Raport asupra vizitei în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din subordinea Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți

17.04.2013
Print Friendly, PDF & Email

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți la data de 17 aprilie 2013.

Reprezentantele asociației au putut constata din nou faptul că în aresturile poliției se utilizează proceduri care vin în contradicție cu prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor privative de libertate și a măsurilor dispuse în cursul procesului penal. Astfel, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă (CRAP) Mehedinți regulile continuă să fie cele stabilite prin Ordinul nr. 988/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea locurilor de reținere și arest preventiv din unitățile de poliție. Ca urmare, încătușarea se face automat (și nu ca măsură excepțională) de fiecare dată când un arestat este scos din incinta arestului, chiar și atunci când persoana respectivă este un minor sau o femeie. APADOR-CH solicită din nou renunțarea la practica încătușarii automate la ieșirea din arest.

Efective, personal, spații de detenție, dotări

La data vizitei CRAP Mehedinți găzduia 17 arestați dintre care 15 bărbați adulți, o femeie și un minor (băiat). 16 persoane erau arestate preventiv iar una era condamnată și urma să fie transferată la penitenciar. Persoanele cu care au discutat reprezentantele APADOR-CH erau arestate de câteva zile până la maximum o lună. Durata șederii în CRAP Mehedinți nu depășește (conform șefului de arest) șase luni dar este în general mai mare de o lună.

Personalul arestului este format din 18 agenți (din care o femeie). Un medic, angajat al inspectoratului poliției de frontieră sau al celui de jandarmerie, este chemat de câte ori este nevoie pentru a consulta arestații sau la aducerea unui arestat nou pentru controlul medical obligatoriu la depunere. Nu activează în arest altfel de personal specializat, cum ar fi psiholog, asistent social sau educator. De altfel arestații nu desfășoară niciun fel de activitate cu excepția plimbărilor zilnice în curtea arestului și vizitele la club unde pot viziona programele TV, citi presa sau juca table.

Arestul este amplasat la demisolul unei clădiri din incinta IJP Mehedinți. Spațiile de deținere constau în 12 camere, din care cinci camere mici (6,75 mp) și șapte camere mari (12 mp fiecare), în total având o capacitate de 38 de paturi. În camerele mici sunt montate câte două paturi suprapuse, iar în camerele mari câte patru paturi nesuprapuse ceea ce dă senzația de spațiu. APADOR-CH semnalează faptul că suprafața per deținut este sub standardul de 4 mp deci camerele sunt supraglomerate atunci când toate paturile sunt ocupate. În același timp spațiul este insuficient în camerele cu două paturi suprapuse, chiar și când acolo este închis un singur om. Asociația consideră că aspectul supraglomerării ar putea fi remediat semnificativ și fără eforturi financiare prin scoaterea unor paturi neocupate din camerele mari.

Niciuna dintre camere nu are grup sanitar propriu sau cambuze. Acest aspect reprezintă o deficiență gravă deoarece o persoană care depinde de altul pentru satisfacerea nevoilor fiziologice este pusă într-o situație umilitoare.

Reprezentantele asociației au vizitat mai multe camere de ambele tipuri, precum și grupurile sanitare și dușurile. Camerele sunt în general bine întreținute, zugrăvite, curate și aerisite. Clădirea este amplasată pe direcția nord-sud și are camerele de o parte și de alta a holului. Ca urmare dimineața beneficiază de lumină naturală camerele dinspre est iar dupămiaza cele dinspre vest. În lipsa unui soare puternic iluminatul natural este slab și vine prin geamurile mici și dublate cu plasă densă. Geamurile pot fi deschise și din interior. Arestul are și un sistem de aer condiționat care funcționează de regulă vara. La momentul vizitei nu era funcțional.

Faptul că în clădire există o centrală termică proprie asigură căldură și apă caldă non stop. Dușurile sunt comune, iar toaletele erau curate. Arestații pot face duș ori de cât ori merg la toaletă. Acestea sunt dotate cu oglinzi resistente la spargere și au gresie pe jos.

Asociația consideră că o persoană care se află în situația de a apela la bunăvoința altuia pentru a merge la toaletă este supusă unui tratament umilitor, degradant, și consideră că este necesară amenajarea de grupuri sanitare în toate camerele. Acest lucru nu ar fi realizabil în clădirea actuală, după cum susțin agenții de serviciu. Aceștia spun că a existat o astfel de intenție a conducerii, dar s-a constatat că nu poate fi modificată instalația interioară de alimentare cu apă și canalizare din cauza nivelului față de apele Dunării.

CRAP pune la dispoziția arestaților, pe lângă cazarmament, săpun și hârtie igienică, dacă aceștia nu au din surse proprii.

Clădirea nu are un sistem video de supraveghere, dar fiecare cameră are sistem de alarmare vizuală și audio. Acesta este folosit ori de câte ori un arestat dorește să meargă la toaletă sau să dea un telefon sau să aibă acces la frigiderele din camera de depozitare.

Arestul are o singură curte de plimbare (de 10x5m), destul de spațioasă, dotată cu un coș de baschet. Arestații pot ieși zilnic în curte pentru minim o oră, precum și la clubul amenajat într-una din camerele arestului, unde există televizor, mașină de spălat, frigider și un scaun de frizerie la care arestații se pot programa pentru tuns sau bărbierit. Niciuna dintre camere nu are televizor pentru că nu există cablu TV, dar în fiecare cameră se aude un difuzor ce transmite muzica de la un post de radio local ales de agenți.

Nu există izolator. Aspectul general al holurilor pe care sunt dispuse camerele și al holului de intrare unde se lasă efectele personale la prezentarea arestaților este unul curat, chiar dacă destul de înghesuit.

Asistența medicală este asigurată cu rândul de doi medici angajați ai Poliției de Frontieră și respectiv Jandarmeriei. IJP are în schemă un post de medic permanent, dar de la pensionarea ultimului doctor care a ocupat acest post nu a mai fost angajat altcineva. Unul dintre cei doi medici amintiți vine în arest ori de câte ori este chemat. La data vizitei reprezentantele APADOR au solicitat să vină un medic și acesta a venit în câteva minute. Același medic efectuează și consultul medical al arestaților la depunere. Dacă vreo persoană prezintă semne de violență (sau susține că a fost lovită) se întocmește un document de constatare și se transmite procurorului. Medicul cu care au discutat reprezentantele APADOR a declarat că recent a fost un caz de arestat care a solicitat un consult de specialitate la coloană, unde fusese operat, iar un altul a solicitat consiliere pentru că era consumator de droguri. Consilierea ar fi fost realizată de un psiholog de la Centrul de prevenire, evaluare și consilierea antidrog. Sunt absente însă programele de tratament pentru consumatorii/foștii consumatori de droguri.Arestul nu derulează niciun program de prevenire a transmiterii infecției HIV/hepatite nici pe cale sexuală și nici sanguină.

Hrana arestaților

Hrana asigurată arestaților din CRAP Mehedinți este preparată și furnizată de Penitenciarul Mehedinți și transportată cu mașina IJP de trei ori pe zi. Persoanele cu care au discutat reprezentantele APADOR-CH au afirmat că hrana este în general acceptabilă. Arestații au posibilitatea să primească și pachete de la familie cu ocazia fiecărei vizite – maxim 10 kg alimente, 6 kg legume și fructe și 10 l de apă sau sucuri. Arestații pot achiziționa bunuri (mai ales alimente) de la magazinul penitenciarului pe baza unei liste care se predă supraveghetorului, de două ori pe săptămână, lunea și vinerea.

Arestul dispune de o bucătărie în care este depozitată vesela în care se distribuie hrana și o cameră în care sunt depozitate alimentele arestaților aduse de acasă, fie în rafturi, fie în frigidere.

Contactul cu exteriorul, alte proceduri aplicate în arestul IJP Mehedinți

Sectorul vizite este amenajat în două camere foarte mici amplasate în exteriorul arestului, în aceeași clădire cu ofițerul de servici de la poarta IJP. Într-o cameră se face controlul și în cealaltă arestatul are contact cu aparținătorii. Agentul stă în dreptul ușii dintre cele două camere, acest lucru fiind de natură să nu ofere niciun pic de intimitate și discreție discuțiilor purtate de arestat cu aparținătorii. Fiecare arestat poate fi vizitat simultan de maxim trei persoane, doi adulți și un minor. Arestul are amenajată în interior o cameră de grefă pentru vizitele avocaților.

Percheziția la depunerea în arest are loc în cabinetul medical, amenajat într-o cameră similară cu celulele. Percheziția corporală este efectuată de un agent de acelați sex cu persoana percheziționată.

Telefonul și cutia poștală sunt în interiorul arestului, pe holul care duce spre curtea de plimbare. Arestații pot comunica telefonic cu familia ori cu avocatul dacă au bani pe cartele (Romtelecom, primite de la aparținători). Telefoanele nu sunt dotate cu vreun paravan sau orice alt fel de dispozitiv care să asigure confidențialitatea convorbirilor. Corespondența poștală este depusă personal de arestați în cutia poștală. Există și un registru în care se înregistrează corespondența primită. APADOR-CH consideră că dreptul arestaților la confidențialitatea convorbirilor telefonice și corespondenței este în general respectat, dar solicită instalarea unor dispozitive (de exemplu, paravane de plexiglas) la telefoane.

CRAP Mehedinți are și o cameră amenajată ca bibliotecă, unde există numeroase volume din colecția editată de un cotidian național și donată arestului de Biblioteca județeană. În lipsa televizoarelor din camere unii arestați – de exemplu minorul – citesc.

Judecătorul delegat

Judecătorul delegat, care activează și la Penitenciarul Mehedinți, face vizite în arest de regulă de două ori pe lună, iar numărul de telefon al acestuia este afișat pe ușă în fiecare cameră, alături de regulamentul de ordine interioară. Activitatea și vizibilitatea judecătorului delegat pot fi considerate modele de bună practică.

Vizita în camere

Camera 8 este una dintre camerele mici, cu două paturi suprapuse. La data vizitei în ea era cazat, de 16 zile, singur, minorul în vârstă de 15 ani care citea o carte. Camera, ca de altfel tot arestul, este încălzită însă iluminatul natural este insuficient. Minorul s-a declarat mulțumit de condițiile de detenție, dar a spus că se plictisește singur. Chiar și când e scos la plimbare în curte tot singur e scos.

În camera 3 – de asemenea cu două paturi – era cazată singura femeie, arestată de două zile și aflată într-o stare vizibilă de agitație, generată de faptul că se afla pentru prima dată în această situație.

Camera 11 are patru paturi și tot atâția bărbați cazați. Cei patru s-au declarat mulțumiți de condițiile de detenție, au spus că sunt scoși frecvent la club sau în curte, consideră că mâncarea e acceptabilă, iar unul dintre ei care era răcit a afirmat că a primit medicamentele necesare. Întrebați dacă sunt încătușați la transportul în exterior cei patru au spus că da, până la mașină, iar în interiorul mașinii sunt descătușați. Sunt încătușați din nou pe drumul de la mașină la instanță.În camera 12, similară cu 11, cei patru arestați au avut aceleași păreri favorabile climatului și personalului.

Concluzii și recomandări:

Asociația solicită măsuri pentru dotarea camerelor cu grup sanitar.
APADOR-CH consideră că arestul IJP Mehedinți este supraglomerat și recomandă o mai bună gestionare a spațiului de cazare. O primă măsură eficientă și necostisitoare este scoaterea unor paturi amplasate în camerele mari.
Asociația recomandă reamenajarea sectorului vizite și amenajarea corespunzătoare a acestuia în sensul acordării unui spațiu care să asigure confidențialitatea discuțiilor dintre arestați și aparținători.

Alte concluzii și recomandări sunt incluse în raport.

Maria-Nicoleta Andreescu

Dollores Benezic