Raport asupra vizitei în arestul IPJ Teleorman

21.02.2008
Print Friendly, PDF & Email

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul IPJ Teleorman pe
data de 21 februarie 2008. Arestul  –
singurul pe întreg judeţul – este situat în municipiul Alexandria. (Au mai
existat încă două aresturi ale poliţiei în alte
localităţi, dar ambele au fost desfiinţate atât din cauza
condiţiilor de detenţie nesatisfăcătoare cât şi a
numărului redus de reţinuţi/arestaţi.)

 

1. Problema
aplicării Legii 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cadrul procesului penal

Dacă în  sistemul penitenciar
situaţia aplicării legii 275 este clară (există un
regulament aprobat prin Hotărîre a Guvernului), nu acelaşi lucru se
poate spune despre aresturile poliţiei. Legea prevede un regulament
separat, aprobat prin ordin comun al ministrului internelor şi reformei
administrative şi respectiv al justiţiei. Din informaţiile
asociaţiei, un astfel de ordin ar fi fost semnat în ianuarie 2008
(după 14 luni de la intrarea în
vigoare a legii!). Cu toate acestea, poliţiştii de la IPJ Teleorman
nu păreau a şti ceva despre un nou regulament pentru aresturi. Ca
şi colegii lor din restul ţării, ei continuă să aplice
o „combinaţie” între Legea 275 şi vechiul regulament ce datează
din ….1969 (!) şi care, oricâte îmbunătăţiri i-ar fi fost
aduse de-a lungul anilor, este clar depăşit. De exemplu: Legea 275
stipulează că încătuşarea persoanelor este permisă numai în anumite condiţii, ca măsură excepţională.
Poliţiştii pleacă de la premiza că arestaţii au
intenţii fie de evadare, fie de agresare a altor persoane şi prin
urmare, îi încătuşează pe
toţi – inclusiv femeile – la 
scoaterea din arest, tranformând astfel excepţia în regulă.
 Statutul juridic al persoanelor din arest diferă de cel al
deţinuţilor din penitenciar dar acest aspect nu poate fi o
justificare pentru generalizarea imobilizării prin încătuşare.
Mai sunt destule alte exemple (interdicţia de a avea televizor şi
chiar aparat de radio – cu excepţia receptoarelor cu căşti;
spaţii improprii pentru vizitele cu familia etc.) care fac cu atât mai
necesar un regulament pentru aresturi care să fie conform cu Legea 275.

În cazul arestului vizitat, încătuşarea arestaţilor
urmează o procedură destul de ciudată: li se pun
cătuşe la ieşirea din arest, li se scot în dubă pe durata
transportului, se pun din nou înainte de a ieşi din maşină
şi se scot iarăşi odată ajunşi în sediul
instituţiei de destinaţie. Singura explicaţie posibilă dar
discutabilă ar fi teama că arestaţii ar putea încerca să
evadeze pe cei câţiva metri la şi de la maşină. (Arestul
din Alexandria nu a înregistrat nicio
tentativă de evadare, de la inaugurare şi până în prezent.)
trebuie
menţionat şi un mic progres: arestaţii bolnavi nu sunt încătuşaţi nici
pe durata transportului la şi de la spital şi nici a eventualei
internări.

 

2. Condiţii
de deţinere

2.1. 
Efective

Arestul din Alexandria are 14 camere, din care una pentru minori şi
una pentru femei. Camerele, de aprox. 16 m², sunt situate la demisolul
clădirii şi sunt insuficient luminate natural. Becurile din camere
rămân aprinse atât pe durata zilei cât şi pe timpul nopţii. Dat
fiind numărul redus al arestaţilor (numai 9 bărbaţi
adulţi) doar 3 camere erau folosite. În ziua vizitei APADOR-CH, singura
femeie din arest fusese transferată la penitenciarul Giurgiu. Celor 9 li
se alăturase un minor de 15 ani, transferat de la Giurgiu la Alexandria
şi cazat într-o cameră de adulţi, deşi exista spaţiu
separat pentru cei din categoria lui. Nu a fost clar dacă minorul urma
să fie mutat în altă cameră sau să rămână cu
adulţii ca să nu stea singur.

22 de poliţişti, dintre care 5 la escortă, constituie
personalul arestului. Numărul relativ mare al poliţiştilor
faţă de cel al arestaţilor a permis o primă
îmbunătăţire a regimului de deţinere: una din camerele din
arest a fost transformată în club prin dotarea cu o masă, scaune
şi un televizor la care personale private de libertate sunt duse zilnic
dar nu mai mult de o oră. APADOR-CH
sugerează IPJ Teleorman să prelungească programul la cel puţin două ore şi, mai
ales, să permită accesul arestaţilor în club şi seara.
(În prezent, arestaţii sunt duşi la club prin rotaţie, pe
camere, numai până la ora 16.00.) Condiţii există – spaţiu,
personal de supraveghere – şi deci se poate face încă un pas,
fără nicio cheltuială suplimentară. Mai trebuie
adăugat că încăperea folosită drept club se află
într-o aripă a arestului în care ferestrele au, pe lângă geamuri
şi grilaj metalic, încă un panou metalic montat în exterior (pentru
că ar da spre curtea IPJ, ceea ce le-ar permite arestaţilor să
aibă contact cu persoane străine). Consecinţa este că
lumina naturală nu mai pătrunde în cameră aproape deloc iar
becul stă mereu aprins. (Camerele de deţinere folosite în prezent
sunt situate în altă aripă şi nu au panouri suplimentare.)

2.2. 
Hrana
arestaţilor

Problema a fost rezolvată prin externalizarea serviciilor, ceea ce ar
fi de dorit pentru toate locurile de
deţinere
din ţară. IPJ Teleorman are în derulare un contract
cu un restaurant din Alexandria care furnizează trei mese pe zi.
Persoanele din arest s-au declarat mulţumite de calitatea hranei, ceea ce,
în experienţa asociaţiei, se întâmplă foarte rar. Costurile sunt
rezonabile, meniul zilnic este stabilit de furnizor dar include obligatoriu un
fel de mâncare cu carne. (În ziua vizitei, arestaţii primiseră la
prânz ciorbă de perişoare şi mâncare de cartofi iar pentru masa
de seară era prevăzută o mâncare de mazăre.)  Sigur că IPJ Teleorman a fost aproape
obligat să recurgă la această soluţie, dat fiind că în
Alexandria nu există penitenciar. (În majoritatea aresturilor din
ţară mâncarea pentru reţinuţi/arestaţi este adusă
de la penitenciarul din localitate.) Dar indiferent de aceasta, externalizarea
serviciilor este un exemplu bun. În opinia asociaţiei, ar mai fi de dorit
ca furnizorul să livreze hrana gata
porţionată, în funcţie de numărul persoanelor din arest.
Ar
fi o garanţie că toţi arestaţii primesc porţii egale.

Persoanele din arest primesc foarte rar pachete, fie pentru că stau
prea puţin timp în acest loc de deţinere, fie pentru că nu are
cine să le trimită.  Oricum,
reprezentantele asociaţiei au fost asigurate că toate pachetele
primite – la vizite sau prin poştă – au ajuns la destinatari.

2.3. 
Condiţii
igienico-sanitare

Acesta este punctul cel mai slab al arestului din Alexandria. Camerele de
deţinere nu sunt dotate cu grupuri
sanitare, nici măcar cu un WC.
Mai mult, cele două grupuri
sanitare comune (unul pentru femei – format dintr-un duş, o chiuvetă
defectă şi un WC turcesc în stare deplorabilă – şi unul
pentru bărbaţi, cu două duşuri, 3 WC-uri turceşti
şi un jgheab de ciment cu robinet, toate în stare foarte proastă) nu
pot asigura condiţii normale 
pentru menţinerea igienei corporale. În plus, cu toate că
sediul IPJ Teleorman are centrală termică proprie, nu se
furnizează apă caldă decât o dată pe
săptămână.

De fiecare dată când  o
persoană din arest doreşte să meargă la grupul sanitar, ea
trebuie să facă apel la bunăvoinţa supraveghetorilor
(arestul are sistem de alarmare audio-vizuală). Si, cel mai grav,
arestaţii nu mai sunt scoşi din
camere între ora 22.00 şi 6.00 dimineaţa, fiind nevoiţi să
recurgă la tinete
(găleţi de metal sau plastic). În opinia
APADOR-CH, dependenţa persoanelor
din arest de supraveghetori pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, precum
şi folosirea insalubrei tinete pe durata nopţii înseamnă tratament degradant.

APADOR-CH consideră că este imperios necesar ca fiecare
cameră de deţinere să aibă propriul grup sanitar
(şeful arestului a afirmat că există deja un proiect în acest
sens dar nu a putut preciza vreun termen). Dar până atunci, trebuie luate
urgent măsuri pentru repararea
şi igienizarea instalaţiilor sanitare din băile  comune, mărirea frecvenţei de
furnizare a apei calde şi, nu în ultimul rând, instituirea obligaţiei
supraveghetorilor de a răspunde solicitărilor de ieşire la
toaletă şi pe durata nopţii.

2.4. 
Vizite,
telefoane, corespondenţă

În camera de „anchetă” (impropriu numită aşa – spun
poliţiştii – , pentru că anchetele se desfăşoară
în alte locuri din afara arestului) au loc discuţii cu procurori,
avocaţi şi judecătorul delegat. (Procurorii vin de cele mai
multe ori la solicitarea persoanelor din arest care doresc să furnizeze
informaţii suplimentare sau confidenţiale pentru a-şi uşura
situaţia.) Poliţiştii au afirmat că la toate vizitele se respectă confidenţialitatea, pentru
că uşa camerei este închisă pe durata convorbirilor iar escorta
rămâne pe coridor. De remarcat că judecătorul delegat vine cel puţin o dată pe lună
în arest şi că, pe lângă discuţiile cu solicitanţii,
 vizitează
şi toate camerele de deţinere.
APADOR-CH speră ca acest tip
de activitate să devină un standard
minim
pentru toţi judecătorii delegaţi.

Din păcate, vizitele cu familia au
loc în condiţii total improprii. Practic este un ghişeu prevăzut
cu oblon metalic la care arestatul stă în picioare, pe coridorul
arestului, cu escorta lângă el, iar familia, de cealaltă parte,
într-o încăpere minusculă şi întunecoasă. Este evident
că, pe de o parte, nu poate fi vorba de supraveghere strict vizuală – cum prevede Legea 275 – iar pe alta,
familiile sunt, practic, descurajate să mai vină în vizită. Or,
menţinerea relaţiei cu familia este un factor hotărâtor atât pentru
moralul şi comportamentul în detenţie ale persoanei private de
libertate cât şi pentru reintegrarea în societate după punerea sa în
libertate.  APADOR-CH cere amenajarea urgentă a unei camere pentru vizite cu
familia: spaţii există, există şi căi de acces în
arest, fără vreun pericol pentru siguranţa locului de
deţinere.
Problema poate fi rezolvată cu cheltuieli acceptabile
(mese cu sau fără separator şi scaune) şi un efort minim
din partea poliţiştilor.

Arestul are un telefon public cu cartelă specială, montat pe
coridor în dreptul uşii ce dă în camera supraveghetorilor. A
rămas neclar unde stă
escorta pe durata convorbirii telefonice: pe coridor, deci la o
distanţă foarte mică de arestat, ceaa ce i-ar permite să audă ce se discută, sau în
camera supraveghetorilor cu uşa
închisă
, ceea ce ar însemna respectarea
confidenţialităţii.

Cutia poştală este plasată în afara spaţiului de deţinere. Poliţiştii au
afirmat că arestaţii înşişi pun scrisorile în cutie şi
că nu există nicio evidenţă a expedierilor. În schimb,
primirea corespondenţei se face prin intermediul secretariatului IPJ
şi se înregistrează, după care scrisorile se deschid în
faţa destinatarilor dar numai pentru depistarea eventualelor
obiecte/substanţe interzise. După toate aparenţele, se respectă
secretul corespondenţei persoanelor din arest.

2.5. 
Curtea de
plimbare

Arestaţii sunt scoşi zilnic la aer, timp de aproximativ o
oră. Curtea este destul de spaţioasă (cam 5m./10m.) dar, nefiind
acoperită decât cu un grilaj metalic, nu poate fi folosită pe vreme
rea. Şeful arestului a spus că există un plan de acoperire a
curţii, în totalitate sau pe jumătate. Reprezentantele
asociaţiei au propus şi varianta montării unei prelate. Ca în
majoritatea aresturilor vizitate de asociaţie, curtea este complet goală,
singurul „exerciţiu fizic” posibil fiind plimbarea în cerc. APADOR-CH a
sugerat montarea unor obiecte (de
pildă, bare fixe), lucru ce ar putea fi realizat cu cheltuieli moderate.

În concluzie, APADOR-CH apreciază lucrurile bune realizate la arestul
IPJ Teleorman (clubul pentru arestaţi, externalizarea hranei,
neîncătuşarea arestaţilor bolnavi) dar subliniază şi
necesitatea eliminării  unor
deficienţe, cea mai importantă constând în precaritatea
condiţiilor igienico-sanitare. Celelalte propuneri/sugestii sunt incluse
în raport.

 

Manuela Stefănescu                                                       Maria
Andreescu

Raspunsul IGPR in acest caz