Raport asupra cazului Spătaru-Geantă

14.09.2007
Print Friendly, PDF & Email

Reprezentantele APADOR-CH s-au întâlnit, pe 14 septembrie a.c., cu dnii Mihai Spătaru
şi Dan Gabriel Geantă care afirmă că au fost victimele unui abuz comis de un poliţist de la secţia 22 din Bucureşti. Incidentul a avut loc pe data de 30 august a.c., în sediul secţiei de poliţie, a fost prezentat de posturi de televiziune chiar în seara respectivă şi parţial reluat de presa scrisă din ziua următoare.

Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă lucrează la o firmă de cablu.. Pe 30 august au avut loc două
incidente. Primul – la care cei doi nu au participat, aşa că relatarea lor s-a bazat pe cele spuse de colegii de firmă – a avut loc în jurul orei 16.30, la un bloc din cartierul Drumul Taberei, după ce echipa
companiei terminase de instalat sistemul de cablu în holurile comune, după cum prevedea contractul încheiat cu administraţia imobilului. Angajaţii firmei erau gata să plece când soţia vicepreşedintelui de bloc, care nu ştia de contract, le-a reproşat pe un ton ameninţător instalarea cablului. S-a ajuns
la îmbrânceli reciproce şi, pentru a evita escaladarea conflictului, angajaţii firmei s-au urcat în maşină şi au plecat.

La scurt timp după aceea, maşina a fost oprită de un poliţist de la secţia 22 care le-a comunicat că automobilul „a fost dat în urmărire”, cel mai probabil în urma telefonului soţiei vicepreşedintelui. După ştiinţa asociaţiei, „darea în urmărire” presupune anumite proceduri, practic imposibil de îndeplinit în cele câteva minute de la plecarea din faţa blocului. Mai mult, după ce unul dintre „cablişti” s-a oferit să rămână la secţie pentru clarificarea situaţiei, maşina a fost lăsată să plece cu restul echipei. In sediul secţiei 22, poliţistul i-a cerut nu numai actele personale ci şi dovada că este angajatul firmei de cablu. Singura soluţie era apelarea la colegi şi aşa Mihai Spătaru
şi Dan Gabriel Geantă au ajuns la poliţie, în jurul orei 18.00.

Al doilea incident s-a petrecut în cele 15 – 20 de minute în care cei doi s-au aflat în sediul poliţiei. După ce au confirmat identitatea colegului de firmă, Mihai Spătaru. l-a întrebat pe poliţist (care nu s-a prezentat dar s-a aflat ulterior că numele său este Nicuşor Badarău) pentru ce motiv ar fi fost dată în urmărire maşina firmei. Intrebarea l-a deranjat atât de tare pe poliţist încât a început să urle („ce cauţi în secţie, ieşi afară”), l-a apucat pe Mihai Spătaru. de gât, l-a izbit de perete şi l-a lovit cu genunchiul în burtă.

Dan Gabriel Geantă a încercat să intervină între cei doi dar poliţistul l-a lovit şi pe el cu cotul. Trebuie menţionat că totul se petrecea pe holul secţiei, în prezenţa a încă doi poliţişti şi a unor oameni care treceau pe acolo. Nimeni nu a reacţionat în vreun fel, părând că nu văd ce se întâmplă. Asociaţia consideră că o vină cel puţin la fel de mare ca şi a poliţistului agresor revine celorlalţi poliţişti prezenţi care au asistat impasibili la brutalităţile colegului lor.

Mihai Spătaru a reuşit să părăsească sediul poliţiei. După ce a mai încasat câteva lovituri şi a fost
ameninţat cu ţigara aprinsă, a ieşit şi Dan Gabriel Geantă. Cei doi, convinşi că poliţistul agresor era beat (mirosea puternic a băutură), au cerut unui echipaj al poliţie rutiere să îl testeze, dar aceştia au refuzat cu argumentul că nu ar fi procedural! Aşadar, procedural, poliţistul Badarău a fost dus la secţia de poliţie 21 – aici lucrează chestorul Pârvu, şef al poliţiei sectorului 6 – unde i s-ar fi făcut  testul cu alcoolmetru  prin care s-ar fi stabilit că nu consumase alcool.

Intre timp, Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă s-au dus la IML pentru constatarea leziunilor şi eliberarea unor certificate medico-legale şi, în jurul orei 21.00, au revenit la secţia 22 pentru a depune plângere împotriva poliţistului, după ce au anunţat mai multe posturi de televiziune. Filmările arătau că ambii aveau urme vizibile de lovituri.

A doua zi, Mihai Spătaru şi Dan Gabriel Geantă s-au dus la secţia 21 unde chestorul Pârvu i-a asigurat că va supraveghea personal ancheta internă pentru care se ceruse deja constituirea unei comisii.

Cei doi au făcut plângere şi la parchet, urmând să depună şi certificatele medico-legale şi, eventual, fotografii care să ateste că au fost agresaţi în sediul secţiei 22 de poliţie.

Mai trebuie menţionat că soţia vicepreşedintelui de bloc, implicată în primul incident, a venit la secţia 22 şi a dat declaraţii. Se pare însă că, ulterior, vicepreşedintele  asociaţiei de proprietari ar fi prezentat scuze firmei de cablu.

In privinţa celui de al doilea incident, APADOR-CH consideră că a fost vorba de un abuz nu numai din partea poliţistului agresor ci şi a celorlalţi poliţişti care au asistat pasivi la brutalităţile comise de colegul lor. Asociaţia aminteşte că, din păcate, tot în 2007 la aceeaşi secţie 22 a mai avut loc un incident similar, cu urmări şi mai grave pentru victimă.

Asociaţia subliniază că în acel caz ancheta internă a poliţiştilor i-a scos din cauză pe colegii vinovaţi, în ciuda numeroaselor dovezi şi a declaraţiilor martorilor oculari. Dosarul se află încă la parchet şi se aşteaptă soluţia.

APADOR-CH solicită să i se comunice rezultatul anchetei interne în cazul Spătaru-Geantă, iar dacă poliţiştii implicaţi (agresorul şi colegii pasivi) vor fi găsiţi vinovaţi, sancţiunile disciplinare să fie făcute publice. Este o procedură indispensabilă pentru a risipi, chiar şi parţial, bănuiala că, orice ar face, poliţiştii se vor  bucura mereu de impunitate.

Manuela Stefănescu                                                     Nicoleta Popescu

Răspunsul IGPR în acest caz