Raport asupra vizitei la Penitenciarul Margineni

29.03.2006
Print Friendly, PDF & Email

In ziua de 29 martie 2006, două reprezentante ale
APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Mărgineni, din comuna I.L. Caragiale. Vizita
anterioară a avut loc pe 25 martie 2002.

1. Aspecte generale

În penitenciarul clasat de maximă siguranţă se găseau, la
data vizitei, 1.414 deţinuţi, din care 65 de tineri şi 13 minori. Din numărul total,
36 erau în detenţie preventivă. De regulă, în acest penitenciar nu există femei
deţinute (Penitenciarul Târgşor, destinat exclusiv femeilor, se află la doar câtiva
kilometri distanţă de Mărgineni).

Capacitatea legală de deţinere a unităţii (la 6 m3/deţinut)
este de 1.167 de locuri, iar numărul paturilor instalate este de 1.567. Faţă de
vizita anterioară din 2002, s-a constatat o reducere cu 12 % a numărului de
persoane deţinute (de la 1.614 în martie 2002, la 1.414 în martie 2006), ceea
ce desigur nu rezolvă problema supraaglomerării. Indicele de ocupare depăşeşte
încă cu mult capacitatea maximă a penitenciarului, fiind de 121,68 %. Iar dacă
s-ar lua în calcul norma recomandată de CPT (4 m2 şi 8 m3
de aer pe deţinut), depăşirea ar fi dublă.

Lucrările de reparaţii prevăzute a fi efectuate în 2002 se
încheiaseră. În schimb, problema aprovizionării cu apă curentă constatată în 2002
nu fusese rezolvată, conectarea la reţeaua de apă curentă a comunei fiind
prevăzută abia pentru luna mai 2006. Până atunci, apa curentă este furnizată de
fabrica de mobilă aparţinând regiei Multiproduct. Apa caldă pentru baia
deţinutilor este asigurata o dată pe săptămână, prin centrala proprie.

Numărul total al cadrelor este de 342, din care 250
lucrează în sectorul operativ, în 4 schimburi. Unitatea are 28 de posturi
vacante, între care şi cel de director, conducerea fiind asigurată de un
director interimar.

Circa 600 de deţinuţi muncesc în două schimburi (între
orele 7.30 – 22.00) în fabrica de mobilă aparţinând regiei autonome
Multiproduct. Fabrica are comenzi de “mic mobilier”, iar deţinuţii
primesc un salariu mediu lunar de circa 3 milioane de lei vechi, lor
revenindu-le numai 10%, sume din care se deduce si impozitul de 16 %. La data
vizitei, fabrica avea puţine comenzi şi, fireşte, veniturile deţinuţilor
scăzuseră simţitor.

La fel cum s-a semnalat şi cu ocazia vizitei precedente, APADOR-CH
a constatat că deţinuţii muncesc efectiv mai mult de 8 ore pe zi, fără să li se
ceară acordul pentru prestarea de ore suplimentare. Prelungirea programului de
lucru se face printr-o simplă cerere adresată de conducerea fabricii către
administraţia penitenciarului, cerere evident aprobată, indiferent de momentul
remiterii (inclusiv în ziua următoare, aşa cum era cazul la data vizitei
APADOR-CH). În hala nr.7, din cauza unei ventilaţii extrem de deficitare, era
foarte mult praf rezultat de la lustruirea cu smirghel a materialului lemnos.
Deţinuţii nu aveau echipament de protecţie adecvat (măşti sau ochelari de
protecţie) iar laptele ce li se serveşte zilnic rămâne doar un paleativ. La ora
17.00, unii dintre cei care munceau în schimbul 1 nu ştiau de ce li se prelungise
programul de lucru început la 7.30 dimineaţă şi care ar fi trebuit să se
termine la ora 16.00. Reprezentantelor asociaţiei li s-a prezentat acea cerere
de prelungire a programului către administraţia penitenciarului, dar care urma
să fie introdusă în ziua următoare.

Asociaţia
recomandă respectarea programului de lucru de 8 orepe zi  pentru deţinuţi şi echiparea imediată cel
puţin cu măşti simple şi ochelari de protecţie pentru a reduce expunerea lor la
praful pe care îl inhalează în cantităţi mari, iar pe viitor, instalarea
unor dispozitive de ventilaţie eficiente. Munca peste program
trebuie să fie permisă numai cu acordul
fiecărui deţinut în parte. Nimeni nu va fi sancţionat în caz de refuz.
Deţinuţii
pot munci şi sâmbăta, însă nu sunt obligaţi.

Contractul de muncă este încheiat între penitenciar şi
fabrica aparţinând regiei Multiproduct, retribuţiile lunare care se cuvin
persoanelor deţinute fiind afişate lunar de serviciul financiar, astfel încât
aceştia îşi pot cunoaşte veniturile. În medie, pentru o lună de muncă, o
persoană deţinută primeşte între 20 şi 30 RON. În plus, pentru 4 zile de muncă,
a câte 8 ore, li se deduce o zi din pedeapsă.

Alţi circa 100 de detinuţi lucrează la deservire şi la
GAZ. Penitenciarul nu mai are contract cu primăria pentru a asigura curăţenia
în comuna şi nici alte contracte în executarea cărora persoanele deţinute să
presteze muncă în exteriorul penitenciarului.

Penitenciarul a fost recent dotat cu un sistem de
supraveghere video a spaţiilor comune (coridoare, cluburi, sala de aşteptare la
cabinetele medicale, curţile de plimbare, terenurile de sport) cu camere fixe
şi mobile. Sistemul înregistrează non-stop, inclusiv eventualele intervenţii
ale trupelor speciale („mascaţii”).

Însă nu există încă un sistem de avertizare audio-vizuală;
singura modalitate prin care deţinuţii pot solicita asistenţă din partea cadrelor
în situaţii de urgenţă sunt bătăile în uşă. Pentru anul 2006, se preconizează
introducerea unui sistem cu interfon care ar asigura comunicarea rapidă între
deţinuţi şi supraveghetori.

Există doua terenuri de sport – unul pentru fotbal
şi unul pentru volei şi tenis cu piciorul. De asemenea, o hală dezafectată din
sectorul administrativ este în curs de amenajare ca sală de sport. Numai că va
fi, probabil, folosită doar de personalul de penitenciar, întrucât este situată
în afara perimetrului de deţinere. La club se poate juca tenis de masă (la două
mese) şi şah.

În cazul abaterilor disciplinare deţinuţii sunt audiaţi
întotdeauna de comisia de disciplină. Cea mai frecventă pedeapsă aplicată este
interzicerea dreptului la pachet, fiind preferată păstrarea legăturilor cu
familia.

Întâlnirile cu avocaţii se desfăşoară într-o anticameră a
punctului de primire a deţinuţilor. În încăperea foarte mică se află o
masă cu două bănci, unde avocatul şi clientul pot discuta fără să fie
supravegheaţi direct. Însă datorită faptului că este o cameră de tranzit,
personalul, dar şi deţinuţii aduşi sau eliberaţi, trec practic în permanenţă pe
acolo, încălcând, chiar şi involuntar, regula confidenţialităţii. Asociaţia recomandă ca întâlnirile între deţinuţi
şi avocaţi să aibă loc într-o încăpere în afara circuitului permanent al
cadrelor din penitenciar.

Plimbarea zilnică a deţinutilor – inclusiv sâmbat şi
duminica – durează circa o oră şi jumătate, iar deţinuţii ies şi la activităţi
sportive de 2-3 ori pe săptămână în grupe de câte 15 persoane.

 

2. Vizita in
penitenciar

2.1.  Blocul alimentar

Blocul alimentar fusese recent renovat, astfel încât nu
existau urme de condens. Pentru masa de prânz, la meniul comun se gătise ciorbă
de cartofi cu carne şi iahnie de fasole cu carne, iar pentru cei cu regim
gastric (circa 300 de persoane) ciorbă ţărănească fără carne şi fasole verde cu
carne. Pentru diabetici şi persoane cu TBC, meniul conţinea supă de fasole
verde şi pilaf de orez. Pentru masa de prânz se folosisera 97 de kg de carne de
porc carcasă, 9 kg de organe (ficat, rinichi), 36 kg de slănina şi 18 kg de
subproduse din carne. Pentru masa celor 16 musulmani, se folosiseră 5 kg de carne
de vită.

Deşi, pe hârtie, hrana părea acceptabilă, reprezentantele
asociaţiei au putut consta că mulţi deţinuţi o refuzaseră. Mai multe bidoane cu
mâncare rămăseseră neatinse iar altele erau pe jumătate pline. Explicaţia
personalului a fost că aşa se întâmplă ori de câte ori deţinuţii primesc
pachete. APADOR-CH îşi menţine părerea că, în ciuda unor oarece îmbunătăţiri,
calitatea şi cantitatea mâncării pentru deţinuţi sunt încă departe de normele
unei hrăniri sănătoase (de cele mai multe ori, inclusiv la Mărgineni, toate
felurile se reduc la o zeamă lungă cu legume, sau cartofi sau fasole, cu bucăţele
de grăsime, rareori carne). O soluţie, despre care a început să se discute şi
pe care asociaţia o susţine, este externalizarea
acestui serviciu (contracte cu firme de catering). În acest fel, administraţia
penitenciară ar fi degrevată de obligaţiile de procurare a materiilor prime şi
de pregătire a hranei şi s-ar elimina suspiciunile privind cantitatea şi
calitatea alimentelor folosite (în principal carnea).

În camera frigorifică era un miros neplăcut, în frigider
găsindu-se 15 kg carne pentru masa de seară şi o bucată de brânză. Temperatura
afişată pe un tabel expus pe frigider era de +4oC. Tot în camera
frigorifică să gaseau depozitaţi câţiva saci cu orez şi cu paste făinoase. Asociaţia recomandă igienizarea camerei
frigorifice
.

Seara, deţinutii aveau în meniul comun pilaf de orez cu
carne, cei cu regim gastric, paste cu lapte, cei cu TBC, budincă de cartofi cu
brânză iar diabeticii, ghiveci de legume.

2.2.  Camerele de detenţie.
Deţinuţii clasificaţi „periculoşi”

30 de detinuţi „cu un grad sporit de
periculozitate” erau cazaţi în secţia a IV-a. „Periculoşii”
sunt încătuşaţi la fiecare scoatere din camere (cu excepţia curţii de
plimbare), inclusiv la vizite şi sunt însoţiţi de agenţi cu cagule. De
altminteri, aceştia sunt o prezenţă constantă în întrega secţie, pentru
„descurajarea” deţinuţilor. APADOR-CH constată din nou că
criteriile de clasificare includ atât natura
pedepsei
(un condamnat pe viaţă este automat clasificat
"periculos") cât şi adnotările
la dosarul de penitenciar de tipul „tentativă de atac la cadre sau de
evadare”
chiar dacă faptele s-au petrecut pe durata unor pedepse
anterioare. Asociaţia susţine că unicul
criteriu de clasificare ca "periculos" ar trebui să fie comportamentul deţinutului pe durata pedepsei în curs de executare.

Administraţia penitenciarului a precizat că la fiecare 3
luni are loc o analiză a situaţiei detinutilor „periculoşi”, dar în
nici un caz mai devreme, pentru că aşa prevede
regulamentul
(modificat în 2005). APADOR-CH consideră această interpretare
a regulamentului  excesiv de limitativă. Iar cel mai bun exemplu a fost furnizat
chiar de administraţia penitenciarului: un deţinut care a executat deja o parte
de pedeapsă la regim comun, fără a creea vreodată probleme, a fost transferat
temporar într-un alt penitenciar, pentru afaceri judiciare. Acolo, pe baza unor
adnotări la dosar, a fost clasificat „periculos”. A revenit la
Mărgineni cu această „tinichea de coadă” dar administraţia a decis
potrivit regulamentului, trebuie
să aştepte 3 luni ca să îl poată scoate din această categorie! Prin urmare, un
deţinut cunoscut pentru comportament foarte bun, este păzit de
„mascaţi” şi scos cu cătuşele din cameră! Normal ar fi fost ca
greşeala acelui penitenciar să fie remediată imediat. Această situaţie
nefirească ridică şi problema naturii clasificării:
„măsură administrativă”, susţin cadrele şi, prin urmare neatacabilă, „sancţiune
disciplinară”, consideră APADOR-CH (ceea ce presupune parcurgerea unor
proceduri, inclusiv contestarea în justiţie). Asociaţia cere din nou Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să
modifice ordinul privind clasificarea deţinuţilor cu grad sporit de
periculozitate în sensul includerii acestei măsuri printre sancţiunile
disciplinare.

Un alt aspect se referă la cei care recurg la acte de
automutilare şi care sunt clasificaţi ca „deţinuţi cu un grad sporit de
periculozitate”. Automutilarea are ca scop, cu unele excepţii, atragerea
atenţiei autorităţilor asupra situaţiei deţinutului. Acest gen de protest
extrem ar trebui prevenit prin metode obişnuite (consiliere psihologică,
explicaţii convingătoare pe teme juridice, percheziţii corporale pentru
depistarea obiectelor tăioase etc.) Dacă el totuşi se produce, trebuie tratat
ca orice incident violent, adică prin imobilizarea
deţinutului (inclusiv prin încătuşare) dar
numai până la ieşirea din criză.
Prin urmare, în opinia APADOR-CH,
deţinuţii care s-au automutilat nu au ce căuta în categoria
„periculoşi”.
Marius Stănculescu de la camera 43 a fost clasificat
„periculos” încă din 2003, numai din cauza multiplelor
autovătămări, datorate, se pare, unor probleme familiale, pe fondul unei
labilităţi psihice clare.

In camera 45 (3 paturi instalate) se afla un singur
deţinut, Stoica, condamnat pe viaţă (singurul condamnat pe viaţă din Penitenciarul
Mărgineni, la data vizitei). Acesta era evident deprimat şi dscurajat, foarte
probabil din cauza singurătăţii şi a lipsei de activitate. Stoica nu are
preocupări deosebite care să-i umple timpul, iar ora petrecută la plimbarea
zilnică în compania altor deţinuţi este insuficientă pentru a-i ridica moralul.
Asociaţia sugerează administraţiei penitenciarului să cazeze măcar încă un
deţinut, eventual dintre cei cu pedepse mari, în cameră cu Stoica.

La camera 47, erau 3 deţinuţi clasificaţi ca periculoşi.
Unul dintre ei, Alexandru Pantazi, nu era sigur de ce fusese inclus în această categorie, dar bănuia că motivul ar
fi fost că „vorbeşte peste gardieni”. Cu alte cuvinte, protestează
şi ripostează verbal. În afara folosirii prea frecvente a cătuşelor, deţinuţii
consideră condiţiile de detenţie acceptabile: primesc lame şi pastă de ras,
săpun, hârtie igienică şi săpun de rufe, precum şi ziare zilnic. Au televizor,
conectat la o reţea de televiziune prin cablu, la care se pot uita de dimineaţă
până la ora stingerii (22.00) sau chiar mai târziu sâmbăta şi duminica. Unul
din deţinuţi lucra o broderie, fiind permisă folosirea acelor. În camera exista
un WC turcesc, separat de restul incaperii cu un zid de numai 1,5 m înălţime.

În camera 43, pentru regim restrictiv, erau cazaţi 7
deţinuţi în 9 paturi (supraetajate câte 3), clasificaţi ca periculoşi. În afară
de Marius Stănculescu, amintit mai sus, un alt deţinut, Florin Necula, avea o
nemulţumire majoră faţă de clasificarea sa ca „periculos”. El
spunea că, în 1997, într-o pedeapsă anterioară, părăsise punctul de lucru,
faptă încadrată juridic ca evadare. În
consecinţă, atunci a fost sancţionat cu 20 de zile de izolare, un an de regim
restrictiv şi un an de închisoare, stabilit de instanţă pentru evadare. APADOR-CH a atras, în mod repetat, atenţia
asupra acestor multiple pedepse pentru
aceeaşi faptă.
În plus, ca şi în alte cazuri similare, Florin Necula,
care execută în prezent o nouă pedeapsă, a fost clasificat încă din 2003 la
„periculoşi” tocmai pentru evadarea din 1997, practic a patra pedeapsă, prezentată însă ca
„măsură administrativă”.

Plafonul camerei prezenta igrasie deasupra grupului
sanitar. Grupul sanitar era izolat doar printr-o perdea de plastic de restul
încăperii iar distanţa dintre cele două rânduri de paturi era de circa 1 m,
întărind impresia de supraaglomerare.

Asociaţia
apreciază că lipsa izolării grupului sanitar şi spaţiul foarte redus ce revine
fiecărui deţinut pot fi considerate drept tratamente degradante şi recomandă
remedierea acestor aspecte.

APADOR-CH semnalează şi un aspect pozitiv: este vorba
despre un program de terapie ocupaţională pe care o tânără psiholog îl
desfăşoară zilnic cu deţinuţii din această secţie (în medie, 4 deţinuţi pe zi).
Mai simplu spus, ea încearcă să le trezească interesul pentru unele activităţi
ce ar putea să le ocupe timpul. În ciuda reţinerilor, cel puţin doi dintre
deţinuţii „periculoşi” s-au lăsat convinşi să coasă goblenuri. Deocamdată,
„oferta” psihologului este limitată, având în vedere că astfel de hobby-uri presupun materie primă şi
iniţiere. Asociaţia încurajează
administraţia penitenciarelor să extindă acest gen de preocupări şi, în măsura
posibilului, să ţină cont de aptitudinile şi dorinţele deţinuţilor.

În penitenciar erau cazaţi şi 13 deţinuţi minori, într-o
cameră cu 12 paturi. Aceştia sunt treziţi la ora 6 şi scoşi la înviorare,
indiferent de vreme. Ies în fiecare zi la club, la plimbare şi la jocuri
sportive (fotbal) dar numai între orele 13.00 şi 17.00. Minorii care au ajuns
în penitenciar după începerea anului şcolar nu sunt înscrişi la şcoală. APADOR recomandă şcolarizarea lor de îndată
şi participarea lor la orele de curs, cu recuperarea treptată a materiei. Chiar
şi dacă decalajul este prea mare, simpla prezenţă la ore, eventual fără
încheierea situaţiei şcolare, este cu siguranţă mult mai folositoare decât
statul degeaba în cameră timp de 7 ore zilnic (de la 6.15 la 13.00).

2.3.  Asistenţa medicală

Serviciul medical este asigurat de 4 medici (3 generalişti
şi un stomatolog) şi 8 asistenţi medicali, dintre care 2 la stomatologie.
Medicul de serviciu a declarat că din septembrie 2005 nu se mai acordă
asistenţă medicală cadrelor decât în afara orelor de program şi fără plată. A
rămas neclar dacă este vorba de o măsură generală în sistemul penitenciar sau
este situaţia specială a Penitenciarului Mărgineni (reprezentantele asociaţiei
au rămas cu impresia că voluntariatul medicului de penitenciar se datoreşte
dorinţei sale de a-şi păstra listele de medic de familie). APADOR-CH a susţinut constant că medicii de penitenciar trebuie să se
ocupe exclusiv de deţinuţi şi numai în situaţii de urgenţă şi de personal.

În fiecare zi, un medic de la Mărgineni examinează în
medie 35 de deţinuţi. Potrivit responsabililor serviciului medical,
distribuirea prezervativelor către deţinuţi se face numai când aceştia părăsesc
penitenciarul la liberare, întrucât administraţia nu ar dori „să
încurajeze homosexualitatea”. Dar pentru a evita acuzaţia de mentalitate
retrogradă, în dezacord total cu standardele europene şi chiar cu legea
internă, se invocă „probleme de gestiune”, ca şi cum prezervativele
ar avea valoare de inventar!  APADOR-CH cere asigurarea distribuirii de
prezervative pe durata detenţiei,
fie direct în camerele de detenţie, fie prin intermediul cabinetului medical, fără nicio formalitate sau evidenţă. Este
cea mai simplă şi mai puţin costisitoare metodă de prevenire a bolilor cu
transmisiune sexuală.
Circa 40 de deţinuţi de la Mărgineni, bolnavi de
lues, se aflau în supraveghere post-tratament.

La aducerea în penitenciar din aresturile poliţiei,
medicul poate refuza primirea unui deţinut (dacă are tensiune mare sau este
suspect de TBC) indicând că trebuie supus unor investigaţii suplimentare. Nu
există, însă, nicio garanţie că acele investigaţii vor fi făcute. Desigur, este
vorba de două instituţii diferite (poliţie şi sistemul penitenciar) dar
răspunderea pentru integritatea fizică şi psihică a fiecărui deţinut aparţine
ambelor. Practica din penitenciarele europene arată că deţinuţii aduşi de
poliţie nu trebuie respinşi. Medicii
de penitenciar au datoria de a nota în fişa medicală fiecare amănunt legat de starea de sănătate a deţinutului, de a
consemna tot ce declară acesta şi să îi acorde îngrijirile necesare.

La spitalele civile (cel din Târgovişte, în principal) se
apeleaza numai pentru urgenţe şi expertize. Conform celor spuse de personal,
deţinutii bolnavi nu sunt încătuşaţi pe durata transportului (cu excepţia
deţinuţilor periculoşi) dar sunt imobilizaţi cu cătuşe pe durata internării în
spitalele civile. Reprezentantele APADOR-CH au reamintit cerinţa constantă a
CPT ca deţinutii bolnavi să nu fie încătuşaţi. Iar dacă sunt agitaţi, ei pot fi imobilizaţi prin alte metode mai puţin
dure (de pildă bandaje elastice).
O asemenea cerinţă este cu atât mai
pertinentă în cazul României cu cât în sistemul penitenciar romanesc deţinuţii
bolnavi internaţi sunt păziţi în permanenţă de doi agenţi înarmaţi.

Deţinuţilor li se eliberează, la cerere, copii ale fişelor
medicale. Medicul de serviciu a susţinut că deţinuţii „abuzează” de
această posibilitate ceea ce înseamnă timp pierdut de asistenţii medicali
pentru a face copiile necesare. APADOR-CH
subliniază că deţinuţii au dreptul să ceară aceste copii, iar administraţia are
datoria de a le da. Modul în care se desfăşoară această operaţiune ţine de
organizarea internă a administraţiei, cu condiţia obligatorie a respectării
confidenţialităţii

În cursul anului 2005 au fost înregistrate 6 decese,
dintre care 5 bolnavi cu boli cronice şi un deţinut care, potrivit medicului,
s-a sufocat cu … fasole, în timpul mesei. Cauza decesului a fost confirmată
de medicul legist. În ce priveşte bolnavii cronici, medicul a indicat că nu
poate controla în ce măsură pacienţii respectă tratamentul prescris, arătând şi
că s-a constatat că deţinuţii preferă să stocheze medicamentele care li se dau
în penitenciar, pentru a le avea şi după liberare.

Asociaţia consideră că trebuie realizată o supraveghere
mai riguroasă a aplicării tratamentului recomandat deţinuţilor. Desigur,
deţinuţii au dreptul de a refuza
tratamentul.
Dar, odată ce au acceptat, medicul are datoria de a urmări
evoluţia pacienţilor. Or, dacă deţinuţii bolnavi nu iau medicamentele primite, aceasta ar însemna că starea lor de
sănătate nu se îmbunătăţeşte, lucru ce ar trebui constatat de medic. Mai există
şi posibilitatea ca medicaţia recomandată iniţială să nu aibă efectul scontat
şi deci să fie nevoie de altceva. În orice caz, APADOR-CH atrage atenţia că întreg personalul de penitenciar, în primul
rând cadrele medicale, este direct răspunzător de starea de sănătate a
deţinuţilor. Există chiar o hotărîre definitivă a Curţii de Apel Bucureşti din
noiembrie 2005 care precizează această răspundere în mod explicit.

2.4.  Activitatea cultural
– educativă

În urma emiterii recentului ordin al Ministrului Justiţiei
privind asistenţa religioasă în penitenciare (februarie 2006), reprezentanţii
oricăror culte/asociaţii au acces în penitenciar pe baza unui protocol semnat
cu conducerea penitenciarului, fără a mai fi condiţionaţi de existenţa unor
cereri din partea deţinuţilor. Vizitele reprezentanţilor cultelor sau
asociaţiilor religioase se anunţă la avizier, iar deţinuţii îşi pot exprima
dorinţa de a asista în timpul apelului de dimineaţă. Astfel de întâlniri au
avut loc la Mărgineni, în martie, cu Serviciul Umanitar pentru Penitenciare,
Biserica Evanghelică şi asociaţia "Passion".

Personalul compartimentului este compus din 10 cadre
(inclusiv preotul ortodox), din care 3 psihologi, 3 educatori şi un asistent
social care este şi şeful compartimentului. Unele din programele uzuale ale ANP
erau în curs de derulare – programul de alfabetizare, programul de
terapie ocupaţională, în cadrul căreia se realizase şi un atelier de sculptură
şi desen, programul „deprinderi de viaţă”, de „cultură
generală” şi un program „hobby”. Există şi un cenaclu
literar, la care participă 15 deţinuţi, unul din aceştia fiind absolvent al
facultăţii de filologie de la Cluj, cursul fără frecvenţă. El este, în fapt,
coordonatorul cenaclului, sugerează teme şi autori şi se ocupă de redactarea
unei broşuri cu materialele prezentate. Se lucreaza cu grupuri mici de deţinuţi,
programele desfăşurându-se în şedinţe săptămânale de circa două ore fiecare.

Sunt de asemenea organizate cursuri de şcolarizare
(clasele I – VIII şi clasele a IX-a şi a X-a, în regim de şcoală de arte
şi meserii) la care sunt înscrişi circa 100 de deţinuţi şi de calificare în
meserii, în cadrul fabricii R.A. Multiproduct .Mai există cursuri de zootehnie
şi cultura plantelor, pe durata a 6 luni, rezervate în general pentru deţinuţii
cu pedepse mai mari.

După cum s-a menţionat, unul din cei trei psihologi ai
penitenciarului îşi desfăşoară programul zilnic pe secţia deţinuţilor
clasificaţi ca periculoşi. Acest lucru este lăudabil şi ar trebui aplicat în
toate penitenciarele. Pe de altă parte,  APADOR-CH recomandă o atenţie sporită pentru
deţinuţii minori ale căror activităţi nu se pot limita la fotbal, tenis de masă
şi plimbare, cum se întâmplă în prezent. Niciuna dintre acestea nu le poate fi
de ajutor pentru reintegrarea în societate.
Este adevărat că minorii au
vizitat recent Mănăstirea Dealu şi Muzeul Poliţiei din Târgovişte, iar pentru
perioada următoare sunt prevăzute vizionarea unei piese de teatru şi o
întâlnire sportivă cu elevi de la liceul din Moreni. Dar, deşi binevenite,
aceste activităţi sunt doar ocazionale.

Responsabilii compartimentului au informat reprezentantele
asociaţiei şi de existenţa unui program de terapie prin teatru, realizat
împreună cu Centrul de creaţie Târgovişte. La acesta participă 30 de deţinuţi
care, în decurs de 4 ani, au realizat 8 spectacole de teatru, în penitenciar.

Cele 19 programe cultural-educative în derulare la data
vizitei APADOR-CH se adresează deţinuţilor „staţionari” care nu
lucrează în fabrică, numărul total al celor implicaţi în aceste programe fiind
de circa 250, potrivit estimarilor administraţiei penitenciarului. Totuşi,
APADOR-CH consideră că acest număr, care nu reprezintă decât 17 % din populaţia
penitenciarului, nu poate fi considerat satisfăcător din punctul de vedere al
necesităţilor îndeplinirii rolului educativ şi de reinserţie socială. Mai mult,
toate programele cultural-educative, afară de cele sportive, se derulează
dimineaţa, până la ora mesei de prânz, astfel încât deţinuţii care nu muncesc
nu mai au activitate pe toată durata după-amiezei şi serii. Singurul lucru pe
care îl pot face este să se uite la emisiunile televiziunilor. APADOR-CH sugerează din nou ANP o reorganizare
a activităţilor cultural-educative în aşa fel încât ele să se desfăşoare şi
după-amiezele.

Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială
a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nu realiza nici un program
adresat deţinuţilor din penitenciarul Mărigineni (activitatea acestuia face
obiectul unui raport separat al APADOR-CH). Singura activitate a SPVRSI Dâmboviţa
la Mărgineni în 2006 s-a limitat la audierea a doi deţinuţi.

2.5.  Sectorul vizite şi
corespondenţă

Vizitele durează între 30 minute şi 2 ore şi au loc într-o
cameră cu 7 pupitre şi două cabine pentru „periculoşi”. Pentru
minori, vizitele durează între o oră şi 2 ore. Există de asemenea o încăpere în
care vizitele pot avea loc la masă, unde erau amplasate 4 astfel de mese.

Corespondenţa trimisă de deţinuţi nu se înregistrează şi
se depune direct de către aceştia în cutia poştală amplasată în curtea
penitenciarului. Numai scrisorile recomandate trec prin administraţia
penitenciarului. Deţinuţii sunt informaţi prin avizier despre posibilitatea de
a primi materiale de scris, plicuri şi timbre în cazul în care nu şi le pot
achiziţiona din resurse proprii, pentru a coresponda cu organizaţiile
internaţionale şi, în alte cazuri, pentru „motive întemeiate”.

Corespondenţa care ajunge la penitenciar este înregistrată
într-o bază de date computerizată, în care se introduc numele destinatarului,
al expeditorului, data de intrare, un număr de ordine şi menţiunea dacă
deţinutul a semnat sau nu de primire. Situaţia este oarecum paradoxală: la
expediere nu se face nicio înregistrare dar la primire, da. Administraţia
argumentează că prin înregistrarea corespondenţei primite previne eventuale
acuze din partea deţinuţilor că nu li s-ar fi distribuit scrisorile. 

Deţinuţii au acces, pe bază de programare, la 12 telefoane
publice (în comparaţie cu 2, în 2002) ei putând telefona o dată pe săptămână,
timp de 10 minute, de luni până vineri, iar sâmbăta şi duminica numai în
situaţii deosebite. Nu este permisă împrumutarea cartelelor telefonice şi nici
nu există „cartele sociale” asigurate de penitenciar pentru cei
care nu au posibilitatea să şi le cumpere.

 

3.Concluzii şi
recomandări

În penitenciar nu există, în general,  tensiuni între deţinuţi şi personal. Această
situaţie se explică prin: dotarea relativ bună cu mijloace materiale a
penitenciarului; asigurarea unui program de plimbare zilnică; organizarea de
activităţi sportive cu deţinuţii; asigurarea asistenţei medicale relativ
satisfăcătoare şi a hranei de care detinuţii s-au declarat mulţumiţi; existenţa
televizoarelor în camerele de detenţie şi absenţa uniformelor de deţinut.
Situaţia bună amintită este favorizată şi de faptul că în jur de 600 de
deţinuţi au posibilitatea să muncească permanent în fabrică, precum şi de
reducerea supraaglomerării prin comparaţie cu situaţia de la vizita precedentă.

APADOR-CH consideră totuşi că la Margineni sunt necesare
şi alte măsuri de ameliorare a condiţiilor de detenţie. În sensul acesta, asociaţia
recomandă următoarele:

–        
respectarea programului de lucru în fabrică de 8 ore pentru
deţinuţi; prelungirea programului să se poate realiza numai cu acordul
deţinuţilor şi, desigur, şi al administraţiei penitenciarului. Procedura de
prelungire a programului trebuie respectată întocmai şi nu redusă la o simplă formalitate
ce poate fi îndeplinită şi a doua zi;

–        
echiparea imediată a lucrătorilor din fabrică cel puţin cu
măşti simple şi ochelari de protecţie iar pe viitor, instalarea unor
dispozitive de ventilaţie. Administraţia penitenciarului este datoare să obţină
aceste îmbunătăţiri din partea conducerii fabricii, deoarece este direct răspunzătoare de starea de sănătate a
deţinuţilor
;

–        
şcolarizarea de îndată a tuturor minorilor din penitenciar şi
participarea lor la orele de curs, independent de posibilitatea de a le li se
încheia situaţia şcolară sau dacă au fost sau nu prezenţi la momentul începerii
anului şcolar;

–        
igienizarea camerei frigorifice din blocul alimentar;

–        
declasificarea deţinuţilor care recurg la automutilare din
categoria „cu grad sporit de periculozitate” şi acordarea
asistenţei adecvate problemelor acestora;

–        
clarificarea procedurii de reexaminare a situaţiei
deţinuţilor „periculoşi” în sensul aplicării la fiecare trei luni dar şi mai devreme, dacă este cazul;

–        
întâlnirile dintre deţinuţi şi avocaţi să aibă loc într-o încăpere
care să permită păstrarea confidenţialităţii discuţiilor dintre aceştia;

–        
renunţarea la încătuşarea deţinuţilor bolnavi, fie ei şi
periculoşi, şi recurgerea la alte măsuri de imobilizare;

–        
supravegherea mai riguroasă a tratamentului bolnavilor
cronici aflaţi în detenţie;

–        
distribuirea imediată de prezervative, fără formalităţi sau
evidenţe;

–        
diversificarea programelor educative şi ocupaţionale pentru
deţinuţi; acordarea unei atenţii sporite activităţilor cu minorii.

 

Manuela
Ştefănescu                                                                  Adriana
Dăgăliţă

Raspunsul ANP in acest caz