Abrogarea ordinului Ministerului Sănătății, de secretizare a unor informații publice, exemplu de bună practică

Wednesday - 15 January 2014
Print Friendly, PDF & Email

Sorry, this entry is only available in Romanian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in the alternative language. You may click the link to switch the active language.

Ordinul nr. 964/2013 de secretizare a anumitor informații publice, pe care Ministerul Sănătății l-a emis în vara anului trecut, a fost abrogat recent, ca urmare a intervenției APADOR-CH prin care atrăgeam atenția că respectivul act este ilegal. Acesta încălca atât drepturile constituționale ale cetățenilor, cât și prevederile Legii 544/2001, de liber acces la informațiile publice.

În materie de comunicare publică, așadar, în relațiile dintre cetățeni și Ministerul Sănătății se vor aplica numai reglementarile existente în Legea nr. 544/2001 și Normele metodologice aprobate prin HG nr. 123/2003, fără restrângerile suplimentare și excesive ce erau stabilite prin ordinul recent abrogat.

APADOR-CH salută măsura ministrului sănătății de a abroga Ordinul nr. 964/2013  și apreciază receptivitatea de care au dat dovadă, în această chestiune, decidenții din cadrul Minsterului Sănătații. Acest caz, în care o autoritate publică și-a recunoscut și și-a îndreptat greșeala semnalată de o organizație neguvernamentală, poate constitui un exemplu de bune practici în relația, mai generală, dintre cetățeni și autorități.

Maria Nicoleta Andreescu,

Director executiv APADOR-CH