CEDO, unica șansă în disputa Cetățean-Poliția Română

Abuzurile poliței sau jandarmeriei la adresa cetățenilor și-au găsit foarte rar (niciodată?) rezolvarea în justiția din România. Multe dintre ele au fost greu de demonstrat în condițiile în care dovezile erau deținute doar de organele de ordine. În alte cazuri, în ciuda probelor elocvente de la dosar, procuratura a preferat să dea verdict de „neîncepere a urmăririi penale”, iar justiția a preferat să asculte mai degrabă de „brațul legii” decât să plece urechea și la vocea cetățeanului.

Nereuşind să-şi găsească dreptatea în ţară, unii dintre românii care au avut de suferit abuzuri în diverse ocazii au apelat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) ca să-și recapete demnitatea.

La finele lunii februarie CEDO a mai condamnat o dată România, dând câștig de cauză unui cetățean care nu a reușit să primească dreptatea de la justiția națională. Cazul Creangă contra România s-a alăturat astfel mai vechilor cauze: Roșioru contra României, Damian-Burueană contra României și Olteanu contra România. Unele dintre cazuri datează de la mijlocul anilor 90, dar faptul că România continuă să apară și azi pe rolul Curții europene cu cazuri de abuzuri săvârșite de organele de ordine împotriva cetățenilor arată că în ultimii 15 ani nu am progresat prea mult nici în privința recunoașterii drepturilor civile, nici în privința funcționării justiției.

Un viitor proces la CEDO împotriva României ar putea fi curând cazul Marinescu contra României, care pare, după mai mulți ani de procese naționale, că se încadrează perfect în tipicul celor enumerate mai sus.

Curtea europeană a precizat, în multiple ocazii, că atunci când o persoană intră în stare bună de sănătate sub autoritatea statului, trebuie ca statul să ofere o explicaţie plauzibilă cu privire la originea şi natura eventualelor urme de violenţă cu care cetățeanul iese din „interacțiunea cu oamenii legii”. Curtea europeană a mai precizat că se află în sarcina statelor nu doar obligaţia negativă de a nu supune persoanele aflate sub jurisdicţia lor la rele tratamente, ci şi o serie de obligaţii pozitive de a lua măsuri concrete şi eficiente de protejare a integrităţii fizice şi corporale. O astfel de obligaţie pozitivă este aceea de a lua toate măsurile necesare apte să împiedice supunerea unei persoane la rele tratamente, de exemplu prin adoptarea unei legislaţii penale eficiente care să incrimineze atingerile aduse integrităţii fizice sau corporale. Autorităţile statului vor fi ţinute responsabile şi atunci când nu au luat măsuri eficiente pentru a împiedica producerea unu risc de rele tratamente, risc pe care potenţialele victime l-au adus la cunoştinţa autorităţilor (prin formularea unei plângeri penale, de exemplu).

Este de ajuns să citiți ce i-a dus pe respectivii oameni în fața Curții europene, ca să înțelegeți că astfel de abuzuri se pot întâmpla oricui, oricând, în România:

Citește mai mult despre cazurile CEDO

-         Nicu Olteanu, s-a plâns în faţa Curţii Europene că, în mai 1997, a fost agresat de către doi poliţişti şi că în urma agresiunii a suferit un traumatism cranian însoţit de numeroase echimoze. Mai grav, cei doi poliţişti au folosit împotriva sa armamentul din dotare provocându-i o rană în talpa stângă, deşi incidentul în care a fost implicat reclamantul a fost unul minor (era suspectat de furtul a şase sticle de apă minerală). Plângerea sa penală împotriva agresorilor s-a finalizat cu o soluţie de neîncepere a urmăririi penale. CEDO i-a dat dreptate în 2009

-         Damian-Burueană şi Damian s-au plâns în faţa Curţii Europene că, pe 29 ianuarie 1995, au fost luaţi şi duşi cu forţa la sediul poliţiei şi că au fost agresaţi de mai mulţi poliţişti. Ancheta penală pentru purtare abuzivă împotriva poliţiştilor a fost finalizată cu o soluţie de neîncepere a urmăririi penale. În noaptea de 29 spre 30 ianuarie 1995, poliţia a efectuat o percheziţie la domiciliul celui de-al doilea reclamant în absenţa unui mandat al procurorului. Reclamanţii au mai arătat că au fost arestaţi preventiv fără ca dispoziţiile legale în materie să fie respectate şi că acţiunea celui de-al doilea reclamant împotriva arestării nelegale nu a fost finalizată într-un termen rezonabil. CEDO le-a dat dreptate în 2006

-         În ianuarie 2000, Roșioru a fost victima agresiunii din parte unor poliţişti din subunitatea de intervenţie rapidă, în timp ce se afla într- un bar. La vederea unui grup de 6-7 poliţişti “mascaţi” acesta a întrebat în glumă: „ce-i cu teroriştii ăştia aici?”. Drept răspuns, mascații l-au trântit pe jos, i-au pus cătuşele şi l-au lovit în mod sălbatic cu bastoanele şi picioarele, apoi l-au urcat în dubă şi l-au dus la poliţie, fiind lovit în continuare pe tot traseul. Din cauza acestui tratament reclamantul a fost internat cu diagnosticul „traumatism toraco-abdominal; echimoze întinse fesa şi coapsa stângă; traumatism cranio-facial; contuzii mâini bilateral”, iar ulterior a fost diagnosticat cu “tulburare depresivă ca urmare a unei agresiuni fizice”. CEDO i-a dat dreptate în 2012

-         Sorin Creangă, a fost ofiţer de poliţie şi a făcut obiectul unei proceduri în faţa Parchetului National Anti-Corupţie, fiind suspectat de fapte de corupţie. Mai precis, în data de 16 iulie 2003 la ora 9 dimineaţa, reclamantul a fost chemat la sediul PNA, unde i-au fost luate declaraţii, iniţial fără a i se indica în ce calitate dă aceste declaraţii. În jurul orei 12.00 i-ar fi fost comunicat verbal că este cercetat penal şi i-au fost luate alte declaraţii, în lipsa unui apărător. Mandatul de arestare preventivă a fost emis abia la orele 22.00. Procedura penală a continuat, reclamantul fiind în final condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie. CEDO i-a dat dreptate în 2012

 

Potrivit datelor statistice publicate de CEDO la 31 decembrie 2011, România se află pe locul patru între statele cu cele mai multe cauze aflate pe rolul Curţii de la Strasbourg, cu 12.300 de procese (sursa). Pe primul loc se află Rusia, cu 40.250 de cauze, pe locul doi Turcia, cu 15.950 de cauze, și pe locul 3 Italia, cu 13.750 de cauze. Aceste cifre arată că pe lângă lacunele legislative care permit abuzuri ale organelor de ordine, nici justiția română nu funcționează suficient de bine ca să compenseze aceste lacune și să ofere compensații morale și materiale persoanelor care au suferit de pe urma nei arestări abuzive, a unei rețineri fără temei sau pur și simplu a unei bătăi în secția de poliție.

 

Pentru prevenirea unor abuzuri similare, APADOR-CH a inițiat proiectul „Scoateți legea din dubă”, pentru modificarea legilor poliției și jandarmeriei, în sensul completării acestora cu prevederi exprese privind drepturile persoanelor conduse la secție pentru identificare.

Susține "Scoaterea Legii din dubă"!

Fii alături de noi pe: