Cerem parlamentului să repare modificările la legea referendumului

Monday - 8 October 2018
Print Friendly, PDF & Email

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

APADOR-CH a transmis Birourilor permanente ale Camerei deputaților și Senatului solicitarea de a restabili măsurile de control, transparență și securitate a sistemului de vot în legislația privind referendumurile. Concret, când vor dezbate legea privind adoptarea Ordonanței de urgență nr. 86/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, parlamentarii trebuie să corecteze modificările care vizează folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV). În caz contrar, dacă OUG 86/2018 va fi adoptată prin lege ca atare, toate referendumurile viitoare se vor derula fără SIMPV, ceea ce va deschide calea fraudării rezultatelor procesului electoral.

Solicitarea către Parlament

Către,

Biroul permanent al Senatului,

Biroul permanent al Camerei deputaților,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) vă solicită să aveți în vedere introducerea în Legea prin care veți aproba Ordonanța de urgență nr 86/2018, care a modificat recent legea referendumului, a prevederii exprese că la următoarele referendumuri nationale este obligatorie folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

Vă atragem atenția că în lipsa acestei mențiuni în actul normativ se crează premisele ca pe viitor toate referendumurile organizate în România să se desfășoare fără folosirea acestui sistem informatic de monitorizare, care asigură corectitudinea și transparența votului.

Amintim că prin art. 62 din Ordonanța de urgență nr. 86/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, a fost exclusă folosirea SIMPV la orice referendum, deşi justificarea excluderii priveşte doar referendumul din 6-7 octombrie 2018, în sensul că timpul scurt rămas până la acest referendum nu permite achiziția și instalarea sistemelor necesare SIMPV. Aprobarea OUG 86/2018 în această formă, însă, ar duce la legiferarea excluderii SIMPV din procesul electoral al tuturor referendumurilor viitoare.

Vă solicităm așadar ca în legea de aprobare a OUG 86/2018, lege care oricum va fi adoptată după desfășurarea referendumului din 6-7 octombrie 2018, la articolul I, pct. 17 din OUG 86/2018 – textul modificat al art. 62 din Legea nr. 3/2000 să aibă următorul conținut:

„Dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu cele ale Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele privind Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal și centralizarea electronică a rezultatelor votării.”

SIMPV este un sistem care a contribuit semnificativ la creşterea încrederii publice în procesele electorale şi este absolut necesară utilizarea acestuia în condiţiile în care nu există alte metode eficiente de verificare a votanţilor în timp real, de prevenire a eventualelor fraude electorale şi nici pentru prezentarea unor informaţii esenţiale despre prezenţa la referendum. Prevederea expresă în lege a SIMPV ar da posibilitatea Autorității Electorale Permanente ca, pentru viitoarele referendumuri, să aibă timpul necesar pregătirii și punerii în funcțiune a sistemului și pregătirea personalului aferent.