Ce zice AVP despre „taxa oxigen” și cum poate fi ea contestată

Tuesday - 14 January 2020
Print Friendly, PDF & Email

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

În răspunsul către APADOR-CH, Avocatul poporului susține că taxa e bună și nediscriminatorie, dar că o să mai corespondeze cu primăria pe tema categoriilor de vehicule exceptate de la plată. În același timp omite să facă vreun comentariu despre ilegalitatea articolelor care prevăd interzicerea totală a unor mașini în București. Ce se mai poate face?

De la 1 martie 2020, începe aplicarea în Bucureşti a „taxei oxigen”. Această „taxă” are cel puţin 4 componente:

  1. taxarea unor autovehicule pentru accesul în zona centrală a oraşului, zonă denumită ZACA (Zona de Acţiune pentru Calitatea Aerului)
  2. interzicerea relativă a accesului (fără plata unei taxe) a unor autovehicule în municipiul Bucureşti
  3. interzicerea absoluta a accesului unor autovehicule în zona ZACA (nu au acces nici dacă plătesc taxă)
  4. interzicerea absoluta a accesului unor autovehicule în întregul municipiu Bucureşti (nu au acces nici dacă plătesc taxă)

Nu toate aceste componente se aplică de la 1 martie 2020, unele fiind eşalonate pentru anii următori.

APADOR-CH a contestat încă din octombrie 2019 legalitatea unor articole din hotărârea primăriei, cerând Avocatului poporului să sesizeze instanța de contencios în această privință. În răspunul primit de asociație, AVP spune puține în multe cuvinte. Pe scurt, taxa ar fi bună, dar mai e de lucrat la implementarea ei. În luările de poziţie pe această temă, asociaţia nu a contestat oportunitatea unor măsuri pro mediu (deși ar fi multe de discutat despre lipsa unui ansamblu rezonabil de măsuri antipoluare şi despre reducerea lor la simpla introducere a unei taxe şi a unei interdicţii în plus pentru cetăţeni), ci numai legalitatea (conformitatea cu legea) măsurilor adoptate.

Este adevărat că, cetăţenii au aşteptări legitime în privinţa unor măsuri eficace pentru reducerea poluării, iar aşteptări similare are şi APADOR-CH. Dar, în aceleaşi timp,  există aşteptări, la fel de legitime, ca măsurile ce se iau să respecte atât Constituţia, cât şi celelalte legi ale ţării.

Suntem îndreptățiți să privim cu scepticism „taxa oxigen” după ilegala „taxă de primă înmatriculare”?

Aşteptările privind legalitatea măsurilor pentru îmbunătăţirea mediului (de regulă, măsuri doar de natură fiscală) sunt cu atât mai îndreptăţite la noi în ţară, cu cât există experienţele nefericite ale numeroaselor variante de taxe auto „de mediu” introduse de diferite guverne, aflate în permanentă căutare de bani. Acele măsuri (taxele de „primă înmatriculare” scl.) au început prin a fi triumfale şi pline de oxigen fiscal revigorant, dar au sfârşit prin a fi declarate nelegale şi au fost urmate de restituirea – aproximativă – a banilor încasaţi nelegal, vreme de ani de zile, de la cetăţeni.

Deci, dacă guvernele au mai greşit (cam des) în probleme legate de taxele „de mediu”, există o presupunere rezonabilă că şi primăriile mai pot să greşească atunci când se apucă de rezolvat, tot prin introducerea unor taxe, problemele legate de mediu/reducerea poluării.

Taxa oxigen a fost introdusă prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 539/2019 (pentru simplificare, Hotărârea 539/2019). Ea restrânge exerciţiul dreptului de proprietate personală asupra unui autovehicul, prin introducerea unor interdicţii de acces, care împiedică folosirea liberă a autovehiculului.

Astfel de restrângeri ale dreptului de proprietate, prin interdicții de folosire a autovehiculelor, sunt posibile şi sunt chiar prevăzute în Constituție, inclusiv pentru motive de protecţie a mediului. Totuşi, aceeaşi Constituţie care prevede posibilitatea restrângerii drepturilor fundamentale, prevede şi condiţiile stricte în care aceste drepturi pot fi restrânse. O condiţie esenţială este ca restrângerea dreptului să se facă numai prin lege.

De ce este ilegală „taxa oxigen”? Pentru că interzice accesul în tot orașul, în timp ce legea permite restricții doar pe zone

În încercarea de a simplifica discuţia, să admitem că există o lege care prevede în ce constau restrângerile dreptului de proprietate asupra autovehiculelor şi că acea lege delegă autorităţile locale (să zicem, primăriilor) să adopte nişte hotărâri prin care să pună în practică, în fiecare localitate (de exemplu, în Bucureşti) interdicţiile de acces/circulaţie pe care le prevede legea.

Problema este că primăriile care pun în aplicare ceea ce prevede legea, nu pot interzice prin hotărârile pe care le adoptă mai mult decât interzice legea pe care o aplică.

În speţă, este vorba despre Hotărârea 539/2019, care a reuşit să interzică mai mult decât interzice legea mediului (OUG 195/2005).

Avem o lege a mediului (OUG 195/2005) care, în art. 70 lit. g, prevede pentru autorităţile publice locale (de exemplu, cele din Bucureşti) posibilitatea interzicerii accesului autovehiculelor numai în anumite zone ale unei localităţi (în anumite zone din Bucureşti), şi nu în întreaga localitate.

Iată ce prevede, mai exact, art. 70 lit. g din OUG 195/2005:

Art. 70. – Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, după caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii:

…….

  1. g) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea temporară sau permanentă, accesul anumitor tipuri de autovehicule sau desfăşurarea unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor, cu predominanţă în spaţiile destinate locuinţelor, în zonele destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;

De asemenea, art. 80 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă prevede:

“Art. 80. – Actele normative ale autorităţilor administraţiei publice locale [aici se includ și hotărârile de consiliu general/local] se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activităţi de interes local, în limitele stabilite prin Constituţie şi prin lege şi numai în domeniile în care acestea au atribuţii legale.”

După cum se poate lesne observa, textul legal din OUG 195/2005 nu permite interzicerea accesului în întreaga localitate (întregul Bucureşti), ci doar în anumite zone din aceasta.

Cu toate acestea, prin încălcarea evidentă a articolului de lege menţionat mai sus,  Hotărârea 539/2019 prevede în art. 9 ai 10 interdicţii de acces ale unor categorii de autovehicule pe întreg teritoriul localităţi (Bucureşti): din 2022 – cele Euro 0, 1 și 2; din 2024 – cele Euro 3.

Deci, art. 9 şi 10 din Hotărârea CGMB 539/2019 contravin legii, respectiv contravin art. 70 lit. g din OUG nr. 195/2005, care nu permite interzicerea accesului în întreaga localitate, ci doar în anumite zone din acea localitate.

Cu alte cuvinte, dacă legea nu restricţionează accesul autovehiculului în întreaga localitate, ci doar în anumite zone din acea localitate, un act inferior legii (o hotărâre de consiliu general) nu poate interzice mai mult decât interzice legea, adică nu poate extinde interdicţia, stabilită prin lege la anumite zone din localitate, la întreaga localitate. Aceasta pentru că, potrivit Constituţiei, dreptul de proprietate nu poate fi restrâns decât prin lege/în baza legii şi nu printr-o simplă hotărâre a autorităţilor locale.

Legea nu permite primăriilor să introducă taxe de acces în întreaga localitate

Pentru aceleaşi considerente, care privesc depăşirea limitelor prevăzute de lege pentru interdicţii, se poate aprecia că şi prevederile art. 2 al. 1 lit. b, c – teza II şi al. 2 din Hotărârea 539/2019 sunt nelegale, deoarece interzic accesul unor categorii de autovehicule pe întreg teritoriul municipiului Bucureşti şi nu doar în anumite zone ale municipiului. În cazurile prevăzute în art. 2 din hotărâre, interdicţia accesului este relativă, în sensul că ea este ridicată numai în cazul achitării unei taxe. Chiar dacă este relativă, interdicţia folosirii autovehiculului, ca restrângere a dreptului de proprietate există în sine, deoarece accesul liber al respectivelor categorii de autovehicule nu mai este permis, iar interdicţia este extinsă la întreg teritoriul municipiului Bucureşti. Astfel cum am mai precizat, legea (OUG 195/2005) nu permite interzicerea accesului autovehiculelor pe întreg teritoriul unei localităţi, ci doar în anumite zone din localitate.

Cu alte cuvinte, art. 70 lit. g din OUG nr. 195/2005 nu permite stabilirea de către autorităţile locale a unor taxe de acces pentru anumite categorii de autovehicule pe întreg teritoriul municipiului Bucureşti, ci doar pentru accesul în anumite zone ale municipiului, cum, de exemplu, este zona ZACA, stabilită prin art. 1 din Hotărârea CGMB 539/2019.  În aceleaşi timp, extinderea taxării accesului de la o zonă delimitată din cadrul municipiului (zona ZACA) la întreg teritoriul municipiului are caracter nelegal, deoarece legea nu permite interdicţii de acces, relative sau absolute, care să se refere la întreaga localitate.

Dacă legea (OUG 195/2005) ar fi prevăzut posibilitatea interzicerii unor categorii de autovehicule pe întreg teritoriul unei localităţi (şi nu doar pe anumite zone, cum o face în prezent), nu ar mai fi existat problemele de legalitate ale art. 2, 9 şi 10 din  hotărârea 539/2019, probleme generate de faptul că, cele 3 articole extind interzicerea accesului liber de la anumite zone la întreaga localitate. Dar, legea nu prevede această posibilitate, astfel că problema nelegalităţii art. 2, 9 şi 10 din hotărârea 539/2019 persistă.

Cum poate fi atacată „taxa oxigen” și de către cine?

Dacă o hotărâre a autorităţilor publice locale încalcă o lege, ea va putea fi anulată, total sau în parte (anumite articole din hotărâre), de instanţa de contencios administrativ. Pentru că instanţa să ia în discuţie anularea hotărâri, ea trebuie să fie sesizată, de cel puţin de o persoană care a suferit o vătămare/atingere a unui drept al său în urma adoptării acelei hotărâri (de exemplu, un proprietar de autovehicul, domiciliat în Bucureşti, care face parte din categoriile la care se referă interdicţiile de acces pe întregul teritoriu al Bucureştiului: atât cei care trebuie să plătească o taxă pentru a avea acces în Bucureşti, cât şi cei care nu vor mai avea acces în Bucureşti, nici dacă plătesc taxă).

Procedura începe cu o plângere prealabilă formulată de persoana care se consideră vătămată, plângere care se motivează şi se adresează emitentului hotărârii (în speţă, CGMB). Prin această plângere se cere remedierea/înlăturarea elementelor nelegale din hotărâre. În cazul actelor administrative normative (cum este şi hotărârea în discuţie), plângerea prealabilă se poate formula oricând. Plângerea trebuie rezolvată de autoritatea sesizată în 30 de zile de la înregistrare. În caz de respingere sau de nesoluţionare în termen a plângerii prealabile, persoana se poate adresa cu o cerere de anulare a hotărârii instanţei de contencios administrativ (în speţă, Tribunalul Bucureşti) în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului negativ sau, după caz, de la data expirării termenului de 30 de zile în care trebuia soluţionată plângerea. Cererea adresată instanţei trebuie timbrată (taxa de timbru – 50 lei, conform art. 16 din OG 80/2103).

Dar, din momentul luării deciziei de a începe procedurile care pot duce la anularea hotărârii de consiliu, începe munca fiecăruia şi, desigur, a avocaţilor. Nimeni nu poate garanta câştigul în instanţă. Se poate câştiga, dar se poate pierde la fel de bine, asta e măreţia dreptului de la noi. Este doar o încercare, dar, urmând o vorbă mai veche, prima condiţie ca să câştigi la LOTO este să joci.

Avocatul Poporului, sesizat cu acesta problemă, a preferat să ne răspundă că măsurile luate în cadrul taxei oxigen sunt oportune (deşi, nu oportunitatea lor a fost contestată, ci legalitatea), fără a mai explica de ce o hotărâre de primărie (consiliu) e mai tare decât o lege. Cu privire la discriminarea dintre persoanele fizice (supuse taxei) şi persoanele juridice (exceptate de la taxă), acelaşi avocat al poporului a apreciat că nu există discriminare, dar a adăugat că va formula o solicitare primăriei ca să clarifice ce este cu exceptările de la taxă. Păi, dacă a constatat că nu e discriminare, de ce mai întreabă primăria, după aia, cum e cu exceptarea unor categorii de autovehicule de la taxă? Nu ar fi trebuit ca Avocatul Poporului să clarifice mai întâi cum e cu motivul pentru care s-a discutat despre discriminare, şi anume exceptările de la „taxa oxigen” (stabilite pentru stat şi pentru flota de autovehicule a primăriei – STB) şi abia după această clarificare să concluzioneze că nu e discriminare? Adica, nu e discriminare, dar mai vedem?

Noi am făcut o revenire la AVP, în urma primirii acestui răspuns, dar n-ar trebui să ne punem mari speranțe în asta. O concluzie grăbită şi superficială ar fi: stimate popor, ai un avocat, devenit instituţie publică, dar, până la urmă, dacă vrei cu adevărat să-ţi rezolvi nişte probleme, trebuie să o faci tot de unul singur şi tot prin apelarea la avocaţi care nu sunt ai poporului, ci ai baroului.

Citiți mai jos:

Răspunsul Avocatului Poporului la demersul APADOR-CH

   

Răspunsul APADOR-CH la motivarea Avocatului Poporului