Raport asupra vizitei în arestul Secţiei 7 Poliţie din Bucureşti, sector 2

20.07.2006
Print Friendly, PDF & Email

Pe data de 20 iulie 2006,
două reprezenzante ale APADOR-CH au vizitat arestul secţiei 7
Poliţie. În prezent, este singurul arest din Bucureşti destinat
exclusiv femeilor.

1. Date generale

Datorită condiţiilor foarte proaste de deţinere, arestul
secţiei 7 Poliţie a fost închis în anul 1997 la cererea Comitetului
pentru Prevenirea Torturii. În urma reamenajării, arestul a fost redeschis
de aproximativ 3 luni. Cu o lună şi jumătate în urmă, un
tânăr inspector a preluat conducerea activităţii de cercetare
penală şi arestul. De asemenea, şeful arestului este
proaspăt angajat. Cele două numiri par a avea deja efecte benefice,
cel puţin sub aspectul moralului persoanelor private de libertate.

Secţiile de poliţie transferă în acest arest toate
persoanele de sex feminin care au fost reţinute pe raza municipiului
Bucureşti, pe baza unei ordonanţe de reţinere. Persoanele
reţinute sunt transportate, pentru a fi cercetate, ori de câte ori este
nevoie, fie la secţia de poliţie fie la parchetul unde se
instrumentează dosarul.

1.1. 
Examenul
medical

Persoana reţinută trebuie să fie examinată de un doctor
în maximum 24 de ore. Pentru toate aresturile din Bucureşti (18)
există un singur medic generalist, cu
cabinetul la Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului
Bucureşti. Prin urmare, toate persoanele reţinute trebuie
transportate de la secţiile de poliţie la DGPMB şi înapoi în
aresturi. Apare astfel riscul examinării cu întârziere şi/sau în mod
superficial sau chiar al neexaminării reale a persoanelor
reţinute/arestate. În plus faţă de controlul medical general, arestatele
sunt supuse şi unui control ginecologic la policlinica MAI.

Mai trebuie precizat că femeile reţinute care sunt consumatoare
de droguri sunt trimise de medicul de la DGPMB la spitalul Obregia iar de
acolo, cu tratamentul prescris, la secţia 7 poliţie. Tratamentul se
bazează exclusiv pe calmante. Nu li se administrează, ca în
majoritatea ţărilor democratice metadonă, un substitut de drog care uşurează suferinţa celor aflate în
sevraj. Mai grav, două arestate (M.T. şi M.P.) au susţinut
că au fost interogate şi li s-au luat declaraţii când erau în
sevraj, deci în incapacitate fizică şi psihică. APADOR-CH pune
întrebarea ce valoare juridică pot
avea aceste declaraţii care sunt, cu siguranţă,
autoincriminatorii. Asociaţia consideră că persoanele
consumatoare de droguri ar trebui private de libertate numai dacă au comis o faptă penală şi nu pentru
simpla posesie
, aşa cum pare a fi cazul uneia dintre arestate (M.P.)

2.     
Drepturile
persoanelor private de libertate

2.1.Corespondenţa şi convorbirile
telefonice

Dreptul la corespondenţă, aşa cum este el prevăzut de
Ordonanţa nr.56/2003, este respectat. Teoretic, nu există niciun
control la expediere, iar la primire plicurile sunt deschise de agenţi în
faţa deţinutelor pentru a verifica dacă conţin obiecte
interzise. Practic însă, procurorul
de caz
este informat de întreaga corespondenţă atât la primire
cât şi la expediere! Aşa se explică faptul că un agent
colectează corespondenţa de expediat la primele ore ale
dimineţii, când normal ar fi ca arestatele însele să depună
plicurile în cutia instalată în curtea de plimbare (scoaterea la aer are
loc zilnic, spre prânz). Nici aşa nu ar exista siguranţa că
scrisorile arestatelor nu sunt înregistrate, pentru că cutia este din lemn
şi poate fi uşor deschisă. APADOR-CH
cere IGPR să instaleze în toate aresturile cutii poştale standard,
demonstrând astfel că instituţia respectă dreptul la
confidenţialitatea corespondenţei persoanelor private de libertate.
  Pentru reprezentantele APADOR-CH a
rămas neclar de ce trebuie
să ştie procurorul de caz cu
cine şi când corespondează persoanei arestate
şi, mai ales, dacă se cenzurează  corespondenţa.
Supravegherea corespondenţei se poate face numai pe baza autorizării emise de judecător pe o
perioadă de maximum 4 luni (iniţial o lună, urmată de cel
mult 3 prelungiri de câte o lună fiecare).
Asociaţia
solicită ca procurorul de caz să fie informat cu privire la
corespondenţa persoanei arestate numai
dacă există autorizarea judecătorească.

Arestatele pot telefona familiilor o dată pe săptămâna
şi, nelimitat, avocaţilor. Pentru aceasta fac, de fiecare dată,
cerere scrisă în care precizează cu cine vor să vorbească
precum şi numerele de telefon pe care urmează să le apeleze.
Fiecare convorbire durează în medie 10-15 minute, sub stricta supraveghere
a unui poliţist. Uimitor este însă faptul că procurorul de caz trebuie să îşi
dea acordul pentru toate convorbirile telefonice cu familia!
Este de
presupus că măsura nu este valabilă numai la secţia 7 ci în toate aresturile poliţiei, ceea ce
este inacceptabil.
APADOR-CH precizează că regimul convorbirilor
telefonice este identic cu cel al
corespondenţei scrise şi, prin urmare, acestea ar trebui să fie
nelimitate
şi necenzurate.
Temerea poliţiştilor că o
persoană arestată ar putea contacta complici din afară pentru
influenţarea mersului anchetei este lipsită de logică, de vreme
ce exact acelaşi lucru poate fi făcut prin scrisori. În opinia asociaţiei este vorba doar de
mentalitatea depăşită a controlului total al anchetatorului
asupra arestatului.
APADOR-CH cere
IGPR să aplice acelaşi regim pentru convorbirile telefonice ca
şi pentru corespondenţa scrisă.
Singurele limitări
acceptabile se referă la numărul de posturi telefonice şi la
numărul solicitărilor din partea persoanelor private de libertate.

2.2.Discuţiile cu avocaţii

Persoana reţinută/arestată discută cu
apărătorul în camera anchetatorului, sub supravegherea acestuia (sau
a unui alt supraveghetor). Este, practic, imposibil ca anchetatorul sau
supraveghetorul să nu audă ce
se discută, ceea ce este inacceptabil pentru că se încalcă
principiul fundamental al confidenţialităţii,
parte esenţială a
 dreptului la apărare. Alternativ, discuţiile
cu avocatţii pot avea loc în camera de primire a vizitelor.
Incăperea, foarte mică, este împărţită în două
printr-un zid prevăzut cu un fel de ghişeu. Nu există scaune
(s-ar aduce „dacă este nevoie”) ceea ce sporeşte inconfortul. In
„jumătatea” destinată avocaţilor s-a amplasat o
măsuţă, lipită de biroul supraveghetorului. Prin urmare,
acesta nu numai că aude tot ce se discută dar vede şi
eventualele note pe care şi le-ar face avocatul. APADOR-CH cere insistent
respectarea caracterului
confidenţial
al discuţiilor dintre apărător şi
clientul său, indiferent de moment (conducere, reţinere, arestare)
şi de locul în care se desfăşoară.

3. Camerele de detenţie şi programul
zilnic

Arestul secţiei 7 este format din 4 camere de detenţie şi
anexe. Este situat la subsol, iar ferestrele sunt mici, la nivelul solului
şi prevăzute cu gratii şi plase dese de metal. Consecinţele
sunt lipsa  luminii naturale (becurile rămân aprinse 24 de ore din 24)
şi aerisirea defectuoasă,
 ceea ce înseamnă nerespectarea
standardelor minime europene cu privire la condiţiile de detenţie.
De dată recentă, a fost achiziţionată o instalaţie de
ventilaţie dar din lipsa personalului tehnic aceasta nu a fost încă montată.  Dar
chiar şi după punerea sa în funcţiune, va rămâne problema iluminatului
artificial pentru care nu există decât soluţia radicală a mutării arestului într-un
spaţiu adecvat.

La data vizitei, în arest se aflau 24 de persoane din care 4 erau deja
condamnate definitiv dar aveau afaceri judiciare şi deci trebuia
ţinute separat. Două dintre arestate erau minore, dar fuseseră
repartizate, din lipsa spaţiului, împreună cu două majore.
APADOR-CH consideră inacceptabilă această măsură
şi cere IGPR să respecte cu
sticteţe regula separării minorelor de adulte în arestul poliţiei.
Una din minorele de la camera 1 s-a plâns de rele tratamente din partea
anchetatorilor de la secţiile 16 (unde s-ar fi făcut presiuni asupra
sa pentru a recunoaşte şi alte
fapte ) şi 22 (unde ar fi fost lovită cu palmele peste ceafă)
care efectuează cercetările. In plus, la ambele secţii i s-a
vorbit urât şi a fost întrebată „dacă este ţigancă”,
ca şi cum etnia ar avea vreo relevanţă pentru cercetarea
penală. De altfel şi alte arestate au spus că, pe durata
anchetelor, li se adresează cuvinte şi expresii insultătoare sau
jignitoare. APADOR-CH cere IGPR să
interzică acest gen de comportament necivilizat şi să-i
sancţioneze pe cei găsiţi vinovaţi. Umilirea persoanelor
private de libertate echivalează cu tratament
degradant.

La camera 3 erau 8 femei la 8 paturi. Cele mai multe, inclusiv M.P. şi
M.T. menţionate mai sus sunt cercetate pentru posesie şi/sau trafic
de droguri. Aceste persoane sunt supuse unui stress dublu; pe de o parte,
privarea de libertate, pe de cealaltă, consecinţele lipsirii de
droguri. Prin urmare, este necesar ca supraveghetorii să dea dovadă
de mai multă înţelegere faţă de ele, lucru ce pare a se
întâmpla la secţia 7 după numirea noilor şefi. APADOR-CH îşi exprimă
speranţa că IGPR va continua să angajeze în funcţii de
conducere  poliţişti tineri,
cu altă mentalitate şi altă educaţie.

Trebuie remarcat că, spre diferenţă de unele aresturi din
ţară, fiecare cameră are propriul grup sanitar (un WC, un
duş şi o chiuvetă cu apă caldă aproape permanent)
şi sistem de alarmare sonoră. Arestatele sunt astfel scutite de
umilinţa dependenţei de supraveghetori pentru satisfacerea nevoilor
fiziologice şi întreţinerea igienei corporale.

Mâncarea pentru arestate este adusă de la Penitenciarul Rahova şi
este de calitate cel puţin discutabilă.

Exerciţiul zilnic constă în plimbarea de 30-60 de minute, de luni
până vineri inclusiv, într-o curte goală, expusă privirilor
curioşilor din blocul de vizavi. Inspectorul şef adjunct se
gândeşte la soluţia acoperirii unei părţi din grilaj,
tocmai pentru a le feri pe arestate de priviri indiscrete. Se pare, însă,
că ele nu prea ar fi de acord pentru că li s-ar diminua bruma de
senzaţie de libertate pe care o au când ies în curte . Arestatele mai pot
citi ziare, cărţi (s-a amenajat chiar o mică bibliotecă)
şi asculta muzica difuzată prin staţie. In restul timpului nu
fac nimic, în afară de anchete şi eventual vizite. Cu toate acestea,
deşteptarea este la ora 6.30 dimineaţa. In opinia asociaţiei, un
orar strict s-ar impune doar pentru situaţiile în care persoanele sunt
scoase din arest.

Scoaterea din perimetrul de deţinere înseamnă, obligatoriu, încătuşarea arestatelor (cătuşele
se scot la prezentarea în faţa instanţei şi, posibil dar nu
obligatoriu, pe durata întâlnirilor cu avocaţii). Singurele arestate care nu sunt încătuşate sunt cele
care au peste 60 de ani, gravidele şi minorele până la 16 ani. APADOR-CH solicită ca
încătuşarea să se aplice selectiv
, ţinând
cont numai de gradul de periculozitate al fiecărei arestate în parte.

Concluziile şi recomandările sunt incluse în raport.

Manuela Stefănescu                                                      Nicoleta
Popescu