Raport privind vizita în penitenciarul Botoşani

03.02.2004
Print Friendly, PDF & Email

 Doi
reprezentanţi ai APADOR-CH au vizitat, în ziua de 3 februarie 2004 penitenciarul
din Botoşani.

Vizita şi-a propus
în principal: să constate condiţiile de detenţie din secţia
pentru minori; să documenteze împrejurările în care s-a sinucis
minorul Cristian Alexandru Hulub să verifice sesizările făcute
de unii deţinuţi, prin scrisori trimise asociaţiei, cu privire
la condiţiile de detenţie.

1. Discuţia cu conducerea
unităţii

La data de vizitei în
penitenciar se aflau 1145 de deţinuţi, dintre care 13 erau minori.
Numărul paturilor instalate era de 1195 la o capacitate normată
de 510 locuri (capacitate calculată potrivit recomandărilor pe care
CPT le-a făcut prin Raportul său din 1999, conform cărora fiecărui
deţinut trebuie să i se asigure un „spaţiu vital” de cel puţin
4 mp). Cu câteva luni în urmă din unitate au fost transferaţi la
alte penitenciare circa 300 de deţinuţi întrucât un pavilion de
deţinere a intrat în reparaţii şi reamenajări. Conducerea
unităţii a apreciat că la sfârşitul acestui an lucrările
la acest pavilion vor fi finalizate. În urmă cu un an, a fost dat în
folosinţă un pavilion nou de deţinere.     

Penitenciarul continuă
să se confrunte cu două probleme mai vechi – nu are alimentare cu
gaze naturale iar groapa de gunoi a oraşului este foarte aproape de perimetrul
unităţii. În primul caz, unitatea a primit asigurări din partea
DGP că se va întreprinde tot ce este posibil ca această problemă
să fie rezolvată (au fost alocate deja fonduri pentru studiile de
fezabilitate şi prefezabilitate), în timp ce în cel de-al doilea caz
Primăria a repetat şi la începutul acestui an promisiunea pe care
a mai făcut-o şi în anii anteriori, aceea că va ecologiza şi
muta în alt loc groapa de gunoi. În termen de o săptămână urmau
să aibă loc noi discuţii cu Regia de gaze. La data vizitei,
pentru nevoile blocului alimentar, pentru încălzire şi baie se folosea
combustibil lichid uşor.

Potrivit responsabililor
unităţii, deţinuţii consideraţi periculoşi (41
la data vizitei) sunt ţinuţi în camere obişnuite, împreună
cu ceilalţi deţinuţi. Singurele diferenţe în tratamentul
lor ţin de faptul că la instanţe sunt duşi cu cătuşe
la mâini, percheziţii li se fac săptămânal şi nu sunt
scoşi la muncă.

2. Vizita în penitenciar

În camera 5, pentru minori,
aflată în pavilionul nou, erau cazate 7 persoane în 9 paturi (camera
avea cam 24 de mp). Deşi aici erau şi minori necondamnaţi definitiv,
acestora nu li se permitea să poarte hainele de acasă. În cameră
exista un televizor la care minorii se puteau uita între orele 8,00 şi
22,00. Nemulţumirea celor de aici era că la televizor puteau să
vadă numai programele postului România 1. Minorii s-au plâns că
subofiţerul Cătălin îi înjură şi loveşte frecvent.
Ei au sesizat de asemenea faptul că mâncarea este constant proastă.
Reprezentanţii asociaţiei au văzut în cameră porţii
de felul doi – „varză cu carne” – care arăta şi mirosea rău
şi în care erau doar urme vagi de carne. Minorii pot să dea un telefon
pe săptămână, şi tot o dată pe săptămână
fac baie la duşul din cameră. Plimbarea zilnică durează,
de luni şi până duminică, de la 5 – 10 minute până la
o jumătate de oră. Pe întreaga durată a zilei minorii nu au
aproape nici o activitate (vara ies o dată sau de două ori pe lună
la fotbal). Singura activitate pe care o aveau în perioada vizitei consta
în vizita unui profesor din afara penitenciarului care le ţinea lecţii
de alfabetizare, de istorie, îi învăţa cum să mănânce,
cum să se poarte în societate etc (minorii apreciau ca foarte atractive
activităţile desfăşurate cu respectivul profesor). Minorii
au precizat că educatorii şi psihologul unităţii nu au
aproape niciodată activităţi cu ei. Ziare se primesc numai
o dată pe săptămână însă şi atunci sunt foarte
vechi. Au fost cazuri în care plutonierul major Pintilie i-a legat pe unii
minori cu cătuşele de pat pentru a-i pedepsi pentru lucruri minore
(că se jucau prin cameră, de exemplu). Minorii au sesizat şi
faptul că subofiţerii Cheptănaru şi Cătălin
îl bătuseră nu demult pe unul dintre colegii lor. În cameră
exista un difuzor la care la momentul vizitei minorii ascultau o muzică
pe care o preferă – “manele”. Exista de asemeni un interfon, util minorilor
atunci când voiau să solicite prezenţa supraveghetorilor, însă
pe de altă parte inconfortabil pentru minori din cauză, se temeau
aceştia, personalul poate asculta în permanenţă ce discută
ei în cameră. Grupul sanitar, într-o cabină separată de cameră,
consta dintr-un WC cu scaun, chiuvetă şi duş cu cădiţă.
Cu toate că pavilionul fusese dat în folosinţă în urmă
cu un an, unul din pereţii camerei era plin de igrasie iar caloriferul
era rece, ceea ce făcea ca şi în cameră să fie destul
de rece.

În camera 6, de asemenea
pentru minori şi având tot circa 24 de mp, erau cazaţi 4 minori
(9 paturi). Camera era mai îngrijită, mai curată şi avea preşuri
pe jos (aduse de minori de acasă). Grupul sanitar era identic cu cel
de la camera 5. Exista televizor (adus de minori de acasă), cu acelaşi
program zilnic de la 8,00 la 22,00, prinzând numai postul România 1. Ziare
se primesc de regulă o dată pe săptămână şi
sunt destul de vechi; la data vizitei, 3 februarie, fuseseră aduse ziare
din 13 ianuarie. Cărţi se pot primi de la bibliotecă oricând
se solicită acest lucru. Şi minorii de aici s-au plâns că mâncarea
este foarte proastă (şi aici, ca şi la camera 5, reprezentanţii
APADOR-CH au putut să vadă cum arăta şi mirosea felul
doi de la prânzul acelei zile). Subofiţerul Cătălin a fost
reclamat şi aici pentru comportamentul său abuziv. Spre deosebire
de acesta, care îi “înjură şi bate cu o vână de bou” minorii
s-au declarat foarte mulţumiţi de felul în care sunt trataţi
de subofiţerii Dinu, Petrică şi Panait. Cu minorii de la camera
6, un profesor face o dată la două zile, la club, lecţii de
alfabetizare, de istorie şi educaţie civică. Plimbarea zilnică,
de luni până duminică, durează de regulă o jumătate
de oră (când sunt de serviciu subofiţerii Dinu şi Petrică
pot să stea mai mult la plimbare). Minorii necondamnaţi definitiv
pot să meargă la vizite în hainele proprii, însă la instanţe
sunt obligaţi să meargă în uniformele penitenciare. Minorii
au dreptul să primească – şi primesc efectiv – patru vizite
(durând fiecare cel mult 45 de minute) şi patru pachete pe lună.
Săptămânal pot să dea un telefon (convorbirea poate să
dureze cel mult 10 minute). Corespondenţa scrisă este nelimitată.
Minorii au exprimat bănuiala că uneori scrisorile către DGP
sau organizaţiile de drepturile omului le-ar fi oprite de personalul
unităţii; ei ştiau că golirea cutiilor poştale din
penitenciar, aparţinând Companiei Naţională “Poşta Română”,
s-ar face de către personalul unităţii şi nu de reprezentanţii
Companiei. În cameră era destul de frig, caloriferele fiind reci. Potrivit
minorilor, caloriferele sunt calde cam între orele 18,00 şi 19,00 şi
înainte de deşteptare două sau trei ore. Din cauza frigului de peste
noapte ei sunt obligaţi să doarmă câte doi în pat. Baie se
face numai o dată la două – trei săptămâni. La cabinetul
medical sunt trataţi în general bine însă sunt scoşi cu greu
la cabinet de către supraveghetori.  

În camera 22 (deţinuţi
adulţi, recidivişti, condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea
mai mari de 10 ani) erau cazaţi 9 deţinuţi în 9 paturi (suprafaţa
camerei era de circa 24 mp). Deţinutul Petrică Marius Monoranu era
inclus în categoria deţinuţilor consideraţi periculoşi
întrucât evadase în urmă cu 14 ani din arestul Poliţiei Suceava.
El era nemulţumit de introducerea sa în această categorie, motivând
că după incidentul din urmă cu 14 ani a executat 10 ani de
închisoare fără să aibă măcar un singur raport de
incident. La Botoşani se află de peste 2 ani şi de asemenea
nu a comis nici cea mai mică abatere. Din cauza introducerii în categoria
“periculoşi” el este condus cu cătuşe la mâini la vizite şi
nu este scos la muncă. Introducerea în această categorie a contestat-o
şi deţinutul Ioan Florin Ursan. La penitenciarul din Târgu Jiu,
într-un mandat anterior, în dosarul său de penitenciar a fost făcută,
în mod neadevărat, menţiunea că ar fi avut intenţia să
evadeze. Nici el nu a avut vreun raport pentru abateri disciplinare. Plimbarea
zilnică a deţinuţilor durează, de luni până duminică,
între 45 şi 60 de minute. În restul timpului deţinuţii stau
în cameră şi se uită la televizor. Vara ies la fotbal, fiind
organizate campionate la nivelul penitenciarului. Şi aici s-a exprimat
dorinţa ca la televizor să se poată vedea şi alte posturi
decât România 1. Ziare se primesc cam o dată la două luni şi
sunt vechi. Asistenţa medicală a fost apreciată ca bună
iar mâncarea “aşa şi aşa”. Deţinuţii de la această
cameră nu au avut plângeri cu privire la comportamentul cadrelor. La
primirea pachetelor, ei nu pot vedea totdeauna ce primesc de la familii întrucât
subofiţerii ţin oblonul de la fereastra deţinuţilor lăsat
în jos. Vizita durează circa 45 de minute iar telefonul, unul pe săptămână,
10 minute. O nemulţumire a deţinuţilor era că nu-şi
pot împrumuta cartelele telefonice. Preotul unităţii ezită
să-i scoată la biserică pe unii deţinuţi pe motiv
că ar fi periculoşi (sesizare făcută de deţinutul
Nicolae Frunzete). Deţinuţii nu primesc clor pentru dezinfectarea
grupului social şi detergent, în schimb primesc hârtie igienică,
aparate de ras de unică folosinţă şi pastă de ras
(una la două luni) şi săpun de rufe. Grupul sanitar arăta
la fel ca la camerele anterioare. Baie se face o dată pe săptămână. 

Camera 79, în pavilionul
vechi, aflat în reparaţii şi reamenajări: erau 50 de deţinuţi
(recidivişti, condamnaţi definitiv) şi 79 de paturi (camera
avea cam 120 mp). Condiţiile de aici erau sub orice critică: saltelele
vechi şi foarte uzate, lumina foarte proastă, camera neîngrijită
şi un aer jilav şi greu. Deţinuţii s-au plâns că
sunt păduchi, reprezentanţii asociaţiei au văzut ei înşişi
păduchi pe lenjeria deţinuţilor. Mâncare era foarte proastă
(reprezentanţii APADOR-CH au văzut şi aici două porţii
de felul doi, mirosind şi arătând la fel de rău precum cele
din camerele anterioare). Deţinuţii s-au plâns de asistenţa
medicală. Ei pot să iasă numai cu mare greutate la cabinet
iar tratamentul este destul de sărac şi ineficace (“Medicii”, au
spus ei, “indiferent de ce suferim ne dau numai paracetamol şi aspirină”).
Situaţia cea mai dificilă o au deţinuţii cu afecţiuni
dentare. Mihai Gigica avea o infecţie dentară durând de circa 5
– 6 luni. Şi aici a revenit dorinţa ca să fie instalate şi
alte posturi TV decât România 1. Plimbarea zilnică, de luni până
duminică, durează circa o jumătate de oră, o oră.

La camera de regim restrictiv
era deţinutul Eugen Pintilie. El a primit 10 luni de regim restrictiv
pentru că la jumătatea lunii decembrie 2003 s-a urcat pe una din
clădirile penitenciarul. Gestul său s-a vrut un protest faţă
de o pedeapsă disciplinară pe care a primit-o pe nedrept; un coleg
a spart un geam şi pentru aceasta a fost el pedepsit pentru că colegul
său tocmai urma să se libereze. Pintilie era la regim restrictiv
din luna ianuarie 2004. El împlinise 10 luni de când nu avea dreptul să
primească vizite (înainte de intrarea la restrictiv el mai avusese câteva
pedepse cu suspendarea dreptului la vizite, inclusiv pentru fapte mai puţin
grave pentru disciplina şi siguranţa locului de deţinere, cum
ar fi înghiţirea unei cozi de lingură). Deţinutul a arătat
reprezentanţilor APADOR-CH o scrisoare în care sora sa îl întreba când
va mai putea să vină să-l vadă iar acesta nu avea nici
cea mai vagă idee ce ar fi putut să-i răspundă. Reprezentanţii
asociaţiei au comunicat conducerii penitenciarului opinia lor că
chiar şi în cazul în care deţinutul ar fi meritat toate acele pedepse
succesive este în mod evident excesiv (şi foarte contraproductiv inclusiv
pentru reintegrarea lui socială) să interzică pe o perioadă
atât de lungă contactul cu familia. Comandantul unităţii a
fost de acord cu aceste argumente şi a decis că va analiza situaţia
semnalată şi că va dispune măsurile necesare. La plimbare
deţinutul iese zilnic, de luni până duminică, timp de o oră,
cu cătuşe la mâini. În cameră era foarte frig. Grupul sanitar
avea o chiuvetă şi un WC turcesc, ambele în cameră. Aerisirea
camerei nu se putea face prin fereastră întrucât accesul deţinutului
la ea era imposibil din cauza unei gratii dintre camera propriu-zisă
şi peretele ferestrei, gratie blocată cu un şurub.

La izolatorul de pedeapsă
se afla deţinutul Petrică Marcu. Pentru că a acumulat un număr
mare de rapoarte disciplinare, el a fost pedepsit cu 6 luni de regim restrictiv.
El a primit 10 zile de izolare (din care executase 8) pentru că l-ar
fi bătut, în camera de restrictiv, pe deţinutul Eugen Pintilie.
Marcu a spus reprezentanţilor asociaţei că în realitate el
a fost bătut de Pintilie şi de ofiţerul Lucian Gireadă,
şeful de tură (deţinutul avea ochiul stâng tumefiat iar globul
ocular complet roşu). Marcu a afirmat că în urmă cu o lună
Gireadă ar fi venit la el la restrictiv, l-a legat că cătuşele
de pat, i-a băgat o cârpă în gură şi l-ar fi lovit cu
picioarele. (După incidentul cu Pintilie, Gireadă a refuzat să-i
mai dea una sau două mese. Din cauza aceasta Marcu a strigat la el, protestând).
Deţinutul se prezenta foarte rău fizic şi părea traumatizat
psihic. El acuza dureri de rinichi, în urma bătăii pe care afirma
că o primise de la Gireadă. A doua zi el urma să plece pentru
internare în Spitalul penitenciar Târgu Ocna. La cabinetul medical s-a precizat
că Marcu urma să plece la Târgu Ocna pentru: “observaţie bronşită
cronică tabagică; observaţie hepatită cronică toxi-medicamentoasă;
observaţie lombagie cronică”. În fişa medicală a deţinutului
mai erau făcute următoarele consemnări: 11.12.2003 – arsură
grd II/III mâna dreaptă faţa dorsală prin autoagresiune; 17.12.2003
– intoxicaţie voluntară medicamentoasă în scop de suicid; 19.12.2003
– Policlinica judeţeană Botoşani: personalitate dizarmonică
nucleară de tip instabil emoţional, stare nevrotică aparent
fenomenal-situaţională; 21.01.2004 – traumatism cranio-facial prin
agresiune (“ A fost bătut de Pintilie”, au precizat reprezentantul conducerii
penitenciarului şi asistentul medical); 22.01.2004 – Clinica Buco-maxilo-facială
Botoşani: contuzie regiunea regiană stângă 1/3 superioară,
excoriaţie regiunea temporală; 23.01.2004 – Policlinica Botoşani,
oftalmologie – ochi stâng traumatism glob ocular, echimoză palpebrală
şi hemoragie subconjunctivală. Reprezentanţii asociaţiei
au apreciat că situaţia deţinutului Marcu este una cu totul
ieşită din comun, inclusiv în eventualitatea, susţinută
de reprezentanţii unităţii că Marcu ar fi un deţinut
problemă atât pentru predispoziţia la abateri cât şi din cauza
unor afecţinui de ordin psihic (sau psihologic). În opinia reprezentanţilor
APADOR-CH, nimic nu justifică starea fizică şi psihică
în care ei l-au găsit pe deţinut. Discuţia cu Marcu a durat
mai mult decât cu oricare deţinut întâlnit în această vizită,
însă nimic nu a indicat reprezentanţilor asociaţiei că
acest caz este isolubil şi că este o fatalitate ca deţinutul
să fie pedepsit în cascadă şi, mai ales, să fie ţinut
în starea deplorabilă fizic şi psihic în care el se afla. Deţinutul
a fost deplin coerent şi echilibrat în discuţia cu reprezentanţii
asociaţiei – el a admis că a făcut şi lucruri pe care
nu ar fi trebuit să le facă dar a şi vorbit (cu profundă
tristeţe şi marcat evident de suferinţe fizice) despre tratamentul
inuman de care a avea parte de o lună sau două (deţinutul nu
a dat calificative, nu a acuzat, ci a răspuns – cu greu şi cu o
mâhnire evidentă – fiecărei întrebări care i-a fost pusă).
În cameră era foarte frig, caloriferul era rece. Pe patul din beton,
deţinutului i se permisese să aibă o pătură întrucât
acesta acuza dureri mari de rinichi. WC-ul turcesc nu era despărţit
prin nimic de restul camerei.  

3. Cazul minorului Cristian
Alexandru Hulub

Cu ocazia unui control
de rutină făcut în jurul orei 4,50 dimineaţa (în luna noiembrie
2003), supraveghetorul secţiei l-a găsit pe Hulub spânzurat de unul
din paturile din cameră. Din discuţia cu foştii colegi de cameră
a reieşit că în seara care a precedat sinuciderea Hulub s-a culcat
mai devreme, în jurul orei 21,00, închinându-se înainte de culcare. Sinuciderea
s-a produs fără zgomote care să-i trezească pe colegii
din cameră. Nimeni nu a putut vedea ce a făcut Hulub întrucât, camera
având mai puţin de zece deţinuţi, nu era organizat serviciu
de planton. Foştii colegi de cameră ai lui Hulub observaseră
că acesta era aproape tot timpul trist (el venise numai de o săptămână
din arestul Poliţiei din Suceava). Foştii colegi au spus că
din ce au înţeles ei de la Hulub acesta era supărat pentru ce i
se întâmplase, pentru că ajunsese în arest şi penitenciar şi
pentru că prin ceea ce făcuse îi necăjise pe părinţi
(el se aştepta ca părinţii nici să nu-l mai caute). Responsabilii
penitenciarului şi foştii colegi ai lui Hulub ştiau că
acesta a trimis părinţilor, cu puţin timp înainte de a se sinucide,
o scrisoare prin care le cerea iertare pentru necazurile pe care li le-au
fîcut. Un fost coleg al lui Hulub a afirmat că acesta era supărat
inclusiv din cauză că unii minori din cameră l-ar fi bătut
însă acesta nu a raportat cadrelor de frică. Foştii colegi
nu au fost întrebaţi niciodată de vreun procuror în legătură
cu cele întâmplate în acest caz. În luna decembrie 2003, Parchetul de pe lângă
Tribunalul Botoşani a comunicat telefonic penitenciarului că dosarul
Hulub a fost soluţionat fără a se stabili vreo responsabilitate
în sarcina cuiva pentru sinuciderea minorului.

Cu două sau trei
zile înainte de sinuciderea lui Hulub doi minori s-au intoxicat cu medicamente.
Responsabilii unităţii au precizat că cei doi ar fi luat voluntar
pastilele de diazepan, în exces, pentru a se droga (minorii ar fi făcut
rost de pastile prin procedeul “caleaşcă”). Din discuţia cu
minorii a rezultat însă că în cel puţin unul din cazuri (al
minorului care mai era încă în penitenciar) medicamentele au fost luate
ca formă de protest faţă de comportamentul abuziv al subofiţerului
Claudiu Corman, care l-ar fi înjurat şi lovit cu bastonul pe minorul
respectiv. Cei doi minori au fost duşi la spital şi li s-au făcut
spălături stomacale.

4. Discuţia cu deţinuţii
care au adresat scrisori APADOR-CH

Deţinutul Florea
Gheorghe a scris asociaţiei, la 20 ianuarie 2004, că nu poate să
fotocopieze unele acte din dosarul de penitenciar. Asociaţia a semnalat
acest caz, la 23 ianuarie 2004, conducerii DGP. Până la data vizitei
se făcuse o verificare şi deţinutul obţinuse permisiunea
să facă fotocopiile necesare susţierii unei cereri cu care
se adresase Curţii Europene. În discuţia cu preprezentanţii
APADOR-CH deţinutul a precizat că în scrisoare s-a exprimat greşit
şi că Judecătoria Botoşani ar fi fost cea care nu-i permisese
să facă fotocopiile. La data vizitei, deţinutul nu primise
încă scrisoarea prin care APADOR-CH îl înştiinţa, la 23 ianurie
2004, că a semnalat conducerii DGP cazul său.

Deţinutul Eugen Buliga
sesizase asociaţiei, la 16 ianuarie 2004, că atunci când lui şi
sorei sale, deţinută şi ea în penitenciarul Botoşani,
li se aprobă cererea de vorbitor li se scade amândorura câte un drept
la vizită, deşi cererea este făcută numai de către
unul dintre ei. Reprezentanţii asociaţiei au prezentat acest caz
conducerii penitenciarului, comandantul răspunzând că îl va analiza
şi soluţiona cu înţelegere (deţinutului i-a fost comunicat
acest răspuns).

Adrian Munteanu a scris
APADOR-CH la data de 4 iulie 2003. El s-a plâns mai ales că nu primeşte
plicurile necesare corespondenţei scrise, că în cameră sunt
păduchi şi că personalul se poartă abuziv cu deţinuţii.
Cu ocazia discuţiei cu Munteanu şi a vizitei în camere din secţia
în care era cazat el, cele scrise s-au confirmat în bună parte. Munteanu
s-a plâns de faptul că a fost bătut de subofiţerul Moroşanu.
El s-a plâns Parchetului militar, însă, ulterior, din cauză că
a fost ameninţat de Moroşanu, şi-a retras plângerea (după
sesizarea făcută la parchetul militar lui i s-au făcut două
rapoarte de pedepsire, unul i-a fost făcut de Moroşanu). Reprezentanţii
asociaţiei au prezentat de asemenea responsabililor unităţii
nemulţumirile deţinutului solicitând ca acestuia şi colegilor
lui să le fie respectate drepturile pe care le au şi să se
evite să se ia măsuri împotriva celor care au sesizat diferite deficienţe. 

5. Concluzii

APADOR-CH constată
că sub aspectul cazării deţinuţilor situaţia din
penitenciar s-a ameliorat în condiţiile construirii unui nou pavilion
pentru detenţie. Asociaţia consideră că se impune ca DGP
să susţină şi în continuare investiţiile avute în
vedere la nivelul acestui penitenciar, mai ales finalizarea lucrărilor
de reparaţii la vechiul pavilion de deţinere şi racordarea
penitenciarului la reţeaua de gaze naturale.

Totodată, asociaţia
consideră că, mai ales la nivelul conducerii unităţii
trebuie avute în vedere următoarele:

–        
existenţa unui număr mare de plângeri, mai ales din partea deţinuţilor
minori, cu privire la comportamentul abuziv al unora dintre cadre; numele
cele mai frecvent pomenite de minori au fost cele ale subofiţerilor Cătălin,
Claudiu Corman, Pintilie şi Cheptănaru; spre deosebire de aceştia,
minorii s-au declarat mulţumiţi de felul în care se poartă
cu ei subofiţerii Petrică, Dinu şi Panait;

–        
situaţia cu totul gravă a deţinutului Petrică Marcu (punctul
2, izolatorul de pedeapsă); asociaţia nu contestă că prin
firea şi comportamentul său deţinutul ar putea să ridice
probleme personalului unităţii; cu toate acestea, starea fizică,
psihică şi disciplinară în care a fost găsit deţinutul
indică deficienţe serioase în relaţiile personalului cu deţinutul
şi cu privire la tratamentul la care el a fost supus; APADOR-CH roagă
conducerea DGP să dispună verificarea cazului amintit şi luarea
măsurilor care se impun faţă de cei care au răspunderi
pentru situaţia în care a fost găsit Petrică Marcu; APADOR-CH
consideră că violenţele împotriva deţinuţilor reclamate
la nivelul acestui penitenciar (dar şi al altora, semnalate de organizaţie
în ultimele luni) ar trebui să constituie un punct important pe agenda
priorităţilor conducerii DGP;

–        
lipsa de activitate a deţinuţilor; este necesar ca unitatea să
asigure deţinuţilor, mai ales deţinuţilor minori, condiţii
de ocupare a timpului liber, având în vedere în principal nevoia lor de instruire,
de recreere şi pregătire pentru reintegrarea socială; este
strict necesar ca minorilor să li se asigure cel puţin o oră
pentru plimbarea zilnică;

–        
hrănirea deţinuţilor: penitenciarul Botoşani este unul
dintre penitenciarele cu cele mai numeroase plângeri din partea deţinuţilor
cu privire la calitatea mâncării;

–        
categorisirea deţinuţilor ca “deţinuţi periculoşi”;
reprezentanţii asociaţiei au constatat şi în urmă cu trei
ani că introducerea deţinuţilor în această categorie se
face mai ales pe baza unor fapte săvârşite de deţinuţi
cu foarte mult timp în urmă sau ţinând cont de unele menţiuni
nedocumentate făcute în dosarele deţinuţilor, şi cu totul
nesemnificativ în funcţie de comportamentul deţinuţilor, de-a
lungul multor luni sau chiar ani în penitenciarul Botoşani; în context
sunt relevante cazurile Petrică Marius Monoranu şi Ioan Florin Ursan
(punctul 2, camera 22); introducerea nejustificată a deţinuţilor
în această categorie are consecinţe asupra situaţiei deţinuţilor
şi, ca urmare, produc nemulţumirea acestora şi tensionează
relaţiile dintre ei şi cadre;

–        
condiţiile din pavilionul de detenţie vechi; până la finalizarea
lucrărilor de reparaţii şi reamenajare a acestuia este necesar
să se amelioreze sensibil condiţiile în care trăiesc în prezent
deţinuţii în acest pavilion;

–        
alte aspecte: cu cheltuieli financiare minime (iar în unele cazuri chiar fără
asemenea cheltuieli) penitenciarul poate să amelioreze condiţiile
de viaţă şi de tratament ale deţinuţilor prin: racordarea
unităţii la reţeaua de cablu TV a oraşului pentru a se
putea viziona şi alte posturi decât România 1; în acord cu normele europene
şi ONU în materie, deţinuţilor necondamnaţi definitiv
trebuie să li se asigure dreptul de a purta hainele proprii în toate
ocaziile; la difuzoarele din camere să fie difuzată mai ales genul
de muzică pe care deţinuţii o preferă cel mai mult.

 

Diana-Olivia Călinescu         
                                                                        Valerian
Stan

Raspunsul DGP in acest caz