Proiectul Codului de procedură administrativă – redactat cu nerespectarea legii

17.12.2007
Print Friendly, PDF & Email

Phare 2004/016-772.01.02/03

Programul
Societatea Civilă –
Democraţie, drepturile
omului, statul de drept şi independenţa justiţiei

Organizaţiile semnatare apreciază faptul că
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a renunţat la
iniţiativa de a abroga Legea nr.544/2001 a liberului acces la
informaţiile de interes public şi Legea nr.52/2003 privind
transparenţa decizională în administraţie prin proiectul de Cod
de procedură administrativă. Totuţi, organizaţiile
semnatare solicită de urgenţă clarificări din partea
Guvernului României cu privire la poziţia sa faţă de acest
proiect.

 

Proiectul Codului de procedură administrativă a
fost lansat în dezbatere publică de către Ministerul Internelor
şi Reformei Administrative în data de 16 noiembrie 2007, deşi a fost
redactat cu nerespectarea unor prevederi legale imperative. Astfel, deşi
Guvernul României era obligat să aprobe prin hotărâre tezele
prealabile ale proiectului de Cod şi abia dupa aceea să se
treacă la redactarea textului propriu-zis, aceste teze nu au fost
publicate în Monitorul Oficial nici până la această dată.

 

În acelaşi timp, proiectul de Cod de procedură
administrativă a fost asumat de MIRA şi lansat în dezbatere
publică în lipsa unui proiect de Cod administrativ. Drept urmare,
proiectul în discuţie conţine un amalgam de dispoziţii de
procedură şi de drept substanţial, fără să
rezolve în esenţă o problemă spinoasă a administraţiei
publice: existenţa unui număr foarte mare de acte normative. În mod
normal, adoptarea un Cod administrativ care să unifice toate dispoziţiile
legale privind administraţia, însoţită de adoptarea un Cod de
procedură administrativă ar reprezenta un proges important în
reformarea, simplificarea şi responsabilizarea administraţiei
publice. Din păcate, proiectul de Cod de procedură administrativă
este departe de acest deziderat.

APADOR-CH

Agenţia
pentru Monitorizarea Presei

Asociaţia
Pro Democraţia

Centrul
pentru Jurnalism Independent

Centrul
pentru Participare Publică

Centrul
de Resurse Juridice

Fundaţia
Soros – România

Institutul
pentru Politici Publice

Societatea
Academică din România

Liga
Apărării Drepturilor Omului Filiala Timiş

Asociaţia pentru
Parteneriat Comunitar Focşani

Fundaţia Ruhama,
Oradea

Federaţia
Asociaţiilor De Locatari Timişoara

Asociaţia pentru
Integrare Civica Euro – Atlantică Slatina, Olt

Asociaţia Valea
Soarelui Târgu Mureş

Asociaţia
„Viitorul Tinerilor” Ploieşti

Asociaţia
Comunitară pentru Integrarea Socială a Romilor – ASCIR Sebeş

Asociaţia
CIVITAS NOSTRA Târgu Mureş

 

Persoană de contact: Diana-Olivia Hatneanu, director
executiv APADOR-CH, 312 45 28

Pentru sesizari
PHARE: cfcu.phare@mfinante.ro