Raport asupra vizitei la penitenciarul Bistrita

23.05.2002
Print Friendly, PDF & Email

In ziua de 23 mai 2002,
doi reprezentanti ai APADOR-CH au vizitat penitenciarul din Bistrita.

Aspecte generale

Profilul unitatii este
pentru detinutii cu pedepse de pana la 10 ani inchisoare. La data vizitei
in penitenciar se aflau 1033 de detinuti (959 condamnati definitiv, 27 arestati
preventiv in curs de judecata, 43 condamnati in prima instanta si 4 contravenienti;
43 dintre detinuti sunt tineri iar 2 minori). Capacitatea normata a penitenciarului
este de 837 de locuri iar numarul paturilor instalate era de 948, ceea ce
face ca aici supraaglomerarea sa nu fie o problema deosebita fata de situatia
din alte penitenciare. Detinutii condamnati definitiv sunt tinuti separat
de ceilalti. Si detinutii recidivisti sunt separati de cei nerecidivisti,
cu exceptia camerelor in care sunt cazati detinutii “cu grad sporit de periculozitate”).

Numarul total al cadrelor
este, in statul de organizare, de 217, din care erau incadrate 203 posturi
(la operativ erau 146 de cadre, ceea ce inseamna 1 cadru la 7 detinuti). Problema
cel mai acut resimtita este lipsa a cel putin 2 ofiteri la compartimentul
cultural – educativ.

Din cauza lipsei fondurilor,
unitatea a fost nevoita, in 1997, sa opreasca investitia pe care o incepuse
si care consta, in principal, in construirea a trei pavilioane noi pentru
detentie (pana in 1997, s-a reusit construirea numai a unei parti dintr-un
pavilion de detentie).

La data vizitei, la munca
erau folositi 351 de detinuti (cei mai multi, circa 200, in constructii, cu
contract pe tot anul, iar in jur de 100 la gospodaria agozootehnica a unitatii
si la deservire in interior). Din productia proprie de la GAZ se asigura intreg
necesarul de carne, oua si lapte si partial de legume. Pe baza unui ordin
al DGP, unitatea poate sa negocieze cu beneficiarii si contracte sub salariul
minim pe economie, in cazul in care printr-un asemenea contract s-ar da de
lucru unui numar mai mare de detinuti pe o durata mai mare. Detinutii scosi
la munca primesc 10% din salariu plus o zi “castig” (care se deduce din pedeapsa
de excutat) la 3 zile de munca, dar numai daca indeplinesc norma in proportie
de 110%.

Procedurile disciplinare
pentru cazurile de incalcare a regulamentului de ordine interioara presupun,
mai intai, intocmirea “raportului de incident” de catre “agentul constatator”.
Raportul este preluat de ofiterul cu disciplina, care face primele cercetari
si sesizeaza comisia de disciplina. Comisia face verificarile care se impun
– intre altele audiind detinutii in cauza, indiferent de gravitatea abaterii
si sanctiunea preconizata – si stabileste pedeapsa. In cazurile in care detinutii
sunt nemultumiti de decizia comisiei pot sa faca contestatie, mai intai la
comandant iar apoi la procurorul unitatii. In unitate, lanturile nu sunt folosite
in absolut nici o situatie. La data vizitei, in categoria “dificili si periculosi”
erau 34 de detinuti, care se aflau cazati in 3 camere, impreuna cu alti detinuti
(necategorisiti astfel dar care, din motive tinand de comportamentul din penitenciar,
sunt supravegheati cu un plus de atentie fata de detinutii obisnuiti). Potrivit
conducerii penitenciarului, in categoria “periculosi” sunt introdusi detinutii
cu evedari, cei agresivi si cei care se automutileaza. Reprezentantii unitatii
au precizat ca detinutii nu sunt introdusi in aceasta categorie pe baza unor
simple adnotari de pe copertile dosarelor lor, atunci cand acestia vin in
unitate. Regula este ca daca o asemenea adnotare nu este sustinuta de o documentare
detaliata si credibila detinutii nu sunt trecuti la periculosi. Regimul detinutilor
periculosi nu difera de cel obisnuit decat prin aceea ca programul de plimbare
este supravegheat de doi subofiteri in loc de unul. Lunar, o comisie speciala
analizeaza situatia detinutilor din aceasta categorie. Reprezentantii APADOR-CH
au insistat ca, in opinia lor, este complet nefiresc ca detinutii care se
autoagreseaza sa fie pedepsiti sau introdusi in categoria celor “cu grad sporit
de periculozitate”. Principalul argument este ca pentru un detinut care ajunge
in situatia de a-si produce leziuni corporale adesea foarte grave, pedepsele
disciplinare nu pot constitui un factor descurajant si cu atat mai putin unul
care sa-i convinga ca procedeaza gresit. Cei mai multi dintre detinuti ajung
la asemenea gesturi din cauza unor nemultumiri profunde tinand de situatia
lor juridica, de tratamentul din penitenciar, de unele probleme aparute in
relatiile cu familiile, nu o data din cauza unor afectiuni psihice. Pedepsirea
unor asemenea oameni este, in opinia APADOR-CH nu doar complet lipsita de
sens dar si un fapt de natura sa inrautateasca si mai mult situatia lor. De
remarcat este faptul ca la Bistrita nu este pedepsit refuzul de a iesi la
munca, in logica pe care o au in vedere si reprezentantii asociatiei, si anume
ca o asemenea pedeapsa este lipsita de sens de vreme ce penitenciarul nu poate
sa asigure de lucru decat unui numar mic de detinuti.

Reprezentantii asociatiei
au constatat ca in peniteciare se folosesc in continuare formularele vechi
pentru dosarele personale ale detinutilor (avand inscriptionate, intre altele,
ca organe care dispun arestarea, “Militia” si Securitatea”). Formularele respective
prevad ca obligatorie consemnarea “nationalitatii” detinutilor, mentiune care
in opinia asociatiei nu are – sau nu ar trebui sa aiba – nici o justificare.
In dosarul detinutului contravenient Romulus Pal, completat la 10 iunie 1999,
la nationalitate fusese inscris cuvantul “tigan”.

Din discutia cu responsabilii
unitatii, a reiesit o anumita rigiditate in felul de a privi programul zilnic
al detinutilor. Reprezentantii asociatiei au avut in vedere mai ales faptul
ca in practic toate penitenciarele, cei mai multi detinutii stau ani la rand
in camere, aproape 24 de ore din 24, fara sa aiba nici o preocupare sau activitate.
In aceste conditii, a impune unor asemenea oameni un regim adesea identic
cu cel din cazarmi este nejustificat. APADOR-CH nu pledeaza pentru lipsa de
organizare si bunul plac in viata din penitenciare, insa considera ca este
complet nefiresc ca detinutilor – niste oameni care stau degeaba in camere
timp de 5, 10 sau 20 de ani – sa li se impuna ca la ora 6 fix sa sara din
paturi, “de la 6.10 la 6.15 sa se spele pe dinti”, de la ora 12 la 12.05 sa
se pregateasca pentru masa de pranz etc. etc. Desigur, in programul zilnic
al unui penitenciar sunt inevitabil obligatorii anumite “repere orare” (ora
la care se poate merge la cabinetul medical, la plimbare sau la club, ora
la care se primeste mancarea, ora la care se merge la munca sau la instante).
Insa in afara unor asemene ore fixe, opinia APADOR-CH este ca programul detinutilor
ar trebui sa fie cat mai relaxat cu putinta. Reprezentantii APADOR-CH au fost
neplacut surpinsi afland de existenta unui ordin recent al DGP, din 19 aprilie
2002, prin care refuzul de a iesi la plimbarea zilnica devine abatere. Pentru
a justifica o asemenea decizie, ordinul invoca – trunchiat – Regulile minime
ONU in materie (care nu privesc plimbarea zilnica drept o obligatie a detinutilor
dar care stabilesc un principiu pe care ordinul DGP nu il aminteste, anume
ca detinutilor trebuie sa li se asigure, in fiecare zi, cel putin o ora pentru
plimbare; in vreme ce ordinul DGP prevede doar 30 de minute). In opinia asociatiei,
daca detinutul ia sau nu masa, daca vrea sau nu sa mearga la plimbare, la
club sau la biserica trebuie sa tina de optiunea sa personala.

In cursul anilor 2001
si 2002, unitatea nu a inregistrat nici o respingere a cererilor de liberare
conditionata pe care comisia le-a inaintat judecatoriei Bistrita.

Toti detinutii – inclusiv
cei necondamnati definitiv – sunt obligati sa poarte tinuta de penitenciar.
Reprezentantii asociatiei au avut, in legatura cu aceasta chestiune doua observatii.
Prima, ca in privinta detinutilor necondamnati definitiv practica este contrara
normelor internationale in materie iar a doua ca experienta unor alte penitenciare
arata ca nimic nu ar pleda impotriva ideii ca toti detinutii care au haine
civile sa fie lasati sa le poarte in toate ocaziile (si, in orice caz, pe
timpul cand sunt vizitati de familii). Desi initial a avut observatii in legatura
cu faptul ca in acest mod s-ar crea o situatie frustranta pentru detinutii
care nu au posibilitatea sa primeasca haine de acasa, conducerea unitatii
a dat asigurari ca problema ridicata va fi analizata cu solicitudine.

Reprezentantii APADOR-CH
au constatat din nou ca initiativa laudabila a DGP de constituire a categoriei
detinutilor in regim semi-deschis a fost abandonata (la Bistrita nu exista
nici un detinut in aceasta categorie). Asociatia nu crede ca evadarile – putine
la numar ale unor detinuti din aceasta categorie, intr-o scurta perioada de
timp, constituie un motiv suficient pentru renuntarea la idee si solicita
DGP sa reia experimentul.

Vizita in penitenciar

2.1. Blocul alimentar

Pentru masa de pranz se
gatise ciorba de salata si iahnie de fasole cu carne, la comun, iar la regim
(72 de portii) ciorba de salata si paste cu carne; dimineata – biscuiti cu
marmelada si ceai, la comun, iar la regim oua si lapte (cei 2 diabetici primisera
in plus margarina); seara – paste cu jumari, la comun iar la regim mancare
de cartofi. Pentru cele doua mese principale fusesera folosite 88,5 kg de
carne de porc, 19,6 kg subproduse din carne de porc si 51 kg de slanina. Detinutii
cu regim primesc dimineata si seara lapte si o data la doua zile cate un ou
fiert. Mancarea arata in general acceptabil iar in felul doi, atat de la comun
cat si de la regim, era carne. Bucataria era in conditii bune de igiena si
este asigurata in permanenta apa calda pentru spalarea vaselor si celelalte
nevoi ale blocului alimentar.

2.2. Baia unitatii

In cursul anului 2001,
penitenciarul a renuntat la racordarea la reteaua de apa calda a orasului
si a achizitionat 9 microcentrale. Desi in camerele detinutilor exista dusuri,
apa calda se asigura numai pentru baia comuna, toti detinutii facand aici
baia saptamanala, cam 10 – 15 minute pe serie (in discutia cu reprezentantii
asociatiei, loctiitorul comandantului pentru paza si regim penitenciar precizase
ca detinutii au apa calda la dusurile din camere). Penitenciarul nu are probleme
cu apa curenta. Sala de baie, unde erau instalate 27 de dusuri, avea peretii
coscoviti si igrasie. Zilele de baie sunt joia, vinerea si sambata.

 

2.3. Curtile de plimbare

Unitatea are doua curti
de plimbare, unde sunt amenajate si aparate de forta, si un teren de sport,
pe care se poate juca volei si tenis de masa. Una din problemele cele mai
serioase pe care le are penitenciarul este ca detinutilor li se asigura numai
o jumatate de ora de plimbare pe zi, si numai in 4 zile din saptamana (sunt
excluse sambetele, duminicile si ziua de “program administrativ si imbaiere”).
Explicatia responsabililor unitatii potrivit careia atunci cand ies sa-si
scuture cazarmamentul si sa faca baie detinutii s-ar si plimba este departe
de a se constitui intr-o solutie la problema amintita.

2.4. Cabinetul medical

Penitenciarul are 2 medici
generalisti, 1 stomatolog si 6 asistenti medicali (dintre care 1 asistent
de farmacie). In cursul unei zile, sunt acordate in jur de 70 de consultatii
si tratamente (la cabinetul stomatologic media este de 10 – 15 cazuri). Afectiunile
cele mai frecvent intalnite sunt cele digestive, respiratorii si dermatitele.
Exista 5 bolnavi de scabie iar 30 de detinuti se afla in evidente cu lues
(contractat inainte de venirea in penitenciarul Bistrita, au sustinut medicii).
In evidente exista de asemenea 46 de bolnavi de TBC pulmonar, dintre care
11 se afla sub tratament; in urma unor investigatii de specialitate recente,
inca 50 de detinuti sunt suspectati de TBC. Unitatea are circa 12 detinuti
cu afectiuni psihice care ar necesita internarea intr-o institutie de profil.
Examinarile de specialitate se fac la policlinica din oras iar urgentele sunt
rezolvate prin spitalul judetean. La internarea in spitalele civile, detinutii
sunt incatusati, cu exceptia celor de la “fara paza” si a celor foarte bolnavi.
Atat reprezentantii compartimentului paza si tratament cat si cei de la cabinetul
medical au apreciat drept excesiva masura incatusarii detinutilor bolnavi,
in conditiile in care fiecare dintre ei este escortat in permanenta de 2 subofiteri
inarmati. Unitatea nu are probleme cu asigurarea medicamentelor. In cazul
in care detinutii vor sa fie tratati cu anumite medicamente aduse de afara,
o pot face fie pe baza unei retete a unui medic din afara sistemului, vizata
de medicii unitatii, fie a uneia eliberata de cabinetul medical (in ambele
cazuri, medicamentele sunt pastrate la farmacia penitenciarului). Detinutii
pedepsiti cu izolarea sunt vazuti de medic in fiecare zi, ca si la introducere
si la scoatere.

La cabinetul medical,
se afla detinutul Szabo Cocis Petru, care tocmai iesise dintr-un refuz de
hrana de 2 zile. El a relatat ca a mai fost in refuz de hrana in decembrie
2001, cand locotenentul Miron l-a “terorizat psihic”, l-a legat cu catuse
si l-a introdus la izolator. Detinutul s-a plans ca unele cadre nu fac nimic
pentru a-l proteja de colegii care il persecuta banuindu-l ca este informator;
atunci cand, din cauza aceasta, a amenintat ca “o sa se taie”, a fost pedepsit
cu 5 zile izolare severa iar subofiterul Gheorghe Rogozanu l-a agresat.

Cu ocazia unei recente
consfatuiri organizata de serviciul medical al DGP, a fost luata in calcul
posibilitatea distribuirii, in viitor, a prezervativelor pentru detinuti,
“in limita fondurilor disponibile”.

In camera 59, infirmerie
– afectiuni curente – se aflau 20 de detinuti si 21 de paturi (instalate pe
3 randuri). Detinutul Constantin Badale (in etate de 85 de ani, condamnat
la 7 ani pentru omor, din care executase 20 de luni) vedea numai cu un ochi
(fusese operat recent de cataracta) si avea probleme serioase cu spatele.
Farkas Florian este vegetarian si s-a plans ca uneori “cei de la bucatarie”
isi bat joc de el si ii dau mancarea stricata. Detinutii au apreciat drept
buna calitatea hranei si a tratamentului medical. Grupul sanitar, o incapere
separata, avea un jgheab din beton cu 3 robinete, 1 dus si 2 cabine cu WC
– uri turcesti, unde apa curgea continuu. In camera existau televizor si difuzor.

2.5. Sectiile de detinere

La regim restrictiv (camera
55) se afla, pentru 3 luni, Dorin Sima. El mai avusese pana la aceasta pedeapsa
10 rapoarte de incident, cele mai multe din cauza comportamentului violent
– recunoscut de catre detinut – fata de colegi; din cauza acestui comportament,
datorat se pare si unei stari psihice precare, cererea sa de liberare conditionata
fusese recent amanata cu 1 an. El iese la plimbare zilnic (cu catuse la mani),
mai putin sambata si duminica, si este supravegheat de 2 subofiteri. Vizite
si pachete primeste “cu aprobarea comandantului”, iar tigari – ¼ din
ratia obisnuita. In camera erau 3 paturi, incastrate in perete si in pardoseala
betonata. WC – ul turcesc era separat de restul camerei doar printr-un zid
de circa 1,5 m inaltime. Sima a apreciat ca mancarea este acceptabila.

La izolare (camera 54)
se afla, pentru 5 zile, detinutul Ion Vasile Roman. El fusese pedepsit pentru
ca a avut o altercatie cu “un subofiter de la ateliere”. Pentru acelasi gen
de fapte el mai fusese pedepsit de alte 5 ori, din 1998, de cand a venit la
Bistrita. La plimbare este scos zilnic, incatusat, cu exceptia zilelor de
baie, de smbata si duminica. Detinutilor de la izolare nu li se permite
nici un fel de lectura pe durata executarii pedepsei
(ceea ce in opinia
asociatiei este excesiv) iar cazarmamentul si lenjeria de pat se ridica
de la desteptare si pana la stingere, intre orele 6 si 22. In camera existau
2 paturi din beton si 1 WC turcesc, separat de restul incaperii numai printr-un
zid inalt de circa 1,7 m.

In camera 57 erau 27 de
paturi si 26 de detinuti, cei mai multi din categoria celor “cu grad sporit
de periculozitate”. Plimbarea zilnica are o durata de ½ ora (la plimbare
nu se iese joia, cand este program de baie, si nici sambata si duminica).
Detinutii pot sa dea 1 – 2 telefoane lunar, pe baza unei cereri scrise pe
care o fac catre comandantul penitenciarului. Baie se face o data pe saptamana
iar lunar detinutii primesc cate o lama de ras, pasta de dinti si de ras si
sapun. In camera exista un televizor, adus de acasa de unul din detinuti,
si un difuzor. Grupul sanitar consta dintr-o incapere separata in care erau
un jgheab din beton, un dus si doua cabine cu WC-uri turcesti. Detinutul Bombi
Nita a facut in cursul anului trecut doua cereri sa fie transferat la unul
din penitenciarele din Bucuresti, cereri care au primit un raspuns negativ
motivandu-se ca nu sunt locuri. Dat fiind ca familia sa – mama si sora – este
in Bucuresti, detinutul isi mentine in continuare solicitarea de a fi transferat.

Camera 48 (detinuti care
muncesc si “stationari” recidivisti). In camera erau 60 de detinuti, cazati
in 51 de paturi iar aerul mirosea urat. Detinutii nu s-au plans de conditiile
din penitenciar: calitatea hranei, asistenta medicala, programul de televizor
(toate camerele din penitenciar au televizoare – o parte aduse de acasa de
detinuti – iar programul este de la ora 9.00 la 22.00; sambata si duminica
– pana la 24.00 sau 1.00). Baie se face o data pe saptamana iar detinutii
primesc o lama de ras la doua lunilame si pasta de ras, pasta de dinti (una
la trei luni), sapun si hartie igienica. Nemultumirea detinutilor tine de
supraaglomerare (dorm si cate trei in doua paturi) si de programul foarte
scurt al plimbarii zilnice (de la 20 la 30 de minute, si numa lunea, martea,
miercurea si joia). Grupul sanitar consta si aici dintr-o incapere separata
avand un jgheab din beton, un dus si doua cabine cu WC-uri turcesti.

Detinutul Victor Radeanu,
in etate de 50 de ani, are o pedeapsa de 5 ani si jumatate, din care executase
1 an si 7 luni. El arata fizic foarte rau, fiind cardiac, avand un singur
plaman, ciroza hapatica si o semiparalizie a partii drepte a acorpului.

Vasile Trifan era foarte
nemultumit ca fusese transferat “fara nici o explicatie de la Bacau”. Desi
aprecia conditiile de la Bistrita mai bune decat la Bacau, Trifan era nemultumit
de faptul ca la Bacau muncea si “castiga zile” deduse din pedeapsa. El a insistat
ca a fost intotdeauna un detinut care nu a ridicat nici cea mai mica problema
si a rugat conducerea unitatii sa ii aprobe sa iasa la munca si aici.

2.6. Compartimentul cultural
– educativ

Unitatea are o buna colaborare
cu Scoala post-liceala de asistenti sociali “Carol Davila” din Bistrita, Asociatia
asistentilor sociali din Transilvania, Scoala post-liceala “Louis Pasteur”
si Liga tineretului ortodox. Sunt in curs de desfasurare 12 programe – cu
o durata medie de 3 luni, pe grupe de maximum 12 detinuti – destinate in principal
pregatirii pentru liberare si educatiei morale si civice a detinutilor. De
doua ori pe saptamana, compartimentul desfasoara programe speciale cu detinutii
“dificili” si “periculosi”. In unitate sunt in jur de 80 de analfabeti de
care se ocupa mai ales unul dintre detinutii cu 12 clase; sunt de asemenea
organizate cursuri de scolarizare pentru clasele I – IV. In oras au fost organizate
expozitii – cu vanzare – de pictura, metaloplastie si goblenuri realizate
de detinuti. Detinutii cu aptitudini participa de asemenea la scoaterea a
2 reviste lunare – “Promisiune” si “Gazeta volanta”, fiecare in trei exemplare,
care circula din camera in camera..

Pe langa Tribunalul din
Bistrita nu a fost organizat nici pana acum serviciul de probatiune. In schimb,
unitatea este in curs de a pune la punct un protocol cu reprezentantii din
zona ai cultului penticostal pentru realizarea unui centru de reintegrare
sociala a detinutilor care au problemele cele mai serioase la punerea in libertate.
Proiectul are in vedere construirea unei “case” unde sa se asigure cazarea
si masa pentru circa 60 – 70 de detinuti pusi in libertate (centrul urmand
sa se ocupe si de gasirea unui loc de munca pentru fostii detinuti). La data
vizitei, fusese definitivat statutul viitorului centru. De asemenea, 2 detinuti
liberati de curand locuiau intr-un apartament din Bistrita pus la dispozitie
de comunitatea penticostala iar unui al treilea i se daduse de lucru pe terenul
agricol al uneia din familiile comunitatii.

2.7. Sectorul pentru vizite

Sunt amenajate spatii
pentru primirea simultana a 11 vizite (6 obisnuite, 4 la mese si 1 la cabina,
pentru detinutii considerati periculosi). Sala este astfel amenajata incat
detinutii vad continutul pachetelor pe care supraveghetorii le preiau de la
vizitatorii lor.

In sala pentru vizite
sunt instalate si cele 2 telefoane publice, iar supraveghetorii, stand in
aceasta incapere, aud ce vorbesc detinutii. Pentru aprobarea si evidenta telefoanelor,
unitatea a introdus un formular valabil pe o durata mai lunga de timp, insa
reprezentantilor asociatie nu le-a fost clar cum functioneaza aceasta metoda
in conditiile in care pentru o singura vizita sunt necesare in jur de 10 semnaturi.

Din initiativa DGP, conducerea
unitatii a organizat o consultare a detinutilor privind renuntarea la pachetele
de acasa si infiintarea in unitate a unui magazin de la care sa poata fi cumparate
alimente, bauturi racoritoare, tigari si alte bunuri necesare detinutilor.
In jur de 90% dintre detinuti au optat pentru infiintarea magazinului (un
rezultat destul de apropiat de cel din mai multe alte penitenciare). Desi
considera initiativa DGP pozitiva, APADOR-CH crede ca formula finala ar trebui
sa nu absolutizeze nici intr-un sens, nici in altul si sa se dea posibilitatea
detinutilor care isi pot procura mai usor alimentele din gospodaria familiilor
sa opteze pentru aceasta varianta. Asociatia sugereaza ca detinutii necautati
sa aiba prioritate la selectia pentru munca (desigur, daca indeplinesc conditiile
stabilite). In acest fel, ei ar avea posibilitatea sa faca unele cumparaturi,
cu banii castigati, de la viitoarele magazine interne

2.7. Discutia cu detinutul
Daniel Talpiga

Detinutul a reclamat faptul
ca in ziua de 25 aprilie 2002, el si colegii din camera 57 au fost victimele
unei grupe de interventie “venita din oras“. Motivandu-se ca in WC-ul camerei
57 se afla un detinut “drogat” (care, s-a dovedit ulterior, inhalase aburi
dintr-un vas cu prenadez), 6 – 7 militari, inarmati “pana in dinti” si cu
cagule pe fata, a patruns in incapere, i-au culcat la pamant pe toti detinutii
iar pe unii dintre ei, inclusiv pe Talpiga, i-au lovit cu pumnii si bocancii
in cap. In cursul aceleasi zile, in camera a fost facuta o perchezitie, lui
Talpiga luandu-i-se doua cearceafuri, doua sticle in care tinea apa si o oglinda.
Detinutul s-a mai plans ca este tinut la periculosi pentru faptul ca a evadat
in urma cu aproape 10 ani, desi in cursul anului 2001 a avut o intrerupere
a executarii pedepsei din care s-a intors fara nici o intarziere.

Responsabilii penitenciarului
au recunoscut ca in ziua de 25 aprilie in penitenciar a venit, “in vizita”,
grupa de interventie de la penitenciarul din Gherla, grupa care si-a asumat
o actiune evident excesiva si nelegala la camera 57 (in discutia initiala,
reprezentantii unitatii negasera ca in penitenciar ar fi venit vreodata, din
afara, vreo formatiune de acest gen). Faptul ca detinutului Talpiga i-au fost
ridicate un numar de obiecte de care reprezentantii APADOR-CH nu au mai auzit
in vreun alt penitenciar sa fie considerate “interzise” a fost explicat prin
“dispozitiile legale in acest sens”. In opinia APADOR-CH, interzicerea – prin
regulament sau doar prin “practica locului” – a unor obiecte precum cele care
i-au fost ridicate lui Talpiga este complet nejustificata. In cazul detinutului
Daniel Talpiga un asemenea tratament este cu atat mai greu de inteles cu cat
cadrele penitenciarului stiu bine ca acesta este o persoana care – se pare
ca din nemultumiri asemanatoare – nu cu mult timp in urma a incercat sa se
sinucida.

 

Concluzii

APADOR-CH apreciaza ca penitencarul
asigura in general conditii acceptabile detinutilor inchisi aici. Faptul ca
in unitate nu exista tensiuni majore intre detinuti si personal se datoreaza
mai ales preocuparii in acest sens a conducerii unitatii, personalului operativ
si de la compartimentul cultural – educativ, ca si calitatii corespunzatoare
a asistentei medicale si hranei.

Cu toate acestea, este necesar
ca la nivelul conducerii penitencarului :

sa fie cautate solutii
urgente pentru prelungirea programului de plimbare a detinutilor la minim
o ora pe zi, inclusiv in ziua programului administrativ;
programul zilnic al detinutilor
sa fie conceput intr-o maniera mai putin rigida decat in momentul de fata,
in sensul de a fi obligatorii numai acele activitati si repere orare care
prin nerespectarea lor ar impieta asupra functionarii coerente a unitatii
si serviciilor sale;
sa se aiba in vedere
posibilitatea renuntarii la pedepsirea detinutilor care se autoagreseaza;
sa se renunte la interdictiile
nejustificate care sunt impuse detinutilor cu privire la bunurile si obiectelor
pe care le pot avea asupra lor (in opinia asociatiei, interzicerea lenjeriei
de pat si de corp de acasa, a oglinzilor, canilor din portelan etc. este nejustificata;
sa se analizeze cu solicitudine
posibilitatea ca detinutii – in orice caz cei necondamnati definitiv – sa
poata purta hainele proprii;
sa se analizeze cu mai
multa intelegere situatia detinutului Daniel Talpiga (a se vedea punctul 3);
detinutul Victor Radeanu
sa fie sfatuit si sustinut in vederea demersurilor legale pe care le poate
face pentru a putea fi eliberat (vezi punctul 2.5., camera 48);
sa se faca reparatiile
care se impun la baia unitatii;
sa se simplifice formularul
tip pentru telefoane, conceput de unitate, care contine rubrici inutile si
presupune prea multe avize ale diferitelor compartimente.

APADOR-CH solicita DGP:

sa analizeze posibilitatea
continuarii investitiilor la pavilioanele de detinere, intrerupte in cursul
anului 1997 si incadrarea celor doua posturi de ofiter libere la compartimentul
cultural – educativ;
sa dispuna verificarea
celor intamplate cu ocazia vizitei grupei de interventie de la penitenciarul
din Gherla (a se vedea punctul 3) si sa dispuna masurile necesare;
sa se renunte la ordinul
DGP din 19 aprilie 2002 prin care refuzul unui detinut de a iesi la plimbare
se considera abatere de la ROI si prin urmare poate fi sanctionat disciplinar.

 

 

Manuela Stefanescu
Valerian Stan