Legile transparenţei trebuie modificate prin legi speciale

17.12.2007
Print Friendly, PDF & Email

Phare 2004/016-772.01.02/03

Programul
Societatea Civilă –
Democraţie, drepturile
omului, statul de drept şi independenţa justiţiei

APADOR-CH anunţă încheierea proiectului „Împreună,
pentru transparenţă decizională”, finanţat de Uniunea
Europeană prin Programul PHARE Societatea civilă, în cadrul
căruia a fost formată o reţea de 30 de organizaţii
neguvernamentale locale care s-au implicat în folosirea şi monitorizarea
implementării Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile
de interes public şi a Legii nr.52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică.

Cel mai important
rezultat al proiectului
îl reprezintă formularea
unui set de propuneri de modificare a celor două legi, pe care
reţeaua de organizaţii neguvernamentale le apreciază ca
esenţiale pentru îmbunătăţirea gradului de
transparenţă a autorităţilor statului:

–        
introducerea de sancţiuni pecuniare
(amenzi civile) pentru persoanele care nu aplică cele două legi ale
transparenţei.

–        
lărgirea sferei de aplicare a Legii
nr.52/2003 pentru a acoperi şi Guvernul şi instituţia
prefectului;

–        
Introducerea informaţiilor privind
contractele de achiziţii publice în sfera informaţiilor care se
comunică din oficiu de către autorităţile şi
instituţiile publice;

–        
introducerea informaţiilor privind
deliberările autorităţilor (cu excepţia celor ale
autorităţii judecătoreşti) în categoria informaţiilor
la care accesul cetăţeanului este liber;

–        
introducerea supremaţiei interesului
public în raport de necesitatea exceptării unor informaţii de la
liberul acces;

–        
lărgirea competenţelor
instanţelor în privinţa măsurilor pe care le pot impune în cazul
nerespectării Legii nr.544/2001;

–        
Introducerea unui termen limită
pentru publicarea rapoartelor de activitate ale autorităţilor şi
instituţiilor publice;

–        
lărgirea sferei de aplicarea a Legii
nr.544/2001 pentru a acoperi şi persoanele juridice care presteză
servicii de utilitate publică.

Organizaţiile membre ale reţelei sublinează
faptul că îmbunătăţirea legilor transparenţei trebuie
realizată exclusiv prin amendarea celor două legi speciale, care
trebuie menţinute cu acest statut, iar nu înglobate în alte acte
normative, cum ar fi un Cod administrativ sau un Cod de procedură
administrativă.

 

Persoană de contact: Diana-Olivia Hatneanu, director
executiv APADOR-CH, 312 45 28

Pentru sesizari PHARE: cfcu.phare@mfinante.ro