2001 a insemnat primul an de guvernare a Partidului Social Democrat (fost PDSR) revenit la putere in urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2000.

Din punctul de vedere al APADOR-CH, asociatie ale carei activitati se concentreaza asupra drepturilor civile si ale minoritatilor nationale si religioase, noua administratie a transmis semnale contradictorii, predominand cele negative.

Dintre masurile pozitive, asociatia mentioneaza: abrogarea articolului 200 din Codul penal (prin Ordonanta de urgenta emisa de Guvern in iunie 2001), adoptarea a doua legi extrem de importante (Legea administratiei publice locale si Legea accesului la informatii publice) si emiterea unei Hotarari a Guvernului privind constituirea Consiliului National pentru prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare (hotararea, data in aplicarea Ordonantei 137/2000, a fost emisa abia in decembrie 2001, la un an de la data intrarii in vigoare a actului normativ).

Semnalele negative se refera atat la domeniul legislativ cat si la tendinta, din ce in ce mai clara, a Guvernului de a-si impune controlul asupra tuturor domeniilor. In domeniul legislativ, trebuie precizat ca, imediat dupa alegeri, au fost retrase din Parlament unele proiecte de lege initiate de fosta administratie (Codul penal, Codul de procedura penala, Regimul executarii pedepselor, Statutul cadrelor din penitenciare, Legea Politiei, Statutul politistilor etc.), cu toate ca acestea isi propuneau sa aduca legislatia cat mai aproape de standardele europene. Unele au fost reintroduse in Parlament dupa ce au fost modificate (Legea politiei si Statutul politistului) altele sunt inca restante. Legea informatiilor clasificate, adoptata de plenul celor doua Camere ale Parlamentului intr-o forma extrem de amenintatoare pentru drepturile omului, a starnit protestele ferme ale organizatiilor neguvernamentale, la care s-au asociat si mass media. A fost sesizata si Curtea Constitutionala care a decis ca legea era neconstitutionala (sub aspectul procedurilor de adoptare in Parlament). Legea a fost stopata inainte de a fi promulgata iar ulterior, retrasa din Parlament. Din pacate, nici noua initiativa legislativa pe aceasta tema nu corespunde standardelor europene. Un alt semnal negativ a constat in faptul ca o initiativa legislativa mai veche privind statutul jurnalistului – criticata vehement atat de organizatiile neguvernamentale care se ocupa de libertatea de exprimare, cat si de majoritatea ziaristilor – a fost avizata – este drept, cu multe amendamente - de comisia de specialitate din Camera deputatilor, ceea ce inseamna ca discutiile asupra acestui text pot fi, oricand, reluate.

Printre mult prea numeroasele ordonante simple si de urgenta emise de Guvern in anul 2001, sunt unele care au starnit protestele organizatiilor neguvernamentale. Din pacate, pana la dezbaterea lor in Parlament, aceste acte normative raman in vigoare si produc efecte juridice. APADOR-CH s-a pronuntat, in repetate randuri, impotriva recurgerii la ordonante, deoarece prin acest procedeu, executivul se substituie, practic, legislativului. In plus, nu exista un termen-limita pentru dezbaterea ordonantelor in Parlament.

In privinta controlului pe care Guvernul urmareste sa-l obtina asupra tuturor domeniilor, tendinta este vizibila in special in sectorul mass media. Prin Hotarare a Guvernului, agentia nationala de stiri ROMPRES a fost trecuta in subordinea administrativa, financiara si, practic, politica a Ministerului Informatiilor Publice (MIP). Insasi crearea acestui minister, in ianuarie 2001, ridica o serie de probleme deoarece principalele sale atributii se refera la crearea unei imagini pozitive a Guvernului si la problemele minoritatilor (pana la alegerile din 2000, Secretariatul de Stat pentru minoritati se afla in subordinea Guvernului iar seful institutiei avea rang de ministru. Prin trecerea in subordinea MIP, institutia a devenit un simplu departament, condus de un secretar de stat, nedesemnat nici pana la sfarsitul anului 2001). Este clar ca plasarea agentiei nationale de stiri in subordinea unui minister care se ocupa strict de imaginea Guvernului afecteaza atat libertatea de exprimare a ziaristilor de la agentie cat si dreptul publicului de a primi informatii corecte si complete. Pentru asigurarea independentei – sau macar autonomiei – ROMPRES, parlamentari apartinand opozitiei au introdus, in Camera Deputatilor, un proiect de lege. Dupa numeroase amanari si discutii sterile si in ciuda opozitiei evidente a membrilor PSD si UDMR din Comisia pentru cultura, arta si mass media, proiectul – imbunatatit substantial – a primit avizul favorabil al Comisiei, urmand a fi dezbatut in plenul Camerei. Dupa votul in plen, proiectul de lege va urma o procedura similara in Senat. Intre timp, ROMPRES ramane in subordinea si sub controlul total al MIP.

In cursul anului 2001, APADOR-CH a continuat buna colaborare cu Directia Generala a Penitenciarelor. Chiar daca legea ce reglementeaza regimul de detentie dateaza din 1969 iar prevederile sale sunt, in majoritate, depasite si cu toate ca fondurile de care dispune sunt mereu insuficiente, Directia Generala a Penitenciarelor nu si-a intrerupt eforturile vizand ameliorarea conditiilor de detentie.

Spre diferenta de DGP, Politia a continuat sa fie o institutie eminamente conservatoare, care refuza dialogul cu organizatii neguvernamentale de drepturile omului care o critica. APADOR-CH a constatat ca, in 2001, s-au inmultit cazurile in care politistii au recurs la arme de foc impotriva unor suspecti care nu puneau in pericol viata nimanui, precum si raziile in care interventiile in forta au fost total disproportionate. A existat chiar un caz (satul Ciocanari, judetul Dambovita) in care razia a capatat caracteristicile unor represalii impotriva tuturor locuitorilor, indiferent de varsta sau sex. S-au inmultit si plangerile privind relele tratamente din partea politistilor.

Demilitarizarea politiei va fi una pur teoretica (tinand cont de varianta adoptata de Parlament, nepromulgata inca) iar descentralizarea institutiei ramane in continuare un deziderat.

APADOR-CH si-a continuat programele si activitatile, cu toate dificultatile intampinate in special in relatiile cu comisiile de specialitate din Parlament, singura exceptie fiind Comisia pentru cultura, arta si mass media din Camera Deputatilor.

Pentru informatii suplimentare privind activitatile asociatiei, a se consulta
site-ul www.apador.org.

I. LEGISLATIE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

Parlamentul rezultat in urma alegerilor din noiembrie 2000 a luat o serie de masuri menite sa accelereze procedurile de adoptare a noilor legi. Astfel, rolul esential revine acum comisiilor de specialitate care dau avizul de fond. Orice amendament la o propunere legislativa trebuie prezentat in scris, de un membru al Parlamentului, cu minimum 5 zile inainte de data dezbaterii textului. Numai amendamentele respinse de comisie mai pot fi sustinute si in fata plenului Senatului sau Camerei Deputatilor. Daca nu exista amendamente respinse, sau daca initiatorul amendamentului respins nu doreste sa-l mai sustina, plenul camerei voteaza textul legii in forma adoptata de comisie.

Accelerarea ritmului lucrarilor este meritorie. Din pacate, ea nu a fost dublata si de transparenta. Cu exceptia comisiei pentru cultura, arta si mass media din Camera Deputatilor, toate celelalte comisii de specialitate care dezbat proiecte de legi de maxima importanta pentru drepturile civile (in principal comisiile pentru aparare, siguranta nationala si ordine publica si cele juridice) lucreaza cu usile inchise. Organizatiile neguvernamentale sau asociatiile profesionale, care isi exprima interesul fata de anume propuneri legislative, nu pot participa la lucrari si nici nu pot inainta comisiilor sugestii/comentarii decat daca acestea sunt insusite de un parlamentar. In plus, daca in Camera Deputatilor functioneaza un centru de informare care furnizeaza celor interesati textele propunerilor legislative, in Senat nu exista o astfel de facilitate. Au existat numeroase cazuri in care organizatiile neguvernamentale au aflat de o initiativa legislativa doar in ziua in care comisia de specialitate o dezbatea deja, deci prea tarziu pentru o eventuala reactie.

Desi numarul legilor adoptate de Parlament in 2001 este impresionant, multe din reglementarile legale in vigoare nu au fost inca modificate pentru a fi puse in acord cu standardele internationale sau europene in materie de protejare a drepturilor civile. Dintre acestea, APADOR-CH a fost permanent preocupata de:

1. Codul penal

1. Articolul 200

Articolul 200 (relatii sexuale intre persoane de acelasi sex) a fost un subiect extrem de controversat inca din 1993. APADOR-CH a sustinut constant necesitatea abrogarii acestui articol inca din 1993. In iunie 2000, Camera Deputatilor a abrogat articolul 200 (si alte articole referitoare la libertatea de exprimare). Proiectul de lege ar fi trebuit votat si de Senat, ceea ce nu s-a intamplat pana la sfarsitul anului 2001. In schimb, in mai 2001, Ministerul de Justitie a incercat un artificiu legislativ prin care, in aparenta, se dezincrimina articolul 200, in realitate el fiind mentinut prin modificarea altor articole referitoare la infractiuni de natura sexuala (201 si 202). Reactia comuna a APADOR-CH si ACCEPT, puternic sustinuta de institutii europene (Uniunea Europeana, Consiliul Europei) dar si de membri ai Parlamentului European si ai Adunarii parlamentare a Consiliului Europei, a oprit falsa dezincriminare a homosexualitatii. In sfarsit, in iunie 2001, Guvernul a emis o ordonanta de urgenta, prin care a dezincriminat relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex. Pana la sfarsitul anului 2001, Senatul si Camera Deputatilor au votat aceasta ordonanta in forme usor diferite. O comisie mixta de mediere urmeaza sa armonizeze cele doua variante.

2. Articole ce privesc libertatea de exprimare (205, 206, 238 si 239 paragraful 1)

Prin aceeasi tentativa legislativa din mai 2001, Ministerul Justitiei a incercat si anularea amendamentelor aduse de Camera Deputatilor in iunie 2000 articolelor 205, 206, 238 si 239 paragraful 1. Aceste texte penale ameninta libertatea de exprimare in general si libertatea presei, in special. APADOR-CH a reactionat printr-un protest public cu urmatorul continut:

• Prin Rezolutia 1123 (1997), Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a solicitat în mod explicit României sa modifice articolele 205, 206, 238 si 239 din Codul penal, afirmând ca acestea sunt inacceptabile si încalca în mod substantial libertatea presei.

• Camera Deputatilor a adoptat anul trecut un proiect de modificare a articolelor mentionate, raspunzând (partial) cerintelor Consiliului Europei. In prezent, proiectul se afla în dezbaterea Senatului si, în luna mai 2001, Ministerul Justitiei a propus modificarea acestuia. Propunerile Ministerului încalca standardele si cerintele europene, Constitutia si principiile functionarii unei societati democratice.

• Astfel, textele actuale ale infractiunilor de insulta (art. 205) si calomnie (art. 206) prevad pedepse cu închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii. Proiectul adoptat de Camera Deputatilor a eliminat pedeapsa cu închisoare de la infractiunea de insulta si a redus-o la 2 luni-1 an (de la 3 luni-3 ani) în cazul infractiunii de calomnie. Ministerul Justitiei propune însa mentinerea variantelor existente, respectiv a pedepsei cu închisoare pâna la 2 ani pentru infractiunea de insulta si pâna la 3 ani pentru infractiunea de calomnie.

Aceasta propunere încalca Rezolutia APCE si practica statelor democratice. Curtea Europeana a afirmat în mod constant ca trebuie protejate "nu numai informatiile si ideile primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, dar si acelea care ofenseaza, socheaza sau deranjeaza" pentru ca "acestea sunt cerintele pluralismului, tolerantei si spiritului deschis fara de care nu exista societate democratica". Pedeapsa cu închisoare pentru delictele de opinie constituie un tip de cenzura care descurajeaza jurnalistii de a discuta chestiunile de interes public si îngradeste presa în exercitarea rolului de furnizor de informatii si de "câine de paza public". Intentia de mentinere a pedepselor cu închisoare este inacceptabila si se constituie într-un pericol permanent pentru presa. APADOR-CH cere, in principal, dezincriminarea infractiunilor de insulta si calomnie si alternativ eliminarea pedepsei cu inchisoarea.

• Infractiunea de ofensa adusa autoritatii, incriminata în articolul 238 prevede o pedeapsa cu închisoare pâna la 5 ani pentru insultarea persoanelor cu functii importante în stat. Proiectul adoptat de Camera Deputatilor in 2000 a abrogat acest text, dar Ministerul Justitiei propune mentinerea sa si, în plus, propune pedepsirea insultelor aduse unor institutii publice.

Pedepsirea diferentiata si sporita a insultarii celor care exercita puterea este tipica dictaturilor si contravine jurisprudentei europene. Curtea Europeana a decis în mod repetat ca "politicienii trebuie sa accepte în mod inevitabil si constient verificarea stricta a fiecarui cuvânt si fapta … si, în consecinta trebuie sa dovedeasca un grad mai mare de toleranta" (Lingens c. Austria). Mentinerea articolului 238 încalca si principiul egalitatii în fata legii, plasând politicienii deasupra celorlalti. Regula, într-o democratie, este opusa spiritului articolului 238, pentru ca tocmai cei care exercita puterea trebuie sa fie supusi controlului presei si publicului, control care include o doza de exagerare si provocare (Dalban c. România). Incriminarea insultarii institutiilor, propusa de Minister, este si ea o masura tipica dictaturilor, justificata si mentinuta prin invocarea unor interese colective. In plus, este absurd sa se pretinda ca institutiile au "onoare", acesta fiind un concept exclusiv etic si personal. Institutiile au o anumita imagine publica, pe care si-o creeaza prin propria activitate si nu prin tacerea impusa de frica unor pedepse penale.

Argumentul oferit de Ministerul Justitiei pentru mentinerea articolului 238 – protejarea autoritatii statului- este inacceptabil si neconstitutional. "Autoritatea statului"este un concept abstract si nu se protejeaza prin pedepse penale decât în regimurile dictatoriale precum regimul în care a si fost adoptat articolul 238 (anul 1969). In plus, "autoritatea statului" nu se regaseste între motivele pentru care articolul 30 din Constitutie permite limitarea libertatii de exprimare.

In consecinta, APADOR-CH cere eliminarea din Codul penal a articolului 238.

Pentru ca articolul 239 par. 1 ridica probleme similare în raport cu critica functionarilor publici, asociatia cere si eliminarea textului respectiv, asa cum a procedat Camera Deputatilor in 2000. Politicienii si functionarii publici insultati ori calomniati trebuie sa foloseasca textele de lege (art. 205 si 206) aplicabile tuturor persoanelor.

• Proba veritatii, reglementata de articolul 207 din Codul penal a fost modificata de Camera Deputatilor in 2000 prin prezumarea interesului public –necesar admiterii acestei probe- în cazul presei. Ministerul Justitiei a propus eliminarea acestui amendament si mentinerea textului actual din care o astfel de prezumtie lipseste.

Propunerea Ministerului Justitiei a fost retrasa. Din pacate, pana la sfarsitul anului 2001, Senatul nu a luat in luat in discutie varianta deja adoptata de Camera Deputatilor in iunie 2000 cu privire la articolele mentionate din Codul penal.

Ministerul Justitiei a anuntat ca lucreaza la modificari de substanta ale Codului penal si Codului de procedura penala dar nici o propunere legislativa in acest sens nu a fost introdusa in Parlament pana la sfarsitul anului 2001.

1. Codul de procedura penala

Nici o initiativa cu privire la modificarea Codului de procedura penala nu s-a materializat pana la sfarsitul anului 2001. Trebuie mentionat faptul ca, in legislatura 1996-2000, a fost redactat un text de lege cuprinzand modificari de substanta ale procedurii penale. Textul nu a fost discutat in legislatura precedenta. Ministerul Justitiei a retras – dupa alegerile din noiembrie 2000 – initiativa legislativa privind modificarea Codului de procedura penala.

APADOR-CH a facut comentarii la fiecare varianta a legii secretului de stat si secretului de serviciu inca din 1993. Asociatia a insistat de fiecare data asupra pericolelor pe care fiecare din variante le continea la adresa drepturilor omului si libertatilor fundamentale. In februarie 2001, asociatia a cerut Parlamentului sa respinga in totalitate proiectul aflat in faza finala a votului in plen pentru urmatoarele motive:

• Nu exista, inca, o lege a accesului la informatii (adoptata abia in septembrie 2001 si promulgata o luna mai tarziu). Aceasta ar fi trebuit sa fie legea-cadru de care sa se tina cont la elaborarea tuturor reglementarilor privind secretizarea unor informatii;

• Categoriile de informatii secrete de stat erau formulate in termeni generali si vagi, depasind sfera sigurantei nationale. In plus, legea instituia obligatii pentru toti cetatenii Romaniei in legatura cu apararea informatiilor secrete de stat, prevedere inacceptabila deoarece raspunderea trebuie sa revina institutiilor si organelor statului abilitate sa asigure protectia acestor informatii si nu cetatenilor obisnuiti;

• Declasificarea informatiilor secrete de stat nu era reglementata. Este necesara examinarea periodica a caracterului de secret de stat astfel incat sa fie posibil accesul public la informatiile care si-au pierdut acest caracter (a se vedea hotararea Curtii europene a drepturilor omului in cazul Rotaru vs. Romania);

• Nu exista cale de atac in justitie pentru persoanele care se considerau lezate de institutiile care urmau sa aplice legea secretului de stat;

• Informatiile secrete de serviciu nu trebuie reglementate prin lege. Stabilirea categoriilor ce pot constitui astfel de secrete trebuie sa fie atributul persoanelor juridice, cu respectarea dreptului de acces la informatii;

• In situatiile in care interesul public in aflarea unor informatii prevaleaza asupra interesului statului de a mentine secrete informatiile respective, acestea trebuie date publicitatii. Persoana (persoanele) care
  le-au dezvaluit trebuie protejate prin lege;

• Dreptul Guvernului de a emite hotarari – nesupuse controlului parlamentar – in domeniul informatiilor secrete de stat, crea un risc real pentru restrangerea suplimentara si incontrolabila a dreptului de acces la informatii.

In ciuda tuturor argumentelor, Parlamentul a votat legea. APADOR-CH, impreuna cu un grup de organizatii neguvernamentale, a trimis Presedintelui Romaniei o scrisoare prin care ii solicita sa nu promulge legea respectiva. In paralel, un grup de parlamentari a contestat legea la Curtea Constitutionala, care a decis ca procedura adoptarii legii in Parlament a fost neconstitutionala, fara a mai analiza fondul. Date fiind reactiile interne si externe impotriva legii, Parlamentul a profitat de decizia Curtii Constitutionale pentru a renunta complet la acea reglementare juridica.

La data de 14 iunie 2001, un grup de trei senatori si sapte deputati au introdus, in Camera Deputatilor, un nou proiect de lege cu privire la informatiile clasificate. Pe 21 decembrie 2001, Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala si Comisia juridica, de disciplina si imunitati au intocmit un raport comun asupra propunerii legislative, care urmeaza sa fie dezbatut in plenul Camerei, in 2002.

APADOR-CH considera ca, desi textul este mai bun decat legea stopata chiar inainte de promulgare, o serie de probleme au ramas nerezolvate.

a) Declasificarea informatiilor secrete de stat – esentiala pentru informarea publicului si asigurarea transparentei - este reglementata extrem de sumar. Aceasta operatiune poate fi facuta prin "hotarare a Guvernului, la solicitarea motivata a emitentului" (art.22 alin.4) iar la alin.11 din acelasi articol se precizeaza ca "declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare sunt realizate de autoritatile publice competente de a aproba clasificarea si nivelul de secretizare al informatiilor respective." Pe langa faptul ca nu este clar daca este nevoie de o hotarare de Guvern pentru fiecare declasificare, nu se prevede obligatia celor care au stabilit incadrarea unor informatii ca fiind secrete de stat de a reanaliza valabilitatea acestei clasificari la anume perioade de timp (de pilda, din doi in doi ani). Oricum, nu ar avea nici un rost ca declasificarea fiecarei informatii sa fie facuta prin hotarare a Guvernului, deoarece acesta reglementeaza norme, categorii etc., fara a se pronunta asupra fiecarui document in parte.

Nu se prevede obligatia factorilor de raspundere respectivi de a informa publicul asupra declasificarii informatiilor secrete de stat si nici de a face publice categoriile de secrete detinute (nu informatia ca atare). In virtutea accesului la informatii, persoana trebuie sa stie la care categorii de informatii are acces si la care nu, putand, desigur, decide si daca va contesta in justitie hotararea detinatorului de a secretiza anume informatii.

b) Legea nu prevede posibilitatea contestarii in justitie a deciziilor SRI si altor organe si structuri de informatii. In hotararea Rotaru c. Romaniei (publicata in Monitorul Oficial nr.19 din 11.01.2001), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca a avut loc o incalcare a Conventiei europene, constatand ca SRI are puteri discretionare, nesupuse controlului judiciar.

c) Legea nu contine nici o referire la interesul public in aflarea unor informatii declarate secrete de stat sau de serviciu. Trebuie sa existe un echilibru intre interesul public si dorinta autoritatilor de a secretiza cat mai multe informatii. In anume situatii interesul public trebuie sa primeze asupra oricaror considerente ale autoritatilor. "Principiile de la Johannesburg" stipuleaza prioritatea interesului public in cunoasterea informatiilor (principiul 13) precum si faptul ca "nimeni nu poate fi pedepsit pe motive de securitate nationala pentru ca a facut publice anumite informatii daca … interesul public de a cunoaste informatia depaseste prejudiciul pe care divulgarea informatiei
l-ar putea aduce." (principiul 14).

a) Unele definitii ale informatiilor secrete de stat de la art.7 sunt prea generale. Astfel:

-lit.h) si i) ("harti, planuri si inregistrari aeriene de orice tip", "studii, prospectiuni geologice, determinari gravimetrice" etc.) par puerile, in conditiile in care sute de sateliti pot inregistra cele mai mici detalii;

-lit.j) – "activitatile stiintifice, tehnologice sau economice si investitiile ce au legatura cu siguranta nationala sau apararea nationala ori prezinta importanta deosebita pentru interesele economice si tehnico-stiintifice ale Romaniei" (subl.n.) – poate acoperi, practic, toate activitatile, depasind cu mult sfera sigurantei nationale si apararii nationale si, implicit, a secretului de stat;

-lit.n) – "alte domenii stabilite prin lege" – deschide larg posibilitatea de adaugare a noi categorii de secrete de stat prin legi viitoare. Or, ratiunea unei legi privind protectia informatiilor clasificate este de a stabili in mod clar, limitativ si exhaustiv, categoriile de secrete de stat. Asociatia reaminteste ca acest proiect reglementeaza exceptiile de la regula accesului la informatii. Exceptiile trebuie formulate strict si limitativ. In caz contrar, exista pericolul transformarii exceptiei in regula.

b) Art.33 – Obligatiile Serviciului Roman de Informatii – cuprinde o prevedere cel putin discutabila. Astfel lit.j) permite SRI sa aplice sanctiuni contraventionale. Or, Legea 14/1992 nu prevede astfel de competente.

c) Asociatia cere renuntarea la prevederile privind secretul de serviciu. Aceasta problema poate fi reglementata, in general, prin legea concurentei loiale si/sau legea accesului la informatii, aceasta din urma numai daca persoana juridica foloseste fonduri publice. Secretul de serviciu trebuie sa revina in sarcina fiecarei persoane juridice, in limitele stabilite de cele doua legi mentionate. Singura categorie de persoane juridice de drept public sau privat care ar putea intra in sfera vizata de Legea protectiei informatiilor clasificate este cea ale carei contracte cu autoritatile vizeaza siguranta publica sau apararea tarii, dar numai pentru aceasta parte a activitatilor persoanelor juridice respective.

APADOR-CH cere eliminarea tuturor prevederilor privind secretul de serviciu din proiectul de lege in discutie in sensul argumentelor de mai sus.

d) APADOR-CH cere reformularea art.39 (cu privire la "procurarea, folosirea ori transmiterea fara drept, sub orice forma, divulgarea, alterarea ori distrugerea neautorizata a informatiilor secrete de stat") dupa cum urmeaza: " Procurarea, ….. a informatiilor secrete de stat daca aceste actiuni pun in pericol real si imediat siguranta nationala sau apararea nationala se pedepsesc conform legii. Sarcina probarii caracterului real al pericolului revine autoritatii detinatoare a informatiei secret de stat divulgate, difuzate, publicate, folosite sau transmise. Actiunile mentionate nu sunt supuse sanctiunii daca informatiile respective sunt de interes public."

Mai trebuie precizat ca Legea accesului la informatii publice – lege-cadru – a intrat in vigoare pe data de 23 decembrie 2001. Prin urmare, unele prevederi din proiectul de lege privind protectia informatiilor clasificate vor trebui modificate in functie de legea-cadru.

Garantat de articolul 31 din Constitutie, accesul la informatiile publice nu a putut fi aplicat din cauza lipsei cadrului legislativ necesar. Desi a existat o initiativa legislativa a unor deputati si senatori PNL inca din 2000, ea nu s-a materializat decat in februarie 2001. Proiectul a fost introdus pe agenda Comisiei pentru cultura, arta si mass media din Camera Deputatilor. La putin timp dupa aceea, Ministerul Informatiilor Publice (constituit de guvernul monocolor rezultat din alegerile din noiembrie 2000) a propus aceleiasi comisii un proiect propriu pe tema accesului la informatii.

APADOR-CH a facut comentarii la ambele proiecte de lege, unele chestiuni pe fond fiind valabile pentru amandoua , cum ar fi:

"- Proiectul trebuie sa precizeze ca acest text va fi legea – cadru si ca toate legile in vigoare care contin restrangeri ale accesului la informatii trebuie interpretate in sensul prevederilor din acest proiect. Acelasi principiu trebuie sa functioneze si in cazul legilor viitoare sau propunerilor de modificare ale celor in vigoare. Precizarea trebuie inclusa in articolul 1.

- Exceptarile de la accesul la informatii publice trebuie sa precizeze in mod clar ca:

1. pericolul rezultat in urma unor dezvaluiri este real si masurabil;
2. interesul public este predominant fata de eventualul pericol.

- Este necesara protectia surselor care fac dezvaluiri de interes public. "

Dezbaterile din Comisia pentru cultura, arta si mass media din Camera Deputatilor pe tema accesului la informatiile publice ar putea fi un exemplu pentru modul in care ar trebui votate legile in Parlament. Mai intai, initiatorii celor doua proiecte de lege au fost de acord sa negocieze un text comun; in al doilea rand, reprezentantii unor organizatii neguvernamentale interesate de subiect au avut acces permanent la lucrarile comisiei si, mai ales, s-a tinut cont de opiniile lor. In sfarsit, textul final – chiar daca nu este integral in acord cu cerintele organizatiilor neguvernamentale – este rezultatul unei colaborari care a depasit "animozitatile" si "competitia" dintre partidele politice parlamentare. Forma adoptata de comisie a fost votata si de plenul Camerei deputatilor iar ulterior – cu mici diferente – si de Senat. Legea a fost publicata in Monitorul Oficial din 23 octombrie si a intrat in vigoare la 23 decembrie 2001.

Legea prevede adoptarea unor norme metodologice de aplicare. In cazul acestei legi, normele sunt in curs de redactare de catre Ministerul Informatiilor Publice, cu colaborarea unui grup de organizatii neguvernamentale, inclusiv APADOR-CH. Asociatia a semnalat unele deficiente din proiectul initial al normelor cum ar fi justificarile pe care petentul ar trebui sa le prezinte atunci cand solicita informatiile sau modalitatea achitarii costurilor fotocopiilor de pe actele solicitate.

Legea a intrat in vigoare pe 23 decembrie 2001 dar normele de aplicare – care ar fi trebuit finalizate la aceeasi data - au intarziat.

Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a României a fost adoptata înainte de intrarea în vigoare a Constitutiei la 8 decembrie 1991. Legea contine mai multe prevederi care contravin Constitutiei, în special în domeniul drepturilor omului si libertatilor fundamentale (protejarea vietii intime, familiale si private, secretul corespondentei, libertatea de exprimare, accesul la informatii, accesul liber la justitie etc.). Cu toate semnalele si comentariile critice repetate venite din partea societatii civile, Guvernul României si institutiile direct interesate si-au manifestat intentia de modificare a legii abia în decembrie 1997 cand a fost introdusa în Parlament o propunere in acest sens. Timp de peste 3 ani, nu s-a intamplat nimic, asa incat initiatorul – deputatul PDSR Ovidiu Cameliu Petrescu – a reintrodus initiativa sa legislativa la 5 martie 2001, in Camera Deputatilor. Conform ultimelor informatii, initiativa a fost preluata - in partile esentiale – de un grup de parlamentari PSD (fost PDSR). De aceea, raportul de fata cuprinde numai observatiile de principiu ale APADOR-CH:

"Proiectul preia aproape toate principiile care au stat la baza Legii nr. 51/1991, la care adauga prevederi ce pun în real pericol drepturile omului si statul de drept:

- ignorarea totala a notiunii de interes public;

- ignorarea totala a obligatiei autoritatilor cu atributii in domeniul sigurantei nationale de a demonstra ca dezvaluirea unor informatii reprezinta un pericol real sau identificabil la adresa sigurantei nationale;

- definirea mult prea larga- si, prea adesea, foarte vaga - a amenintarilor la adresa sigurantei nationale;

- crearea unui hibrid juridic, respectiv "comunitatea de informatii", prin intermediul caruia se largeste nepermis de mult sfera persoanelor si organismelor îndreptatite sa efectueze activitatii operative si totodata, se concentreaza puterea de decizie si control in mana unei singure institutii, CSAT, care, exceptand obligatia de a prezenta un raport anual Parlamentului, nu este supusa nici unui control;

- lipsa totala de transparenta în privinta activitatilor serviciilor de informatii;

- lipsa accesului la justitie a persoanei vatamate;

- lipsa unui control real si eficient din partea societatii civile;

- mentinerea Serviciului de Protectie si Paza, a structurii informative a Ministerului de Justitie(SIPA) si a Serviciului de Telecomunicatii Speciale pe lista serviciilor de informatii, ceea ce face ca România sa ramana printre putinele exceptii la nivel continental în privinta încadrarii acestor servicii în categoria serviciilor de informatii, cu toate atributiile ce decurg din aceasta incadrare.

Pe lânga acestea, proiectul de lege amplifica rolul Consiliului Suprem de Aparare al Tarii dându-i competente sporite fata de legea care-i reglementeaza activitatea. Eventuala modificare a legii CSAT nu rezolva in nici un fel pericolele mentionate.

Mai trebuie mentionate cateva aspecte din propunerea legislativa a deputatului Ovidiu Cameliu Petrescu:

a) Se mentinea la art. 2 "îndatorirea morala (a cetatenilor) de a contribui la realizarea sigurantei nationale" (alin.2). Notiunea de "îndatorire morala" nu are ce cauta într-un text de lege pentru ca ea nu poate fi cuantificata si, în situatia neîndeplinirii sale, nu poate antrena efecte juridice. Mai mult, ea poate fi invocata pentru a determina o persoana sa furnizeze informatii, chiar daca art. 29 precizeaza ca "sursele umane" se afla "într-o legatura confidentiala si liber consimtita" cu reprezentantul comunitatii de informatii. In plus, este evident ca sarcina protectiei sigurantei nationale trebuie sa revina exclusiv autoritatilor publice si nu persoanelor.

b) In definirea sigurantei nationale, proiectul abunda in exprimari ("in orice mod", "pot pune in pericol siguranta nationala" etc.) care pot fi interpretate extrem de larg si abuziv. Or, conditia esentiala este ca definitiile sa fie formulate in termeni clari si precisi pentru a indeplini cerintele accesibilitatii si previzibilitatii.

c) Comunicarea de stiri, date, informatii false "daca fapta este de natura sa aduca atingere sigurantei nationale" omite, întocmai ca si Codul penal (art.168/1), ideea esentiala în orice stat democratic, anume existenta (si dovedirea) relei credinte. Cu alte cuvinte, chiar daca persoana fizica sau juridica a difuzat cu buna credinta o stire ce s-a dovedit ulterior falsa ea va intra oricum sub incidenta fie a Codului penal fie a Legii privind siguranta nationala, ceea ce echivaleaza cu o foarte serioasa amenintare la adresa libertatii de exprimare. In plus, nu este plauzibil ca o stire sau o informatie, chiar si falsa, poate pune in pericol real si concret siguranta nationala. Mai mult, dat fiind ca "stirile" sunt mentionate distinct, rezulta ca termenii "date" si "informatii" acopera o sfera larga ce include si opiniile exprimate de o persoana. Or, interzicerea exprimarii unor opinii – care, oricum, nu pot fi false ori adevarate si care nu constituie niciodata o "amenintare"– este inacceptabila in democratie.

d) Proiectul reia ideea de "defaimare a tarii si a natiunii" existenta în Constitutie si introdusa si în Codul penal, în ciuda nenumaratelor semnale critice privind pericolul pe care îl prezinta pentru libertatea de exprimare. Daca defaimarea unei persoane poate fi definita in termeni juridici iar urmaririle pot fi cuantificate de persoana defaimata, lucrul este imposibil in cazul "tarii si a natiunii". "Tara" si "natiunea" sunt concepte abstracte. "Onoarea" sau "demnitatea" sunt concepte etice legate exclusiv de persoane si nu pot fi transferate unor entitati abstracte sau institutii.

e) Pentru operatiunile de interceptare a comunicatiilor, supraveghere - inclusiv cu mijloace electronice – si patrunderea în domiciliul si alte spatii apartinând persoanelor fizice sau juridice, proiectul prevede ca, exact ca în Legea 51/1991, tot procurorii emit autorizatiile de interceptare a comunicatiilor si supraveghere a persoanei suspecte. Intr-o societate democratica, puterea judecatoreasca - din care nu fac parte si procurorii - trebuie sa controleze actiunile executivului, iar serviciile de informatii apartin acestei ramuri.

In cazul Rotaru c. Romaniei, Curtea europeana a afirmat ca "pentru ca sistemele de supraveghere secreta sa fie compatibile cu articolul 8 al Conventiei acestea trebuie sa contina garantii stabilite prin lege, aplicabile in procesul supervizarii activitatilor serviciilor respective. Procedurile de supervizare trebuie sa urmeze…principiul suprematiei legii…amestecul autoritatilor publice cu drepturile unei persoane sa fie supus unui control efectiv care, in mod normal, trebuie sa fie exercitat de puterea judecatoreasca….In cazul de fata, Curtea observa ca sistemul romanesc de culegere si arhivare a informatiilor nu contine astfel de garantii…". Asociatia reaminteste si ca in cazurile Vasilescu si Brumarescu, Curtea a afirmat ca in Romania, procurorii sunt parte a puterii executive si nu a celei judecatoresti.

Durata pentru care se emite o astfel de autorizatie este de sase luni cu posibilitatea a maximum patru prelungiri de câte trei luni. Desi este, aparent, o imbunatatire fata de legea in vigoare, pe lânga limitarea în timp ar fi fost nevoie si de o evaluare din partea celui care a emis autorizatia cu privire la rezultate si la oportunitatea continuarii operatiunilor, ceea ce ar însemna obligatia serviciilor de informatii care au solicitat autorizatia de a prezenta periodic (de pilda o data la trei luni) rapoarte autoritatii emitente. In plus, cum astfel de operatiuni afecteaza drepturile si libertatile persoanei suspectate, totalul de 18 luni de supraveghere este o perioada nejustificat de lunga. Mai mult, proiectul prevede ca daca exista "date si indicii temeinice noi" (subl.n.) se poate emite o noua autorizatie pentru aceeasi persoana. Practic, se revine la posibilitatea supravegherii unei persoane pe termen nelimitat asa cum prevede, in prezent, Legea 51, contrar normelor europene.

f) Proiectul mentine procedurile din Legea 51/1991 privind posibilitatea cetatenilor care se considera lezati în drepturile lor de a se plânge de metodele folosite de serviciile de informatii. Ca si în Legea 51/1991, cetatenii nu se pot adresa justitiei, singurele cai de atac fiind plângerile ce pot fi adresate procurorului ierarhic superior celui care a emis autorizatia, procurorului general de pe lânga Curtea Suprema de Justitie, Avocatului Poporului sau comisiilor parlamentare de specialitate. Toate variantele sunt fie insuficiente, fie ineficiente, si în orice caz nu reprezinta acces la justitie, protectia cetateanului fiind practic nula.

Pana la sfarsitul anului 2001, proiectul de lege privind siguranta nationala nu a trecut de comisiile de specialitate din Camera deputatilor.

APADOR-CH a insistat permanent asupra necesitatii ca legea privind siguranta nationala sa contina formulari clare, neinterpretabile, sfera amenintarilor la adresa sigurantei nationale sa fie limitata la acele situatii care pun in pericol real si demonstrabil siguranta nationala, sa existe un control eficient, din afara "sistemului", al activitatilor tuturor organelor si organismelor implicate in siguranta nationala iar persoana vizata sa aiba posibilitatea concreta de a se apara impotriva eventualelor abuzuri, in primul rand prin justitie.

APADOR-CH si-a declarat in repetate randuri retinerea fata de metoda emiterii ordonantelor de catre Guvern. Desi prevazut de Constitutie, acest procedeu ii permite Guvernului sa ia hotarari sau sa modifice legi (inclusiv organice cum sunt Codul penal sau legea SIE) ce devin aplicabile de regula la data publicarii in Monitorul Oficial. Ulterior, fara a exista un termen limita, Parlamentul ia in dezbatere ordonantele respective pe care le poate aproba, modifica sau respinge. Problema majora se pune in situatia in care un astfel de act normativ este modificat sau respins, deoarece, pana in momentul votului, ordonanta a produs deja efecte juridice. Din cele peste 150 de ordonante (simple si de urgenta) emise de Guvern in 2001, trei au atras atentia in mod deosebit: doua se refera la libera circulatie a persoanelor, iar a treia – adoptata sub pretextul luptei impotriva terorismului – la secretul corespondentei.

Un grup de organizatii neguvernamentale au redactat un protest impotriva acestor trei ordonante:

".......

2. Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.112/30 august 2001 prevede pedepse pentru trecerea ilegala a frontierelor altor state de catre cetateni romani si apatrizi cu domiciliul in Romania. Conform jurisprudentei Curtii europene a drepturilor omului, expulzarea unei persoane aflate ilegal pe teritoriul unui stat membru al Consiliului Europei reprezinta o masura administrativa, justificata de controlul imigratiei. OUG nr.112 califica fapta ce a determinat expulzarea unei persoane drept infractiune, instituind o tripla sanctiune: inchisoare de la 3 luni la 2 ani, confiscarea unor bunuri sau valori si retragerea (sau amanarea eliberarii) pasaportului pe o perioada de 5 ani.

Organizatiile semnatare considera ca atat incriminarea faptei cat si pedepsele prevazute sunt disproportionate si cer Parlamentului Romaniei sa respinga OUG 112, deja introdusa pe agenda sa.

3. OUG nr.144/25 octombrie 2001 ce va intra in vigoare la 1 decembrie a.c. introduce o noua masura ce limiteaza si mai drastic dreptul la libera circulatie. Cetatenii romani "care calatoresc in scopuri particulare" vor fi obligati sa prezinte la iesirea din tara, pe langa documentele obligatorii si "o suma minima in valuta liber convertibila… intr-un cuantum corespunzator sumelor de referinta determinate de autoritatile nationale ale statelor de destinatie sau de tranzit, proportional cu durata sejurului, dar nu mai putin de 5 zile." Trecand peste faptul ca vizele de tranzit sunt valabile, in general, intre 24 si 48 de ore si deci termenul de 5 zile este exagerat, masura afecteaza categorii largi de persoane, cum ar fi cele care isi viziteaza rudele (acestea din urma acoperind toate cheltuielile pe durata sejurului), studenti care primesc burse din strainatate (sumele respective le sunt platite dupa ce ajung la destinatie), persoane invitate, cu titlu personal, sa tina cursuri (aflate in aceeasi situatie ca si studentii) etc.

In plus, "cuantumul sumei minime in valuta se stabileste si se actualizeaza prin ordin al ministrului de interne, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, in functie de hotararile in materie adoptate de autoritatile respectivelor state." Se creaza astfel posibilitatea stabilirii, in mod arbitrar, a unor sume prohibitive ceea ce ar afecta insasi substanta dreptului la libera circulatie.

Organizatiile semnatare cer Guvernului Romaniei sa retraga OUG nr.144/25 octombrie 2001 sau Parlamentului sa respinga acest act normativ.

4. Ordonanta de Urgenta nr.141/25 octombrie 2001 pentru sanctionarea unor acte de terorism si unor fapte de incalcare a ordinii publice prevede la art.7 obligatia operatorilor "serviciilor de posta si telecomunicatii … de a comunica de indata, ministrului comunicatiilor si informatiilor…. informatiile necesare identificarii persoanelor care au savarsit infractiunile prevazute in prezenta…." Rezulta ca intrega corespondenta scrisa sau telefonica a tuturor persoanelor din Romania va putea fi supravegheata pe baza unei masuri pur administrative, luate in interiorul unui minister, in afara oricarui control judiciar.

Organizatiile semnatare considera inadmisibila o astfel de masura, indiferent de pretextul luptei impotriva terorismului si cer Parlamentului sa elimine art.7 din OUG nr.141/2001.

(….)"

In mai 2001, la solicitarea unor organizatii si persoane din afara tarii, APADOR-CH a pregatit o analiza a cadrului juridic ce reglementeaza restituirea bunurilor imobiliare preluate in mod abuziv de statul roman. Sunt prezentate in continuare extrasele cele mai importante din acest document:

Dupa 22 decembrie 1989, autoritatile au initiat, adoptat si pus in practica un numar de masuri legislative reparatorii. (…)

La 24 aprilie 1997, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, prin Rezolutia nr. 1123, a "incurajat Romania sa reglementeze problema restituirii bunurilor imobiliare confiscate sau expropriate". Adunarea a "solicitat ferm autoritatilor romane sa modifice legislatia referitoare la restituirea proprietatilor confiscate sau expropriate, in special Legea nr. 18/1991 si Legea nr. 112/1995, pentru a prevedea restituirea acestor proprietati in integrum sau acordarea unei despagubiri corecte in schimb". Parlamentul European a adoptat, la 3 decembrie 1998, Rezolutia nr. A4-0428 prin care Romaniei i s-a cerut, de asemenea, sa amendeze Legile nr. 18/1991 si 112/1995 si "sa gaseasca o solutie definitiva si corecta care sa asigure restituirea integrala a proprietatilor, sau, daca acest lucru nu este posibil, plata unei compensatii corespunzatoare…" La 1 octombrie 1998, Camera Reprezentantilor Statelor Unite a adoptat Rezolutia 562 cu privire la proprietatile expropriate in mod abuziv de catre fostele regimuri totalitare. Prin Rezolutie s-a cerut ca "statele sa restituie proprietarilor de drept proprietatile expropriate in mod abuziv, iar in cazul in care restituirea nu este posibila sa se acorde compensantii imediate, drepte si efective".

Ulterior acestor rezolutii, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997 si Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Proprietarii de terenuri agricole si forestiere considera ca Legea nr. 1/2000 este in general acceptabila. Produc insa ingrijorare unele intentii facute public de catre noile autoritati rezultate din alegerile de la sfarsitul anului 2000 de a intarzia aplicarea Legii si de a aduce amendamente acesteia.

Legea nr. 10 din 8 februarie 2001 reglementeaza restituirea catre proprietari - in natura sau prin masuri reparatorii in echivalent – a imobilelor preluate in mod abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 si in anul 1940, in baza Legii nr. 139 privind rechizitiile. Legea 10/2001 exclude insa de la prevederile sale imobilele care au apartinut cultelor religioase si minoritatilor nationale, stabilind ca situatia acestora se va reglementa prin "acte normative speciale" ulterioare (articolul 8 paragraful 2). Legea 10/2001 reia problema imobilelor cu destinatie de locuinta, la care s-a referit si Legea nr. 112/1995, si reglementeaza, pentru prima data dupa 1990, situatia bunurilor nationalizate prin Legea nr. 119/1948 pentru nationalizarea bunurilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi, precum si cele nationalizate fara titlu valabil. Organizatiile de proprietari au formulat numeroase critici la adresa Legii, apreciind, in esenta, ca ea nu este de natura sa asigure o reparatie reala si echitabila a exproprierilor abuzive suferite de proprietari.

Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) apreciaza ca, in comparatie cu situatia de pana la adoptarea sa, prin Legea nr. 10/2001 a fost facut un pas inainte prin aceea ca s-au stabilit masuri reparatorii si pentru proprietarii de bunuri nationalizate prin Legea nr. 119/1948. Intarzierea cu care a fost adoptata Legea face insa ca o despagubire echitabila a proprietarilor sa fie cu mult mai greu posibila decat in primii ani de dupa 1989. Din cauza ritmului incet al privatizarii si administrarii adesea lipsita de diligenta a proprietatii "de stat", in cei mai mult de unsprezece ani trecuti dupa 1989, valoarea bunurilor care trebuiau restituite a scazut sensibil in cele mai multe dintre cazuri.

"Masurile reparatorii" prevazute de lege nu constituie, in opinia APADOR-CH, o compensare reala si efectiva. Astfel, in conformitate cu articolul 1 paragraful 2 al Legii nr 10/2001, acestea constau in "bunuri sau servicii", "actiuni la societatile tranzactionate pe piata de capital", "titluri de valoare nominala folosite exclusiv in procesul de privatizare" sau "despagubiri banesti". Compensarea prin despagubiri banesti este, in acest moment, doar o declaratie. Articolul 40 prevede ca modalitatile, cuantumul si procedurile de acordare a despagubirilor banesti vor fi reglementate printr-o lege ulterioara, care ar urma sa fie adoptata pana la 11 august 2002. Alaturi de incertitudinea adoptarii unei astfel de legi, mentiunea din articolul 40 privind plafonarea despagubirilor este un alt motiv de ingrijorare. Celelalte masuri compensatorii includ, prin natura, lor un grad ridicat de risc.

Legea nr. 10/2001 este deficitara si prin faptul ca nu repara solutiile injuste la care s-a ajuns prin aplicarea Legii nr. 112/1995 si prin anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a unor hotarari judecatoresti definitive si irevocabile prin care se restituisera proprietarilor imobilele cu destinatia de locuinta de care fusesera expropriati in mod abuziv. Astfel, Legea stabileste, intre altele – art. 46 alin. (1) si (2) - ca actele juridice de instrainare a bunurilor catre alte persoane decat proprietarii raman valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii (referirea este facuta, implicit, si la Legea nr. 112/1995), iar, in cazul imobilelor preluate "fara titlu valabil ", daca actele au fost incheiate "cu buna credinta". In legatura cu cea de-a doua teza a legii este de observat ca in practic toate cazurile de instrainare a bunurilor, atat reprezentantii autoritatilor publice care aveau in administrare bunurile cat si/sau dobanditorii acestora stiau ca ele sunt revendicate de adevaratii proprietari. Prin alin. (3) al art. 46 se stabileste ca, prin exceptie, buna credinta nu poate fi invocata in cazul instrainarii imobilelor confiscate persoanelor condamnate pentru infractiuni de natura politica. In opinia asociatiei, aceeasi solutie se impunea pentru toate cazurile in care proprietarii au fost expropriati abuziv de statul totalitar comunist (altfel decat pentru o cauza de utilitate publica, cu o dreapta si prealabila despagubire). Art. 49 al Legii instituie in sarcina proprietarilor obligatia de a "despagubi" chiriasii pentru "sporul de valoare adus imobilelor cu destinatia de locuinta prin imbunatatirile necesare si utile". O asemenea dispozitie este evident injusta in conditiile in care proprietarilor nu le sunt platite compensatii pentru lipsirea abuziva de proprietatile lor si de folosinta acestora, cel mai adesea pentru perioade de zeci de ani. Legea nr. 10/2001 stabileste regimuri juridice diferite pentru imobilele preluate "fara titlu valabil" si cele "preluate cu titlu". In opinia APADOR-CH, o asemenea distinctie, in defavoarea proprietarilor de imobile din cea de-a doua categorie, este inadecvata prin aceea ca cvasitotalitatea "titlurilor" cu care statul totalitar si-a expropriat cetatenii au fost abuzive, cel mai adesea emise chiar si impotriva dispozitiilor constitutionale in vigoare la data emiterii lor. Prin dispozitiile legii se reconfirma solutiile date in virtutea Legii nr. 112/1995 (intre altele, art. 18 lit. d) stabileste ca nu se va proceda la restituirea in natura a locuintelor expropriate abuziv in situatiile in care "imobilele au fost instrainate fostilor chiriasi cu respectarea Legii nr. 112/1995).

Exista numeroase alte exceptii de la restituirea in natura. Articolul 16 paragraful 1 prevede ca masurile compensatorii sunt numai prin echivalent in cazul in care imobilele sunt ocupate de unitati bugetare din invatamant, sanatate, asezaminte social-culturale (exprimare atot-cuprinzatoare), institutii publice, partide politice, misiuni diplomatice, oficii consulare, organizatii internationale interguvernamentale acreditate in Romania, ori de personalul cu rang diplomatic al acestora. In realitate, multe din imobilele nationalizate ori trecute, in orice fel, in posesia statului sunt ocupate de institutii ori organizatii de felul celor exceptate de la restituirea in natura, reducand astfel substantial posibilitatea proprietarilor de a-si dobandi imobilele.

In aceste conditii, asociatia considera ca noua lege nu raspunde solicitarilor pe care Consiliul Europei si Uniunea Europeana le-au facut autoritatilor romane de a amenda Legea nr. 112/1995. Avand in vedere dispozitiile Constitutiei Romaniei, ale Primului Protocol aditional la Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, jurisprudenta Curtii Europene, in particular in cazul Brumarescu v. Romania, si Rezolutiile 1123/1997 si A4-0428/1998 ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei si, respectiv, Parlamentului European, asociatia considera ca un principiu esential trebuie sa fie cel al restituirii bunurilor in natura iar numai acolo unde acest lucru nu mai este posibil din cauza ca bunurile nu mai exista, sa se procedeze la plata unei compensatii echitabile.

….

Intre timp, Asociatia Magistratilor din Romania, juristi cunoscuti si numerosi ziaristi au criticat o nota pe care ministrul Justitiei a adresat-o conducerilor curtilor de apel si in care se retinea atentia asupra "complexitatii cazurilor de evacuare a chiriasilor" si asupra faptului ca asemenea cauze "urmeaza sa fie in atentia permanenta a conducerii judiciare" (nota ministrului Justitiei a fost publicata in "Evenimentul zilei" din 4 aprilie 2001). Interventia ministrului a fost considerata de natura sa afecteze independenta judecatorilor si sa fie in favoarea chiriasilor din casele nationalizate. In sensul protectiei chiriasilor este si o recenta initiativa legislativa, intrata deja in procedurile parlamentare, prin care se are in vedere prelungirea contractelor de inchiriere a locuintelor nationalizate de la 3 ani, in prezent, la 5 ani. Un alt motiv de ingrijorare este adoptarea Ordonantei de Urgenta nr. 59/2001 prin care s-a extins de la 6 luni la 1 an termenul in care Procurorul General poate declara recurs in anulare impotriva hotararilor definitive si irevocabile pronuntate in materie civila. Acelasi act a extins si motivele recursului in anulare la cazurile in care "prin hotararea atacata s-a produs o incalcare esentiala a legii, ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond ori aceasta hotarare este vadit netemeinica", acoperind practic orice situatie, inclusiv interpretarea probelor. Prevederile Ordonantei incalca principiile autoritatii lucrului judecat si stabilitatii raporturilor juridice. In plus, Ordonanta atribuie procurorilor dreptul de a participa la judecarea oricarei cauze civile si de a ataca orice solutie pronuntata in materie civila. Practic, aceste dispozitii intorc Romania la legislatia recursului in anulare din perioada comunismului si anuleaza modificarile benefice operate dupa 1990 in sensul reducerii rolului procurorilor in cauzele civile. Atat Curtea Constitutionala cat si Curtea Europeana din Strasbourg (cazurile Vasilescu si Brumarescu v. Romania) au calificat procurorii ca agenti ai puterii executive si, in consecinta, rolul substantial, inclusiv de control, al acestora in procesele civile nu se justifica.

Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki considera ca masurile legislative si administrative intreprinse de autoritatile romane dupa 1989 au fost de natura sa repare numai partial prejudiciile cauzate de confiscarile si exproprierile abuzive facute de statul roman. Ele au fost intr-o masura insuficienta in acord cu principiul restituirii in integrum a proprietatilor sau acordarea unei despagubiri echitabile in schimb.

Este necesar ca intr-un timp cat mai scurt cu putinta, Parlamentul sa adopte o legislatie definitiva si echitabila pentru restituirea imobilelor care au apartinut cultelor religioase sau comunitatilor minoritatilor nationale si care au fost preluate de stat sau de alte persoane juridice.

Este necesara evitarea oricaror interferente in afacerile justitei si asigurarea unei independente cat mai reale a judecatorilor. Judecatorii trebuie sa se supuna numai legii si sa-si intemeieze judecata inainte de orice pe principiile Constitutiei Romaniei, Conventiei europene a drepturilor omului, Codului civil, cu luarea in considerare a jurisprudentei Curtii Europene in materia dreptului de proprietate si la un proces echitabil. De asemenea, rolul procurorilor in procesele civile trebuie redus substantial, ca si puterile executivului de a schimba solutii definitive si irevocabile prin intermediul recursului in anulare.

Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki considera ca Legea nr. 10/2001 nu a adus amendamentele care se impuneau in materia restituirii imobilelor. Legea reconfirma solutiile injuste pentru proprietari date prin Legea nr. 112/1995 si prin deciziile Curtii Supreme de Justitie anterioare anului 1998 si desconsidera principiul dupa care restituirea trebuie sa se faca in natura si numai in cazul in care lucrul acesta nu este posibil, in principiu pentru ca bunurile nu mai exista, prin plata unei compensatii corespunzatoare. In opinia asociatiei, reglementarile actuale sunt in dezacord cu dispozitiile Constitutiei Romaniei, cu Primul Protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Rezolutiile nr. 1123/1997, A4-0428/1998 si 562/1998 ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Parlamentului European si, respectiv, Camerei Reprezentantilor Statelor Unite.

Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania – Comitetul Helsinki va continua sa monitorizeze evolutiile legislative si administrative in materia restituirii bunurilor expropriate in mod abuziv de statul roman."

In anul 2001, Parlamentul a reusit sa voteze legea privind modificarea Legii Politiei nr.26/1994 dar abia in decembrie, asa incat ea nu va fi aplicata decat in 2002. Statutul politistului, care ar fi trebuit sa fie in vigoare inca din 1994, a trecut de Senat, dar nu si de Camera Deputatilor.

Din pacate, ambele acte normative au omis sa precizeze in mod clar ca politia este demilitarizata, iar despre descentralizare, nici nu poate fi vorba.

1.1. Legea nr.26/1994 de organizare si functionare a Politiei Romane contine mai multe prevederi ce trebuie amendate. APADOR-CH a sustinut constant acest lucru, insistand asupra privarii de libertate (sub forma "conducerii" de pana la 24 de ore la sediul politiei), a exercitarii reale si eficiente a dreptului la aparare, a recurgerii la armele de foc si a modului de executare a raziilor.

In 1999, fostul guvern a introdus in Parlament un proiect de lege de modificare a Legii 26, care rezolva – partial – unele probleme ce preocupa constant asociatia in privinta relatiei dintre politisti si persoane. Dupa alegerile din noiembrie 2000, noul guvern a retras initiativa legislativa, dupa care a introdus propria varianta de amendare a Legii 26/1994. APADOR-CH a transmis membrilor Comisiei pentru aparare din Camera deputatilor comentariile sale cu privire la proiectul de lege. Din pacate, foarte putine idei au fost luate in consideratie de comisia parlamentara.

In aceste conditii, la initiativa APADOR-CH, mai multe organizatii neguvernamentale au redactat si distribuit parlamentarilor din Camera deputatilor, urmatoarele observatii:

"a) organizatiile remarca faptul ca nu s-a avut in vedere si descentralizarea politiei, Inspectoratul General al Politiei mentinand un control practic total asupra Inspectoratelor judetene, chiar daca acestora li se confera personalitate juridica;

b) se constituie un Corp National al Politistilor, un fel de sindicat ale carui competente sunt stabilite in Statutul Politistului. Semnatarele considera ca o astfel de asociatie/organizatie nu trebuie impusa prin lege; ea trebuie sa reprezinte doar vointa si dreptul politistilor de a se asocia pentru apararea intereselor lor. Redactarea actuala instituie, in realitate, un "sindicat oficial", controlat de conducerea institutiei;

c) infiintarea "Autoritatii politienesti" ar avea rost numai daca acest organ ar avea putere de decizie in privinta activitatilor politiei (politici stabilite in comun cu comunitatile locale; control asupra bugetului si a modului in care este folosit; numirea/demiterea inspectorului general, a adjunctilor sai, a inspectorilor sefi ai IPJ si adjunctilor lor; monitorizarea cazurilor de abuzuri etc.). O "Autoritate politieneasca" cu rol consultativ – asa cum prevede proiectul – nu poate avea o contributie substantiala la imbunatatirea activitatii politistilor;

d) problema perioadei in care o persoana poate fi privata de libertate in absenta unui mandat de arestare ramane nerezolvata. Organizatiile semnatare au sustinut permanent ca Legea 26/1994 art.16 lit.b) autorizeaza politia ca, in contradictie cu art.23 alin.3 din Constitutie ("Retinerea nu poate depasi 24 de ore"), sa priveze de libertate o persoana pentru inca o perioada de 24 de ore, diferita de retinere si denumita "conducere" la sediul politiei, in vederea stabilirii identitatii unei persoane suspecte. Constitutia precizeaza in mod clar ca privarea de libertate a persoanei, fara mandat de arestare (emis de procuror sau judecator), nu se poate face decat sub forma retinerii de 24 de ore;

e) reglementarea problemei majore a recurgerii la forta - inclusiv la arma de foc – este departe de standardele internationale in domeniu. Proiectul de lege include ideea de proportionalitate in interventie dar trimite – sub aspectul esential al recurgerii la arma de foc de catre politisti – la legea 17/1996 cu privire la regimul armelor si munitiilor care prevede la art.47 zece situatii in care se poate face uz de arma. Organizatiile reamintesc ca reglementarile internationale in materia recurgerii la arma de foc de catre politisti se refera numai la situatiile in care viata unei persoane (inclusiv a politistului) este pusa in pericol real.

f) legea autorizeaza politia "sa foloseasca informatori si politisti sub acoperire" precum si persoane juridice fictive. Organizatiile semnatare considera ca "legalizarea" categoriei informatorilor va reinvia suspiciunile care au otravit societatea romaneasca in timpul regimului comunist. Politiile din toata lumea recurg la informatori pentru rezolvarea unor cazuri anume. Nu este si nici nu trebuie sa fie o metoda legiferata si sistemica. De asemenea, ideea infiintarii unor persoane juridice fictive este extrem de nociva ea putand avea efecte grave asupra sectorului neguvernamental, in principal asupra mediilor de afaceri, prin instaurarea neincrederii generale.

Organizatiile cer Camerei Deputatilor sa ia in considerare obiectiile si sugestiile lor si sa amendeze proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.26/1994 privind organizarea si functionarea politiei in mod corespunzator."

Si aceasta reactie a unor reprezentanti ai societatii civile a fost, practic, ignorata, Camera Deputatilor votand in plen varianta dorita de Ministerul de Interne.

Datorita lipsei de transparenta a Senatului, semnalata deja, APADOR-CH si organizatiile neguvernamentale interesate de Legea politiei au aflat in ultimul moment ca proiectul de lege era adoptat si de Comisiile senatoriale de specialitate si urma sa fie supus aprobarii plenului. Mai mult, confuzia a fost intretinuta si de invocarea constanta a impactului evenimentelor din 11 septembrie 2001 din SUA asupra sigurantei si ordinii publice. Oricum, APADOR-CH a trimis Senatului un nou set de comentarii asupra Legii politiei, in varianta votata de Camera deputatilor. Raportul anual prezinta numai chestiunile de principiu ce preocupa asociatia:

"Proiectul de lege, votat de Camera Deputatilor, se afla in dezbaterea comisiei de specialitate din Senat. Cu toate ca proiectul aduce unele imbunatatiri legii in vigoare, in opinia asociatiei, o serie de aspecte privind organizarea si functionarea politiei au ramas nerezolvate sau au fost solutionate
intr-o maniera inacceptabila.

a) asociatia remarca faptul ca nu se prevede, in mod explicit, demilitarizarea politiei. Nu s-a avut in vedere nici descentralizarea politiei, Inspectoratul General al Politiei mentinand un control practic total asupra Inspectoratelor judetene, chiar daca acestora li se confera personalitate juridica;

b) se constituie un Corp National al Politistilor, un fel de sindicat ale carui competente sunt stabilite in Statutul Politistului. APADOR-CH considera ca o astfel de asociatie/organizatie nu trebuie impusa prin lege; ea trebuie sa reprezinte doar vointa politistilor de a se asocia pentru apararea drepturilor lor. Redactarea actuala instituie, in realitate, un "sindicat oficial", controlat de conducerea institutiei, ceea ce afecteaza insasi notiunea de sindicat;

c) infiintarea "Autoritatii teritoriale de ordine publica" ar avea rost - in opinia asociatiei – numai daca acest organism ar avea putere de decizie in privinta activitatilor politiei (politici stabilite in comun cu comunitatile locale; control asupra bugetului si a modului in care este folosit; numirea/demiterea inspectorului general, a adjunctilor sai, a inspectorilor sefi ai IPJ si adjunctilor lor; monitorizarea cazurilor de abuzuri etc.). O "Autoritate teritoriala de ordine publica" cu rol consultativ – asa cum prevede proiectul – nu poate avea o contributie substantiala la imbunatatirea activitatii politistilor;

d) problema perioadei in care o persoana poate fi privata de libertate in absenta unui mandat de arestare ramane nerezolvata. APADOR-CH a sustinut permanent ca Legea 26/1994 art.16 lit.b) autorizeaza politia ca, in contradictie cu art.23 alin.3 din Constitutie ("Retinerea nu poate depasi 24 de ore" – mentionata ca atare la art.16 lit.d) din Legea Politiei), sa priveze de libertate o persoana pentru inca o perioada de 24 de ore, diferita de retinere si denumita "conducere" la sediul politiei, in vederea stabilirii identitatii unei persoane suspecte. Constitutia precizeaza in mod clar ca privarea de libertate a persoanei, fara mandat de arestare (emis de procuror sau judecator), nu se poate face decat sub forma retinerii de 24 de ore. "Conducerea" de pana la 24 de ore din art.16 lit.b) din Legea 26/1994 este o prevedere neconstitutionala, care incalca si legea penala in vigoare. Codul de procedura penala precizeaza clar la art.136 lit.a) "retinerea", urmata de lit.b) "obligarea de a nu parasi localitatea" si lit.c) "arestarea preventiva" ca unice posibilitati de privare de libertate. Prin mentinerea masurii "conducerii" Politia isi aroga dreptul de a dispune de viata si libertatea persoanei timp de 24 de ore peste reglementarile legale.

Proiectul de lege mentine conducerea (art.31 lit.b) la sediul politiei pe o durata de maximum 24 de ore dar "cu respectarea dreptului la aparare", ceea ce inseamna, in opinia APADOR-CH, ca initiatorul legislativ accepta - in sfarsit – ca este vorba de o privare de libertate si nu de o masura administrativa, cum a sustinut Politia in ultimii 7 ani. Pe de alta parte, din art.26 din proiect ("Atributiile Politiei Romane") a "disparut" retinerea, adica exact masura privativa de libertate – fara mandat de arestare – statuata de Constitutie si de legea penala.

APADOR-CH considera ca "disparitia" din textul proiectului de lege a masurii legale a retinerii de 24 de ore (care presupune emiterea unei ordonante de retinere, examen medical, prezenta avocatului, in vreme ce "conducerea" nu presupune nimic, nefiind reglementata in nici un fel, deoarece ar fi "o masura administrativa" si nu una privativa de libertate) este fie o eroare de redactare, fie o incercare de a justifica cele 48 de ore de privare de libertate a persoanei pe care politistii le au la dispozitie. APADOR-CH crede ca a doua varianta este cea plauzibila deoarece la art.26 para.29 din proiectul de lege se precizeaza ca politia "indeplineste orice alte atributii ce ii sunt date prin lege..." asadar, inclusiv "retinerea" reglementata de Codul de procedura penala. Cu alte cuvinte, proiectul de lege mentine masura neconstitutionala a privarii de libertate a unei persoane, fara mandat de arestare, pe o perioada de pana la 48 de ore (24 de ore "conducere" plus 24 de ore "retinere").

e) reglementarea problemei majore a recurgerii la forta - inclusiv la arma de foc – este departe de standardele internationale in domeniu. Proiectul de lege include ideea de proportionalitate in interventie dar trimite – sub aspectul esential al recurgerii la arma de foc de catre politisti – la legea 17/1996 cu privire la regimul armelor si munitiilor care prevede la art.47 zece situatii in care se poate face uz de arma. Acestea includ "imobilizarea infractorilor care, dupa savarsirea unor infractiuni, incearca sa fuga" – lit.d) - (caz frecvent, in care cad victime presupusi autori ai unor fapte penale minore de genul "tentativa de furt din autoturisme", sau "de spargere a unui chiosc" sau "de furt din buzunare" etc.) sau punerea "in pericol a obiectivului pazit" (lit.a) sau patrunderea/iesirea "in mod ilegal in sau din ...... zonele pazite – vizibil delimitate – stabilite prin consemn" (lit.c) etc. APADOR-CH reaminteste ca reglementarile internationale in materia recurgerii la arma de foc de catre politisti se refera numai la situatiile in care viata unei persoane (inclusiv a politistului) este pusa in pericol real. Nimeni si nicaieri in societatile democratice nu admite folosirea armei de foc impotriva unei persoane banuite de comiterea unei infractiuni minore (de pilda furt), cu atat mai putin de o eventuala amenintare la adresa unui obiectiv. Daca principiul proportionalitatii este luat in serios, recurgerea la arma de foc de catre politisti impotriva persoanelor suspecte de a fi comis infractiuni minore este total nejustificata. "

1.2. Statutul politistului

Statutul politistului este un un act normativ care ar fi trebuit adoptat inca din 1994, conform art.54 din Legea nr.26/1994 privind organizarea si functionarea politiei. Dupa repetate amanari si revizuiri, proiectul a fost, in sfarsit, inaintat Parlamentului in 2001, impreuna cu proiectul de lege privind modificarea Legii 26/1994 a Politiei. La sfarsitul anului 2001, Statutul politistului fusese votat de Senat si se afla pe agenda plenului Camerei deputatilor.

In opinia asociatiei, printre principalele probleme ridicate de proiectul de lege se refera la:

a) pregatirea politistilor

Asociatia nu vede necesitatea "facultatii de drept din Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza" a Ministerului de Interne" (art.22 alin.3 din Statut).

Politistii trebuie sa cunoasca numai acele reglementari din diverse legi - in principal Codul penal si legile contraventionale – care au relevanta pentru munca lor. In majoritatea tarilor democratice, perioada de pregatire a politistilor se masoara in luni si nu in ani;

b) documentele interne

Proiectul prevede elaborarea unui "Ghid al politistului, aprobat prin ordin al ministrului de interne." Cu alte cuvinte, va exista o Lege a politiei, un Statut al politistului, un Ghid al politistului (o reglementare interna, nesupusa controlului parlamentar) si, desigur, Regulamentul de ordine interioara si multe alte ordine ale ministrului, de asemenea nesupuse controlului legislativului. Cu exceptia primelor doua, toate celelalte vor fi inaccesibile publicului. Daca se doreste o politie moderna, functionand in acord cu standardele europene, este absolut necesar ca toate reglementarile, indiferent de initiator, sa fie publice;

c) dreptul de asociere al politistilor

Sectiunea a IV-a – Corpul National al Politistilor – este, in opinia asociatiei, total inutila. Mai intai, dreptul de asociere al politistilor, indiferent de forma, - cu unele restrictii general acceptate – nu poate si nu trebuie sa fie reglementat prin lege. Politistii se pot inscrie – sau nu - in asociatii de tip sindical, care sa le apere interesele. Ideea de a legifera un "sindicat oficial" (Corpul National al Politistilor) trebuie abandonata de urgenta;

d) In capitolul IV – Raspunderea juridica si sanctiuni – se introduce sintagma "cu vinovatie" in legatura cu incalcari ale indatoririlor de serviciu si "abateri disciplinare". Daca termenul "vinovatie" a fost folosit in sensul definitiei din art.17 Cod penal, el nu are ce cauta in cele doua articole din statut deoarece incalcarile indatoririlor de serviciu si abaterile disciplinare se refera la reglementari interne ale institutiei. Iar daca "vinovatia" priveste eventuala raspundere penala, atunci folosirea acestui termen este redundanta dat fiind ca o fapta comisa "fara vinovatie" nu intra, oricum, sub incidenta legii penale.

1. In primavara anului 2001, Directia Politiei Municipiului Bucuresti a anuntat declansarea unei actiuni de amploare prin care cersetorii, "aurolacii", prostituatele, persoanele fara domiciliu stabil in Bucuresti (primii vizati fiind romii) etc. urmau sa fie adunati si trimisi "acasa". Aproape simultan, primarul din Targu Mures a avut o initiativa similara, folosind la razii gardienii publici. APADOR-CH si Liga Pro Europa(Targu Mures) au redactat un protest cu privire la ilegalitatea actiunilor din cele doua orase:

"APADOR-CH si LIGA PRO EUROPA (Targu Mures) protesteaza impotriva masurilor luate de Directia Generala a Politiei Municipiului Bucuresti si de Primaria din Targu Mures cu privire la expulzarea din cele doua municipii a unor grupuri de persoane.

Protestul celor doua organizatii se bazeaza pe urmatoarele motive:

a) Actiunile intreprinse sau planificate de cele doua institutii incalca dreptul la libera circulatie garantat de Constitutia Romaniei (art.25) precum si de documentele internationale privind drepturile omului, ratificate de Romania (Declaratia universala a Drepturilor Omului – art.13; Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice – art.12; Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale – Protocolul aditional nr.4 – art.2);

b) Exercitiul unui drept – inclusiv dreptul la libera circulatie – poate fi restrans numai prin lege. Nici una din legile in vigoare in Romania nu autorizeaza politia sau primariile sa expulzeze din localitati persoane sau grupuri de persoane. Dreptul la libera circulatie poate fi restrans numai cu titlu individual si numai prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva sau ca masura preventiva in cazul unui proces penal. Cersetoria si vagabondajul sunt, intr-adevar, infractiuni sanctionate de Codul penal. Dar aceasta implica raspunderea individuala cu respectarea dreptului persoanei la un proces echitabil si, in nici un caz expulzari in grup, fara nici o procedura judiciara.

APADOR-CH si LIGA PRO EUROPA (Targu Mures) cer Directiei Generale a Politiei Municipiului Bucuresti si Primariei din Targu Mures sa renunte imediat la aceste actiuni."

2. In februarie 2001, Guvernul a emis o ordonanta de urgenta prin care se urmarea acordarea unor puteri, disproportionat de mari, Politiei si obligarea tuturor persoanelor de a colabora cu institutia. La initiativa APADOR-CH, un grup de ONG-uri a redactat urmatorul protest:

"Asociatiile semnatare cer Guvernului Romaniei sa retraga imediat Ordonanta de urgenta nr.29 din 26 februarie 2001 pentru completarea Legii nr.40/1990 privind organizarea si functionarea Ministerului de Interne pentru urmatoarele motive:

1. Prevederile din cele doua articole ale OUG tind sa transforme Romania intr-un stat politienesc, pun in pericol real statul de drept si incalca dreptul la respectarea vietii private si a secretului corespondentei. Toate acestea sunt contrare Constitutiei Romaniei si tratatelor internationale ratificate de Statul roman;

2. Prevederile cuprinse in lit. B/1 dau serviciului secret al Ministerului de Interne (UM 0962) competente inacceptabile ce depasesc cu mult sfera atributiilor acestui minister. Noile competente privesc siguranta nationala, apararea secretului de stat si de serviciu (suprapunandu-se astfel Serviciului Roman de Informatii) si operatiuni de comert exterior cu produse strategice (la "concurenta" cu serviciul specializat al MApN, SIE, SRI). In acest fel se cheltuiesc inutil banii publici si se creaza pericolul aparitiei rivalitatii intre aceste servicii, cu efecte negative asupra populatiei;

3. Art.21/1 prevede ca "Ministerul de Interne este autorizat sa detina si sa utilizeze mijloace tehnice specifice pentru obtinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea si valorificarea de informatii..." (subl.n.) in vederea indeplinirii atributiilor prevazute la lit. B/1. Este, evident, vorba de inregistrari audio-video. Legea Sigurantei Nationale si Codul de Procedura Penala prevad in mod expres ca astfel de inregistrari audio-video sunt permise numai pe baza unui mandat emis de un procuror. Or art.21/1 nu prevede nici macar aceasta minima garantie impotriva unor posibile abuzuri din partea lucratorilor Ministerului de Interne;

4. Daca folosirea unor persoane fizice care lucreaza sub acoperire este o metoda folosita frecvent de politiile din multe tari, nu acelasi lucru se poate spune despre folosirea unor persoane juridice. Desi nu este clar daca se are in vedere crearea unor astfel de entitati sau folosirea unora din cele deja infiintate, in ambele situatii exista riscuri majore pentru deteriorarea relatiilor dintre firme/companii si dintre acestea si clientii lor, ca rezultat al unor suspiciuni firesti. In plus, este posibil ca insesi persoanele juridice sub acoperire sa profite de acest statut in propriul lor interes, cu atat mai mult cu cat OUG nu mentioneaza existenta vreunei forme de control asupra activitatilor UM 0962;

5. Obligatia instituita in alin.4 din art.21/1 pentru toate autoritatile publice si toate persoanele fizice sau juridice de a da Ministerului de Interne "informatii, date si documente necesare in vederea indeplinirii atributiilor stabilite prin lege" este inacceptabila pentru ca inseamna instaurarea unui control total al Ministerului de Interne asupra intregii populatii a Romaniei. Cu alte cuvinte, este vorba despre transformarea statului de drept in stat politienesc.

Organizatiile semnatare atrag atentia Guvernului ca Ordonanta se aplica deja asa incat retragerea ei trebuie facuta imediat.

Daca Ordonanta nu va fi retrasa, organizatiile semnatare cer Parlamentului sa o respinga in cel mai scurt timp cu putinta."

Ordonanta a fost retrasa. Din pacate, ideea constituirii de persoane juridice sub acoperire a revenit la sfarsitul anului 2001, fiind luata in dezbatere de Parlament.

1. Problemele aflate constant in atentia APADOR-CH (recurgerea la arma de foc de catre politisti, dreptul la aparare al persoanelor private de libertate, conditiile din aresturile politiei, raziile, folosirea unor metode brutale pentru a-i face pe suspecti sa recunoasca faptele ce le sunt atribuite etc. – a se vedea rapoartele anuale ale asociatiei din anii precedenti) nu si-au gasit rezolvarea nici in 2001.

Mai mult, pe data de 26 octombrie 2001, dupa incidentele din satul Ciocanari, judetul Dambovita, in cadrul unei teleconferinte cu prefectii, primul ministru Adrian Nastase a indemnat politia ca, pe viitor, sa recurga la armele de foc din dotare, pentru a se evita agresarea unor politisti. In cadrul protestului mai multor organizatii neguvernamentale cu privire la trei ordonante emise de Guvern (a se vedea capitolul I) a fost criticata si aceasta declaratie. Organizatiile semnatare au sustinut constant ca singura situatie in care se justifica uzul de arma este existenta unui pericol iminent si concret la adresa vietii unei persoane. Or, in incidentele de la Ciocanari, politistii nu au recurs la armele de foc. Asadar, au considerat ca nu a existat o amenintare reala la adresa vietii lor. In schimb, in a doua faza a incidentelor, ei au organizat adevarate represalii – cu ajutorul jandarmilor - impotriva unui sat intreg. (A se vedea mai jos raportul APADOR-CH asupra celor intamplate la Ciocanari).

Organizatiile semnatare considera ca, in loc sa incurajeze politistii sa foloseasca armamentul din dotare, Guvernul ar trebui sa amendeze de urgenta legislatia privind uzul de arma (Legea 26/1994 cu privire la organizarea si functionarea Politiei si Legea 17/1996 privind folosirea armelor si munitiei) in sensul limitarii drastice a situatiilor in care politistii si jandarmii pot recurge la acest mijloc extrem.

Conform informatiilor din presa scrisa, dupa "indemnul" adresat politistilor de premierul Adrian Nastase, au existat cel putin cinci incidente (din care trei, la Galati, in decembrie 2001) in care politistii au tras asupra unor persoane suspectate ca ar fi furat .... capace metalice de la roti, benzina din autoturisme sau o vaca! Disproportia dintre gravitatea presupusei fapte si folosirea armei de foc de catre politisti este evidenta.

Din cele 8 cazuri investigate in 2001, cinci se detaseaza prin gravitatea abuzurilor comise de politisti.

Mircea Chifan, 47 de ani, casatorit, cu trei copii locuia in Vicovul de Jos, judetul Suceava. In seara zilei de 12 decembrie 2000, Mircea Chifan a consumat bauturi alcoolice si si-a batut sotia. A doua zi dimineata, Chifan a fost dus de politistii din localitate in arestul politiei din Radauti. A fost prezentat instantei de judecata, care l-a condamnat la 30 de zile de inchisoare contraventionala pe baza Legii 61/91. Mircea Chifan a incercat sa fuga - nu este clar daca inainte sau dupa condamnare – ceea ce a provocat o reactie extrem de brutala din partea politistilor. Transferat la arestul IPJ Suceava, Mircea Chifan a fost gasit mort in dimineata zilei de 26 decembrie 2000.

Autopsia s-a facut de Laboratorul medico-legal din Suceava pe 27 decembrie 2000. Nu a fost prezent nici un reprezentant al Parchetului, desi moartea lui Chifan se produsese in conditii cel putin suspecte.

Doctorita de la LML a constatat ca mortul avea trei coaste rupte, lovituri la cap – toate putand fi cauzate cu maximum o saptamana in urma, deci in perioada in care Chifan se afla in arest - , lichid cu puroi in cosul pieptului si cheaguri de sange la inima. Doctorita si-a format convingerea ca decesul lui Chifan s-ar datora unei ciroze descoperite la necropsie, loviturile primite in arest neafectandu-i organele interne. Doctorita a afirmat ca rezultatul autopsiei va fi transmis numai Parchetului militar (care a preluat ancheta) rudele decedatului neavand acces la acest document.

APADOR-CH considera ca rudele trebuie sa primeasca un exemplar din raportul final. Este dreptul lor de a sti de ce a murit Mircea Chifan.

Fratii si copiii lui Mircea Chifan au incercat de cel putin patru-cinci ori sa-l vada pe acesta in perioada cat s-a aflat in aresturile din Radauti si Suceava. De fiecare data au fost refuzati, sub pretextul ca detinutul era "violent si trebuia lasat sa se linisteasca". Familia este convinsa ca nu a fost lasata sa-l vada din cauza urmelor vizibile de bataie si a starii sanatatii lui Mircea Chifan.

Unul din fratii lui Chifan a depus plangere la IPJ Suceava la sfarsitul lunii decembrie 2000. Cercetarea a fost preluata de Parchetul militar Bacau.

APADOR-CH considera ca decesul lui Mircea Chifan se datoreaza tratamentului inuman – sau chiar torturii - la care a fost supus detinutul in cele doua aresturi. Indiferent daca a murit din cauza loviturilor sau a cirozei – sau a amandurora – decesul s-a produs atunci cand detinutul se afla in custodia politiei. Asadar raspunderea penala si civila revine acestei institutii.

Pana la sfarsitul anului 2001, APADOR-CH nu a primit nici un raspuns de la Parchetul militar cu privire la rezultatele anchetei.

Pe data de 14 martie 2001, minorul si mama lui s-au dus la camp. In jurul orei 10.00 dimineata, acolo a venit o masina in care se aflau doi politisti si un satean care reclamase furtul unei vaci. Politistii l-au luat pe minor in masina, spunand doar ca trebuie sa mearga la post pentru a da explicatii. Vazand ca Danut nu se mai intorcea, mama lui s-a dus, impreuna cu Nicoleta Capraru, la postul de politie. Acolo nu era nimeni. Dupa circa o jumatate de ora de asteptare, a aparut masina din care au coborat politistii, reclamantul si minorul care plangea. Mama copilului a incercat sa intre dupa ei in post dar a fost data afara. Dupa alta perioada de asteptare, ea a fost chemata inauntru sa semneze declaratia fiului. Din cauza emotiei si a asigurarilor din partea politistilor ca "totul va fi bine pentru baiat", ea a semnat declaratia fara sa o citeasca.

Dupa ce i s-a dat drumul, copilul a fugit si s-a ascuns in fundul gradinii casei parintesti. A fost descoperit abia spre seara in stare de soc: tremura tot si facuse pe el iar palmele ii erau umflate si rosii.

Copilul a fost dus mai intai la spitalul din Campulung si apoi transferat la Spitalul de pediatrie din Pitesti, la sectia chirurgie, unde a ramas pana in 23 martie, cand a fost externat. Conform biletului de iesire din spital, diagnosticul la internare a fost "traumatism cranio-cerebral acut inchis forma minora" si "sindrom Silverman" (ceea ce inseamna sindromul copilului batut).

Reprezentantii asociatiei au discutat cu doctorul care l-a avut in ingrijire si care a mai adaugat ca minorul a fost adus "in stare de soc" si ca avea "urme de lovituri ce pareau longitudinale" (deci facute cu bastonul). In plus, la examenul oftalmologic i s-a depistat un edem papilar, probabil tot in urma loviturilor primite.

Minorul, elev in clasa a VII-a, a spus ca a fost batut la palme si pe spate de doi dintre politisti din care unul cu o "bata de oi" (un baston lung cam de un metru) iar celalalt cu "pulanul". Al treilea politist l-a lovit cu mapa in cap si, in cadere, baiatul s-a izbit de soba. Tot acest tratament avea ca scop sa-l faca pe Vasile Danut Moise sa recunoasca "furtul" vacii, in complicitate cu doi adulti. Minorul a scris declaratia sub presiune, conform celor dictate de politisti. Pe durata spitalizarii la Pitesti, Danut a fost vizitat de un civil care s-a prezentat ca lucrator la IPJ Arges si care l-a interogat in legatura cu incidentul. Trebuie precizat ca nici la postul de politie, nici in salonul de spital, minorul nu a fost asistat de parinti asa cum prevede legea.

APADOR-CH a trimis raportul asupra acestui caz Parchetului militar dar, pana la sfarsitul anului 2001, asociatia nu a primit nici un raspuns.

Alexandru Mihail Dombi, nascut pe 12 iulie 1965, a fost condamnat la 3 ani inchisoare pentru instigare la inselaciune, la fals intelectual si la uz de fals.

Situatia juridica a lui Alexandru Dombi este oarecum neclara. El a fost arestat preventiv in perioada 12 iunie 1997 – 27 noiembrie 1998 (perioada ce i s-a scazut din condamnarea la 3 ani inchisoare). A urmat aplicarea mandatului de executare a pedepsei inchisorii nr.308/97 din 25 mai 1999 (3 ani). Ulterior, Alexandru Mihail Dombi a fost liberat conditionat. Surprinzator, dupa liberare, prin sentinta nr.68 din 26 aprilie 2000 a Tribunalului militar Timisoara, Alexandru Dombi a primit un spor de un an la pedeapsa initiala. Sentinta nu da nici o explicatie cu privire la acest spor. Sentinta precizeaza ca, pentru Dombi, se anuleaza mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr.308/97 din 25 mai 1999, urmand a fi eliberat un nou mandat.

Din informatiile obtinute, reprezentantii asociatiei au inteles urmatoarele: impotriva lui Dombi, s-ar fi emis un nou mandat de arestare pentru executarea unei pedepse de patru ani, in locul celei initiale de trei ani. Nu se intelege prea bine cum, dar acest mandat – daca el exista – ar fi devenit executoriu din ianuarie 2001. Desi Alexandru Mihail Dombi nu a parasit Oradea in nici un moment si desi multi politisti (inclusiv locotenentul Sava care l-a impuscat)
l-au vazut aproape zilnic pe strazile sau in localurile din oras, nimeni nu a parut sa stie – nici politistii, nici Dombi - ca acesta ar fi fost dat in urmarire generala.

La 26 aprilie 2001, la ora 19.30, Alexandru Mihail Dombi a fost impuscat mortal de locotenentul Sava.

Imprejurarile impuscarii lui Dombi sunt prezentate diferit de politisti si de un martor care il insotea pe Dombi. Politia a sustinut ca, dupa ce l-a oprit pe Dombi pentru un control de rutina si a constatat ca acesta nu avea carnetul de conducere la el, a pornit imediat in urmarirea autoturismului Dacia, ca acesta s-a impotmolit iar cei trei ocupanti au luat-o la fuga pe camp, ca au fost ajunsi in zona garii, ca s-au tras focuri de avertisment in urma carora cei doi insotitori ai lui Dombi s-au predat, ca Dombi a fugit pe calea ferata si ca, in final a fost impuscat in cap "in cadere", dar ca intentia fusese de a trage "la picioare".

Martorul ocular a declarat ca, dupa controlul de rutina, au plecat cu Dacia, ca nimeni nu i-a urmarit si ca au ramas in pana numai pentru ca, evitand un accident de circulatie, au intrat pe un drum de tara desfundat. Nu au mai putut porni motorul asa ca, toti trei au plecat pe jos spre cel mai apropiat punct circulat – gara. Au mers circa o jumatate de ora, timp in care nu au fost urmariti sau somati si nu s-a tras asupra lor. Cei trei au ajuns in gara, care era plina de calatori dar si de politisti si trupe de interventie cu cagule. Dombi a luat-o la fuga printre sinele de cale ferata. Martorul afirma ca locotenentul Sava si un plutonier nu au tras nici un foc de avertisment in aer. Ambii politisti au tras direct in Dombi, care a murit pe loc in urma impuscarii in cap. Mai mult, focurile de arma (dupa toate aparentele, opt) au fost trase de pe peron, unde se aflau politistii dar si alte persoane complet neimplicate, care ar fi putut fi ranite – sau chiar ucise - in acea interventie total disproportionata a politistilor din Oradea. Martorul a mai spus si ca Alexandru Dombi nu avea unde sa fuga pentru ca gara era incercuita de trupe de interventie, iar in directia in care alerga nu era decat un zid de vreo 5-6 metri inaltime, dincolo de care erau alte trupe de interventie.

APADOR-CH considera ca recugerea la arma de foc in cazul lui Alexandru Mihail Dombi a fost total nejustificata. Dombi nu prezenta nici un pericol pentru comunitate si, cu atat mai putin, pentru viata si/sau integritatea fizica a unei persoane, inclusiv a vreunuia dintre politisti.

Raportul asociatiei a fost trimis la Parchetul militar dar, pana la sfarsitul anului 2001, asociatia nu a primit nici o informatie cu privire la solutia data in acest caz.

In seara zilei de vineri 6 iulie 2001, in urma unui conflict cu sotia, Dumitru Grigoras a fost luat de acasa si dus la postul de politie.

Sambata 7 iulie, sotiei i s-a comunicat la postul de politie ca sotul ei "este la morga din Bacau", "sa se duca luni sa-l ia iar marti, sa fie ingropat". Felicia Grigoras si tatal decedatului – Marin Grigoras - s-au dus luni la morga din Bacau. Cand au vazut cum arata cadavrul (cu vanatai si rani pe tot corpul, inclusiv la incheieturile mainilor, ca urmare a folosirii catuselor, si la cap) au refuzat sa-l ia si au cerut o noua autopsie (prima fusese deja efectuata sambata 7 iulie, in "regim de urgenta" de SML Bacau, stabilindu-se drept cauza directa a decesului "insuficienta organica multipla" iar ca stare morbida, "pancreatita acuta hemoragica"). A doua autopsie nu a modificat fundamental primele constatari. Din nou rudele au refuzat sa ridice cadavrul si au solicitat un al treilea examen medico-legal. Rudele decedatului au sustinut ca Dumitru Grigoras, la cei 35 de ani ai sai, nu suferea de nici o boala, lucru ce ar fi fost confirmat chiar de doctorita dispensarului din Rachitoasa.

Din relatarile satenilor indignati de cele intamplate, a reiesit ca brutalitatea cu care se comporta politistii din Rachitoasa, in mod special seful de post Dumitru David dar si Vasile Betelie, este aproape "o traditie". Un alt gen de plangeri ale satenilor se refera la amenzi repetate, aplicate de politisti pentru contraventii fie minore, fie inexistente.

In opinia APADOR-CH, decesul lui Dumitru Grigoras este rezultatul torturii la care a fost supus in postul de politie.

Conform informatiilor primite de la satenii din Rachitoasa, politistii Dumitru David, care, la putin timp dupa incident s-a pensionat "pe caz de boala" si Vasile Betelie au fost arestati si urmeaza sa fie trimisi in judecata.

Satul Ciocanari are circa 1300 de locuitori, in majoritate rudari si este situat la circa 3 km de conducta de petrol Ploiesti-Constanta. Au fost semnalate numeroase cazuri de "intepare" a conductei si furturi de combustibil de-a lungul intregului traseu, inclusiv in zona satului.

Pe data de 24 octombrie 2001, in jurul orei 12.00 o masina Renault nu a oprit la semnalul unor persoane mascate, care nu purtau nici un insemn ce i-ar fi putut identifica drept politisti sau jandarmi. Un ARO si o masina Dacia au pornit in urmarirea autoturismului Renault, pana in satul Ciocanari. Aici, dupa o scurta lupta, soferul masinii – Nicolae Marian (cunoscut in sat sub porecla de Marian Zarafin) – a reusit sa sara gardul unei case si sa dispara. Doi "mascati" au intervenit cu brutalitate impotriva familiei Faramita care locuia in acea casa, agresand cele trei femei – dintre care una gravida in opt luni – aflate la domiciliu.

O multime de sateni s-a adunat in fata casei. Cativa au agresat un "mascat", altii au rasturnat ARO-ul, iar altii au aruncat cu pietre. "Mascatii" s-au retras.

La circa doua ore dupa aceste incidente, trupe ale jandarmeriei, DIAS si SPIR (in total circa 350 de militari din care o suta de "mascati") au navalit in sat, au intrat in mai toate casele, au distrus tot ce se putea distruge (geamuri, casetofoane, televizoare etc.), au batut barbati si femei, minori si adulti si au retinut peste 20 de persoane, din care cel putin doi minori, toti fiind transportati la sediul politiei din Buftea. Alte 5-6 persoane au fost prinse pe camp si aduse tot la Buftea.

Pentru ca actiunea sa aiba o aparenta de legalitate, a fost de fata si un procuror de la Buftea. Este insa clar ca acesta nu avea cum sa vada ce faceau membrii trupelor de interventie, raspanditi in tot satul.

Cam 20 de persoane din cele retinute au fost eliberate dupa 24 de ore de privare de libertate. Pentru ceilalti 4-5, s-a emis mandat de arestare preventiva.

a) Primul incident

In jurul pranzului, Valentina Faramita era in casa, impreuna cu fiica sa Alina (18 ani) si nora sa Ileana Ruica (18 ani, gravida in luna a 8-a). A auzit zgomote in curte, a iesit si a vazut un civil plin de sange luptandu-se cu un "mascat". Speriata, a revenit in casa, moment in care civilul a fortat usa, a trecut in goana pe langa ea si a sarit pe geam. "Mascatul" a ramas in prag si a folosit un spray cu gaz paralizant dupa care a disparut. La putin timp dupa aceea, doi barbati cu cagule pe fata si o femeie (tot cu cagula)cu un aparat de filmat au navalit in casa. Femeia a filmat sufrageria plina de obiecte din lemn si flori artificiale ce urmau sa fie vandute la targ (familia Faramita are autorizatie). Barbatii au scos-o cu forta in curte pe Valentina Faramita, au tarat-o pana la poarta, au trantit-o la pamant si au lovit-o. Tot ce au spus a fost "unde este?" (fugarul) si "hai s-o luam ca e nevasta lui". Intre timp, o multime de sateni se adunase pe ulita in fata casei familiei Faramita. Indignati de brutalitatea cu care era tratata Valentina, au inceput sa strige la ei sa lase femeia in pace si apoi au aruncat cu pietre.

In cele din urma, "mascatii" s-au retras. Valentina Faramita s-a refugiat in fundul curtii, dupa care s-a ascuns la o vecina unde a ramas si pe durata represaliilor. Dupa ce totul s-a terminat, a revenit acasa si a gasit geamurile sparte, vesela si oglinda din baie sparte, mobila si frigiderul rasturnate, casetofonul facut bucatele. O masina Dacia-papuc, parcata in curte, avea farurile, geamurile si parbrizul sparte si cauciucurile taiate.

b) Represaliile

Foarte multi sateni s-au plans de brutalitatea interventiei in forta a celor 350 de jandarmi si politisti.

Ion Drumasu nu stia nimic despre primul incident de la f