Opinia APADOR-CH cu privire la legea „recursului compensatoriu”

Tuesday - 3 December 2019
Print Friendly, PDF & Email

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Prin Legea nr. 169/2017, cunoscută în spațiul public și sub numele de “legea recursului compensatoriu”, a fost introdusă o măsură compensatorie pentru cei care efectuează detenția în condiții improprii/necorespunzătoare.  Această măsură constă în reducerea din totalul pedepsei a 6 zile pentru 30 de zile executate în condiţii de detenţie necorespunzătoare. Deci, pentru 30 de zile executate efectiv, se consideră 36 de zile executate efectiv (pentru o lună executată efectiv, se consideră că s-a executat o lună şi 6 zile, deci aproape o lună şi o săptămână; pentru 4 luni executate efectiv se consideră că s-au executat 5 luni etc).

Legea “recursului compensatoriu” a fost menţionată, în planul de acţiune întocmit de Guvernul României pentru executarea hotărârii CEDO din cauza pilot REZMIVEȘ şi alţii c. ROMÂNIA, printre măsurile de natură legislativă, care vor conduce la rezolvarea problemelor din penitenciare (par. 34 din plan). Planul de acțiune a fost comunicat de către guvern Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (care se ocupă de executarea hotărârilor CEDO).

Potrivit comunicatului de presă al ANP nr. 21652/14.01.2019, în perioada dintre intrarea în vigoare a legii “recursului compensatoriu” (21 iulie 2017) şi data comunicatului (14 ianuarie 2019), deci în 1 an şi jumătate, de prevederile acestei legi au beneficiat 14.402 deţinuţi, care au fost puşi în libertate. 

Dintre aceştia:

– 2.551 au fost eliberaţi “la termen” pe motiv că, prin aplicarea “reducerilor” din lege, s-a constatat că pedeapsa este considerată  executată integral, iar

– 11.851 au fost liberaţi condiţionat întrucât, prin aplicarea “reducerilor” din lege, s-a constatat că îndeplinesc condiţiile privind executarea unei anumite cote (fracţii) din pedeapsă, care să le permită să solicite eliberarea condiţionată (pe care au şi obţinut-o).

Desigur, legea recursului compensatoriu și-a produs efectele pe întreg parcursul anului 2019.

Efectul principal al recursului compensatoriu este că el permite celui condamnat să solicite mult mai repede eliberarea condiţionată din detenţie. Chiar dacă liberarea condiţionată nu este un drept al condamnatului, ci doar o vocaţie (adică liberarea condiţionată se poate acorda de către judecător, dar nu este obligatoriu să fie acordată), în condiţiile în care penitenciarele sunt supraaglomerate s-a ajuns ca, în practică, liberarea condiţionată să se acorde cu o mai mare uşurinţă decât în perioada când nu se punea problema supraaglomerării. Pe ideea că, dacă tot nu se construiesc penitenciare noi, măcar să mai decongestionăm din cele existente.

O altă problemă ridicată de “legea recursului compensatoriu” este că ea se aplică nediferenţiat (pentru toţi condamnaţii). Din acest motiv, ea a permis şi încă permite eliberarea timpurie şi a condamnaţilor pentru fapte grave sau foarte grave, întrucât reducerea de pedeapsă se aplică şi acestora. Dar, o astfel de lege nu se putea aplica decât tuturor celor care se aflau în aceeaşi situaţie (aveau aceleaşi condiţii necorespunzătoare de detenţie), pentru a nu avea un caracter discriminatoriu.

Opinia publică a reacţionat vehement (și justificat), de mai multe ori, în cazul în care beneficiarii legii “recursului compensatoriu” au comis noi infracţiuni grave (crime, violuri, tâlharii etc.), după eliberare.

Poate că o politică penală diferită de cea de până acum ar fi găsit soluţii alternative la “legea recursului compensatoriu”, soluţii care să nu permită eliberarea accelerată a recidiviştilor (=cei care au mai fost condamnaţi anterior condamnării pe care o execută) şi a celor care au comis infracţiuni grave şi foarte grave. În acest sens, ar fi putut fi luate măsuri, chiar de natură legislativă, prin care să se realizeze o eliberare mai rapidă a celor nerecidivişti (care se aflau la prima condamnare) şi care erau condamnaţi pentru infracţiuni de o gravitate mai redusă. S-ar fi creat astfel locuri libere în penitenciare şi, în cele care întrunesc condiţiile corespunzătoare, ar fi putut fi relocaţi, pentru a-şi efectua pedeapsa, fără a fi eliberaţi accelerat, recidiviştii şi autorii infracţiunilor grave şi foarte grave.

Spre exemplu, o modificare legislativă ar fi putut consta în prevederea în Codul penal a posibilităţii instanţei de judecată care pronunţă condamnarea ca, în cazul unor infractori periculoşi/recidivişti sau al unor infracţiuni grave (indicate expres într-un articol din Codul penal) să dispună una dintre următoarele măsuri:

  1. a) condamnarea fără posibilitatea liberării condiţionate
  2. b) condamnarea împreuna cu amânarea pe o anumită durată a posibilităţii de liberare condiţionată (de exemplu, o amânare între 1 şi 5 ani începând cu data când se va considera executată fracţia de pedeapsă care ar da posibilitatea de a solicita liberarea condiţionată)
  3. c) condamnarea împreuna cu stabilirea unei perioade de timp după care se poate solicita liberarea condiționată (de exemplu, condamnarea la 5 ani și stabilirea prin hotărârea de condamnare a posibilității de a cere liberarea condiționată doar după 4 ani de executare efectivă).

Dacă ar fi existat o astfel de reglementare în Codul penal, s-ar fi ajuns la liberarea condiţionată mai rapidă doar a celor nerecidivişti şi care comiseseră infracţiuni de gravitate mai redusă, iar prin eliberarea lor s-ar fi creat spaţii corespunzătoare de detenţie în penitenciare, în care ar fi putut fi relocaţi recidiviştii şi autorii infracţiunilor grave şi foarte grave, pentru a-şi efectua pedeapsa.

Asociația precizează că, din datele statistice comunicate de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) rezultă că, pentru anul 2019, există o constantă a gradului de ocupare a penitenciarelor. Constanta constă în depăşirea cu circa 11% a numărului total de locuri de detenţie, care îndeplinesc condiţia spaţiului de peste 4 m2/persoană (=indicele de ocupare de 111%).

Practic, aceasta însemnă, pentru întreg anul 2019, existența unui surplus de  circa 2.000 de deținuti față de numărul locurilor de detenție corespunzatoare din penitenciare. Potrivit celor mai recente date ale ANP, în noiembrie 2019, existau 17.141 locuri corespunzatoare în penitenciar și 18.980 detinuti (un deficit de locuri de 1.832).

Acest indice de ocupare de 111% ar putea fi redus la 100% ori prin reducerea numărului de deţinuţi cu circa 2.000 (19.083 – 17.173 = 1.910), ori prin crearea/modernizarea a circa 2.000 locuri detenţie (păstrând acelaşi număr de deţinuţi).

Desigur, construcţia accelerată de noi locuri de detenţie şi modernizarea accelerată a celor existente ar fi fost măsura ideală, care ar fi scos din discuţie eliberarea accelerată și nediferențiată a condamnaţilor, dar, într-un climat social destul de tensionat şi conflictual, soluţiile cele mai logice și rezonabile au fost/rămân şi cele mai greu de realizat.

În concluzie, aşa cum a mai făcut-o şi anterior, APADOR-CH solicită abrogarea legii recursului compensatoriu, împreună cu adoptarea unei politici penale diferite, care să nu mai încurajeze infracţionalitatea, precum și cu intensificarea eforturilor de construire accelerată de noi locuri corespunzătoare de detenţie şi de modernizare accelerată a celor existente. Acest complex de măsuri reprezintă soluţia rezonabilă pentru problema condiţiilor necorespunzătoare de detenţie (de la igrasie, până la supraaglomerare), problemă care trebuie rezolvată fără a mai pune în pericol, ca până acum, siguranţa, sănătatea şi viaţa cetăţenilor obişnuiţi.

În acest context, APADOR-CH atrage atenţia asupra necesităţii stringente de a construi în ritm accelerat noi locuri corespunzătoare de detenţie şi de a le moderniza pe cele existente. Nu de alta, dar, dacă se va ajunge şi la plata de despăgubiri pentru fiecare zi de detenţie în condiţii necorespunzătoare (se vehiculează în unele discuţii din spaţiul public sume între 5 sau 8 euro pe zi pentru fiecare deţinut), s-ar putea ca săvârșirea de infracțiuni să devină o ocupaţie destul de profitabilă, dacă, de exemplu, după 4 ani de detenţie pentru viol, condamnatul ar primi la eliberare şi o „primă” de închisoare de circa 12.000 de euro (8 euro/zi x 4 ani x 365 zile). Desigur, ţinând cont de mărimea pedepsei, un condamnat pentru terorism ar câştiga mult mai mult decât 12.000 euro, la eliberare.

APADOR-CH consideră că este necesar ca decidenţii, politici sau nu, să se întoarcă, rapid, la o stare care pare destul de neplăcută pentru ei: la luciditate. Și, de ce nu, la puțin curaj.