Raport asupra vizitei la Ppenitenciarul Târgşor

14.06.2004
Print Friendly, PDF & Email

Reprezentantele
APADOR-CH au vizitat penitenciarul Târgşor pe data de 14 iunie 2004.

1.     
Date generale

Singurul
penitenciar pentru femei din ţară este situat în localitatea Târgşorul
Nou, judeţul Prahova. Accesul la penitenciar este dificil, singura posibilitatea
practică fiind un tren pe zi, ceea ce se răsfrânge negativ asupra
menţinerii legăturilor dintre deţinute şi familiilor lor.
Administraţia penitenciarului a obţinut din donaţii două
microbuze destinate exclusiv transportului copiilor deţinutelor dar numai
la plecarea de la penitenciar, la terminarea vizitei.

In luna
iunie, încep lucrările, ce vor dura doi ani, de demolare a pavilionului
vechi (două aripi erau deja dezafectate la data vizitei), de construire
a unor noi spaţii de detenţie şi de reamenajare şi modernizare,
tot ca spaţii de detenţie, a fostei fabrici de confecţii (actuala
fabrică se află tot în perimetrul penitenciarului, într-o clădire
nouă). Anul acesta urmează să se realizeze şi racordarea
la conducta de gaze. In prezent, penitenciarul foloseşte pentru încălzire
şi prepararea apei calde, combustibil uşor, mai scump decât gazele,
ceea ce a dus, pe de o parte, la acumularea unei datorii de circa două
miliarde, iar pe de alta, la furnizarea de apă caldă doar o dată
pe săptămână. In încercarea de a asigura cât de cât condiţii
minime pentru întreţinerea igienei personale, administraţia penitenciarului
a permis folosirea termoplonjoarelor, dar numai la fabrică şi la club.
Deţinutele mai pot lua apă caldă şi de la bucătărie.
Este evident că, în aceste condiţii, este greu pentru ele – mai ales
pentru cele care lucrează la câmp – să respecte standardele normale
de curăţenie corporală.

Fabrica
de confecţii din incinta penitenciarului aparţine regiei "Multiproduct",
aparţinând Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Circa 200 de deţinute
lucrează în regim de lohn. Selecţia lor se face se face pe baza unor
criterii din care unu este, în opinia asociaţiei, exagerat şi anume
absolvirea a cel puţin şase clase elementare. Sigur, regia organizează
cursuri de calificare obligatorii de şase luni, în meseria de croitor.
Dar orice deţinută care ştie să scrie şi să citească
ar putea, teoretic, să urmeze cursul de calificare iar îndemânarea se dobândeşte
prin practică. Reprezentantele asociaţiei şi-au pus aceste probleme
din momentul în care au constatat diferenţele vizibile dintre deţinutele
care lucrează în fabrică şi cele care lucrează la câmp:
primele, curate, bine îmbrăcate, purtând genţi în care aveau mult-râvnitele
ţigări, celelalte, murdare, îmbrăcate cu "uniforme de protecţie"
(foarte probabil haine militare vechi recondiţionate), majoritatea cu pielea
închisă la culoare, posibil din cauza soarelui dar şi din cauza apartenenţei
la o anume minoritate. In legătură cu această ultimă ipoteză,
APADOR-CH a constatat că se menţine practica menţionării
etniei în dosarele de penitenciar.
Deţinutelor (şi deţinuţilor)
care au trecut mai întâi prin arestul poliţiei, li se întocmeşte dosarul
de penitenciar
(denumirea sugerează convingerea că persoana bănuită
de comiterea unei infracţiuni va şi ajunge în penitenciar,
ignorându-se astfel prezumţia de nevinovăţie) de către
lucrătorii de poliţie care completează şi rubrica privind
apartenenţa etnică fie pe baza declaraţiei persoanei private
de libertate, fie din proprie iniţiativă
. Cu toate că Poliţia
nu mai dă publicităţii statistici privind infracţionalitatea
pe criterii etnice, rubrica respectivă este menţinută şi
completată şi în prezent. APADOR-CH cere eliminarea rubricii.
Apartenenţa
la o etnie sau alta este nerelevantă într-un dosar penal iar statisticile
pe criteriu etnic – fie şi numai pentru "uz intern" – pot fi
eronate, dată fiind libertatea fiecărei persoane de a declara ce etnie
doreşte cu ocazia recensământului.

Administraţia
penitenciarului Târgşor a dat în folosinţă un centru de liberare
(în fapt o secţie a penitenciarului) prin preluarea şi amenajarea
unei foste cazărmi a MApN de la Movila Vulpii. Circa 160 de deţinute
şi 40 de cadre fuseseră transferate în acest centru, cu regim de detenţie
semi-deschis (circulaţie liberă a deţinutelor în interiorul secţiei,
pază redusă numeric, programe speciale de reintegrare socială
etc.). Trebuie precizat că deţinutele de la Movila Vulpii mai au de
executat maximum şase luni până la liberare şi că
ele sunt incluse în programe speciale în vederea liberării cu un an înainte
de a fi transferate. Centrul este rezultatul colaborării dintre administraţia
penitenciarului şi Serviciul de Rreintegrare Socială şi Supraveghere Prahova.
Iniţiativa este excelentă dar rămâne neclar rolul fiecăreia
dintre părţi, respectiv al serviciului cultural-educativ din penitenciar
(şapte persoane în total, inclusiv subofiţerul însărcinat cu
tehnica) şi al serviciului de reintegrare care numără doi
consilieri pentru întreg judeţul
. Până la data vizitei APADOR-CH
se conturase doar disponibilitatea Serviciului de reintegrare de a găsi
locuri de muncă pentru câteva din persoanele puse în libertate. Este, fără
îndoială, foarte important dar insuficient pentru că reinserţia
în societate
presupune muncă asiduă cu fiecare deţinută
în parte, înmulţirea contactelor cu familia şi cu comunitatea în care
se va duce, eforturi, inclusiv materiale, pentru readaptarea cu şocuri
cât mai mici la viaţa în libertate. Altfel, există un risc sporit
de recidivă. Datorită numărului extrem de redus al consilierilor
de reintegrare, probabil că sarcina aplicării acestor programe speciale
va reveni tot serviciului cultural-educativ din penitenciar, ceea ce va diminua
eficienţa eforturilor vizând reintegrarea. APADOR-CH cere Ministerului
Justiţiei să sporească numărul personalului din Serviciile
de reintegrare din întreg sistemul, cu prioritate pentru judeţul Prahova.
In absenţa acestei măsuri esenţiale, se confirmă temerea
că sistemul de reintegrare în societate a persoanelor care au executat
pedepse privative de libertate funcţionează deocamdată doar pe
hârtie.

2.     
Condiţii de detenţie

2.1.           
 Efective şi scoaterea la muncă

Din cauza
lucrărilor de (re)construcţie şi a mutării unui număr
mare de deţinute la Movila Vulpii este mai greu de apreciat gradul de aglomerare.
Cert este că la data vizitei, fiecare deţinută avea propriul
pat. Totalul efectivelor (inclusiv Movila Vulpii) era de 585 de femei din care
trei minore şi 36 de bărbaţi (aceştia erau complet separaţi
de femei şi fuseseră aduşi de la penitenciarul Ploieşti
la Târgşor pentru munci. Trebuie menţionat că pe 13 iunie a.c.
unul dintre ei evadase. Drept urmare, pe lângă consemnarea tuturor cadrelor,
inclusiv a celor care nu aveau cum să contribuie în vreun fel la prinderea
evadatului, se instaurase şi teama de viitoare măsuri restrictive
ale DGP, măsuri ce ar putea anula – aşa cum s-a mai întâmplat – mărunţii
paşi spre îmbunătăţirea regimului de detenţie.). Din
totalul deţinutelor, 185 aveau pedepse mari pentru omor (30 cu omor deosebit
de grav) iar două, condamnări pe viaţă. 132 de deţinute
se aflau în penitenciar pentru trafic de droguri şi/sau consum de droguri
(42 în arest preventiv, 30 condamnate în prima instanţă şi 60
cu condamnări definitive). Este lăudabil faptul că nu există
regimuri de detenţie diferite pentru deţinutele cu pedepse mari sau
pentru fapte grave faţă de celelalte. Practic, ele sunt împărţite
în trei grupe mari: cele care muncesc la fabrică (inclusiv una din condamnatele
pe viaţă), cele care muncesc în agricultură, zootehnie şi
servicii în penitenciar (cam 210 deţinute, cele mai multe, 140, la staţiunea
Fundulea) şi inaptele (peste 100, în care sunt incluse şi cele 32
de femei în vârstă de peste 55 de ani). Dintre "inapte", cam
20 (inclusiv cealalată condamnată pe viaţă) participă
la un program intitulat hobby. Este vorba de un atelier organizat cu
sprijinul unei organizaţii neguvernamentale (Stânca veacurilor) în care
se fac tot felul de confecţii (de la pilote de pat şi lavete până
la obiecte de îmbrăcăminte) din deşeuri textile. Produsele nu
sunt vândute ci doar predate organizaţiei neguvernamentale care stabileşte
cui vor fi donate (de exemplu, Centrul de reeducare pentru minori de la Găieşti
a fost dotat cu pilotele confecţionate la Târgşor). Cu acordul organizaţiei,
unele articole de îmbrăcăminte au fost distribuite şi deţinutelor
din Târgşor. Evident, "producţia" fiind mică, nu a
fost posibil ca fiecare să primească astfel de articole, ceea a creat
o stare de nemulţumire mai ales printre femeile mai labile psihic, convinse
că există un "depozit de haine" la care ele nu au acces.

220 de cadre
(din care 40, la Movila Vulpii) se ocupă de cele 585 de deţinute şi
36 de deţinuţi. Proporţia este foarte bună dar nu trebuie
uitat faptul că, din cauza lucrărilor, anul acesta nu au fost aduse
la Târgşor decât deţinutele cu pedepse mari. Fiind singurul penitenciar
pentru femei, este sigur că populaţia va creşte substanţial
după terminarea amenajărilor.

2.2.           
Blocul alimentar

Aripa în
care se află bucătăria şi anexele va fi şi ea demolată
şi reconstruită. Meniul zilei era destul de sărăcăcios
(eterna ciorbă de zarzavat şi la fel de eternul fel doi – cartofi
sau ghiveci – cu slănină şi multă zeamă). Cele aproape
5 kg de carne scoase de la magazie în ziua vizitei fuseseră folosite la
pregătirea celor 65 de porţii de regim. Din păcate, nu exista
decât un singur regim, indiferent de natura bolii (TBC, diabet etc.).
Medicul penitenciarului, care răspunde şi de alimentaţie, a dat
vina pe … lipsa gazelor naturale, pregătirea unor mâncăruri de regim
fiind imposibilă "la aburi"! Chiar dacă deţinutele
nu s-au plâns de calitatea hranei, reprezentantele APADOR-CH au constatat că
multe dintre ele nu vin la masă. Desigur, este vorba de cele care
primesc pachete sau au bani în cont şi pot face cumpărături de
la magazinul din incinta penitenciarului. In legătură cu această
ultimă categorie, trebuie precizat că există baremuri de cheltuieli
(deţinutele care primesc pachete pot cheltui lunar echivalentul unui salariu
minim iar cele "necăutate", echivalentul a două salarii
minime). APADOR-CH înţelege dorinţa DGP de a evita apariţia unor
diferenţe prea mari între deţinute precum şi posibilitatea speculei
dar consideră că plafoanele de cheltuieli ar putea fi mai elastice.
Este evident că, atâta vreme cât sistemul penitenciar nu poate asigura
o hrană sănătoasă şi variată, compensarea acestei
deficienţe nu poate veni decât din exterior sub forma pachetelor cu alimente
sau – din ce în ce mai frecvent – a banilor trimişi în cont.

Toate deţinutele
pot mânca în sala de mese (240 de locuri pe serie) la prânz şi seara.

2.3.     
Vizite, corespondenţă, telefoane

Vizitele
"la masă" au loc într-o sală cu o capacitate de 36
de……. locuri.
O altă încăpere este destinată vizitelor "obişnuite":
patru deţinute pot vorbi cu vizitatorii peste o tăblie de piatră
lată de circa un metru, la care se adaugă o cabină pentru "periculoase"
în care se poate "discuta" numai prin geam. Mai există şi
camera "mama şi copilul" unde deţinutele pot sta câte două
ore cu copiii lor, dacă au sub 10 ani. Tot aici (sau în sala vizitelor
"la masă") au loc şi întrevederile cu avocaţii. Nu
a fost clar cum se procedează dacă mai multe deţinute-mame primesc
simultan vizitele copiilor.

Primirea-predarea
pachetelor aduse de vizitatori se face în condiţii improprii deoarece
ghişeul la care aşteaptă deţinutele este plasat în unghi
de 90 de grade faţă de cel de primire, ceea ce reduce vizibilitatea.
Pentru evitarea oricăror posibile suspiciuni, cele două ghişee
trebuie plasate faţă în faţă.

Corespondenţa
şi pachetele trimise prin poştă se ridică zilnic de la oficiu
(luni-vineri inclusiv) şi se distribuie cu promptitudine. Reprezentantele
APADOR-CH au fost surprinse de existenţa unui registru de evidenţă
a corespondenţei primite cu rubrici ca numele expeditorului şi adresa
acestuia. Or, de vreme ce la expedierea scrisorilor deţinutelor
nu există o evidenţă scrisă
(corespondenţa este
ridicată de poştaş direct din cele două cutii de poştă
din penitenciar) nu este logic să se ţină o astfel de evidenţă
la primire.

In camera
de supraveghere, primire a pachetelor şi sortare a corespondenţei
lucrează şase cadre. In aceeaşi cameră se află şi
cele două telefoane publice
destinate deţinutelor. Este evident
nu poate fi vorba de respectarea confidenţialităţii
convorbirilor telefonice. Este imposibil să nu se audă ce vorbesc
deţinutele. 
APADOR-CH repetă că protejarea confidenţialităţii
funcţionează în egală măsură pentru comunicaţiile
telefonice ca şi pentru corespondenţa scrisă. Soluţii există:
a) amplasarea unor cabine telefonice în curţile de plimbare sau pe holurile
secţiilor de detenţie; b) dacă nu este posibil din punct de vedere
tehnic, atunci instalarea telefoanelor într-o încăpere separată din
pavilionul "vizite"; c) în cel mai rău caz, postarea supraveghetorului
la o distanţă de la care să nu poată auzi ce spune deţinuta/deţinutul.
In penitenciarul Târgşor, numărul de apelurilor telefonice pe deţinut(ă)
este stabilit după cum urmează: şase telefoane pe lună pentru
fiecare deţinută care lucrează la deservire, şase telefoane
pe lună pentru fiecare deţinut şi patru telefoane pe lună
pentru restul efectivelor. Nu este deloc clar de ce, într-un penitenciar
de femei, cei 36 de deţinuţi ar avea regim preferenţial  şi
nici de ce deţinutele de la deservire (circa 20) ar beneficia de două
telefoane în plus pe lună. Este adevărat că nici o deţinută
nu s-a plâns că nu ar avea acces la telefon şi că directoarea
aprobă frecvent apeluri suplimentare. Dar, în timp ce unii deţinuţi
au dreptul
"oficial" la şase telefoane, pentru marea majoritate,
depăşirea baremului de patru reprezintă o favoare la latitudinea
conducerii.
APADOR-CH sugerează egalizarea apelurilor telefonice lunare
pentru toate deţinutele şi toţi deţinuţii pentru că
a telefona este un drept şi nu o favoare sau o răsplată.

Un lucru
pozitiv este faptul că administraţia penitenciarului a pus trei cartele
de telefon la dispoziţia deţinutelor care nu au posibilităţi
materiale de a primi/cumpăra astfel de accesorii.

2.4.
Pedepse pentru încălcarea regulamentului de ordine interioară

La penitenciarul
Târgşor nu există lanţuri ("mijloace sigure de imobilizare")
şi nu se folosesc cătuşele în nici o situaţie. Nu se încătuşează
deţinutele – nici măcar cele clasificate drept "periculoase"
– la transferuri în afara penitenciarului, indiferent de destinaţie. APADOR-CH
insistă asupra acestei atitudini a conducerii penitenciarului care

ar trebui să fie un exemplu pentru toate celelalte penitenciare din
România. Asociaţia subliniază că o treime din deţinute
sunt condamnate pentru omor, din care 30 cu circumstanţe agravante şi
două, cu condamnări pe viaţă
. Prin urmare, gravitatea
faptelor şi gradul de periculozitate sunt aceleaşi ca şi în cazurile
deţinuţilor din alte penitenciare condamnaţi pentru acest tip
de infracţiuni.

La Târgşor
nu există pedeapsa cu izolarea (nu există nici cameră
de izolare iar noile construcţii vor cuprind numai camere de izolare
pe motive medicale şi nu disciplinare
). Pedepsele în cazul rapoartelor
de incident confirmate sunt avertismentul, mustrarea şi suspendarea drepturilor
la pachet şi/sau vizite pe o perioadă determinată (de obicei,
o lună). Toate pedepsele, indiferent de gravitate, se aplică numai
după parcurgerea tuturor etapelor obligatorii, inclusiv audierea deţinutei
şi a martorilor. La data vizitei APADOR-CH, patru deţinute erau clasificate
drept "periculoase" (la începutul lui 2004 erau 13, dar opt au fost
declasificate de comisia de disciplină care examinează lunar aceste
cazuri, iar cea de-a noua a fost transferată la Spitalul penitenciar Jilava).Numai
una din cele două "vieţaşe" figura printre cele patru
care, oricum, nu au un regim de detenţie diferit de restul deţinutelor
decât la vizite (şi, desigur, sunt mai atent supravegheate decât celelalte).
APADOR-CH reiterează că, în opinia sa, clasificarea ca periculos/periculoasă
a unei persoane aflate în detenţie ar trebui făcută de comisia
fiecărui penitenciar cu avizul unor specialişti din afara sistemului.
Intr-un viitor apropiat, instanţa de judecată va hotărî
în ce categorie de penitenciar (de maximă siguranţă, în
regim închis, semi-deschis sau deschis) îşi va executa pedeapsa fiecare
condamnat. Dar clasificarea pe grade de periculozitate va rămâne atributul
sistemului penitenciar. Desigur, clasificarea nu este o pedeapsă.
Cu toate acestea, APADOR-CH consideră că 1) este absolut necesar avizul
unor experţi din afara sistemului, pentru asigurarea obiectivităţii
deciziei şi 2) deţinutul/deţinuta clasificaţi drept "periculoşi"
trebuie să fie încunoştinţaţi şi să poată
contesta decizia administraţiei,
deoarece includerea, fie şi temporară, 
în această categorie are consecinţe directe asupra întregii perioade
de detenţie şi, mai ales, asupra deciziei de liberare condiţionată.
In prezent, nu este clar dacă deţinuţii incluşi în categoria 
"periculoşi" pot contesta în justiţie această clasificare.
In plus, există situaţii, cum este cazul la Târgşor, când deţinuţii
"periculoşi" nu sunt segregaţi şi deci nici măcar
nu ştiu că sunt incluşi în această categorie.

2.5.     
Asistenţa medicală

Trei medici
generalişti, un stomatolog şi 10 asistenţi (8 medicali, unu la
stomatologie şi unu la farmacie) plus un ginecolog care vine o dată
pe săptămână asigură asistenţa medicală a deţinutelor.
Unu din generalişti şi stomatologul se ocupă şi de cadre.
Conform directoarei penitenciarului, "numai pentru urgenţe",
pentru că, în rest, cadrele au doctori de familie, alţii decât
cei din sistemul penitenciar. Dar medicii – surprinzător, toţi erau
prezenţi la data vizitei APADOR-CH şi, la fel de surprinzător,
nici un deţinut nu aştepta să fie văzut, cu toate că
programul era în desfăşurare – au afirmat că o oră pe zi
(12.00-13.00) era rezervată pentru cadre plus urgenţele. In
cazul stomatologului, timpul rezervat cadrelor este de 3 ore zilnic.
Neclară este şi problema costurilor lucrărilor dentare: cadrele,
care au cabinet separat dar folosesc acelaşi medic stomatolog, plătesc
sau nu (şi la ce tarif) extracţiile şi plombele şi, mai
ales protezele dentare (costul protezelor pentru deţinuţi este între
500.000 şi două milioane de lei). APADOR-CH solicită DGP o clarificare
cu privire la tarifele pentru cadrele care recurg la serviciile medicilor stomatologi
din sistemul penitenciar.

In opinia
APADOR-CH,  secţia medicală din fiecare penitenciar ar trebui să
decidă cu privire la obiectele strict necesare pentru asigurarea igienei
deţinuţilor/deţinutelor, respectiv săpun, pastă de
dinţi, periuţă de dinţi, vată, hârtie igienică,
detergenţi etc. Cadrele medicale răspund de sănătatea, hrana
şi igiena atât personală a deţinuţilor cât şi a locului
de detenţie. Ar fi normal ca tot ele să stabilească şi cantitatea,
calitatea şi sortimentele de obiecte. Desigur, distribuirea acestora ar
rămâne în sarcina supraveghetorilor.

La Târgşor
este o deţinută infectată cu HIV (depistată înainte de aducerea
în penitenciar) care lucrează pe calculator în bibliotecă. Surprinzătoare
a fost explicaţia personalului de la cultural-educativ: "nu poate
lucra cu ace (?! tricotaj, cusut etc.) că, ştiţi, dacă se
înţeapă…Aşa că de aia am repartizat-o la calculator".
Acest gen de explicaţii arată că nici măcar personalul
nu a înţeles exact ce înseamnă HIV/SIDA şi în ce condiţii
se transmite virusul.

In confuzia
rezultată din mutarea/dezafectarea unor camere în vederea demolării/construcţiei,
reprezentantele APADOR-CH au găsit una din cele două camere de la
infirmerie (cam.45) ocupată numai de o deţinută, sănătoasă,
care făcea curat în secţie. A doua cameră era ocupată de
bolnave de TBC staţionar. Explicaţiile privind mutarea temporară
a bolnavelor au fost confuze, nefiind clar unde se află ele. Sau
poate nu există nici o deţinută bolnavă.

2.6.     
Sectorul cultural-educativ

In afara
activităţilor încă neclare de la Movila Vulpii, serviciul cultural-educativ
desfăşoară programe recomandate de DGP (STRADAV sau VAD), axate
în principal pe consiliere individuală şi cursuri de alfabetizare
de şase luni pentru14 deţinute. Se mai organizează acţiuni
punctuale (expoziţia cu obiecte făcute de deţinute în decembrie
2003 în Ploieşti, vizite la muzee, spectacole ale copiilor pentru deţinute
etc.) Serviciul are colaborări constante cu câteva organizaţii neguvernamentale.
Pe lângă deja amintitul proiect "Hobby" cu Sânca veacurilor,
fundaţia "Mână în mână" are un program intitulat "Familia
regăsită" (contactează copiii deţinutelor şi îi
conving să vină în vizită, asigurându-le deplasarea) de care
au beneficiat circa 20 de deţinute de la începutul anului 2004. Asociaţia
Educare, Dezvoltare, Integrare din Ploieşti a început un program de educare
a deţinutelor rome. Biserica Betel (penticostală) are un proiect pentru
deţinutele foste consumatoare de droguri şi alcool. In colaborare
cu Centrul de consiliere agricolă Prahova, se organizează cursuri
de câte şase luni de legumicultură (seria a I-a a avut 27 de absolvente
iar a doua, aproape de terminare, 26). Mai există biblioteca penitenciarului
cu circa 6000 de volume şi clubul deţinutelor. In plus, vizionarea
programelor TV se face după un program acceptabil (16.00 – 22.30 zilnic,
cu prelungiri la sfârşit de săptămână).

Dacă
per total activităţile serviciului pot fi considerate satisfăcătoare,
APADOR-CH solicită administraţiei penitenciarului să acorde o
atenţie mai mare unei categorii de deţinute aproape ignorate şi
anume cele declarate "inapte de muncă" fie din cauza unor tulburări
psihice, fie din motive de vârstă. Este adevărat că deţinutele
pot sta practic toată ziua în curte. Dar exact asta şi fac: stau
şi ascultă muzică. Cei de la serviciul cultural-educativ susţin
că au încercat mai multe metode cu ele (de pildă desenul) dar toate
au eşuat. Nu trebuie, însă, abandonat. Se pot organiza concursuri/jocuri
sportive, se pot pune în scenă schiţe sau piese de teatru scurte etc.
Un sondaj de opinie printre aceste deţinute ar putea ajuta la depistarea
genului de activităţi de interes pentru ele. Lâncezeala în care se
complac aceste deţinute şi care nu este combătută de serviciul
cultural-educativ nu poate fi benefică nici pentru ele şi nici pentru
atmosfera generală din penitenciar.

O problemă
delicată a tuturor deţinutelor este cea a relaţiilor (inclusiv
sexuale) dintre ele. Cu câteva luni în urmă, un ziar central a publicat,
sub acoperirea anonimatului, declaraţia unei deţinute de la Târgşor
cu privire la hărţuirea sexuală şi chiar violuri. Administraţia
penitenciarului are unele indicii dar nu a existat nici o plângere în acest
sens. Mai mult, încercările de a discuta cu deţinutele s-au lovit
de un refuz total. Reprezentantele APADOR-CH nu au nimic împotriva unor relaţii,
inclusiv de natură sexuală, dacă părţile consimt. Problema
se pune numai în cazul în care o deţinută ar fi determinată prin
ameninţări sau forţă să întreţină astfel
de relaţii. O sugestia ar fi ca, în cadrul programelor de consiliere individuală,
să se abordeze deschis şi acest subiect care poate avea consecinţe
serioase asupra psihicului deţinutelor, inclusiv după liberare.

Mai trebuie
semnalată şi opinia celor de serviciul cultural-educativ conform căreia
clasificarea unor deţinute ca fiind "periculoase" nu ar avea
nici o consecinţă negativă pentru ele. Din experienţa APADOR-CH,
o astfel de "tinichia" însoţeşte deţinutul/deţinuta
în orice transfer la un alt penitenciar şi contează mult în faţa
comisiei de liberare condiţionată şi, eventual, în faţa
instanţei care analizează propunerea de punere în libertate.

2.7.     
Camerele de detenţie

Diferenţa
dintre pavilionul relativ nou şi cel vechi, ce urmează a fi demolat,
este substanţială. Camerele din primul au fost concepute pentru 12
paturi pe două nivele, cu dulapuri cu 12 despărţituri. La data
vizitei, se mai adăugaseră paturi, inclusiv pe trei nivele, ca urmare
a aducerii deţinutelor din pavilionul parţial dezafectat. Chiar şi
aşa, supraaglomerarea pare suportabilă, fiecare deţinută
având patul său. Camerele sunt dotate cu  grupuri sanitare formate dintr-un
duş (rar sau deloc utilizat în absenţa apei calde), două chiuvete
şi un WC "turcesc". Au fost vizitate camerele 29 (18 paturi şi
16 deţinute), 34 (14 paturi şi 6 deţinute în arest preventiv)
şi camera 45 -infirmeria unde, după cum s-a amintit era doar o deţinută,
sănătoasă, care asigura curăţenia în toată infirmeria.

In pavilionul
vechi, în partea încă folosită (9 camere), au fost vizitate camerele
7 (40 de paturi şi 41 de deţinute – singurul caz de depăşire
a capacităţii), 10 (30 de paturi şi 29 de deţinute) şi
11 (33 de paturi şi 28 de deţinute, toate inapte de muncă). Grupurile
sanitare ar trebui să fie identice cu cele din pavilionul nou dar sunt
uzate, prost întreţinute, cu scurgeri de apă şi robinete defecte.

De remarcat
că, în fiecare cameră, există o mapă cu diverse documente,
inclusiv textul OUG nr.56/2003 cu privire la unele drepturi ale persoanelor
din detenţie şi o broşură cu multe informaţii practice
despre penitenciar, despre procedurile privind eventualele plângeri etc.

3.     
Concluzii

–        
In general, condiţiile de detenţie de la Târgşor sunt acceptabile,
ţinând cont de situaţia specială a demarării lucrărilor
de demolare/(re)construcţie. Infiinţarea secţiei de la Movila
Vulpii este lăudabilă şi trebuie dusă până la capăt
prin activităţi concrete de pregătire a deţinutelor pentru
viaţa în libertate;

–        
Asociaţia cere administraţiei să acorde mai multă atenţie
calităţii hranei şi să încerce diversificarea meniului şi
adaptarea la condiţiile de viaţă sedentară a majorităţii
deţinutelor (inclusiv cele care lucrează în fabrică);

–        
Asociaţia recomandă ocuparea deţinutelor inapte cu activităţi
de interes pentru ele;

–        
Acordarea aceluiaşi număr de telefoane pe lună pentru toate categoriile
ar elimina eventuala suspiciune de tratament preferenţial;

–        
APADOR-CH cere insistent ca angajaţii penitenciarelor să nu mai
recurgă la serviciile medicilor şi asistenţilor din sistem decât
în cazuri de urgenţă.
Prin urmare, trebuie renunţat la
rezervarea în programul zilnic a unor ore pentru cadre precum şi la practica
desemnării unui medic din sistem pentru a se ocupa de angajaţi.
Situaţia
este şi mai de neînţeles dacă – aşa cum este cazul la Târgşor
nici unul din medicii penitenciarului nu este şi medic de familie
pentru cadre. Prin urmare, acestea beneficiază şi de serviciile medicale
ale unui doctor de familie,
din afara sistemului penitenciar dar
şi de cele ale medicilor care ar trebui să se ocupe exclusiv de deţinute.

Manuela
Ştefănescu                                                          
                           

Diana Călinescu