Raport asupra vizitei la Penitenciarul Vaslui

13.12.2005
Print Friendly, PDF & Email

La data de 13 decembrie
2005, două reprezentante APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Vaslui. Vizita
anterioară a avut loc la 29 octombrie 2002.

 

            1. Date generale:

Principalele investiţii necesare la Penitenciarul Vaslui privesc
extinderea şi modernizarea spaţiilor de deţinere. La vizita
anterioară a reprezentanţilor APADOR-CH fusese menţionată
posibilitatea ca penitenciarul să preia o unitate militară dezafectată
de la MApN. Preluarea nu s-a concretizat, deoarece spaţiile respective
erau total improprii şi necesitau investiţii importante pentru
adaptarea la nevoile penitenciarului. Pe de altă parte, tot în 2002 s-a
pus şi problema construirii a două pavilioane noi de deţinere.
După un studiu de pre-fezabilitate, orice demersuri în acest sens s-au
oprit. De asemenea, tot în urma unor studii, s-a ajuns la concluzia că
actuala clădire a penitenciarului nu mai poate suporta nici măcar
modernizări. În consecinţă, pentru moment, nu există nici
un fel de soluţie care ar putea rezolva problema destul de gravă a
supra-aglomerării penitenciarului (vezi secţiunea Efective).

În prezent, la Penitenciarul Vaslui este în curs o singură
investiţie, constând dintr-o nouă staţie de pre-epurare a apei,
necesară sistemului de canalizare a penitenciarului.

Penitenciarul Vaslui are regim de penitenciar închis, teoretic pentru
deţinuţii cu pedepse privative de libertate de până la 10 ani.
Cu toate acestea, în penitenciar se aflau şi deţinuţi care
executau pedepse de peste 10 ani.

 

2.         Efective

La data vizitei, în Penitenciarul Vaslui erau 817 deţinuţi: 623
condamnaţi definitiv, 35 condamnaţi în prima instanţă
şi 159 arestaţi preventiv. Din total, 790 erau bărbaţi,
dintre care 17 minori, la care se adăugau 27 de femei. Deşi situaţia
s-a îmbunătăţit faţă de 2002 când erau 1005
deţinuţi, supraaglomerarea rămâne, în continuare, o
problemă. Conform normei clasice de 6 m3 de aer/deţinut,
la Vaslui ar putea fi instalate 602 paturi. La data vizitei, erau 724 paturi,
numărul deţinuţilor depăşind numărul paturilor.
Dacă se raportează suprafaţa totală a spaţiilor de
deţinere, care este de 1.076 m2 la recomandările
Comitetului pentru Prevenirea Torturii din cadrul Consiliului Europei de a
asigura 4m²/deţinut, gradul de ocupare este de peste 300%.

La momentul vizitei, 81 deţinuţi lucrau în exteriorul
penitenciarului (33 la extinderea reţelei de gaz, 23 la reabilitarea
drumurilor şi 25 la pescuit), iar în interior lucrau 74 de
deţinuţi (56 la deservire şi 18 deţinuţi la
gospodăria agro-zootehnică proprie). Aşadar un număr
nesemnificativ (nici 20%) din totalul deţinuţilor din Penitenciarul
Vaslui au posibilitatea să îşi reducă din pedeapsă prin
prestarea unor zile de muncă şi doar jumătate din aceştia
câştigă şi bani (10% din salariul minim pe economie), întrucât
cei care lucrează la deservire sau la gospodăria agro-zootehnică
nu sunt retribuiţi.

Personalul operativ număra 127 cadre, ceea ce presupune că, în
fiecare schimb, unui cadru îi revin peste
19 deţinuţi
, cu mult peste
norma recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii
– un cadru
la maximum 5 deţinuţi.

 

3.         Asistenţa
medicală

Doi medici generalişti, un medic stomatolog, patru asistenţi de
medicină generală, un asistent de igienă, un asistent farmacie
şi un tehnician dentar asigură asistenţa medicală a
deţinuţilor. În schema de personal mai există două posturi
de asistenţi medicali, dar acestea sunt blocate. Asistenţii medicali
lucrează în ture de 12 ore cu 24 de ore pauză, asigurând
permanenţa.

În medie, în fiecare zi se acordă 70 de consultaţii pentru
deţinuţi. Medicul şef este medic de familie pentru cadrele de
penitenciar şi familiile acestora şi se ocupă de birocraţia
pe care o implică acordarea asistenţei medicale atât cadrelor, cât
şi deţinuţilor. Cel de-al doilea medic se ocupă în
principal de deţinuţi şi doar în cazuri de urgenţă,
când medicul şef nu este prezent, şi de cadre. APADOR-CH a susţinut, în repetate rânduri, că medicii din
penitenciar trebuie să se ocupe exclusiv de deţinuţi, iar nu de
cadre şi de familiile acestora, care au acces si la alţi medici decât
cei din penitenciar. Asistenţa medicală acordată cadrelor ar
trebui să se limiteze strict la urgenţe.

O problemă gravă care afectează calitatea asistenţei
medicale acordate deţinuţilor este lipsa medicamentelor compensate.
Aceasta se datorează crizei din sistemul sanitar, respectiv refuzului
farmaciilor de a onora reţetele compensate. Astfel, în luna octombrie nu a
fost onorată nici o reţetă, iar în noiembrie şi decembrie
doar câteva reţete de maximă urgenţă. APADOR-CH consideră inacceptabil modul în care a fost tratată
această problemă foarte serioasă de către
administraţia penitenciarului
. Indiferent de cauzele care au
determinat criza, deţinuţii
depind în întregime de demersurile penitenciarului pentru obţinerea
medicamentelor compensate şi este obligaţia sistemului penitenciar
să le asigure un tratament medical adecvat. Invocarea crizei din sistemul
de sănătate nu este un motiv suficient să absolve penitenciarul
de această obligaţie.
În privinţa medicamentelor curente
achiziţionate din fonduri proprii ale ANP (prin intermediul Spitalului
Penitenciar Tg. Ocna) nu au existat probleme deosebite. De asemenea,
deţinuţii ale căror familii îşi pot permite să
achiziţioneze direct medicamentele necesare, au această posibilitatea
pe baza prescripţiei eliberate de medicul din penitenciar.

Bolile cele mai frecvente ale deţinuţilor de la Vaslui sunt cele
gastrice, cardio-vasculare şi dermatologice.  Există şi aproximativ 20 de
deţinuţi diagnosticaţi cu boli psihice, care se află sub
tratament la cameră. La aceştia se adaugă alţi 50-100 de
deţinuţi cu tulburări de comportament, care primesc tratament
numai la nevoie. În opinia medicului din penitenciar principalele cauze care
generează probleme de ordin medical sunt supra-aglomerarea şi … lipsa
de ocupaţie a deţinuţilor (!).

Medicul penitenciarului a afirmat că la Penitenciarul Vaslui
există cazuri de abuzuri sexuale, mai ales în rândul minorilor. Abuzurile
de acest gen au fost confirmate şi de către directorul
penitenciarului, care a menţionat că singurele sancţiuni
aplicate au fost cele interne, pentru că sesizarea parchetului în astfel
de cazuri întâmpină multiple dificultăţi. Medicul a explicat
că procedura de sesizare a laboratorul de medicină legală, care
să constate printr-un certificat medico-legal existenţa leziunilor
specifice, este foarte dificilă. Pentru ca expertiza să fie
gratuită, solicitarea trebuie să vină din partea procurorului,
care, la rândul său, nu poate acţiona decât dacă există o
plângere a victimei. În general, toată această procedură este
greoaie şi între momentul producerii agresiunii şi expertizare trece
prea mult timp pentru ca rezultatele să susţină plângerea
victimei. Medicul din penitenciar nu poate să prezinte victima direct la
laboratorul de medicină legală, imediat după producerea
agresiunii, decât în situaţia în care aceasta dispune de fonduri
suficiente încât să acopere costurile expertizei. APADOR-CH consideră
că plângerile privind abuzurile sexuale din penitenciar trebuie tratate cu
maximă seriozitate. În nici un caz
nu poate fi acceptată situaţia în care victima unui asemenea abuz nu
îşi poate susţine cu probe acuzaţiile pentru că ori nu are
banii necesari pentru o expertiză medico-legală, ori procedura sesizării
parchetului şi solicitării de către procuror a expertizei
durează prea mult
. Pentru evitarea unor astfel de situaţii,
instituţiile implicate ar trebui să stabilească o procedură
rapidă şi eficientă de constatare medico-legală a
agresiunilor sexuale din penitenciare care să nu depindă de
posibilităţile materiale ale victimei sau de formalităţi
excesive.

În privinţa cooperării cu spitalele civile, medicul
penitenciarului a susţinut că sunt frecvente cazurile în care acestea
nu numai că refuză să interneze bolnavii din penitenciar dar nici
măcar nu le fac vreun tratament. De aceea, în general se evită
internările sau prezentările la spitale civile, preferându-se
transferul la Spitalul Penitenciar Jilava. La transportul la spital şi pe
durata internării la spitalele civile deţinuţii sunt încătuşaţi,
conform regulamentului, cu excepţia unor cazuri speciale. Asociaţia
reaminteşte recomandarea insistentă a Comitetului pentru Prevenirea
Torturii ca deţinuţii bolnavi să nu fie imobilizaţi cu cătuşe. În cazul unui bolnav
agitat care devine periculos pentru alţii sau pentru el însuşi, CPT
cere să se recurgă la mijloace
de imobilizare altele decât cătuşele
(de pildă, bandaje
elastice).

Un lucru bun care trebuie menţionat este acela că, potrivit
afirmaţiilor medicului, deţinuţii primesc prezervative şi
în timpul detenţiei, nu numai la liberare. APADOR-CH a susţinut
constant că deţinuţii trebuie să aibă acces la
prezervative în timpul detenţiei. Relaţiile sexuale consimţite între deţinuţi
sunt un fapt cunoscut, iar distribuirea de prezervative este importantă
pentru prevenirea răspândirii bolilor cu transmitere sexuală.

Şi cabinetul stomatologic acordă consultaţii atât pentru
cadre, cât şi pentru deţinuţi. Programul pentru cadre este de 1
oră pe zi, iar cel pentru deţinuţi, de 4 ore pe zi. Numărul
maxim de pacienţi pe zi este de patru la cadre şi 16 la
deţinuţi şi este determinat de numărul truselor existente.
Pe lângă cele 20, mai există şi o trusă specială
pentru un deţinut infectat cu HIV/SIDA, dar până în prezent acesta nu
a solicitat tratament stomatologic. La cabinetul stomatologic se fac tratamente
şi extracţii, dar nu se efectuează proteze dentare, deoarece nu
există laborator de tehnică dentară. Penitenciarul dispune de un
cuptor şi un polizor, dar lipseşte spaţiul necesar unui
laborator, precum şi unele echipamente. Pentru lucrări protetice
deţinuţii sunt trimişi la Spitalul Penitenciar Târgu Ocna sau la
Penitenciarul Brăila, în urma unor proceduri destul de complicate (trebuie
făcută o cerere către ANP, însoţită de referatul
medicului în care se evaluează costurile şi se menţionează
dacă deţinutul are suficienţi bani în cont; dacă cererea
este aprobată, deţinutul este transferat; până în prezent au
existat numai 3-4 astfel de transferuri de la Penitenciarul Vaslui). Casa
OPSNAJ nu acoperă costurile lucrărilor protetice. Trei
deţinuţi care nu dispuneau de banii necesari pentru o proteză,
deşi se aflau în situaţii grave, au fost totuşi îndrumaţi
de medicul stomatolog să adreseze cereri către ANP pentru a li se
aproba suportarea costurilor din fondurile proprii ale administraţiei.
Cererile nu au fost aprobate. APADOR-CH
consideră că ar trebui găsită o soluţie astfel încât
deţinuţii cu probleme grave (lipsa totală a dinţilor)
să poată beneficia totuşi de lucrări protetice.

În camera 33, la infirmerie se
aflau 12 bolnavi. Camera era neîncălzită iar aerul era greu
respirabil. Deţinutul G.D., bolnav de SIDA, (diagnosticat în Spitalul
Penitenciar Jilava în anul 2001) s-a plâns că nu primeşte hrana
adecvată bolii de care suferă. El a arătat că din cauza
regimului alimentar insuficient a fost obligat să întrerupă pentru o
perioadă tratamentul medical, deoarece organismul a avut reacţie de
respingere a medicamentelor. Medicul a susţinut că deţinutul
primeşte hrană conform normelor din penitenciar, neexistând o
normă specială pentru cei infectaţi cu HIV/SIDA. Pentru a se
acoperi necesităţile speciale ale bolnavului s-a încercat
cumpărarea din oraş a alimentelor respective, pe cheltuiala
deţinutului (acesta beneficiază de o indemnizaţie lunară în
acest scop, suportată de Ministerul Muncii şi Protecţiei
Sociale). Însă dacă deţinutul nu face comandă pentru
alimente, preferând să folosească indemnizaţia pentru alte
cumpărături, penitenciarul nu i le poate achiziţiona. În
privinţa medicamentelor, deţinutul a afirmat că acestea îi sunt
asigurate, toate cele necesare fiind trimise special de la Bucureşti o
dată la trei luni. În plus, una-două luni pe an este internat la
Spitalul Penitenciar Jilava pentru investigaţii.

Un alt deţinut, Dobă Cornel, a denunţat lipsa de
atenţie din partea personalului medical. Deşi este deţinut
într-o cameră de infirmerie, Dobă susţine că nu există
o supraveghere permanentă din partea asistenţilor medicali, aşa
cum ar fi normal. În mai multe cazuri a suferit crize de astm şi nu a
primit nici un ajutor medical.

Deţinutul Lazăr Neculai s-a plâns de faptul că mâncarea de
regim pentru hepatici este preparată cu grăsime de porc, în loc de
grăsimi vegetale. Din cauza aceasta este nevoit să ia mai multe
medicamente, fiind suferind de ficat. Ceilalţi deţinuţi de la
infirmerie s-au plâns de lipsa de diversitate a hranei, susţinând că
singurele alimente pe care le primesc sunt cartofii, fasolea, varza şi
pastele. Ei au solicitat ca măcar meniul de seara să fie mai divers,
pentru că în prezent mănâncă exclusiv paste, seară de
seară.

Tot deţinutul Lazăr Neculai s-a plâns şi de faptul că
deţinuţii care intră în refuz de hrană sunt mutaţi la
camera de izolare, unde condiţiile de detenţie sunt sub orice
critică şi nu sunt supravegheaţi medical în permanenţă.
În cursul anului 2005, respectivul deţinut fusese în refuz de hrană,
în total, 64 de zile, ca protest împotriva unor probleme de natură
juridică. Cum problemele nu s-au rezolvat, ar fi dorit să intre din
nou în refuz de hrană, însă nu o făcea din cauza
condiţiilor de la camera de izolare. Medicul penitenciarului a precizat
că procedura în cazul deţinuţilor care intră în refuz de
hrană presupune, într-o primă fază, un consult medical o
dată la trei zile şi recoltarea de probe biologice o dată pe
săptămână. După două-trei săptămâni de
protest continuu, se solicită transferul deţinutului la Spitalul
Penitenciar Jilava, care se aprobă când acesta este în faza de
destabilizare.

 

4.         Activităţi de
reintegrare socială a deţinuţilor

Serviciul cultural-educativ are nouă angajaţi şi
desfăşoară atât programele recomandate de ANP cât şi
programe proprii. Printre cei nouă există un singur psiholog pentru
toţi deţinuţii. Acesta a apreciat că în mod normal ar
trebui să existe un psiholog la fiecare 200 de deţinuţi, la care
să se adauge un asistent social. Psihologul lucrează cu
predilecţie cu minorii şi deţinuţii periculoşi şi
acordă consiliere individuală tuturor deţinuţilor. Cu toate
acestea, majoritatea deţinuţilor periculoşi cu care au stat de
vorbă reprezentanţii asociaţiei s-au plâns de lipsa
oricăror activităţi, fiind ţinuţi în camere 23 de ore
din 24.

Principalul program desfăşurat cu deţinuţii minori se
numeşte „Şansa” şi cuprinde trei module. În primul modul,
consilierea individuală şi de grup a minorilor urmăreşte
dezvoltarea personală şi a competenţelor de autocunoaştere
şi autocontrol; al doilea modul  are
ca scop dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi medierea conflictelor
la minori; în modulul trei – consilierea prin terapie integrativă – urmăreşte
dezvoltarea personală a minorilor prin terapie ocupaţională
(activităţi de modelaj şi traforaj). Tot pentru minori a fost
organizată, în luna noiembrie, o vizită la muzeul judeţean cu
ocazia expoziţiei de reptile iar în luna decembrie minorii vor vizita
expoziţia figurilor de ceară. Paza minorilor a fost asigurată de
către angajaţii Serviciul de Protecţie a Victimelor şi
Reintegrare Socială a Infractorilor (fostul Serviciu de Reintegrare
Socială şi Supraveghere) Vaslui. Aceştia au început colaborarea
cu penitenciarului din luna noiembrie 2005.

Tot din noiembrie a fost iniţiat şi programul „Astăzi e ziua
mea” destinat minorilor şi femeilor, prin care sunt
sărbătoriţi cei născuţi în luna respectivă.
„Petrecerea” este filmată şi prezentată tuturor
deţinuţilor prin intermediul televiziunii cu circuit închis.

În penitenciar există un laborator de informatică dotat cu 5
computere, primite ca donaţie. Aceste calculatoare sunt folosite atât
pentru iniţierea deţinuţilor în folosirea calculatorului dar
şi ca modalitate de petrecere a timpului liber. Deţinuţii minori
şi tineri sunt aduşi zilnic, timp de 2 ore, pentru a se juca pe
calculator. În urma cursurilor de operare calculator au primit
adeverinţă de iniţiere 8 deţinuţi.

Deţinuţii cu grad sporit de periculozitate (dar nu cei cu pedepse
mari) sunt incluşi în programul „Eu, tu şi noi”. Programul este
săptămânal, timp de o oră şi 30 de minute, derulându-se pe
parcursul a 12 şedinţe – tema fiind dezvoltarea comportamentelor
adaptative şi diminuarea agresivităţii. Anumiţi
deţinuţi care au parcurs acest program, în funcţie de rezultate,
îl pot continua pentru a-şi fixa cunoştinţele şi
deprinderile dobândite. La final, deţinuţii primesc un atestat de
participare la acest program.

Programul de şcolarizare clasele I-VI este realizat cu ajutorul unui
învăţător şi a doi profesori de la o şcoală
generală din localitate. În prezent sunt şcolarizaţi 36
deţinuţi dintre care 3 minori. 23 deţinuţi (10 tineri
şi 13 adulţi) beneficiază de cursurile de alfabetizare în cadrul
programului ALFAZ.

Alte programe desfăşurate sunt: EDUCOLEX (curs de educaţie
juridică la care au participat 13 deţinuţi); „Dificil”, prin
care s-a încercat menţinerea legăturilor cu familiile şi
comunitatea dar şi realizarea unui program artistic în cadrul căruia
deţinuţii au oferit cadrelor un spectacol de dans; „Prolib” –
pregătirea pentru liberare a deţinuţilor care mai au de stat în
penitenciar trei luni; „Codul bunelor maniere” (program la care au participat
62 de deţinuţi, dintre care 12 tineri şi 13 „periculoşi”);
„Mens sana in corpore sano” (activităţi sportive); „Sanpsi” (program
de sănătate psihică destinat combaterii simptomelor depresiei;
au participat12 deţinuţi arestaţi preventiv); „Educaţie
pentru viaţa de familie”, ce are ca scop prevenirea abandonului de familie
şi este destinat mai ales deţinuţilor tineri şi minori;
CIID, care este destinat diminuării vulnerabilităţii psihice
şi combaterii ideilor iraţionale (din luna mai până decembrie
participaseră 73 de deţinuţi); programul de învăţarea
a limbii engleze coordonat de un deţinut, la care participă 12
deţinuţi adulţi. Mai există în Penitenciarul Vaslui şi
un ansamblu numit ”Busuioc moldovenesc” unde activează 55 de
deţinuţi şi un grup coral alcătuit din 14 femei sub
îndrumarea preotului ortodox. S-au organizat şi concursuri de şah
şi competiţii sportive care aveau ca scop recompensarea
câştigătorilor cu suplimentarea unui drept la pachet sau oferirea
unei mese cu familia.

În privinţa calificărilor care se pot obţine în cadrul
penitenciarului, prin programul „Proford”, desfăşurat în colaborare
cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă se
urmăreşte calificarea în meseria de operator introducere, prelucrare
şi validare date, precum şi în cea de bucătar. În semestrul II
al anului 2005, opt deţinuţi au fost calificaţi în meseria de
operator date şi au obţinut diplome, iar în luna decembrie, urma
să înceapă şi programul de calificare în meseria de
bucătar, pentru care fuseseră selecţionaţi 19 deţinuţi
adulţi.

Persoane din cadrul serviciului cultural-educativ în colaborare cu 6
deţinuţi realizează revista penitenciarului numită „Gânduri
şi speranţe”, iar deţinutele femei scot propria revistă
numită „Lumina din întuneric ”. Penitenciarul are o staţie de
radio-aplicare prin intermediul căreia se transmit programe realizate de
deţinuţi şi dedicaţii muzicale, precum şi un sistem de
televiziune cu circuit închis care difuzează activităţile
realizate în penitenciar. Penitenciarul are abonamente la 3 ziare („Adevărul”,
„Gândul” şi „Evenimentul Zilei”).

O problemă destul de importantă cu care se confruntă
serviciul de reintegrare socială este lipsa de spaţiu. Toate
activităţile (cu excepţia celor sportive) se
desfăşoară în clubul deţinuţilor şi în cabinetul
psihologului. Este evident că, din această cauză, numai o
mică parte din cei peste 800 de deţinuţi pot beneficia de
activităţi de reintegrare socială.

 

5.         Deţinuţi
clasificaţi ca având un grad sporit de periculozitate; sancţiuni
disciplinare; grupa de intervenţie

În Penitenciarul Vaslui,42 de deţinuţi sunt clasificaţi ca “periculoşi”,
între care şi două femei. În cursul anului 2005 au fost
declasificaţi 97 dintre deţinuţi.

Majoritatea celor clasificaţi se
află în această „grupă de risc” fie datorită
intenţiilor de evadare (12 persoane), fie pentru că fuseseră
daţi în urmărire generală sau locală (11). Alte motive care
stăteau la baza clasificării erau agresivitatea (şase cazuri),
tentativa de evadare (cinci persoane), evadarea (2), atacul la cadre (3),
intenţia de atac (1) şi intenţia de suicid (2).

Este evident că numai o parte dintre
deţinuţii clasificaţi ca periculoşi prezintă un
comportament alterat, care să pună în pericol viaţa sau
integritatea corporală a altor persoane (fie cadre, fie alţi deţinuţi).
Clasificarea celorlalţi este rezultatul aplicării ordinului ANP în
materie, care introduce şi alte criterii decât comportamentul
deţinutului din timpul executării pedepsei în curs. „Intenţiile
de evadare”, principalul motiv de clasificare la Penitenciarul Vaslui, sunt o
noţiune vagă, iar un deţinut poate fi clasificat ori în urma
faptului că poliţia i-a făcut o însemnare în dosarul de
penitenciar, ori în urma unor declaraţii ale altor deţinuţi,
care ar susţine că l-au auzit vorbind de o posibilă evadare. Un
astfel de caz este cel al deţinutului Bahnă Claudiu, clasificat
pentru acest motiv pe baza unei „informaţii operative” din timpul
arestului preventiv la poliţie. Nici în privinţa punerii sub
urmările generală sau locală a unui deţinut înainte de
arestare lucrurile nu sunt mai clare. În unele cazuri deţinuţii sunt
puşi sub urmărire generală sau locală ca urmare a
neglijenţei poliţiei locale în aducerea la îndeplinire a mandatului
de arestare, neglijenţă care trebuie acoperită printr-o
justificare. Aceasta nu înseamnă însă că deţinutul este cu
adevărat periculos.

APADOR-CH consideră că şi
clasificarea deţinuţilor cu intenţii de suicid este total
nepotrivită. Aplicarea unui regim
şi mai sever decât cel obişnuit, ca şi includerea acestora
într-un grup de deţinuţi cu comportament agresiv şi separarea
lor de restul deţinuţilor prezintă un risc deosebit şi nu
constituie în mod evident un răspuns adecvat la problemele lor specifice.
Asociaţia recomandă separarea acestor deţinuţi de cei
clasificaţi ca „periculoşi” şi adoptarea unor măsuri de
monitorizare şi terapie.

Deţinuţii periculoşi de la
Penitenciarul Vaslui au un regim de detenţie diferenţiat. Ei sunt
ţinuţi separat şi imobilizaţi cu cătuşe simple
atât în interiorul penitenciarului când sunt duşi la cabinetul medical,
vorbitor sau spre locul de plimbare cât şi la transportul în afara
penitenciarului. Penitenciarul Vaslui
nu are în dotare lanţuri („mijloace sigure de imobilizare pe timpul
transportului”).

Penitenciarul are o grupă de
intervenţie proprie formată din şase angajaţi, care nu
poartă mască în timpul acţiunilor lor. Deţinuţii din
camera 27 (periculoşi) s-au plâns de comportamentul grupei de
intervenţie în timpul percheziţiilor săptămânale,
menţionând mai ales jignirile ce le sunt aduse.

În privinţa sancţionării
deţinuţilor, principalele motive sunt violenţele/conflictele
între deţinuţi şi atitudine necuviincioasă faţă
de cadre. Cea mai frecventă sancţiune este ridicarea dreptului la
pachet şi vizită. Un caz deosebit întâlnit în cursul vizitei anterioare
a reprezentanţilor APADOR-CH a fost cel al deţinutului Năstase
Marius Maricel, omorât de un alt deţinut. Năstase era arestat
preventiv sub acuzaţia că ar fi violat un minor. La finele perioadei
de carantină, a fost mutat într-o cameră de „liniştiţi”,
dar după câteva minute de la intrarea sa în cameră a fost lovit de
către un alt deţinut, ceea ce a dus la decesul său. Conducerea
penitenciarului i-a informat pe reprezentanţii APADOR-CH că, între
timp, deţinutul agresor a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani
pentru omor, pe care o execută în prezent la Penitenciarul Gherla. Din
cele cunoscute de directorul penitenciarului, nu s-a declanşat nici o
anchetă internă privind stabilirea unei eventuale vinovăţii
a cadrelor din penitenciar în producerea incidentului care a dus la decesul lui
Năstase.

În 2005 au fost sancţionate şi
două cadre din penitenciar. Într-un prim caz, un subofiţer asistent
medical a fost sancţionat pentru furt de medicamente (nu mai poate fi
promovat timp de doi ani). Sancţiunea a venit în urma plângerilor repetate
ale deţinuţilor, care în final au fost susţinute şi de
către un coleg asistent. Cel de-al doilea cadru sancţionat a fost un
ofiţer care a plecat cu documentele penitenciarului acasă (mustrare
scrisă).

 

6.         Corespondenţă,
telefoane; hrană

În Penitenciarul Vaslui există o
singură cutie poştală, amplasată în curtea de plimbare
folosită de toţi deţinuţii. Nu există o cutie
poştală mobilă necesară deţinuţilor care nu se
pot deplasa. Dacă din diverse motive, inclusiv vreme rea,
deţinuţii nu sunt scoşi la aer, au dificultăţi în
exercitarea dreptului la corespondenţă. Asociaţia solicită administraţiei penitenciarului
Vaslui să facă demersuri pentru instalarea celei de a doua cutii
poştale, de preferinţă în interior.
Deţinuţilor
fără posibilităţi materiale le sunt asigurate un plic
şi un timbru pe lună, inclusiv pentru destinaţii din afara
ţării.

De asemenea, există patru telefoane
instalate (câte unul pe fiecare secţie). Dar datorită faptului
că numai două persoane de la compartimentul vizită se ocupă
de telefoanele deţinuţilor, se reuşeşte asigurarea a numai
trei convorbiri lunare, a câte 10 minute fiecare, pentru fiecare deţinut.
S-a încercat şi cu câte patru convorbiri pe lună, dar cele două
cadre nu au putut face faţă volumului de muncă. În Penitenciarul
Vaslui nu există cartele sociale pentru cei fără
posibilităţi materiale, însă directorul a apreciat ideea ca
fiind bună şi va încerca să o aplice şi la Vaslui.

În ceea ce priveşte hrana, deţinuţii din penitenciar s-au
plâns de lipsă de diversitate. În ziua vizitei meniul pentru deţinuţi
consta, de dimineaţă, în biscuiţi şi compot de mere  iar pentru cei cu regim alimentar, compot de
mere, brânză şi ou. La prânz, meniul era ciorbă de zarzavat
şi pilaf de orez cu carne (jumări); pentru deţinuţi cu
regim alimentar s-au pregătit ciorbă cu carne şi mâncare de
paste cu carne. Pentru cină, deţinuţii cu regim general urmau
să primească paste cu sos şi slănină iar cei cu regim
special, orez cu lapte. Pentru ziua respectivă se folosiseră 69 kg de
carne de porc, 14 kg de subproduse şi 42 kg de slănină. Mâncarea
arăta acceptabil, însă carnea era practic inexistentă (doar mici
bucăţi de slănină).

Sala în care se prepară mâncarea deţinuţilor avea igrasie
iar sistemul de ventilare nu funcţiona la parametri normali.

 

7.         Camerele
de deţinere

În camera
19
erau cazaţi 6 minori, camera având o capacitate de 9 paturi. Camera
avea un aspect neîngrijit şi era foarte rece. Din discuţia cu minorii
a rezultat că aceştia participă la activităţi
cultural-educative, cursuri de alfabetizare completate cu activităţi
sportive. La momentul vizitei minorii vizionau un film pe DVD, prin circuitul
închis de televiziune al penitenciarului

La secţia de femei, camera 1 erau 23 deţinute (dintre care o minoră) în 16 paturi. Deţinutele
primesc lunar un săpun, un pachet de vată, un sul de hârtie
igienică, iar la trei luni, un tub de pastă de dinţi. Principala
lor nemulţumire era cauzată de obligativitatea purtării hainelor
de penitenciar (inclusiv basma!) la vizitele cu familia şi copiii. Din
discuţia cu deţinutele a rezultat că se întâmplă să nu
fie duse la cabinetul medical sau stomatologic din lipsa unui cadru care
să le supravegheze (pot fi supravegheate doar de cadre femei, care sunt în
număr foarte mic; ele nu pot fi însoţite nici de către angajaţii
compartimentului de reintegrare socială, dacă aceştia sunt
bărbaţi). Din acest motiv medicul le consultă în faţa
camerei de deţinere. Deţinutele s-au mai plâns de calitatea
mâncării şi de interdicţia de a avea andrele în camera de
detenţie. Camera 2 avea 8
paturi pentru cele 4 deţinute care lucrează la popota cadrelor.
Evident, spaţiul mai mare precum şi aspectul îngrijit al camerei
arată că aceste deţinute se bucură de condiţii de
detenţie mai bune. APADOR-CH
dezaprobă folosirea deţinutelor în beneficiul personalul de
penitenciar. Pe de o parte, ele sunt favorizate stârnind invidia şi chiar
animozitatea colegelor de detenţie, iar pe de alta, se creează
suspiciuni cu privire la criteriile de selecţie.

În camera
6
(recidivişti) erau cazaţi 46 deţinuţi în 45 paturi.
Singurele lor activităţi sunt plimbarea zilnică de circa o
oră, jocurile de şah şi table şi programul la televizor.

Camerele de izolare sunt extrem de mici. În
afara paturilor suprapuse, există un spaţiu de aproximativ 1 m2 şi un WC turcesc. Mirosul din aceste camere este pestilenţial din
cauza  canalizării. Doar una dintre
camerele de la izolare era ocupată, dar nu de nişte
deţinuţi sancţionaţi cu această măsură
disciplinară. Era vorba de doi fraţi (Popa Florin şi
Costică), dintre care unul fusese condamnat pentru perversiuni sexuale.
Din această cauză şi datorită tulburărilor de
comportament de care suferă, el a fost victima mai multor agresiuni
sexuale din partea colegilor. S-a ales soluţia mutării împreună
cu fratele său, tocmai pentru a-l proteja.

 

8.   Concluzii

–         
În general,
condiţiile de detenţie din penitenciar sunt proaste; sunt necesare
reparaţii ale instalaţiilor sanitare şi punerea în
funcţiune a duşurilor din sălile de baie aferente fiecărei
camere. Blocul alimentar necesită reparaţii capitale şi revizia
instalaţiei de aerisire;

–         
Asociaţia
cere administraţiei să acorde mai multă atenţie
calităţii hranei, în principal sub aspectul diversificării, dar
şi al cantităţilor de carne folosite zilnic;

–         
APADOR-CH
cere insistent ca angajaţii penitenciarului să nu mai aibă acces
la serviciile medicale oferite de cadrele medicale din sistem, decât în cazuri
de urgenţă;

–         
Obligativitatea
purtării ţinutei de penitenciar creează o stare de disconfort în
rândul deţinuţilor, mai ales la vizitele cu familia. APADOR-CH cere
din nou eliminarea acestei măsuri, în primul rând pentru femei şi
minori;

–         
Asociaţia
apreciază activităţile socio-educative, mai diversificate
şi aparent mai interesante decât în multe alte penitenciare;

–         
APADOR-CH
cere din nou ANP să revizuiască reglementarea referitoare la
clasificarea unor deţinuţi ca "periculoşi". Încadrarea
în această categorie trebuie să aibă în vedere numai comportamentul deţinutului pe
durata executării ultimei pedepse.
"Intenţia" de
evadare, atac la cadre sau suicid este extrem de relativă şi de greu
de probat. Folosirea sa ca motiv de
clasificare în categoria "periculoşi"
este sursă de
erori sau chiar abuzuri. Iar în cazul deţinuţilor cu tendinţe –
chiar reale – de suicid, asociaţia consideră ei nu trebuie incluşi în grupul de deţinuţi mai agresivi.
Normal ar fi ca ei să rămână între deţinuţii
"obişnuiţi", dar să beneficieze de o mai atentă
monitorizare şi, mai ales, de o terapie specială.
 

 

Nicoleta Popescu                                                                                 Diana
Călinescu

Raspunsul ANP in acest caz