Ghid practic pentru accesul la informaţiile de interes public

01.10.2002
Print Friendly, PDF & Email

GHID PRACTIC PENTRU ACCESUL LA INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC

DREPTUL CONSTITUŢIONAL AL ACCESULUI LA INFORMAŢII DE INTERES PUBLIC A DEVENIT DIN TEORIE, PRACTICĂ. DIN DECEMBRIE 2001 AVEM DREPTUL DE A CERE AUTORITĂŢILOR ACEST GEN DE INFORMAŢII. DAR ŞI AUTORITĂŢILE AU OBLIGAŢIA EXPRESĂ DE A NI LE PUNE LA DISPOZIŢIE.

SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ FOLOSIM ACEST DREPT.

REGLEMENTĂRILE LEGALE PE CARE NE BAZĂM

-Legea nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.663 din 23 octombrie 2001 ;

-Normele metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.123 din 7 februarie 2002. Normele şi hotărârea au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.167 din 8 martie 2002.

CE TREBUIE SĂ ŞTIM

– Care sunt informaţiile de interes public

Orice informaţii care se referă la sau rezultă din activităţile unei instituţii sau autorităţi publice ori ale unei regii autonome care utilizează bani publici.

Atenţie : în forma actuală, Legea nu include şi informaţiile privind utilizarea banilor publici de către oricine altcineva (societăţi comerciale, fundaţii etc.) decât instituţiile publice, autorităţile publice şi regiile autonome.

– Care sunt restricţiile privind liberul acces la informaţiile de interes public

1.- O parte din informaţiile clasificate, respectiv numai cele din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, sau care privesc deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României. ( Informaţiile clasificate sunt reglementate printr-o lege distinctă, Legea nr.182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002).

ATENŢIE: restricţia nu se referă la informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate/instituţie publică nu pot fi considerate ca informaţii clasificate şi constituie informaţii de interes public. Deci accesul la aceste informaţii este liber (articolul 13 din Legea nr.544/2001). De asemenea, prin articolul 24 alin.5 din Legea nr.182/2002 privind informaţiile clasificate se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.

Reacţii posibile:

a) Dacă astfel de informaţii au fost, totuşi, clasificate, orice persoană are dreptul să iniţieze o procedură pentru declasificarea lor (procedură reglementată în art. 20 din Legea nr.182/2002).

b) Dacă s-a refuzat comunicarea unor astfel de informaţii pe motiv că sunt clasificate, în cadrul procedurii de contestare a refuzului se va cere, distinct, şi declasificarea acelor informaţii, conform Legii nr.182/2002.

2.-Informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dar numai dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii (combaterea concurenţei neloiale este reglementată prin Legea nr. 11/1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 24 din 30 ianuarie 1991, modificată prin Legea nr.298/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 313 din 12 iunie 2001).

3.- Informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii (Legea nr.677/2001, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.790 din 12 decembrie 2001 se referă la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date).

ATENŢIE: restricţia nu acoperă informaţiile cu privire la datele personale care se referă la capacitatea unui cetăţean de a exercita o funcţie publică. Deci, accesul la astfel de informaţii este liber (articolul 14 alin.1 din Legea nr.544/2001).

4.- Informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare.

5.- Informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces.

6.- Informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.

– Cine poate solicita informaţii de interes public

Orice persoană, fizică sau juridică, română sau straină poate cere informaţii de interes public (art.20 din Norme). Solicitantul nu trebuie să-şi justifice, în nici un fel, cererea. Informaţiile de interes public pot fi solicitate şi numai din « simpla curiozitate », întrucât accesul la astfel de informaţii este liber, ceea ce presupune că ele se află la dispoziţia tuturor.

– Cum pot fi obţinute informaţiile de interes public

Ele se comunică din oficiu (fără a fi nevoie de vreo cerere) sau la cererea, verbală sau scrisă, a solicitantului. Accesul la informaţiile de interes public este gratuit. Solicitantul trebuie, însă, să suporte costul serviciilor de copiere a documentelor pe care le cere.

– Care sunt informaţiile ce trebuie comunicate din oficiu de instituţiile/autorităţile publice şi de regiile autonome care utilizează banii publici

Informaţiile care privesc :

– organizarea şi funcţionarea autorităţii/instituţiei publice ;

– datele de identificare (denumire, adresă, numere de telefon, fax, adrese electronice) ;

– structura organizatorică ;

– sursele financiare, bugetul, bilanţul contabil ;

– programele şi strategiile proprii ;

– liste cu documentele de interes public şi cu categoriile de documente produse şi/sau gestionate ;

– căile de atac la dispoziţia solicitantului.

– Cum se realizează comunicarea din oficiu :

– prin publicarea unor buletine/rapoarte ;

– prin organizarea la sediul fiecărei autorităţi/instituţii publice a unui punct de informare-documentare unde solicitantul să poată consulta documentele ;

– prin afişarea la sediul fiecărei autorităţi/instituţii publice sau publicarea respectivelor informaţii în Monitorul Oficial sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie.

Afişarea la sediul autorităţii/instituţiei publice este, în cazul tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, modalitatea minimă obligatorie de difuzare a informaţiilor de interes public comunicate din oficiu (art.11 din Norme).

Informaţiile comunicate din oficiu trebuie prezentate într-o formă accesibilă şi concisă, care să faciliteze contactul persoanei interesate cu autoritatea/instituţia publică (art.10 din Norme). Rezultă că dacă informaţiile nu sunt prezentate într-o formă accesibilă, obligaţia comunicării lor din oficiu nu este îndeplinită.

CUM PROCEDĂM PENTRU A OBŢINE INFORMAŢIILE DE INTERES PUBLIC

A. DIRECT LA SEDIUL INSTITUŢIEI/AUTORITĂŢII PUBLICE SAU REGIEI AUTONOME

Aici trebuie să existe un compartiment/birou de informare şi relaţii publice sau cel puţin o persoană special desemnată. Toate documentele care se comunică din oficiu trebuie să se afle la dispoziţia solicitantului.

Exemplu : solicitantul poate să ceară informaţii privind aspectele financiare (surse, buget, bilanţ) şi structura organizatorică (departamente, comisii, număr de salariaţi etc.)

În afara informaţiilor din oficiu, putem cere verbal orice alte informaţii de interes public (de exemplu : ce sponsorizări a acordat instituţia/autoritatea publică sau regia autonomă şi cui ; ce măsuri s-au luat împotriva firmei X care a făcut reparaţii la reţeaua electrică în zona Y şi a lăsat gropi/şanţuri neacoperite ; câţi bani s-au colectat pentru asigurările de sănătate şi câţi au ajuns efectiv la spitale sau medici de familie etc.). Răspunsul se comunică pe loc, în cadrul unui program afişat la sediul instituţiei/autorităţii publice. Dacă informaţiile solicitate nu sunt disponibile imediat, solicitantul este îndrumat să le ceară în scris.

Atenţie : Tendinţa actuală este de a refuza solicitările privind aspectele financiare, sub pretextul, între altele, al neclarificării categoriilor care ar intra sub incidenţa Legii informaţiilor clasificate.

Reacţie posibilă : recurgem la acţiuni în justiţie, potrivit acestei legi.

B. CERERE SCRISĂ (de preferinţă : expediată prin poştă, cu confirmare de primire sau depusă la sediul instituţiei/autorităţii publice sau regiei autonome, cu număr de înregistrare)

Cererea scrisă poate fi făcută pe hârtie sau pe suport electronic (e-mail). Ea trebuie să conţină : denumirea şi sediul autorităţii/instituţiei publice ; numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului ; care este informaţia solicitată, dacă se solicită copii de pe documente (cu indicarea cât mai exactă a acestora), disponibilitatea de a plăti costurile serviciilor de copiere a documentelor.

Atenţie : cererea scrisă poate fi făcută pentru comunicarea oricărui gen de informaţii de interes public, inclusiv a celor care se comunică din oficiu. În caz contrar, ar fi îngrădit nejustificat dreptul persoanei de a cere în scris orice informaţie de interes public, prevăzut în articolul 6 din Legea nr.544/2001. În acest sens există soluţii şi în jurisprudenţă (sentinţa civilă nr.577/F din 27 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr.782/2002), instanţa hotărând că obligaţia instituţiilor/autorităţiilor publice de a comunica din oficiu unele informaţii de interes public nu exclude obligaţia acestora de a comunica informaţiile şi în scris, la cererea solicitantului, conform articolului 6 din Legea nr.544/2001.

Dacă solicitarea nu este de competenţa instituţiei/autorităţii publice sesizate, aceasta nu o va restitui persoanei, ci, în termen de 5 zile de la primire, o va trimite instituţiei/autorităţii competente şi va informa solicitantul despre aceasta (art. 24 din Norme).

Termenele de comunicare

Legea prevede termene de comunicare de : 5 zile, 10 zile şi 30 zile.

– În termen de 5 zile de la primirea cererii se transmite în scris refuzul comunicării informaţiilor şi motivarea acestuia ;

– În termen de 10 zile de la înregistrarea cererii se comunică în scris informaţiile solicitate sau, în cazul în care au fost cerute informaţii complexe, faptul că ele vor fi comunicate în scris în termen de 30 zile de la înregistrare ;

– În termen de 30 zile de la înregistrare se comunică în scris informaţiile complexe, pentru care identificarea şi difuzarea necesită o durata de timp ce depăşeşte 10 zile.

Nerespectarea termenelor legale pentru comunicarea în scris a refuzului sau a informaţiei echivalează cu refuzul nejusţificat de rezolvare a cererii şi, implicit de aplicare a legii liberului acces la informaţiile de interes public.

Chiar dacă, în cele din urmă, refuzul sau informaţia vor fi comunicate, dar cu depăşirea termenelor legale, cel vinovat de întârziere nu poate fi absolvit de răspunderea disciplinară.

Nici instituţia/autoritatea publică nu va fi scutită de obligaţia de a plăti solicitantului daune morale şi/sau materiale pentru vătămarea produsă prin încălcarea legii.

Dacă nu am obţinut informaţiile dorite nici prin cererea verbală (la sediul instituţiei/autorităţii sau regiei autonome) şi nici prin cererea scrisă, NE RĂMÂN

C. CĂILE DE ATAC

Pentru refuzul nejustificat, explicit sau tacit, de comunicare a informaţiilor sau pentru orice altă încălcare a dreptului persoanei de liber acces la informaţiile de interes public (comunicarea informaţiilor într-o formă inaccesibilă, neclară, vagă, incompletă, comunicare tardivă a informaţiilor sau a refuzului, necomunicarea prelungirii termenului de la 10 la 30 zile etc.) solicitantul are la dispoziţie două căi de atac : reclamaţia administrativă şi plângerea în instanţă.

1. Reclamaţia administrativă

– Se adresează conducătorului autorităţii/instituţiei publice din care face parte angajatul care a refuzat aplicarea prevederilor legii liberului acces la informaţiile de interes public ;

– Se formulează în termen de 30 zile de la data la care solicitantul informaţiei a luat cunoştinţă de încălcarea dreptului.

Atenţie : dacă solicitantul nu primeşte răspuns la cererea iniţială de obţinere a informaţiilor după trecerea a 10 zile de la data înregistrării (termenul obişnuit pentru comunicarea informaţiilor) şi nici comunicare că termenul a fost prelungit de la 10 la 30 zile, reclamaţia administrativă se trimite în termen de 30 zile de la expirarea primului termen de 10 zile. Aceasta deoarece necomunicarea în termen echivalează cu refuzul nejustificat al rezolvării cererii şi, implicit, al aplicării legii.

Desigur, dacă solicitantul primeşte în termen de 10 zile de la înregistrare comunicare că termenul a fost prelungit la 30 zile, termenul pentru introducerea reclamaţiei administrative începe să curgă după expirarea celor 30 zile.

– Reclamaţia administrativă va cuprinde, pe lângă menţiunile din cererea iniţială de solicitare a informaţiei, o expunere a motivelor pentru care solicitantul consideră că a fost încălcată legea.

Observaţii : motivele pot fi de ordin general (informaţia cerută este de interes pentru o comunitate ; informaţia solicitată nu poate constitui, dacă ar fi dezvăluită, un pericol pentru siguranţa naţională, ordinea publică etc.) sau punctual (solicitantul descoperă că regia autonomă X, care refuză să dea o informaţie sub pretextul că nu ar folosi bani publici şi deci nu ar intra sub incidenţa Legii 544, a primit unele fonduri de la bugetul de stat) sau amândouă.

– Reclamantul primeşte răspuns la reclamaţia administrativă numai în cazul în care aceasta este admisă. Răspunsul este scris şi se comunică în termen de 15 zile de la data depunerii reclamaţiei şi trebuie să cuprindă atât informaţiile solicitate, cât şi sancţiunile disciplinare luate împotriva celui vinovat de încălcarea Legii 544.

– Dacă reclamaţia este respinsă, solicitantului nu i se comunică nimic.

Observaţie : această reglementare încalcă articolul 47 alin.4 din Constituţie care prevede că autorităţile publice au obligaţia să răspundă la cereri, indiferent dacă sunt admise sau respinse. Deci, comunicarea soluţiei trebuie făcută în toate cazurile, nu numai când reclamaţia este admisă.

2. Plângerea în instanţă

Observaţie : Legea nr.544/2001 nu prevede, ca în cazul Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, că plângerea în instanţă trebuie să fie precedată în mod obligatoriu de reclamaţia administrativă. O astfel de condiţionare este, însă, afirmată în articolul 36 din Norme, care astfel adaugă la Legea nr.544/2001. Până la o intervenţie legislativă care să lămurească acest aspect, există riscul expunerii la soluţii contradictorii, în funcţie de optica fiecărei instanţe.

Recomandare : solicitantul să formuleze reclamaţia administrativă.

Atenţie : în cazul în care doreşte să se adreseze instanţei, solicitantul, indiferent dacă a formulat sau nu reclamaţia administrativă trebuie să o facă în termen de 30 de zile de la data expirării termenelor pentru comunicarea refuzului sau informaţiei, prevăzute în articolul 7 din Legea nr.544/2001.

– Plângerea este scutită de taxa de timbru.

– În plângere se va cere instanţei să constate că informaţiile solicitate sunt de interes public şi să oblige autoritatea/instituţia publică să comunice în scris informaţiile solicitate. De asemenea, trebuie cerut ca instanţa să fixeze un termen în care informaţiile să fie comunicate solicitantului. Acesta poate cere şi obligarea autorităţii/instituţiei publice la plata unor sume de bani cu titlu de daune morale sau/şi materiale (patrimoniale). Trebuie indicată valoarea daunelor, pentru fiecare categorie, în ce constau, cum s-au produs, cum pot fi dovedite.

– Plângerea se adresează, în prima instanţă, numai tribunalului. Este o competenţă materială specială prevăzută expres de Legea nr.544/2001, care derogă de la competenţa materială din contenciosul administrativ.

– Competenţa teritorială este alternativă, la alegerea petentului : tribunalul în a cărui rază teritorială domiciliază sau tribunalul în a cărui rază teritorială se află sediul autorităţii/instituţiei publice.

– Plângerea se judecă de secţia de contencios administrativ a tribunalului.

Atenţie : Aceasta nu înseamnă că se aplică toate regulile şi principiile din legea contenciosului administrativ. Legea nr.544/2001 are caracteristici şi reguli proprii, care diferă şi au prioritate în raport cu legea contenciosului administrativ. O diferenţă a fost deja menţionată şi priveşte competenţa materială. Alte diferenţe privesc caracterul obligatoriu/facultativ al reclamaţiei adminstrative, termenele, taxele etc. O deosebire importantă se referă la problema dovedirii interesului în cauză. În cazul Legii nr.544/2001, este suficientă şi « simpla curiozitate » pentru obţinerea unei informaţii de interes public, ce trebuie să fie la dispoziţia tuturor ; solicitantului nu trebuie să i se impună să facă dovada unui interes direct, personal în legătură cu acea informaţie.

– Plângerea se judecă în procedură de urgenţă. Aceasta impune instanţei fixarea unor termene mai scurte faţă de regulă, o mai mare reţinere în acordarea de amânări, judecarea şi în timpul vacanţei judecătoreşti, redactarea cu operativitate a hotărârilor.

– Hotărârea tribunalului este supusă recursului (de asemenea scutit de taxe de timbru), care se judecă la Curtea de apel. Termenul de introducere a recursului este cel din dreptul comun, de 15 zile de la comunicarea hotărârii. În acelaşi termen, recursul trebuie să fie şi motivat.

– Recursul se adresează Curţii de apel, dar se depune la tribunal (la instanţa a cărei hotărâre se atacă), sub sancţiunea nulităţii.

– Recursul nu se limitează la motivele din articolul 304 cod de procedură civilă, ci are un caracter general. Aceasta deoarece articolul 304/1 cpc prevede că orice obiecţiune cu privire la hotărârea tribunalului poate fi luată în discuţie la recurs.

– Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă. Nu mai poate fi atacată decât în cazuri excepţionale pe calea contestaţiei în anulare, a revizuirii sau a recursului în anulare. Instituţiile/autorităţile publice şi regiile autonome au obligaţia de a pune în aplicare decizia.

PE SCURT

1. Informaţiile de interes public pot fi solicitate verbal sau în scris, la alegere, de orice persoană. Cererea nu trebuie motivată.

2. În caz de refuz sau întârziere nejustificată, se face reclamaţie administrativă.

3. Dacă reclamaţia administrativă rămâne fără efect, se adresează o plângere tribunalului.

4. Împotriva hotărârii tribunalului, se poate face recurs la Curtea de apel.

Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar acordat de către UNIUNEA EUROPEANĂ, prin PHARE – FONDUL EUROPA. Ghidul practic conţine opiniile Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) şi ale Agenţiei de Monitorizare a Presei (AMP) şi nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a UNIUNII EUROPENE.

Back