Propunerile APADOR-CH pe marginea proiectului de Lege privind căutarea persoanelor dispărute

05.08.2019
Print Friendly, PDF & Email

APADOR-CH a transmis azi Ministerului Afacerilor Interne (MAI), șase propuneri pe marginea proiectului de lege privind căutarea persoanelor dispărute, aflat în lucru la minister după cazul Caracal. Asociația consideră că legea este binevenită și în forma prezentată are multe prevederi rezonabile. În completare, APADOR-CH formulează recomandări cu privire la următoarele șase aspecte:

  1. Includerea minorilor cu vârsta între 14 şi 18 ani printre persoanele considerate că se află într-o situaţie de vulnerabilitate.
  2. Înlocuirea cu „de îndată” a termenelor de 24 sau 48 ore prevăzute în proiect pentru semnalarea în baza de date sau pentru declanşarea activități de căutare pe teren a unei persoane dispărute.
  3. Definirea în proiectul de lege a noţiunii de „cercetare criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului„.
  4. Reducerea la jumătate a unor termene prevăzute în proiectul de lege pentru operaţionalizarea unor structuri sau pentru adoptarea de regulamente, dispoziţii sau ordine ori pentru încheierea unor protocoale.
  5. Majorarea pedepselor pentru unele infracţiuni prevăzute în proiectul de lege.
  6. Iniţiatorul acestui proiect de lege să solicite Parlamentului adoptarea sa în procedură de urgenţă.

**

Mai jos găsiți propunerile detaliate:

1) La art. 3 al. 1 lit. c din proiectul de lege se prevede că numai minorii sub 14 ani sunt consideraţi că se află într-o situaţie de vulnerabilitate.

La lit. b din acelaşi text de lege se prevede că, ceilalţi minori, cu vârsta între 14 şi 18 ani, sunt consideraţi că se află într-o situaţie de vulnerabilitate numai dacă există date și informații că se află în compania unor persoane care le pot pune în pericol integritatea corporală, sănătatea sau viața.

APADOR-CH consideră că acesta distincţie între minori, pe categorii de vârstă (până la 14 ani şi între 14 şi 18 ani), în cazul persoanelor dispărute, este excesivă şi nejustificată. Simplul fapt că persoană dispăruta este minor (nu a împlinit 18 ani) ar trebui să fie suficient pentru considerarea acestuia că se află într-o situaţie de vulnerabilitate.

De aceea, APADOR-CH solicită ca lit. b şi c ale art. 3 al. 1 din proiect să fie înlocuite cu lit. b, având următorul conţinut:

b) minorul;

**

2.A.) La art. 25 al. 3 lit. a şi b din proiect, se prevăd termene diferite pentru introducerea semnalării în baza de date a dispariţiei unei persoane, după cum acea persoană se află sau nu într-o situaţie vulnerabilă (de îndată – pentru dispărutul aflat într-o situaţie vulnerabilă, 24 ore – pentru dispărutul care nu se află într-o situaţie vulnerabilă).

APADOR-CH consideră că această distincţie nu se justifică şi că o dispariţie trebuie semnalată în baza de date imediat („de îndată”) ce a fost sesizată, fără a se face diferenţieri în funcţie de existenţa sau nu a unei stări de vulnerabilitate. Pentru găsirea unei persoane (care, de fapt, este şi scopul legii), esenţial este ca toate procedurile să se deruleze cât mai rapid, iar introducerea în baza de date a oricărei persoane dispărute trebuie făcută de îndată ce a fost sesizată, fără instituirea unui termen de 24 de ore.

Dacă, ulterior, sesizarea privind dispariţia nu se confirmă, este foarte simplu ca, de îndată ce dispariţia a fost infirmată, să se facă o menţiune în acest sens în baza de date.

APADOR-CH subliniază că primul principiu care trebuie respectat în cazul unei legi privind căutarea persoanelor dispărute este că orice activitate pentru găsirea persoanei trebuie să înceapă imediat după sesizare dispariţiei (sesizare care se poate face la cererea unei persoane sau din oficiu). Nu trebuie să existe în lege un alt termen, pe ore sau zile, pentru declanşarea procedurilor de căutare, decât „imediat/de îndată după sesizarea dispariţiei”, deoarece timpul este esenţial în astfel de cazuri.

De aceea, APADOR-CH solicită că alin. 3 al art. 25 din proiect să fie modificat, după cum urmează:

„(3) Activitățile prevăzute la alin. (1) și (2) se declanșează de îndată ce a fost sesizată dispariția.

2.B.) La art. 26 al. 3 lit. a şi b din proiect, se prevăd termene diferite pentru declanşarea căutării pe teren a persoanei dispărute, după cum acea persoană se află sau nu într-o situaţie vulnerabilă (de îndată – pentru dispărutul aflat într-o situaţie vulnerabilă, 48 ore – pentru dispărutul care nu se află într-o situaţie vulnerabilă).

APADOR-CH consideră că această distincţie nu se justifică şi că o dispariţie trebuie investigată pe teren imediat (“de îndată”) ce a fost sesizată, fără a se face diferenţieri în funcţie de existenţa sau nu a unei stări de vulnerabilitate. Pentru găsirea unei persoane (care, de fapt, este şi scopul legii), esenţial este ca toate procedurile să se deruleze cât mai rapid, iar investigaţiile pe teren cu privire la dispariţia oricărei persoane trebuie făcute de îndată ce dispariţia a fost sesizată, fără instituirea unui termen de 48 de ore de la sesizare.

De aceea, APADOR-CH solicită ca alin. 3 al art. 26 din proiect să fie modificat, după cum urmează:

„(3) Activitățile investigative în teren se declanșează de îndată ce a fost sesizată dispariția.

**

3) Asociaţia semnalează existenţa unei probleme, remediabile, în cazul reglementării de la art. 30 din proiectul de lege, care se referă la cercetarea criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului.

Noţiunea de „cercetare criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului„, despre care se vorbeşte la art. 30, dar şi la art. 38-39 nu este definită în proiectul lege şi, din acest motiv, nu se poate şti prin ce diferă ea de percheziţia domiciliului/reşedinţei/sediului.

Potrivit art. 27 din Constituţie, percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă de altcineva decât de judecător. În schimb, potrivit proiectului de lege, cercetarea criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului, care presupune şi pătrunderea în acea incintă, poate fi  făcută sau cu acordul persoanei, sau cu autorizarea judecătorului sau cu autorizarea procurorului. Deci, în condiţii procedurale mai relaxate decât în cazul percheziţiei. De aceea, cercetarea criminalistică trebuie definită clar în lege, iar în cuprinsul acestei definiţii trebuie incluse elementele specifice ale acestei măsuri, care o deosebesc substanţial de percheziţia domiciliară. Deoarece este neconstituţional ca o percheziţie domiciliară, indiferent de cum este ea denumită (de exemplu, cercetare criminalistică) să se efectueze altfel decât cu autorizarea prealabilă a unui judecător. Subliniem că percheziţia domiciliară nu se poate face nici cu autorizarea procurorului, şi nici cu acordul persoanei vizate.

Este de subliniat faptul că art. 27 din Constituţie permite pătrunderea în domiciliul/reşedinţa unei persoane şi fără mandat judecătoresc, dar numai pentru alte motive decât efectuarea unei percheziţii. De aceea, este necesar ca în proiectul de lege să fie definită foarte clar noţiunea de „cercetare criminalistică a domiciliului/reşedinţei/sediului”, pentru a nu se ajunge la percheziţii domiciliare mascate, efectuate în mod neconstituţional, adică fără mandat judecătoresc, ci doar pe baza acordului persoanei sau a autorizaţiei dată de procuror.

Este posibil ca prin „cercetare criminalistică” să se înţeleagă altceva decât „percheziţie” şi, din acest motiv ea să poată fi desfăşurată în condiţii mai puţin stricte decât percheziţia domiciliară (după cum aminteam, percheziţia domiciliară  nu se poate face, niciodată, fără autorizare de la judecător). Dar este necesar ca în acest proiect de lege să se definească în mod clar ce înseamnă „cercetare criminalistică”, indicându-se ce activităţi anume presupune ea, în concret, pe lângă pătrunderea în domiciliu/reşedinţa/sediu. Repetăm, aceste activităţi specifice cercetării criminalistice trebuie să fie diferite de activităţile specifice percheziţiei, pentru că altfel se ajunge la efectuarea de percheziţii mascate în condiţii neconstituţionale, adică fără autorizare de la judecător (ci doar cu acordul parţii sau cu autorizarea procurorului).

Iar, un articol dintr-o lege care, din cauza caracterului ambiguu sau incomplet al conţinutului său, ar permite o percheziţie domiciliară fără autorizarea prealabilă a judecătorului va fi declarat neconstituţional, astfel că va fi nevoie de un nou proces legislativ pe această temă (care este foarte importantă în procedura de căutare a unei persoane dispărute).

**

4)  Asociaţia consideră că în art. 75-77 din proiectul de lege sunt prevăzute termene prea mari pentru:

  • operaționalizarea Dispeceratului de urgență „Dispariție minor” (este stabilit un termen de maximum 12 luni de la data intrării în vigoare a noii legi)
  • evaluarea tuturor cauzelor privind persoanele dispărute aflate în lucru (este stabilit un termen de maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a noii legi)
  • adoptarea unor regulamente, dispoziţii sau ordine, încheierea unor protocoale (este stabilit un termen de maximum 4 luni de la data intrării în vigoare a noii legi)

Asociaţia are în vedere că în cazul dispariţiei unei persoane, factorul timp are un rol esenţial. Cu cât timpul trece, cu atât se reduc şansele găsirii persoanei dispărute.

Pentru aceste motive, APADOR-CH recomandă ca în proiectul de lege aceste termene să fie înjumătăţite, respectiv termenul de 12 luni să fie redus la 6 luni, termenul de 6 luni să fie redus la 3 luni, iar termenul de 4 luni să fie redus la 2 luni.

**

5) APADOR-CH consideră că infracţiunea de obstrucţionare a procedurilor de căutare, prevăzută în art. 74 din proiect are o gravitate ridicată, întrucât ea poate compromite eforturile de găsire în timp util a persoanei dispărute. De aceea, sancţionarea cu închisoarea de cel mult 1 an sau amendă nu este de natură să descurajeze comiterea unor astfel de infracţiuni, care prejudiciază grav activitatea de căutare a persoanelor dispărute.

Este adevărat, art. 271 Cod penal, referitor la infracţiunea de obstrucţionare a justiţiei, prevede o pedeapsă mică (închisoarea de cel mult 1 an sau amenda) în caz de obstrucţionare a justiţiei. Dar, dacă, în acel caz, vechiul legiuitor a fost neglijent în a asigura bună desfăşurare a urmăririi penale şi a judecăţii, prin prevederea unor sancţiuni penale proporţionale cu gravitatea faptei şi de natură a descuraja acţiunile de obstrucţionare, aceeaşi eroare nu trebuie repetată şi de actualul legiuitor.

În acest context, asociaţia consideră că infracţiunea de obstrucţionare a procedurilor de căutare, prevăzută în art. 74 din proiect, are o gravitate similară cu infracţiunea de producere sau ticluire de dovezi nereale, prevăzută în art. 73 al. 2 din proiect, fiind necesară sancţionarea sa cu cel mult 5 ani închisoare. Dacă legiuitorul  nu a fost interesat de oferirea unor garanţii eficiente, inclusiv de natură penală, pentru bună funcţionare a justiţiei, măcar pentru eliminarea obstrucţiilor din calea găsirii persoanelor disparate, legiuitorul ar trebui să dea dovadă de mai multă fermitate (sau realism).

De asemenea, asociaţia consideră că trebuie majorat, de la 1 an la 3 ani, minimul special atât al infracţiunii de producere sau ticluire de dovezi nereale, prevăzută în art. 73 al. 2 din proiect, cât şi al infracţiunii de obstrucţionare a procedurilor de căutare, prevăzută în art. 74 din proiect. Aceasta deoarece prin prevederea unui minim ridicat se determină o sancţionare mai severă a faptei, chiar în cazul în care pedeapsa ar fi orientată spre acel minim.

Ca atare, APADOR-CH solicită:

– modificarea părţii finale a art. 73 al. 2 din proiect, în sensul că în loc de „…se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”, să se prevadă „…se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 5 ani.”;

– modificarea părţii finale a art. 74 din proiect, în sensul că în loc de „…se  pedepsește  cu  închisoare  de  la  3  luni  la  un  an  sau  cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.”, să se prevadă „…se  pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani,  dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

**

6) Deşi nu este o chestiune ce ţine strict de conţinutul proiectului de lege, ci de procedura ulterioară definitivării acestui proiect, APADOR-CH recomandă ca iniţiatorul acestui proiect (Guvernul) să solicite Parlamentului adoptarea sa în procedură de urgenţă.

Argumentul principal este acelaşi cu cel de la recomandarea nr. 2, şi anume că în cazul dispariţiei unei persoane, factorul timp are un rol esenţial. Cu cât timpul trece, inclusiv pentru adoptarea unei legislaţii corespunzătoare, cu atât se reduc şansele găsirii persoanei dispărute. Iar dacă o astfel de lege nu a fost adoptată până în prezent, deja se poate vorbi că există o criză de timp în acest domeniu, al căutării persoanelor dispărute.

*

Conform Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, vă solicităm să ne comunicaţi măsurile dispuse de dv. cu privire la aceste recomandări, iar, în cazul în care aţi respins recomandările, vă solicităm să ne comunicaţi, pentru fiecare, motivele respingerii. 

Citiți răspunsul Ministerului Justiției la acest demers