APADOR - CH RAPORT ANUAL 2004
INTRODUCERE
Anul 2004 a fost caracterizat prin deteriorarea situaţiei drepturilor şi libertăţilor civile în România. Partidul Social Democrat, aflat la guvernare până în decembrie 2004, a încercat – şi în mare măsură a şi reuşit – să îşi impună controlul în aproape toate sectoarele vieţii politice, economice, sociale şi culturale. Această tendinţă, manifestată şi anii anteriori şi semnalată de APADOR-CH, s-a acutizat pe fondul alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale care au avut loc în 2004.
De exemplu, în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, forme de presiune mai subtile, de natură economică au înlocuit, în bună parte, controlul politic direct. Bănuite şi în trecut, aceste forme de presiune au devenit o certitudine prin publicarea într-un cotidian naţional a unei adrese a Secretariatului General al Guvernului prin care se solicita ministerelor şi instituţiilor din subordinea acestora să prezinte bugetele de publicitate pe 2004 spre avizare Primului-Ministru. Astfel, banii publici erau împărţiţi diferitelor instituţii media pe baza preferinţelor politice, devenind în consecinţă un instrument de control al vocilor critice.
În aceste condiţii, în care PSD controla cele mai importante canale de presă, inclusiv televiziunea şi radioul publice, principalele mijloace de informarea a locuitorilor din mediul rural, în primăvara anului 2004 un grup de ONG-uri, printre care şi APADOR-CH, a format Coaliţia pentru un Parlament Curat. Scopul acesteia a fost informarea corectă a alegătorilor în privinţa candidaţilor la alegerile parlamentare.
La presiunile de tip economic asupra instituţiilor de presă, au continuat să se adauge şi condamnările penale ale ziariştilor, considerate în sine o violare a dreptului la liberă exprimare de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De altfel, în 2004 CEDO a pronunţat două noi hotărâri împotriva României pe baza articolului 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în cazurile Sabou şi Pârcălab şi Cumpănă şi Mazăre, în ambele fiind vorba de condamnări penale ale ziariştilor pentru calomnie. Primul dintre aceste două cazuri a fost susţinut de APADOR-CH şi este important şi sub aspectul încălcării dreptului la viaţă privată a uneia dintre victime, prin aplicarea automată a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Din acest punct de vedere, hotărârea CEDO va trebui să fie reflectată pe plan intern printr-o modificare a legii penale.
Îngrijorătoare a fost şi tendinţa instanţelor de judecată de a condamna jurnaliştii şi instituţiile de presă, atât în procedurile penale cât şi în cele civile, la plata unor despăgubiri civile în cuantumuri din ce în ce mai mari, ce constituie la rândul lor o formă de presiune cu rezultatul instaurării auto-cenzurii jurnaliştilor.
În 2004, au existat şi alte încercări de a îngrădi libertatea presei, cum ar fi iniţiativa legislativă privind protecţia vieţii private a persoanei, a numelui, imaginii, domiciliului şi corespondenţei acesteia, introdusă de către parlamentari ai partidului de guvernământ. Aceasta a generat proteste seriose din partea organizaţiilor neguvernamentale, inclusiv a APADOR-CH, în final iniţiativa oprindu-se la nivelul comisiilor parlamentare. Tot pe plan legislativ, noul Cod penal, adoptat în iunie 2004 şi care urmează să intre în vigoare în iunie 2005, reprezintă un progres în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, însă nu elimină în totalitate reglementările care vin în contradicţie cu standardele internaţionale. Calomnia a rămas infracţiune, deşi este eliminată pedeapsa cu închisoarea. Este pedepsită penal, în continuare, şi comunicarea de informaţii false, o altă infracţiune criticată în repetate rânduri de APADOR-CH. Este menţiuntă, de asemenea, protecţia penală nejustificat de mare pentru informaţiile secrete de stat şi de serviciu, precum şi a unor oficiali străini.
În 2004 APADOR-CH a continuat să monitorizeze implementarea Legii liberului acces la informaţiile de interes public. Eforturile organizaţiilor neguvernamentale în acest domeniu au început să dea roade: majoritatea autorităţilor şi instituţiilor publice au desemnat persoane care să se ocupe în mod special de cererile de informaţii, iar cererile care nu pun probleme deosebite primesc răspuns, în cele mai multe cazuri. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cererile complexe sau care tratează subiecte “sensibile”, care de multe ori sunt ignorate. În plus, unele autorităţi sau instituţii publice imaginează piedici de natură administrativă/financiară în obţinerea de informaţii, cum ar fi, de exemplu, stabilirea unor preţuri exorbitante pentru fotocopierea documentelor (10.000, 20.000 sau chiar 100.000 lei/pagină). APADOR-CH a reuşit să intervină în câteva cazuri punctuale (Consiliul local Şelimbăr, Parchetul General), însă este necesară o reglementare unitară, pentru toate autorităţile şi instituţiile publice, prin care să se stabilească preţul pentru fotocopii, în scopul prevenirii abuzurilor.
Reforma sistemului judiciar şi independeţa justiţiei au continuat să fie o problemă în anul 2004. Deşi s-au făcut paşi pentru atingerea acestor obiective atât în 2003 cât şi în 2004 (de exemplu, eliminarea recursului în anulare şi în materie penală, limitarea în timp a duratei arestului preventiv, introducerea controlului judecătoresc în materia arestului preventiv, percheziţiei şi supravegherii persoanelor), unele probleme au rămas nerezolvate: jurisdicţia parchetelor şi instanţelor militare şi asupra civililor, interzicerea contactului dintre avocat şi arestatul prevenitv etc. Nici cele trei legi ale justiţiei, adoptate în iunie 2004, nu reuşesc să realizeze în totalitate reforma sistemului judiciar: instanţele au rămas dependente financiar de executiv (cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), procurorii continuă să se afle pe poziţii de egalitate cu judecătorii etc.
Demilitarizarea Poliţiei, care a avut loc în anul 2002 nu a produs încă rezultatele aşteptate. Problemele din acest domeniu semnalate de APADOR-CH au rămas în mare aceleaşi şi în 2004: “conducerea” la sediul Poliţiei, măsură administrativă care, deşi implică privare de libertate, nu se bucură de aceleaşi garanţii ca măsurile procesuale de reţinere şi arestare (de aici şi numărul mare de abuzuri care se petrec în această perioadă), folosirea disproporţionată a armelor de foc, cazuri de agresiune, impunitatea celor acuzaţi de aplicarea unor tratamente contrare articolelor 2 şi 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Sub acest aspect, anul 2004 a reprezentat o premieră, aducând primele două condamnări la CEDO ale României pentru încălcarea articolului 3 din Convenţia europeană, atât datorită comportamentului abuziv al unor poliţişti, cât şi lipsei investigaţiilor efective cu privire la acuzaţiile aduse acestora, precum şi prima decizie de admisibilitate într-o cauză privind încălcarea dreptului la viaţă de către statul român. În plus, o altă hotărâre a CEDO, din cazul Notar, a impus modificarea legislaţiei din sfera taxelor de timbru şi eliminarea acestora pentru victimele unor tratamente contrare articolelor 2 şi 3 din Convenţia europeană.
Anul 2004 a însemnat şi mult aşteptata demilitarizare a cadrelor din penitenciar, precum şi adoptarea unei noi legi de executare a pedepselor privative de libertate (ultima urmând să intre în vigoare în iunie 2005, o dată cu noul Cod penal). Ambele acte normative constituie un pas important spre reforma sistemului penitenciar, însă rămâne de văzut în ce măsură acest lucru se va reflecta şi în practică. Indiferent de cadrul normativ, condiţiile materiale de detenţie rămân, în multe cazuri, precare. Supraaglomerarea, lipsa de tratament medical adecvat, lipsa de activitate şi de programe eficiente de reintegrare socială continuă să fie probleme seriose în privinţa sistemului penitenciar. Mai mult, activitatea serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere, care ar trebui să dubleze activitatea serviciilor educative din penitenciare, este aproape inexistentă în acest domeniu. Serviciile îşi concentrează resursele umane şi materiale (ambele destul de limitate) pentru redactarea referatelor presentenţiale şi supravegherea persoanelor.
În privinţa protejării vieţii private, anul 2004 nu a adus nici un progres remarcabil. Legea siguranţei naţionale din 1991 este încă în vigoare, fără să fie nici măcar amendată. În Parlament existau nu mai puţin de cinci proiecte de legi ale siguranţei naţionale, dintre care unele aduceau necesarele schimbări. Însă nici unul dintre acestea nu a fost dezbătut şi, cu atât mai puţin, adoptat.
În 2004 a continuat şi hărţuirea unor grupuri religioase, etichetate de autorităţi drept “secte”: Ananda Marga, Family International şi mai ales, MISA. În cazul celei din urmă, APADOR-CH a protestat cu privire la adevărata desfăşurare de forţă care a însoţit percheziţia locaţiilor în care se găseau membri MISA, soldată cu distrugere de bunuri, umilirea persoanelor respective, confiscări de bunuri etc.
Anul 2004 a fost un an electoral, în care au avut loc toate cele 3 categorii de alegeri : locale, parlamentare şi prezidenţiale. Sub aspect cantitativ, activitatea legislativă s-a situat în parametrii din anii precedenţi : Parlamentul a adoptat 602 legi, iar Guvernul a emis 142 ordonanaţe de urgenţă şi 94 ordonanţe. Deci, un total de 838 acte normative principale.
Şi în anul 2004 s-a manifestat tendinţa de a da prioritate reglementării prin legislaţie secundară (acte normative inferioare legii : hotărâri de guvern, ordine ale miniştrilor, instrucţiuni etc). Astfel, în anul 2004 au fost emise 2373 hotărâri de guvern şi 1002 ordine ale miniştrilor. Ambele cifre au crescut substanţial faţă de anul 2001, de exemplu (819 hotărâri de guvern şi 556 ordine ale miniştrilor).
Numărul mare de acte normative adoptate în fiecare an şi tendinţa de a reglementa prioritar prin legislaţie secundară conduc la o instabilitate legislativă şi crează o barieră obiectivă pentru cetăţeni (destinatarii normelor), care sunt puşi, an de an, în faţa unui “val“ imens de reglementări pe care trebuie să le cunoască şi să le respecte. Spre exemplu, în anul 2004, un cetăţean complet informat cu privire la actele normative emise doar în acel an ar fi trebuit să citească 4213 astfel de acte (legi, ordonanţe, hotărâri de guvern şi ordine ale miniştrilor), ceea ce este, evident, imposibil. Mai mult, unele reglementări modifică chiar legile la care se referă. Prin urmare, legislaţia este lipsită de previzibilitate (orice persoană trebuie să ştie exact ce permite şi ce nu permite o lege şi care sunt consecinţele încălcării prevederilor fiecărei legi).
Dintre legile adoptate în anul 2004, sunt de menţionat ca relevante pentru preocupările constante ale APADOR-CH în domeniul drepturile civile :
-Legea nr. 27/2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 77/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Din păcate, se menţine, chiar după mai multe modificări, sistemul unor definiţii prea largi/vagi ale termenilor folosiţi, care afectează caracterul previzibil al reglementării.
-Legea nr. 28/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale. Este o măsură logică, având în vedere că, potrivit art. 23 din Constituţie, privarea de libertate nu se poate dispune decât pentru comiterea de infracţiuni, nu şi de contravenţii.
-Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Prin această lege, ce va intra în vigoare pe 29 iunie 2005, va fi abrogată, dupa 36 de ani, vechea lege a executării pedepselor, nr. 23/1969.
-Legea nr. 301/2004 – Codul penal. Este o lege complexă, care aduce modificări de concepţie şi structură în materia dreptului penal. La data intrării în vigoare, 29 iunie 2005, ea va abroga, dupa 37 de ani, codul penal actual (legea nr. 15/1968). Dezbaterile parlamentare ale proiectului codului penal datează din anul 2003. În raportul pe anul 2003 au fost prezentate pe larg comentariile APADOR-CH cu privire la acest proiect.
-Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.
-Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
-Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
APADOR-CH a formulat mai multe observaţii şi propuneri în legătură cu aceste 3 legi, nr. 303, 304 şi 317 din 2004, denumite şi legi ale reformei în justiţie. Observaţiile şi propunerile sunt detaliate mai jos, în cuprinsul raportului. Ca apreciere generală, legile nu rezolvă problema eficienţei şi responsabilităţii actului de justiţie. Ele crează, din păcate, un cadru pentru menţinerea structurii de personal care a determinat percepţia generală negativă la adresa justiţiei.
-Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. Legea conţine însă dispoziţii care încalcă drepturile omului, evidenţiate de APADOR-CH în comentariile pe care le-a facut cu privire la proiectul actului normativ, comentarii care sunt prezentate pe larg în cuprinsul acestui raport.
-Legea nr. 576/2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală. Prin această lege a fost eliminat recursul în anulare în materie penală, măsură care continua în mod logic eliminarea, în anul 2003, a recursului în anulare în materie civilă.
Pe lângă comentarii la unele legi adoptate în cursul anului 2004, APADOR-CH a examinat şi alte proiecte de legi –neadoptate în anul 2004- care puneau în discuţie respectarea drepturilor omului. Cu privire la unele proiecte, APADOR-CH a solicitat respingerea lor, iar alte proiecte se aflau încă în dezbaterea parlamentară la finele anului 2004.
Spre exemplu, în luna septembrie 2004, APADOR-CH a solicitat respingerea iniţiativei legislative privind protecţia vieţii private a persoanei, a numelui, imaginii, domiciliului şi corespondenţei. Pe scurt, scopul iniţiativei legislative era “să pună pumnul în gura presei”. În detaliu, argumentele APADOR-CH sunt prezentate în cuprinsul acestui raport. Proiectul de lege nu a intrat în dezbaterea camerelor.
În luna octombrie 2004, APADOR-CH a formulat observaţii şi comentarii cu privire la proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Proiectul acestei legi se afla înca în dezbatere parlamentară la finele anului 2004.
1. Proiectele de lege privind organizarea judiciară şi statutul magistraţilor
În anul 2003 au fost înaintate către Parlament două proiecte de lege (unul privind organizarea judiciară iar celălat privind statutul magistraţilor) care se doreau a fi un prim pas în procesul de reformă a justiţiei din România. La momentul respectiv APADOR-CH a făcut comentarii în legătură cu aceste două proiecte (vezi Raportul 2003). După aprobarea lor de către Parlament cele două proiecte au fost returnate de către Preşedintele României spre reexaminare. APADOR-CH a făcut noi observaţii la cele două proiecte considerând că ele nu satisfac nici pe departe scopul propus, observaţii pe care le-a trimis parlamentarilor spre documentare şi analiză.
(extrase)
Guvernul României a informat Comisia Europeană că proiectul legii de organizare judiciară urma să fie dezbătut public până în luna aprilie 2004 inclusiv. Pentru a se realiza dezbaterea publică promisă, proiectul a fost retrimis comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, la solicitarea acesteia din urmă. Critica principală adusă sistemului judiciar de Parlamentul European era lipsa de independenţă a justiţiei, cauzată, între altele, de puterile prea mari ale ministrului justiţiei (membru al guvernului) precum şi de lipsa de independenţă bugetară a instanţelor judecătoreşti.
APADOR-CH a formulat următoarele propuneri, cu precizarea că acestea sunt minimale pentru reforma justiţiei:
1. În varianta actuală, proiectul nu asigură independenţa justiţiei. Pentru a se asigura, la nivel legislativ, independenţa justiţiei, sunt necesare următoarele amendamente :
1.1. Eliminarea inspectorilor generali judecătoreşti şi a judecătorilor inspectori. Potrivit articolului 124 din proiect, aceştia informează ministrul justiţiei despre “funcţionarea instanţelor, celeritatea proceselor şi abaterile disciplinare săvârşite de judecători”. În mod evident, aşa cum şi practica a dovedit-o, aceşti “inspectori” sunt un instrument de presiune politică şi de intimidare a judecătorilor, preexistenţi anului 1989, care nu-şi mai au locul într-o justiţie reformată democratic. Celeritatea şi funcţionarea instanţelor sunt sarcina preşedinţilor de instanţe şi a CSM. Răspunderea disciplinară a judecătorilor trebuie să revină tot CSM.
1.2. Eliminarea puterii financiare a ministerului şi ministrului justiţiei asupra instanţelor de judecată. Articolul 116 din proiect prevede că ministerul justiţiei gestionează bugetele curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor, iar ministrul justiţiei este ordonator principal de credite, adică deţine “pâinea şi cuţitul”. Este absolut necesară acordarea statutului de ordonator principal de credite tuturor instanţelor de judecată, indiferent de grad, începând cu judecătoriile. Fără independenţă financiară nu se poate atinge obiectivul independenţei reale a puterii judecătoreşti.
……….
1.5. Eliminarea atributului ministrului justiţiei de a aproba prin ordin Regulamentul de organizare administrativă a instanţelor judecătoreşti (art.126). Aprobarea Regulamentului trebuie să revină exclusiv CSM. Este necesară o soluţie similară şi în raport cu Regulamentul de organizare administrativă a parchetelor (art 127).
……….
1.9. Schimbarea completului de judecată trebuie să se facă numai în cazuri excepţionale enumerate limitativ de lege şi printr-o încheiere de şedinţă motivată.
1.10. Eliminarea instanţelor militare (art 121). Existenţa instanţelor militare (şi a procurorilor militari) se justifică doar în caz de război. Pe lângă anacronismul instituţiei, trebuie menţionat şi faptul că judecătorii militari nu pot fi independenţi, chiar dacă puterea judecătorească în ansamblu ar deveni realmente independentă, pentru că ei rămân subordonaţi ierarhic Ministerului Apărării Naţionale (Guvernului). Or, proiectul nu numai că menţine instanţele militare ci prevede chiar o lege separată pentru organizarea şi funcţionarea acestora.
……….
2. Revizuirea poziţiei Ministerului Public, a parchetelor şi procurorilor.
Din păcate, proiectul menţine cu bună ştiinţă o falsă egalitate între judecători şi procurori. Întregul proiect de lege trebuie revizuit sub acest aspect. În cele ce urmează, sunt prezentate numai câteva dintre anomaliile sistemului propus. În primul rând, în legea privind organizarea judiciară nu au ce căuta prevederi despre parchet şi atribuţiile procurorilor. Se menţine în mod intenţionat un amestec şi o apropiere între judecători şi procurori, care creează o confuzie voită, în favoarea procurorilor, care doresc să îşi menţină statutul şi cât mai multe din puterile avute în timpul dictaturii. Autorii proiectului au făcut o gravă greşeală de concepţie: procurorilor, care sunt subordonaţi ierarhic şefilor lor şi guvernului (art. 60, 61) nu li se poate încredinţa decât o singură funcţie, aceea de acuzare, în numele statului (care la rândul său reprezintă victimele), în procesele penale. Este ilogic (sau demagogic) să se creadă că în timp ce reprezintă acuzarea, procurorii pot acţiona şi ca “apărători” ai celor acuzaţi, ori pentru aflarea adevărului când acesta este în defavoarea acuzării. Adevărul stabilit în procese este oricum unul judiciar, stabilit de judecători pe baza probelor aduse în acuzare de procurori şi în apărare de avocaţi.
Pe de altă parte, în exercitarea funcţiei de acuzatori publici, în numele statului, procurorii trebuie să poată fi independenţi de presiunile politice şi ale posibililor cercetaţi. Proiectul nu conferă însă o astfel de independenţă procurorilor, care sunt în continuare un instrument docil al guvernului, aşa cum şi practica a dovedit-o constant.
3. În plus faţă de modificările arătate la pct.1 şi 2, sunt necesare şi alte modificări -tot minimale- care să asigure caracterul echitabil al proceselor alături de independenţa judecătorilor.
3.1. Dreptul la apărare trebuie să fie garantat explicit şi în faza îndeplinirii actelor premergătoare. În practică, în această fază poliţia desfăşoară aceleaşi activităţi ca şi după începerea urmăririi penale. Art.12 din proiect trebuie reformulat astfel: “În tot cursul procesului, precum şi în faza actelor premergătoare, părţile sau, după caz, făptuitorul sau persoana vătămată, au dreptul să fie asistate sau reprezentate de un apărător...”.
3.2. Interzicerea participării la şedinţele de judecată a procurorului care a efectuat urmărirea penală (art. 63 alin.3). Or, proiectul legitimează exact participarea la şedinţele de judecată a procurorului care a efectuat urmărirea penală. Este evident că procurorul care a dispus trimiterea în judecată (eventual a şi arestat ori propus arestarea preventivă) nu poate fi obiectiv.
3.3. Trebuie introdus în textul proiectului dreptul explicit al judecătorului de a cere şi de a primi toate informaţiile, documentele, actele pe care le consideră necesare în judecarea unei cauze, indiferent de deţinător sau de natura acuzaţiilor. Nici o autoritate/instituţie nu poate refuza, sub nici un pretext, cererea judecătorului. Numai printr-o astfel de prevedere legală se va reduce substanţial puterea exagerată pe care o deţin unele autorităţi/instituţii publice, în primul rând serviciile şi structurile de informaţii. În mod surprinzător, proiectul prevede numai dreptul procurorilor de a cere şi primi informaţii de la serviciile secrete, ignorând necesitatea ca şi judecătorul, şi în primul rând judecătorul, să beneficieze de acest drept.
3.4. Trebuie inserată obligaţia publicării în Monitorul Oficial a tuturor ordinelor emise de procurorul general (art.72 şi 80). Parchetul este o autoritate publică şi trebuie să asigure transparenţa activităţilor sale, cu atât mai mult cu cât ordinele respective se referă la proceduri pe care persoanele trebuie să le cunoască.
……….
OBSERVAŢIILE APADOR-CH CU PRIVIRE LA PROIECTUL LEGII PRIVIND STATUTUL MAGISTRAŢILOR[2]
(extrase)
……….
În varianta actuală, proiectul nu asigură independenţa justiţiei şi nu elimină toate puterile prin care ministrul justiţiei şi întregul executiv pot exercita presiuni politice asupra judecătorilor şi pot influenţa actul de justiţie. Pentru a se asigura, la nivel legislativ, independenţa justiţiei, sunt necesare următoarele amendamente minimale:
1. Eliminarea egalităţii dintre judecători şi procurori, prezentă în întregul Proiect, cu excepţia diferenţei în ceea ce priveşte stabilitatea în funcţie[3], diferenţă de formulare care oricum nu produce nici un efect în practică pentru că întreaga carieră a judecătorilor şi procurorilor–numire, promovare, sancţionare disciplinară, eliberare din funcţie- este reglementată în mod similar. Argumentul principal al eliminării acestei egalităţi constă în faptul că, potrivit proiectului legii de organizare judiciară procurorii lucrează într-un sistem de subordonare ierarhică, până la ministrul justiţiei, membru al guvernului.
Desigur că independenţa procurorilor trebuie asigurată, dar soluţia nu este egalizarea cu judecătorii, singurii care au puterea şi răspunderea înfăptuirii justiţiei.
Un efect dezastruos pentru actul de justiţie al acestei egalităţi este cauzat de posibilitatea ca în orice moment al carierei lor, procurorii să fie numiţi în funcţii de judecător, ca şi cum ar avea vechime şi experienţă de judecător. Este cel puţin necesar ca procurorii care vor să devină judecători să fie testaţi profesional şi psihologic pentru a se constata dacă au capacitatea de a îndeplini poziţia de echilibru şi imparţialitate pe care trebuie să o exercite un judecător.
Este absolut necesară schimbarea textului art. 50 alin.1 din Proiect, care permite procurorilor cu o vechime de cel puţin 15 ani –ca procurori- să fie numiţi judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este inadmisibil ca procurori care timp de 15 ani sau mai mult au lucrat într-un sistem de subordonare ierarhică internă (faţă de procurorul şef) şi externă (faţă de executiv) şi au reprezentat numai acuzarea să fie numiţi judecători la instanţa supremă, care trebuie să fie esenţa şi simbolul imparţialităţii.
2. În acelaşi context, trebuie eliminat art.107 alin.1, care prevede aplicarea tuturor dispoziţiilor din Proiect judecătorilor şi procurorilor militari. În primul rând, este necesară demilitarizarea justiţiei prin eliminarea acestor două categorii. Oricum, nu trebuie să fie permis procurorilor şi judecătorilor militari să devină judecători civili, inclusiv şi mai ales la instanţa supremă. Subordonarea lor faţă de puterea executivă –ca militari- le afectează capacitatea de a acţiona independent şi imparţial.
3. Decizia exercitării acţiunii disciplinare şi a efectuării cercetării prealabile trebuie să aparţină numai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar cercetarea prealabilă trebuie efectuată numai de judecători inspectori numiţi în acest sens de CSM. Ar fi de dorit ca judecătorii inspectori ai CSM să se constituie într-o structură independentă - sau măcar autonomă - pe lângă CSM. Judecătorii inspectori ar putea fi aleşi odată cu alegerile pentru CSM.
Ministrul şi ministerul justiţiei –politicul- nu trebuie să deţină nici un fel de putere în legătură cu cariera judecătorilor.
Şi în cazul procurorilor, decizia exercitării acţiunii disciplinare şi a cercetării prealabile trebuie să revină CSM.
4. Eliminarea “comisiei” formată din Preşedintele Curţii Constituţionale, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ministrul justiţiei care are rolul de a analiza candidaturile pentru funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de a face propuneri CSM (art. 50 alin. 4). Această propunere a Proiectului indică încă o dată că politicul vrea să aibă o decizie în numirea judecătorilor la instanţa supremă. Articolul 50 alin. 4 trebuie eliminat în totalitate, permiţând CSM să examineze direct şi nefiltrat toate candidaturile pentru funcţia de judecător la instanţa supremă.
5. Modificarea dispoziţiilor tranzitorii care permit ca până la intrarea în vigoare a Legii de organizare a CSM (dată incertă care oricum nu va fi mai devreme de 01.01.2005) să poată fi numite pe postul de judecători şi procurori persoane fidele executivului de astăzi, deci persoane care sunt lipsite de independenţa şi imparţialitatea cerute de funcţia judiciară (art.106 alin.2). Acest risc este dovedit şi mărit prin posibilitatea numirii ca judecător sau procuror a unor persoane cu funcţii de specialitate juridică angajate în “administraţia publică, în aparatul Parlamentului, Presedinţia României, Curţii Constituţionale, Curţii de Conturi, instituţiei Avocatului Poporului sau Consiliului Legislativ.” Persoanele angajate în aceste instituţii au fost în mare parte numite pe criterii de fidelitate politică faţă de actualul guvern.[4] În plus, acuzaţiile de corupţie şi ineficienţă formulate de instituţiile europene împotriva, de pildă, administraţiei publice de astăzi, trebuie să conducă la evitarea numirii, pe viaţă, a acestor persoane pe poziţii de judecători şi procurori.
6. Eliminarea “recomandării” ministrului justiţiei din procedura de numire a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a prim adjunctului şi adjunctului acestuia (art.52 alin.1). Este absolut suficient ca CSM să propună Preşedintelui României câte un candidat pentru fiecare dintre aceste funcţii după ce analizează şi decide pe baza candidaturilor depuse pentru această funcţie. Rolul ministrului justiţiei –membru al guvernului- trebuie eliminat din luarea acestor decizii.
……….
12. Modificarea textului care prevede că judecătorii şi procurorii pot fi “percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi” cu încuviinţarea “preşedintelui” CSM (art. 102 alin. 2). Preşedintele CSM, adică o singură persoană, poate fi vulnerabil la presiuni politice sau de altă natură, risc micşorat dacă această decizie este luată de secţia de judecători (pentru judecători), respectiv de procurori (pentru procurori) ai CSM, evident, cu respectarea confidenţialităţii asupra unei astfel de decizii pentru a nu interfera cu activitatea de anchetă. O astfel de modificare este cu atât mai logică cu cât în cazul infracţiunilor flagrante nu se cere o încuviinţare prealabilă (art.102 alin.3).
Modificarea textului care prevede că în caz de infracţiune flagrantă judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi sau reţinuţi fără aprobarea prealabilă a CSM dar cu obligaţia de a informa “neîntârziat” CSM despre o astfel de măsură (art. 102 alin. 3). Termenul “neîntârziat” este mult prea vag, el trebuie completat cu “dar în cel mult 6 ore”.
……….
18.Pentru a nu îngrădi accesul în justiţie a victimelor erorilor judiciare şi pentru a respecta hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Dalban contra României, se impune modificarea art. 92 din Proiect. În primul rând, alin. 4 al art. 92 restrânge nejustificat dreptul la repararea prejudiciului cauzat de erori judiciare în cauze civile, administrative, etc –altele decât cele penale. Textul actual prevede că acest drept poate fi exercitat numai după ce se adoptă “o hotărâre definitivă a unei alte instanţe cu privire la răspunderea penală sau disciplinară a magistratului pentru fapta ce a condus la săvârşirea erorii judiciare”. Or, statul trebuie să răspundă pentru erorile judiciare indiferent de vinovăţia disciplinară sau penală a judecătorilor. Textul din proiect contravine art. 998 din Codul civil care justifică antrenarea răspunderii şi pentru culpă.
O altă problemă se referă la alin 5 al art. 92 care prevede că “Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către magistrat”. APADOR-CH cere eliminarea acestui alineat deoarece se restrânge în mod arbitrar dreptul persoanei vătămate de a obţine repararea pagubei. Cel mult s-ar putea accepta înlocuirea sintagmei “a contribuit în orice mod la” cu expresia “a determinat”.
De asemenea, termenul de un an în care se prescrie acţiunea pentru daune (art. 92 alin. 8) este prea scurt şi reflectă tendinţa statului de a reduce la minimum termenele în care poate fi tras la răspundere de cetăţeni. În acelaşi timp, termenul în care cetăţeanul poate fi tras la răspundere pentru obligaţiile fiscale faţă de stat este de 5 ani. Trebuie să se realizeze o egalitate cetăţean-stat sub acest aspect. Statul nu este mai puţin responsabil faţă de cetăţean decât este cetăţeanul faţă de stat. Prin urmare, APADOR-CH solicită ca termenul de prescriere a acţiunii pentru daune să fie de 5 ani, pentru egalitate de tratament stat-cetăţean.
2. Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii
Pentru a întregi pachetul legislativ privind reforma justiţiei, Minsterul Justiţiei a elaborat un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii pe care l-a supus dezbaterii publice prin publicarea pe site-ul ministerului. APADOR-CH a elaborat în termenul impus de legea transparenţei decizionale comentarii la proiectul de lege cu speranţa că ele vor fi luate în considerare înainte de momentul validării acestuia de către Guvern şi de trimiterea spre dezbatere Parlamentului.
Comentariile APADOR-CH
Proiect de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii[5]
(varianta de pe site-ul Ministerului Justiţiei, supusă dezbaterii publice)
(extrase)
APADOR-CH consideră că proiectul de lege conţine încă prevederi care nu asigură scopul principal al acestei legi şi anume independenţa reală a puterii judecătoreşti. Obiecţiile asociaţiei vizează următoarele aspecte:
1. În forma actuală a Proiectului, „autoritatea” care decide cariera judecătorilor este formată din 10 judecători (care din păcate pot fi şi judecători militari deci subordonaţi executivului) şi 9 procurori şi alte persoane, cei 9 nefiind aleşi de puterea judecătorească. Acesta este şi motivul pentru care APADOR-CH solicită în majoritatea paragrafelor următoare transferarea unor competenţe esenţiale pentru cariera judecătorilor de la plenul CSM la Secţia judecătorilor.
2. Transferarea atribuţiilor de numire, promovare, transfer, suspendare şi eliberare din funcţie a judecătorilor şi procurorilor din competenţa plenului CSM în competenţa Secţiilor (articolele 37, 39 şi 40 din secţiunea 2 - atribuţiile Plenului CSM - trebuie mutate la secţiunea 3 - atribuţiile Secţiilor). Cariera judecătorilor nu trebuie să depindă de voinţa şi voturile procurorilor, care fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat puterii executive. În lipsa acestei modificări, înfiinţarea de Secţii separate pentru judecători şi procurori este numai o încercare de a induce în eroare instituţiile europene. Mai există posibilitatea ca Plenul să adopte decizii în aceste chestiuni dar numai pe baza propunerii Secţiilor şi în condiţiile unei reglementări stricte şi limitative a oricărei derogări de la aceste propuneri. Procurorii, din acelaşi motiv al apartenenţei la puterea executivă, nu trebuie să se pronunţe nici asupra proiectului de buget anual care se referă numai la instanţele de judecată şi la INM (Institutul Naţional al Magistraţilor) (art. 39) şi nici asupra organizării şi funcţionării instanţelor (art. 40).
Aceste atribuţii ale plenului să fie date celor două secţii ale CSM.
3. Desfiinţarea instanţelor şi parchetelor militare. APADOR-CH insistă asupra acestei chestiuni. Primul pas a fost făcut prin desfiinţarea Secţiei militare din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar din păcate nu au urmat alte modificări. Judecătorii şi procurorii militari nu pot fi independenţi prin simplul fapt că sunt subordonaţi ierarhic celor cu grade superioare. Prezenţa lor în CSM va pune sub semnul întrebării independenţa reală a instituţiei. Prin urmare, APADOR-CH solicită eliminarea art.15 din proiectul de lege.
4. Transferarea puterii de a încuviinţa percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor asistenţi din competenţa preşedintelui CSM în competenţa Secţiilor, în funcţie de calitatea persoanei vizate (pentru judecători şi magistraţi asistenţi la Secţia judecătorilor, iar pentru procurori la Secţia procurorilor) (art. 26 alin.2 lit.e; de mutat la secţiunea 2 art. 43, atribuţiile Secţiilor). APADOR-CH consideră că astfel de decizii nu trebuie luate de o singură persoană, preşedintele CSM, întrucât există riscul supunerii acestuia la presiuni şi influenţe de către executiv. Luarea deciziilor de către Secţii reduce acest risc şi conduce totodată la evitarea atribuirii unor puteri prea mari şi discreţionare unei singure persoane.
……….
3. Iniţiativa legislativă privind protecţia vieţii private a persoanei, a numelui, imaginii, domiciliului şi corespondenţei acesteia
Iniţiativa legislativă a fost introdusă în Parlament de către un membru al partidului aflat la guvernare. Anul 2004 fiind un an electoral cu puternice dispute între partidele politice s-a observat de la început scopul acestei iniţiative: limitarea sau chiar suprimarea comentariilor critice ale mass-media referitoare la combatanţii în lupta politică pentru câştigarea alegerilor. Iniţiativa, pe lângă faptul că nu a fost justificată, nu era nici în conformitate cu principiile şi documentele europene în materie. APADOR-CH şi-a exprimat poziţia cu fermitate şi a cerut respingerea acestei iniţiative.
POZIŢIA APADOR-CH CU PRIVIRE LA
INIŢIATIVA LEGISLATIVĂ PRIVIND PROTECŢIA VIEŢII
PRIVATE A PERSOANEI, A NUMELUI, IMAGINII,
DOMICILIULUI ŞI CORESPONDENŢEI ACESTEIA
(extrase)
APADOR-CH a semnat un protest al mai multor organizaţii neguvernamentale ca primă reacţie a societăţii civile împotriva acestei iniţiative legislative care şi-a propus “să pună pumnul în gura presei”. Împărtăşind integral indignarea semnatarelor protestului faţă de această iniţiativă legislativă, APADOR-CH a formulat următoarele observaţii:
……….
2. Conţinutul proiectului încalcă principiile europene trasate pentru rezolvarea situaţiilor concrete în care exercitarea celor două drepturi în discuţie - libertatea de exprimare (în principal libertatea presei) şi dreptul la viaţă privată- se află pe poziţii opuse ori într-o stare conflictuală.
3. Unul dintre principiile europene grav încălcate de proiect este lipsa oricărei protecţii a libertăţii de exprimare, inclusiv a componentei sale esenţiale, libertatea presei. Prin conţinutul său, proiectul face o ierarhizare ilegală şi interzisă a celor două drepturi în discuţie.
În acest context, articolul 1 alin. 2 al proiectului, în care se afirmă că cele două drepturi au “valoare egală” este pur declarativ, această “egalitate” fiind anulată de restul prevederilor din proiect. Din conţinutul articolelor 3 şi 8, care prevăd excepţiile, respectiv situaţiile şi împrejurările în care “exerciţiul drepturilor care fac obiectul prezentei legi” (dreptul la viaţă privată, la nume, imagine, domiciliu şi corespondenţă) poate fi restrâns, rezultă extrem de clar că între excepţiile posibile nu se află interesul publicului de a fi informat şi nici dreptul corelativ al presei de a informa. În realitate, proiectul restrânge într-o măsură inacceptabilă libertatea presei şi dreptul la informaţii al publicului sub aparenţa unui proiect care apără un alt drept, şi anume dreptul la viaţă privată.
4. Un alt principiu grav încălcat de proiect este lipsa oricărei distincţii între persoanele obişnuite şi persoanele publice (inclusiv politicienii), respectiv între nivelele diferite de protecţie acordate vieţii private a persoanelor din cele două categorii. Proiectul propune protejarea în mare şi egală măsură a vieţii private (imagine, nume, etc) a oricărei persoane. Mai mult, fiind de notorietate că presa nu este în principal interesată de persoanele obişnuite, este evident că scopul ilegal şi nelegitim al proiectului este de a proteja persoanele publice, în special pe politicieni, de ochiul presei şi de controlul alegătorilor.
Deciziile persoanelor alese sau numite în funcţii publice, funcţii esenţiale pentru cetăţeni, pot fi -şi chiar sunt- influenţate de o multitudine de factori de natură personală care ar rămâne -conform proiectului- necunoscuţi opiniei publice, sub pretextul protecţiei vieţii private. Or, oamenii “de rând” au dreptul de a fi informaţi cu privire la cei care le influenţează direct existenţa, inclusiv cu aspecte de natură privată dacă au legătură cu (ne)îndeplinirea atribuţiilor oficiale.
5. Iniţiativa legislativă în discuţie este vădit concepută pentru a goli de conţinut libertatea de exprimare -în primul rând a presei-, cu ţinta clară a suprimării jurnalismului de investigaţie şi pentru a obstrucţiona dreptul publicului de a primi informaţii..
……….
7. Interdicţia publicării de către instituţiile de presă, dată în competenţa instanţei de judecată, a “documentelor, informaţiilor, imaginilor şi a înregistrărilor” introdusă în articolul 25 alin. 3 din proiect constituie o cenzură prealabilă extrem de periculoasă şi contrară principiilor europene.
8. Proiectul constituie şi o barieră în mult invocata luptă împotriva corupţiei. Această luptă nu poate avea succes fără contribuţia esenţială a presei, în principal a celei de investigaţie. Faptele de corupţie nu se petrec în locuri publice ci departe de ochii lumii. A împiedica presa să investigheze persoanele suspecte sub pretextul protejării vieţii private înseamnă a încuraja corupţia. Ziariştii trebuie, dimpotrivă, încurajaţi să facă propriile investigaţii şi să publice rezultatele, venind astfel în ajutorul autorităţilor. Or, interdicţiile din proiect (fotografierea, filmarea, observarea, inclusiv a unor obiecte sau spaţii private, publicarea de informaţii, imagini sau documente cu caracter privat “într-un mod care denaturează realitatea”, etc.) fac imposibile aceste investigaţii.
……….
11.De asemenea, definirea “interesului public”, riscantă şi niciodată completă, este în acest proiect extrem de limitată şi sumară, deci extrem de periculoasă (articolul 4 lit. q). De pildă, definiţia oferită de proiect nu include descoperirea sau demascarea unei infracţiuni sau a altei fapte contrare legii, care face parte în mod obligatoriu din interesul public. În plus, restrângerea noţiunii de “interes public” prin adjectivele “legitim şi pertinent” în articolul 8 lit. b este complet greşită. “Interesul public” este întotdeauna legitim iar “pertinenţa” este întodeauna subiectivă.
12.Complet greşită este şi cerinţa consimţământului pentru retransmiterea unor informaţii, imagini, înregistrări, etc atunci când persoana în cauza fie a divulgat ea însăşi fie şi-a dat consimţământul pentru transmiterea iniţială (articolul 8 alin. 2). Informaţia, odată intrată în spaţiul public, nu mai suportă nici o condiţionare pentru diseminarea, publicarea ori transmiterea ei în continuare.
Pentru aceste motive dar şi multe altele nemenţionate, APADOR-CH a solicitat RESPINGEREA iniţiativei legislative privind protecţia vieţii private a persoanei, a numelui, imaginii, domiciliului şi corespondenţei.
4. Proiectul de lege de modificare a Legii Jandarmeriei Române
În anul 2003 s-a încercat prin intermediul unei iniţiative a Inspectoratului general al Jandarmeriei modificarea legii de organizare şi funcţionare a acesteia. APADOR-CH a făcut comentarii critice la adresa acestei iniţiative (vezi Raport 2003). Iniţiativa nu a fost transpusă într-o propunere legislativă. Guvernul a revenit în cursul anului 2004 cu un proiect de lege în acelaşi domeniu care păstra prevederi ce puteau duce la încălcări ale drepturilor omului.
Observaţiile APADOR-CH cu privire la proiectul de lege de modificare a Legii Jandarmeriei Române (nr.116/1998)[6]
1. Prin natura instituţiei şi atribuţiilor sale, Jandarmeria Română este participant direct la acţiuni concrete, desfăşurate la timpul prezent. Prin urmare jandarmii sunt confruntaţi cu fapte contravenţionale sau penale flagrante. Art.19 lit.q le dă dreptul să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni contravenţionale iar lit.r, să efectueze “acte necesare începerii urmării penale pentru infracţiunile constatate pe timpul executării misiunilor specifice potrivit prevederilor art.214 din Codul de procedură penală” (subl.n.). Art.214 alin.4 din C.p.p. precizează că “în cazul infracţiunilor flagrante, aceleaşi organe (de constatare) au obligaţia să înainteze de îndată procurorului pe făptuitor, împreună cu lucrările efectuate şi cu mijloacele materiale de probă” (subl.n.).
Or, art.35 din proiectul de lege dă dreptul jandarmilor să conducă “la cea mai apropiată unitate de poliţie sau de jandarmi” persoanele “care săvârşesc fapte contrare legii” în loc să le înainteze de îndată procurorului. Prin aceasta, art.35 intră în contradicţie cu Codul de procedură penală şi încurajează încălcări ale drepturilor omului (dreptul la libertatea persoanei, dreptul la apărare etc.). Practicată de Poliţia Română, metoda "conducerii" este consecvent condamnată de APADOR-CH. “Conducerea” unei persoane într-un loc pe care nu îl poate părăsi când doreşte înseamnă privare de libertate. Iar Protocolul opţional la Convenţia ONU împotriva torturii conţine o definiţie similară a privării de libertate.
În concluzie: dacă în prezent Legea de organizare şi funcţionare a Poliţiei contravine documentelor şi practicii internaţionale în domeniul apărării drepturilor omului prin autorizarea acestei forme inadmisibile de privare de libertate, este inacceptabil ca încă o autoritate publică - Jandarmeria Română - să îşi aroge acelaşi “drept”.
APADOR-CH cere eliminarea art.35 din proiectul de lege în discuţie.
2. Asociaţia consideră neavenită şi prevederea din art.20 alin.1 din proiectul de lege, potrivit căreia persoanele fizice sau juridice ar avea obligaţia de a furniza jandarmilor, la cererea lor, “informaţiile, datele şi documentele necesare îndeplinirii atribuţiilor..”. Jandarmeria nu este - şi nici nu poate fi - organ de cercetare penală sau de informaţii. Prin urmare, adunarea de informaţii, date şi documente este nejustificată. În plus, persoanele fizice sau juridice nu pot fi obligate să contribuie la activitatea unei autorităţi publice.
APADOR-CH solicită eliminarea acestei prevederi.
3. APADOR-CH cere ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, jandarmii să poarte obligatoriu şi la vedere insigne cu numele şi gradele lor sau cel puţin matricola. Articolul 27 alin.5 din proiect trebuie modificat în acest sens. Pe de o parte, jandarmii vor fi conştienţi că răspund individual pentru acţiunile lor, iar pe de alta, persoanele care se consideră victime ale unor abuzuri ale jandarmilor vor putea identifica presupuşii autori, facilitând astfel cercetările organelor competente.
4. Din formularea art.49 din proiectul de lege în discuţie rezultă că Jandarmeria poate închiria bunuri disponibilizate care includ, conform art.46 alin.1 armament, tehnică, muniţie, echipament şi aparatură specifică. APADOR-CH cere eliminarea acestei prevederi considerând inacceptabil ca o instituţie cu atribuţii majore în asigurarea liniştii şi ordinii publice, care trebuie să descurajeze sau sancţioneze violenţa, să furnizeze armament sau muniţie unor persoane fizice sau juridice din afara instituţiei. În afară de aceasta, Jandarmeria trebuie să rămână o instituţie exclusiv bugetară, fără posibilitatea de a obţine şi alte venituri greu - sau imposibil - de controlat.
APADOR-CH solicită eliminarea art.49 din proiect.
5. Proiectul de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii naţionale de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal
În luna octombrie 2004 Guvernul a introdus în Parlament un proiect de lege prin care se dorea infiinţarea unei Autorităţii naţionale de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal. Motivaţia proiectului a fost aceea de a se scoate această atribuţie din sarcina instituţiei Avocatului Poporului şi de a crea o nouă autoritate independentă care să gestioneze domeniul. Argumente în favoarea proiectului au fost şi documente ale CE. APADOR-CH a comentat proiectul de lege şi şi-a exprimat poziţia critică faţă de unele prevederi.
COMENTARIILE APADOR-CH CU PRIVIRE LA PROIECTUL DE LEGE PENTRU ÎNFIINŢAREA, ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL [7]
(extrase)
Articolul 3 alin. 5 şi 6
APADOR-CH solicită modificarea textului art. 3 alin. 5 în sensul că deciziile şi instrucţiunile preşedintelui autorităţii să fie obligatorii doar în cadrul acelei instituţii publice, nu şi pentru alte “instituţii şi unităţi ”.
Autoritatea care urmează a se înfiinţa este una de supraveghere. Deci, ea trebuie să supravegheze respectarea legii şi nu să creeze noi reglementări cu aplicabilitate generală. Ea poate propune modificări ale legii, pe baza constatărilor din activitate, dar nu se poate substitui legiuitorului, ajungând să creeze, să modifice sau să detalieze legea prin emiterea de decizii şi instrucţiuni “cu caracter normativ”.
Prin excluderea posibilităţii autorităţii de supraveghere de a emite acte cu caracter normativ, art. 3 alin. 6 rămâne fără obiect şi urmează să fie eliminat din textul proiectului.
Articolul 4 alin. 2
APADOR-CH solicită eliminarea alin. 2 al art. 4, întrucât textul este redactat prea general şi lasă la discreţia preşedintelui acelei instituţii transformarea din public în confidenţial a caracterului activităţii autorităţii.
Excepţiile de la liberul acces la informaţiile de interes public sunt deja prevăzute în Legea nr. 544/2001 şi nu mai este necesar să fie adăugate noi excepţii.
……….
APADOR-CH solicită modificarea acestei litere a articolului 11 sau introducerea unei noi litere, b/1, care să prevadă în cadrul atribuţiilor preşedintelui autorităţii:
“b/1) asigură informarea din oficiu, în scris, cel puţin o dată în cursul unui an calendaristic, a fiecărei persoane vizate de operaţiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal despre identitatea operatorilor şi numărul de prelucrări efectuate cu privire la acea persoană de fiecare dintre operatori”.
Fiind autoritate de supraveghere, este normal ca persoana să se adreseze acesteia atunci când vrea să afle dacă datele sale au fost sau nu prelucrate şi de cine. Modalitatea impusă persoanei de a întreba pe toţi operatorii posibili (despre care nici nu are cunoştinţă) dacă îi sunt prelucrate datele personale nu reprezintă decât o cale de a împiedica persoana să afle aceste informaţii la care este pe deplin îndreptăţită.
..........
Articolul 19 alin. 3
Acest text prevede modificarea art. 21 din Legea nr. 677/2001.
APADOR-CH solicită ca modificarea art. 21 din Legea nr. 677/2001 să includă şi introducerea expresă printre atribuţiile autorităţii a celor două atribuţii menţionate la comentariile de mai sus la articolul 11 lit. b din proiectul de lege.
Astfel, este necesar ca art. 21 din Legea nr. 677/2001 să prevadă expres că autoritatea de supraveghere are ca atribuţii şi:
- informarea din oficiu, în scris, cel puţin o dată în cursul unui an calendaristic, a fiecărei persoane vizate de operaţiunile de prelucrare a datelor cu caracter personal despre identitatea operatorilor şi numărul de prelucrări efectuate cu privire la acea persoană de fiecare dintre operatori.
- primirea, rezolvarea şi comunicarea soluţiei cererii prin care o persoană solicită să i se comunice dacă datele sale sunt prelucrate de operatori, care sunt aceştia, numărul prelucrărilor şi perioada pentru fiecare dintre aceştia.
În anul 2004 APADOR-CH a continuat monitorizarea aplicării Legii nr.544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public prin cereri de informaţii şi promovarea unor acţiuni în justiţie în cazul refuzurilor nejustificate ale autorităţilor şi instituţiilor publice de a comunica informaţiile solicitate. În aceaşi timp, asociaţia a luat parte la programul internaţional de monitorizare a aplicării legislaţiei accesului la informaţii iniţiat şi coordonat de Open Society Justice Initiative. Pe lângă monitorizarea aplicării legii, APADOR-CH s-a implicat şi în promovarea acestui instrument în rândul publicului larg, prin editarea, publicarea şi distribuirea unor materiale informative, precum şi prin oferirea de asistenţă specializată celor care au dorit să adreseze cereri de informaţii sau să uzeze de căile de atac prevăzute de lege în situaţia unui refuz de comunicare a informaţiilor.
Monitorizarea prin cereri de informaţii şi acţiuni în justiţie
În anul 2004, APADOR-CH a adresat cereri de informaţii de interes public Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (informaţii statistice legate de autorizaţiile de efectuare a unor acte de culegere de informaţii şi de înregistrare a convorbirilor telefonice solicitate în baza Legii siguranţei naţionale şi a Codului de procedură penală pentru anul 2003), Ministerului Afacerilor Externe (stadiul adoptării de către România a unor acte internaţionale şi informaţii despre secţiile de votare organizate în străinătate pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2004), Ministerului Administraţiei şi Internelor (informaţii privind procedura returnării din străinătate a unor cetăţeni români precum şi lista nominală a celor 71 de ziarişti care au depus plângeri la poliţie în perioada 1999-2004 pentru agresiuni asupra lor, locul lor de muncă, natura faptelor reclamate, soluţiile adoptate şi durata cercetărilor), Direcţiei Generale a Penitenciarelor (informaţii legate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pe baza unor condamnări pentru insultă şi calomnie). Instituţiile/autorităţile publice vizate de solicitările de informaţii au răspuns în mare măsură în termenele legale.
În acelaşi timp, APADOR-CH a continuat acţiunile în justiţie în nume propriu iniţiate în anii anteriori pe baza Legii nr.544/2001, precum şi procedurile de executare împotriva autorităţilor/instituţiilor publice care au fost obligate irevocabil de instanţele de judecată să comunice informaţii de interes public, dar nu au respectat această obligaţie.
În anul 2003, APADOR-CH a obţinut hotărâri definitive şi irevocabile împotriva Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a fost obligat să comunice informaţii statistice legate de autorizaţiile de efectuare a unor acte de culegere de informaţii şi de înregistrare a convorbirilor telefonice solicitate pe baza Legii siguranţei naţionale şi a Codului de procedură penală, pe perioada 1991-2002 şi respectiv 1996-2002, şi împotriva Ministerului Finanţelor Publice, care a fost obligat să comunice informaţii statistice legate de scutirile acordate la plata taxei judiciare de timbru.
Procedurile de executare începute în 2003 au continuat şi în 2004, nefiind finalizate prin hotărâri irevocabile nici la finalul acestui an. În cazul Ministerul Finanţelor Publice şi a ministrului finanţelor publice, în martie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre prin care a obligat ministerul şi ministrul finanţelor publice la plata în solidar de daune compensatorii de 3.000.000 lei asociaţiei şi l-a amendat pe ministrul finanţelor publice cu amenda civilă de 500 lei/zi de întârziere prevăzută de Legea contenciosului administrativ pentru perioada în care hotărârea judecătorească nu a fost executată. Atât ministerul, cât şi ministrul au declarat recurs împotriva hotărârii curţii de apel, acesta urmând a fi judecat în cursul anului 2005 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cazul procedurilor de executare iniţiate împotriva Ministerului Public şi a procurorului general Tănase Joiţa, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în primă instanţă la 28 octombrie 2004, obligându-i pe pârâţi la plata în solidar a daunelor de întârziere de 300.000 lei/zi de întârziere pentru perioada 20 mai 2003 - 29 august 2003 (data la care Tănase Joiţa şi-a dat demisia din funcţia de procuror general). Pentru aceeaşi perioadă procurorul general Tănase Joiţa a fost obligat la plata amenzii civile de 500 lei/zi de întârziere. În plus, Ministerul Public a fost obligat la plata daunelor de întârziere de 300.000 lei/zi de întârziere pentru perioada 30 august 2003 - 10 decembrie 2003 (data la care Ministerul Public a comunicat parţial informaţiile de interes public solicitate de asociaţie). Deoarece APADOR-CH consideră că prin răspunsul din 10 decembrie 2003, Ministerul Public nu şi-a executat în întregime obligaţia ce îi revenea, necomunicând şi informaţii complete privind autorizaţiile de supraveghere emise pe baza Legii siguranţei naţionale, asociaţia a cerut Curţii de Apel Bucureşti obligarea Ministerului Public la plata de daune până la momentul executării integrale a obligaţiei de comunicare de informaţii de interes public. Curtea de Apel a acordat daune numai până la data de 10 decembrie 2004, considerând că obligaţia a fost executată în întregime, motiv pentru care APADOR-CH a atacat decizia mai sus menţionată cu recus. Procedurile sunt în curs.
În cazul procedurilor de executare iniţiate împotriva Ministerului Public şi a procurorului general Ilie Botoş, în decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia contencios administrativ a pronunţat o sentinţă prin care l-a obligat pe procurorul general la plata amenzii civile către stat de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea hotărârii, dar a respins cererea asociaţiei referitoare la daune de întârziere. APADOR-CH a atacat această hotărâre cu recurs, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare de către Curtea de Apel Bucureşti la Tribunalul Bucureşti. Procedurile sunt în curs.
În anul 2003, APADOR-CH a intervenit, împreună cu alte patru organizaţii neguvernamentale, în situaţia inacceptabilă creată la Şelimbăr, unde Consiliul local a mărit preţul fotocopiilor solicitate pe baza Legii nr.544/2001 la 100.000 lei pentru fiecare pagină. Organizaţiile implicate au depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu o plângere penală împotriva primarului şi consiliului local pentru abuz în serviciu. Soluţia parchetului a fost de neîncepere a urmăririi penale şi a fost atacată la prim-procurorul parchetului. În urma plângerii împotriva rezoluţiei, parchetul a aplicat primarului şi consilierilor implicaţi în adoptarea hotărârii de mărire a preţului fotocopierii o sancţiune administrativă constând în amedarea fiecăruia cu câte 10.000.000 lei. Ulterior, Consiliul Local Şelimbăr a revenit asupra deciziei de mărire a tarifului pentru fotocopiere, care a fost stabilit, în cele din urmă, la 1.500 lei/pagină.
Tot în legătură cu tariful prea ridicat pentru fotocopierea actelor cerute în baza Legii nr.544/2001 practicat de data aceasta de Ministerul Public (8.000 lei/pagină), APADOR-CH a adresat o cerere acestei instituţii prin care se solicita micşorarea tarifului la nivelul celui practicat pe piaţă. Solicitarea a fost respinsă de Ministerul Public, astfel încât APADOR-CH a formulat o reclamaţie administrativă împotriva refuzului de a micşora tariful pentru fotocopiere. Reclamaţia administrativă a fost soluţionată favorabil, Ministerul Public comunicând asociaţiei că tariful pentru fotocopierea documentelor solicitate în baza Legii nr.544/2001 a fost stabilit la 2.000 lei/pagină.
O altă acţiune în justiţie pe baza Legii nr.544/2001, iniţiată în 2003 şi continuată de APADOR-CH a fost cea în care Guvernului României i-au fost solicitate actele ce au stat la baza numirii lui Tănase Joiţa în funcţia de Consul general al României la Strasbourg, inclusiv actele medicale. Plângerea asociaţiei a fost respinsă în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti, care a considerat că Guvernul României a comunicat toate actele pe care acesta le deţinea (asociaţiei i-a fost comunicată numai nota de fundamentare a numirii, întocmită de Ministerul Afacerilor Externe). APADOR-CH a atacat această hotărâre la Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus rejudecarea cauzei de către tribunal. În urma rejudecării fondului, acţiunea asociaţiei a fost din nou respinsă. Urmează ca asociaţia să formuleze un nou recurs, în momentul în care îi va fi comunicată motivarea instanţei.
În 2003-2004, APADOR-CH a susţinut cererile de informaţii de interes public iniţiate de unii dintre avocaţii care au participat la seminariile privind Legea nr.544/2001 organizate de asociaţie (cereri formulate în numele clienţilor lor sau în nume propriu) şi acţiunile promovate în instanţă de către aceştia împotriva autorităţilor/instituţiilor publice care au refuzat să comunice informaţiile solicitate. Asociaţia a acordat sfaturi şi material documentar celor care au solicitat acest lucru şi chiar a susţinut şi financiar cinci asemenea cazuri. Este vorba de acţiunile iniţiate de: ziarul Ziua de Vest împotriva Parchetului de pe lângă Tribunalul Timişoara (informaţiile solicitate au privit dosarele în care era implicat un executor judecătoresc din Timişoara; Tribunalul Timişoara a obligat pârâtul să comunice numărul dosarelor penale deschise pe seama acestuia în care urmărirea penală a fost finalizată şi soluţiile adoptate); Societatea Timişoara împotriva Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate - Timiş (informaţiile solicitate au privit date statistice privind bugetul instituţiei, cheltuielile acesteia, precum şi datornicii mai importanţi la fondul de asigurări de sănătate; instituţia a comunicat toate informaţiile în urma iniţierii acţiunii în instanţă); Partidul Naţional Liberal - Filiala Vrancea împotriva Curţii de Conturi - Filiala Vrancea (informaţiile au privit controalele efectuate de instituţie; acţiunea iniţiată împotriva refuzului de a comunica aceste informaţii a fost admisă în primă înstanţă, instituţia fiind obligată să comunice informaţiile, dar a fost respinsă de instanţa de recurs); Bogdan Aanei împotriva Consiliului Concurenţei (informaţiile se refereau la date statistice privind acordarea de ajutoare de stat; acţiunea iniţiată împotriva refuzului de a comunica aceste informaţii a fost respinsă de instanţe irevocabil), Dragoş Ivanovici împotriva Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (informaţiile solicitate au privit diferite date legate de titularizarea în învăţământ şi examenul de bacalaureat; după ce a fost iniţiată acţiunea în instanţă, ministerul a răspuns la parte din întrebările adresate, iar instanţa de judecată a considerat că acţiunea a rămas fără obiect, respingând-o).
Monitorizarea Open Society Justice Initiative
În anul 2003 Open Society Justice Initiative a desfăşurat un program pilot de monitorizare a aplicării legislaţiei accesului la informaţii de interes public în patru ţări din Europa, care a avut două obiective: realizarea unui studiu comparativ la nivel internaţional şi dezvoltarea unei metodologii şi a unui software pentru cei interesaţi să monitorizeze modul de aplicare şi implementare a legislaţiei în materie. În anul 2004 OSJI a decis extinderea programului în 15 ţări din Europa, America de Sud şi Africa, România fiind inclusă pentru prima dată într-o monitorizare internaţională a aplicării accesului la informaţii de asemenea anvergură. APADOR-CH a realizat monitorizarea pentru România, în cadrul căreia 140 de cereri de informaţii de interes public au fost adresate Ministerului Apărării, Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului României, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Tribunalului Bucureşti, Primăriei Sectorului 1, Primăriei Sectorului 4, Primăriei Târgovişte, Primăriei Buftea, Prefecturii Bucureşti, Prefecturii Giurgiu, Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Călăraşi, Direcţiei Silvice Ialomiţa, TVR şi RADET. Pe lângă cererile de informaţii, APADOR-CH a adresat acestor instituţii şi câte un chestionar privind modul de organizare şi măsurile luate pentru aplicarea efectivă a Legii nr.544 şi a avut interviuri cu funcţionari ai instituţiilor respective în legătură cu disfuncţionalităţile constatate în timpul monitorizării. Rezultatele finale ale monitorizării în toate cele 15 ţări vor fi făcute publice de către OSJI în cursul anului 2005.
Promovarea Legii accesului la informaţiile de interes public
În anul 2003, APADOR-CH a redactat un Ghid practic de aplicare a Legii nr.544/2001 destinat publicului larg. În 2004 acest ghid a fost tipărit şi distribuit prin intermediul cotidianului Ziua şi al unor organizaţii neguvernamentale. De asemenea, ghidul a fost publicat pe pagina de internet a organizaţiei.
APADOR-CH a publicat şi o culegere selectivă de cazuri - “Accesul la informaţiile de interes public în România”. Aceasta cuprinde corespondenţa cu instituţiile/autorităţile publice, precum şi documentele din dosarele de instanţă rezultate din atacarea refuzului de a comunica informaţiile de interes public (acţiuni, întâmpinări, motive de recurs, hotărâri judecătoreşti etc.) în şapte cazuri întemeiate pe Legea nr.544/2001. La acestea se adaugă documentele relevante din acţiunea de declasificare iniţiată de APADOR-CH în anul 2004 împotriva Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii, din procedura de executare împotriva Ministerului Public şi a procurorului general Ilie Botoş şi din acţiunea împotriva Guvernului României pentru retragerea/anularea H.G. nr.952/2003 privind Sistemul Informatic Integrat. Culegerea urmează a fi distribuită instanţelor de judecată, barourilor şi facultăţilor de drept în cursul anului 2005.
III. DETENŢIA, REEDUCAREA ŞI REINTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR AFLATE ÎN EXECUTAREA UNOR PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE
În anul 2004, APADOR-CH a continuat să monitorizeze condiţiile de detenţie din unităţile subordonate Direcţiei Generale a Penitenciarelor, o atenţie deosebită fiind acordată minorilor aflaţi în executarea unor pedepse privative de libertate. Pe lângă unităţile penitenciare, au fost vizitate şi serviciile de reintegrare socială şi supraveghere corespondente, cu scopul de a evalua utilitatea şi eficienţa sistemului la momentul actual. În acelaşi timp, APADOR-CH a monitorizat iniţiativele legislative menite a moderniza sistemul penitenciar, notabile fiind Proiectul de lege privind executarea pedepselor şi Proiectul de lege privind Statutul funcţionarilor publici din Sistemul Administraţiei Penitenciare.
Reglementări privind executarea pedepselor privative de libertate
În anul 2004, o primă iniţiativă legislativă de modernizare a sistemului penitenciar a constituit-o proiectul legii privind statutul lucrătorilor din acest sistem, care a propus o schimbare importantă şi necesară: demilitarizarea cadrelor din penitenciare. APADOR-CH a salutat această iniţiativă a Ministerului Justiţiei, căruia i-a transmis propriile observaţii şi propuneri cu privire la proiectul de lege la 27 februarie 2004, propuneri care sunt redate în extras în continuare:
Observaţii la proiectul Legii privind Statutul funcţionarilor publici din Sistemul Administraţiei Penitenciare
(extrase)
“1. Art 2 (1) – includerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) şi a unităţilor
subordonate “în structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului” este contrară naturii şi rolului acestei instituţii. Faptul acesta este cu atât mai evident cu cât prin chiar proiectul de faţă se are în vedere demilitarizarea personalului sistemului penitenciar, un proces mult întârziat de adaptare la standardele europene. Prin rolul specific al ANP şi prin noul statut al personalului propus prin proiectul de Lege (“funcţionari publici civili”, şi nu “cadre militare”), ANP nu poate fi inclus în “structurile de apărare, ordine publică şi siguranţă ale statului” (“sistemul naţional de apărare”, în înţelesul dispoziţiilor constituţionale şi ale Legii nr 39/1990 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării);
……….
3. La art. 49 alin (1) lit c), date fiind unele mentalităţi şi practici existente încă, uneori, la nivelul sistemului penitenciar, se impune interzicerea explicită a discriminării pe criterii etnice, de naţionalitate şi orientare sexuală.
4. Din formularea art. 49 alin (1) lit h), cu privire la păstrarea secretului de stat şi de serviciu “precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu” rezultă că noţiunea de confidenţialitate, deja inclusă în extrem de restrictiva Lege a informaţiilor clasificate (Legea 182/2002), este extinsă la toate faptele, informaţiile, documentele menţionate (vezi şi art.63 lit.h care se referă la “confidenţialitatea activităţii desfăşurate” - subl.n.). În acest fel, solicitarea oricărei informaţii cu privire la sistemul penitenciar, chiar dacă nu contravine Legii 182, poate fi respinsă sub pretextul confidenţialităţii, ceea ce intră în contradicţie cu Legea 544/2001 a liberului acces la informaţiile de interes public. Prin urmare, în locul unei transparenţe cât mai mari cu privire la sistemul penitenciar se instaurează o “secretizare” totală.
APADOR-CH cere ca obligaţia de la lit.h) să se refere numai la păstrarea secretului de stat şi de serviciu, în condiţiile legii. Trebuie, de asemeneea, eliminată lit.h) din art.63 privind “încălcarea normelor privind confidenţialitatea activităţii desfăşurate”.
……….
7. Art.76 se referă la alte cadre militare în activitate din Ministerul Justiţiei, care au atribuţii de coordonare şi control al activităţii din sistemul administraţiei penitenciare. După ştiinţa APADOR-CH, numai SIPA este format din “alte cadre militare”.
APADOR-CH cere desfiinţarea acestui serviciu anacronic şi periculos ce nu are echivalent în ţările cu sistem democratic consolidat.
……….”
Proiectul de lege a devenit Legea nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care a intrat în vigoare la sfârşitul lunii septembrie 2004. Observaţiile critice formulate de APADOR-CH nu au fost preluate în textul final al legii decât într-o foarte mică măsură.
*
La începutul lunii mai 2004, Ministerul Justiţiei a făcut public Proiectul Legii privind executarea pedepselor, supunându-l dezbaterii publice în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională. Proiectul a apărut în contextul în care înlocuirea desuetei Legi nr.23/1969 cu un act juridic modern, bazat pe standardele internaţionale - în primul rând cele europene -, a fost insistent cerută de-a lungul ultimilor 15 ani de organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate. În plus, o nouă lege a executării pedepselor se impunea şi datorită adoptării unui nou cod penal în anul 2004, multe dintre prevederile acestuia privind regimul executării pedepselor fiind inaplicabile în lipsa unei noi reglementări cadru.
APADOR-CH a apreciat că proiectul propus de Ministerul Justiţiei rezolvă multe din neconcordanţele dintre Legea nr.23/1969 şi Constituţia României, dar şi dintre prima şi reglementările internaţionale în materie (în principal Regulile standard minime pentru tratamentul deţinuţilor, document ONU adoptat de primul congres ONU cu privire la prevenirea infracţiunilor şi tratamentul aplicat infractorilor din 30 august 1955, aprobate de ECOSOC prin rezoluţiile 663 C (XXIV)/1957 şi 2076 (LXII)/1977, Regulile europene cu privire la penitenciare sub forma Recomandării R (87) 3 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei precum şi rapoartele Comitetului european pentru prevenirea torturii şi hotărârile în materie ale Curţii Europene a Drepturilor Omului).
APADOR-CH a considerat însă că proiectul Legii privind executarea pedepselor este lacunar sub mai multe aspecte: de principiu, prin modul de reglementare a unor prevederi şi prin formularea unor articole. În continuare sunt redate comentariile APADOR-CH privind aceste aspecte:
Comentariile APADOR-CH cu privire la Proiectul Legii privind executarea pedepselor
(extrase)
“1. Aspecte de principiu
1.1. Menţinerea centrelor de arestare preventivă (în cursul urmăririi penale) în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv a Poliţiei
APADOR-CH a cerut în mod repetat ca persoanele să fie în custodia Poliţiei exclusiv pe durata reţinerii de 24 de ore. Este contrar practicilor din ţările europene democratice, dar şi din SUA şi Canada, ca o persoană reţinută/arestată de poliţie să rămână în custodia sa după emiterea mandatului de arestare de către o instanţă de judecată. Indubitabil, în sistemul românesc, o persoană reţinută şi apoi arestată prin mandat emis de un judecător, odată lăsată la discreţia poliţiştilor care o bănuiesc de comiterea unei infracţiuni, devine vulnerabilă. Există riscul - dovedit prin investigaţiile efectuate de APADOR-CH dar şi prin declaraţiile a peste 50% din deţinuţii aflaţi în penitenciare care au trecut prin faza arestului poliţiei - exercitării unor presiuni fizice şi/sau psihice asupra persoanelor private de libertate în scopul determinării acestora de a recunoaşte că au săvârşit faptele de care sunt acuzate. Mai mult, tot din datele adunate de APADOR-CH, rezultă şi semnalarea unor presiuni exercitate asupra persoanei pentru a o face să ia asupra sa şi alte fapte, clasificate drept "AN"-uri (autor necunoscut/neidentificat). În plus, Poliţia română este printre cele mai conservatoare instituţii represive ale statului. Prin urmare, APADOR-CH nu poate accepta angajamentele MAI de a “respecta” drepturile omului atunci când subiecţii sunt persoanele suspectate de poliţişti de a fi comis o infracţiune.
APADOR-CH cere modificarea radicală a Titlului V (Executarea măsurilor preventive privative de libertate) în sensul transferării tuturor persoanelor reţinute de Poliţie în sistemul penitenciar imediat după ce judecătorul a dispus emiterea mandatului de arestare.
MAI urmează să se ocupe numai de persoanele reţinute. Cele împotriva cărora judecătorul emite mandat de arestare intră imediat în custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din subordinea Ministerului Justiţiei. In consecinţă, Titlul V (art.93-96) va separa clar centrele de reţinere (aflate în custodia MAI) de centrele de arestare preventivă (în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor).
.............
2. Modul de reglementare a unor prevederi
2.1. Rolul şi atribuţiile judecătorului delegat pentru executarea pedepselor
a) APADOR-CH atrage atenţia asupra art.6 alin 1 conform căruia “în cadrul fiecărei judecătorii, unul sau mai mulţi judecători sunt desemnaţi anual....ca judecător delegat pentru executarea pedepselor”. Din această formulare rezultă că (a1) orice judecător, indiferent de specializare, poate fi desemnat ca judecător delegat. În opinia APADOR-CH, judecătorul delegat ar trebui ales dintre judecătorii de drept penal. Un judecător de alte cauze, de pildă civile, ar avea nevoie de o perioadă de timp pentru a-şi reactualiza cunoştinţele de drept penal şi a se familiariza cu reglementărileşi cutumele sistemului penitenciar. (a2) judecătorul delegat este desemnat pentru o perioadă de doar un an, prea puţin pentru a face eficient controlul asupra modului de executare a pedepselor privative de libertate. În opinia asociaţiei, delegaţia ar trebui să fie valabilă pentru o perioadă de cel puţin doi ani.
De asemenea, APADOR-CH consideră că este necesară precizarea că, pe întreaga durată a delegării, judecătorul respectiv se va ocupa exclusiv de problemele centrelor de reţinere şi arestare preventivă şi ale penitenciarelor.
b) În privinţa art.56 din proiect (dreptul la corespondenţă), APADOR-CH constată că, după precizarea de la alin.3 potrivit căreia corespondenţa “nu poate fi deschisă sau reţinută decât în limitele şi condiţiile prevăzute de lege” (deci pe baza unei autorizaţii de supraveghere emise de un judecător), alin.5 şi 6 atribuie - contrar legii penale - conducătorului penitenciarului puterea de a decide supravegherea corespondenţei deţinuţilor.
APADOR-CH cere ca deschiderea şi reţinerea corespondenţei deţinuţilor să se efectueze numai pe baza autorizaţiei de supraveghere emise de judecătorul delegat sau de un alt judecător. Conducătorul penitenciarului face propunerea şi prezintă judecătorului toate informaţiile şi documentele justificative. Decizia aparţine exclusiv acestuia din urmă. Dacă judecătorul decide supravegherea corespondenţei unui deţinut, acesta va fi informat de îndată, în scris. Copii de pe autorizaţie şi de pe comunicarea către deţinut vor fi anexate la dosarul de penitenciar al acestuia.
2.2. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate (Titlul IV capitolul II)
a) Problema costumului penitenciar.
APADOR-CH consideră că nici un deţinut, indiferent de categorie, nu trebuie obligat să poarte costum penitenciar. (În prezent, cu excepţia costumelor de instanţă, ţinuta zilnică a deţinuţilor constă din uniforme militare mai mult sau mai puţin recondiţionate, cu totul improprii pentru asigurarea igienei personale). Or proiectul de lege prevede purtarea obligatorie a costumelor penitenciare “distincte” pentru fiecare categorie de deţinuţi (art.34 - maximă siguranţă, art.35 - regim închis, art.36 - regim semideschis) cu excepţia celor din regim deschis (art.37), contrazicând astfel principiul din Regulile penitenciare ONU şi europene conform căruia condiţiile de detenţie trebuie să fie cât mai apropiate cu putinţă de modul de viaţă al oamenilor liberi. ...
APADOR-CH cere renunţarea la obligaţia de a purta costume penitenciare. Acestea pot fi date numai deţinuţilor care nu dispun de îmbrăcăminte decentă sau celor care le cer din proprie iniţiativă. În orice caz, chiar şi acestora li se vor asigura haine normale atunci când sunt scoşi în afara locului de detenţie, inclusiv la vizite.
b) În privinţa regimului deschis (art.37), asociaţia solicită lărgirea drepturilor deţinuţilor.
În Olanda, de pildă, deţinuţii pleacă acasă la sfârşitul săptămânii sau merg, nesupravegheaţi, la locul de muncă. Desigur, orice abatere, orice întârziere nejustificată atrage restrângerea acestor drepturi. APADOR-CH propune următoarele:
- deţinuţii din această categorie care ies la muncă în ferme, fabrici sau ateliere ale penitenciarului să nu fie supravegheaţi. Desigur, se va ţine o evidenţă strictă a orelor de plecare şi de sosire. Periodic, deţinuţii vor fi controlaţi în timpul programului de lucru de un reprezentant al penitenciarului;
- deţinuţii care muncesc la firme sau persoane particulare sunt conduşi la locurile de muncă şi încredinţaţi acestora. La terminarea programului de lucru sunt preluaţi de un supraveghetor şi aduşi înapoi la penitenciar;
- deţinuţii din această categorie, indiferent dacă muncesc sau nu, pot fi învoiţi să iasă din penitenciar, fără pază, o dată pe săptămână inclusiv pe durata vizitelor. Se va ţine evidenţa strictă a duratei învoirii, orelor de plecare şi sosire. Cu excepţia unor situaţii neprevăzute, deţinutul va face o cerere către administraţia penitenciarului cu 24 de ore înainte, cu precizarea scopului (întâlnire cu familia, cu alte persoane apropiate, consultaţie la un cabinet medical particular etc.);
- deţinuţii care ies la muncă sau sunt învoiţi vor avea dreptul să scoată din contul personal sume de bani care să acopere cheltuielile de transport şi cele necesare scopului declarat. La revenirea în penitenciar, cheltuielile vor fi justificate integral;
- deţinuţilor din această categorie le este interzis să facă servicii şi cumpărături pentru deţinuţii din alte categorii, sub sancţiunea schimbării regimului de detenţie.
APADOR-CH consideră că în absenţa unor astfel de facilităţi, regimul deschis nu se deosebeşte substanţial de celelalte şi nu contribuie la pregătirea efectivă pentru reintegrare a persoanelor condamnate la pedepse mici sau care se apropie de liberare.
2.3. Condiţiile de detenţie (Titlul IV capitolul III)
a) Cazarea persoanelor condamnate
Proiectul de lege nu face nici o referire la obligaţia locurilor de detenţie de a asigura un spaţiu rezonabil fiecărui deţinut. Regulile minime ONU şi Regulile europene se referă la “metri cubi de aer” (în practică, 6 mc) pe deţinut. Comitetul european pentru prevenirea torturii (CPT) recomandă calcularea în metri pătraţi (4,5 mp) pe deţinut. APADOR-CH cere includerea în lege (art.45 alin.2) a obligaţiei administraţiei de a asigura un spaţiu vital acceptabil pentru fiecare deţinut, de preferinţă conform standardelor CPT.
……….
c) Alimentaţia persoanelor condamnate
Art.47 alin.2 prevede că “normele minime obligatorii de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.” (subl.n.). APADOR-CH consideră că aceste norme trebuie stabilite de medicii din sistemul penitenciar şi din aresturile poliţiei, cu consultarea şi avizul obligatorii ale specialiştilor nutriţionişti din instituţiile acreditate. “Ordinul ministrului justiţiei” este o metodă pur birocratică, fără legătură cu nevoile reale ale persoanelor private de libertate. Asociaţia insistă să se dea cât mai multă libertate medicilor în stabilirea acestor norme.
……….
e) Imobilizarea persoanelor condamnate (art.49)
APADOR-CH solicită ca, la finalul articolului să se adauge următoarele : “Mijloacele de imobilizare vor fi aplicate numai atât timp cât este strict necesar şi vor fi înlăturate de îndată ce manifestările agresive ale persoanei imobilizate au încetat.” Regulile minime ONU şi Regulile europene conţin astfel de prevederi.
2.4. Recompense şi sancţiuni disciplinare (Titlul IV capitolul VII)
……….
b) Procedura disciplinară (art.84)
APADOR-CH cere ca alin.6 (“Sancţiunile disciplinare aplicate se înscriu într-un registru special, iar hotărârile comisiei de disciplină se clasează în dosarul individual al persoanei condamnate.”) să fie completat după cum urmează: “Toate declaraţiile şi documentele care au stat la baza stabilirii sancţiunii disciplinare adoptate de comisia de disciplină vor fi incluse în dosarul individual al persoanei condamnate, dosar ce o însoţeşte în transferurile în alte locuri de detenţie. Procedura va fi urmată indiferent de eventuala hotărâre a instanţei de judecată, în cazul contestării sancţiunii de către deţinutul vizat. Persoana condamnată are acces la dosarul său individual ori de câte ori doreşte şi poate solicita fotocopii de pe documente.”
Modificarea de mai sus urmează a fi operată şi la art.90 (dosarul individual al persoanei condamnate) lit.l. şi la art.95 (dosarul individual al persoanei arestate preventiv) lit.k. În cazul art.95 lit. k, ultima propoziţie din propunerea asociaţiei devine : “Persoana artestată preventiv are acces la dosarul ......”
3. Formularea unor articole
……….
- art.62 (examenul medical) alin.3. Se propune modificarea : “Medicul care efectuează examenul medical are ......... obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi toate declaraţiile persoanei condamnate în legătură cu acestea şi cu orice alte împrejurări ce ar fi putut afecta starea sa de sănătate. Declaraţiile persoanei condamnate sunt date pe propria răspundere.”
……….
- art.81 (abateri disciplinare) lit.b. Se cere eliminarea. “Tulburarea în orice mod a programelor socio-educative” este o exprimare prea generală şi prea vagă. Orice gest sau sunet poate “tulbura” programele. În plus, programele socio-educative presupun o participare activă a deţinuţilor. În redactarea actuală, lit.b va inhiba deţinuţii, anulând astfel presupusele efecte pozitive ale acestor programe asupra persoanelor private de libertate.
De asemenea, lit.g a aceluiaşi articol este formulată în termeni inacceptabili : “nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate.... dacă este de natură să aducă atingere ordinii şi siguranţei penitenciarului”. Partea finală este extrem de vagă şi poate fi uşor interpretată după bunul plac al administraţiei penitenciarului. Asociaţia cere modificarea ultimei părţi a lit.g după cum urmează : “....dacă pune în pericol real şi demonstrabil ordinea şi siguranţa penitenciarului.” Sarcina probării realităţii pericolului pentru ordinea şi siguranţa penitenciarului revine, evident, administraţiei.
……….”
Comentariile APADOR-CH au fost transmise Ministerului Justiţiei la data de 17 mai 2004, în interiorul termenului stabilit conform Legii nr.52/2003 a transparenţei decizionale şi indicat pe site-ul ministerului. Cu toate acestea, APADOR-CH a constatat cu supriză că, înainte de expirarea termenului indicat de minister, proiectul de lege fusese deja înaintat Guvernului spre aprobare, cu încălcarea Legii nr.52/2003. În consecinţă, asociaţia a adresat reclamaţii administrative atât Ministerului Justiţiei cât şi Guvernului, solicitând anularea actelor făcute cu încălcarea Legii transparenţei decizionale şi refacerea procedurii de elaborare a proiectului de lege cu respectarea Legii nr.52/2003. Ambele reclamaţii administrative au fost lipsite de succes, astfel încât APADOR-CH a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Guvernul României solicitând, pe lângă cele anterior solicitate în reclamaţia administrativă, şi obligarea pârăţilor la plata de daune morale şi materiale. Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea asociaţiei, după ce, anterior, a scos din cauză Guvernul României cu motivarea că acesta nu se supune Legii nr.52/2003. APADOR-CH a atacat sentinţa Curţii de Apel Bucureşti cu recurs, ce urmează a fi judecat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Între timp, proiectul de lege a fost supus procedurii de aprobare şi adoptare, transformându-se în Legea nr.294/28.06.2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Aceasta va intra în vigoare o dată cu noul cod penal, la 29 iunie 2005.
*
În raportul din anul 2003, APADOR-CH sublinia iniţiativa negativă a Ministerului Justiţiei şi Ministerului Sănătăţii, care, printr-un ordin comun, au înfiinţat o comisie mixtă de analiză a deceselor din sistemul penitenciar. Comisia urma să facă publice numai cauzele deceselor, în vreme ce partea referitoare la îngrijirile medicale acordate anterior decesului a fost clasificată “secret de serviciu”. Prin urmare nimeni, nici măcar familiile deţinuţilor decedaţi, nu ar mai fi avut acces la aceste informaţii. Scopul evident a fost acela de a se elimina orice posibilitate de contestare a calităţii asistenţei medicale anterioare decesului. Considerând inacceptabilă această prevedere, APADOR-CH a demarat procedura de declasificare prevăzută de Legea nr.182/2002 privind informaţiile clasificate. Deoarece contestaţia administrativă nu a avut nici un rezultat, APADOR-CH a atacat prevederea respectivă la Tribunalul Bucureşti, Secţia contencios administrativ. Urmare a acestor demersuri, în luna ianuarie 2004, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii au emis un nou ordin comun, prin care prevederea atacată a fost abrogată.
Vizitele în unităţile subordonate Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi la serviciile de reintegrare socială şi supraveghere
În anul 2004, reprezentanţii APADOR-CH au vizitat Penitenciarul Botoşani, Centrul pentru Reeducare Minori Tg. Ocna, Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, Penitenciarul Târgşor, precum şi serviciile de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă tribunalele Bacău, Dolj şi Timiş. Rapoartele detaliate ale fiecărei vizite au fost trimise Direcţiei Generale a Penitenciarelor, respectiv Direcţiei de Reintegrare Socială şi Supraveghere din Ministerul Justiţiei şi sunt publicate pe pagina de internet a asociaţiei (www.apador.org). De asemnea, reprezentanţii asociaţiei au vizitat şi noul centru de reeducare de la Buziaş, inaugurat la începutul lunii iunie 2004, însă nu au putut realiza o apreciere reală a situaţiei deoarece, la data vizitei, centrul nu fusese încă populat cu minori.
Situaţia generală din penitenciarele din România nu a cunoscut o îmbunătăţire semnificativă în cursul anului 2004, faţă de anul anterior. Problemele sistemului rămân aceleaşi: suprapopularea, lipsa tratamentelor medicale adecvate pentru unii deţinuţi cu probleme, lipsa activit&