Raport asupra vizitei la Spitalul Penitenciar Rahova

26.05.2005
Print Friendly, PDF & Email

1. Vizita reprezentantelor APADOR-CH a avut loc pe data de 26 mai 2005.

2. Date generale

Inaugurat în 2004, Spitalul Penitenciar Rahova este profilat pe chirurgie.
Aici se efectuează operaţii din cele mai diverse cu patru
excepţii: neurochirurgie, chirurgie oftalmologică, oncologică
şi cardio-vasculară. Dacă pentru primele două ar exista
ceva aparatură ("cam jumătate din necesar", a spus directorul
spitalului) dar nu şi doctori, pentru ultimele ar trebui pornit de la
zero.

Spitalul are 25 de camere plus 6 la ATI (terapie intensivă) precum
şi o policlinică pentru consultaţii şi tratament
ambulatoriu. În spital sunt internaţi deţinuţi trimişi de
la toate penitenciarele şi aresturile din ţară. Procedura
presupune o notă telefonică din partea unităţii
trimiţătoare şi acordul medicilor şi directorului
spitalului. În schimb, numai deţinuţii de la penitenciarele Rahova,
Jilava şi, uneori, Giurgiu, precum şi cei de la spitalul penitenciar
Jilava şi din aresturile poliţiei din Bucureşti au acces la
consultaţiile asigurate de policlinică. Prin urmare, un deţinut
bolnav de la Tulcea, sau Turnu Severin, sau Botoşani, căruia nu i s-a
putut pune un diagnostic clar nici de către doctorul din penitenciarul
respectiv şi, eventual, nici de specialiştii din spitalele civile
locale trebuie mai întâi transferat – în mod programat şi, desigur, cu
aprobare de la ANP – la una din unităţile amintite, cel mai frecvent
la spitalul penitenciar Jilava. Unde aşteaptă programarea şi apoi
prezentarea la consultaţie în policlinica spitalului Rahova. Dacă tot
s-au investit fonduri substanţiale în spitalul şi policlinica
penitenciar Rahova, destinate exclusiv deţinuţilor, de ce nu se
scurtează acest circuit care presupune pe lângă birocraţia
aferentă oricărui transfer, drumuri obositoare şi periculoase
pentru bolnav şi programări repetate ce pot fi fatale?

În ziua vizitei, printre deţinuţii de la Jilava care
aşteptau la ambulatoriu, se afla şi Vasile Antal (născut în
1966) care execută o pedeapsă de 17 ani la Penitenciarul Satu Mare.
Antal are o foarte serioasă afecţiune la rinichi. Pe 23 mai a.c. a
fost trimis cu duba de la Satu Mare la Jilava (cam 600 km). Pe drum i s-a
blocat sonda renală şi a fost nevoie de o intervenţie de
urgenţă, la Aiud, pentru înlocuirea instrumentului. Abia după patru zile de la plecarea din Satu Mare
ajunsese să fie examinat de un medic de la Rahova.

APADOR-CH cere ANP să clarifice următoarele aspecte:

a) care este diagnosticul pus lui Vasile Antal de medicul de penitenciar de
la  Satu Mare (doctoriţa Elisabeta
Man)?

b) dacă a fost examinat şi de doctorii de la Spitalul
judeţean Satu Mare şi care a fost diagnosticul lor?

c) dacă şi concluzia acestora a fost că era nevoie de
intervenţie chirurgicală, de ce nu a fost efectuată chiar la
Satu Mare?

d) dacă Antal a fost însoţit la drum de un asistent medical.

O "ciudăţenie" a acestui spital foarte modern este dotarea cu o singură
ambulanţă
(faţă de 3 la Colibaşi, de pildă)
care nu face curse decât în
Bucureşti (transportarea deţinuţilor bolnavi de la Spitalul
Rahova spre alte spitale din capitală). Ambulanţa nu se deplasează nici până la
Jilava, la 17 km de Bucureşti, pentru a prelua eventuale cazuri urgente.
Promptitudinea şi grija faţă de deţinuţii bolnavi –
mai ales dacă vin de la sute de km. depărtare (cum a fost cazul lui
Vasile Antal) – lasă de dorit. Totul se face numai conform regulamentului de penitenciar şi
programărilor prestabilite.

Spitalul are echipamente medicale moderne şi ultra-moderne. Însă
saloanele nu sunt dotate cu televizoare, cu excepţia celui rezervat
deţinutelor cu copii  în
vârstă de până la un an, născuţi în detenţie, şi
a sălii de mese. "Nu s-a prevăzut cablul TV" a fost prima
explicaţie. Totuşi, s-a putut instala o antenă individuală
(salonul pentru mame şi copii este lângă sala de mese).
"Perioada de şedere în spital este de maximum 7 zile", a fost a
doua explicaţie, subînţelegându-se că deţinuţii
bolnavi nu au nevoie – sau voie – să urmărească programele TV.
Un deţinut cu arterită la ambele picioare era internat din noiembrie 2004. Un altul, cu o
afecţiune cardiacă severă, fusese adus în spitalul Rahova în
urmă cu două săptămâni şi nu făcea decât să aştepte transferul într-un
spital civil în vederea intervenţiei chirurgicale absolut necesare. Nu se
fixase nici o dată pentru transfer şi operaţie. Cele două
cazuri (existau, foarte probabil, şi altele) demonstrează că
regula celor 7 zile nu funcţionează. Dar chiar dacă toţi
deţinuţii bolnavi ar sta doar o săptămână,
reprezentantele asociaţiei nu înţeleg de ce li s-ar refuza
pacienţilor această minimă formă de ocupare a timpului, în
absenţa căreia pacienţii nu pot decât să se uite pe pereţi pentru că nu există nici un fel de activitate cu deţinuţii. Sigur,
ca şi în spitalele civile, tratamentul şi/sau intervenţiile
chirurgicale sunt prioritatea numărul unu. Dar în spitale civile, chiar
dacă nu există televizoare, bolnavii sunt vizitaţi zilnic
şi pot circula liber în interiorul sau în afara instituţiei, ceea ce nu este cazul pentru
deţinuţii bolnavi.
Cu puţină bunăvoinţă
şi mai mult interes din partea personalului de penitenciar s-ar putea
organiza unele activităţi punctuale, măcar pentru cei care stau
mai mult timp în Spitalul Rahova.

În sala de mese (32 de locuri), pacienţii se pot uita la televizor pe
durata prânzului şi cinei, în total cam o oră pe zi. În afara orelor
de masă, deţinuţii nu au
acces în sala de mese. APADOR-CH admite că dotarea fiecărui salon cu
un televizor (plus cablul TV sau măcar o antenă colectivă) ar
însemna un efort financiar substanţial (s-ar putea încerca găsirea
unor surse alternative de finanţare sau unor donatori). Asociaţia propune întocmirea unui
program elastic, care să permită accesul pacienţilor în sala de
mese şi în afara orelor în care
se servesc prânzul şi cina.
Evident, doar a deţinuţilor
bolnavi care doresc acest lucru şi sunt capabili fizic să-l
facă.

O altă "ciudăţenie" a Spitalului Penitenciar
Rahova priveşte relaţia cu Casa de Asigurări de
Sănătate. Sistemul penitenciar depinde de a doua CAS, independentă de CNAS, care se ocupă de
militari, judecători, procurori, lucrători din ordinea publică
şi siguranţa naţională. La Rahova, există 90 de paturi dar numai 77 sunt aprobate şi
plătite de Casa OPSNAJ. 
Cum şi de ce a stabilit casa de asigurări această limită este
un mister. Tot mister rămâne şi ce se întâmplă dacă
numărul deţinuţilor, a căror stare de sănătate
necesită internarea la chirurgie, depăşeşte acest prag.
(Situaţia chiar a existat pentru câteva scurte perioade de timp când au
fost peste o sută de pacienţi dar aceasta s-a întâmplat, conform
celor spuse de directorul spitalului, înainte de intrarea în vigoare a deciziei CAS.)

3. Efective, hrană, activităţi cu pacienţii

La data vizitei APADOR-CH, 58 de deţinuţi bolnavi erau
internaţi la Rahova. Saloanele sunt spaţioase, curate, bine aerisite
şi dotate cu 2-5 paturi. Este
singurul loc de detenţie din România în care se respectă norma de
cazare recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii de 4-4,5
mp/deţinut. (Evident, doar dacă numărul deţinuţilor nu
va depăşi numărul de paturi instalate în prezent.) 
Toate camerele sunt dotate cu sisteme de
alarmare audio-vizuale (încă o "premieră" pentru sistemul
penitenciar din România; în regulă generală, "alarmarea"
personalului de penitenciar de către deţinuţi cu probleme se
face prin bătăi insistente în
uşa camerei de detenţie
.)

Fiecare grup sanitar (un WC, două chiuvete şi un duş) este
folosit în comun de pacienţii cazaţi în două saloane. La grupul
sanitar aferent camerei 1, bateria de la o chiuvetă nu funcţiona,
deşi fusese reparată – potrivit spuselor directorului – chiar în
dimineaţa vizitei.

Se furnizează apă caldă de 3 ori pe săptămână
între orele 15.00-17.00.

În salonul 17 ("mama cu copilul") erau două deţinute cu
copii mai mici de un an, născuţi în detenţie. Femeile au spus
că spitalul le furnizează numai lapte, supă şi 5 scutece de
fiecare copil, pe săptămână, evident insuficiente. În rest,
primesc de afară tot ce este necesar pentru sugari. Un lucru bun este
că, neavând medic pediatru, Spitalul Rahova a angajat un astfel de
specialist pe baza plăţii cu ora. Un lucru rău este că
mamele şi copiii nu sunt
scoşi zilnic la aer. Trebuie precizat că: a) curtea de plimbare este
comună cu secţia a 7-a (femei) a Penitenciarului Rahova
(ferecată la data vizitei APADOR-CH); b) conform afirmaţiilor
directorului spitalului, pacienţii
nu sunt scoşi la aer
pentru
că sunt suferinzi şi deci
nu
trebuie să facă plimbarea zilnică,
mamele cu copii mici şi gravidele fiind excepţiile.

APADOR-CH cere ANP să
revizuiască regulamentul cu privire la plimbarea zilnică a
deţinuţilor bolnavi internaţi în spitalele penitenciare. Este
absolut necesară respectarea dreptului oricărui deţinut la
exerciţiul zilnic. Evident, în cazul deţinuţilor bolnavi, se va
ţine cont de dorinţa şi de starea lor fizică. Pentru deţinutele-mame cu copii sub un
an este extrem de important să li se asigure posibilitatea de a ieşi
zilnic la aer.

Personalul spitalului este format din 176 de angajaţi din care 23 de
medici,  48 de asistenţi medicali
şi 20 de auxiliari (brancardieri). 53 de angajaţi asigură paza,
iar 32 lucrează la administrativ şi financiar. Personalul pare
suficient şi nu au existat plângeri. Poate doar o sugestie cu privire la
numărul redus al medicilor anestezişti (numai 4).

Meniul la prânz era compus din ciorbă şi orez cu carne.
Părerile pacienţilor cu privire la calitatea hranei erau
împărţite: unii erau mulţumiţi, alţii nu.

Cele două telefoane publice instalate în holul comun erau blocate cu bare de metal fixate cu şuruburi. "Pentru a-i împiedica pe deţinuţi să
facă glume proaste apelând serviciul de urgenţă 112", a
fost explicaţia. Nu s-a înţeles dacă chiar au existat astfel de
incidente sau dacă s-a luat măsura blocării telefoanelor –
ridicolă, în opinia reprezentantelor asociaţiei – cu titlu preventiv.
Este clar că dotarea tehnică a supraveghetorilor trebuie să
includă şi …. şurubelniţe, fără de care
telefoanele publice blocate ar fi doar un decor inestetic.

O problemă extrem de preocupantă pentru APADOR-CH este recurgerea în continuare la metoda încătuşării deţinuţilor
bolnavi agitaţi. Este inacceptabil ca, într-un spital modern, bine dotat
tehnic, să nu existe mijloace alternative de imobilizare a
pacienţilor (de exemplu, bandaje elastice). APADOR-CH cere din nou ANP
interzică folosirea
cătuşelor în cazul deţinuţilor bolnavi (ca şi al
minorilor şi deţinutelor).

 

Concluzii:

1. Darea în folosinţă a Spitalului Penitenciar Rahova şi
policlinicii aferente este un succes în direcţia
îmbunătăţirii asistenţei medicale acordate deţinuţilor,
însă trebuie simplificate procedurile de transferare;

2. Spitalul trebuie dotat cu mai multe ambulanţe care să transporte la Rahova
deţinuţi din alte penitenciare (cel puţin pentru zona Muntenia)
;

3. Dacă nu se pot găsi fonduri pentru achiziţionarea unor
televizoare şi instalarea cablului TV sau a unei antene colective, să
se permită accesul pacienţilor în sala de mese – unde există
televizor – şi în afara orelor de prânz şi cină;

4. Asociaţia cere ANP să rezolve de urgenţă problema
scoaterii la aer a deţinuţilor bolnavi, desigur în măsura în
care ei doresc şi sunt capabili fizic să facă acest lucru;

5. APADOR-CH cere renunţarea la
metoda încătuşării pacienţilor agitaţi. Folosirea
cătuşelor în cazul lor – dar şi al minorilor şi
deţinutelor – echivalează cu tratament
inuman.

Manuela Ştefănescu                                                          Diana
Călinescu