Raport asupra vizitei la arestul Secţiei 19 de Poliţie din Bucureşti

19.02.2009
Print Friendly, PDF & Email

La data de 19 februarie 2009, două reprezentante
ale APADOR-CH au vizitat arestul Secţiei 19 de Poliţie din Bucureşti. Ultima
vizită la acest arest a avut loc în septembrie 2007, dată la care arestul nu
funcţiona fiind închis în 2006 ca “necorespunzător” deoarece, conform şefului
secţiei “nu avea curte de plimbare” iar spaţiile se aflau în renovare.
Funcţionarea arestului a reînceput din 24 octombrie 2008.

APADOR-CH atrage din nou atenţia asupra unei
probleme semnalate anterior. La mai mult de doi ani de la intrarea în vigoare a
Legii nr. 275/2006, nu există încă regulamentul de aplicare în aresturile poliţiei,
document care, conform legii, ar fi trebuit elaborat în comun de Ministerul
Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Justiţiei
. În
lipsa acestui document poliţiştii îşi desfăşoară activitatea conform unor
proceduri mai vechi, care încalcă unele prevederi din Legea nr. 275/2006.

Un exemplu este încătuşarea automată la scoaterea
din arestul secţiei 19 de poliţie a persoanelor private de libertate inclusiv a minorilor, în vreme ce Legea nr.275/2006 prevede la
art.37 patru cazuri în care se pot folosi cătuşele dar numai dacă există „un pericol real şi concret”. Poliţiştii de la secţia 19 de poliţie susţin că încătuşează
deţinuţii la fiecare ieşire din arestul secţiei deoarece, din punctul lor de
vedere, întotdeauna există riscul
evadării. Prin urmare, ceea ce Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal prevede ca excepţie,
rămâne regulă în aresturile
poliţiei.

1. Specificul arestului,
efective, durata deţinerii

În arestul secţiei 19 de poliţie sunt aduşi toţi arestaţii minori de sex masculin din
Bucureşti şi judeţul Ilfov.
La data vizitei în arest se aflau 23 de
persoane, toate cu mandate de arestare preventivă, din care 15 minori şi 8
adulţi.

Şeful secţiei de poliţie a afirmat că încearcă
să reducă pe cât posibil durata şederii arestaţilor  grăbind, pe cât posibil,
transferarea lor la Penitenciarul Rahova.  O situaţie aparte se referea la  unul
dintre arestaţi care nu poate fi transferat la penitenciar deoarece nu are şi
nu a avut vreodată niciun fel de act de identitate (este vorba de un minor
pentru care s-au declanşat procedurile de înregistrare tardivă a naşterii).
Acesta se află la secţia 19 poliţie de la data la care arestul a reînceput să
funcţioneze, adică de circa patru luni

Arestaţii sosesc în arestul secţiei 19 poliţie
după efectuarea unui consult medical la cabinetul Direcţiei Generale de Poliţie
a Municipiului Bucureşti. Dacă personalul medical de acolo consideră că este
nevoie, atunci arestaţilor li se efectuează consulturi medicale de specialitate
în urma cărora li se stabileşte o schemă de tratament. Secţia 19 poliţie nu are
personal medical aşa că medicamentele prescrise deţinuţilor sunt păstrate şi
distribuite acestora de către agenţii de pază[1].
Numai după terminarea investigaţiilor medicale arestaţii sunt încarceraţi.
Percheziţia implică dezbrăcarea completă în prezenţa a doi agenţi de pază şi
efectuarea unor genoflexiuni, ceea ce înseamnă umilirea persoanelor private de
libertate şi echivalează cu tratament degradant. În opinia asociaţiei, soluţia ar fi ca persoanelor respective să li se dea
un halat pe durata percheziţiei corporale
, ca măsură minimă pentru
protejarea intimităţii.

2.  Drepturile deţinuţilor
(corespondenţă, contacte cu exteriorul)

La sosirea în arestul secţiei 19 de poliţie
persoanelor private de libertate li se aduc la cunoştinţă drepturile şi
obligaţiile şi semnează pentru luarea la cunoştinţă. În fiecare cameră de
deţinere sunt afişate atât drepturile şi obligaţiile cât şi programul
săptămânal al unor activităţi (vizite, cumpărături, bărbierit). Deţinuţii au dreptul
să păstreze în cameră obiecte proprii de îmbrăcăminte (în cazul în
care o persoană privată de libertate are mai multe rînduri de haine acestea
sunt depozitate la magazie) şi obiecte pentru igienă atâta vreme cât nu sunt
ambalate în sticlă sau metal. Aparatele de ras, curelele, şireturile, alte
obiecte considerate periculoase sunt depozitate în biroul supraveghetorilor în
sertare individuale iar banii şi cartelele telefonice se păstrează în cutia de
valori aflată în grija şefului arestului. Arestaţii primesc în camere
cazarmament de pat, mop, găleată, detergent. Arestul distribuie hârtie igienică
şi săpun  numai celor care nu sunt vizitaţi şi nu dispun de fonduri proprii.

O problemă din arestul secţiei
19 este cea referitoare la confidenţialitatea corespondenţei şi a convorbirilor
telefonice
. Cutia
destinată corepondenţei poştale a arestaţilor nu aparţine RA Poşta Română ci
este o simplă cutie din metal, ce-i drept încuiată cu o cheie păstrată de şeful
arestului. Şeful secţiei a afirmat că nu ştia că există posibilitatea de a
amplasa în interiorul spaţiului de deţinere o cutie a Poştei Române şi că va
face demersurile necesare pentru înlocuire.

Pe de altă parte corespondenţa poştală a
pesoanelor private de libertate este înregistrată atât la plecare cât şi la
sosire ceea ce înseamnă că responsabilii arestului au cunoştinţă despre
persoanele sau instituţiile cu care arestaţii comunică în acest mod. Şeful
secţiei 19 poliţie a justificat înregistrarea corespondenţei ca fiind o
modalitate de a apăra instituţia de eventuale plângeri privind neexpedierea
plicurilor. Însă metoda poate stârni suspiciuni şi, pentru a le evita, asociaţia solicită ca arestaţii să aibă acces direct
la cutia poştală, renunţîndu-se la colectarea corespondenţei lor de către şeful
arestului şi la înregistrare.

Convorbirile telefonice, acordate, conform
legii, săptămânal cu familia şi de câte ori se solicită cu avocatul,  nu
respectă regula confidenţialităţii. Unicul telefon accesibil se află în biroul
şefului arestului iar, în momentul efectuării convorbirii, în aceeaşi încăpere
se mai află unul sau doi agenţi. Motivul invocat de responsabili este  lipsa de
spaţiu. APADOR-CH consideră că respectarea
confidenţialităţii convorbirilor telefonice este un lucru esenţial şi solicită
amenajarea unei cabine telefonice din plexiglas astfel ca arestaţii să poată
vorbi cu aparţinătorii şi mai ales cu avocaţii fără să fie auziţi de alte
persoane. Dacă acest lucru nu este posibil, o soluţie ar fi ca supraveghetorii să stea pe coridor pe
durata comunicării. 

Arestul secţiei 19 poliţie nu are un spaţiu
special amenajat pentru desfăşurarea de activităţi cultural/educative. De
altfel nu se desfăşoară nicio activitate deoarece nu există personal
specializat şi aceasta în condiţiile în care toţi arestaţii minori din
Bucureşti şi Ilfov sunt aduşi aici iar unii rămân perioade îndelungate. APADOR-CH consideră inacceptabilă lipsa activităţilor
cultural/educative deoarece acestea sunt esenţiale pentru pregătirea
reinserţiei sociale a deţinuţilor, cu precădere a celor minori.

În arestul secţiei 19 de poliţie pesoanele
private de libertate pot asculta programe radio transmise prin difuzoare în
fiecare cameră. De asemenea au acces la ziare/reviste puse la dispoziţie, din
când în când, de personalul arestului sau aparţinători şi la cărţi (o mică
bibliotecă este improvizată pe hol). APADOR-CH constată că, exceptând arestul
zis “al parchetului general” şi puţinele aresturi care au improvizat cluburi,
în niciun alt loc de privare de libertate al poliţiei nu există televizoare.
Dat fiind că multe persoane stau şi luni în şir  în sediul poliţiei,  asociaţia solicită ca în fiecare
arest unde nu este spaţiu pentru amenajarea unui club să se asigure câte un
televizor pe cameră
.
Televiziunea este un mijloc de comunicare în masă şi nimic nu justifică
privarea unor persoane de dreptul de a primi informaţii de interes general.

Grefa are loc, de regulă, în afara arestului şi
anume în birourile serviciului cerecetări penale din secţie loc până unde arestaţii
sunt conduşi încătuşaţi (deşi e greu de crezut că un arestat ar încerca să fugă
chiar pe holurile secţiei). Conform reprezentanţilor secţiei persoana privată
de libertate rămâne singură în încăpere cu avocatul său. Cu toate acestea unul
dintre arestaţi, care are avocat ales a declarat că atunci când s-a întâlnit cu
apărătorul său  un agent de pază a fost tot timpul prezent. Asociaţia insistă
asupra faptului că relaţia confidenţială dintre o persoană şi apărătorul său
este esenţială pentru realizarea dreptului persoanei la un proces echitabil. 

Nici responsabilii arestului, nici arestaţii nu
l-au văzut vreodată pe judecătorul delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate, de la redeschiderea arestului adică de aproximativ
patru luni. Este foarte probabil ca arestaţii nici măcar să nu ştie de
existenţa acestui judecător, dat fiind că regulamentul privind drepturile şi
obligaţiilor lor nu face nicio referire la
această instituţie.

3. Hrana deţinuţilor

Arestul secţiei 19 de poliţie primeşte hrana
pentru persoanele private de libertate de la Penitenciarul Rahova. Atât prânzul
cât şi cina sosesc cu acelaşi transport, înainte de ora 11. Arestaţii au
declarat că hrana este acceptabilă, mai ales când li se serveşte fasole, însă
cei mai mulţi mănâncă cu preponderenţă produsele alimentare primite de la
aparţinători. Pentru depozitarea acestora arestaţii au la dispoziţie frigidere
amplasate într-un oficiu în care mai pot utiliza şi un cuptor cu microunde.

Şeful arestului le pune la dispoziţie aparţinătorilor
arestaţilor o listă a produselor (atât alimentare cât şi nealimentare) pe care
le pot aduce în pachetele pentru deţinuţi.  Mai există şi posibilitatea ca,
prin bunăvoinţa personalului, persoanele private de libertate să îşi cumpere,
de două ori pe săptămână, cu bani proprii,  cele necesare.

4. Vizita în camerele de
deţinere

Arestul este format din patru camera de două
tipuri, unele de aproximativ 30 m.p. celelalte de aproximativ 20.m.p. suprafaţă
care o include şi pe cea a grupului sanitar, existent în fiecare cameră şi
constând în WC, chiuvetă şi duş. Apa caldă şi cea rece se furnizează în
permanenţă. Mobilierul din cameră constă în şase paturi, o masă şi câteva
scaune.

În camera 1 (cca 30 m.p.) erau cazate opt
persoane (minori) la şase paturi, ceea ce înseamnă, fie chiar şi temporar,
încălcarea obligaţiei elementare de a asigura un
pat pentru fiecare persoană privată de libertate.
Un minor (C.M.) a
declarat că niciun avocat nu a fost prezent
când i s-a luat declaraţia premergătoare emiterii ordonanţei de reţinere, ceea ce legea penală prevede imperativ. APADOR-CH
cere IGPR să se asigure că toţi poliţiştii cunosc şi aplică întocmai dreptul
persoanei de a fi asistată juridic atunci când dă declaraţia ce precede
reţinerea.
 

În camera 4 – arestaţi adulţi –  de aprox. 20 m.p.
erau  şase paturi instalate dar numai trei  ocupate. Unul dintre arestaţi era
confuz şi a declarat că se simte rău recunoscând că este consumator de  droguri
injectabile. Aşa cum se procedează în aresturile poliţiei – eronat în opinia asociaţiei –  persoana respectivă primise numai
calmante şi somnifere de la momentul privării de libertate, substitutele de
droguri fiind interzise.  APADOR-CH
consideră că arestul secţiei 19 nu ar trebui să găzduiască arestaţi cu astfel
de probleme, aceştia necesitând asistenţă atât medicală cât şi psihologică.
Secţia 19, nedispunând de personal specializat, nu este în măsură să desfăşoare
niciun fel de programe care să asigure accesul deţinuţilor consumatori de
droguri la tratament adecvat. APADOR-CH
solicită din nou aplicarea întocmai a Ordinul
Ministrului Justiţiei nr. 1216/2006
privind modalitatea de derulare
a programelor integrate de asistenţă medicală, psihologică şi socială pentru
persoanele aflate în stare privativă de libertate, consumatoare de droguri, 
act normativ aplicabil conform Art. 2, litera a) în aresturi şi
penitenciare.

O problemă importantă cu
privire la camerele de deţinere o reprezintă calitatea iluminatului
. Arestul este situate la demisol iar
lumina naturală nu pătrunde suficient prin ferestrele foarte mici (cam ½
mp./cameră) şi obturate de grilaje dese de sârmă. Pe de altă parte, iluminatul
electric este prea slab pentru a citi şi a scrie. În plus, becurile rămîn
aprinse pe toată durata zilei şi a nopţii, ceea ce crează un disconfort evident
pentru arestaţi. Sesizaţi de reprezentantele APADOR-CH  responsabilii arestului
au declarat că vor încerca să îmbunătăţească situaţia înlocuind becurile.

5. Curtea de
plimbare

Spaţiul amenajat drept curte de plimbare este o
cuşcă metalică de 2/6m, circa 12 .m.p de suprafaţă asfaltică, acoperită cu
plexiglas fapt care face spaţiul utilizabil şi pe timp de ploaie. Amenajată ca
cerinţă obligatorie pentru ca arestul să poată funcţiona, curtea de plimbare
este doar un loc unde arestaţii pot ieşi la aer timp de 30 de minute în fiecare
zi, de luni până vineri, orice altă activitate fiind imposibilă din cauza
suprafeţei prea mici. Nici măcar “mersul în cerc” nu este posibil, singurul
lucru de făcut în această curte este “statul”, ceea ce de altfel şi făceau
arestaţii ieşiţi la aer la momentul în care reprezentantele APADOR-CH au
vizitat arestul. Asociaţia recomandă mărirea
spaţiului destinat plimbării.

Conculzii şi recomadări:

1.      Asociaţia solicită rezolvarea urgentă a problemelor
referitoare la confidenţialitatea convorbirilor telefonice şi a corespondenţei 
poştale ;

2.      APADOR-CH consideră inacceptabilă lipsa activităţilor
cultural/educative în arestul secţiei 19 poliţie deoarece acestea sunt
esenţiale pentru pregătirea reinserţiei sociale a persoanelor private de
libertate mai ales datorită faptului că arestul găzduieşte minori.

Alte concluzii  şi recomandări sunt incluse în
raport.

Manuela
Ştefănescu                                             Maria-Nicoleta Andreescu

[1] Mulţi dintre cei aflaţi în arestul Secţiei 19 la
data vizitei au fost anterior încarceraţi la secţia 12 (practic toţi cei care
au vreo legătură cu drogurile, indiferent dacă sunt traficanţi sau
consumatori).  Arestul secţiei 12 are ca specific deţinerea consumatorilor de
droguri şi se presupune că ar trebui să le acorde acestora tratament medical
adecvat, însă îngrijirile medicale constau exclusiv în  administrarea de
calmante şi analgezice pentru o perioadă de câteva zile. APADOR-CH consideră că
acest tratament este insuficient.

Raspunsul IGPR in acest caz