Raport asupra vizitei la Penitenciarul Timişoara

17.05.2007
Print Friendly, PDF & Email

La data de 17 mai 2007, doi reprezentanţi ai Asociaţiei
pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki
(APADOR-CH) au vizitat Penitenciarul Timişoara. Ultima vizită în
acest penitenciar a avut loc la data de 23 iulie 1998.

1. Aspecte
generale

În conformitate cu noile reglementări legale în materia
executării pedepselor privative de libertate (Legea nr. 275/2006 şi
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, aprobat prin HG nr 1897/2006),
repartizarea deţinuţilor pe cele 4 regimuri de executare a pedepselor
(de maximă siguranţă, închis, semideschis
şi deschis) fusese făcută şi în Penitenciarul
Timişoara. În perioada imediat următoare era preconizată
reevaluarea acestei repartizări, astfel cum prevede Legea nr. 275.

Efectivul total al deţinuţilor
era de 1.212 (1.164 de bărbaţi şi 48 de femei; dintre
bărbaţi, 11 erau minori, toţi aflându-se în acest penitenciar cu
afaceri judiciare). În regimul de maximă siguranţă se aflau 110
condamnaţi (4 femei), la închis 389 (12 femei), la semideschis 475 (25 de
femei), la deschis 35 (2 femei). Numărul arestaţilor preventiv era de 182 (5 femei) iar al celor
„neincluşi” („în carantină” şi în procedurile premergătoare
repartizării pe regimuri de deţinere) – 22.

Penitenciarul Timişoara se numără printre cele care se
confruntă cu problema suprapopulării. La nivelul întregului
penitenciar, deţinuţilor le este asigurată numai 58% din
suprafaţa recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii şi
Tratamentelor Inumane şi Degradante (CPT), adică cel puţin 4
mp/deţinut. Câteva exemple: în secţiile 1 şi 2 sunt cazate 99 de
persoane într-un spaţiu de 276 mp (reprezentând sub 70% din suprafaţa
recomandată); în secţia 3, 248 de deţinuţi sunt cazaţi
în camere care totalizează 488 de mp (sub 50% din suprafaţa
recomandată); în secţiile 8, 9 şi 10 sunt 404 deţinuţi
în 968 de mp – sub 60% din suprafaţa recomandată.

În perioada 8 ianuarie – 11 mai 2007, deţinuţilor le
fuseseră aplicate 229 de sancţiuni disciplinare. Cele mai multe au
constat din suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de la o
lună la trei luni (92 de cazuri), „avertisment” – 46 de deţinuţi
şi „suspendarea dreptului de a participa la activităţi
culturale, artistice şi sportive pe o perioadă de o lună” – 32
de cazuri. Sancţiunea izolării a fost aplicată într-un
număr de 4 cazuri.

În statul de organizare, penitenciarul are prevăzute 380 de posturi,
din care erau încadrate 316 iar 64 libere (11 de ofiţeri şi 53 de
agenţi). La operativ, este prevăzut un total de 285 de funcţii
(23 de ofiţeri şi 262 de agenţi), din care erau încadrate 246,
rezultând un deficit de 39 de posturi (neîncadrate din cauza fondurilor
insuficiente). Prin raportare la numărul deţinuţilor, efectivele
de ofiţeri şi agenţi par, per total,  acoperitoare, dar trebuie ţinut cont de faptul că se
lucrează în ture, ceea ce dublează sau chiar triplează
numărul celor de care răspunde fiecare ofiţer/agent.  Pe lângă acest aspect – general valabil
în întreg sistemul  – penitenciarul din
Timişoara are un specific care necesită o mai bună încadrare cu
ofiţeri şi subofiţeri, anume că numărul
instanţelor la care trebuie să fie prezentaţi arestaţii
preventiv de aici este mai mare decât în rest, ceea ce presupune un număr sporit
de agenţi folosiţi la escortarea acestor persoane. Din discuţia
cu reprezentanţii penitenciarului a reieşit că în cazul în care
ar fi acoperit deficitul de personal, unitatea ar putea folosi la muncă
încă circa 600 de deţinuţi (în judeţ există o mare
cerere de forţă de muncă).

În perioada ianuarie-aprilie 2007, la o medie de 1.307 deţinuţi
(cifra variază zilnic din cauza intrărilor şi ieşirilor),
numărul mediu de oameni folosiţi la muncă a fost de 401 (232 în
contracte cu beneficiari externi şi 169 în folosul locului de
deţinere). Numărul punctelor de lucru a fost de 21: 8 puncte în
construcţii, 2 în prelucrări mecanice, 4 în reparaţii de
drumuri, 6 în salubrizare şi igienizare şi 1 în manipulat ambalaje. Tarifele negociate cu beneficierii nu au fost mai mici
decât tariful aferent salariului minim brut pe economie, în condiţiile
realizării integrale a normei de lucru. Şi la Timişoara,
deţinuţii află în fiecare lună suma pe care urmează
s-o primească numai atunci când merg la magazinul penitenciarului să
facă cumpărături (sumele sunt calculate între 10 şi 15 ale
fiecărei luni). Direcţia penitenciarului a primit pozitiv sugestia
făcută de reprezentanţii APADOR-CH de a se renunţa la
actuala practică (destul de puţin transparentă şi
generatoare de nemulţumiri şi suspiciuni) şi de a informa
deţinuţii – din timp şi pe baza unor tabele semnate de fiecare
dintre ei – cu privire la veniturile totale realizate din munca lor, precum
şi cu sumele care li se cuvin din total. Venitul total pe care un deţinut
îl realizează din muncă este cuprins între 400 şi 1200 RON.
Potrivit noilor reglementări (Legea nr 275/2006), aceste venituri sunt
repartizate astfel: 30% revin deţinutului, care
poate folosi pe durata executării pedepsei 90% din acestea, iar restul de
10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat,
împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate;70% revin ANP, constituind „venituri proprii”.

Gospodăria agro-zootehnică (GAZ) a unităţii are o
suprafaţă de 241 de hectare de teren agricol şi aproape 1.800 de
capete de animale (870 de porci, 900 de oi şi 16 vaci). Responsabilii
penitenciarului au acceptat că ideea externalizării hrănirii
deţinuţilor este în principiu bine venită, în condiţiile în
care fondurile alocate în acest scop ar fi suficiente. Însă întrucât în
momentul de faţă o asemenea premisă nu există, ei au fost
de părere că producţiile vegetale şi animale realizate în
cadrul GAZ-ului sunt importante în asigurarea hranei deţinuţilor.
Reprezentanţii APADOR-CH au considerat 
că acest argument este numai în parte satisfăcător, în
sensul în care în costul produselor obţinute la GAZ nu este inclusă,
spre deosebire de cele de pe piaţă, munca prestată de
deţinuţi iar folosinţa terenului este gratuită. Acest
avantaj poate însă să fie diminuat considerabil în condiţiile în
care – foarte probabil – „rentabilitatea”, ”productivitatea” înregistrate la
nivelul GAZ sunt inferioare celor ale producătorilor agricoli, iar
producţiile realizate la GAZ prea puţin „competitive” prin
comparaţie cu celelalte. De asemenea, în prepararea hranei, mai
„competitive” decât penitenciarele se pot dovedi companiile „civile” de profil
(caz în care penitenciarele ar putea fi degrevate de bună parte a
atribuţiilor ce revin compartimentelor de logistică, spaţiile
blocurilor alimentare, depozitelor şi magaziilor de alimente ar putea
primi alte destinaţii etc ). La aceasta se impun avute în vedere şi
problemele serioase pe care cele mai multe penitenciare au dovedit şi
dovedesc că le au cu asigurarea „în regie proprie” a unei hrane corespunzătoare
calitativ şi cantitativ a deţinuţilor.

Vizita reprezentanţilor APADOR-CH a avut loc cu două zile înanite
de referendumul privind demiterea Preşedintelui României. Penitenciarul
era în curs de organizare a măsurilor care se impuneau pentru ca
deţinuţii care au dreptul şi vor să voteze să o
poată face. Penitenciarul era arondat la Secţia de votare nr 13 din
Timişoara iar clubul unităţii urma să fie amenajat pentru
ca deţinuţii să poată vota acolo. Din discuţia cu
responsabilii unităţii a reieşit că numai arestaţii
preventiv şi cei care nu au condamnări definitive ar fi urmat să
voteze.

Nu există culte sau asociaţii religioase care să nu
aibă acces în penitenciar. După mulţi ani de interdicţie
complet nejustificată, reprezentanţii Cultului Martorii lui Iehova au
de asemenea acces în penitenciar (pentru moment veneau pentru 3
deţinuţi, adepţi ai acestui cult). Preotul ortodox nu
participă la întâlnirile cu deţinuţii ale altor culte, potrivit
noilor reglementări cuprinse în Ordinul MJ nr 610/2006 pentru aprobarea
Regulamentului privind asistenţa religioasă în locurile de
detenţie. Preotul nu mai face parte nici din comisia de disciplină.
Responsabilii penitenciarului au opinat că preotul ortodox ar putea
să nu mai fie nici angajat al penitenciarului, ci al BOR.

 

2. Vizita în penitenciar

2.1. Magazinul
unităţii

Multe din produsele din magazin nu aveau
preţurile afişate. Cele marcate erau comparabile cu preţurile
practicate în general pe piaţă. Deţinuţii aduşi la
cumpărături comunicau cu vânzătorul printr-un geam extrem de mic
care nu le oferea posibilitatea să vadă produsele din magazin şi
nici preţurile acestora. Asociaţia
solicită ca deţinuţii să intre în magazin pentru a putea
vedea toate produsele precum şi preţurile sau să aibă acces
măcar la o listă de produse cu preţurile acestora
. În cursul
săptămânii viitoare urma să fie deschis un nou magazin,
aparţinînd aceleiaşi societăţi comerciale.
Reprezentanţii APADOR-CH au sugerat conducerii penitenciarului – sugestie
care au înţeles că a fost bine primită – ca dreptul de a vinde
la noul magazin să fie acordat unei alte societăţi comerciale.
Această soluţie s-ar impune în special din necesitatea ca
deţinuţilor să li se dea posibilitatea să opteze pentru
magazinul cu oferta mai bogată şi, mai ales, cu preţurile mai
mici. Dacă cele două societăţi se vor afla într-o
concurenţă reală, deţinuţii vor fi primii benificiari
(faptul că ei sunt lipsiţi de libertate, şi de beneficiul
competiţiei de pe piaţa liberă, nu trebuie să-i transforme
în victimele unui monopol nefiresc la nivelul sistemului penitenciar).

2.2. Blocul
alimentar

Reprezentanţii asociaţiei au ajuns la
blocul alimentar în momentul în caere se pregătea masa de prânz. În
bucătărie era foarte mult abur, aerul era practic irespirabil iar pe
pereţi şiroia apa din condens. În tavanul bucătăriei era
instalat un ventilator de putere prea mică pentru a face faţă
aburului existent, care oricum nu funcţiona. Cei prezenţi în
bucătărie au explicat că ventilatorul nu mergea din cauză
că ar fi făcut prea mult zgomot şi nu s-ar fi putut
înţelege între ei. Încăperile blocului alimentar erau în general în
stare bună (se zugrăvise în urmă cu circa două luni).
Pentru cele 3 mese din ziua vizitei se folosiseră 107 kg de carne de porc,
19,6 kg de subproduse din carne de porc, 17 kg de slănină şi
0,375 kg de carne de oaie (pentru cei 4 deţinuţi de religie
musulmană).

La masa de dimineaţă deţinuţii
primiseră ceai şi pâine (lapte şi ou la regim), la prânz
ciorbă ţărănească şi cartofi cu carne (la fel
şi la regim) iar pentru seara urmau să se pregătească, atât
la comun cât şi la regim, paste cu brânză. În felul al doilea de la
prânz, cam jumătate din cantitatea de „carne” era de fapt
slănină; slănină exista într-o proporţie destul de
mare şi în mâncarea pentru regim deşi era foarte probabil că
mulţi dintre deţinuţii din această categorie aveau
contraindicaţii la acest aliment. Contrar practicii din alte penitenciare
(pe care APADOR-CH o consideră bună), carnea nu fusese
porţionată separat, pentru a exista siguranţa că fiecare
deţinut primeşte o bucată. Situaţia
pe care reprezentanţii asociaţiei au constatat-o şi aici
sugerează o dată în plus că pledoaria APADOR-CH în favoarea
externalizării hrănirii deţinuţilor este justificată.
 

2.3. Cabinetul
medical

Personalul serviciului medical consta din 3 medici
(un internist, un dermatolog şi un stomatolog), un farmacist şi 7
asistenţi medicali generalişti. Două posturi de medici
generalişti erau vacante, fiind scoase la concurs. Situaţia
actuală era net mai bună decât cea de la vizita precedentă, când
în unitate nu exista niciun medic.

Afecţiunile cele mai frecvente de care sufereau
deţinuţii erau cele respiratorii, cardiace şi digestive (existau
şi câteva cazuri de scabie). Un număr de 116 deţinuţi sunt
diagnosticaţi cu afecţiuni psihice, toate fiind cazuri de care se pot
ocupa medicii unităţii. Dacă la primirea în penitenciar se
constată că deţinuţii au paraziţi, aceştia sunt
primiţi şi trataţi în unitate (alte penitenciare îi
returnează poliţiei pentru deparazitare, ceea ce, în opinia asociaţiei,
nu este corect). Întrebat ce categorie de deţinuţi ar refuza să
primească în penitenciar, medicul prezent a indicat, ipotetic, bolnavii
hipertensivi, fără tratament medical deja prescris. Reprezentanţii asociaţiei au
sugerat că inclusiv în asemenea cazuri penitenciarul ar trebui să-i
primească pe deţinuţi, cărora ulterior să le fie
făcute investigaţiile necesare şi aplicat tratamentul
corespunzător, respectiv deţinuţii în sevraj să fie
prezentaţi de către penitenciar serviciilor de specialitate; medicul
a înclinat şi el către această soluţie, inclusiv din cauza
inexistenţei unui temei legal pe baza căruia să fie
refuzată primirea deţinuţilor aflaţi în situaţia
discutată.

Deţinuţii
nu aveau posibilitatea de a-şi procura prezervative de la cabinetul medical,
întrucât se decisese ca lucrul acesta să se facă prin compartimentul
socio-educativ, mai exact prin plasarea unei cutii cu prezervative în incinta
bibliotecii. Explicaţia a fost că în cazul în care
deţinuţii ar putea să-şi procure prezervativele de la
cabinetul medical, ei ar simula diferite afecţiuni medicale pentru a putea
ajunge la cabinet, fapt care ar putea să îngreuneze atât activitatea
personalului de aici cât şi a supraveghetorilor şi a celorlaţi
agenţi. Reprezentanţii asociaţiei au fost în principiu de acord
cu aceste explicaţii însă au sugerat că soluţia optimă
ar fi ca deţinuţii să-şi poată lua prezervative, în
condiţii practice cât mai discrete, atât de la cluburile de pe
secţiile de deţinere cât şi de la cabinetul medical
(situaţia din alte penitenciare a confirmat deja această
alternativă ca pe o bună practică).

În
cursul anului 2006, 2 deţinuţi au decedat în penitenciar. Din
documentaţia pusă la dispoziţie de compartimentul medical, a
rezultat că în seara de 6 ianuarie 2006 Florinel-Nicuşor Covaci a
murit în urma unui stop cardio-respirator. Imediat ce colegii deţinutului
au semnalat că acestuia i s-a făcut rău, în secţie a venit
asistentul medical de serviciu iar după 15 minute ambulanţa din oraş,
însă la sosirea acesteia Covaci murise deja. Celălalt deţinut,
Andrei-Gheorghe Urcan, a fost găsit spânzurat în toaleta camerei de
deţinere (în data de 1 februarie 2006, la ora 12:25).

Reprezentanţii
asociaţiei au semnalat medicului şef situaţia întâlnită la
blocul alimentar, anume că în mâncarea pentru regim era multă
slănină. Răspunsul a fost că serviciul medical are exclusiv
obligaţia de a „examina organoleptic” mâncarea deţinuţilor. Reprezentanţii APADOR-CH au fost
suprinşi de această explicaţie şi au considerat că
personalul medical este primul căruia îi revine obligaţia de a
urmări ca deţinuţii să primească pe lângă
tratamentul medical adecvat şi regimul alimentar prescris,
corespunzător afecţiunilor de care suferă. Această obligaţie
nu poate să revină, cum s-a susţinut, exclusiv compartimentului
logistic al penitenciarului
. Medicii unităţii au obligaţia
nu numai să prescrie regimul alimentar, dar şi să vegheze ca
bolnavii să beneficieze cu stricteţe de acest regim, iar dacă
constată abateri în această privinţă – abateri care sunt de
natură să afecteze sănătatea deţinuţilor şi
chiar să le pună viaţa în pericol – să sesizeze imediat,
într-o formă oficială, conducerea penitenciarului.   

De
circa 5 – 6 ani, medicii nu se ocupă şi de cadre deoarece în
toată această perioadă penitenciarul nu a avut încadraţi
medici de medicină generală . Chiar dacă în perioada
următoare vor fi încadraţi doi medici generalişti, ei nu se vor
ocupa de cadre ca urmare a dispoziţiilor ANP ca începînd cu 1 iulie 2007
medicii din penitenciare să se ocupe exclusiv de deţinuţi
(şi numai în cazuri de urgenţă, de cadre). Zilnic, cei doi
medici prezenţi în penitenciar acordă deţinuţilor circa 100
– 120 de consultaţii.

În
camera 2 a infirmeriei (bolnavi de diabet) se aflau 6 deţinuţi
şi 12 paturi pe 3 niveluri. Deţinutul Vasile Vartolomei, suferind de
paralizie încă dinainte să fie arestat, fusese adus în penitenciar în
urmă cu o lună şi de atunci, potrivit propriei relatări, nu
i s-au făcut investigaţiile şi tratamentul necesare „din cauza
lipsei de fonduri”. Grupul sanitar avea două cabine de WC cu scaun, o
chiuvetă şi un duş. Plimbarea zilnică durează 2 – 3
ore, iar programul de televizor între orele 10:00 – 23:00 în timpul
săptămânii, iar sâmbăta şi duminica până la 24:00.

2.4.
Discuţia cu judecătorul delegat pentru executarea pedepselor

Judecătorul delegat îşi începuse mandatul
în octombrie 2006. A fost desemnat de preşedintele Curţii de Apel
Timiş, fără a fi optat el pentru detaşarea aici, însă
şi-a dat acordul în acest sens. El a apreciat că se impune ca, prin
Regulamentul instanţei de judecată sau prin cel de aplicare a Legii
nr 275/2006, judecătorii delegaţi să fie detaşaţi
împreună cu grefierii cu care au lucrat la instanţe. Totodată a
apreciat că volumul de muncă al unui judecător delegat nu este
excesiv, dar că soluţia detaşării grefierilor împreună
cu ei ar trebui analizată dat fiind faptul că şi în penitenciar
sunt de îndeplinit anumite acte de procedură specifice
activităţii judecătoreşti, prevăzute prin Legea de
executare a pedepselor privative de libertate. APADOR-CH sprijină integral propunerea detaşării unui
grefier, concomitent cu desemnarea judecătorului delegat.
De la
începutul mandatului, judecătorul delegat de la penitenciarul
Timişoara a avut de soluţionat un număr de circa 200 de
propuneri/contestaţii vizând stabilirea regimului de detenţie,
sancţiuni disciplinare aplicate de comisia de disciplină sau
introducerea/scoaterea din categoria deţinuţilor cu grad sporit de
risc. Din totalul contestaţiilor făcute de deţinuţi a admis
circa 30 – 40. În cazurile în care există deţinuţi care
reclamă că au fost loviţi de cadre, îi îndrumă să
facă plângere la parchet şi urmăreşte ca
deţinuţii să-şi poată face expertizele necesare la laboratorul
teritorial de medicină legală.

Judecătorul delegat din Penitenciarul
Timişoara organizează zilnic audienţe cu deţinuţii. În
jur de 97% din problemele deţinuţilor vizează „netemeinicia”
hotărârilor judecătoreşti prin care au fost condamnaţi
şi obţinerea informaţiilor despre căile prin care ar mai
putea să atace respectivele hotărâri. Reprezentanţii APADOR-CH au apreciat faptul că
judecătorul delegat organizează audienţe zilnic, inclusiv
că acesta oferă deţinuţilor informaţiile juridice
şi legislative de care au nevoie
(uneori, a precizat judecătorul,
din dorinţa unor deţinuţi de a confrunta informaţiile
respective cu cele primite de la avocaţi), însă în acelaşi timp
au sugerat că ar fi bine ca această activitate să nu afecteze,
prin timpul şi volumul de muncă pe care îl presupune, îndeplinirea de
calitate a atribuţiilor care îi revin prin lege. Soluţia la
îndemână ar fi o corectă şi sistematică informare a
deţinuţilor cu privire la rolul şi atribuţiile
judecătorului delegat (simpla lectură a textului legii nu este suficentă.)

Există cazuri în care unele cadre sunt
nemulţumite de soluţiile prin care judecătorul infirmă
anumite sancţiuni disciplinare şi mai ales de faptul că legea nu
dă posibilitatea şi Comisiei de disciplină de a contesta
soluţiile judecătorului delegat. Reprezentanţii asociaţiei
au fost de părere că în principiu asemenea nemulţumiri pot
să fie înţelese însă că ele nu sunt (nu trebuie să
fie) de natură să-l influenţeze în vreun fel pe judecătorul
delegat, care nu are decât să aplice legea în conformitate cu prerogativele
pe care aceasta i le conferă. În considerarea independenţei sale, în
afara motivării scrise a soluţiilor sale, prevăzută de
lege, judecătorul nu are a justifica nimănui, nici formal şi
nici informal, hotărârile pe care le ia.

Cu excepţia ştampilei,
confecţionată de instanţa de judecată, judecătorul
primise toate cele necesare activităţii sale de la compartimentul de
logistică al penitenciarului, însă împărţea biroul cu
jurista penitenciarului, ceea ce poate afecta negativ imaginea de „ochi”
obiectiv, din afara sistemului
penitenciar. Reprezentanţii APADOR-CH au considerat că asigurarea cu
logistică a activităţii judecătorului – birotică,
consumabile, registre şi formularistică specifică etc – ar
trebui să revină în sarcina instanţei de la care a fost
detaşat. Iar aceasta întrucât judecătorul delegat îşi păstrează
statutul de magistrat, inclusiv prin activitatea judecătorească pe
care o îndeplineşte, şi continuă să aparţină –
inclusiv din punct de vedere administrativ, al carierei profesionale, al
salarizării etc – autorităţii judecătoreşti.

Cu ocazia revoltei din penitenciare, din decembrie
2006, şi la Timişoara deţinuţii au bătut în gratii, în
unele camere s-a dat foc saltelelor, însă nu a fost nevoie să se
intervină în forţă iar judecătorul nu ştia să
existe cazuri în care deţinuţii să fi fost bătuţi
(îşi aducea în schimb aminte că s-au aplicat unele sancţiuni
disciplinare).

2.4.
Secţiile de deţinere

În secţia
pentru femei,
48 de deţinute sunt cazate în cele 7 camere ale
secţiei (a opta cameră este amenajată ca atelier).

La camera 100, regim semideschis, uşa era
închisă, personalul motivând că în cadrul aceleiaşi secţii
există şi regimul de maximă siguranţă iar dacă
deţinutele de la semideschis ar fi lăsate pe holul secţiei ar
putea intra în legătură (vorbi de pe hol) cu cele de la maximă
siguranţă. Şi situaţia de la această secţie cu
regim semideschis – ca şi explicaţiile personalului – erau în mod
evident în contradicţie cu legea. Reprezentanţii
APADOR-CH au subliniat şi aici că Legea nr 275/2006 prevede ca spaţiile în care sunt
cazaţi şi îşi desfăşoară activitatea
deţinuţii din regimul semideschis să „rămână deschise
în timpul zilei”.
Mai mult, acelaşi act normativ (art 23)
prevede şi că deţinuţii din această categorie au
dreptul „să se deplaseze neînsoţiţi
în interiorul penitenciarului”. Pe lângă 
faptul că prevederile legale sunt lipsite de echivoc, împrejurarea
că deţinutele de la semideschis trec pe lângă uşa
deţinutelor de la maximă siguranţă – uşă
încuiată şi dublată de gratii – şi că ar vorbi cu
acestea nu poate să reprezinte, cum s-a sugerat, nicio ameninţare la
adresa siguranţei locului de deţinere. În cameră se aflau 8
deţinute (şi 9 paturi). Camera, una din cele mai aglomerate pe care
reprezentanţii APADOR-CH le-a vizitat în acest penitenciar, avea circa 12
mp, ceea ce înseamnă că asigura puţin peste 30% din
suprafaţa recomandată de CPT – minim 4 mp/deţinut. Grupul
sanitar avea o cabină de WC cu scaun, o chiuvetă cu oglindă
şi un duş (apă caldă se furnizează 5 zile pe
săptămână). Deţinutele primesc vată, săpun
şi pastă de dinţi însă detergentul pentru
curăţenie (sodă) este insuficient. Programul zilnic începe cu
deşteptarea, la ora 06:00, şi continuă cu „programul de
dimineaţă” şi masa, la ora 08:00, pentru ca apoi deţinutele
să participe la „apelul de dimineaţă”. Deţinutele au
sesizat rigiditatea nejustificată a acestui program – „milităresc” –
în condiţiile în care el nu este urmat, pe timpul întregii zile, de nicio
altă activitate. Cu excepţia plimbării zilnice, care durează
2 ore, deţinutele nu au practic nicio altă activitate – nu ies la
muncă, nu au acţiuni cultural-educative etc (participă uneori la
slujbe religioase). Programul de televizor este în general
satisfăcător. O problemă sesizată a fost în
legătură cu instrumentarul de la cabinetul stomatologic, care – au
spus deţinutele – nu este întotdeauna sterilizat (una dintre deţinute
avea o infecţie dentară după ce cu puţin timp în urmă
fusese la un tratament stomatologic). Scrisorile pot fi puse la cutia de
scrisori a Poştei, instalată în curtea de plimbare; tot acolo se
află şi o cutie în care pot fi depuse sesizările către
directorul penitenciarului.

În secţia de minori, în camera 35 erau cazate 15 persoane
(existau 18 paturi supraetajate pe 3 niveluri). Suprafaţa încăperii
era de circa 30 mp, ceea ce înseamnă că la norma de minim 4
mp/deţinut minorilor le era asigurată numai în proporţie de 50%.
Grupul sanitar avea două cabine de WC (unul turcesc şi unul cu
scaun), un duş şi 3 chiuvete (două aveau oglinzi). Programul de
televizor este între orele 08:00 şi 24:00. De secţia de minori se
ocupă un educator şi un psiholog, care desfăşoară cu
regularitate activităţi socio-educative cu ei (acum 2-3 luni au fost
în vizită la Muzeul Satului, în urmă cu 4 luni au participat la un
campionat de fotbal cu minorii de la Buziaş). Telefoane pot să dea de
4 ori pe lună, a câte 10 minute de fiecare convorbire, dar supraveghetorii
stau lângă ei când dau telefon şi aud ce vorbesc. O nemulţumire
era legată şi de faptul că în mâncare este prea puţină
carne şi prea multă grăsime. Baie se poate face în fiecare
după amiază şi seară. Un fapt pozitiv, în
concordanţă cu noile reglementări interne (art 81, alin 7 din
Regulamentul de aplicare a Legii nr 275/2006), este că întrerupătorul
pentru lumina artificială este plasat în cameră. Negativ este
însă că lumina de veghe funcţionează fără
excepţie pe timpul întregii nopţi, ceea ce contravine noilor
prevederi legale (art 84, alin 2 din Regulament), în conformitate cu care
lumina de veghe poate rămâne
aprinsă.

În secţia regimului semideschis, la camera 26, uşa era
închisă, şi nu fusese niciodată deschisă, aşa cum
impuneau noile reglementări ale Legii nr 275/2006. În cameră erau
cazaţi 19 deţinuţi şi erau instalate 21 de paturi. Suprafaţa
camerei era de circa 30 mp, de unde rezultă că deţinuţilor
le era asigurată mai puţin de 50% din suprafaţa recomandată
de minim 4 mp/deţinut. Grupul sanitar era format din două cabine de
WC turcesc, un duş, un jgheab din beton (cu faianţă) şi 3
robinete. Deţinuţii lucrează în construcţii (la „AGIS
Construct”) şi câştigă 150 RON pe lună; la ora vizitei, în
cameră se aflau numai doi deţinuţi deoarece, colegii lor nu se
întorseseră încă de la lucru. O problemă serioasă
semnalată reprezentanţilor APADOR-CH era că masa de seară
le este servită deţinuţilor la circa 30 de minute după masa
de prânz. Lucrul acesta se întâmplă întrucât, pe de o parte,
deţinuţii ajung de la muncă în jurul orei 16:00 iar până
reuşesc să se spele (19 persoane la 3 robineţi) se întârzie
încă vreo oră iar masa de seară este servită prea devreme,
în jurul orei 18:00. Reprezentanţii
APADOR-CH au sugerat ca ora de servire a mesei de seară să fie
fixată cu cel puţin o oră mai târziu
. Deţinuţii
prezenţi au sesizat calitatea proastă a mâncării, în special
că în loc de carne este mai multă grăsime. De asemenea ei au
semnalat că produsele de la magazin nu au afişate preţurile,
precum şi că, din cauza modului în care este amenajat, nu au acces în
magazin atunci când doresc să facă cumpărături. Pe
secţie era amenajată o sală cu 6 telefoane, separate între ele
prin geamuri.

În secţia regimului de maximă siguranţă (şi
pentru deţinuţii cu grad sporit de risc),
în camera 51 se aflau 7
deţinuţi şi 9 paturi. Suprafaţa încăperii era de circa
12 mp, de unde rezultă că şi în acest caz deţinuţilor
nu le era asigurată nici 50% din suprafaţa de minim 4
mp/deţinut. Grupul sanitar avea o cabină de WC cu scaun, un duş
şi o chiuvetă. În cameră era foarte cald, uşa nu este
lăsată niciodată deschisă ca să se aerisească iar
în faţa geamului camerei era un zid care îngreuna şi el aerisirea
şi pătrunderea luminii naturale. Ovidiu Andrieş s-a plâns
că în data de 4 aprilie 2007 a fost bătut de agentul Gomboş
pentru că l-a jignit după ce se certase cu un alt deţinut. Din
cauza loviturilor primite a fost nevoie să meargă la cabinetul
medical şi apoi la spital. Deşi mai avea numai 25 de zile până
la liberarea la termen, Andrieş era ţinut la maximă
siguranţă şi nu participa la niciun program/activitate care
să-l pregătească pentru liberare. Deţinutul Mihail Vornicu
a sesizat că este arestat preventiv şi ar trebui să fie
ţinut la regim închis, şi nu la maximă siguranţă.
Deţinuţii au reclamat că atunci când sunt duşi la
instanţe li se pun lanţuri la mijloc şi cătuşe.
Personalul interzice deţinuţilor – ca sancţiune
disciplinară – să vadă emisiunile de televiziune şi
să-şi aducă televizoare de acasă (la data vizitei, în
cameră nu exista televizor); aparatele penitenciarului prind numai 3 sau 4
posturi. Plimbarea
zilnică durează 30 de minute, în restul timpului deţinuţii
stau închişi în cameră fără să desfăşoare
vreo activitate organizată de compartimentul socio-educativ.
Deţinuţii s-au plâns de asemenea că nu pot să
primească vizite sâmbăta şi duminica, zile în care familiilor
lor le-ar fi cel mai uşor să-i viziteze. Restricţii au şi
cu privire la orele între care pot să dea telefoane şi să
meargă la cabinetul medical, sau să primească vizite – între
08:00 şi 15:00. Reclamaţii au existat şi cu privire la calitatea
mâncării şi a asistenţei medicale, precum şi la
existenţa gândacilor. Baie se face de 3 ori pe săptămână.

În secţia de regim închis,
la camera 73, se aflau 10 deţinuţi în 9 paturi (anterior vizitei,
timp de circa 2 săptămâni, au dormit şi 12 deţinuţi în
cele 9 paturi). Suprafaţa camerei era de circa 20 de mp,
deţinuţii avînd la dispoziţie numai 50% din suprafaţa
recomandată. Ca şi în camera 51, deţinuţilor nu le era
permis să aibă televizor din cauză că unii dintre ei
fuseseră sancţionaţi disciplinar. Această măsură
excesivă aminteşte de regimul restrictiv,
sancţiune eliminată de Legea 275. In plus, este inacceptabil ca
sancţionarea unor deţinuţi
să îi afecteze şi pe ceilalţi. Şi în această
cameră, nemulţumirea deţinuţilor era generalizată.
Deţinutul Atilla Vasile Ţârlea se afla în refuz de hrană  de 5 zile din cauză că nu primea
îngrijirile medicale de care avea nevoie. El este surdo-mut (condamnat 11 ani
pentru tâlhărie), are laba piciorului stâng tăiată pe
jumătate iar cea de la piciorul drept este afectată de o atrofiere
severă. Din relatarea colegilor lui Ţârlea, a rezultat că refuzul
de hrană al acestuia este practic ignorat atât de conducerea
penitenciarului, de personalul medical dar şi de judecătorul delegat.
Nu sunt organizate niciun fel de activităţi socio-educative sau
recreative cu deţinuţii. În perioadele în care în cameră
există televizor, programul este între orele 12:00 – 24:00. Grupul sanitar
avea o cabină de WC cu scaun, o chiuvetă cu oglindă şi un
duş (baie se face de 3 ori pe săptămână). În cameră
mai apar uneori gândaci.

În secţia cu regim semideschis, în
camera 36, se aflau 43 de deţinuţi şi 45 de paturi; în urmă
cu vreo 3 luni în cele 45 de paturi fuseseră cazaţi în jur de 50 de
deţinuţi. Supraaglomerarea era extremă, suprafaţa de circa
50 mp a camerei nu asigura nici 30% din suprafaţa care ar fi trebuit
să fie de peste 170 de mp (43 de deţinuţi X 4 mp/deţinut).
Grupul sanitar avea două cabine de WC dintre care una nu avea
uşă, un jgeab din beton cu faianţă şi un duş cu
instalaţia ruginită. Starea de nemulţumire a
deţinuţilor era generală şi foarte pronunţată. Ei
s-au plâns în special de supraaglomerarea din cameră, de condiţiile
practic insuportabile în care erau cazaţi, de lipsa totală de
activitate precum şi de faptul că uşa nu rămâne
deschisă în timpul zilei, aşa cum ar fi normal pentru categoria lor
de regim. Ei au reclamat că în cameră există uneori gândaci iar
în grupul sanitar, şobolani. Aerul era practic irespirabil iar uşa
era ţinută în permanenţă încuiată, deşi din
toamna anului trecut, de la intrarea în vigoare a Legii nr 275/2006, aceasta ar
fi trebuit ţinută deschisă pe timpul zilei iar
deţinuţii să fi putut să se deplaseze neînsoţiţi
în interiorul penitenciarului. Plimbarea zilnică durează 2 ore,
inclusiv sâmbăta şi duminica; în penitenciar sunt amenajate 4
curţi de plimbare. În rest, deţinuţii nu desfăşoară
nicio activitate. Niciunul nu era scos la muncă şi doar 7 dintre ei
participau la un curs de calificare pentru zidari şi tâmplari.
Deţinuţii pot să dea 8 telefoane pe lună (fiecare a câte 5
minute) iar vizite pot să primească de 4 ori pe lună, cu o durată
de circa o jumătate de oră fiecare. În cameră existau 2
televizoare care funcţionau între 12:00 şi 24:00 (deţinuţii
au solicitat prelungirea programului de televizor). Baie se face de 3 ori pe
săptămână, câte 2 ore, însă în condiţii foarte grele
întrucât există un singur duş la care nu curge decât apă  fierbinte nu şi rece. Pe timp de
vară, apa rece devine caldă din cauză că ţevile sunt
supraterane. Datorită suprapopulării şi utilizării
excesive, dar şi a defecţiunilor de la instalaţiile sanitare,
grupul sanitar era plin de condens şi igrasie (în cameră, peretele
comun cu grupul sanitar se prezenta  în
aceleaşi condiţii). Deţinuţii nu primeau detergenţii
necesari curăţeniei în cameră şi grupul sanitar. Aceste
condiţii au fost aduse la cunoştinţa Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Unul din deţinuţi, P.R, a
relatat reprezenţanilor asociaţiei că scrisoarea sa trimisă
ANP-ului, scrisoare în care relata condiţiile de detenţie a fost
trimisă Penitenciarului Timişoara. Supraveghetorul l-a chemat pe
deţinut şi l-a întrebat „De ce ai scris?” APADOR-CH consideră că nu aceasta este modalitatea de
soluţionare a cererilor primite de ANP din partea deţinuţilor.
O
sugestie ar fi ca ANP să ia în evidenţă fiecare plângere şi
să o verifice pe teren, în timpul controalelor de rutină. Sau,
dacă se adună mai multe din acelaşi penitenciar, să
organizeze un control special. In cel mai rău caz, plângerile ar trebui
trimise judecătorului delegat  şi nu administraţiei
penitenciarului.

2.5. Sectorul vizite

Erau amenajate încăperi pentru toate cele 3 tipuri de vizită:
într-o sală se puteau  primi
simultan circa 8 – 10 vizite la masă (nu era nicio vizită în curs);
în spaţiul cu dispozitive de separare puteau fi primite cam 7 – 8 vizite
simultan; exista de asemenea şi o cabină pentru vizitarea
deţinuţilor cu grad sporit de risc. În sala de aşteptare era o
foarte mare aglomeraţie, mulţi vizitatori asteptînd de peste o
oră să le vină rândul. Reprezentanţii
APADOR-CH au recomandat o mai bună planificare a activităţii de
vizitare şi reamenajarea/reorganizarea spaţiilor de vizite în
aşa fel încât în aceeaşi unitate de timp să poată fi
primite mai multe vizite, dar şi să fie evitate situaţiile în
care vizitatorii să aştepte prea mult înainte de a se întâlni cu
deţinuţii. 

2.6.
Compartimentul socio-educativ

Compartimentul era încadrat cu 3 psihologi (unul era şefa
compartimentului), 2 asistenţi sociali, 3 educatori (spre deosebire de
vizita precedentă, când nu era ocupat niciun post de educator), un preot
şi 3 agenţi (doi erau folosiţi ca supraveghetori la
activităţile organizate de compartiment, iar unul scotea
deţinuţii la întâlnirile pe care diferite culte le organizează
cu adepţii lor). În desfăşurare se aflau programe precum: INSTAD
(cu deţinuţii nou intraţi în penitenciar, în principal pentru
depăşirea perioadei de criză generată de impactul cu mediul
penitenciar, în interiorul perioadei de 21 de zile de carantină); SUM
(consilierea şi sprijinirea morală a deţinuţilor depresivi),
PROLIB (pentru pregătirea deţinuţilor care au mai puţin de
6 luni până la liberare); DIFICIL (întreţinerea şi dezvoltarea
legăturilor cu comunitatea, în special pentru minori; lunar cam 20 de
minori sunt cuprinşi în acest program); VADD (program de consiliere de grup
şi individuală pentru diminuarea agresivităţii
deţinuţilor) etc. Reprezentanţii APADOR-CH au sugerat ca
deţinuţii să fie consultaţi într-o măsură mult
mai mare în legătură cu programele şi activităţile care
prezintă un interes real pentru ei. Din ceea ce reprezentanţii
asociaţiei constataseră deja pe timpul discuţiilor cu
deţinuţii a reieşit că o asemenea consultare nu există
şi că chiar dacă uneori deţinuţii mai participă
la unele activităţi organizate de compartimentul socio-educativ
aceştia nu-şi mai amintesc de ele în primul rând din cauza
formalismului lor şi a faptului că au răspuns într-o
măsură prea mică interesului şi aşteptărilor lor.
Fişele de evaluare psihologică pe care compartimentul le-a întocmit
au contat numai parţial în deciziile de repartizare a
deţinuţilor pe regimuri de detenţie. Consilierii serviciului
teritorial de probaţiune colaborează cu compartimentul socio-educativ
în special în pregătirea deţinuţilor pentru liberare şi în
activităţile legate de repartizarea acestora pe regimuri de
detenţie (unul dintre consilierii de probaţiune are o colaborare
permanentă cu Comisia de individualizare). Personalul compartimentului a
semnalat ca pe o problemă serioasă faptul că numai doi psihologi
trebuie să se ocupe de aproape 1200 de deţinuţi în timp ce
„norma” este de trei ori mai mică – un psiholog la 200 de
deţinuţi.

Planurile individuale de evaluare şi
intervenţie educativă se aflau în curs de întocmire (potrivit Legii nr
275/2006 şi Regulamentului de aplicare a acesteia, planul se
întocmeşte „pentru fiecare persoană
privată de libertate” şi „este adus la cunoştinţa acesteia,
sub semnătură”). Reprezentanţii serviciului au apreciat că
această evaluare şi intervenţia educativă presupusă
ulterior ar putea să fie mult mai utile dacă s-ar putea asigura un
educator la maxim 300 de deţinuţi. Şefa serviciului a precizat
că deţinuţii ştiu că pot să-şi procure
prezervativele de la bibliotecă iar reprezentanţii asociaţiei au
reiterat recomandarea ca deţinuţii să-şi poată procura
prezervativele inclusiv de la cabinetul medical. Preotul ortodox nu asistă
la întâlnirile reprezentanţilor celorlalte culte cu deţinuţii
aparţinând acestora. Reprezentanţii APADOR-CH au înţeles că
lucrul acesta s-ar întâmpla numai dacă preotul ar fi invitat de reprezentanţii
celorlalte culte. Cursurile de şcolarizare, clasele I – VIII, sunt urmate
de un număr de 83 de deţinuţi; doi deţinuţi îşi
continuă liceul iar unu urmează cursurile unei facultăţi.
Se aflau în desfăşurare 4 cursuri de calificare profesională: de
instalatori sanitari, termici şi de gaze (30 de deţinuţi); de
tâmplari universali (40 de deţinuţi); de finisori în construcţii
(20 de deţinuţi); frizer/coafor şi manichiurist/pedichiurist (20
de deţinuţi – 16 bărbaţi şi 4 femei). Este în curs de
organizare, împreună cu Şcoala de afaceri şi meserii, care
asigură profesorii şi două calculatoare, un curs de
informatică de bază ce va fi urmat de 40 de deţinuţi.

 

3. Concluzii

3.1. Comparativ cu cele constatate la vizita
precedentă, sub unele aspecte situaţia din penitenciarul
Timişoara a cunoscut o oarecare îmbunătăţire. La aceasta a
contribuit inclusiv adoptarea noilor reglementări în domeniul
executării pedepselor privative de libertate – Legea nr 275/2006 şi
Regulamentul de aplicare a acesteia.

3.2. Cu toate acestea, APADOR-CH constată un
număr de deficienţe în legătură cu care apreciază
că se impun măsuri neîntârziate. Situaţia întâlnită în
camerele vizitate la secţiile de maximă siguranţă, închis
şi semideschis reprezintă un motiv de preocupare serioasă pentru
APADOR-CH. Folosirea lanţurilor, lovirea deţinuţilor,
condiţiile insuportabile din unele camere sunt inacceptabile şi impun
o analiză serioasă şi măsuri în consecinţă. Ele
contravin în modul cel mai evident atât reglementărilor interne cât
şi celor internaţionale în materie. APADOR-CH consideră că
situaţia extrem de gravă în care se afla deţinutul Atilla Vasile Ţârlea şi
ignorarea acesteia de către personalul penitenciarului înseamnă tratament inuman de care se fac direct
răspunzători toţi angajaţii Penitenciarului Timişoara.
Deşi în comparaţie cu vizita trecută încadrarea cu medici este
sensibil mai bună, nemulţumirea deţinuţilor privind
asistenţa medicală este practic generalizată. Sub acest aspect
asociaţia subliniază că la nivelul serviciului medical se
consideră că asigurarea unui regim alimentar corespunzător
deţinuţilor bolnavi este o responsabilitate care aparţine oricui
altcuiva numai acestui serviciu nu. Condiţiile de detenţie greu
suportabile din unele camere, datorate inclusiv unei foarte proaste stări
igenico-sanitare, ar fi trebuit să fie o preocupare şi pentru
serviciul medical.

3.3.
APADOR-CH constată că timp de aproape 8 luni, de la intrarea în
vigoare a Legii nr 275/2006, deţinuţilor de la regimul semideschis
le-a fost încălcat în mod nepermis dreptul de a sta, pe timpul zilei, cu uşa
deschisă la cameră şi de a putea circula neînsoţiţi în
incinta penitenciarului.

3.4.
Interdicţia impusă deţinuţilor sancţionaţi
disciplinar de a urmări emisiunile de televizor, inclusiv de a-şi
aduce de acasă aparate TV, constituie de asemeni încălcarea unor
drepturi consacrate ca atare prin noile reglementări legale – art 41, alin
4 din Legea nr 275/2006, respectiv art 60 şi 185, alin 3 din Regulamentul
de aplicare a legii. Interdicţia amintită este ea însăşi o
sancţiune, neprevăzută ca atare în lege şi, în
consecinţă, nelegală. O asemenea interdicţie este
stabilită prin lege numai pentru deţinuţii sancţionaţi
disciplinar cu izolarea (ceea ce nu era cazul deţinuţilor în
discuţie), respectiv tinde să reconstituie condiţile din fostul
„regim restrictiv”, desfiinţat prin noile reglementări legale – ceea
ce este cu totul inacceptabil.

3.5. O
situaţie de asemenea foarte criticabilă este şi aceea că
deţinuţii de la regimul de maximă siguranţă  care pe timpul întregii zile nu
desfăşoară practic nicio activitate, sunt scoşi la
plimbare, zilnic, pentru numai 30 de minute. Prevederile legale referitoare la
regimul de maximă siguranţă stabilesc că
deţinuţii din această categorie care nu prestează
muncă sau nu desfăşoară activităţi de instruire
şcolară şi formare profesională „au dreptul la o plimbare
zilnică de cel puţin două ore” şi de asemenea „pot
desfăşura în comun, în limita a minimum 3 ore, activităţi
de plimbare, educaţie şi intervenţie psihosocială, sportive
şi religioase” (art 97, respectiv 96 din Regulamentul de aplicare a Legii
nr 275/2006).

3.6. Reprezentanţii APADOR-CH au constatat că o parte a
deficienţelor semnalate cu ocazia vizitei sunt cauzate şi de lipsa de
personal cu care se confruntă penitenciarul – 64 de posturi libere în
total, din care 39 la operativ. Penitenciarul are un specific care reclamă
o mai bună încadrare cu ofiţeri şi subofiţeri, anume un
număr mai mare de instanţe la care trebuie să îi prezinte pe
arestaţii preventiv, ceea ce presupune un număr sporit de cadre
folosite la escortarea acestor persoane. APADOR-CH solicită ANP să
analizeze această situaţie şi să susţină
conducerea penitenciarului în ameliorarea ei. Se impune de asemenea ca
penitenciarul să fie susţinut în soluţionarea problemelor
deosebite pe care le are şi cu starea tehnică a mijloacelor de
transport.

3.7. Alte concluzii
şi recomandări sunt cuprinse în celelalte secţiuni ale
Raportului.

 

Nicoleta
Popescu                                                                                             Valerian Stan