Raport asupra vizitei în arestul secţiei 15 Poliţie din Bucureşti, sectorul 4

Thursday - 5 October 2006
Print Friendly, PDF & Email

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Două reprezentante ale APADOR-CH au vizitat arestul Secţiei 15 de
Poliţie din Bucureşti pe data de 5 octombrie 2006. Acest arest este
destinat exclusiv femeilor, începând cu data de 22 august 2006 (anterior,
arestul destinat femeilor era cel din cadrul Secţiei 7 de poliţie).

            1. Spaţiile de detenţie, efective

Arestul Secţiei 15 a fost reabilitat în 2003. Cele 5 camere de
detenţie, de dimensiuni care respectă în general standardele folosite
în prezent în Romania (6 mc de aer/deţinut), sunt prevăzute cu sistem
de semnalizare sonoră şi vizuală şi dotate cu aer
condiţionat. Mobilierul din camere se compunea din paturi pe două
niveluri şi o masă.

La data vizitei, în arest se aflau 26 de persoane, dintre care două
minore cazate separat în camera 1.

Fiecare cameră era dotată cu grup sanitar renovat, placat cu
gresie şi dotat cu wc turcesc, chiuvetă şi duş cu apă
caldă şi rece în permanenţă, dar care nu este izolat de
restul încăperii. Numai într-una din camerele vizitate – aşa-numita
cameră pentru „VIP-uri” – grupul sanitar era izolat printr-o perdea de
poliester. Astfel, practic, persoanele deţinute sunt în situaţia de a
folosi toaleta în prezenţa colegelor lor de cameră. Or, această
expunere permanenă nu oferă niciun fel de intimitate, fiind de
natură să umilească şi înjosească fiinţa
umană. APADOR-CH consideră că asemenea condiţii
reprezintă un tratament degradant inacceptabil din punctul de vedere al
standardelor impuse de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
(CEDO) şi de Comitetul pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor
Inumane si Degradante (CPT). Asociaţia
cere montarea  perdelelor opace de
poliester în toate camerele din arestul poliţiei.
 

Din cauza faptului că spaţiile destinate arestului se află
la subsol, camerele sunt slab iluminate natural, prin fereastre de dimensiuni
extrem de reduse, prevăzute cu gratii. Dacă problema aerisirii a fost
rezolvată prin instalarea unui aparat de aer condiţionat (în fapt, un
ventilator mai puternic), absenţa luminii naturale şi iluminatul
electric permanent, inclusiv în timpul nopţii, rămân o problemă. In opinia APADOR-CH,  soluţia este fie mutarea arestului la
parter sau etaj, fie construirea unui corp de clădire separat

În camera 5 erau cazate 7 femei, dintre care numai 6 erau prezente la data
vizitei, una fiind la instanţă. Camera era într-o stare evident mai
proastă decât celelalte, cu urme de condens şi pereţii
decojiţi pe alocuri. Asociaţia
recomandă reabilitarea acestei camere sau neutilizarea sa, dacă
efectivele permit, mai ales că în celelalte camere mai bine
întreţinute – la camera 4, bunăoară – existau locuri libere la
momentul vizitei.

 Pe de altă parte, arestul are şi o „cameră VIP-uri” (camera
4), după cum indica plăcuţa de pe uşă . In
această cameră, condiţiile erau evident mai bune, toate
îmbunătăţirile datorându-se însă contribuţiei
persoanelor deţinute acolo. Fără să critice neapărat
diferenţa de confort pe care şi-o crează voluntar persoanele
aflate în detenţie în funcţie de posibilităţile lor
materiale, asociaţia a remarcat
totuşi o tendinţă de segregare între arestatele de etnie
romă şi de condiţie socială precară – cazate la camera
5 – şi cele care au un standard de viaţă ceva mai ridicat.O
asemenea segregare – care implică separarea forţată a unei
categorii de persoane, pe criterii de etinie, condiţie socială,
orientare sexuală, religie sau alte astfel de criterii – este
incompatibilă cu interdicţia discriminării.

Curtea de plimbare, improprie pentru orice fel de exerciţiu fizic,
avea dimensiuni foarte reduse şi un aspect de cuşcă, fiind
împrejmuită şi acoperită cu grilaj de fier.  De altminteri, arestatele foloseau
„plimbarea” zilnică – de o oră – pentru a-şi usca rufele pe
frânghiile întinse în curte.

Magazia arestului unde erau depozitate lucrurile personale ale persoanelor
deţinute dispunea şi de două frigidere unde acestea păstrau
produsele primite la pachet, în pungi etichetate cu numele fiecăreia.

      2. Igienă

Mulţumită recentei renovări, condiţiile de igienă
existente în camerele de arest păreau destul de bune, cu excepţia
camerei 5. Nu întâmplător, în aceasta din urmă, au fost semnalate
câteva cazuri de pediculoză, pentru care, numai la insistenţele
arestatelor, li s-a pus la dispoziţie o soluţie antiparazitară.

In aceste condiţii, este surprinzător faptul că în arest nu
se distribuie săpun, pastă de dinţi sau hârtie igienică,
adică niciun fel de produse necesare igienei personale (cu excepţia
detergentului). Femeile aflate în arest nu au altă posibilitate decât
să şi le procure la cerere, contra cost, cu ajutorul personalului
arestului sau să le primească de la aparţinători. Or, în
situaţia în care nu sunt căutate şi nu au nici un fel de
posibilităţi materiale, acestea sunt ori lipsite de posibilitatea de
a a se îngriji de igiena personală, ori depind de bunăvoinţa
colegelor de cameră. În această situaţie se aflau cel puţin
trei persoane, cazate în camera 5. Asociaţia
consideră că lipsa produselor necesare igienei personale de
bază, precum hârtia igienică, săpunul, pasta de dinţi, ca
şi refuzul responsabililor poliţiei de a le furniza reprezintă
supunere la tratamente degradante. APADOR-CH solicită remedierea acestor
lipsuri cu consecinţe grave asupra igienei personale şi stării
de sănătate a persoanelor deţinute.

Câteva din femeile din camera 5 s-au plâns şi de lipsa lenjeriei de
pat şi a pernelor, arătând că de când au fost aduse în arest nu
li s-au dat cearşafuri, astfel încât erau obligate să doarmă pe
saltele rupte, vechi şi murdare. Din discuţia cu agenţii de
pază, a rezultat că lipsa lenjeriei de pat nu se datora faptului
că nu ar avea în dotare suficiente cearşafuri. Dimpotrivă, s-a
menţionat că acestea se află închise în dulap la şeful de
arest, care nu era prezent la momentul vizitei. Personalul a arătat
că, de obicei, deţinutele primesc lenjerie de pat şi produse
necesare igienei personale de la familie sau şi le procură contra
cost, cu ajutorul agenţilor de poliţie. Insă acest lucru nu
rezolvă problema deţinutelor care nu sunt cautate şi nici nu au
resurse financiare pentru a-şi procura singure. Asociaţia consideră că lipsa lenjeriei de pat, cu atât
mai mult cu cât este nejustificată, din moment ce arestul dispune de  asemenea dotări, reprezintă un
tratament degradant la care deţinutele lipsite de posibilităţi
materiale sunt supuse în mod intenţionat, pentru a fi umilite şi
înjosite. APADOR-CH solicită, în consecinţă, punerea la
dispoziţia deţinutelor, de urgenţă, a lenjeriei necesare
din stocul existent în magazie şi recomandă ca fiecare persoană
introdusă în arest să primească de îndată  lenjerie de pat.

             3. Aplicarea Ordonanţei nr. 56/2003 cu privire la unele
drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate

Regulamentul arestului incluzând drepturi ale persoanelor deţinute era
afişat în interior, pe uşa camerelor de deţinere.

Deţinutele pot telefona oricui doresc o dată pe
săptămână – miercurea – şi nelimitat, avocaţilor.
Fiecare convorbire durează, în medie, 10 minute, cu posibilitate de
prelungire.  Totuşi, una din
femeile deţinute s-a plâns că nu i s-a permis să telefoneze
până nu a prezentat aprobare din partea procurorului de caz şi nici
măcar după aceea. Asociaţia
reaminteşte că dreptul persoanelor arestate la convorbiri telefonice
nu este condiţionat de vreo aprobare şi că acestea nu pot fi
interzise decât pe baza unei decizii motivate pe care deţinutul să o
poată contesta.
Explicaţia furnizată de lucrătorii
arestului, că în ziua vizitei care era şi zi pentru convorbiri
telefonice, şeful de arest lipsea şi că aceste convorbiri nu
puteau avea loc decât în prezenţa sa, nu 
justifică îngrădirea dreptului la corespondenţă,
care include şi comunicaţiile telefonice.

De altfel, unicul telefon de la care deţinutele pot contacta persoane
din exterior, inclusiv pe avocaţii lor, se află amplasat pe biroul supraveghetorului de serviciu,
care este deci prezent la mai puţin de un metru de locul unde persoana
poartă convorbiri care ar trebui să fie confidenţiale – auzind
astfel tot ce se vorbeşte. Asociaţia
aminteşte că dreptul la corespondenţă al
deţinuţilor – inclusiv prin convorbiri telefonice – implică
şi asigurarea confidenţialităţii acestor convorbiri. Mai
mult, confidenţialitatea convorbirilor cu avocatul este extrem de
importantă pentru exercitarea dreptului la apărare, ca parte
esenţială a dreptului la un proces echitabil. Practic,
imposibilitatea de a asigura confidenţialitatea convorbirilor cu avocatul
goleşte de conţinut dreptul la apărare al persoanei aflate în
arest şi anulează posibilităţile acesteia de a-şi
pregăti apărarea împreună cu avocatul său. APADOR-CH
recomandă instalarea de urgenţă a unei cabine telefonice  precum şi menţinerea
distanţei necesare din partea supraveghetorilor pentru a asigura
confidenţialitatea convorbirilor telefonice. Ultima recomandare este
valabilă şi în cazul discuţiilor directe dintre avocaţi
şi clienţi, în sediul poliţiei. Agentul supraveghetor trebuie
să stea la o distanţă care să îi permită să
vadă ce fac aceştia dar nu să şi audă ce discută.

Deţinutele primesc hârtie de scris iar dimineaţa îşi pot
duce singure plicurile la cutia aflată 
în holul arestului, care este o simplă cutie de lemn, şi nu
cutie poştală. Pe lângă faptul că în arest se ţine
evidenţa plicurilor expediate (expeditor, destinatar), lipsa cutiei
poştale face necesară intervenţia unui lucrător al
poliţiei care ridică plicurile o dată la două zile pentru a
le duce la poştă. Or, şi din acest punct de vedere, dreptul la
corespondenţă al persoanelor deţinute riscă să sufere
atingeri nelegitime. APADOR-CH cere instalarea
unor cutii poştale standard la care persoanele deţinute să
aibă acces nemijlocit iar ridicarea corespondenţei să fie
făcută de un poştaş, aşa cum se procedează în
penitenciare.

Unele deţinute s-au plâns că nu primesc plicuri, astfel încât
şi le confecţionează singure, folosind ca adeziv biscuiţi
înmuiaţi (!). Asociaţia
aminteşte că persoanele deţinute au dreptul nu numai la hârtie
de scris, ci şi la plicuri şi timbre, în situaţia în care nu
şi le  pot procura din resure
proprii.

            4. Lipsa activităţilor.
Hrana. Asistenţa medicală

In camerele din arest nu există radio sau televizor, fiind permis
totuşi ca persoanele deţinute să poată avea un radio
personal cu baterii. Acestea nu primesc presă scrisă însă pot
solicita cărţi pentru lectură. Vizitele şi pachetele pot fi
primite o zi pe săptămână – vinerea. Deţinutele pot pastra
în cameră  produse cosmetice, cu
excepţia celor în ambalaj de sticlă.

Deşteptarea are loc la ora 6, iar la 8.30 deţinutele primesc
micul dejun. Prânzul este adus la ora 14.00 de la Penitenciarul Rahova. In
general, deţinutele care primesc pachete refuză mâncarea oferită
în arest. Una din deţinutele de la camera 5, cunoscută cu regim
alimentar, nu primise, în ziua anterioară, mâncare de regim.. Asociaţia cere respectarea strictă
a regimului alimentar al deţinutelor, potrivit cu recomandările
medicale şi reaminteşte că Poliţia este direct
răspunzătoare de starea de sănătate a persoanelor aflate în
aresturi.

Deţinutele nu au altă ocupaţie în afara plimbării
zilnice de o oră şi a vizitelor şi telefoanelor
săptămânale. APADOR-CH arată încă o dată că starea de inactivitate amplifică
stressul datorat privării de libertate şi  creşte vulnerabiltatea arestaţilor, ceea ce, evident,
“uşurează” munca anchetatorilor în detrimentul dreptului la un proces
corect şi echitabil. Asociaţia cere din nou ca, după emiterea
mandatului de arestare de către un judecător (după cele 24 de
ore de reţinere) persoanele să fie transferate imediat în sistemul
penitenciar şi să nu mai poată fi readuse în aresturile
poliţiei sub pretextul continuării anchetei. Aceasta presupune desigur
modificări ale legislaţiei însă , mai înainte de orice, este
necesar acordul de principiu al Ministerului Administraţiei şi Internelor
şi al Ministerului de Justiţie.

Arestul nu dispune de asistenţă medicală iar medicamentele
prescrise anterior de medic se distribuie de către personalul de
pază. In cazuri de urgenţă se apelează la Salvare.

Deţinutele de la camera 5 s-au mai plâns şi că în seara
dinaintea vizitei fuseseră ţinta unor expresii jignitoare din partea
unuia din agenţii de pază – care le-ar fi adresat calificativele de
„păduchioase”, „murdare” şi le-ar fi indus voluntar un sentiment de
umilinţă şi înjosire. APADOR-CH
aminteşte că un asemenea tratament – care, în cazul deţinutelor
de la camera 5, se asociază cu refuzul de a le pune la  dispoziţie  produsele necesare igienei personale şi  lenjerie de pat – este incompatibil cu
respectul demnităţii umane.

 

Manuela Ştefănescu                                                                               Adriana Dăgăliţă