Raport asupra vizitei la Penitenciarul Satu-Mare

15.07.2005
Print Friendly, PDF & Email

La data de 15 iulie 2005, două reprezentante APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Satu Mare.Vizita anterioară a avut loc la data de 4 noiembrie 1999.

1.      Date generale

Penitenciarul Satu Mare are regim de penitenciar închis. Aici ar trebui să fie încarceraţi doar deţinuţii care execută pedepse privative de libertate de până la 10 ani, dar, datorită „afacerilor judiciare”, se află şi deţinuţi ce execută pedepse de peste 10 ani şi chiar un deţinut condamnat pe viaţă. Penitenciarul primeşte deţinuţi din două judeţe, Satu Mare şi Sălaj, ceea ce explică supra-aglomerarea unităţii.

Lucrările de reamenajare, aflate în curs de desfăşurare la vizita anterioară, au fost finalizate. Sala de sport, două cluburi şi biblioteca au fost date în folosinţă. Spaţiile de plimbare au fost reîmpărţite şi au fost montate băncuţe. Însă, datorită suprafeţei mici a spaţiilor de plimbare în raport cu numărul deţinuţilor, aceştia nu pot practica nici un sport în aer liber. Sala de sport, destul de spaţioasă, este dotată cu aparate de forţă şi 3 mese de tenis de masă. În mod surprinzător, deşi la data vizitei o grupă de deţinuţi tineri se afla în sala de sport, aceştia pur şi simplu stăteau la uşă. Explicaţia a fost că aşteptau un supraveghetor pentru a începe să folosească utilităţile sălii, însă reprezentantele asociaţiei au rămas cu impresia că deţinuţii fuseseră aduşi acolo special cu ocazia vizitei.

Camerele de deţinere au fost recompartimentate şi dotate fiecare cu grup sanitar şi duş. Cu toate acestea, nu toţi deţinuţii pot face duş cu apă caldă datorită sistemului vechi de instalaţii şi numeroaselor infiltraţii prin tavan. De aceea, în continuare sunt folosite duşurile comune, la care deţinuţii sunt scoşi o dată pe săptămână. Doar cei care muncesc la punctele de lucru din afara penitenciarului beneficiază de mai multe băi pe săptămână.

În Penitenciarul Satu-Mare deţinuţii muncesc atât în interiorul penitenciarului( la cusut pantofi – 100 deţinuţi, tâmplărie – 35 deţinuţi, reparaţii capitale şi investiţii -10 deţinuţi, deservire – 31deţinuţi, pază perimetru – 3 deţinuţi, alte activităţi – 7deţinuţi ) cât şi în exterior (activitate zootehnică şi de grădinărit la G.A.Z. propriu – 89 deţinuţi şi la puncte de lucru pentru stivuit cherestea, încărcare mobilă, prepare furaje).

Şi Penitenciarul Satu-Mare, alături de alte 9 locuri de detenţie, are un contract cu firma germană de încălţăminte „Rilug”, pentru care deţinuţii cos pantofi. APADOR-CH apreciază colaborarea sistemului penitenciar cu orice firmă care poate da de lucru deţinuţilor. Persoanele private de libertate au atât o activitate în urma căreia beneficiază de scăderea pedepsei (maxim 7 zile pe lună) cât şi de o sumă de bani lunară (10% din salariul negociat de penitenciar, restul de 90% intrând în bugetul A.N.P.) Dar cel mai important este faptul că deţinuţii au o ocupaţie zilnică, nu doar stau în camere 23 de ore din 24. Deţinuţii cos pantofi în cameră după propriul program. Norma fiecărui deţinut este de aproximativ 50 perechi/zi, iar evidenţa muncii este ţinută de şeful de cameră. Şi deţinutele au posibilitatea de a coase pantonfi, dar sunt puţin interesate deoarece au aceeaşi normă ca a deţinuţilor şi consideră că nu o pot realiza. În schimb, o parte dintre deţinute lucrează la popota cadrelor, sistem contestat de APADOR-CH în repetate rânduri.

Pe baza contractului cu firma „Ergolemn” a fost amenajat şi un atelier de tâmplărie unde se realizează spătare pentru scaune. În atelier erau, la data vizitei, mai mulţi deţinuţi care sculptau spătare sub coordonarea unui maistru din partea beneficiarului. Norma fiecăruia era de 32 bucăţi pe zi, deci aproximativ 640 de bucăţi pe lună. Unii dintre deţinuţi au apreciat norma ca fiind realizabilă, alţii au afirmat că este destul de mare, dar dacă nu o îndeplinesc primesc totuşi şi banii şi „zilele”, reduse proporţional.

2.     Condiţii de detenţie

2.1.  Efective

La data vizitei, erau 798 deţinuţi: 706 condamnaţi definitiv, 21 condamnaţi în prima instanţă şi 62 arestaţi preventiv. Din total, 751 erau bărbaţi, din care 14 minori, şi 38 femei. Situaţia s-a îmbunătăţit nesemnificativ faţă de 1999 când erau 855 deţinuţi, supra-aglomerarea rămânând, în continuare, o problemă. Conform normei de minim 4 metri pătraţi/deţinut recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii, la Satu-Mare ar putea fi cazaţi doar 241 de deţinuţi, suprafaţa totală a spaţiilor de deţinere fiind de 964 metri pătraţi. Aceasta înseamnă că gradul de ocupare al penitenciarului era de mai bine de 330%. La data vizitei, numărul de paturi instalate era de 717, dintre care 687 în locurile de deţinere şi 30 la infirmerie, deci nici măcar nu se respecta norma de un pat/deţinut.

Numărul personalului operativ era de 122 cadre dintr-un total prevăzut de 133 posturi. Responsabilul cu siguranţa deţinerii a apreciat că ar mai fi necesare aproximativ 50 cadre pentru întreg sistemul operativ, peste locurile prevăzute în schemă. Dar chiar şi aşa, ar reveni mai mult de 4 deţinuţi fiecărui cadru operativ, ceea ce înseamnă că pe fiecare tură, un cadru ar avea în grijă
aproape 13 deţinuţi. APADOR-CH reaminteşte că norma recomandată de Comitetul pentru Prevenirea Torturii este de un cadru la 5 deţinuţi. La departamentul cultural-educativ pe cele 9 posturi existente erau 8 angajaţi, un post de psiholog fiind neocupat, iar la serviciu medical era un post vacant de medic. Reprezentanţii penitenciarului au afirmat că au o grupă de intervenţie proprie care este folosită în situaţii speciale, dar că membrii acesteia nu sunt „mascaţii” în timpul intervenţiilor.

2.2.  Blocul alimentar

În ziua vizitei, meniul era alcătuit din: ciorbă de legume (singura legumă fiind varza) şi fasole cu
carne (carnea era în realitate slănină) la comun, orez cu carne (jumări) pentru cei 70 de deţinuţi cu regim, şi supă de oase şi mazăre cu carne (în realitate şi cu foarte mult orez)  pentru cei 9 diabetici şi 8 distrofici. Pentru cină deţinuţii aveau mâncare de cartofi. Pentru acea zi au fost scoase din
magazie 93 Kg. carne de porc, 400gr. carne de vită (pentru deţinuţii musulmani), 38 kg slănină şi 13 kg subproduse. Blocul alimentar prezenta urme de infiltraţii şi necesita reparaţii.

 

2.3. Activităţi cultural educative

Serviciul cultural-educativ desfăşoară atât programele A.N.P. (cum ar fi clasicul INSTAD, adică programul de carantină) cât şi programe proprii. În luna ianuarie a acestui an a fost finalizat un program de calificare în meseria de bucătar pentru un număr de 6 deţinuţi, iar în luna martie s-a încheiat calificarea a 12 deţinuţi în meseria de tâmplar. Cursurile au fost ţinute de personalul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă, iar penitenciarul a asigurat selecţia participanţilor, informarea acestora  şi spaţiul de desfăşurare a cursurilor. La finalizarea cursurilor deţinuţii susţin un examen în urma căruia primesc o diplomă ce le atestă calificarea şi care nu conţine  nici o referire la starea de detenţie a absolventului.

Criteriile impuse unui deţinut pentru a participa la un astfel de curs de calificare sunt cele general aplicabile tuturor cursanţilor ANOFM, la care se adaugă cele specifice deţinuţilor:

– să fie condamnat definitiv;

– să fie absolvent a 8 clase;

– să nu fie angrenat în „afaceri juridice”;

– să mai aibă de executat cel mult 9 luni până la eliberarea din penitenciar
(dar nu mai puţin de 6 luni – durata cursului).

APADOR-CH consideră condiţia absolvirii a opt clase excesivă pentru deţinuţi, mulţi dintre aceştia neputând-o îndeplini. În mod normal, orice deţinut care ştie să scrie şi să citescă ar trebui să aibă posibilitatea de a urma un curs de calificare şi de a învăţa astfel o meserie, care să-i fie utilă după liberarea din penitenciar.

În prezent, au mai fost selecţionaţi 14 deţinuţi pentru a urma un curs de calificare în meseria de zidar, dar începerea cursului a fost amânată din lipsa fondurilor AJOFM.

Deţinuţii care nu îndeplinesc condiţiile pentru a urma cursurile de calificare ale AJOFM-ului se pot totuşi iniţia în meseriile de tâmplar şi sculptor în lemn în atelierele penitenciarului şi primesc la liberare o adeverinţă care să le ateste aptitudinile (dar rămân totuşi muncitori necalificaţi). Programul este continuu, iar pentru a participa, un deţinut trebuie să mai aibă 6 luni până la liberare şi să dovedească existenţa unor aptitudini, în urma unei perioade de probă. În prezent, la iniţierea în meserie participă 16 deţinuţi, iar alţi 6, care s-au liberat, au primit deja adeverinţe.

În penitenciar se organizează atât cursuri de şcolarizare intensivă, clasele I-IV (anul acesta au fost 12 absolvenţi), cât şi cursuri cu frecvenţă redusă pentru clasele V-VIII (anul acesta au fost 21 de absolvenţi, dintre care 6 de clasa a VIII-a). Cursurile sunt ţinute prin inspectoratul şcolar de către un profesor al Colegiului Doamna Stanca. Atât diplomele cât şi foile matricole sunt eliberate de această instituţie de învăţământ fără ca pe documente să se menţioneze că respectivele cursuri au fost urmate în penitenciar. La Satu-Mare nu se organizează cursuri de alfabetizare..

Juristul din cadrul departamentul cultural-educativ a desfăşurat pe parcursul a 3 luni, o dată pe săptămână, un curs de educaţie juridică pentru deţinuţi (EDUCOLEX). La acesta se adaugă consiliere juridică pentru deţinuţi, din partea filialei locale a LADO, în 12 domenii. Iniţial programul avea loc de două ori pe săptămână , câte două ore, dar în prezent reprezentanţii organizaţiei neguvernamentale nu mai vin decât de două ori pe lună.

În colaborare cu Serviciului de Reintegrare Socială şi Supraveghere Satu-Mare s-au desfăşurat programele „7 paşi”la care au participat 18 deţinuţi, şi „Managementul furiei”, care se încheiase de numai o săpămână şi la care au participat tot 18 deţinuţi, timp de o lună. Serviciul urma să înceapă un nou proiect de terapie prin teatru în penitenciar, pentru care au fost deja selecţionaţi
8 deţinuţi şi care va dura 3 săpămâni. Pentru toate programele, grupul ţintă l-au constituit minorii şi tinerii.

APADOR-CH apreciază implicarea continuă şi diversă a serviciului în activităţile din penitenciar, acesta fiind unul dintre puţinele cazuri în care reprezentanţii asociaţiei au întâlnit un interes atât de mare al consilierilor de supraveghere şi reintegrare socială pentru munca cu deţinuţii. În general, consilierii plasează activităţile cu deţinuţii pe ultimul loc în lista priorităţilor, rezultatul fiind neglijarea lor, uneori totală.
Cu toate acestea, nici serviciul de reintegrare socială şi nici compartimentul socio-educativ al penitenciarului nu desfăşoară clasicul program de pregătire pentru liberare (PROLIB). Doar o dată
la două luni, un angajat al AJOFM-ului vine în penitenciar şi le vorbeşte deţinuţilor despre ceea ce trebuie să facă pentru a obţine un loc de muncă.

Minorii beneficiază de un program special de menţinere a legăturii cu familia, „Dificil”, în cadrul căruia au loc discuţii pe diferite teme cu privire la familie. Anul trecut, programul cuprindea şi întâlniri lunare între minori şi familiile acestora, în care deţinuţii prezentau un program artistic (recitau poezii). Însă interesul familiilor a scăzut, nu au mai venit la penitenciar, astfel încât întâlnirile au fost abandonate. APADOR-CH consideră binevenită ideea de a organiza întâlniri între minori şi familiile lor. Compartimentul cultural-educativ nu ar trebui pur şi simplu să renunţe la ea, ci să încerce să găsească teme variate şi de interes pentru întâlniri, care să motiveze familiile să vină (recitarea unor poezii, de fiecare dată, nu are cum să fie atractivă) . Tot pentru minori a fost
organizată şi o vizită la Muzeul judeţean cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Ieşirea deţinuţilor din penitenciar la diferite activităţi cultural-educative este o altă ideea bine-venită care, după părerea APADOR-CH, ar trebui extinsă şi la deţinuţii adulţi. Pentru minori s-au mai organizat şi concursuri de cultură generală; câştigătorii au fost recompensaţi cu suplimentarea dreptului la pachete şi vizite. Un alt program numit „Educaţie pentru viaţa de familie”, destinat atât minorilor cât şi celor 76 de tineri, a avut ca temă prevenirea abandonului familial.

Programele destinate femeilor au fost desfăşurate în colaborare cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică Satu-Mare: programul de educaţie sanitară EDUCOSAN (timp de 6 luni) şi „Combaterea traficului de carne vie”, acesta din urmă fiind o iniţativă locală. Totuşi femeile cu care au stat de vorbă reprezentantele asociaţiei nu îşi aminteau să fi participat la astfel de programe.

O altă activitate pe teme de sănătate este cea iniţiată de ANP, prin care deţinuţii sunt instruiţi ca formatori pentru alţi deţinuţi, în cadrul programului de prevenire HIV/SIDA. Programul durează 3 luni şi se adresează unor serii de câte 10 deţinuţi. În Penitenciarul Satu-Mare 10 deţinuţi au fost
deja instruiţi despre modalităţile de îmbolnăvire şi metodele de prevenire a infectării cu HIV, urmând ca aceştia să îşi informeze colegii de cameră şi să le prezinte pliantele primite. O nouă serie este în curs de instruire. În urma acestui program un număr de 30 deţinuţi au solicitat săli se facă testul HIV.

Săptămânal, unicul psiholog al penitenciarului (al doilea post este vacant) alocă două ore pentru consilierea individuală a deţinuţilor periculoşi. Ideea de a acorda o atenţie specială acestora este bună, dar două ore pe săptămână pentru mai bine de 20 de deţinuţi periculoşi este prea puţin . Evident, un singur psiholog nu poate face faţă în mod eficient tuturor necesităţilor deţinuţilor. APADOR-CH cere ANP să găsească o modalitate de a angaja cât mai repede al doilea psiholog
pe postul vacant. Dacă angajarea unei persoane nu este posibilă, în condiţiile blocării temporare a tuturor angajărilor în sistemul bugetar, s-ar putea găsi o soluţie de colaborare, cu plata pe oră, aşa cum se practică în cazul unor medici sau profesori.

Persoane din cadrul serviciului cultural-educativ în colaborare cu deţinuţii realizează revista penitenciarului numită „Gândul”, cu un tiraj de 6 exemplare, care poate fi citită la bibliotecă. Penitenciarul are o staţie de radio-amplificare prin intermediul căreia se transmit programe realizate de cadre (nu de deţinuţi, ca în alte penitenciare) şi dedicaţii muzicale, precum şi un sistem de televiziune cu circuit închis care difuzează activităţile realizate în penitenciar. Penitenciarul are abonamente la 3 ziare („Adevărul”, „Jurnalul Naţional” şi „Evenimentul Zilei”), pe care reprezentantele asociaţiei le-au şi găsit în camerele de deţinere.

Pe lângă L.AD.O., penitenciarul mai colaborează şi cu alte organizaţii neguvernamentale: CARITAS ( oferă deţinuţilor cadouri cu ocazia sărbătorilor precum şi haine pentru momentul liberării), Hans Linder (oferă adăposturi temporare pentru persoanele care se eliberează din penitenciar şi nu au unde să locuiască), „Stânca Veacurilor” (program de educaţie civică, o dată la
două-trei luni), Prison Fellowship (educaţie pentru minori, tineri şi femei, de două ori pe lună).

Penitenciarul reînnoieşte anual şi colaborarea cu Facultatea de psihologie Vasile Goldiş, în cadrul căreia 13 studenţi îşi fac practica în locurile de deţinere. Studenţii realizează studii de caz iar 6
deţinuţi sunt subiecţi ai unor lucrări de diplomă.

În privinţa activităţilor religioase, preotul ortodox este prezent la toate serviciile religioase indiferent de cult. APADOR-CH consideră inoportună prezenţa preotului ortodox la astfel de întâlniri şi solicită renunţarea la acest sistem.

2.4. Asistenţa medicală

Doi medici generalişti (din care unul lucrează în baza unui contract de colaborare cu plata cu ora, deoarece postul de medic-şef este vacant), un medic stomatolog şi 6 asistenţi medicali ( 4 asistenţi generalişti, 1 asistent farmacie şi 1 asistent igienă) răspund de sănătatea deţinuţilor. Conform afirmaţiilor administraţiei, cadrele penitenciarului, familiile acestora şi pensionarii sistemului penitenciar au ca medic de familie tot pe unicul medic angajat al penitenciarului. În această privinţă, APADOR-CH doreşte să sublineze că în timpul vizitelor anterioare a reieşit că medicul din penitenciar nu acorda consultaţii numai cadrelor, ci şi judecătorilor de la tribunal şi procurorilor de la parchet.  Deşi reprezentantele asociaţiei au primit asigurări că acest sistem nu se mai practică, explicaţiile oferite nu au fost suficient de convingătoare, mai ales că asociaţia a
întâlnit de curând şi alte situaţii asemănătoare (de exemplu, la Spitalul Penitenciar Dej).

Celălalt medic, plătit cu ora, nu are contract cu Casa de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (Casa OPSNAJ), ceea ce înseamnă că nu poate
acorda consultaţii cadrelor şi familiilor acestora, ci numai deţinuţilor. În medie, în fiecare zi sunt consultaţi 50-60 deţinuţi şi 6-7 cadre.

APADOR-CH reiterează că medicii din penitenciar trebuie să se ocupe exclusiv de deţinuţi, nu de cadre şi de familiile acestora sau, şi mai rău, şi de judecătorii,  procurorii sau poliţiştii din localitate şi familiile acestora. Cadrele  ar trebui să beneficieze de asistenţă medicală în penitenciar numai în situaţii de urgenţă.

Penitenciarul s-a confruntat cu lipsa medicamentelor deoarece, anul trecut, singura farmacie care
a încheiat un contract cu Casa OPSNAJ nu a onorat reţetele pentru că nu i s-au decontat costurile. În prezent, există contracte cu două farmacii şi situaţia s-a ameliorat.

Potrivit medicului angajat al penitenciarului, principala afecţiune de care suferă deţinuţii este „tulburarea de personalitate”, care s-ar manifesta la peste 50% dintre aceştia. Procentul este suprinzător, mai ales că, în timpul vizitei în penitenciar, reprezentantele asociaţiei nu au remarcat ca situaţia să fie mai gravă ca în alte penitenciare. O posibilă explicaţie ar fi că medicul a confundat tulburările de natură psihologică cu afecţiunile psihice, lucru grav pentru o persoană cu pregătire de specialitate.

Medicul a mai susţinut că deţinutele sunt trimise la consulturi ginecologice la spitalul civil, ori de câte ori acestea solicită, însă afirmaţia a fost contrazisă vehement de  deţinute, care s-au plâns că sunt ignorate cu desăvârşire. Deţinutele nu îşi explicau acest comportament, cu atât mai mult cu cât medicul este tot femeie.

Cabinetul stomatologic era închis la data vizitei, medicul generalist ne-a precizat că nu se acordă nici un tratament stomatologic, se fac doar extracţii deoarece există o dotare minimă.

În infirmerie se aflau 14 bolnavi de TBC (medicul nu a putut preciza câţi dintre aceştia sunt în TSS; 3 sau 4), 2 hipertensivi, 8 diabetici, dintre care 2 insulino-dependenţi (din nou, medicul era nesigur de cifrele respective), precum şi alţi bolnavi cronici.

În ultimul an, în Penitenciarul Satu-Mare au avut loc două decese: o sinucidere şi un infarct. În cazul sinuciderii (prin spânzurare), care a avut loc în decembrie 2004, a existat o investigaţie a parchetului, care s-a finalizat printr-o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, deşi din puţinele informaţii oferite de cadrele penitenciarului reieşea că decesul a fost suspect (deţinutul nu avea nici un motiv să se sinucidă).
APADOR-CH solicită ANP să-i comunice care au fost concluziile Comisiei mixte de analiză a deceselor din penitenciare în acest caz.

2.5. Vizite, corespondenţă, telefoane

Camera de vizite, unde se primesc şi pachetele pentru deţinuţi, era folosită şi pentru întâlnirile dintre avocaţi şi clienţii acestora. Este drept, masa la care aveau loc discuţiile era plasată oarecum excentric faţă de restul camerei (pe un piedestal), însă confidenţialitatea discuţiilor dintre avocaţi şi deţinuţi nu putea fi asigurată.

APADOR-CH cere administraţiei penitenciarului ca, o dată cu extinderea sectorului vizite (investiţie în derulare), să se asigure condiţiile pentru respectarea confidenţialitatea acestor discuţii, prin amenajarea unei camere speciale.

În privinţa programului de vizite, mai multe deţinute din camera 60 (printre care Popa Ana şi Horvath Lucia) şi-au exprimat nemulţumirea faţă de stricteţea cu care se respecta sistemul programării alfabetice. Deţinutele aveau programată joia ca zi de vizită dar de cele mai multe ori nu puteau fi vizitate de familii într-o zi lucrătoare; vizitele în alte zile ale săptămânii nu le-au fost aprobate, nici măcar cu titlu excepţional. O altă nemulţumire a deţinutelor din aceeaşi cameră este legată de obligativitatea purtării unei basmale albe, atunci când merg la vizită şi, în general, când ies din camere. Explicaţia supraveghetoarei a fost că basmaua face parte din ţinuta de penitenciar şi de aceea purtarea ei este obligatorie. APADOR-CH subliniază că reprezentanţii săi nu au mai întâlnit în nici un alt penitenciar această obligaţie care părea să le deranjeze foarte tare pe deţinute.

 APADOR-CH reiterează că deţinutele femei ar trebui lăsate să poarte hainele proprii în special la întâlnirile cu copiii minori. Altfel, există riscul ca aceştia să fie şocaţi şi să păstreze o imagine denaturată a propriilor mame. Or, la Satu Mare, nu numai că nu se ţine cont de acest risc dar se adaugă un element în plus (basmaua) care subliniază starea de detenţie şi sporeşte gratuit disconfortul deţinutelor şi vizitatorilor lor

Deţinuţii au dreptul la o convorbire telefonică, săptămânal, a cărei durată este de 10 minute. În intervalul de 10 minute deţinutul poate vorbi la 2 numere de telefon. Cele 7 telefoane cu cartelă instalate aveau semicabine, ceea ce creează măcar impresia că se respectă confidenţialitatea convorbirilor.

3.      Deţinuţi clasificaţi ca având un grad sporit de periculozitate

Potrivit conducerii penitenciarului, peste 20 de deţinuţi erau încadraţi ca periculoşi, la data vizitei. Clasificare se aplică inclusiv pentru „intenţii de evadare” sau „natura faptei”, criterii contestate de asociaţie. În opinia APADOR-CH, principalul criteriu pentru clasificarea unui deţinut trebuie să fie comportamentul din  timpul executării pedepsei (pedeapsa în curs, nu una anterioară). Deţinutul Tolvai Jozsef este un exemplu că „natura faptei” nu constituie un criteriu adecvat pentru stabilirea gradului real de periculozitate.  El fusese depus în Penitenciarul Satu-Mare din octombrie 2003 şi nu a avut nici un fel de probleme disciplinare. În martie 2005 a fost transferat la Oradea, unde, datorită naturii faptei comise, a fost clasificat drept periculos. La întoarcea în Penitenciarul Satu-Mare, clasificarea a fost menţinută, deţinutul fiind mutat într-o cameră destinată periculoşilor. Este de neînţeles cum acelaşi deţinut, al cărui comportament nu pune probleme şi nu s-a schimbat în timp, a putut fi „nepericulos” 2 ani, iar acum a devenit brusc un pericol pentru alţii. Este, de asemenea, evident că Tolvai a fost în mod nejustificat clasificat din cauza faptei comise, în condiţiile în care comportamentul său este bun. „Cazul” Tolvai arată cât de formală este activitatea comisiilor, atât la clasificare, cât şi la reviziuirea clasificării.

Deţinuţii clasificaţi drept periculoşi sunt ţinuţi în camere separate. Din discuţiile cu unii dintre aceştia (cei de la camera 26) a rezultat că sunt imobilizaţi cu cătuşe simple atât în interiorul penitenciarului când sunt duşi la cabinetul medical, vorbitor sau spre locul de plimbare, cât şi la transportul în afara penitenciarului. Penitenciarul are în dotare „mijloace sigure de imobilizare” (lanţuri) de tip centură, însă acestea nu sunt folosite pentru transportul tuturor deţinuţiilor periculoşi, ci numai al condamnaţilor pe viaţă. APADOR-CH cere din nou ANP să renunţe la folosirea lanţurilor, indiferent de împrejurare, de clasificarea deţinuţilor sau de natura faptei. Conform standardelor europene, imobilizarea deţinuţilor se poate face numai cu cătuşe de mâini şi numai până la calmarea stării de agitaţie. Prin urmare, nici măcar încătuşarea „periculoşilor” sau  condamnaţilor pe viaţă nu se justifică dacă aceştia nu se manifestă violent.

4.      Concluzii

– În general, condiţiile de detenţie din penitenciar sunt acceptabile deşi sunt necesare reparaţii ale instalaţiilor sanitare şi punerea în funcţiune a duşurilor din sălile de baie aferente fiecărei camere. Blocul alimentar necesită reparaţii capitale şi revizia instalaţiei de aerisire.

– APADOR-CH apreciază implicarea consilierilor SRSS în activităţile cu deţinuţii precum şi eforturile sectorului socio-educativ de diversificare a programelor. Scoaterea deţinuţilor minori din penitenciar pentru a participa la activităţi din afara sistemului ar trebuie continuată şi în alte ocazii decât cele festive. Asociaţia sugerează ca astfel de acţiuni să cuprindă şi deţinuţi tineri sau chiar adulţi, care ar putea fi selectaţi pe baza comportamentului în detenţie.

– APADOR-CH cere ANP revizuirea urgentă a sistemului de clasificare a deţinuţilor cu grad sporit de periculozitate. Totodată, comisia de disciplină din fiecare penitenciar trebuie să analizeze periodic, cu seriozitate fiecare caz de deţinut „periculos” în parte. Asociaţia este convinsă că audierea acestor deţinuţi în comisii ar evita încadrarea eronată a multora în această categorie. – APADOR-CH cere insistent renunţarea la lanţuri („mijloace de imobilizare sigură”). Folosirea acestora, indiferent de denumire, este în contradicţie cu standardele internaţionale.

– Asociaţia solicită ca toţi deţinuţii şi, în primul rând, deţinutele şi minorii să poarte hainele proprii cu ocazia vizitelor. Si, în nici un caz, nu trebuie adaugate accesorii inutile de genul basmalei obligatorii, care nu fac decât să sporească inconfortul persoanelor private de libertate.

– APADOR-CH cere insistent ca angajaţii penitenciarului să renunţe la serviciile medicale oferite de cadrele medicale din sistem, cu excepţia cazurilor de urgenţă.  

Alte
constatări şi recomandări sunt incluse în raport.

  

Diana Călinescu

Nicoleta Popescu

Raspuns ANP Baia Mare-Satu Mare-Bistrita-2005