exterioară de la Ișalnița – 60 de femei. Secția 1 se află într-un corp de clădire care are toate ferestrele spre o curte interioară, ca să se evite orice legătură cu secțiile pentru bărbați. În secția de femei din penitenciar sunt toate regimurile de pedepse. Asociația constată că persistă problema de la vizita din 2012 și anume că toate camerele femeilor se află în aceeași secție, ceea ce face ca procedurile privind regimurile să nu poată fi respectate. Deși femeile din regimul deschis și cele din regimul semideschis beneficiază în general de dreptul de a avea ușile camerelor deschise pe durata zilei, ele sunt închise de fiecare dată când e nevoie să fie transportate celelalte deținute din camere în diverse scopuri. Paza acestora este asigurată de 22 de agenți femei.

Cele 48 de femei sunt cazate în șapte camere. Dimensiunile camerelor variază de la 7.03 mp la 28 mp. Camerele vizitate de reprezentantele APADOR-CHꓽ Camera 1 – regim semi-deschis, 12 paturi, 10 deținute în 26.52 mp (7.14 mp – grupul sanitar), Camera 6 – regim închis, 10 paturi, 7 femei deținute în 28 mp (7.44 mp – grupul sanitar). Grupurile sanitare sunt formate din unul sau două WC-uri cu bazin, în funcție de dimensiunea camerei, duș separat de acestea și chiuvetă. Fiecare cameră are și un spațiu pentru depozitarea alimentelor, cu dimensiuni de la 0.45 mp la 3.84 mp. Camerele sunt dotate cu televizoare tip plasmă, telefon și mobilier pentru servit masa.

În camerele vizitate, reprezentantele APADOR-CH au apreciat că se simte supraaglomerarea. Chiar dacă în cameră nu era numărul maxim de persoane care se pot caza și a fost scos al treilea rând de paturi, paturile rămase ocupă în continuare foarte mult spațiu. Potrivit datelor furnizate de conducerea penitenciarului, Secția de femei are 54 de paturi instalate deși ar fi premise potrivit capacității doar 31. Lumina naturală nu era suficientă, deținutele fiind nevoite să stea mereu cu becul aprins.

În general, deținutele au afirmat că sunt mulțumite de condiții și de personal. Au apă caldă de trei ori pe zi, primesc produse de igienă personală suficiente în fiecare lună, mâncarea este satisfăcătoare. De asemenea, au menţionat că beneficiază de cursuri și activități când doresc, una dintre deţinute făcuse recent un curs de psihologie, iar altă persoană terminase un curs despre ecologie. Asistență medicală este asigurată, o persoană cu dializă din una din camere a confirmat că este dusă la tratament constant.

Femeile au la dispoziție două curți de plimbare de 39 mp și 64.5 mp. Secția are și o spălătorie dotată cu o mașină automată unde deţinutele pot da hainele la spălat. Pe hol se află și un avizier cu informații (program vizite, drepturi și obligații etc.).

Spaţii de deţinere bărbați

Deținuții bărbați sunt împărțiți astfel pe regimuri: 120 arestați preventiv, 26 în observare-carantină, 72 regim de maximă siguranță, 325 regim închis, 14 regim semideschis, 17 regim deschis. Camerele în care sunt cazați au 65 mp cele cu 30 de paturi, în medie 30 mp cele cu 12 paturi, în medie 7 mp camerele de deținere de maximă siguranță unde sunt instalate câte două paturi.

Cu titlu de exemplu, printre cele mai aglomerate secții sunt secția a treia (90%), care cuprinde observare-carantinare, arestați preventiv și condamnați regim închis, unde există o suprafață utilă totală a camerelor de 339 mp la 138 de deținuți (deși numărul paturilor admise ar fi doar de 80), secția a cincea (93%) și a cincea bis (100%) – regim închis, suprafață utilă totală a camerelor 379 mp la 135 de deținuți. Prin urmare acestora le revine o suprafață de mai puţin de 2.5 mp/deținut.

Reprezentantele APADOR-CH au vizitat secțiile: arest preventiv și observare-carantinare (OC), închis și maximă siguranță. Toate camerele sunt dotate cu televizor și telefon, spațiu de depozitare alimente, mobilier pentru servit masa, grup sanitar format din chiuvetă, unul, două sau trei dușuri și separat unul sau două WC-uri, în funcție de dimensiunile camerei.

Secția de arest preventiv și observare-carantină

La secția de arest preventiv reprezentantele APADOR-CH au vizitat camera 18 unde erau 25 de deținuți și 30 de paturi (65 mp suprafață utilă). Supraaglomerarea era evidentă, nu intra suficientă lumină naturală, aerul era închis. Arestații preventiv au spus că mâncarea este acceptabilă, primesc carne zilnic, au apă caldă, au acces la sala de sport o dată pe săptămână, au primit îngrijiri medicale și medicamente când au avut nevoie. Produsele de la magazine sunt satisfăcătoare, iar prețurile sunt rezonabile. Principala nemulțumire a tuturor era lipsa frigiderului. Conducerea a menționat faptul că deocamdată nu se pot instala frigidere din cauza configurației spațiului, dar se vor gândi la opțiuni pe viitor.

În camera 20 – carantină (22.95 mp) deținuții s-au declarant mulțumiți de condiții. Camera nu avea suficientă lumină naturală și aerisire.

Secția dispune de trei curți de plimbare (57 mp, 104 mp, 166 mp). Deținuții care erau în curtea de plimbare la momentul vizitei au menționat de asemenea că sunt condiții bune, au parte de multiple activități și cursuri.

Secția are și o sală pentru servirea mesei. Aceasta este prevăzută cu 11 mese. Masa este servită de bucătar prin intermediul unui separator. Pe perete este afișat un protocol de spălare și igienizare a mâinilor înainte de servirea mesei. Tot aici se găsește o tablă de scris pentru activități educative.

Penitenciarul Craiova are implementat sistemul infochioșc, însă cel testat de reprezentantele APADOR-CH de pe această secție nu funcționa la momentul vizitei.

Regimul închis

Bărbații repartizați în regim închis ocupă secțiile 4 și 5 amplasate într-o clădire tip „potcoavă închisă”. Secția a patra este ocupată în proporție de 47%, având la momentul vizitei 47 de deținuți la o suprafață utilă totală a camerelor de 303 mp. În schimb, secția a cincea, astfel cum am menționat anterior, este una dintre cele mai aglomerate.

Din acest regim reprezentantele APADOR-CH au vizitat camera 5.37 (12 paturi, 11 persoane, suprafață 31 mp) și camera 5. 43 (8 paturi, 8 persoane, suprafața 22.87 mp). Deținuții prezenți în camere s-au declarat mulțumiți de condiții, cu excepția lipsei frigiderului. De asemenea, au menționat că și-ar dori să poată primi o calificare cât timp stau în penitenciar.

Camerele de pe aceste secții erau în general curate, aerisite și luminate corespunzător. APADOR-CH apreciază faptul că în aceste camere există câte o mapă cu informații juridice (drepturi, obligații, regulament de ordine interioară) pe care deținuții le pot consulta și sugerează distribuirea acestor mape în toate camerele, dacă nu există până în acest moment. Deținuții au confirmat că le sunt de folos.

Regimul maximă siguranță

Deținuții de la maximă siguranță ocupă o clădire semicirculară și sunt repartizați pe secțiile 6 și 7, dintre care secția 7 era nepopulată la momentul vizitei. Secția 6 are trei sectoare și în total 56 de camere cu suprafață medie de 6 mp (și 2 mp grupul sanitar), în care se află câte două paturi și două persoane.

Reprezentantele APADOR-CH au vizitat secția 6B și 6C – maximă siguranță. Deținuții din camere nu au avut nemulțumiriꓽ au primit îngrijiri medicale la nevoie, ies la plimbare zilnic, nu au probleme cu personalul penitenciarului, mâncarea este bună.

 

Concluzii și recomandări

În urma vizitei la Penitenciarul Craiova APADOR-CH constată îmbunătățirea situației în ceea ce privește supraaglomerarea. Organizația apreciază îmbunătățirile vizibile efectuate de conducere de la momentul vizitei din 2014 și faptul că se urmărește crearea unui spațiu prietenos din punct de vedere vizual, prin vopsirea clădirilor în alb și albastru, prezenţa florilor pe secții, păstrarea curățeniei.

APADOR-CH reiterează recomandările menționate în cadrul raportului

  • amplasarea de frigidere în camere,
  • amplasarea prezervativelor în locuri accesibile deținuților și aprovizionarea cu teste rapide HIV,
  • remedierea sistemului de ventilație de la blocul alimentar.

Nu în ultimul rând, asociația apreciază faptul că Penitenciarul Craiova beneficiază de un psihiatru, având în vedere că serviciile medicale psihiatrice reprezintă o problemă sistemică a penitenciarelor în prezent. Cu toate acestea, APADOR-CH recomandă să mai existe cel puțin un medic psihiatru, raportat la volumul de muncă. Reamintim statului român că trebuie să găsească soluții pentru implementarea hotărârii CEDO în cauza Țicu c. României în care Curtea a constatat că lipsa accesului la tratament și servicii medicale pentru deținuții cu boli psihice reprezintă o încălcare a articolului 3 din Convenție (dreptul de a nu fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane și degradante).

Alte concluzii și recomandări sunt incluse în raport.

Livia Popa                                          Georgiana Gheorghe