Să ridicăm barierele accesului la viața politică din România

13.10.2014
Print Friendly, PDF & Email

UPDATE 16 Decembrie 2014

Organizațiile neguvernamentale reunite în cadrul campaniei „Politică fără Bariere” au lansat o serie de propuneri de modificare a legislației referitoare la partidele și formațiunile politice, necesare pentru garantarea exercitării drepturilor la asociere politică și participare la alegeri. Proiectul cu modificarile la legea partidelor poate fi găsit și pe pagina www.facebook.com/PoliticafaraBariere.

Recomandările noastre urmăresc:

–        eliminarea barierelor administrative la înregistrarea unui partid, concomitent cu condiționarea înscrierii tuturor candidaţilor, în toate competițiile electorale, de prezentarea unui număr rezonabil de semnături de susținere;

–        asigurarea unei mai mari egalități de șanse între partidele mari, cele mici sau nou înființate și candidații independenți la înscrierea în cursa electorală și pe perioada desfășurării proceselor electorale

Reamintim că principalele propuneri se referă la înființarea unui partid cu minim trei membri fondatori, fără criterii de teritorialitate; finanțarea de la bugetul public a tuturor partidelor politice proporțional cu numărul de voturi, indiferent dacă sunt sau nu parlamentare; introducerea cerinței de a prezenta un număr rezonabil de semnături la depunerea oricărei candidaturi și eliminarea prevederilor care interzic cetățenilor să semneze pentru susținerea a mai mult de un candidat sau partid.

Aceste modificări trebuie să fie discutate public concomitent cu un Cod Electoral, care să unifice și să clarifice legislația și practica electorală și care să conțină reglementări cu scopul de a simplifica procedurile și de a impune condiții proporționale pentru toți competitorii electorali.

Organizațiile inițiatoare ale campaniei au purtat deja discuții cu partide și formațiuni politice parlamentare pentru includerea pe agenda publică, respectiv cea parlamentară a acestor reglementări absolut necesare pentru o piață politică justă. Ne arătăm deschiși pentru a continua dialogul și pentru a oferi sprijin decidenților interesați să preia și să pună aceste propuneri pe agenda publică, ținând cont de impactul pe care l-ar putea avea aceste modificări la nivel național.

De asemenea, pe fondul discuțiilor recente din spațiul public, care s-au dovedit a fi nestructurate și uneori neargumentate despre modificarea legislației electorale și a partidelor politice din România, invităm reprezentanții partidelor și formațiunilor politice la un dialog structurat, argumentat, fără criterii populiste.

Pentru detalii și informații suplimentare vă rugăm să contactați pe

Septimius Pârvu, Manager de proiecte Expert Forum, septimius.parvu@expertforum.ro, 0737.748.667

Florina Presadă, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publica, florina@ce-re.ro, 0722383190

Campania „Politică fără Bariere” este inițiată și susținută de aproape 50 de organizații neguvernamentale.

Inițiatori:
Asociația E-Civis
Asociația Funky Citizens
Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală
Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH
Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale CENTRAS
Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
Centrul pentru Inovare Publică
Asociația România Vie
Centrul pentru Jurnalism Independent
Comunitatea Uniți Salvăm
Expert Forum
Fundația pentru o Societate Deschisă
Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum
Rezistența Urbană
Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală

Apelul făcut către candidații la președinție la 13 octombrie 2014: eliminați barierele politicii din calea cetățenilor

Doamnelor și domnilor candidați,

Vă solicităm să luați în considerare următoarele propuneri ale campaniei „Politică fără bariere”, și să vă asumați punerea lor în practică. Așteptăm cu interes pozițiile dumneavoastră publice din care să reiasă fără echivoc dacă:

1. Susțineți formarea partidelor politice cu minim trei membri fondatori, fără criteriu de teritorialitate? 

Da sau Nu

2. Susțineți introducerea cerinței de a prezenta un număr rezonabil de semnături la depunerea oricărei candidaturi, pe listă de partid sau independentă, indiferent de tipul de alegeri?

Da sau Nu

3. Susțineți abrogarea prevederilor care permit partidelor politice să primească cu prioritate sedii de la autoritățile publice locale? 

Da sau Nu

4. Susțineți stabilirea unor condiții similare pentru candidați independenți și partide politice privind participarea în alegeri și obținerea unui mandat în consiliile locale și județene? 

Da sau Nu

5. Susțineți eliminarea depozitului financiar pentru validarea candidaturilor pentru Parlament? 

Da sau Nu

6. Susțineți finanțarea de la bugetul public a tuturor partidelor politice proporțional cu numărul de voturi, indiferent dacă sunt sau nu parlamentare? 

Da sau Nu

7. Susțineți eliminarea prevederilor care interzic cetățenilor să semneze pentru susținerea a mai mult de un candidat sau partid? 

Da sau Nu

Propunerea noastră răspunde unei îngrijorări crescânde cu privire la calitatea procesului democratic din România. Constatăm că încrederea în instituțiile politice democratice, în special în partide, Parlament și Președinte, este foarte scăzută. În același timp, scade implicarea politică a cetățenilor: participarea redusă la vot, reticența la înscrierea într-o organizație politică, dezinteresul față de participarea la deciziile autorităților alese, stigmatizarea politicii ca întreg. Toate acestea contribuie la slăbirea democrației și pot avea consecințe negative foarte grave pe termen mediu și lung. Este necesar să luăm măsuri înainte ca situația să se deterioreze și mai mult.

Unul dintre cele mai importante motive care determină aceste evoluții nedorite este modul în care participarea politică este legiferată și, în fapt, descurajată. În principal legea partidelor politice, dar și prevederi din legile electorale, impun bariere administrative în calea participării politice. Acest lucru este vizibil mai cu seamă în politica la nivel local, în condițiile în care România continuă să traverseze un proces de descentralizare graduală. Actualul blocaj nu poate fi depășit decât printr-o acțiune asumată și curajoasă a responsabililor politici și societății civile.

Organizațiile semnatare, reunite în campania „Politică fără Bariere” consideră că modificarea legislației este o reparație necesară în ceea ce privește exercitarea dreptului la asociere și la participare politică, acum grav îngrădite.

Propunerile noastre urmăresc două obiective majore. Primul este eliminarea barierelor administrative la înregistrarea unui partid, concomitent cu condiționarea înscrierii listelor de partid în toate competițiile electorale de prezentarea unui număr de semnături de susținere. Al doilea obiectiv este asigurarea unei mai mari egalități de șanse între partidele mari, cele mici sau nou înființate și candidații independenți.

Odată adoptate, propunerile noastre ar conduce la revigorarea competiției electorale, la un interes crescut din partea cetățenilor pentru politică și la o mai bună reprezentare a intereselor existente în societate.

Organizațiile semnatare și-au asumat și continuă să își asume încurajarea cetățenilor în a participa la alegeri, ca alegători și candidați. Din păcate, legislația actuală, care limitează participarea politică prin cele mai drastice condiții impuse in Uniunea Europeană, limitează și exercitarea deplină și eficientă a acestui rol important al societății civile.

Sperăm să vă definiți o poziție publică în perioada campaniei electorale și – foarte important – să vă asumați, împreună cu partidele care v-au nominalizat sau grupul de susținători, această reformă indispensabilă regenerării democratice a României.

Având în vedere faptul că într-o campanie electorală candidații trebuie să preia din subiectele și întrebările venite din partea societății, organizațiile semnatare își vor informa membrii, susținătorii și beneficiarii, precum și publicul larg, despre răspunsurile primite din partea candidaților la funcția de Președinte și, dacă va fi cazul, despre absența acestor răspunsuri.

———–

Organizațiile membre ale campaniei „Politică fără bariere”  împărtășesc valori comune precum respectul pentru drepturile fundamentale ale omului, nediscriminare, libertate, egalitate și militează pentru democrație și stat de drept în România.

Vizitați pagina Campaniei pentru mai multe informații

13.10.2014

Semnatarii apelului:

Campania „Politică fără Bariere”

Asociația E-Civis

Asociația Funky Citizens

Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală

Asociația Națională a Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki APADOR-CH

Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale CENTRAS

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe

Centrul pentru Inovare Publică

Asociația România Vie

Centrul pentru Jurnalism Independent

Comunitatea Uniți Salvăm

Expert Forum

Fundația pentru o Societate Deschisă

Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum

Rezistența Urbană

Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală

Susținători:

Lista susținătorilor rămâne deschisă. Vă rugăm să ne contactați pe pagina campaniei pentru a vă alătura.

Asociaţia Civicus România

Asociaţia Dăruieşte Viaţă

Asociaţia Front

Asociaţia Mai Bine

Asociaţia Neuer Weg

Asociaţia pentru Minţi Pertinente – AMPER

Asociaţia pentru Tranziţie Urbană – ATU

Asociaţia ProDoMo

Asociaţia Salvaţi Bucureştiul

Asociaţia Sighişoara Durabilă

Asociaţia Tineri pentru Viitor 2006

Asociaţia Vira

Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Centrul Român de Politici Europene

Federaţia Organizaţia Naţională a Persoanelor cu Handicap din România

Fundaţia Alături de Voi România

Fundaţia Gabriela Tudor

Iniţiativa pentru Responsabilitate Civică

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea Sud Est