Raport asupra vizitei în arestul IPJ Ialomiţa

30.06.2006
Print Friendly, PDF & Email

Pe data de 30 iunie 2006, două reprezentante
ale APADOR-CH au vizitat arestul IPJ Ialomiţa (Slobozia). Este singurul
arest pentru întreg judeţul.

1. Proceduri privind “conducerea la sediul
poliţiei” şi reţinerea persoanelor

Conducerea
persoanelor la sediul poliţiei este o măsură
privativă de libertate, anterioară reţinerii şi poate dura
până la 24 de ore.
(art.31 alin.1 din Legea 218/2002).Poliţia a susţinut mereu
că ar fi doar o măsură administrativă
care nu ar însemna privare de libertate.
Din păcate, în 2002, când a
fost adoptată Legea 218 privind organizarea şi funcţionarea
Poliţiei Române, Curtea Constituţională a avut aceeaşi
opinie. APADOR-CH a afirmat în mod repetat că orice persoană care nu poate părăsi un loc anume (în
cazul acesta, sediul poliţiei) când doreşte este privată de libertate.
De altfel, acesta este şi
sensul definiţiei privării de libertate din Protocolul Opţional
la Convenţia ONU împotriva Torturii, document adoptat de Adunarea
Generală a ONU în decembrie 2002 şi semnat de România. Pe de
altă parte, una din modificările aduse Codului de procedură
penală în anul 2003 (art.144 alin.1) se referă la deducerea perioadei conducerii din durata reţinerii, măsură
legală şi constituţională de privare de libertate,
până la 24 de ore, fără mandat de arestare emis de un
judecător.
In opinia asociaţiei, este o recunoaştere a
caracterului privativ de libertate al măsurii conducerii persoanei la
sediul poliţiei.

Pe durata
conducerii, persoana nu beneficiază
de niciuna din garanţiile prevăzute în cazul reţinerii (prezenţa unui avocat, ordonanţa de
reţinere cu menţionarea datei şi orei introducerii în arest,
control medical etc.). In fapt, este perioada în care s-au petrecut – şi,
foarte probabil, se mai petrec – cele mai multe abuzuri, în special în
localităţi mici şi în mediul rural.

In judeţul Ialomiţa,
funcţionează circa 55 de secţii/posturi de poliţie inclusiv
în comune şi un singur arest, cel din Slobozia. Reprezentantele
APADOR-CH au cerut detalii cu privire la traseul pe care l-ar parcurge o
persoană suspectată de comiterea unei infracţiuni, care
locuieşte într-un sat şi ar ajunge în arestul din Slobozia. Potrivit
celor spuse de comisarul şef Dascălu, adjunctul inspectorului
şef al IPJ Ialomiţa, procedurile ar fi următoarele: persoana
este invitată la sediul poliţiei din localitate, pentru
declaraţii. Ea poate accepta sau refuza. Dacă acceptă, va da
declaraţia fără a fi
asistată de un avocat
, după care va pleca acasă. Nu a fost clar nici cât timp ar sta persoana
în sediu (
strict cât să scrie declaraţia? Până la 24 de ore?), nici de câte ori s-ar putea repeta invitaţia şi nici ce se
întâmplă dacă persoana refuză constant să se prezinte la
sediul poliţiei
(Este adusă cu forţa? Se transmite cazul
superiorului ierarhic?). 

Dacă sunt indicii temeinice de
săvârşirea unei fapte penale, persoana va fi “invitată” (sau condusă?) la sediul celei mai
apropiate secţii cu atribuţii în materie de cercetare penală. Din
nou, persoana dă declaraţii, tot
fără a fi asistată de un avocat.
Neclarităţile
semnalate pentru prima fază ramân valabile (durată, repetarea
operaţiunii, reacţii la refuz).

In
sfârşit, urmează aducerea la arestul din Slobozia. Abia aici persoana
va avea dreptul la prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu.

APADOR-CH susţine că participarea avocatului este necesară
în toate fazele ce preced declanşarea urmăririi penale
(acte
premergătoare, cercetare penală) dacă persoanei i se cer
declaraţii (scrise sau orale). Numai în acest fel se vor respecta cu
stricteţe dreptul la libertate, dreptul de a nu se autoincrimina, dreptul
la un proces echitabil.

IPJ
Ialomiţa a avut iniţiativa bună de a întocmi un formularîn care se precizează că
persoana reţinută a fost
informată asupra dreptului la apărare şi a dreptului de a nu da
declaraţii ce pot folosite împotriva sa. Formularul este semnat de
reprezentantul poliţiei, de persoana reţinută şi de
avocatul acesteia dar se întocmeşte
într-un singur exemplar care rămâne la dosar.
Nu există nicio
explicaţie pentru faptul că nici persoana, nici avocatul nu primesc
un exemplar.

2. Dosarul de penitenciar

Dosarul de
penitenciar
se întocmeşte de poliţie, în momentul reţinerii.
Titulatura este anacronică şi sugerează că persoana
reţinută este atât de clar vinovată încât va ajunge, cu
siguranţă, în penitenciar, ignorându-se complet prezumţia de nevinovăţie. Pe lângă schimbarea
denumirii (de exemplu: “dosar de poliţie”), APADOR-CH cere eliminarea
rubricii “naţionalitate” (etnie), irelevantă în cazul
infracţiunilor (“cetăţenia” este suficientă) şi care
poate fi sursa unor statistici eronate (în principal în cazul rromilor).

3. Arestul IPJ Ialomiţa

Comisarul şef Dascălu a informat
reprezentantele APADOR-CH că s-au aprobat planurile de reabilitare a
arestului dar că, bineînţeles, deocamdată nu sunt fonduri.

a)      Spaţii de
deţinere, efective

Arestul dispune de 11 camere, majoritatea dotate
cu câte patru paturi. Camerele sunt suficient de mari dar ferestrele
sunt mici, situate la mare înălţime şi se deschid numai pe
dinafară. Rezultatele erau căldura greu de suportat şi lipsa
ventilaţiei aerului.

La data vizitei, aici erau cazate 30 de persoane
din care 4 deţinute cu afaceri judiciare (penitenciarul din Slobozia nu
are secţie pentru femei. Prin urmare, deţinutele care au
procese pe rol sunt aduse în arestul IPJ). Un singur deţinut cu condamnare
definitivă fusese păstrat în arest pentru executarea pedepsei, el
fiind un fel de om de serviciu. Deşi condiţiile de detenţie din
sistemul penitenciar sunt mult mai bune, avantajul substanţial al
rămânerii în arestul poliţiei constă în “zile-câştig”,
adică numărul de zile ce se scade din pedeapsă (15
zile/lună în aresturi faţă de doar 7 în penitenciare).

Trei dintre
arestaţi erau minori dar, sub
pretextul că toţi erau implicaţi în aceeaşi cauză,
fuseseră repartizaţi separat în camere pentru adulţi!
APADOR-CH
consideră inacceptabilă această măsură şi cere
IGPR să respecte cu stricteţe regula separării minorilor de
adulţi în aresturile poliţiei.  

b)     Igienă

Dacă spaţiile de cazare corespund normelor
europene în privinţa suprafeţei ce revine unei  persoane, nu acelaşi lucru se poate
afirma despre restul condiţiilor de detenţie.   Nicio cameră nu are WC şi,
cu atât mai puţin, chiuvetă sau duş. Deţinuţii sunt
duşi la  unicul grup sanitar (o
încăpere cu 3 duşuri, 2 chiuvete, 2 WC-uri şi un jgheab cu
robinete) după “program” (pe camere şi la anumite ore). Camerele de
deţinere sunt dotate cu sonerii iar personalul din arest (în total 13
agenţi care lucrează în ture pe sistemul din penitenciare – 12 ore cu
24 libere şi 12 cu 48 libere după serviciul de noapte) a
susţinut că răspunde prompt tuturor solicitărilor dinafara
“programului”. Insă femeile din arest au spus clar că nu mai sunt scoase din cameră
după ora 22.00 când se dă “stingerea”.

APADOR-CH consideră
că lipsa instalaţiilor sanitare din camerele de detenţie şi dependenţa de bunăvoinţa
personalului pentru satisfacerea nevoilor fiziologice ale persoanelor din arest echivalează cu tratament degradant, condamnat în mod ferm în toate documentele internaţionale şi
interne referitoare la drepturile omului.

Până la reabilitarea arestului (ceea
ce va dura) asociaţia cere ca
agenţii din arest să răspundă imediat, indiferent de
oră, tuturor solicitărilor deţinuţilor de a ieşi la
grupul sanitar.

Persoanele din
arest nu au dreptul să
ţină în camere o multitudine de obiecte. Unele (ascuţite,
tăioase, de împuns) sunt interzise de teama autoagresiunilor sau a
atacurilor la cadre. In opinia APADOR-CH, teama este exagerată şi a
dus la excese de genul interzicerea “bic-urilor” (aparate de ras de unică
folosinţă). Altele, cum ar
fi spay-urile sau detergenţii lichizi, au fost interzise în noiembrie 2005 (dispoziţia MAI nr. 988),
fiind considerate fie posibile “arme”, fie surse de intoxicare sau
otrăvire. Mecanismul adoptării acestor măsuri excesive
este simplu: dacă se petrece un incident izolat într-un arest (sau
penitenciar) în care un deţinut a folosit, de pildă, un tub de spray,
se emite imediat o dispoziţie prin care se interzice deţinerea
obiectului respectiv în întregul sistem,
sub pretextul siguranţei locului de deţinere.
APADOR-CH
acceptă că măsurile de siguranţă sunt necesare într-un
loc de detenţie dar ele trebuie să menţină un echilibru
între prevenirea incidentelor şi asigurarea unui confort minim al
deţinuţilor. APADOR-CH cere MAI să revizuiască
dispoziţia nr. 988/2005 şi să limiteze lista obiectelor
interzise la cele cu adevărat periculoase.

c)      aplicarea
Ordonanţei nr. 56/2003 cu privire la drepturile deţinuţilor

Cu ceva
întârziere faţă de sistemul penitenciar, ordonanţa a fost
pusă parţial în aplicare şi în aresturile poliţiei.  Astfel, deţinuţii pot expedia o scrisoare în plic închis pe
săptămână
(în progres faţă de regula
anterioară care dădea dreptul la o
carte poştală pe
lună, dar cu încălcarea Ordonanţei
nr. 56 care prevede că dreptul la corespondenţă este nelimitat).
APADOR-CH cere renunţarea la limitarea corespondenţei.

Nu există
niciun control la expediere, iar la primire, deţinuţii
înşişi desfac plicurile şi arată agenţilor
conţinutul. Numai că singura cutie poştală este
montată înainte de intrarea în arest, aşa încât deţinuţii
trebuie să îşi strecoare mâna cu plicul de expediat prin grilaj.
Reprezentantele asociaţiei nu au înţeles cum se procedează
dacă deţinutul doreşte să expedieze un plic mai mare (de
pildă, la Curtea europeană): dă plicul unui agent? se deschide
grilajul? APADOR-CH sugerează mutarea cutiei poştale în interiorul
arestului.

Deţinuţii
pot telefona familiilor o dată pe săptămână şi,
nelimitat, avocaţilor. Fiecare convorbire durează maximum 10 minute.
Dar unicul telefon public este amplasat în prima cameră de acces în arest,
unde se află în permanenţă cel puţin un agent care, chiar
dacă nu este deloc interesat, tot aude ce vorbeşte deţinutul, inclusiv cu avocatul. Aceasta pe
lângă stricta supraveghere a formării numărului de telefon.
Explicaţia cadrelor a fost că se doreşte evitarea situaţiei
în care deţinutul ar telefona unui… complice, pentru a pune la cale ceva
care să împiedice defăşurarea anchetei! Poliţiştii par
a nu fi înţeles că dreptul la
inviolabilitatea corespondenţei acoperă şi convorbirile
telefonice. In plus, nimic nu îi împiedică pe deţinuţi
să-şi contacteze complicii prin scrisorile necenzurate!
APADOR-CH
sugerează mutarea telefonului public într-un loc în care să se
respecte confidenţialitatea convorbirilor, eventual pe coridorul ce duce
la curţile de plimbare.

Dacă în
privinţa convorbirilor telefonice dintre deţinut şi avocat este
clar că nu se respectă
confidenţialitatea,
lucrurile sunt mai încurcate când au loc
discuţii directe. Intâlnirile au loc, de obicei, în camera de vizite din
arest. Unii deţinuţi au confirmat cele afirmate de personal – agentul
stă în holişorul de la intrarea în cameră, cu uşa
deschisă, în aşa fel încât să vadă ce fac deţinutul şi avocatul dar să nu audă ce discută. Alţii
au spus că agentul stă în camera de vizite “mai la fereastră” de unde vede dar sigur şi aude! APADOR-CH
cere IGPR să precizeze în mod expres obligaţia agenţilor de a
sta la o distanţă care să permită numai supravegherea vizuală şi numai dacă avocatul solicită acest lucru. Pentru ca un proces
penal să fie echitabil şi corect este nevoie de respectarea cu
stricteţe a dreptului la
apărare care include confidenţialitatea discuţiilor dintre
deţinut şi avocat. Prin urmare, regula trebuie să garanteze
că aceste discuţii au loc fără niciun fel de supraveghere,
cu excepţia situaţiilor în care apărătorul însuşi o
solicită.

 Ordonanţa nr. 56 se aplică în materie de
pachete (4 pe lună, însumând 20 kg de alimente plus băuturile)
şi de vizite (tot 4 pe lună).

d)      lipsa
activităţilor

In arest nu
există televizoare şi aparate de radio. Deţinuţii au doar
dreptul de a-şi aduce radio-casetofoane, numai pe baterii şi numai cu
căşti. Reprezentantele APADOR-CH nu au văzut niciun ziar în
niciuna din camerele vizitate. Unicele “activităţi” ale persoanelor
din arest sunt plimbarea zilnică de 30 de minute (sunt două
curţi de plimbare cu gratii deasupra, cu aspect de cuşcă,
betonate integral şi complet goale) şi mersul la … grupul sanitar.
Se adaugă desigur anchetele şi deplasarea la instanţe (toţi
deţinuţii sunt încătuşaţi la scoaterea din arest). Insă, deşi în majoritate nu au nimic de făcut, deşteptarea se
dă la 5.30 – 6.00 dimineaţa după care stau în camerele neventilate cu micile “pauze” menţionate. In
opinia APADOR-CH, această stare de
inactivitate amplifică stressul datorat privării de libertate
şi  creşte vulnerabiltatea
arestaţilor, ceea ce, evident, “uşurează”munca anchetatorilor în detrimentul dreptului la un proces
corect şi echitabil.

Asociaţia
cere din nou ca, după emiterea mandatului de arestare de către un
judecător (după cele 24 de ore de reţinere) persoanele să
fie transferate imediat în sistemul penitenciar şi să nu mai
poată fi readuse în aresturile poliţiei sub pretextul continuării
anchetei. Aceasta presupune modificări ale Codului de procedură
penală dar şi ale Legii privind regimul executării pedepselor
(în prezent, tot Legea 23/1969 este în vigoare!) şi altor legi. Insă  presupune, mai înainte de orice, acordul de
principiu al MAI.

Un lucru bun
care trebuie semnalat este că, la controlul medical obligatoriu al
fiecărei persoane introduse în arest, medicul notează pe fişa
medicală dacă aceasta prezintă urme de violenţă.
Separat, persoana dă o declaraţie scrisă cu privire la circumstanţele
agresiunii. Numai că această declaraţie rămâne în arhiva arestului în loc să se anexeze la fişa
medicală care îl însoţeşte pe deţinut la orice transfer în
alt loc de detenţie.
In opinia asociaţiei, cea mai bună
soluţie ar fi includerea în fişa medicală a unei rubrici
intitulate “persoana reţinută declară pe propria răspundere
……” în care, pe lângă urmele vizibile constatate de medic, să seconsemneze
şi declaraţiile persoanei cu privire la incidente anterioare.

Concluziile
şi recomandările asociaţiei sunt incluse în raport. In plus,
APADOR-CH cere IGPR să facă toate diligenţele pentru
obţinerea de fonduri necesare reabilitării arestului IPJ
Ialomiţa în regim de urgenţă.

Manuela
Stefănescu                                                       Adriana Dăgăliţă